Acum 155 de ani, în ziua de 24 august, s-a n?scut regele Ferdinand I, numit „cel Loial”, „Întregitorul” ori „Regele ??ranilor”. Cu aceast? ocazie s? ne amintim de cel care a fost primul rege al tuturor românilor.

Ferdinand Victor Albert Meinrad, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, s-a n?scut la 24 august 1865 la Sigmaringen (Prusia), fiind cel de-al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al regelui Carol I, ?i al principesei Antonia de Saxa-Coburg-Gotha, infanta Portugaliei.
La fel ca ?i unchiul s?u regele Carol I, Ferdinand a ajuns rege al României printr-un concurs de împrejur?ri. Carol ajunsese domn al ??rii dup? refuzul prin?ului Filip de Flandra, iar Ferdinand, printr-o decizie intern? a familiei a fost ales mo?tenitor al tronului României. Astfel, destinul tân?rului prin? german ce se preg?tea pentru o carier? militar? s-a schimbat radical.
Unchiul s?u Carol, ?i so?ia sa Elisabeta de Wied au fost binecuvânta?i doar cu na?terea unei feti?e, Maria, care a murit la vârsta de trei ani ?i jum?tate de scarlatin?. Lipsa unui succesor direct la tron, a impus g?sirea unei solu?ii, în conformitate cu art. 83 din Constitu?ie, ce prevedea: „În lips? de coborâtori în linie b?rb?teasc? a M?riei Sale Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, succesiunea tronului se va cuveni celui mai în vârst? dintre fra?ii s?i sau coborâtorilor acestora”. Conform Constitu?iei, succesiunea revenea principelui Leopold, fratele mai mare al lui Carol I, care a declinat oferta. De asemenea, Wilhelm, fiul cel mai mare al principelui Leopold, a refuzat tronul, astfel succesiunea a revenit lui Ferdinand, cel de-al doilea fiu al principelui, care a acceptat. La 21 noiembrie/3 decembrie 1880, domnitorul Carol semneaz? la Sigmaringen „Pactul de familie”, prin care prin?ul Ferdinand devine mo?tenitorul tronului României.
Prin studiile urmate, se poate spune despre Ferdinand c? a fost cel mai educat dintre regii no?tri. Acesta ?i-a petrecut copil?ria la re?edin?a familiei din Sigmaringen, a urmat studiile gimnaziale ?i liceale la Düsseldorf ?i le-a continuat pe cele militare ?i de ?tiin?e Politice ?i Economice la ?coli din Kassel, Leipzig ?i Tübingen. Ferdinand a fost un om inteligent, înzestrat cu o foarte bun? memorie, un împ?timit de lectur? ?i pasionat de studiul limbilor (?tia greaca veche, latina, ebraica, engleza, rusa, franceza). În timpul studen?iei, la îndemnul unchiului Carol I, înva?? limba român? ?i urmeaz? cursuri de literatura ?i istoria românilor cu profesorul Vasile D. P?un. Totodat?, îi pl?cea s? c?l?toreasc?, s? vâneze, îl preocupau heraldica, numismatica ?i filatelia. Îns? pasiunea vie?ii sale a fost botanica, ajungând s? cunoasc? toate denumirile latine?ti ale plantelor mai bine decât un specialist în domeniu.
Principele Ferdinand a venit pentru prima dat? în România, în anul 1884, unde a stat câteva luni, apoi s-a întors în Germania pentru continuarea studiilor. În 1889, s-a stabilit în România, devenind conform art. 76 din Constitu?ie „senator de drept”, fiind mo?tenitorul tronului României, cu titlul de Alte?? Regal?.
Carol I cu o fire dominant? ?i intransigent?, nu-i va permite nepotului s?u Ferdinand s? se implice în activit??ile politice, îns? îi las? libertatea s? se ocupe de preg?tirea militar? unde a parcurs toate gradele militare de la sublocotenent pân? la cel de general de corp armat?. Despre acest lucru, Cezar Petrescu spunea: „?i ca s?-?i cunosc? bine armata pe care mai târziu avea s-o c?l?uzeasc? în r?zboiul cel mare al tuturor unirilor a schimbat regimentul ?i arma, pretutindeni l?sând amintire prietenoas? ?i cald?, str?in? întru totul de recea privire scormonitoare a unchiului s?u”. Despre firea dominant? a regelui Carol I aminte?te ?i regina Maria: „Ferdinand se supunea tuturor exigen?elor unchiului s?u, îl urma în toate, îi îmbr??i?a orbe?te p?rerile”.
La curte, via?a prin?ului Ferdinand era una monoton?, cu canoane fixe stabilite de regele Carol I. Clipele de relaxare pentru prin? erau momentele când participa la cenaclurile literare ale reginei Elisabeta, ea îns??i autoare de pove?ti, poezii ?i alte lucr?ri literare publicate sub pseudonimul Carmen Sylva. La aceste întâlniri literare tân?rul prin? o cunoa?te pe Elena V?c?rescu, domni?oara de onoare a reginei Elisabeta, iar între cei doi se înfirip? o idil?, încurajat? chiar de regina României. Îns? c?s?toria celor doi nu era posibil? potrivit Statutului Casei Regale, ce men?iona obligativitatea tuturor membrilor de a se c?s?tori numai cu persoane apar?inând unei familii domnitoare din str?in?tate. C?s?toria unui membru al familiei regale cu o românc? atr?gea excluderea de la succesiune, ?i astfel ra?iunea de stat a învins sentimentele. Când regele Carol I realizeaz? ce se întâmpl?, ?i confruntându-se cu opozi?ia întregii clase politice, trece la m?suri drastice. Elena V?c?rescu este obligat? s? plece din ?ar? în Fran?a, regina Elisabeta este trimis? în exil la casa p?rinteasc? de la Neuwield, de unde revine în ?ar? abia peste trei ani de la acest eveniment (1894), iar prin?ului Ferdinand I i se caut? mireasa potrivit? pentru c?s?torie.
În 1891, Ferdinand o cunoa?te pe Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha, prin?es? a Marii Britanii ?i a Irlandei, iar în mai 1892, este celebrat? la Potsdam, logodna celor doi. Pe 10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen, sub privirile lui Wilhelm al II-lea, împ?ratul Germaniei ?i în fa?a unui num?r mare de prin?i germani, ru?i ?i englezi, cei doi se c?s?toreau, având loc trei ceremonii: civil?, catolic? ?i protestant?. Ferdinand ?i Maria vor avea împreun? ?ase copii: Carol – viitorul rege Carol al II-lea (1893), Elisabeta – viitoarea regin? a Greciei (1894), Maria (M?rioara sau Mignon) – viitoarea regin? a Iugoslaviei (1900), Nicolae – viitor regent al României (1903), Ileana (1909) ?i Mircea (1913), care va muri la 20 octombrie/2 noiembrie 1916 de febr? tifoid?.
Cuplul mo?tenitor au avut ca re?edin?e Palatul Cotroceni în Bucure?ti ?i Castelul Peli?or, situat la Sinaia, ce era re?edin?a de var? construit? pentru ei de regele Carol I.
Un moment critic pentru tân?ra familie a fost în 1897, când principele Ferdinand s-a îmboln?vit de febr? tifoid? ?i s-a aflat la un pas de moarte. Principele s-a îns?n?to?it, ca prin minune, dar conform declara?iilor contemporanilor chipul s?u nu a mai avut niciodat? aceea?i înf??i?are ca odinioar?. Desprea înf??i?area tân?rului prin? în momentul când ?i-a revenit, regina Maria nota în jurnalul s?u: „…îngrozitor de schimbat, cu fa?a supt? ?i galben? ca ceara, cu g?uri în obraji ?i mâini ca de schelet. Mie îmi p?rea aproape un str?in”.

Domnia regelui Ferdinand I a fost relativ scurt? – de numai de 13 ani, între 1914-1927, îns? ace?ti ani au marcat istoria României prin evenimente importante, precum: neutralitatea, intrarea în r?zboi de partea Antantei, retragerea armatei ?i ocuparea a dou? treimi din teritoriul ??rii de Puterile Centrale, reorganizarea armatei, victoriile de la M?r??ti, M?r??e?ti ?i Oituz, încheierea p?cii de la Buftea-Bucure?ti, noua mobilizare a armatei române din toamna anului 1918 ?i mai ales f?urirea statului na?ional unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei ?i Transilvaniei cu patria-mam?.
Regele Carol I a încetat din via?? la 27 septembrie/10 octombrie 1914, ?i potrivit Constitu?iei, tronul r?mas liber, revenea principelui Ferdinand. Moartea regelui Carol I a fost perceput? de principele Ferdinand ca o nenonorocire. Nefiind l?sat de unchiul s?u s? se implice în activit??ile politice, iar singurul domeniu în care se ilustrase era armata, urcarea pe tron pentru principele Ferdinand la 25 de ani de la venirea în România p?rea a fi un lucru pentru care nu era preg?tit ?i nici prea dorit. Pe lâng? asta, I. G. Duca în amintirile sale politice nota despre principe c? era „de o timiditate boln?vicioas?”, defect fundamental pentru un ?ef de stat.
Despre timiditatea lui Ferdinand, regina Maria nota în jurnalul s?u în data de 16/29 noiembrie 1918: „De?i timid, se pricepe la discursuri, uneori face pauze destul de lungi, îngrijor?toare, dar azi a vorbit admirabil”.
Nicolae Iorga aprecia c? în momentul urc?ri pe tron, regele Ferdinand „era pentru cei mai mul?i un necunoscut ?i un ne?inut în seam?, pentru câ?iva o tain?, aproape pentru nimeni o siguran??”.
În ziua de 28 septembrie/11 octombrie 1914, în fa?a Parlamentului principele Ferdinand a depus jur?mântul ca rege, prilej cu care a rostit acest discurs:
„Chemat prin gra?ia lui Dumnezeu ?i voin?a na?ional? de a fi urma?ul marelui întemeietor, care mi-a lasat ca sfânt? mo?tenire sim??mintele de iubire ?i credin?? ale unui întreg popor, g?sesc în dragostea mea pentru neam puterea de a p??i f?r? ?ov?ire spre îndeplinirea marei, dar grelei mele sarcini. Pilda aceluia pe care îl plângem to?i ca pe un p?rinte ?i convingerea c? numai printr-o neîncetat? prop??ire se poate asigura via?a trainic? a unui popor, îmi vor fi c?l?uz? în sfor??rile mele spre a-mi jertfi întreaga munc? a vie?ii pentru dezvoltarea puterilor acestui stat. În îndeplinirea acestei înalte datorii, pe care o îmbr??i?ez cu neclintit? credin?? ?i nestr?mutat? dragoste, st? cea mai dulce mul?umire ce o pot dobândi. Printr-însa aduc cel mai mare prinos de recuno?tin?? aceluia a c?rui amintire e cea mai scump? legatur? între ?ara ?i casa mea. În rodnica domnie care face mândria istoriei ??rii noastre, primul rege al României a g?sit cel mai puternic sprijin în unirea tuturor românilor în jurul tronului ori de câte ori împrejur?ri mari impuneau aceast? datorie. Sunt sigur c?, însufle?i?i de acela?i înalt patriotism, românii vor ?ti ?i în viitor s? dea tronului ?i ??rii unirea în cugetare ?i în ac?iune, care este singura chez??ie a unei s?n?toase prop??iri na?ionale. Dumnezeu, care dup? atâtea grele încerc?ri, a binecuvântat munca acelora care s-au devotat binelui acestui neam, nu va l?sa s? cad? ceea ce cu atâta trud? s-a cl?dit ?i va ocroti, cu dragoste pentru acest popor, munca f?r? preget ce sunt hot?rât ca bun român ?i rege s? închin iubitei mele ??ri”.
Despre momentul depunerii jur?mântului în Parlament a noului rege, Ferdinand I, Maria nota în jurnalul s?u: „Stam amîndoi în picioare în mijlocul Camerei deputa?ilor. Noul rege î?i depunea jur?mântul în fa?a poporului s?u; plin de toate n?dejdile supu?ilor s?i, sta în fa?a lor, pe pragul unei vie?i noi. Era ca o carte necitit? înc?; nimeni nu-i ?tia gîndurile, dar întrupa, poate, zorile unei mari înf?ptuiri; c? avea s? fie cel ce va îndeplini un vis îndelung visat... Eu stam pu?in deoparte, cu copiii în jurul meu...Abia deslu?ii glasul regelui ?i cuvintele lui, îns? auzii aclam?rile care le întîmpinar?...Tr?iasc? regele!”.
Conjunctura deloc favorabil? în care venise pe tron Ferdinand, ne-o descrie cu prilejul încoron?rii Nicoale Iorga: „Nu se poate începe o domnie în mai grele împrejur?ri decât a lui Ferdinand, ast?zi rege al României. În interior, problema material?, a?a de grea, a eliber?rii ??r?nimii dintr-o robie economic? f?r? pereche între popoarele Europei întregi. Iar la hotare, r?zboiul european, furia militarilor, toate patimile de cuceririle dezl?n?uite, violen?a, brutalitatea serbându-?i infernul sabat, pe când noi st?m înaintea întreb?rii, nespus de grea, a însu?i viitorului nostru na?ional, nu numai al României, dar al tuturor românilor”.
Dup? urcarea lui Ferdinand pe tron, via?a la curte s-a schimbat considerabil, deoarece acesta a inaugurat un nou mod de domnie, în care distan?a dintre suveran ?i colaboratorii s?i politici s-a mic?orat, iar rela?iile interumane au devenit mai active. ,,Distan?a dintre suveran ?i omul de rând a disp?rut. Suveranitatea olimpian? l?sa locul unui sentiment de prietenie spontan?. În locul unui deget ?i se întinde azi o mân? întreag?, care zguduie cu frenezie bra?ul poftitului, c?ruia i se prezint? un scaun, o ?igar?, un pahar, o glum?, un râs deschis”. Fiind un om timid, nu-i pl?cea s? vorbeasc? în public, prefera discu?iile a?ezate, la o ?igar?, despicând cu interlocutorul s?u „firul în patru”.
„Regele Ferdinand avea pl?cerea discu?iilor în cerc restrâns, pe subiecte dintre cele mai variate, de la limba sanscrit?, la piramidele faraonilor, de la denumirea ?tiin?ific? a unei flori, pân? la romanele sau piesele muzicale cele mai recente. Nu avea orgoliul de a fi considerat singurul conduc?tor al ??rii, care ia decizii infailibile; de aceea a adunat în jurul s?u oameni dispu?i ?i capabili s?-i dea sfaturi”.
Spre deosebire de regele Carol I, Ferdinand a avut în?elepciunea de a accepta s? fie ajutat ?i influen?at de cei din jurul s?u în privin?a deciziilor politice majore. Trei persoane l-au influen?at în mod pozitiv în momentele cele mai delicate ale vie?ii sale ?i ale istoriei noastre. Prima dintre ele a fost regina Maria, care era foarte informat? prin rela?iile avute cu aproape to?i liderii politici, precum ?i cu diploma?ii acredita?i în capitala României. Înc? de la începutul domniei regina Maria, spre deosebire de regina Elisabeta, a jucat ?i un important rol politic. În tot timpul domniei regelui Ferdinand I, i-a fost colaboratoare de fiecare zi, participând la marile decizii, hot?râtoare pentru poporul român. Înainte de urcarea pe tron, în august 1914, Maria, s-a opus particip?rii la r?zboi a României, alaturi de Puterile Centrale, sus?inând alian?a cu ??rile Antantei în vederea unirii provinciilor române?ti aflate sub st?pânirea Imperiului Austro Ungar. Astfel în împrejur?rile dramatice de dup? izbucnirea conflagra?iei mondiale, regina Maria îl sprijin? pe Ferdinand I în decizia angaj?rii ?arii de partea Antantei, al?turi de Anglia, Fran?a ?i Rusia. A doua persoan? din preajma regelui Ferdinand a fost Barbu ?tirbey, administratorul Domeniilor Regale, ce era gata s? dea un sfat sau s?-?i exprime un punct de vedere, de care suveranul putea sau nu ?ine cont. Dintre oamenii politici cel care a avut o influen?? puternic? ?i de durat? asupra lui Ferdinand I a fost frunta?ul PNL Ion I. C. Br?tianu, personalitate cu o vast? experien??, hot?rât ?i foarte eficient în tot ceea ce f?cea.
Ferdinand, dincolo de simpatiile ?i antipatiile personale, de „glasul sângelui”, a pus interesele ??rii ce o conducea, a?a cum îi m?rturisise, în octombrie 1914, lui I. Gh. Duca: „Eu sunt un rege constitu?ional, prin urmare, dac? ?ara crede c? interesele ei dicteaz? s? mearg? împotriva Puterilor Centrale, nu în mine va g?si o piedic? în realizarea idealului ei na?ional”.

Prin decizia intr?ri României în r?zboi în ziua de 14/27 august 1916, împotriva Puterilor Centrale, pentru a se realiza idealul na?ional al românilor a fost numit „Ferdinand cel Loial”. Prin acest sacrificiu personal ?i-a respectat promisiunea de a fi „un bun român”.
Participarea României la Primul R?zboi Mondial a avut o important? pondere militar?, politic? ?i moral? în desf??urarea opera?iunilor ?i a tratativelor politice, pe fundalul c?rora a fost asigurat? victoria Antantei. Jertfa imens? ?i suferin?ele f?r? seam?n ale poporului ?i armatei române din Primul R?zboi Mondial nu au fost zadarnice, fiind încununate prin f?urirea statului na?ional unitar, prin unirea Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (27 noiembrie 1918) ?i Transilvaniei (1 decembrie 1918) cu Patria-Mam?. În fiecare an la 1 decembrie, când s?rb?torim Ziua Na?ional?, ziua înf?ptuirii Marii Uniri ?i cu prilejul diferitelor anivers?ri, precum ?i cu prilejul „zilei eroilor” trebuie s? ne amintim de jertfa osta?ilor no?tri care ?i-au dat via?a pe câmpul de lupt?, în R?zboiul de Întregire Na?ional?, de st?ruin?a neobosit? a întregului popor, a oamenilor politici ?i, nu în ultimul rând, a regelui Ferdinand ?i a reginei Maria. Dup? Conferin?a de pace de la Paris din 1919, România Mare a beneficiat de recunoa?terea majorit??ii statelor lumii.
În ziua de 15 octombrie 1922, în Catedrala ortodox? din Alba Iulia, Ferdinand I a fost încoronat Rege al tuturor românilor, al?turi de regina Maria. Cu aceast? ocazie regele a citit urm?toarea Proclama?ie:
„Prin gra?ia lui Dumnezeu ?i voin?a na?ional?, rege al României, am mo?tenit Coroana României, dup? glorioasa domnie a Regelui Întemeietor. Suindu-m? pe tron am rugat cerul s? dea rod muncii ce, f?r? preget eram hot?rât s? închin iubitei mele ??ri, ca bun român ?i rege. Pronia cereasc? a binecuvântat ?i prin b?rb??ia poporului ?i vitejia osta?ilor ne-a dat s? l?rgim hotarele Regatului ?i s? înf?ptuim dorul de veacuri al neamului nostru. Am venit ast?zi cu regina, care ne-a fost tovar??? în credin?a neclintit? la restri?te ?i la bucurie ca printr-aceast? s?rb?toare s? consacr?m în fa?a Domnului ?i a scumpului nostru popor leg?tura ce ne une?te deapururea cu dânsul. Punând pe capul meu, într-aceast? str?veche cetate a Daciei Romane, coroana de la Plevna, pe care noi ?i glorioase lupte au f?cut-o pe veci coroana României Mari, m? închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile ?i de pretutindeni prin credin?a lor, prin munca ?i prin jertfa lor, au asigurat unitatea na?ional? ?i salut cu dragoste pe acei care au proclamat-o într-un glas ?i o sim?ire de la Tisa pân? la Nistru ?i pân? la Mare. Într-aceste clipe gândul meu se îndreapt? cu recuno?tin?? c?tre viteaza ?i iubita noastr? armat?. Pentru r?splata trudelor trecutului, rog Cerul ca poporul nostru s? culeag? în pace roadele lui binecuvântate ?i s? prop??easc? în lini?te, fr??ie ?i munc? harnic?. Cu inima plin? de dragoste ?i credin?? m?rturisesc dorin?ele sufletului meu. Vreau ca ??r?nimea, st?pân? pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, s? le aib? de-a puterea de rodire în folosul ei ?i al binelui ob?tesc. Vreau ca muncitorimea, credincioas? patriei, s?-?i afle soarta tot mai prosper? într-o via?? de armonie ?i de dreptate social?. Vreau ca, în hotarele României Mari, to?i fiii buni ai ??rii, f?r? deosebire de religie ?i de na?ionalitate, s? se foloseasc? de drepturi egale cu ale tuturor românilor, ca s? ajute cu toate puterile statul, în care Cel de Sus a rânduit s? tr?iasc? împreun? cu noi. Vreau ca românii din toate straturile sociale, însufle?i?i de n?zuin?a unei înfr??iri na?ionale, s? se foloseasc? to?i de legitima ocrotire a statului. Vreau ca în timpul domniei mele, printr-o întins? ?i înalt? dezvoltare cultural?, patria noastr? s?-?i îndeplineasc? menirea de civiliza?ie ce-i revine în rena?terea Orientului european dup? atâtea veacuri de cumplite zbucium?ri. Sunt sigur c?, în îndeplinirea marei noastre datorii voi avea sprijinul tuturor bunilor fii ai ??rii, nedesp?r?i?i în gând ?i-n fapt? în jurul tronului. Acestei sfinte misiuni, în neclintita unire cu poporul nostru, voi închina toate puterile mele de om ?i rege ?i asupra ei chem, în aceast? zi solemn? de în?l?are sufleteasc? binecuvântarea celui A-Tot-Puternic”.
Nicoale Iorga avea s? aprecieze c? încoronarea regelui ?i a reginei reprezint? „suprema r?splat? pe deplin datorit? faptei lor de credin??, jertf? ?i neclintit? st?ruin??” pentru realizarea Marii Uniri din 1918.
Regele Ferdinand I se num?r? printre personalit??ile cele mai str?lucite din istoria modern? a României, numele lui fiind legat atât de înf?ptuirea Marii Uniri din 1918, cât ?i de: introducerea votului universal (numai pentru barba?i), egal, direct, secret, obligatoriu, stabilit de Parlament la Ia?i, în 1917; legile pentru reforma agrar? în Vechiul Regat ?i Basarabia (17 iulie) ?i respectiv, Transilvania, Banat, Cri?ana ?i Maramure? (30 iulie) în 1921, iar cea mai important? oper? legislativ? fiind noua Constitu?ie din anul 1923.

Regele Ferdinand I ?i-a câ?tigat respectul românilor, care l-au numit „Regele ??ranilor”, pentru c? a sus?inut necesitatea reformei agrare ?i a celei electorale. F?când o compara?ie între începutul ?i sfâr?itul domniei regelui Fedinand I, constat?m c? România, dintr-o ?ar? mic?, ajunse-se un stat de m?rime medie în Europa: în 1914, când a urcat pe tron, România se reducea la Vechiul Regat, ce avea o suprafa?? de 137.903 km², cu o popula?ie de 7,7 milioane de locuitori, iar la sfâr?itul domniei, România prin unirea cu Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, Cri?ana ?i Maramure?ul, era un stat ce se întindea pe 295.049 km², cu o popula?ie de 16,5 milioane de locuitori. Cei 13 ani de domnie au fost extrem de rodnici, iar România a cunoscut progrese considerabile în plan cultural, politic ?i economic.

Dup? o lung? suferin?? regele Ferdinand I a trecut în eternitate, în ziua de 20 iulie 1927, la Sinaia. Despre regele Ferdinand I supranumit ?i „Întregitorul”, la moartea acestuia, în mesajul adresat poporului român, Ion I. C. Br?tianu spunea: ,,Primul rege al României Mari a murit. O boal? cumplit? a înterupt prematur aceast? domnie glorioas? care a îndeplinit visul de secole al poporului nostru. Românii nu vor putea uita niciodat? c? regele Ferdinand s-a sacrificat pentru binele ??rii. De neclintit în convingerile sale ?i în hot?rârile sale în timpul r?zboiului, bun ?i în?elept pe timp de pace, Ferdinand I va r?mâne pentru totdeauna regele care s-a identificat cu poporul s?u ?i care a înf?ptuit marile reforme care au dus statului dreptatea, puterea ?i lini?tea”.
Ferdinand I, acest rege n?scut ?i crescut în Germania a ar?tat în vremuri grele o mare d?ruire fa?? de interesele României ?i ale românilor ?i a sacrificat totul pentru binele patriei adoptive în detrimentul patriei de origine ?i s-a dovedit a fi mai român decât mul?i români.
Se mai pot spune multe despre cel care a fost „primul rege al tuturor românilor”, îns? încheiem amintirile cu aceste însemn?ri din jurnalul reginei Maria: ,,Nando (cum era alintat în familie) – Ferdinand I cel modest, timid, nesigur pe el, dar cinstit ?i deloc egoist… un mare rege care a înf?ptuit unirea poporului s?u mai presus de tot ce se credea cu putin??”.

Muzeograf Monica CÎRSTEA

Ioan Dragalina s-a n?scut în ora?ul Caransebe? (în acel moment localitatea f?cea parte din Imperiul Austriac), la 16 decembrie 1860 ?i era descendentul unei vechi familii de gr?niceri din Banat. Tat?l s?u, Alexandru Dragalina, fusese ofi?er în armata imperial? austriac?, de unde demisionase din motive de s?n?tate în 1859. Dup? plecarea din armat?, având gradul de locotenent acesta a fost numit starostele Austriei la Râmnicu Vâlcea (administrator al ?inuturilor de grani??). Mama sa, Marta Lazaroni, ?i-a urmat so?ul, dar din când în când, se reîntorcea la Caransebe?.
În toamna anului 1867, Ioan Dragalina a intrat în clasa I primar?, la ?coala de lâng? Episcopia de Râmnicu Vâlcea. Dup? doi ani de ?coal?, în toamna anului 1869, familia Dragalina a p?r?sit definitiv Râmnicu Vâlcea ?i România, pentru a se str?muta la Caransebe?. Clasele f?cute la Râmnicu Vâlcea nu au fost luate în considerare, a?a c? el a fost nevoit s? ia de la început clasa I fiind înscris la Staatsbürgerschule. La 1 septembrie 1876, a intrat la ?coala de Cade?i din Timi?oara fiind înscris în Regimentul de Linie nr. 43 (din Caransebe?). Dup? terminarea ?coli de Cade?i în anul 1880 (având gradul de cadet-ofi?er) a fost repartizat la Regimentul de Infanterie Împ?r?tesc ?i Cr?iesc nr. 43, cu garnizoana la Pola. În anul 1882 particip? cu regimentul s?u la Campania din Bosnia ?i Her?egovina. Tân?rul cadet-ofi?er, plecând la b?t?lie, î?i nota în carnetul de campanie urm?toarea fraz? în limba român?: „Plin de mândrie, cu speran?a în piept c? va veni momentul unde românii vor putea ar?ta lumii c? sunt adev?ra?ii fii ai lui Traian, c? în vinele lor curge sângele lui Mihai.” Prin aceast? fraz? el ar?ta c? nu se ducea s? se bat? pentru Austro-Ungaria, a c?rei uniform? o purta, ci pleca s? lupte ca român, ar?tând c? prin actele de curaj dovedesc c? sunt urma?ii curajosului voievod Mihai Viteazul, f?uritorul pentru scurt timp al României Mari.
Dup? stagiul la regiment, Ioan Dragalina a fost înaintat sublocotenent, la 1 mai 1883, când a intrat la ?coala de R?zboi, de la Viena. Studiile în aceast? ultim? ?coal? au durat un an, timp în care acesta a urmat ?i un curs de inginerie geodezic?. În anul 1884, dup? absolvirea ?colii de R?zboi, a fost mutat la Caransebe?, în batalionul de cadre al Regimentului 43.
S-a c?s?torit cu Elena Giurginca în anul 1886, al?turi de care a avut ?ase copii: Corneliu-Ioan, Virgil Alexandru, Aurora, Elena, Cornelia ?i Viorica.

În anul 1887, Ioan Dragalina demisioneaz? din armata austro-ungar? ?i emigreaz? în România unde este primit în armata român? cu acela?i grad de sublocotenent. În România a fost repartizat la Regimentul 21 Doroban?i, cu garnizoana în Bucure?ti. La 1 februarie 1888, a fost înaintat la gradul de locotenent ?i mutat în Regimentul 2 Linie, tot în Bucure?ti. La venirea în România ?i-a cerut cet??enia român?, pe care o prime?te în anul 1902.
În perioada anilor 1891-1916, Ioan Dragalina este transferat prin România la mai multe garnizoane: Regimentul I Linie, cu garnizoana la Craiova (în prim?vara lui 1891), Regimentul 2 Romana?i nr. 19, cu garnizoana la Caracal (în toamna lui 1891), la Celari (1893), comandant al Companiei a 5-a de mili?ieni, cu garnizoana în comuna Islaz (1895), Regimentul 2 Romana?i nr. 19, cu garnizoana la Caracal (1897), Regimentul VII Racova nr. 25, cu garnizoana la Vaslui (1899), Batalionul 9 Vân?tori, cu garnizoana la Ploie?ti unde este ajutorul comandantului (1904), comandantul Batalionului 7 Vân?tori, cu garnizoana la Cernavod? (1905), comandantul Regimentului nr. 34, cu garnizoana la Constan?a (1911), comandantul Brig?zii 29 Infanterie de rezerv? din Bucure?ti, comandant al Brig?zii a 4-a Infanterie din Ploie?ti (din 1 aprilie 1914), comandant al Brig?zii 8 Infanterie Bucure?ti (din 1 noiembrie 1914), comandantul Grupului „Predeal” (august 1915), comandant al Comandamentului III Teritorial, cu sediul la Ploie?ti (1 aprilie 1916), comandantul Diviziei I Infanterie, aflat? la Drobeta Turnu Severin (1 iulie 1916) ?i comandantul Armatei 1 din Oltenia (11 octombrie 1916).
Acesta avanseaz? treptat pe scara ierarhic?: c?pitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908), colonel (1911) ?i general de brigad? (1915). În perioada 1908-1911, Ioan Dragalina a fost comandantul ?colii Militare de Infanterie din Bucure?ti.
La începutul Primului R?zboi Mondial era colonel ?i se afla la conducerea Brig?zii a 4-a Infanterie din Ploie?ti. În ziua de 27 august 1915, Ministerul de R?zboi l-a numit comandant al Grupului „Predeal, iar Statul Major l-a îns?rcinat cu fortificarea V?ii Prahovei. Ioan Dragalina este înaintat la gradul de general de brigad? prin Decretul Regal nr. 243 din 6 noiembrie 1915, semnat de regele Ferdinand, la 3 decembrie 1915. Dup? terminarea lucr?rilor de pe Valea Prahovei la 1 aprilie 1916, a fost numit Comandant al Comandamentului III Teritorial, având sediul la Ploie?ti. În scurt timp la 1 iulie 1916, a fost numit comandantul Diviziei I Infanterie, aflat? la Drobeta Turnu Severin. Numirea nu se f?cuse la întâmplare, deoarece fusese numit un general b?n??ean pe frontiera Banatului, asta în vederea r?zboiului. Divizia aflat? sub comanda generalului Dragalina a luptat cu curaj, reu?ind în 15 august 1916 s? ocupe Dealul Bârzei ?i Meterezele lui Tudor, iar în 19 august 1916, s? ocupe culmile muntoase Ozoina, Alion, Dr?nic ?i Pade?ul (cu Pediglava ?i Rudinele). Dup? cucerirea acestor pozi?ii în zilele urm?toare sunt eliberate ora?ul Or?ova ?i satele Jupanek, Tufar, Coramnic, Bârza ?i Tople?. În 11 octombrie 1916 generalul Dragalina este numit comandantul Armatei 1, având cartierul general la Craiova. Noul comandant al Armatei I era unul din cei mai valoro?i ofi?eri ai armatei române. P?truns pân? în cel mai înalt grad de sim?ul datoriei, el ?tia s? impun? respectul ei printr-o purtare plin? de blânde?e ?i prietenie. Ofi?erii îl adorau: „tata Dragalina” fusese comandantul de ?coal? militar? al celor mai mul?i din genera?ia tân?r?. Solda?ii nu aveau în el un ?ef, ci un p?rinte bun. Luând în primire comandamentul Armatei 1, el abia a avut vreme s? aib? un schimb de p?reri cu predecesorul s?u. De?i obosit dup? o noapte de veghe la lucru, în diminea?a zilei de 12 octombrie 1916, Dragalina pleac? în defileul Jiu, pentru a vedea situa?ia ?i ai îmb?rb?ta pe lupt?torii demoraliza?i. Ajuns în inima defileului, i se aduce ?tirea c? patrulele inamice au ap?rut în urma lui în defileu, între Bumbe?ti ?i Lainici ?i au deschis focul împotriva tr?surilor ?i grupelor de oameni care se retr?geau. Patrulele inamice, tr?gînd asupra automobilului, generalul e lovit la bra?ul stâng, ?i în omoplatul drept. Evacuat, pansat ?i operat mai târziu, el moare în spitalul „Regina Maria”, instalat în Palatul Regal din Bucure?ti în ziua de 24 octombrie 1916. Armata de ap?rare de la Jiu primise o lovitur? dureroas?, care-i zdruncin? ?i mai mult moralul. Moartea lui Dragalina l?sase Armata 1 f?r? comandant.

„Generalul care a ap?rat cu mintea lui de cuget?tor, cu energia lui de soldat ?i cu calda lui inim? de b?n??ean Oltenia nu mai este!” – Nicolae Iorga

Muzeograf Monica CÎRSTEA

Maiorul ?tefan Curculescu - 1919

La 26 septembrie 1916, prin Decretul Regal nr. 2968, regele Ferdinand I instituia cea mai înalt? decora?ie de r?zboi a statului român, ordinul „Mihai Viteazul”, pentru a recompensa eroismul manifestat pe câmpul de lupt?. De?i acest decret a fost operant înc? de atunci, trei luni mai târziu, la 21 decembrie 1916, prin Înaltul Decret nr. 3249, Ferdinand I promulga Legea pentru înfiin?area ordinului militar de r?zboi „Mihai Viteazul”, prin care se rectifica vechiul text de instituire. Conform acestei legi, ordinul avea trei clase ?i era conferit „exclusiv pentru fapte excep?ionale de r?zboi ofi?erilor care s-au distins în fa?a inamicului”. Printre ofi?erii români care au avut onoarea de a li se acorda acest ordin în cursul anului 1917 s-a num?rat ?i ?tefan Curculescu din Regimentul 32 Infanterie „Mircea”.
Acesta s-a n?scut la 25 decembrie 1887 în satul C?lug?reni, plasa Cricov-Podgoria, jude?ul Prahova. Clasele primare le-a urmat la Fulga, unde domicilia împreun? cu p?rin?ii s?i, Niculae ?i Elena, iar cele secundare la Liceul „Sf-?ii Petru ?i Pavel” din Ploie?ti, pe care l-a absolvit în anul ?colar 1906-1907. La 1 noiembrie 1908 era încorporat la Regimentul 6 C?l?ra?i din Ploie?ti, dar în aceea?i zi avea s? fie mutat în cadrul Regimentului 32. În perioada martie - iulie 1909 îl g?sim elev anul I la ?coala T. T. R., pentru ca în intervalul iulie 1909 - iulie 1910 s? urmeze cursurile ?colii Militare de Infanterie din Bucure?ti, la absolvirea c?reia a fost înaintat la gradul de sublocotenent ?i repartizat Regimentului „Mircea” nr. 32, cu garnizoana la Ploie?ti. Înc? din primii ani ai carierei sale militare, ?tefan Curculescu a dat dovad? de un înalt sim? al datoriei, achitându-se cu con?tiinciozitate de toate îns?rcin?rile primite. Aprecierile comandan?ilor s?i reflect? acest lucru, ofi?erul fiind considerat chiar de c?tre g-ralul Radian, comandantul Brig?zii 9 Infanterie, drept „unul dintre cei mai destoinici din Regimentul Mircea Nr. 32”.
În timpul campaniei din Bulgaria, din vara anului 1913, a comandat Compania a 8-a din cadrul Batalionului II al Regimentului, ar?tând mult? grij? fa?? de unitatea sa ?i de materialul încredin?at. Tot în anul 1913, locotenentul Curculescu a urmat cursurile ?colii Speciale de Infanterie, unde s-a clasat al 73-lea din 128. Întrucât demonstrase reale calit??i de conducere ?i pentru c? se dovedise a fi un ofi?er care tr?gea foarte bine cu arma, a fost trimis la ?coala de Tragere a Infanteriei, pentru a urma cursul de mitraliere (20 mai - 8 iunie 1914). Ca urmare a recomand?rii comandantului ?colii, la revenirea în unitate i se încredin?eaz? comanda companiei de mitraliere, calitate din care va face dovada preg?tirii sale militare excep?ionale, reflectat? în modul în care î?i conducea ?i administra compania ?i în felul în care î?i instruia subalternii.
Decretarea mobiliz?rii generale, la 15 august 1916, îl g?se?te pe locotenentul Curculescu tot la comanda companiei de mitraliere, dotat? cu doar patru mitraliere Maxim, un num?r care se va dovedi insuficient în raport cu puterea de foc a inamicului. A participat la toate luptele din Transilvania, unitatea aflat? sub comanda sa f?cându-se remarcat? cu ocazia luptei de la Palo?, unde ofi?erul a ?i fost r?nit la 2 septembrie 1916, dar ?i a luptelor date cu ocazia retragerii. În urma acestora, ?tefan Curculescu a fost avansat la gradul de c?pitan, la 1 noiembrie 1916, ?i decorat cu ordinul „Steaua României” cu spade în grad de cavaler „pentru c? a ap?rat cu compania sa pozi?ia de pe Mateia? ?i a luptat la Adânca cu bravur?, aducând mari servicii trupelor din vecin?tate”.
Ofi?erul avea s? participe la eroicele lupte de la M?r??e?ti în perioada 24 iulie - 3 august 1917, când Regimentul 32 „Mircea” s-a acoperit de glorie pe pozi?iile de la Str?jescu, Moara-Ro?ie ?i Valea Jugastrului. Dup? ce în luptele date la 25 iulie Regimentul a suferit grele pierderi, cifrate la 39 de ofi?eri (mor?i, r?ni?i ?i disp?ru?i) ?i 2065 trup?, la 26 iulie, din efectivul r?mas, s-a format un batalion pus sub comanda c?pitanului Curculescu, la care s-a ad?ugat, în 27 iulie, ?i batalionul de mar? adus pe front sub comanda c?pitanului M?rg?ritescu. În foaia calificativ? de campanie a c?pitanului Curculescu, comandantul Regimentului 32, colonelul Constantin Penescu, referindu-se la activitatea acestuia din timpul luptelor de la M?r??e?ti, consemna: „În seara zilei de 27 iulie 1917 a contraatacat cu Batalionul de sub comanda sa puternicele for?e inamice ce înaintau prin viroaga din P?durea C?lieni, reu?ind a-i face imposibil? înaintarea ?i împingându-le mult înapoi. În ziua de 28 iulie, la atacul general, cu tot focul ucig?tor al cuiburilor de mitralier? din p?dure Cota 59 între?inut puternic de inamic, a putut progresa, câ?tigând teren, cu toate c? dreapta sa (Div. 9-a) nici nu a putut porni la atac. În zilele urm?toare ?i-a men?inut intacte pozi?iunile ce ocupase cu Batalionul s?u, cu toate atacurile puternice date de inamic. În timpul acestor lupte, c?pitanul Curculescu a f?cut dovad? deplin? a unui distins ofi?er ?i conduc?tor tactic”. Dup? grelele lupte date în perioada 27 - 30 iulie, batalionul c?pitanului Curculescu trece în rezerv? de sector în seara zilei de 30 iulie, fiind înlocuit de un batalion din Regimentul 9 Infanterie. În perioada 2-5 august ofi?erul a fost numit provizoriu la comanda Regimentului, dup? ce comandantul acestuia, maiorul Constantin Malamuceanu, c?zuse prizonier. Regimentul 32 a fost trecut în rezerva Brig?zii 28 Infanterie ?i a ocupat pozi?ie în partea de sud-vest a satului Cosme?tii din Vale pân? la data de 4 august când a primit ordin s? se pun? în mar? spre satul ?epul de Sus, pentru refacere.

Ofi?erii Batalionului I din Regimentul 32 „Mircea“, comandant ?tefan Curculescu (x) -1918

La 6 august 1917, M. S. Regele Ferdinand, înso?it de A. S. R. Principele Carol, a vizitat resturile Diviziei a 5-a pe platoul de la ?epul de Sus. Regimentul 32 „Mircea” i-a fost prezentat Suveranului de c?tre c?pitanul ?tefan Curculescu care a fost decorat, cu aceast? ocazie, cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a „pentru vitejia ?i avântul cu care în noaptea de 27/28 iulie 1917, cu batalionul s?u a atacat pe vr?jma? punând st?pânire pe podul de cale ferat? de pe Valea ?usi?ei. S-a distins la 29 iulie 1917, când a interzis inamicului s? înainteze prin golul de 3 km. ce se produsese la aripa stâng? a unei Divizii vecine, pân? când au sosit trupe proaspete în ajutor”. Pentru faptele sale de vitejie ?i la propunerea comandantului Regimentului care considera c? ofi?erul a probat pe câmpul de lupt? c? poate conduce un batalion în situa?iile cele mai dificile, la 1 septembrie 1917 a fost înaintat la gradul de maior. ?tefan Curculescu avea s? fie decorat pentru eroismul s?u ?i de statul francez cu ordinul „Legiunea de Onoare” în grad de cavaler, a?a cum rezult? din Brevetul eliberat de Cancelaria Ordinelor, prin care Regele Ferdinand îl autoriza pe bravul ofi?er a purta însemnele acestui ordin. Din august 1917 pân? în martie 1918, a luat parte la reorganizarea ?i instruirea Regimentului, precum ?i la opera?iunile defensive de pe sectorul M?r??e?ti, în calitate de comandant al Batalionului I. Pân? la demobilizarea armatei, din mai 1918, a participat cu Regimentul la opera?iunile desf??urate în Basarabia care aveau ca scop asigurarea vie?ii ?i avu?iei popula?iei autohtone contra bandelor de tâlhari, escortarea coloanelor de militari ru?i, asigurarea pazei c?ilor de comunica?ii, a depozitelor f?cute de statul român, a liniilor telefonice ?i telegrafice.

La 10 mai 1919, ?tefan Curculescu a fost mutat în cadrul Regimentului 97 Infanterie, cu garnizoana la Sighi?oara, în care a activat timp de un an de zile, pentru ca ulterior s? fie numit comandant al Batalionului 5 Etape „Horia”, cu garnizoana la Odorhei (mai - octombrie 1920). La începutul lunii octombrie 1920 a fost mutat, pentru o scurt? perioad?, în cadrul Regimentului 92 Infanterie, cu garnizoana la Or??tie, iar ulterior a fost deta?at o lun? de zile (octombrie - noiembrie 1920) la Compania 5 Etape, în calitate de comandant al acesteia, unde a avut ca misiune constituirea mormintelor eroilor de r?zboi. În tot acest timp cât a activat în cadrul altor unit??i, Curculescu a continuat s?-?i afirme frumoasele sale calit??i morale ?i solidele cuno?tin?e militare ?i a dovedit c?, pe lâng? faptul c? este un bun camarad care se îngrije?te neobosit de trup? ?i de ofi?erii din subordine, este ?i apt pentru a conduce o garnizoan?, aspecte consemnate de comandan?ii s?i.
Revenit la finele anului 1920 în cadrul Regimentului 32, a continuat s? activeze pân? în 1928 la comanda Batalionului I, ulterior ?i a Batalioanelor II ?i III. Din aceast? postur? s-a remarcat ca unul dintre cei mai disciplina?i ?i energici ofi?eri, riguros în executarea ordinelor ?i îns?rcin?rilor primite. Unit??ile aflate sub comanda sa au fost foarte bine cotate la toate inspec?iile dar ?i cu ocazia manevrelor pe garnizoan? sau pe corp de armat?. Apreciat de comandan?i ?i dornic s?-?i îmbog??easc? cuno?tin?ele în domeniul militar este trimis s? urmeze cursul ?colii de infanterie a carelor de lupt? la Târgovi?te (decembrie 1921) ?i cursul de informa?ii al ofi?erilor superiori (august-septembrie 1922). La 1 iulie 1927 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, an în care s-a distins din nou ca un ofi?er cu rezultate dintre cele mai bune în instruirea unit??ii sale, compania de mitraliere din cadrul Batalionului s?u ob?inând locul I la concursul de tragere pe Divizie. În 1928 s-a licen?iat în drept, dup? ce, cu începere din anul 1924, fusese numit din oficiu ca judec?tor la Consiliul de R?zboi al Corpului 5 Armat?.
Dup? ce a activat aproape 21 de ani în cadrul Regimentului 32 „Mircea”, la 1 octombrie 1932, ?tefan Curculescu era numit la comanda Batalionului 7 Vân?tori de Munte „Tribunul Ion Buteanu”. Pe parcursul celor doi ani cât a îndeplinit aceast? func?ie Curculescu a continuat s? se afirme ca un ofi?er superior capabil, con?tiincios, disciplinat, cu solide cuno?tin?e profesionale. A condus în foarte bune condi?ii ?i cu foarte bune rezultate ?coala ofi?erilor în corp ?i ?coala instructorilor. Colonelul ?tefan Curculescu s-a distins ?i cu ocazia manevrelor regale din toamna anului 1934 când a primit aprecieri elogioase din partea superiorilor s?i. Comandantul Corpului Vân?tori de Munte, g-ralul de divizie Mihai Todicescu, nota: „La manevrele regale colonelul Curculescu a dat probe de pricepere ?i de preg?tire tactic? solide, care împreun? cu celelalte calit??i ost??e?ti ale sale fac din el un distins ?i de valoare ofi?er superior de infanterie ?i comandant de corp aparte!”. Ca urmare a recomand?rilor superiorilor s?i, la 1 octombrie 1934 i s-a încredin?at comanda Grupului 5 Vân?tori de Munte, pe care o va de?ine timp de doi ani. În aceast? perioad? a continuat supravegherea ?i preg?tirea pentru r?zboi a ofi?erilor ?i a trupei din batalioanele aflate în componen?a Grupului 5 V. M., dovedind o bun? experien?? practic? în organizarea ?i conducerea exerci?iilor de lupt?.
În baza solicit?rii sale de a fi mai aproape de familie, începând cu 1 octombrie 1936, colonelul Curculescu a activat la conducerea Subinspectoratului Preg?tirii Premilitare de pe lâng? Cercul de Recrutare Prahova, unde a lucrat cu devotament la îndeplinirea îndatoririlor sale de conduc?tor al instruc?iei premilitare. Aprecierile elogioase ale ?efilor ierarhici superiori aveau s? fie înso?ite ?i de propunerile de admitere a ofi?erului la cursul de comandament ?i la cel de general.
Dup? izbucnirea celui de-Al Doilea R?zboi Mondial, ?tefan Curculescu a fost numit, cu începere de la 27 septembrie 1939, la comanda Brig?zii 27 Infanterie. În timpul retragerii din Basarabia a contribuit la evacuarea ?i restabilirea moralului trupei, iar în calitate de delegat al Corpului II Armat? în comisia mixt? nr. 12 româno-sovietic?, îns?rcinat? cu supravegherea evacu?rilor din Basarabia pe podul de la Ungheni, Curculescu a refuzat cu demnitate s? semneze, la 3 iulie 1940, procesul verbal întocmit de delega?ii sovietici în care nu se men?iona atitudinea ostil? a for?elor sovietice. Colonelul Curculescu avea s? ia parte ?i la evacuarea teritoriului cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena, fiind îns?rcinat în perioada 6 - 11 septembrie 1940 cu supravegherea arierg?rzii Diviziei, în cursul retragerii de la Oradea la Cluj, sarcin? de care s-a achitat foarte bine.
La 7 ianuarie 1941 a fost trecut în rezerv? pentru limit? de vârst?. Plecarea sa din rândurile ofi?erilor activi a l?sat, a?a cum consemna comandantul Diviziei 27 Infanterie, „unanime regrete în toat? Divizia, fiind de to?i ascultat ?i respectat”.
De la sfâr?itul lunii ianuarie 1941 ?i pân? în octombrie 1943, colonelul în rezerv? ?tefan Curculescu a fost concentrat în calitate de comandant militar al Uzinelor de armament „Concordia” din Ploie?ti, func?ie din care s-a ocupat de luarea tuturor m?surilor necesare pentru organizarea ?i executarea pazei întreprinderii ?i pentru prevenirea ac?iunilor de sabotaj.
?tefan Curculescu a fost c?s?torit cu ?tefania Bercovici ?i împreun? au avut un fiu, Mircea. În anii 1988 ?i 1991, Muzeul Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova a achizi?ionat de la acesta din urm? o serie de piese ?i documente care au apar?inut tat?lui s?u: pelerina de cavaler al ordinului „Mihai Viteazul”, uniforma de ofi?er al Regimentului 32 „Mircea” - ?inuta de gal?, 11 brevete, decrete ?i diplome regale, fotografii, un pistol Steyr ?i o pu?c? Mannlicher.
Personalitate mai pu?in cunoscut? a istoriei militare române?ti, colonelul ?tefan Curculescu, pe parcursul întregii sale cariere, a f?cut dovada unor calit??i specifice unui ofi?er cu un înalt sim? al onoarei ?i datoriei fa?? de ?ar?, demonstrate pe timp de pace dar mai ales pe timp de r?zboi.

Muzeograf Adrian STAN