http://histmuseumph.ro/images/files/112.pdf

La 31 octombrie 2019, la sediul Muzeului „Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea” din Ploiești, str. Democrației nr. 2, s-a vernisat expoziția temporară prilejuită de marcarea a 100 de ani de la înființarea Muzeului Prahovei în casa Hagi Prodan.

Demersul expozițional își propune să aducă în atenția publicului vizitator istoria unui muzeu dispărut și a colecției acestuia, considerată pierdută, dar care, după cel de-al doilea război mondial, a constituit nucleul patrimoniului nou înființatului Muzeu Regional Prahova. Expoziția valorifică câteva dintre piesele care au făcut parte din colecția Muzeului Prahovei, însoțite de panouri foto-documentare ce conțin un bogat și concludent volum informațional. Prima parte a expoziției este împărțită în trei componente: Familia (în care se face o scurtă incursiune în istoria acesteia, cu prezentarea unui arbore genealogic ce înfățisează ramurile a doi dintre nepoții lui Hagi Prodan, Theodor Ioan și Ana Ioan, căsătorită Ghiță Ionescu), Casa (ce cuprinde informații referitoare la etapele edificării acestui edificiu urban de factură tradițională, la elementele artistice decorative interioare și exterioare, precum și a modului în care a intrat în patrimoniul statului în anul 1914) și Muzeul (cea mai consistentă dintre toate trei, care prezintă istoria înființării acestei instituții culturale, precum și a pieselor din colecția sa). Cea de-a doua parte, exclusiv foto-documentară, relatează prin intermediul documentelor de arhivă și a fotografiilor istoria casei Hagi Prodan în perioada 1948-2005, precum și a expozițiilor găzduite de aceasta cu începere din anul 1953.

Istoria edificării Muzeului Prahovei începe în vara anului 1914 când, în paginile unei publicații locale, era inserată știrea potrivit căreia Prefectura Prahova luase inițiativa înființării unui „muzeu istoric, etnografic și industrial”, iar pentru aceasta Consiliul Județean votase acordarea sumei de 1000 de lei. În toamna aceluiași an, apărea sub semnătura arhitectului Alexandru Zagoritz articolul „Un Muzeu al Prahovei”, în care arăta necesitatea și mijloacele pentru întemeierea acestuia, prin adunarea lucrurilor vechi care încă se mai găseau prin casele oamenilor, precum și a obiectelor de cult religios care nu mai erau utilizate în bisericile vechi din județ. În martie 1915, el reia ideea înființării muzeului într-un articol publicat în revista Convorbiri Literare, apărut și în broșură, propunând ca sediu casa Hagi Prodan. Interesul lui Zagoritz manifestat față de bătrâna casă a avut darul de a-l atrage și pe amicul său, arhitectul Toma T. Socolescu. Acesta publică în 1916 un articol în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice în care face o descriere amănunțită a locuinței, însoțită de relevee și fotografii

Intrarea României în Primul Război Mondial a determinat stoparea inițiativei de edificare a muzeului. Mai mult decât atât, principalul susținător al ideii, arh. Alexandru Zagoritz, moare la 31 octombrie 1916 ca urmare a rănirii sale pe front.

Demersul avea să fie reluat la scurt timp după terminarea războiului. Astfel, în februarie 1919, se constituia Comitetul pentru înființarea „Muzeului Prahovei”, având ca președinte pe Dem. I. Nicolaescu, prefectul județului, și ca secretar general pe arh. Toma T. Socolescu. În aceeași lună, Consiliul Județean Prahova a luat în discuție și a votat alocarea sumei de 15.000 de lei pentru înființarea și întreținerea muzeului, suplimentată ulterior cu încă 10.000 lei. O mare parte din această sumă a fost folosită pe parcursul anului 1919 pentru lucrările de restaurare și de amenajare a imobilului, desfășurate sub supravegherea și coordonarea lui Toma T. Socolescu, în dubla sa calitate de secretar al Comitetului și de arhitect-șef al județului, restul banilor fiind utilizați pentru achiziționarea unor piese pentru muzeu. În toamna aceluiași an, Comisiunea Monumentelor Istorice acorda autorizația legală de funcționare „Muzeului Prahovei” iar casa Hagi Prodan era declarată monument istoric.

În primii ani de la înființare, Consiliul Județean acorda o subvenție anuală de 10.000 lei pentru funcționarea muzeului, acesta continuând să-și îmbogățească colecția atât prin achiziții cât și prin donații. Patrimoniul era constituit, în principal, din obiecte de cult religios, colectate de la diferite biserici de pe întreg teritoriul județului de către Toma T. Socolescu. Pe lângă acestea mai existau o serie de piese etnografice, arme albe și de foc, fotografii, un os de mamut, precum și colecția de sculpturi în piatră a arh. Alexandru Zagoritz, donată muzeului de unul dintre frații săi, col. Constantin Zagoritz. Alte piese făceau referire la istoria urbei noastre, cum ar fi baza unui piedestal de coloană presupusă a fi de la casa boierului Ianache Moruzi, proprietarul moșiei orașului Ploiești, sau vederea panoramică a orașului realizată în anul 1871. Intrarea României în cel de-al doilea război mondial a determinat autoritățile să ia măsurile necesare protejării patrimoniului, astfel că piesele muzeale au fost puse în lăzi de lemn și depozitate în subsolul Prefecturii, unde au rămas până după război.

În anul 1948, urmare a intervenției Comisiunii Monumentelor Istorice pentru restaurarea și conservarea casei Hagi Prodan, Primăria Ploiești începe demersurile pentru ca imobilul să-i fie donat de către Prefectură, fapt petrecut la începutul anului 1949. La finele anului 1950, se înființa Muzeul Regional Prahova, pe lângă Secțiunea Cultură și Artă a Sfatului Popular Regional, funcția de director fiind încredințată sculptorului prahovean Gheorghe Damian care, în martie 1951, lua în primire și piesele provenite din fostul Muzeu al Prahovei. Cum Muzeul Regional Prahova nu dispunea de un local propriu, autoritățile locale iau decizia să îi fie atribuită, pentru început, casa Hagi Prodan. După ce în toamna anului 1948 fuseseră efectuate lucrări de reparații la acoperiș, în anul 1951 încep lucrările de restaurare a casei după planurile arh. Mihai Rădulescu, efectuate de Întreprinderea Regională de Construcții „Prahova”. În aprilie 1953 era numit în funcția de director al Muzeului Regional de Istorie prof. Nicolae Simache care, la 1 mai 1953, inaugura casa-muzeu „Hagi Prodan”. Ținând cont și de vechimea imobilului, expoziția își propunea să ilustreze un interior al unei case din secolul al XVIII-lea. Din 1953 și până în 1977 aici a funcționat Colecția muzeală „Hagi Prodan”, una dintre cele mai apreciate și vizitate secții ale Muzeului de Istorie din Ploiești. Grav afectată de cutremurul din 4 martie 1977, casa Hagi Prodan a intrat la începutul anilor ˊ80 într-un amplu proces de restaurare, lucrările fiind coordonate de arh. Călin Hoinărescu.

La începutul anului 1985, după mai multe încercări de realizare a unei expoziții permanente care să reconstituie specificul urban de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, s-a hotârăt ca aici să funcționeze expoziția memorială „Nichita Stănescu” (1985-2002). Deschiderea, la 13 decembrie 2002, a Muzeului memorial „Nichita Stănescu” în locuința natală a poetului, a determinat intrarea casei Hagi Prodan într-o altă etapă de existență. Timp de doi ani au fost efectuate alte lucrări de reabilitare și de realizare a tematicii pentru noua expoziție permanentă. La 18 mai 2005, cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor, a fost inaugurată expoziția „Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea”, care ființează și azi.

Martor tăcut și discret al existenței noastre cotidiene, casa Hagi Prodan continuă să rămână o clădire simbol a orașului, un monument istoric cu valoare excepțională pentru patrimoniul arhitectural al urbei și un muzeu îndrăgit de ploieșteni și nu numai.

muzeograf Adrian Stan

Vă invităm să vizionați filmul Tehnologia restaurării unei cărți vechi, accesând linkul https://youtu.be/zXdGoYcwhsY

Vizionare plăcută!

Vă invităm să vizionați filmul de prezentare a Muzeului Ceasului „Nicolae Simache” - partea I, accesând linkul https://youtu.be/phRSr0DoKes

Vizionare plăcută!

Vă invităm să vizionați conferinţa "România în timpul regelui Carol I", din ciclul "Istorie şi civilizaţie", accesând linkul https://youtu.be/lI5VoElkfI0

Vizionare plăcută!

Vă invităm să vizionați filmul de prezentare a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova - partea a II-a, accesând linkul https://youtu.be/WPZ6YB25xD4

Vizionare plăcută!

Pe 27 martie 1918, după 106 ani de stăpânire rusească, Basarabia se unea cu Ţara-Mamă.

România Mare nu s-a făcut în condiții ușoare. La 1918, ţara era vlăguită de război și epidemie, parțial ocupată de armate străine și departe de aliații săi.
Și totuși,la capătul Primului Război Mondial, generaţia Marii Uniri a reușit împlinirea idealului de unitate naţională. Una dintre personalitățile reprezentative ale acestei generații a fost Constantin Stere.
Meritul lui Stere în procesul de pregătire și înfăptuire a Marii Uniri este imens. Acesta a fost și idealul vieții sale. “Un popor nu poate trăi fără ideal. Idealul rezumă toate aspiraţiunile lui cele mai înalte…”, afirma marele patriot.
Încă din 15 decembrie 1915, face o adevărată profeţie în Parlament, arătând că nădăjduia pentru copiii din acel moment că „vor vedea România mare, întreagă, neştirbită… de la Nistru şi până la Tisa“.
Ceea ce îl preocupa însă în mod deosebit era soarta Basarabiei.
Constantin Stere vedea întreaga politică a României prin prisma Basarabiei. În aceasta constă și „vina”, și meritul lui.
„Un om straniu, puternic, entuziast, cam brutal şi totodată un visător plin de misticism slav”, este portretul pe care i-l face regina Maria în epocă, pentru că Stere, spre deosebire de alți germanofili, nu-i iubește pe nemți în mod special, el vede această alianță ca o conjunctură pentru atingerea unui obiectiv politic.
Evocându-i mai târziu cariera politică, S. Diamandi remarca: „Nu vedea decât o singură primejdie: Rusia ţaristă. Nu-l obseda decât o singură ţintă: eliberarea Basarabiei, provincia românească cea mai periclitată în existenţa naţională. Cu această provincie credea el că trebuie să înceapă dezrobirea fraţilor subjugaţi. Socotea că drumul către Ardeal trece prin Basarabia”.
În 1917, rămas în Bucureștiul ocupat de germani (din îndemnul și cu autorizația lui I.I.C. Brătianu și a regelui Ferdinand) editează ziarul Lumina, care i-a atras din partea adversarilor politici acuzaţia de trădător. Arestat și întemniţat la Văcărești (1918) fără să fi avut loc un proces, a fost eliberat, însă șantajul politic a durat până la sfârșitul vieţii.
În ianuarie 1918, Armata Română a intrat în Chișinău, aducând linişte şi ordine în toată Basarabia. În acest moment decisiv, Stere sosește în Basarabia.
„Mărturisesc că sosirea dlui Stere se aştepta ca a unui semizeu, făcător de minuni. Şi într-adevăr, dumnealui s-a arătat la culmea chemării”, scrie un martor al epocii, Dimitrie Bogoș. Au loc peste 26 de întruniri la care Stere participă, argumentează, convinge. „A fost un praznic, a fost un delir când vorbea dl Stere”.
În zilele fierbinți ale lunii martie, Stere a vorbit de 57 de ori. Cu o voce fermă, hotărâtoare, cu o logică de fier explica necesitatea actului Unirii. Parcă niciodată în viaţa lui n-a fost așa de convingător ca în zilele acelea.
Cuvântarea susţinută de Constantin Stere în timpul desfăşurării şedinţei Sfatului Ţării din 27 martie 1918 a jucat un rol extrem de important în momentul votării unirii. Cu siguranță, acesta a fost momentul cel mai important al vieții lui Constantin Stere, iar el s-a ridicat la înălțimea misiunii sale.
La 27 martie/9 aprilie 1918, cu 86 voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri Sfatul Ţării a decis unirea Basarabiei cu România.
Ulterior, Constantin Stere a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării (2 aprilie – 25 noiembrie 1918), urmându-i în această funcţie lui Ion Inculeţ.
Basarabia a fost doar prima provincie unită cu Țara. La scurt timp, au urmat Bucovina și Transilvania. Puțini sunt cei care cunoc faptul că Stere s-a implicat activ și în unirea acestor provincii cu Patria Mamă.

Ziua de 27 martie 1918 a fost cea mai frumoasă zi a vieții sale de mesianic răzvrătit. A uitat pentru o clipă toate suferințele, injuriile și umilințele indurate. Izbândise! Trăia bucuria marelui său vis împlinit!
La 30 martie, la întoarcerea sa în București, a fost invitat în tribuna oficială, alături de familia regală, pentru a primi defilarea trupelor. La prânz, regele a oferit un dejun, rostind o alocuțiune. Apoi, a urmat solemnitatea decorării delegației basarabene în frunte cu C. Stere, care a primit Ordinul de Mare Ofițer al Coroanei României. Familia regală a ieșit apoi, însoțită de șefii delegației basarabene, în balconul Palatului pentru a mulțumi aclamațiilor mulțimii aflate în stradă, unde se cânta și se dansa Hora Unirii. Stere s-a aflat lângă Regele său. Era, dincolo de orice comentarii, încoronorarea, oficial recunoscută, a unei lupte de-o viață : Lupta pentru România Mare!

Muzeograf Paulina Mănișor

Vă invităm să vizionați filmul cercetărilor arheologice din comuna Târgşoru Vechi - balastiera Holcim, jud. Prahova, accesând linkul https://youtu.be/VRXRfYW4k-s

Vizionare plăcută!

 Vă invităm să vizionați filmul de prezentare a Muzeului Memorial "Nichita Stănescu" , accesând linkul https://youtu.be/hF-Qh0_3k2I

Vizionare plăcută!

Vă invităm să vizionați o conferinţă din ciclul "Istorie şi civilizaţie", accesând linkul https://youtu.be/jwpPMv9jva0

Vizionare plăcută!