Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 17 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

   

Vă invităm la poveşti!

15 nopți de istorie

Povestea acesta este a mea și îmi va fi greu să o împărtășesc cu voi pentru că mulți nu mă veți crede.
Sunt un copil de 13 ani, destul de bun la învățătură și atras de toate materiile pe care trebuie să le studiez în școală. Îmi fac temele, sunt silitor, deși uneori, încăpățânat și irascibil atunci când nu îmi iese ceva.
Îmi place istoria, din totdeauna mi-a plăcut, poate pentru că bunicul meu avea o colecție impresionantă de magazine istorice din care îmi povestea diferite evenimente. Mi-a spus lucruri minunate despre Ștefan cel Mare și despre Matei Corvin, despre Neagoe Basarab și despre Mircea cel Bătrân. Spre marea mea durere, nu a mai apucat să-mi povestească nimic despre Constantin Brâncoveanu pentru că a plecat departe, în lumea de dincolo.
De când a murit, îl visez în aproape fiecare seară. Însă, într-una dintre ele, s-a întâmplat ceva ce nu mai trăisem vreodată.
Se făcea că mă aflam pe un câmp, iar undeva spre capătul lui, se vedea o ușă. Acolo mă aștepta bunicul meu care o deschise zâmbind. Apoi, îmi spuse că o să îmi arate o lume din trecut. Am pășit dincolo de ușă și ,,m-am trezit” într-un muzeu împânzit cu tablouri ale multor conducători ai lumii. L-am privit în ochi pe Vlad Țepeș, l-am zărit și pe Mihai Viteazul, pe Ginghis Han ce se-ncrunta la noi…. Erau mulți, chiar și Hitler se afla într-unul, dar rânjea așa hidos spre mine că i-am întors spatele.
Bunicul m-a dus de mână prin dreptul lor, am privit chipurile crunte și îmbătrânite ale unora, iar apoi l-am văzut pe al lui, pe al celui despre care doream să știu totul – Constantin Brâncoveanu. Am strigat: ,,În lumea lui vreau să călătoresc”! Și m-am trezit.
Încă 14 nopți a durat călătoria mea. 15 în total.
În a doua noapte am trecut de ușă, dar imediat am făcut un pas înapoi. În fața mea părea că se duce o răscoală. O mână de oameni se băteau și strigau. Aveam senzația că o să mă atingă și pe mine loviturile lor, dar rămâneam neatins. Vocea bunicului îmi șopti la ureche: „E anul 1655. Răscoala de față este a seimenilor și a dorobanților împotriva domnitorului Constantin Șerban. Aici, pruncul Constantin Brâncoveanu își va pierde tatăl, pe Papa Brâncoveanu – ucis”.
În a treia, l-am văzut copil studiind împreună cu unchiul din partea mamei, Constantin Cantacuzino. Învăța greaca, latina și slavona. Avea o ținută impunătoare în ciuda vârstei și asculta cu mare atenție.
În a patra, era deja 1676 și l-am visat participând la asediul Cehrinului. Îl solicitaseră turcii. Apoi, în toamna aceluiași an sau, mai bine zis, a aceluiași vis am participat la numirea lui Șerban Cantacuzino pe tronul Țării Românești. ,,Și ce înseamna asta?” am întrebat eu fără să înțeleg ce vedeam. ,,Așteaptă! O să înțelegi mâine”.
În a cincea noapte, după aceeași ușă, am urmărit ceva ce arăta ca o sărbătoare. Tot vocea bunicului îmi dezvălui că eram părtaș la numirea tânărului Constantin ispravnic al scaunului București și mare postelnic. „Acum înțelegi? Învestirea unchiului său drept domn al Țării Românești la ajutat și pe nepot să crească în dregătoriile de agă”. Am vrut să-l întreb ce funcții erau acelea; nu le înțelegeam, dar nimeni nu-mi răspunse. M-am trezit, căci venise dimineața. Am găsit un dicționar, am căutat termenii și am înțeles puterea cuvântului „agă”.
A șasea noapte, visul m-a dus la Constantinopol și l-am văzut pe Brâncoveanu semnând un document. Nu știu cum, dar am reușit să înțeleg și singur că eram în anul 1681. Se întâmpla ceva foarte ciudat. Brâncoveanu purta discuții cu doi indivizi. Se numeau Ladislau Csaki și Cristofor Pasko. Își asumau o semnătură de restabilire a legii românești în Transilvania. ,,Lege românească?” am întrebat eu. ,,Ortodoxismul” a răspuns bunicul.
Visul celei de a șaptea a durat cel mai mult. Negocieri cu împăratul Leopold, un tribut de 75000 de taleri în schimbul a 6000 de soldați, un jurământ de credință în fața solilor, cucerirea Lipovei și, în sfârșit, o încercare de aderență a Țării Românești la partida creștină. Priveam uimit la rapiditatea cu care se desfășurau evenimentele sub ochii mei și îmi doream să nu mă pot trezi.
În a opta noapte, am fost părtaș la moartea domnului Șerban Cantacuzino. Se întâmpla în toamna anului 1688. ,,Știi, se spune că Brâncoveanu a fost implicat în asasinarea lui. Au existat zvonuri, dar nu a fost adevărat”, îmi spuse bunicul, care mă ținea strâns de mână. ,,Chiar și Iorga a dezmințit”. Iar eu i-am dat dreptate.
În următoarea, a noua, am urmărit din dreptul ușii, urcarea sa pe tronul Țării Românești. Chipul îi părea trist și mă gândeam la povara de pe umerii săi.
Veni și a zecea noapte. Se întâmpla în 30 ianuarie 1689. Domnitorul reconfirma mandatul solilor trimiși la Viena. Țara Românească renunța la toate legăturile cu Poarta și reînnoda atârnarea față de împăratul Austriei. Dar, la sfârșitul anului, ducele de Baden a invadat Țara Romănească. Brâncoveanu s-a conformat și a plătit tribut și pentru vechiul acord încheiat de Șerban Cantacuzino. Și pentru că a fost nevoit să accepte iernarea în Țară a douăsprezece regimente și să predea armatei austriece 1500 de cai, domnul Brâncoveanu i-a chemat pe turci și pe tătari în ajutor. Aceștia din urmă au obligat armata austriacă să se retragă.
-Bunicule, știi ce înțeleg eu? Că Brâncoveanu s-a făcut frate cu dușmanul.
-Ha, ha! Ai înțeles, râse bunicul pe care nu-l mai auzisem demult râzând. Și dacă stau să mă gândesc mai bine, era prima dată când îl auzeam aievea și nu în vis.
M-am trezit fericit. Doamne, câte evenimente! Trebuie să-i povestesc bunicii. Mai bine nu! O s-o-ntristez!
Cinci nopți a mai durat povestea mea.
Cu ochii pironiți ca la cinematograf, am privit lupte sângeroase. Am urmărit bătălia de la Zărnești a domnitorului ajutat de turci în care generalul Heissler a fost luat prizonier, iar Emeric Tokoli a fost încoronat principe al Transilvaniei. Şi uite așa, conflictul dintre turci și austrieci a dus la mutarea frontului la nord de Dunăre, iar Țara Românească a mai scăpat de greutăți.
Au urmat Tratatul de la Karlowitz, bătălii peste bătălii, conflicte, urzeli, alte învestiri și reînvestiri pe tron, amenințări cu invazii ale Ardealului de către turci și tătari... comploturi, maziliri, creșterea haraciului, reconfirmarea lui Brâncoveanu la domnie... toate se învârteau în jurul meu de parcă mă aflam în mijlocul unui uragan... și când totul s-a oprit, am ridicat privirea și l-am vazut pe Mustafa Pașa Taltaban, un vizir crud și lacom ce avea să-i provoace sfârșitul lui Constantin Brâncoveanu. M-a îngrozit privirea lui.
Încă trei nopți trecuseră și eram foarte speriat. Așteptam însă cu nerăbdare să se termine istoria.
În a paisprezecea noapte, ușa s-a deschis din nou. ,,M-am trezit” în Palatul Mogoșoaia, iar el se afla în fața mea. Deși părea impunător, rosti cu blândețe:
-Mă urmărești demult, copile. Câtă răbdare ai avut! Dar știi tu oare câte mai erau de spus? Hai să-ți arăt!
Întinse mâna și-mi arătă, de parcă nu fusese de ajuns, o serie de zile și ani ce se derulau în fața mea ca în diafilmele bunicilor.
1682 și evanghelia ferecată
1688 și biblia de la București
1692 – Emiterea Patentei leopoldine
1693 – Sfinţirea bisericii Mânăstirii Hurezi
1702 – Tipărirea cuvântului panageric întocmai cu apostolii… mulți ani și perioade importante.
-De ce erai numit Altin Bey? am întrebat eu curios.
-Pentru că am fost bogat, am bătut monede în aur, răspunse el. Am fost important în trecutul Țării Românești. Am dus bătălii și m-am luptat pentru religia creștină.
-Ce a fost cel mai important în viața ta?
-Of, nu războaiele, nu domnia așa cum ai putea crede, ci familia. Anii cei mai importanți sunt ai nașterii copiilor mei. Trebuie să plec!
-Stai, nu, nu pleca!
Dar visul se opri.
În ultima noapte s-a isprăvit totul. Se înfățișau toți înaintea mea. Tortura nu mi-a fost permis s-o urmăresc. Nici nu cred că aș fi rezistat, știind că nu puteam să intervin și să schimb cursul istoriei. Acuzat pentru avere, pentru instrumente muzicale rare, pentru monede bătute în aur, corespondență scrisă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția în defavoarea lor, turcii l-au condamnat la moarte împreună cu fiii lui. Constantin, Ștefan, Matei și Radu au fost decapitați pe rând, însă nu înainte ca turcii să-l întrebe pe Brâncoveanu dacă se convertește la religia musulmană. „Niciodată! Sunt și voi muri creștin”!
-Și așa a murit, dar dăinuie peste timp, în veșnicie, căci a devenit martir al neamului Românesc, șopti bunicul trăgând cortina cu mâna și sărutându-mă în vis.
Se termină povestea. Dar poate mâine noapte o să „mă trezesc” din nou!

Lungu Ştefan Rareş, Premiul special al juriului
Clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Municipiul Câmpina, județul Prahova
   

ZILELE CARAGIALE

Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează, în perioada 29-30 ianuarie 2022, ZILELE CARAGIALE, eveniment cu dublă semnificaţie: 170 de ani de la naşterea scriitorului Ion Luca Caragiale şi aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea Muzeului „Ion Luca Caragiale” de către părintele muzeografiei prahovene, prof. Nicolae Simache.



PROGRAM:

Sâmbătă, 29 ianuarie 2022
• Concursul Național de interpretare artistică a personajelor caragialiene
„Caragiale, contemporanul nostru”
Cea de-a XXIV-a ediţie a concursului, devenit o tradiţie a instituţiei de cultură, se va desfăşura în mediul virtual, reunind peste 20 de trupe de actori – elevi din ciclul primar şi gimnazial ai şcolilor din ţară și municipiul București. Anul acesta, la împlinirea a 170 de ani de la naşterea dramaturgului, micii artişti, prin talentul lor, vor aduce în prim-plan lumea plină de culoare a personajelor lui Caragiale.
Întregul concurs va putea fi urmărit, începând cu ora 10.00, pe site-ul www.histmuseumph.ro, pe paginile de facebook ale Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti şi Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, cât şi pe canalul de youtube.

Duminică, 30 ianuarie 2022, la ora 10:30,
Sala Auditorium, a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
(transmitere live pe pagina de Facebook a Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti)
• Caragiale la ceas aniversar

• Cuvânt de salut
- Muzeograf Mihai Dumitrache, manager interimar al Muzeului Judeţean de Istorie şi
Arheologie Prahova;
- ing. Monica Bostan, conservator coordonator al Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti.

• Omagiu lui Ion Luca Caragiale
- Invitaţi: - Ilie Gâlea – actor la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti;
- Iuliu Dan Gâlea – actor colaborator la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti.
 
• Festivitatea de premiere a Concursului Naţional de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale, contemporanul nostru”, ediţia a XXIV-a

• „Al matale, Caragiale...”
- spectacol de teatru susţinut de trupa de teatru „Haioșii”, de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, Ploiești, coordonată de bibl. Nicolette Neculai și prof. înv. primar Iulia Ionescu.

• Depuneri de flori la busturile dramaturgului din fața Muzeului Ceasului „Nicolae Simache” și din curtea Muzeului „Ion Luca Caragiale”

Duminică 30 ianuarie 2022, intrarea va fi liberă la Muzeul „Ion Luca Caragiale”, respectându-se normele în vigoare pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul SARS-Cov2.
   

Vă invităm la poveşti!

REGELE FERDINAND I AL ROMÂNIEI

Era o zi de joi. Agitația din piață și mașinile de pe stradă o treziră pe Ada dis-de-dimineață. Luni avea un test la istorie. Vai cât ura materia aceea, cu toate că mama sa era profesoară de istorie.
-Neața, mamă! Spuse Ada, pe jumătate adormită.
-Se spune bună dimineața, dar oricum, abia aștept să te întorci de la școală, ai mult de învățat pentru testul la istorie! Spuse mama entuziasmată.
- Nu vreau să învăț! Istoria este inutilă! Se răsti ea și merse supărată în cameră. Când se întoarse de la școală, Ada găsi pe birou o carte din istoria României.
-Normal că a pus-o aici, credea ca voi citi din ea! Pufni Ada.
Trecură câteva ore, cartea de pe birou parcă strălucea. Avea o copertă maronie cu patru stele pe ea. Ada se îndreptă spre ea și o luă în mână. La atingerea cărții, totul în jurul Adei deveni alb și se trezi în centrul unui oraș. Părea să fie vară. Deși nu era foarte bună la istorie, Ada reuși să recunoască câteva personalități din carte. Nu era adevărat, ce ar fi căutat Regina Maria în piață, nici măcar nu mai trăia! Din spate se auziră niște copite și pe un cal alb de vis apăru regele Ferdinand I.
-Bună, Ada! Te așteptam, rânji Regele. Eu sunt Ferdinand I, m-am născut pe data de 24 august 1865 în Germania, am fost Regele României din 10 octombrie 1914, până la moartea mea, în 1927, la Sinaia. Am fost numit și Întregitorul. Am terminat în 1885 cursurile Școlii de ofițeri din Kassel.
Nu avea gărzi, nu avea absolut nimic. Straniu, gândi Ada și întrebă:
-De unde știi cum mă cheamă?
-Ei, cum de unde știu, mai ții minte cartea de pe birou? Eu am lăsat-o acolo, te-am auzit ce-ai spus despre istorie. Am vrut să îți arăt că greșești, spuse Regele Ferdinand I. Te afli în Akim, aici își continuă viața istoria, minunat nu e așa? Acum urcă, vreau să îți arăt ceva.
Ada încălecă și traversă călare orașul liniștit alături de Regele Ferdinand I.
Parcă s-ar fi teleportat, dar acum erau în mijlocul unui război. Ada și-a acoperit capul cu brațele și a început să țipe. Regele Ferdinand I a râs și a spus:
-Nu te pot vedea sau auzi, practic nu existăm deloc pentru ei, am călătorit în timp...
La auzul vorbelor, Ada se liniști și își scoase capul.
-Primul Război Mondial... spuse Regele Ferdinand I. Oamenii ăștia și-au dat viața pentru tine, pentru noi toți, ei au făcut istorie, asemenea altora, au murit pentru tine, spuse regele îndurerat. Nu știi ce greu a fost să te trezești și să adormi mereu cu frica că vei muri!
-Acest război a avut loc între anii 1914-1918. România intrând doar în 1916 în război. Țara era prinsă în aceste jocuri de putere, luptând pe doua fronturi. După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric. Armata română a suferit în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare. La sfârșitul Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar a fost desființat, astfel a fost posibilă formarea României Mari prin Unirea Banatului, a Bucovinei și a Transilvaniei cu România. Totodată în 1918 România s-a unit Basarabia.
-Au fost vremuri grele. A trebuit să iau decizii complicate, având în vedere faptul că trebuia să mă lupt și cu țara mea natală. Cel mai important, cred, era faptul că am ales ceea ce era mai bine pentru țara pe care o conduceam. Regina Maria ajuta răniții pe front, fiind neînfricată, a fost o adevărată eroină!
-Wow, cât curaj! Sunteți un exemplu bun de urmat! Exclamă Ada.
-Mi-aș dori să am la fel de mult curaj cât aveți și dumneavoastră și alții care au luptat pentru țară!
-Deja ai acel curaj, doar trebuie să sapi mai adânc pentru al găsi! Spuse Regele Ferdinand I.
- Să mergem mai departe acum.
După două clipe, Ada și Regele Ferdinand I se aflară în alt loc, mai exact în Alba Iulia.
-Uite, sunt eu și Regina Maria. Urma să fim încoronați în 15 octombrie 1922. Ce emoții aveam! Încoronarea a avut loc la Alba Iulia. Am ajuns acolo cu trenul regal de la București, am fost întâmpinați la gară de premierul Ionel Brătianu și primarul orașului din Alba Iulia. Eram așteptați de zeci de mii de oameni. Regina Maria era îmbrăcată într-o rochie auriu-roșiatică. Eu mi-am așezat singur coroana pe cap pe care am primit- o de la președintele Senatului, apoi am ridicat coroana de aur a reginei și am sărutat-o pe frunte. Ce vremuri!
-Ne-am cam lungit oricum. E timpul să te întorci acasă! Oftă Regele Ferdinand I.
-Nu vreau să mă întorc, va trebui să învăț! Se văicări Ada.
-Viața nu e mereu cum o vrem noi, oricum îți va fi mai ușor acum după această călătorie. Eu cred în tine! spuse Regele Ferdinand I și o îmbrățișă pe Ada. Acum ia asta și spune ,,vreau să mă întorc acasă’’.
Ada luă în mână cristalul și spuse:
-Dar cum ți-l voi înapoia?
-Data viitoare, spuse Regele Ferdinand I cu un zâmbet pe buze, când vrei să te întorci doar ia cristalul în mână și spune ,,spre Akim’’!
-Vreau să mă întorc acasă! Spuse Ada și dispăru.
Totul era ca înainte, cartea era pe birou, nu mai strălucea, Ada se gândi să o ascundă, apoi se duse în bucătărie și îi ceruse iertare mamei sale.
-Nu e nimic, dragă, eu nu mă pot supăra pe tine! Spuse mama și o strânse la piept pe Ada.
-Mai vrei să învățăm?
-Sigur ca da! Zise mama cu zâmbetul pe buze.
Ada și mama sa au învățat toata după-amiaza. Era chiar distractiv până la urmă, trebuia să recunoască! Istoria era o poveste continuă și frumoasă, cu părți bune și rele.
Luni urma testul la istorie, era ultima oră. Ada primi testul, citi primele întrebări și se apucă de lucru. Joia următoare primiseră rezultatele, curgeau toate apele pe Ada în timpul în care profesoara se îndrepta cu zâmbetul pe buze către ea:
-Felicitări, ai avut punctaj maxim, cel mai mare din clasă! Copii, luați exemplu de la colega voastră care a învățat foarte bine lecția! O lăudă profesoara.
Toți copiii au felicitat-o pe Ada, care se simțea mai bine ca niciodată. În adâncul ei, aceasta știa al cui era meritul, al Regelui Ferdinand I, care i-a redat încrederea în ea și a învățat-o să iubească istoria. De acum Ada nu mai subestimează istoria, a înțeles ce însemna curajul adevărat, oamenii ca și Regele Ferdinand I, Carol I, Regina Maria sau chiar Ștefan Cel Mare au fost oameni întregi și curajoși, care au luptat pentru țară. Oameni care trebuie respectați.

Mihu Alesia-Maria, Premiul III
Clasa a VI-a C. Liceul de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu’’, Cluj Napoca, județul Cluj


   

Vă invităm la poveşti!

Amintirile regelui

Hmm… mă întreb… oare cum a trecut timpul atât de repede ? Este deja anul 1914, mă gândeam eu. Dacă nu ați ghicit deja, sunt eu, regele Carol I, primul şi cel mai important rege al României. Stăteam în balconul turnului cel mai înalt al castelului meu, când am observat cum o frunză dintr-un stejar înalt a aterizat fix în ceaiul meu de mușetel. Mi-am lăsat puțin biscuitul pe farfurioară ca să pot arunca mai bine o privire când brusc, apare ceva mic, care îmi șterpelește biscuitul.
Hei!!! am strigat. Hei! Dă-mi biscuitul! Târziu… Pasărea a dispărut cu biscuitul meu în cioc, dar am văzut că au rămas câteva firimituri pe farfurioară. M-am jucat puțin cu ele până au căpătat forma unui vultur. Semăna cu stema României. Și am început să mă întreb ….oare cum am ajuns eu aici? Ce mi-a purtat pașii în timp până în cel mai înalt turn al castelului Peleș? Mi-am amintit imediat… mi-am amintit totul. Eram în Germania, în orașul meu natal, cu mult timp în urmă. Stăteam în camera mea de la a cărei fereastră vedeam un stejar uriaș cu crengile pline de păsări. Pictam tablouri. Adoram să pictez păsările pe care le vedeam pe fereastră. Într-una din zile majordomul a dat buzna în camera mea, spunându-mi:
Alteța Voastră! Domnitorul României, Alexandru Ioan Cuza, a fost detronat și alungat din țara sa!
-Off! m-ai luat prin surprindere și am tras o linie pe tablou!
-Îmi pare rău Alteța Voastră!
-Ce-o fi fost în mintea majordomului? Ce îmi pasă mie de România? De-abia auzisem de ea.
-Știți… de fapt … vestea este că politicienii României au decis ca dumneavoastră să fiți viitorul principe al acelei țări.
-Imposibil! am exclamat eu. Cum să devin domnitor al unei țări supusă Imperiului Otoman? Părinții mei nu vor fi niciodată de acord cu asta.
-Domnule, gândiți-vă așa: aveți oportunitatea istorică să scăpați poporul român de otomani! Veți deveni astfel unul din cei mai apreciați conducători ai Europei!
-Hmm…. nu știu ce să zic… Cum voi ajunge în România? Ar trebui să trec prin Austria și asta reprezintă un pericol foarte mare pentru mine.
Am ieșit din camera mea ca să mă plimb puțin prin curte, să mă gândesc ce aș putea să fac. Mi-am dat seama că mi-ar trebui un pașaport fals, al unui om de rând. De unde însă aș putea face rost de un pașaport fals? Ieșisem din curte, pașii mă purtau pe străzi și deodată am văzut un om care îmi semăna foarte mult. M-am decis să îl urmăresc, sperând că avea și pașaportul asupra lui. Omul a intrat într-o casă din centrul orașului. Am pătruns după el înăuntru și am observat că erau mai mulți prezenți acolo și toți își lăsau pașapoartele pe o masă. Într-o clipă de neatenție a celor prezenți am furat pașaportul care mă interesa și am ieșit. Fugeam cu pașaportul în mână pe străzi, uitându-mă în același timp la poza individului și am văzut că avea buzele mult mai mari decât ale mele. Nu m-am panicat. Urma să pun un fular pe gură în așa fel încât vameșii să nu observe diferența. Odată întors acasă i-am spus majordomului că am un nou nume, Karl Hettingen și că sunt un comerciant care se îndreapta către Odessa cu afaceri. Mai aveam nevoie de ajutor așa că m-am îndreptat apoi către o casă pe care o cunoșteam bine. Am bătut tare la ușă.
-Von Werner! Mayenfisch!
-Karl! Ce faci prietene? Ce-i cu tine aici?
-Am nevoie de ajutor! Românii mă vor pe mine principe în țara lor.
-Bănuiesc că ai refuzat, nu?
-Am spus da! Și vreau ca voi doi să mă însoțiți până acolo.
-E periculos! Trebuie să traversăm Austria! Ce ne dai dacă te însoțim?
-Vă voi da brioșe.
-Uuuu, ne plac chestiile ale mici și dulci! Să mergem!
Astfel, a doua zi eram toţi în tren. La Salzburg, oraș de graniță între Bavaria germană și Austria a trebuit să coborâm din vagoane pentru a fi controlați de către vameșii austrieci.
-Domnule! De ce purtați un fular pe asemenea căldură? m-a întrebat vameșul.
-Este bolnav! a sărit Werner. Și mai e și contagios! Am scăpat astfel de vamă și ne-am îmbarcat pe vaporul care avea să ne ducă la Turnu Severin. În după amiaza zilei de 8 mai am pus piciorul pe pământul României. La propriu am atins pământurile acestei țări pentru că am fost surprins să constat că nu existau drumuri construite. Frumoase aceste prime amintiri din România. Rememorez cu drag cum m-a însoțit I. C. Brătianu până la București, ceremonia de pe Dealul Mitropoliei în care Nifon, m-a uns ca principe al țării. După câțiva ani însă, mă simțeam singur. Îmi doream mult o familie. Și chiar atunci unul dintre consilierii mei m-a anunțat că I.C. Brătianu a aranjat să o cunosc, în vederea căsătoriei, pe fiica țarului Rusiei.
-Nu mă voi căsători cu o străină! am spus eu. Voi merge în Germania și îmi voi alege singur mireasa.
-Fiica ţarului Rusiei nu va fi prea încântată, a şoptit, zâmbind, consilierul.
Și așa m-am întors în Germania pentru scurtă vreme. Mama m-a așteptat cu un coș cu brioșe (din care Werner a mâncat mai mult de jumătate). În Germania am cunoscut o prințesă minunată, care mi-a furat inima pe loc, Elisabeta de Wied. Foarte repede ne-am logodit și pe 3 noiembrie 1869 a avut loc nunta. În timp ce preotul ne întreba dacă suntem de acord să ne căsătorim, îi auzeam pe Werner și Mayenfisch în spate cum plâng în hohote. Și tot Werner a prins buchetul de nuntă aruncat de către Elisabeta. Au urmat momente de maximă fericire. Elisabeta a născut o fetiță, în anul 1870. Am numit-o Maria și vreme de trei ani și jumătate a fost lumina ochilor noștri. Era un înger și din păcate, Dumnezeu a vrut să rămână un înger pentru eternitate și a luat-o la El în primăvara anului 1874…..
Pe unde o mai fi tabloul pe care îl pictam atunci, în 1866? Urc în podul castelului și printre multe lucruri aruncate îl găsesc. Linia trasă atunci din greșeală era încă acolo. Am luat o pensulă și am făcut un M din acea linie. Am coborât apoi și am mers să pun tabloul pe mormântul Mariei săpat lângă orfelinatul de lângă palat, unde îi placea atât de mult să se joace și să alerge după păsări… Am fost prinț, domnitor, rege. Nimic nu mi-a bucurat mai mult sufletul decât atunci când am fost tată.

Ionescu Adriana Maria, Premiul II
Clasa a VI-a A, Școala Centrală Câmpina, județul Prahova
   

24 ianuarie - Unirea Principatelor Române

Expoziție Concurs interjudețean „Pe Urmele Unirii!ˮ
 
Concursul interjudețean „Pe Urmele Unirii!ˮ s-a desfășurat în mediul online în perioada 1 noiembrie 2021 - 10 ianuarie 2022 și a avut ca tematică principală semnificația zilei de 24 ianuarie 1859, a marelui eveniment istoric de la 1 decembrie 1918 și personalitățile care au contribuit la realizarea Unirii. S-a dorit o abordare non-formală, dar realistă și corectă din punct de vedere istoric a subiectelor.
Organizatori acestui concurs au fost: Colegiul Naţional Mihai Viteazul Ploieşti, Ṣcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Ploieşti, Ṣcoala Gimnazială Specială Târgovişte, iar parteneri au fost: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Asociaţia Judeţeană Cultul Eroilor Prahova, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa.
Ne bucurăm că au participat la concurs elevi din 40 de județe din România şi şase şcoli din Republica Moldova. La cele douã secţiuni ale concursului s-au înscris elevi cu 813 lucrări după cum urmează: Secțiunea I: creaţii plastice (690 de lucrari ale preșcolarilor/elevilor din ciclul primar, gimnazial şi elevilor cu CES); Secțiunea a II-a: Prezentare PPT (123 de prezentari realizate de cãtre elevii din ciclul gimnazial). În urma jurizării s-au acordat la cele două secțiuni 75 premii I, 47 premii II, 48 premii III, mențiuni și diplome de participare.
Din cele mai frumoase creații înscrise în concurs am realizat o micro expoziție virtuală.
Mulțumim tuturor participanților și vă dorim vizionare plăcută!
 
prof. dr. Maria Mariana Gheorghe
prof. Nicoleta Camelia Bucurică
prof. Ana-Maria Stancu
muzeograf Monica Cîrstea
 
♦ Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea”,
   Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
• „Mica Unire a lui Cuza” - online
 
 
♦ Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
   Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
• 24 Ianuarie -Ziua de aur a veacului. Cântecele Unirii” - online
 
♦ Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”,
   Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
• „Personalităţile Unirii: Theodor Aman” - online
 
♦ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
   str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
• Evocare: „Contextul european în care s-a realizat Mica Unire de la 1859” - online
 
♦ Muzeul „Casa Domnească” Brebu, Aleea Casa Domnească nr. 3
• Evocare:  Personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și reformele României moderne din a doua jumătate a secolului al XIX-leaˮ - online
 
♦ Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
• „Primul pas către România” - online
 
♦ Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
•  24 ianuarie 1859 – Mica Unire și Alexandru Ioan Cuza” - online
 
♦ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni,
   str. Tudor Vladimirescu, nr. 1, tel. 0244 321 080
• Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Uniteˮ- online
   

Vă invităm la poveşti!

Scrisoare către Iancu de Hunedoara

Hunedoara, 3 iunie 1456
 
Soţul meu,
Îţi scriu, într-un final, cât de repede am putut, de îndată ce treburile domneşti de la curte îmi dădură răgazul de a o face.
Intenţia mea de a-ţi scrie nu este legată de cine şi cum a muncit sau cât a trudit la curtea Hunedoarei, ci vreau şi consider de bună cuviinţă să-mi anunţ soţul de trăirile şi gândurile mele cele mai adânci şi de nepătruns. Căci ceasuri întregi am cugetat de la enigmele lumii acesteia şi până la tristul fapt că tu eşti la mile depărtare, iar eu aici, întrebându-mă ce faci şi cum te simţi.
De când ai plecat, chemat de nobila datorie de a ne apăra ţinuturile de păgâni, la Seghedin, mi-am petrecut zilele în biblioteca de la primul cat, chiar dacă nu este atât de dotată, precum cea de la parter, ocupată din zori şi până la asfinţit de Matia şi de cărturarul Grigore de Sanok. Consider că tutorele său îl învaţă lucruri bune, de folos pentru un băiat ca el, dar nu toate învăţăturile sale au o însemnătate mare pentru copil. Căci îl ştii şi tu pe Matia al nostru... Un băietan căruia îi stă mintea numai la pasărea aia, la şoimul tău. Dar ce contează părerea mea, în vremurile noastre? Însă nu vreau să umplu paginile cu plângeri fără rost. Şi toată ziua mi-o petrec între paginile cărţilor, ori pierdută prin împrejurimile castelului, mergând fără niciun scop. Desigur, oamenii curţii sunt oameni buni, oneşti, cu care mă înţeleg şi care îmi sunt de-a dreptul ca o familie, dar cu toate astea, simt că sunt singură şi că, uneori, ei nici nu ar exista. Iancu, tu nu mă poţi înţelege pe de-a-ntregul pentru că eşti întotdeauna ocupat, dar eu... Eu am, din nefericire, tot timpul din lume pentru a cugeta la absenţa ta.
În ultimele săptămâni, am luat la pas pădurile de pe domeniul Hunedoarei, uneori însoţită de Matia, însă, de cele mai multe ori singură. Am cercetat fiecare potecă, m-am adâncit în verdele curat şi tânăr al verii, cât încă mai este, căci în scurt timp, toamna îl va înghiţi. Mergeam în plimbări călare pe roibul meu pe meleaguri neumblate de oameni şi priveam castelul de departe, gândindu-mă că sunt stăpâna a tot ce vedeam, deşi nu mă simţeam deloc aşa. Încearcă să vezi cu ochii minţii dealurile încinse de căldură şi pădurile de smarald, îngânând cântecul sălbatic al vântului din întâia lună a verii. Încearcă să-ţi imaginezi, ori de câte ori ai răgazul, castelul, vechiul castel plin cu amintiri de aur, animat de boieri şi servitori şi pe Matia, alergând prin curte. Îţi spun toate astea ca să nu uiţi pământurile noastre şi pe noi. Ca să păstrezi în inimă cele mai preţioase amintiri.
Ştii tu, când mă plimbam pe câmpuri şi dealuri auzeam uneori galop de cai şi, de fiecare dată întorceam capul cu inima bătând puternic, crezând că eşti tu. Dădeam cu ochii, însă, doar de amăgitoarea imagine a unor călăreţi oarecare şi a cailor lor. Niciunul nu semăna cu tine... Chiar şi acum, uneori, când mai scriu scrisori aud nechezat de cai şi mă ridic în grabă să văd dacă nu cumva te-ai întors de la vreo vânătoare. Dar, din nou, sunt doar oamenii curţii. Şi mă întorc în odaia pustie, goală pe dinăuntru şi nu mai pot scrie, ca şi cum toată inspiraţia mea s-a scurs în clipele acelea de dezamăgire. Acum nu vreau să-ţi scriu despre suferinţele mele, căci cred că te-aş întrista, domnul meu. Aş vrea să-ţi povestesc, însă, o întâmplare şi urmările ei. Ştiu că mă vei ocărî când ne-om vedea.
În dimineaţa zilei de ieri (Ziua Domnului fiind), m-am trezit plină de viaţă, o stare neobişnuită doamnei Hunedoarei, de parcă se schimbase ceva în mine. După ce s-a terminat slujba din capelă (straşnic vorbeşte părintele nostru) şi după ce mi-am isprăvit treburile domneşti, am urcat în odaia mea. Nu-mi mai rămăsese altceva de făcut decât să stau şi să aştept Vecernia. Dar, dintr-o dată, m-am ridicat şi am îmbrăcat nişte straie vechi de vânătoare, care fuseseră ale lui Mihaly. Înainte de toate, am luat tolba cu săgeţi şi arcul tău. Apoi am coborât în taină în grajd, am încălecat iapa, am luat pe ogarul tău credincios, Lupu, am ieşit în galop şi am luat-o ţintă spre pădure. M-am simţit numaidecât eliberată de tristeţile mele şi oarecum aproape de tine, ştiind că fac ceea ce făceai tu, în zilele tale bune, când erai acasă. Apoi am înălţat capul în vântul după-amiezii şi am rugat pe Bunul Dumnezeu să mă binecuvinteze. Apoi am dat pinteni calului şi am pornit la vânătoare. În timp ce urmăream câte un iepure sau o vulpe, mirosul pădurii şi al pământului proaspăt udat de binefăcătoarea ploaie de vară, care tocmai se oprise, mă umplea de viaţă, iar vântul înţepător, de libertate. Mă descurcam binişor cu arcul şi îmi imaginam cum ai fi făcut dacă ai fi fost şi tu acolo. La un moment dat, în vâltoarea vânătorii, am zărit cu coada ochiului un mistreţ. Vântul rece, care parcă mă sufoca, mi-a dat avântul de a urmări animalul, aşa că am întors calul. În toiul galopului, mistreţul a dispărut după o stâncă, iar în faţa mea au coborât din înalt câţiva corbi, care croncăneau sfâşietor. Fără să vreau, gândul mi-a zburat la tine. Oare păţiseşi ceva, Iancu de Hunedoara, din neamul Corvinilor? Calul era nespus de speriat, eu nu apucasem să îmi dau seama de situaţie, iar când am tras din hăţuri la dreapta, iapa a alunecat într-o râpă. M-am dezechilibrat şi-am căzut de pe ea. Lupu, care rămăsese în urmă, s-a oprit lângă mine şi m-a privit cald. Cu toate că braţul drept mă durea îngrozitor şi îmi ardea, am încercat să mă ridic, dar în zadar. Căutam în ochii lui Lupu salvare, dacă nu fizică, măcar puţină alinare, căci eram deznădajduită, iar spaima se cuibărise în inima mea. Dar când Lupu a plecat de lângă mine, m-a părăsit şi ultima fărâmă de lumină, rămânând într-o suferinţă cum nu îţi poţi imagina. Şi am căzut într-o toropeală, dârdâind de frig. După o vreme, am auzit vag nişte voci, printre care şi cea a călugărului Capistrano.
Apoi m-am trezit în odaia mea, cu braţul înfăşurat în tătăneasă proaspătă şi cu răni pe mâini şi pe chip. O slujnică mi-a adus puţină coada şoricelului pentru răni. Tot ce se întâmplase îmi părea un vis. Slujnica mi-a spus încântată că e meritul lui Lupu că sunt aici, căci el e cel care venise la castel să dea de ştire de lipsa mea. Am vrut de îndată să-ţi scriu, deoarece mâna mea stângă cu care am deprins scrisul era teafără, dar durerile nu mi-au îngăduit să o fac. Aşa că am lăsat pe azi şi iată-mă scriindu-ţi şi simţind astfel că nu eşti chiar aşa de departe de mine. Şi fii pe pace, pe când vei fi primit epistola, eu voi fi bine, căci rănile mele nu sunt grave.
Un lucru mai vreau să-ţi spun. Ştiu că nu se cuvine ca doamna unui castel să vâneze singură, dar cu toate astea am făcut-o şi nu regret. Ştiu că nu se cuvine ca doamna unui castel să încalce regulile, nu are voie să plece de acasă, dar cu toate acestea, am decis (şi aş vrea să-ţi dai consimţământul în legătură cu acest lucru) să te vizitez la Seghedin. Mi-ar plăcea nespus de mult să văd cum îţi organizezi oştirile şi cum faci faţă necesităţilor pregătirii unei astfel de bătălii, căci ştiu ce greu e să porneşti încă o cruciadă, poate cea mai importantă.
Şi prin mila lui Dumnezeu am scris această scrisoare şi ţi-am relatat faptele întâmplate. Şi prin mila Lui se vor scrie şi altele...
Cu speranţă, a ta doamnă,
Elisabeta Silaghi
Vasiu Hannah, Premiul I
Clasa a VIII-a C, Şcoala Gimnazială „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, județul Cluj
   

ANUNŢ IMPORTANT!

   

Vă invităm la poveşti!

Baciul şi mioarele sale

Cărări de munte înghețate urca bietul baci, ducând în spate câteva desăgi cu provizii. Iarna așternută la început de 1475 avea să lase urme adânci. În urma lui, înaintau cu greu turmele de oi. Nu mai era chiar tânăr, dar inima-i era dârză și trupul călit de bătălii. Se retrăsese în munți pentru a-și trăi zilele rămase în liniște, dar liniștea nu voia să se aștearnă peste draga lui Moldovă. Vremurile de luptă se întorseseră. Vântul sufla cu putere, făcând tot mai greu urcușul.
- Nu plânge, mioară și nu mai privi-napoi! Măritul Vodă Ștefan și Moldova ne vor purta de grijă!
Mioarele îi ascultau glasul blând și așteptau ca buciumul să le încălzească sufletul.
- Casele noastre poate-au ars, cu tot cu amintiri, dar am luat cu noi dreptatea și curajul de a lupta!
Baciul mâna turmele până în vârf de munte și se opri deodată cuprins de spaimă.
- Al nostru voievod m-așteaptă mai mult ca oricând! Nu pot zăbovi pe drum, sunt dator să-l sprijin pe domnul Ștefan la vreme de strâmtorare să-i alunge pe vrăjmași!
Lăsă mioarele în grija câinelui său credincios, coborî în grabă spre lunca Bârladului. În drum găsi casele și grânele fumegând, vederea lor îl răscoli, sufletul i se strânse, dar nu zăbovi. Pe cer se adună o ceață groasă, de-abia putea zări ceva în cale. Se auzeau goarne de bucium amestecate cu strigăte de luptă. Turcii împânzeau zările cu zecile de mii: ieniceri, spahii și gloate, ca lupii flămânzi. Ostașii moldoveni, cu măritul Vodă în frunte, își rânduiseră tunurile de-a lungul luncii mlăștinoase, iar trâmbițele răsunau a libertate.
- Ghiaurii, ghiaurii, pe ei! se auzea în zare…
Pe malurile înghețate se adunau de-a valma otomanii căzuți, cai, steaguri de luptă, alaiuri de oșteni…
Cu buzduganul în mână, călare pe un cal aprig, care alerga ca un fulger, Vodă Ștefan lovea în stânga și-n dreapta, dând inimă oștenilor lui și făcându-i să lupte cu încrederea în biruință:
- Vitejii mei, neamul românesc nu va ceda niciodată în fața dușmanului! striga măritul Ștefan.
Baciul înaintă în luptă cu mândrie, îl privi pe voievod cu drag și începu a lovi cu sete toți vrăjmașii care îi apăreau în cale. Toporul lui cu coada lungă nu-și găsea astâmpăr. Trupul slăbit îi dădea îndrăzneală, încredere și dispreț pentru dușmani. Lovea cu putere, privind îndelung la pământul strămoșesc. Un iatagan turcesc îi străpunse trupul deodată.
Mioarele îi apărură pe-o pajiște bogată, cu mieii zburdând de colo-colo, munții...Vodă Ștefan biruitor pe calul lui aprig...
- Luptă baciule! Nu te lăsa! Îți strâng acum rana adâncă! se auzea departe, departe.
- Mărite Vodă, tu mi-ai dat libertate...
- Izbânda e a noastră!
Baciul fu cuprins de o liniște nemărginită... În sfârșit, liniște...
Un bucium se aude și-acum din vârf de munte, chemând, parcă mioarele s-asculte glasul dulce!

Ioakeimidis Teodora, Premiul I
Clasa a VI-a C, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Cluj-Napoca, județul Cluj
   

163 de ani de la Unirea Principatelor Române

„Cât va avea ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I” – MIHAIL KOGĂLNICEANU

 

 Cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale organizează în perioada 20-24 ianuarie 2022, activităţi dedicate acestui eveniment cu o deosebită însemnătate istorică, desfăşurate şi în mediul virtual, pe paginile de facebook ale secţiilor muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti/:

 

 

Luni 24 ianuarie, 2022, începând cu ora 11.30, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10, vor avea loc depuneri de flori la busturile domnitorilor din curtea instituţiei.
Reamintim participanților la eveniment să respecte normele sanitare în vigoare.
 
PROGRAM:
 
20 ianuarie
 
Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov,
   Parcul Constantin Stere Bucov, str. Dacia nr. 13, tel. 0244 344 040
• Lecţie tematică: „Alexandru Ioan Cuza, creatorul României Moderne”
- loc de desfăşurare: Şcoala Gimnazială Măgurele
 
21 ianuarie
 
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
Proiect educativ online: „Cuza şi personalităţile Unirii”
- participă elevi ai Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti
- coordonator prof. Elena Marin
 
Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
Ora 11.30 – Matineu muzeal: „Unirea Principatelor – de la fapte la istorie”
- prezintă: prof. Robert Stan - Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi
 
24 ianuarie
 
Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea”,
   Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
„Mica Unire a lui Cuza” - online
 
 
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
   Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
24 Ianuarie -Ziua de aur a veacului. Cântecele Unirii” - online
 
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”,
   Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
„Personalităţile Unirii: Theodor Aman” - online
 
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
   str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
Evocare: „Contextul european în care s-a realizat Mica Unire de la 1859” - online
 
Muzeul „Casa Domnească” Brebu, Aleea Casa Domnească nr. 3
Evocare: Personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și reformele României moderne din a doua jumătate a secolului al XIX-leaˮ - online
 
Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
„Primul pas către România” - online
 
Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
 24 ianuarie 1859 – Mica Unire și Alexandru Ioan Cuza” - online
 
Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni,
   str. Tudor Vladimirescu, nr. 1, tel. 0244 321 080
Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Uniteˮ- online

   

Pagina 1 din 105