Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 16 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

   

ZILELE CARAGIALE

Concursul național de interpretare artistică a personajelor caragialiene
Caragiale, contemporanul nostru, ediția a XXV-a:

a Concursului „Caragiale, contemporanul nostru”, 

ediția a XXV-a: https://www.youtube.com/watch?v=E-kmHCT09hM

Vizionare plăcută!
   

Vă invităm la poveşti!

Lupta de la Rovine

În anul 1395 a avut loc una dintre cele mai importante lupte din istoria Țării Românești, când Mircea cel Bătrân era domnitor. Acesta a fost atacat de către armata otomană condusă de Baiazid I, care dorea să cucerească Țara Românească.
Mircea cel Bătrân s-a pregătit intens de luptă în așteptarea armatei otomane. Și-a adunat toți oștenii, au curățat tunurile, au săpat șanțuri. În timp ce se pregăteau de luptă, din văzduh a apărut un dragon roșu care scuipa flăcări amenințător. Toată lumea s-a dat înapoi fiind foarte speriați de creatura ce le apăruse în față. Mircea în schimb nu s-a lăsat intimidat, a înaintat către dragon și i-a spus:
Dragonule, după cum vezi, noi ne pregătim intens de luptă cu otomanii. Avem mare nevoie de orice ajutor. Dacă mă vei ajuta în această luptă, o să-ți ofer drept recompensă onoarea de a sta alături de mine până la sfârșitul vieții tale. Vei fi protectorul Țării Românești!
Dragonul a aprobat semnificativ, scuipând flăcări spre cer.
Armata otomană se apropia fără să știe ce o aștepta. Erau și ei foarte pregătiți, aveau săbii și tunuri grele și erau încrezători că vor câștiga această luptă.
Lupta a început în forță, tunurile aruncau flăcări și săbiile se încrucișau.
Deodata, din văzduh a apărut dragonul scuipând flăcări în toate direcțiile. Turcii au început să fugă, însă dragonul trăgea linii de foc și cădeau pe loc.
În câteva ore, armata otomană era nimicită și puținii soldați care rămăseseră în viață se retrăgeau greoi, urmăriți de armata lui Mircea cel Bătrân.
Mircea, călare pe un cal, era în fruntea armatei sale când, îl văzură pe Baiazid care încerca să fugă.
Baiazid, văzând că nu are scăpare, l-a atacat direct pe Mircea cu sabia. A început o luptă pe viață și pe moarte între cei doi conducători, dar Mircea a reușit să îl doboare pe Baiazid, punându-l la pământ.
Cu un glas puternic, îi spune:
Baiazid, ordonă ostașilor tăi să se predea altfel, eu și dragonul o să vă nimicim armata! Aici este pământul nostrum și nu aveți ce căuta pe el.
De juri că nu vei mai călca vreodată pe pământul nostru, vă voi lăsa în viață atât pe tine, cât și pe oamenii tăi.
Astfel, Baiazid s-a retras împreună cu armata sa, iar Țara Românească a rămas o țară liberă!
Apostol Mihai Alexandru - Mențiune
Clasa a II-a E, Școala Gimnazială ,,I. A. Bassarabescu’’, Ploieşti
   

ZILELE CARAGIALE

Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează, în perioada 28-30 ianuarie 2023, ZILELE CARAGIALE.



Sâmbătă, 28 ianuarie 2023, va avea loc la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, str. Toma Caragiu, nr.10, începând cu ora 9.00, cea de-a XXV-a ediție a Concursului Național de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale, contemporanul nostru”. Concursul, devenit o tradiţie a instituţiei de cultură, reuneşte peste 20 de trupe de actori – elevi din ciclul primar si gimnazial ai şcolilor din judeţele Buzău, Prahova și municipiul București. Anul acesta, la împlinirea a 171 de ani de la naşterea dramaturgului, micii artişti, prin talentul lor, vor aduce în prim-plan lumea plină de culoare a personajelor lui Caragiale. Întregul concurs va fi transmis live pe pagina de facebook a Muzeului „Ion Luca Caragiale”.
 
 
Duminică, 29 ianuarie 2023, pe site-ul www.histmuseumph.ro, pe paginile de facebook ale Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Muzeului „Ion Luca Caragiale”, cât şi pe youtube veți putea urmări festivitatea de premiere a celei de-a XXV-a ediții a Concursului Național de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale, contemporanul nostru”.
Luni, 30 ianuarie 2023, în semn de omagiu adus marelui nostru dramaturg, la 171 de ani de la nașterea sa, se vor depune buchete de flori atât la bustul scriitorului din curtea Muzeului ”Ion Luca Caragiale”, cât și la bustul aflat în parcul „Ion Luca Caragiale” de pe Bulevardul Independenţei.
Conservator- coordonator Muzeul ”Ion Luca Caragiale”,
ing.Monica-Violeta BOSTAN
   

Vă invităm la poveşti!

Pe vremea lui Ștefan cel Mare

Era o zi minunată de toamnă, când soarele ardea și frunzele cădeau pe loc. Eu eram pregătit să merg la un muzeu de istorie, care era despre diferiți domnitori, inclusiv Ștefan cel Mare, pentru că aveam o temă la istorie despre un domnitor, iar eu am ales Ștefan cel Mare. Eu acum ajunsesem în fața muzeului. Dar, în acel moment, când voiam să ating statuia cu Ștefan cel Mare, am fost transportat în timp unde am putut să văd toate evenimentele istorice ale României
Eu nu știam ce să fac, dar văzusem că sora mea (pe care o chema Irina), stătea pe jos, și încerca să vadă ce se întâmplă:
- Ce s-a întâmplat?! Unde sunt părinții noștri?! zise Irina pe o voce speriată
- Cred că am călătorit prin… timp…uau, nu știam ca se poate întâmpla așa ceva.
- Uita-te la oamenii din jur, cred ca am ajuns în anul 1490. Am observat asta după cum arată locul, și după cum sunt îmbrăcați oamenii: tunici din in, mitra, și pantaloni. Iar unii aveau și săbii.
-Îmi este frică, zise Irina. Iar fix atunci veniră doi soldați și ne întrebase ce facem pe o voce groasă. Apoi celălalt zise să ne ducă la regele Ștefan cel Mare. Noi eram speriați, dar în același timp uimiți pentru că noi eram pe vremea lui Ștefan cel Mare.
Ajunsesem în palat acolo unde îl văzusem pe Rege. El ne întrebase:
-Voi cine sunteți? Și de unde veniți?! zise el.
- Nu știm cum am ajuns aici. Am zis eu speriat.
-Iar noi suntem niște copii din viitor! Adăugă Irina.
Noi acum stăteam în fața tronului. Regele părea că era uimit dar și speriat, pe față, i se conturase o privire încruntată spre ei. Iar ceilalți soldați vorbeau între ei uimiți de acești copii.
- Cum adică sunteți din viitor? Zise Ștefan cel Mare.
-Adică, noi am venit cumva aici, întâmplător…
- Știi ceva? haideți să-i lăsăm liberi, zise el mândru de ce a spus.
Noi plecasem prin oraș. Cât timp noi mergeam, observasem că erau foarte multe biserici, și ne întrebam de ce erau atâtea bisericii. L-am întrebat pe unul dintre oameni cine a construit biserica aceasta. El a zis că Ștefan cel Mare a construit 40 de biserici și aceasta este biserica „ Înălțarea Domnului” sau Mănăstirea Neamț. Noi muream de curiozitate să aflăm mai multe, dar știam că trebuie să ne întoarcem și acasă. Așa că am plecat prin oraș.
Ne era foarte foame. Așa că am pornit să căutăm mâncare. Am găsit un măcelar, care se pare că avea multă carne de porc.
-Ne dai și nouă o bucată de carne la grătar? Am zis eu serios.
-Da, sigur! Voi sunteți mai noi pe aici, nu? Zise el pe cel mai calm și amuzat ton.
-Da, apropo, când s-a născut Ștefan cel Mare? Și de ce a devenit domnitor?
-Păi, el s-a născut în anul 1438 sau 1439, și a devenit domnitor pentru că așa era menit și pentru că a construit multe biserici. Acum, poftiți carnea făcută la grătar. E pe gratis pentru că e prima oară când ați venit aici. Noi am zis mulțumesc, iar apoi am savurat bucata aceea bună de carne.
Mai pe la ora două, am plecat mai departe în oraș. Am observat multe case făcute din lut și din lemn care aveau acoperiș de paie.
- Ce tari sunt casele de pe aici! am exclamat eu entuziasmat.
- Da, mie îmi place tare mult aici, dar trebuie să ne și întoarcem acasă.
După ceva timp, am plecat în căutarea întoarcerii acasă. Ajunsesem înapoi în fața palatului: fix acolo unde am apărut. După aceea, am încercat să ne poziționăm la fel cum eram înainte. Dar nu se întâmpla nimic.
-De ce nu merge? Întrebase Irina.
-Nu știu, dar dacă o să reușim să ajungem acasă la timp, o să putem să facem tema aceea de la istorie! Am zis eu fericit.
Dar s-a văzut cum pe fața mea se conturase un chip nu chiar așa de fericit, același lucru se întâmplase și cu Irina.
- Dar de unde știi că o să ne mai întoarcem? A zis Irina tristă.
-Normal că știu că ne vom întoarce! Cum să nu? Haide acum, trebuie să ajungem
ACASĂ!
Cumva am ajuns acasă, dar prin întâmplare. Ne-am bucurat tare mult când am ajuns în fața casei, când ne-am îmbrățișat părinții care stăteau triști pe canapea și încercau să sune la poliție. După ce ne-am liniștit puțin cu toată bucuria asta, ne culcasem liniștiți.
A doua zi, după ce mâncasem micul dejun, am plecat la școală. Acolo am prezentat proiectul de la istorie unde am prezentat că: Ștefan Cel Mare s-a născut în anul 1438, el a construit multe bisericii și despre casele care sunt făcute din lut și lemn.
După aceea, am ajuns acasă cu un FB în brațe. Am ajuns acasă cu bine și așa am rămas pe veci.
Coandă Petru Matei - Mențiune
Clasa a IV-a, Liceul Teoretic Național București
   

Vă invităm la poveşti!

Legenda Mânăstirii Putna

Într-o zi de toamnă,eu cu familia mea ne-am hotărât să mergem în vizită la mănăstirea Putna. Auzisem multe cuvinte frumoase despre această mănăstire.
După un drum greu, într-un final am ajuns la cazare. Ne-am lăsat bagajele acolo, apoi am plecat să vizităm mănăstirea. Era o mănăstire frumos zidită, un design foarte frumos din punct de vedere arhitectural. Pe exterior avea arcade ieșite în evidență,care îi dădeau mănăstirii un efect superb. Eram tare curioasă să aflu cine a zidit și cine a avut ideea construirii acestei mănăstiri. Curioasă fiind, m-am dus la părinții mei pentru a-i întreba dacă nu cumva știu ei această legendă...legendă mănăstirii. Din păcate,ei nu o știau, așa că am rămas puțin mâhnită...â
Ne-am mai plimbat ce ne-am mai plimbat și deja se însera. Ne-am dus la cazare pentru a merge la somn. M-am pus în pat și dintr-o dată, m-am trezit într-o pădurice, iar în fața mea era un domn mai pitic,călare pe un cal. S-a dat jos și am putut să îl văd mai bine. Avea o coroana fantastică în vârful capului, părul lung, o mustață ce îi acoprerea buza de sus și care se întindea pe o parte și de alta a gurii, o bluză și o vestă portocalie, iar în șold avea o sabie uriașă. După ce am văzut sabia, un fior m-a luat și am început să strig:
- Cine ești?
- Cu mine vorbești, dragă fată? spuse el.
- Da...! De ce ai sabia aceea? Ce ai de gând să faci cu ea? Și mai important,cum te cheamă?
- Mă cheamă Ștefan Vodă. Nu te speria de sabia mea,nu îți va face rău ție... o folosesc pentru oamenii răi. Pe tine cum te cheamă,fetițo?
- Eu mă numesc Maria. Mai am o întrebare...defapt,mai multe. Ce semnifică coroana din vârful capului tău?
- Eh...fetițo, hai să-ți povestesc! Odată, într-o chilie săpată într-o stâncă,stătea un călugăr. Se numea Daniil Sihastrul. Legenda spunea că era coborât de către Dumnezeu din cer pentru a face bine. Într-o seară,eu cu un argat de-al meu am venit la el, pentru că dușmanii m-au învins și nu aveam unde să mă odihnesc. M-am pus să mă odihnesc pe o piatră mai mare de lângă chilie. Cum stăteam pe piatră,observ o lumină în fereastra chiliei. M-am uitat și călugărul își făcea rugăciunea de seară. Ne-am ridicat și ne-am dus îndată către chilie că eram tare flămânzi.. am bătut la ușa,iar călugărul a spus cine este. I-am răspuns că sunt un om bun, apoi mi-a spus să întrăm. El ne-a întrebat ce am pățit. Fiind necăjiți,nu am spus nimic.
- Vai...mă pot așeza undeva? Văd că este foarte mult de povestit..
- Normal,fetițo! Așa...și cum spuneam... nu am spus nimic. El ne-a spus că știe ce este cu noi și a spus dacă îl ascultăm putem învinge păgânăatatea,dacă nu,este de rău. Am spus că jur că am să îi ascult toate poruncile sale. Atunci,după jurământul meu spus, m-a pus să pun urechea la piciorul lui stâng și să îi spun ce aud. Cum mi-am pus urechea, am auzit plânsete și jăluiri. Mi-a spus că acele jăluiri sunt ale țării. Apoi m-a pus să îmi pun urechea,de data aceasta la piciorul drept și să îi spun ce aud... I-am spus că am auzit cântece frumoase.
- Ce interesant! Continuați,vă rog!
- Mi-a spus să pun gând că de unde am auzit cântecele,să fac o mănăstire. Nu știam de unde cânta, așa că l-am întrebat de unde pot afla. Mi-a spus să urc a doua zi pe dealul
de lângă chilie dis de dimineață și să trag cu arcul și unde am să găsesc săgeata înfiptă,de acolo se aude cântând. După cele spuse, ne-a pus călugărul ne-a pus la masă și ne-a cinstit cu ce avea. Dis de dimineață, a venit la mine și a strigat: „Scoală-te,Ștefane, și du-te!”. Ne-am sculat îndată și am suit pe Dealul Crucii. Am scos arcul și am tras către pădure, iar săgeata s-a dus departe într-un paltin bătrân. Eh..și acolo am ridicat altarul mănăstirii,iar în altar am mai păstrat jumătate de platin. Mănăstirea se numește Putna,iar acolo sunt înmormântat.
- Stai! Tu ești cel care a ridicat mănăstirea?
- Chiar eu!
- Nu îmi vine să cred! Chiar voiam să aflu cine a putut face o astfel de mănăstire.
- Știam că ești curioasă,așa că am vrut să îți spun legenda acestei mănăstiri.
- Mulțumesc!
Apoi, m-am trezit brusc. Pe fundal, o auzeam pe mama care mă striga să mă duc la masă. Eram atât de tristă, că a fost doar un vis....aș fi vrut să îl întreb de luptele lui,cum se desfășurau...
După masă, m-am dus la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare din incinta bisericii mănăstirii Putna, i-am aprins o candelă și i-am mulțumit pentru tot!
Banciu Maria - Mențiune
Clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială Sat Cioranii de Sus, județul Parhova
   

Vă invităm la poveşti!

Înapoi în secolul al XV-lea

Era o zi de toamnă, iar frunzele cădeau ușor pe pervazul Angelinei. O ploaie rece și mică s-a năpustit deasupra casei lor. Angelina stătea în pat și bunica ei îi povestea despre domnitorul Vlad Țepeș în timp ce ploaia devenea tot mai grea și mare:
-Bunico, în ce an a domnit Vlad Țepeș în țara Românească?
-Păi, el a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476.
-Wow! De aș fi fost și eu acolo să îl văd.
-Eh, pe vremea aia erau multe războaie deci…
-Bine, noapte bună bunico!
-Noapte bună, curioasa mea mică!
Bunica ei plecase, dându-i un pupic de noapte bună. Angelina nu adormise încă așa de repede fiind că se gândea la cuvintele bunicii încercând să adoarmă. Într-un final adormise din ce în ce mai profund.
- Ahhh, unde sunt…stai puțin ACEST LOC ARE TURNURI ȘI CHIAR SOLDAȚI!!!
Da, cred că ați ghicit. Angelina era în secolul al XV-lea. Era o atmosferă extraordinar de diferită, erau turnuri, erau soldați și tot feluri de pivnițe, poduri și statui. Angelina stătu puțin pe gânduri și se mai uită în jur. După ce s-a uitat în jur de vreo 6-7 ori se acomodase puțin cu locul dar nu era încă sigură dacă e real sau nu. Angelina tot se gândea și se gândea la ce să facă doar că nu după mult timp un soldat îmbrăcat tot în roșu și gri, cu armură la piept, la genunchi și cu cască se îndreptase spre ea:
-Hei, fetițo! Unde îți sunt părinții? Nu ai voie să fii aici.
-Oh, eu nu am intrat aici, eu m-am trezit aici.
-Hai, hai, hai nu te juca cu mine! CE CAUȚI AICI ȘI CE FACI AICI?!
-Păi…
-NICI UN „Păi”! CE CAUȚI AICI!!!
În timp ce soldatul trăgea de Angelina să îi răspundă la întrebare un bărbat îmbrăcat într-un palton roșu cu niște pantaloni negri, cizme aurii, o pălărie roșie de mătase înconjurată de niște bijuterii albe și cu o stea de aur care avea un rubin în centru, o bluză roșie de mătase, cu părul brunet-negru și lung cu o mustață groasă și lungă:
-Ce se întâmplă aici?
-Ummm…uhhh… răspunse soldatul.
-Cine este această fetiță mică cu ochii verzi și brunetă?
-Bună ziua, Maiestatea ta…uhhh eu nu știu ce caut aici. M-am trezit aici fără să știu!
-Hmmm, bine! Vino cu mine. Angelina îl ascultase și mergea după el
-O să mor!!! își spunea Angelina în mintea ei în timp ce mergea spre turnul lui.
În timp ce mergeau spre turnul lui Angelina se tot stresa și când au ajuns în turnul lui fetița a rămas surprinsă de la ce vedea: Pereți cu vopsea roșie, tablouri cu el și victoriile lui, tot felul de uși nedeschise și misterioase, bijuterii și sculpturi importante.
-Wow, ce frumos e aici!
-Știu.
Mergeau și mergeau până când s-au oprit la o cameră cu uși aurite și mari.
-Ce se află aici?
-Aici este camera secretă, unde se află toate armele și averile importante.
-Ohhh, ok!
-Ce înseamnă ,,ok”?
-Ahahaha, ,,ok” înseamnă bine doar că în engleză, și pe scurt.
-Oh, bine!
Angelina și Vlad au intrat înăuntrul încăperii. Angelina rămase șocată, totul acolo era nemaipomenit, armurile și costumele lui Vlad Țepeș erau extrem de frumoase, luxoase și puțin zgâriate, următoarele obiecte erau cufere, tablouri și bijuterii sau obiecte de rege moștenite.
-Wow, ce frumos e aici!
-Știu, de exemplu acea armură din dreapta este o armură moștenită de mai mult de 100 de ani.
-Ok, dar de ce m-ați adus aici?
-Fiindcă vreau să discutăm și vreau ca tu să descoperi cât mai multe despre mine.
-Ooo, perfect! Am extrem de multe întrebări! Hmmm, oare cu ce să încep…A știu!
-Bine?
-Ce s-a întâmplat în atacul de noapte?
-De unde ai aflat?!
-Mi-a spus bunica.
-Bine, atacul de noapte a fost o bătălie între armata mea condusă de mine și o armată condusă de sultanul Mahomed al II-lea al imperiului Otoman care a fost desfășurată pe drumul dintre Nicopole și cetatea de scaun a Țării Românești din Târgoviște în noaptea de 17 iunie 1462. A fost o bătălie EXTREM de grea, doar că noi, românii am câștigat. Dacă te întrebi cum a început conflictul, a început de la mine, refuzând de a plăti tribut otomanilor. Am tras în țeapă peste 23.000 de turci și bulgari. Mahomed a ridicat o armată uriașă cu obiectivul de a cuceri Țara Românească și a o anexa la imperiul său. Cele două armate, a turcilor și a bulgarilor au avut mai multe ciocniri, cea mai semnificativă fiind atacul de noapte în care eu am atacat tabăra turcească în timpul nopții pentru a încerca să-l ucid pe sultan. Deși atacul a cauzat pierderi mari turcilor, Mahomed a scăpat cu viață și apoi a continuat marșul spre reședința de la Târgoviște unde a dat peste alți 20.000 de turci și bulgari trași în țeapă. Sultanul și armata lui au fost așa de șocați, așa că s-au retras din Țara Românească.
-Woah, ce groaznic!
-Știu dar, ei știau că sunt periculos.
-Oh, ok!
-Mai ai alte întrebări? a întrebat Vlad Țepeș.
-Uhh, da…ce biserici sau mănăstiri s-au mai făcut până acum?
-Păi, este doar o mănăstire, Mănăstirea Snagov. O poți găsi pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, în localitatea Snagov și în apropierea satului Siliștea Snagovului din comuna Gruiu.
-Ce frumos!
-Da, ai dreptate!
Angelina a văzut un soldat care mergea sprea și îi tot striga numele:
-Angi, Angi, Angi, Angi, Angi.
-HUH, CE E?
-Angi, Angi…
-Ahhhh!
S-a zbenguit și s-a mișcat până când a văzut-o pe bunica ei stând lângă ea.
-Angelina, trezește-te!
-Huh, bunico?!Tu ce cauți aici?
-Cum adică, hahaha, am venit să te trezesc! Este ora 12 și încă nu te-ai trezit, eram îngrijorată! Hai acum, te așteaptă un ou la micul-dejun…prânz!
-Ok, dar înainte de asta…vreau să-ți spun că…am fost, și l-am văzut pe Vlad Țepeș sau, cel puțin am visat!
-Serios?! Abia aștept să-mi povestești!
SFÂRȘIT
Arnici Iris Letiția - Mențiune
Clasa a IV-a, Liceul Teoretic Național București
   

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române

 

 Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
24 ianuarie 2023
Expoziţie temporară: „Un gând şi o simţire”
 
 
¨      Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea” Ploieşti
   Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
24 ianuarie 2023
·  „Unirea Principatelor Române reflectată în desenele copiilor” - online
- participă elevi de la Şcoala Gimnazială „Gerorge Coşbuc” Ploieşti
 
¨      Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
   str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
24 ianuarie 2023
·  Învățăminte din viața și domnia lui Cuza Vodă – Nicolae Iorgaˮ - online
- participare la manifestările organizate de Primăria oraşului Vălenii de Munte; depunere de flori la monumentul din Parcul Unirii.
 
¨      Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
24 ianuarie 2023
·  Vulturul și Zimbrul sub un singur principe” - articol online
 
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 914
24 Ianuarie -Ziua de aur a veacului. Cântecele Unirii” - online
 
Marţi, 24 ianuarie 2023, începând cu ora 13.00, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, vor avea loc manifestări dedicate acestui eveniment cu o deosebită însemnătate istorică.
Vă aşteptăm!
   

ANUNŢ

   

Vă invităm la poveşti!

Alexandru Ioan Cuza și cei trei boieri
 
Într-o zi în vremea copilăriei lui Alexandru Ioan Cuza, acesta se juca cu prietenii lui pe alee, văzu peste gardul unei case de boier un om sărman care era pus de boier să muncească din greu pentru niște mâncare, așa că îl întrebă:
-De ce muncești atât de mult doar pentru niște mâncare?
-Muncesc atât de mult, fiindcă mi-e frică să nu primesc pedeapsă de la boier sau să mă dea afară.
Cuza îl înțelese pe sărmanul om și se întoarse să se joace cu copiii.
Când devenise voievod, Vodă se costumă în țăran și se duse prima dată la un boier să muncească așa cum muncea acel sărman în zilele copilăriei lui. Până când într-o zi, s-a dus la boier să îi spună:
-Aș vrea și eu mai multă mâncare și un ban de aur pentru că muncesc din răsputeri aici la casa ta.
-Cine te crezi tu să vi la mine și să îmi ceri mai mult, nu ști cine sunt eu,țăranule! îi zise boierul și îl îmbrânci. Du-te înapoi la muncă! strigă el.
Cuza își lepădă zdrențele și rămase în hainele domnești. Boierul înlemni când îl văzu. Vodă îi zise
-Așa te comporți cu un om mai sărac, care muncește mult la casa ta? O să-ți iau toată averea .
-Fie-ți milă! Nu se va mai repeta, se ruga boierul în zadar.
Vodă chemă o căruță și se duse până la Iași și acolo făcu un act prin care toată averea era confiscată.
A doua oară se duse la un boier de lângă București, el avea o fermă, un han și o grămadă de vii și de teren verde. Cuza venise îmbrăcat în niște haine de țăran într-o căruță cu un cal amărât și-l rugă pe boier să îl lase să doarmă la han o noapte în schimbul unui ban de aur.
Se făcuse seară așa că boierul îi spuse unei slugi:
-Du-te la acel țăran și îl conduci până la grajdul cu animale. Acolo iei trei baloți de fân și îi aranjezi atât încât să aibă unde să doarmă.
Sluga nu mai stă pe gânduri și se duse să-l conducă până la grajd. Cum ajunse făcu ce îi spusese boierul și îi zise:
-Aici vei dormi.
-Dragul meu, ești sigur că aici va trebui să dorm? Totuși am dat un ban de aur.
-Din păcate eu nu te pot ajuta,dacă vrei du-te și vorbește cu boierul. Ii transmise sluga
Cuza se duse la han, acolo găsindu-l pe boier la o masă bândun păhărel de pălincă.
-Bună seara aș vrea să mă duci la o cameră mai decentă fiindcă ți-am dat un ban de aur, îi zise Cuza.
-Țăranule, nu îți este rușine să vi să te plângi la mine. În han este pentru cei importanți precum alți boieri și Cuza,nu pentru cei ca tine.
Vodă se enervă, ieși din han se duse la căruță și își îmbrăcă hainele domneștise întoarse la boier și îi zise:
-Cum să te comporți atât de jicnitor cu un om de rând? Să-ți fie rușine! O să-ți iau toată averea ta, îi zise Cuza supărat.
-Vodă, fie-ți milă. Nu se va mai întâmpla, se plângea boierul.
Cuza ieși din han și se duse la căruță și plecă în grabă la Iași. Acolo făcu iar un act prin care toți cei care lucrau la boier primeau un ban de aur, iar toată averea boierului era confiscată.
A treia oară Vodă merse la un boier de lângă Ploiești. Acest boier avea o familie și o casă mare cu o ogradă cu multe animale.
Cuza veni în niște zdrențe subțiri la ușa boierului și îi zise:
-Boierule, dacă mă vei ajuta și pe mine, să înnoptez în casa dumitale, ți-oi fi și eu de folos.
Boierul fu de acord ca Vodă să rămână în casa lui.
Se făcuse seară așa că familia și cu boierul s-au dus cină. Boierul îl invită și pe Cuza.
După ce au terminat l-au dus pe Cuza într-o cameră frumoasă și curată. I-au urat „noapte bună”.
A doua zi l-au chemat la micul-dejun. Lui Cuza îi venise o idee minunată să vină îmbrăcat în hainele domnești.
O dată ajuns toți cei prezenți la masă au fost extrem de surprinși de prezența domnitorului, acesta le zise plin de entuziasm:
-Bună dimineața, aș vrea să vă spun că ați fost cea mai bună gazdă care am văzut-o până acum, așa că am să vă ofer o fermă, un han și o grămadă de vii și de teren verde.
-Mulțumim foarte mult! îi zise nevasta boierului foarte încântată.
Cuza își luă rămas bun și se duse înapoi spre Iași. Pe drum realiză că nu toți boieri sunt răi. Odată ajuns la Iași făcu un act prin care toate averile confiscate erau date boierului cel bun.
Dragomir Andrei - Mențiune
Clasa a IV-a A, Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria’’, Ploieşti
   

Pagina 1 din 116