- Eroare
Marţi, 14 Februarie 2023 09:44
Regele înv???mântului mânecean
Era o zi de var? frumoas? ca o zân? coborât? din basme direct pe p?mânt, o zân? care pe unde trece face s? înfloreasc? paji?tea ?i lanul de aur cu maci ro?ii.
Regele iubea aceste locuri, de aceea venea mereu în acest loc de poveste cu aer curat, cu oameni harnici ?i frumo?i care ?tiu cânta din fluier de sar peste stânci înalte apele, danseaz? sârbele ?i horele sincronizându-?i pa?ii de parc? ar fi un dansator cu multe chipuri. M?ria Sa privea adesea fermecat hora satului, mergea la târg duminica ?i admira ceea ce ie?ea din mâinile femeilor de la ?ar? din acest sat binecuvântat. Costumele populare î?i însufle?eau frumuse?ea la hor?. Iile tres?ltau în timp ce piepturile fetelor la fel de frumoase ca zânele se învârteau în hor?.
Ferdinand I nu se temea de moarte ?i nici de oamenii pe care îi conducea, de aceea se amesteca adesea pe uli?ele satului, se oprea la vreo port? a unei case b?trâne?ti s? cear? un pahar cu ap? ca pretext pentru testarea ospitalit??ii sau a nevoilor ?i necazurilor oamenilor.
A?a se îndep?rt? el în ziua aceea de var? atras de cântecul fluierului care parc? venea de departe din înaltul cerului sau din inima p?mântului. La început a crezut c? este vreun fl?c?u îndr?gostit, dar s-a apropiat ?i a v?zut cu uimire c? era un b?ie?a? care p??tea câteva mioare. Când l-a v?zut pe str?in, copilul s-a oprit ru?inat parc? pentru c? i-a tulburat lini?tea.
-Cine te-a înv??at s? cân?i atât de frumos la fluier, copile?
-Bunicul meu, domnule! De la el am fluierul. Acum s-a dus departe, tare departe ?i eu îi cânt de pe acest mal, sperând c? el m? aude din cimitir ?i vede c? îi pre?uiesc darul.
Ochii copilului se umezir? de dor, iar regele era emo?ionat ?i el.
-Nu plânge, dragul meu copil! Bunicul este aici cu tine! Cât? vreme vei p?stra fluierul, el va cânta cu tine ?i va fi cu tine mereu. Dar ce mai ai tu pe suflet, dragul meu?
-Of, m? tem c? nu mi se va îndeplini niciodat? visul, domnule! A? vrea s? înv?? s? citesc, s? îi pot citi bunicii mele oarbe ?i b?trâne din Biblie! S? fie ca o mângâiere pentru ea toate promisiunile divine, dar nu am bani s? pl?tesc pe cineva s? m? înve?e. Suntem s?raci ?i lipsi?i de putere, domnule!
-Nu este nicio ?coal? pe aceste meleaguri, b?iete?
-Nu! ?i nici nu cred c? se va face. Au acces la înv???tur? cei boga?i. Este departe s? m? duc pân? la rege ?i s? îl rog s? fac? o minune. De fapt, cred c? nici nu m-ar primi ?i nici nu m-ar asculta!
Deodat?, din p?durea de al?turi s-au auzit strigând mai multe glasuri:
-M?ria Ta! M?ria Ta!
-Dumneavoastr? sunte?i chiar regele, a întrebat cu uimire copilul?
-Î?i mul?umesc pentru cântecul d?ruit, dragul meu copil ?i pentru c? m-ai primit o clip? în sufletul t?u! ?coala se va face, visul ?i se va împlini!
Peste câteva zile, regele semna decretul prin care dona teren pentru construc?ia primei ?coli ?i începerea lucr?rilor la prima ?coal? din acel sat.
Copilul de atunci este str?bunicul meu care a putut s? îi citeasc? bunicii sale oarbe din Biblie datorit? generozit??ii Regelui Ferdinand I.
Eu sunt elev la Colegiul „Ferdinand I” din M?neciu, Prahova ?i nu pot uita niciodat? povestea pe care am auzit-o de la str?bunicul pe când nu mergeam înc? la ?coal?.
Nu am talent s? cânt la fluier ca str?bunii mei, dar îmi place s? înv?? ?i pre?uiesc darul regelui care a întemeiat înv???mântul pe plaiurile mânecene!
Popescu Rare? - Premiul I
Clasa a IX-a A, Colegiul „Ferdinand I”, M?neciu, jude?ul Prahova
Luni, 13 Februarie 2023 11:28
În 13 februarie1877 a murit Costache Caragiale, actor, regizor ?i dramaturg român.
Costache Caragiale (n. 29 martie 1815 ) a fost un actor român, dramaturg ?i profesor de art? dramatic?. A fost elevul lui Costache Aristia ?i ?i-a pus întreaga art? în slujba idealurilor progresiste, democratice ale revolu?iei din 1848. ?i-a f?cut debutul la Bucure?ti în 1835, iar 3 ani mai târziu a organizat primul teatru dramatic în Ia?i (primul Teatru Na?ional din România). În urm?torii 15 ani, Costache Caragiale a colaborat cu cele mai importante teatre na?ionale ale vremii din Boto?ani, Craiova, Ia?i unde a promovat piesele de teatru ale celor mai talenta?i dramaturgi romani printre care Vasile Alecsandri ?i Costache Negruzzi. În 1850 se întoarce în Bucure?ti ?i doi ani mai târziu devine cel dintâi director al Teatrului Mare (Na?ional). În 1887 fratele s?u mai mic, Iorgu Caragiale construie?te propriul s?u teatru în Bucure?ti, iar nepotul s?u, Ion Luca Caragiale avea s? devin? cel mai mare dramaturg român. Din dramaturgia sa s-au jucat piesele: “O soaré la mahala”, “Îngâmfata pl?pum?reas?”, “Doi co?cari” etc. Actorii au jucat în spectacole rostind textul în limba român?, f?r? fastul costumelor scumpe ?i str?lucitoare ce puteau fi v?zute în trupele italiene sau germane. Publicul s?u nu era format din boieri din vestitele lor saloane ale epocii, ci lumea de jos a bresla?ilor, lipscanilor, tabacilor, adic? a me?te?ugarilor vremii, clasa de mijloc a societ??ii române?ti. Actorul ?i profesorul de la Conservator, care a dat prima promo?ie de actori cu ?coal?, a înfiin?at Teatrul Mic de atunci, în locul S?lii Ieronimus Momolo. Acolo au jucat nume mari ale teatrului românesc, care au migrat apoi spre Teatrul cel Mare dup? înfiin?area lui. Între 1852-1855, Costache Caragiale a fost primul director al Teatrului cel Mare. Din contractul semnat de c?tre actor, se constat? c? a primit func?ia de director al Teatrului cel Mare din Bucure?ti la 1 iulie 1852, pe un termen de trei ani. La acea vreme, construc?ia institu?iei nu era finalizat?. Din contract reiese c? era obligat s? aib? o trup? de 24 de persoane, s? dea în fiecare lun? dou? spectacole noi în primul an, adic? 56 de spectacole, ca în urm?torii ani s? aib? trei premiere pe lun?, adic? 72 de spectacole. Repertoriul s? includ? genurile: dram?, comedie, fars?, vodevil. I se mai cerea s? respecte „cronica costumelor”, pentru ca teatrul s? devin? „istorie personificat?”. (Arhivele Statului, Bucure?ti, Fondul Teatrului Na?ional, 1852) Nu ?tim cu ce bani, înainte de inaugurarea institu?iei, Costache Caragiale se deplaseaz? la Paris pentru a cump?ra costume ?i decor. A?adar, Teatrul cel Mare a fost ridicat pe Podul Mogo?oaiei [CaleaVictoriei de azi, unde se afl? Hotelul Novotel] între 1846-1849. A fost inaugurat sub domnitorul Barbu ?tirbei la 31 decembrie 1852. Dup? guvernan?i, teatrul trebuia s? aib? o sal? pentru spectacole de oper?, pentru baluri “de întâiul ordin” ?i apoi pentru spectacole de teatru. [ Potra, George – “Din Bucure?tii de alt?dat?”] .Dup? înfiin?are, în 1852, Teatrul Na?ional devine în scurt timp inima Micului Paris, - a?a era numit Bucure?tiul atunci – ?i pulseaz? via?? în universul cultural ?i politic românesc pân? în 1944. Era o bijuterie arhitectural? în interior ?i exterior, care a uimit c?l?torii, diploma?ii, ziari?tii str?ini, când ne-au vizitat ?ara. Pe scen? au jucat marii arti?ti de pe scenele lumii în toate limbile, în spectacole de dram?, tragedie, comedie, vodevil. Via?a bucure?tean? de atunci înseamn? teatru, iar teatru înseamn? via?? social?, cultural?, politic?, cu ecou în fa?a teatrului sau pe scena lui. La inaugurarea oficial? au participat ?i domnitorul cu so?ia sa, boierii vremii al?turi de consuli str?ini, în lojile care „scânteiau de luxul rochiilor elegante ale doamnelor”, scrie Cezar Bolliac despre “frumoasa amestec?tur?” care mergea de la “modesta boieroaic? în bonet? de tulpan alb ?i în rochia de muselin, pân? la dama de rang înalt cu fruntea scânteind de briliante îmbr?cat? în rochie lung?, elegant? de sear?”. În seara inaugur?rii, dup? ce ?i-au cump?rat bilet la spectacol, “…mul?imea de uniforme, de coroane, de diamante ?i de rochii inunda acest local de s?rb?toare ce nu se putea compara cu niciuna din cl?dirile din câte v?zuser? pân? atunci la noi, astfel încât, ni se p?rea un vis ?i ne crezur?m un minut str?muta?i, pe malurile Senei. Toate clasele societ??ii, toate st?rile comer?ului ?i ale boierilor no?tri, alergaser? la aceast? s?rb?toare a cultului artelor”, ca s? arate c? sunt în ton cu lumea european?. [Ol?nescu, Costache –“Teatru la români”]. Spectacolele au avut loc la lumina lumân?rilor de seu. Iar tonul festiv a fost dat de protipendada, care a alergat cu sufletul la gur? s? umple sala, ca s?-?i etaleze costumele ?i rochiile elegante doar ca s? fie v?zu?i. Programul ales pentru inaugurarea s?lii nu corespundea nici cu frumuse?ea s?lii, nici cu însemn?tatea zilei, c? era ajunul anului nou, nici cu diversitatea social? a spectatorilor. Pe lâng? comediile sale, a l?sat mo?tenire patru lei, o c?ma?? ?i o vast? bibliotec?. Plecase în lumea de dincolo cu un gând nobil ?i optimist: “Societatea în dreptatea ei, va pre?ui într-o zi lucr?rile mele…” A mai scris: „Dreptatea poporului judece pe fra?ii Caragiale” (o lucrare confesional? unde st?ruia asupra mi?c?rii teatrale na?ionale) ?i „Teatrul Na?ional în ?ara Româneasc?” închinat? publicului român.
Costache Caragiale a tr?it într-o epoc? de mari fr?mântari sociale: revolu?iile de la 1821 ?i 1848, R?zboiul de Independen??, 1877 ?i a avut un crez: Teatrul.
Surse:
• Dic?ionarul Enciclopedic Român, ed. Politic?, Bucure?ti, 1962-1966
• Ol?nescu, Costache –“Teatru la români”.
Luni, 13 Februarie 2023 09:51
?tefan cel Mare
Era o zi torid? de var?. Soarele înc?lzea întreg p?mântul, iar întreaga natur? era fericit?. Eu, împreun? cu veri?oara mea, Sabrina ?i c??elu?a noastr?, Molly am plecat la câmp pentru a ne ajuta bunicii la muncile câmpului.
Ne-am înc?rcat desagii cu mâncare, ap?, am luat o p?tur? ?i câteva haine de schimb ?i am plecat spre câmp. În timp ce mergeam, cântam, povesteam despre ?coal?, despre colegi ?i profesori. Când veselia era în toi, Molly a început puternic s? latre ?i s? se apropie timid de un copac. Speriate, am alergat s? vedem care este cauza. Lâng? copac, ?tefan cel Mare st?tea rezemat, acoperindu-?i r?nile cu mâinile. Ne-am apropiat timid ?i l-am întrebat ce s-a întâmplat ?i cum a ajuns aici. Abia vorbind, r?nit ?i dezam?git, aceasta a m?rturisit c? a fost înfrânt în b?t?lia de la Valea Alb?, iar armata otoman? a capturat o parte din oaste, iar pe el l-a l?sat lâng? copac, suferind, în durere. Eu, împreun? cu Sabrina am decis s? îl lu?m acas? ?i s? îl trat?m, a?a c? am stabilit planul. Ea, împreun? cu Molly au mers la câmp s?-i anun?e pe bunici, iar eu împreun? cu ?tefan cel Mare am mers acas?. Dup? ce l-am ajutat s? se ridice, sprijinindu-se de mine, am mers spre cas?. L-am pus în camera cea bun?, l-am ajutat s? î?i schimbe hainele murdare, l-am hr?nit ?i i-am cur??at r?nile, punându-i pansament. Dup? ce acesta s-a odihnit pu?in, m-am dus în camer? ?i am vrut s? aflu mai multe. ?tefan cel Mare mi-a mul?umit pentru c? l-am salvat ?i a început s?-mi povesteasc? cum a ajuns a?a. Pe când trupele sale se odihneau, însu?i sultanul Mahomed al II-lea l-a r?pit, l-a r?nit ?i l-a legat de copac, l?sându-l zile întregi acolo, f?r? mâncare ?i ap?. Acesta a început s? plâng? ?i s? povesteasc? despre armata sa, pe care turcii au capturat-o, sub ochii lui, privind neputincios. Bunicii au venit acas? ?i au intrat smeri?i în camer?, închinându-se în fa?a lui ?tefan. Bunicul a r?mas s? vorbeasc? cu acesta, punând la cale un plan pentru eliberarea o?tii ?i pedepsirea sultanului. Dis-de-diminea??, am plecat cu to?ii la palatul sultanului pentru a îndeplini planul. Ne-am furi?at în palat, iar eu m-am deghizat în buc?tar, ducându-i mâncarea acestuia. Dup? ce am ie?it din buc?t?rie, m-am asigurat c? nu m? vede nimeni ?i i-am turnat o b?utur? magic? în pocal, care s? îl adoarm?. Ducându-i mâncarea, am a?teptat ca acesta s? termine ?i dup? ce a adormit, mi-am chemat familia. Am luat cheia de la sultan, am deschis u?ile temni?ei ?i am eliberat to?i o?tenii. Dup? aceea, am avut grij? ?i de sultan, închizându-l în turnul palatului de unde nu se poate coborî. Întor?i în ?ar?, victorio?i ?i plini de mândrie, am organizat o petrecere. La petrecere, unde au venit to?i oamenii, ?tefan s-a ridicat ?i cu glas hot?rât a decis ca eu ?i familia mea s? locuim la palat, departe de griji ?i munca câmpului.
Via?a noastr? este miraculoas?, plin? de bucurii ?i victorii, al?turi de ?tefan cel Mare ?i osta?ii s?i, la palat.
Horjea Diana-Elena - Men?iune
Clasa a VIII-a B, ?coala Gimnazial? “Matei Basarab”, Brebu, jude?ul Parhova
Vineri, 10 Februarie 2023 09:28
Regina Maria, modelul meu
(dialog imaginar)
Motto:
„Un gând frumos poate fi ca o biseric? în care omul î?i odihne?te sufletul...”
„Dumnezeu întotdeauna m? ajut? când încep s? mi se goleasc? mâinile...”
„În anii durerii am înv??at s? m? rog...” ♦ Regina Maria
Zi de toamn?. Am plecat în vacan?? al?turi de p?rin?ii mei ?i am ajuns la Curtea de Arge?. Vremea e minunat?. Fire?te, emo?iile m? înso?esc peste tot...
Sfioas?, p??esc în curtea împrejmuit? de iarba verde. Observ p?s?rile cerului zburând deasupra mea. Zâmbesc...Peste tot sunt oameni care a?teapt? r?bd?tori. M? îndrept spre ei. Între timp, rândul se sfâr?e?te.
Am r?mas doar eu, într-o înc?pere lung? ?i întins?. Emo?iile devin ?i mai puternice. Z?resc patru construc?ii. Sunt morminte. M? apropii. Pe una dintre pl?ci scrie „Regina Maria”, pe o alta „Regele Mihai”, iar pe celelalte dou? „Regina Ana” ?i „Carol I”.
Despre Regina Maria am înv??at la istorie. Este modelul meu. A fost o femeie curoajoas?. ?i dedicat? poporului român, ap?rând interesele României. Iubea arta ?i sus?inea arti?tii din toate domeniile, chiar ?i cu burse ?i bani. A fost o femeie frumoas?. A fost o femeie bun?. Scria jurnale, dar ?i poezii ?i pove?ti pentru copii. Câte lucruri avem de înv??at!
În mintea mea ap?reau o multitudine de întreb?ri, d?deau n?val?, parc? nu mai aveau r?bdare.
-De unde-i venea curajul?
-De ce î?i iubea atât de mult poporul?
-Cum î?i împ?r?ea timpul între familie, obliga?ii regale, societate, scris?
-O fi fost fericit??
- Cum era ca p?rinte? Dar, ca femeie?
Având emo?ii ?i fiind u?or sentimental? (recunosc!), m? a?ez pe podeaua rece ?i o lacrim? mi se vars? pe obraz...De emo?ii am început s? tremur pu?in. Atât de mult mi-a? dori s-o v?d. S? pot vorbi m?car pentru o clip?...
-Da, am fost fericit?! Aud parc? o voce blând?, ?optind la urechea mea. Cred c? mi se p?rea...
-Mi-am iubit poporul! Din poporul român f?ceam parte ?i eu. Binele ce îl f?ceam era pentru semenii no?tri ?i copiii din viitoarele genera?ii...
Întorc capul. Lâng? mine se ivise de nic?ieri o femeie cu chipul blând, îmbr?cat? în costum popular.
-O fi chiar Regina Maria? Mi se pare c? visez.
-Da, eu sunt!îmi citi gândurile. ?i întinse o mâna spre toate mormintele...
-Vino mai aproape, copil?!
Eram ?i mai emo?ionat?. Regina Maria îmi vorbea, ba chiar îmi r?spundea la toate întreb?rile. Nu m? temeam. Parc? vorbeam cu mama...
-S? î?i ar?t unul dintre jurnalele mele, s? ne a?ez?m chiar aici.
?i a?a începusem s? discut?m. O priveam fascinat? pe aceast? minunat? femeie. Mi-a vorbit despre copil?rie ?i adolescen??, despre familii regale, despre nunt? ?i copii ei. Despre obliga?iile de regin?, mam? ?i so?ie.
Timpul parc? s-a oprit în loc. ?i, totu?i...Regina s-a ridicat în picioare, semn c? va pleca. M-am gândit s? p?strez o amintire ?i scot din buzunar telefonul mobil s? imortalizez acest moment...dar, pentru o clip? se întunecase totul. Recunosc?toare, îngân ?optit un „mul?umesc”...Regina plecase demult.
Am ie?it afar?. Soarele m? înv?luia cu razele lui. P?rin?ii mei m? a?teptau ner?bd?tori.
-Mam?, tat?, s? v? ar?t cu cine m-am întâlnit, a fost incredibil, ?ti?i...
Deschid repede telefonul dorind s? le ar?t fotografia. Nu ?tiau ce le-am ar?tat. Era doar o pat? neagr?. ?i observ c? fotografia pe care o f?cusem cu atâta emo?ie, disp?ruse din galeria de imagini. Nu era nimic acolo...
Zâmbesc...?tiu c? am v?zut-o...
Dicu Daria Maria - Men?iune
Clasa a V-a, ?coala Gimnazial? „?tefan cel Mare”, nr.13, Gala?i, jude?ul Gala?i
Joi, 09 Februarie 2023 09:55
Povestea mea cu final fericit...
Sunt o feti?? de doar 12 ani...înc? îmi place s? citesc ?i s? ascult pove?ti...dar, de data aceasta, curiozitatea m-a împins s? aflu o poveste istoric? despre copiii de o vârst? cu mine!
Am aflat cu triste?e povestea unei feti?e din secolul trecut, pe nume Maria sau M?riuca Zaharia, crescut? de bunicul ei, în satul P?dureni (M?r??e?ti), jude?ul Vrancea.
?tiu c? ea a fost personajul unei povestiri istorice scrise de Dumitru Alma?, c? a fost direct implicat? în Primul R?zboi Mondial, pentru c? în nucul din livada bunicului, solda?ii români instalaser? un post de observa?ie ?i atunci când soldatul din post a fost ucis, aceast? feti?? a luat binoclul ?i a continuat s? transmit? informa?ii despre pozi?ia du?manului. Din p?cate ?i ea a fost ucis? de c?tre un mitralior german ?i astfel este considerat? o eroin? a neamului românesc.
Povestea mea se vrea una cu final fericit ?i de aceea, îmi imaginez c? tr?iesc în vara anului 1917 ?i sunt împreun? cu buna mea prieten?, M?riuca. Ne juc?m prin curtea bunicului Zaharia, dar deseori, jocul nostru este întrerupt de bubuitul tunurilor ?i de zgomotul focului de arme. To?i cei din sat au fugit de teama frontului, doar câ?iva s?teni nu s-au îndurat s?-?i lase gospod?riile ?i se ad?postesc fiecare cum poate, în ?an?uri adânc s?pate, prin magazii sau gropi f?cute în p?mânt. Nu ne e u?or, nimic nu mai este ca înainte, nu mai putem s? ne juc?m în voie, s? mergem la ?coal? sau s? ne bucur?m de copil?ria noastr?!
B?t?liile din jurul M?r??e?tiului sunt importante ?i opera?iunile militare desf??urate de armata român? au oprit inamicul german.
Amândou? ne str?duim s? fim cât mai ascult?toare ?i s? ne ferim de arme, dar , în acela?i timp, parc? ceva ne împinge s?-i ajut?m pe solda?ii români. În timp ce aveam grij? de cele dou? c?pri?e, ne gândeam fiecare din noi cum s? devenim utile “alor no?trii”, a?a cum îl auzisem deun?zi pe bunicul spunând.
-Tu, M?riuc?, la ce te gânde?ti? Am întrebat-o eu pe prietena mea, care se juca cu un b?? în ??rîna din spatele casei.
-Apoi, vezi tu, mi-a r?spuns, nu ?tiu cum s? fac s? înv?? ?i eu s? vorbesc la aparatul ?la al soldatului din nuc... tare a? vrea s? ?tiu cum face ?i cum poate s?-l aud? ceilal?i colegi ai lui?
- Dar noi suntem înc? mici, nu cred c? e bine s? ne amestec?m în treburile celor mari, mai ales, ale solda?ilor. ?tii c? bunicul ne-a avertizat de mai multe ori!
-?tiu, dar tu nu e?ti curioas?? Crezi c? dac? am urca în nuc lâng? b?dia Vasile (era numele soldatului care supraveghea din curtea noastr?, frontul), s-ar sup?ra? Îi ducem ?i ceva de mâncare ?i ap? ?i apoi, îl rug?m frumos s? ne lase ?i pe noi s? vorbim la aparat...Hai, hai ?i tu...
Cum ?i eu eram curioas?, dar îmi doream s? fiu ?i de folos, am pornit amândou? înspre livad?, la b?trânul nuc, care devenise punct strategic pentru observarea frontului. Cum ne-a z?rit b?dia Vasile a zâmbit pe sub musta?a deas? ?i ne-a f?cut semn s? ne urc?m lâng? el, bânuind de ce ne-am dus pân? acolo.Cred c? ?i lui îi era dor de copiii lui ?i de cas?, ?i a?a cu noi, se mai înveselea. Era lini?te în dup?-amiaza aceea ?i am putut s? st?m un timp cu el, s? vorbim ?i chiar ne-a f?cut s? r?dem.
M?riuca era ner?d?toare s?-l roage s? o lase la telefon (c?ci a?a se numea aparatul “vorbitor”) ?i imediat cum a prins momentul i-a zis b?diei : “Vreau s? fac ?i eu ceva pentru ?ara mea!”, m? înve?i s? folosesc ?i eu aparatul t?u. Era destul de simplu de folosit, mai greu era s? te ui?i ?i prin binoclu ?i s? transmi?i pozi?ia du?manului...dar cu un pic de exerci?iu ?i aten?ie, am fi putut fi ?i noi “observatori de front!”
Povestea mea ar putea s? continue, a?a cum mi-am propus de la început, c?tre un final fericit, adic? s? amintesc de victoria bravei armate române, de schimb?rile importante care au fost pe front ?i care ne-au salvat ?ara, dar, mai ales, de faptul c? eu ?i M?riuca am fi supravie?uit acestui r?zboi urât, c? am fi crescut într-o ?ar? mare ?i frumoas? ?i c? vorbele Mariei “c? vrea s? fac? ceva pentru ?ara ei!” s? fi fost puse în aplicare în anii care au urmat r?zboiului, prin faptul c? a reu?it s? termine ?coala ?i s? se fac? asistent? medical?, ajutând oamenii care aveau nevoie de ea.
R?zboaiele sunt urâte ?i rele, nimeni nu merit? s? moar? a?a, cu atât mai mult copiii! M?riuca tr?ie?te în amintirea c?r?ilor de istorie ?i a pove?tilor istorice scrise despre ea!
M?riuca, copilul erou!
P?un Diana Antonia - Men?iune
Clasa a VI –a G, Colegiul Na?ional “Mihai Viteazul”, Ploie?ti, jude?ul Prahova
Miercuri, 08 Februarie 2023 10:38
O iscoad? de încredere
Îmi aduc aminte de parc? ar fi fost ieri, dura b?t?lie pe care am v?zut-o cu ochii mei pe vremea când imperile invadau ??rile mai mici, doar fiindc? î?i doreau s? devin? tot mai puternice ?i mai bogate. Iar s?raca noastr? ??ri?oar? a trecut prin multe încerc?ri, dar de cele mai multe ori otomanii erau cei care vroiau s? ne invadeze. Ce-i drept, eram o ?ar? mic?, dar bogat? .
Asculta?i acum povestea pe care v-o spun eu, Güven, un cre?tin…Eram doar un biet copil când oastea barbar? a otomaniilor m-a r?pit din sânul familiei mele, din satul meu, din ?ara mea. Aveam 7 ani, proveneam dintr-o familie s?rac?, mama murise cu 2 ani în urm?, iar tata de abia reu?ea s? m? între?in? pe mine ?i pe fratele meu de 3 ani. M? avertiza mereu în leg?tur? cu ce f?ceau otomanii ?i m? punea s? m? ascund sub pat de fiecare dat? când ace?tia ne sp?rgeau u?a de la intrare în c?utarea unui nou copil – copil pe care s? îl r?peasc? ?i s? îl instruiasc? pentru propria lor armat?. Dar într-o zi ploioas? de mai, am ie?it afar? s? m? joc în ploaie cu copii vecinilor, cât timp p?rin?ii erau pleca?i la treburile câmpului. Tata m? avertizase, s? nu ies din cas? deoarece ?tia c? acei barbari ne vor aduna de pe strad? pe to?i, dar eu nu l-am ascultat ?i am ie?it cu to?i copii. Ne jucam, alergam, s?ream în toate b?l?ile, ne bucuram de ploaie, pân? când oastea tributului a venit s? ne r?peasc? ?i pân? s? apuc?m s? fugim deja ne prinseser? în plasele de pescuit enorme pe care le duceau. Atunci am îneput s? m? zbat în încercarea de a m? elibera, dar acest fapt nu a f?cut decât s? m? înl?ture de prietenii mei. Am fost b?gat în alt? tr?sur?, mai pu?in d?r?p?nat? decât prima. Ai mei tovar??i au fost arunca?i undeva la marginea imperiului ?i întîmpina?i de alt? ceat? de matahale. Eu îns? îmi continuam drumul spre cine ?tie ce loc bizar. La un moment dat am ajuns în fa?a unui palat mare ?i întunecat în curtea c?ruia st?teau posomorâ?i al?i copii. Cumva am realizat c? eu eram cel pe care îl a?teptau, deoarece când am intrat pe por?ile mari de bronz ale palatului, to?i copii au venit ?i au a?teptat cumin?i lâng? calea?c? a?teptând s? fiu desf?cut din plasa care m? ?inea captiv. Dup? ce am fost eliberat am plecat cu to?ii spre palat, unde am fost a?tepta?i cu o masa festiv?. Paznicul ne-a spus s? lu?m loc dar pe fiecare scaun scria câte un nume în turco-otoman?. Nimeni nu ?tia unde s? se a?eze a?a c? am luat fiecare un loc la nimereal?. Eu am luat scaunul cu numele Güven. Dup? un ceas de a?teptare împ?ratul a sosit ?i de cum a intrat în înc?pere l-am recunoscut - era ,,Pa?a Sinan’’ marele ?i temutul conduc?tor al otomaniilor. Venise s? ne repartizeze în cea mai bun? tab?t? de instruire numit? Lider Religios, ?i pe lâng? acest fapt ne imformase ?i despre schimbarea numelui în cel de pe scaun. Adic? pe mine oficial nu m? mai chema Andrei ci Güven, iar lucrul acesta nu îmi pl?cea deloc.
Anii trecuser? rapid ?i pân? în momentul de fa?? nu am dus nici o b?t?lie, dar am avut parte de antrenamente grele. Eram cel mai bun din grupa mea, a?a c? Pa?a care începuse s? se ata?eze de mine destul de mult s-a gândit s? îmi ofere o zi liber?. Evadând în acea zi din imperiu am fugit înapoi în ?ara mea unde am mers direct la Domnitorul nostru Mihai Viteazul. De la acesta am primit o misiune tare riscant?. La care am avut timp de gândire ?i r?spuns o s?pt?mâna. Nu ?tiam ce s? fac dar pân? la urm? r?spunsul a fost DA VREAU S? O FAC, O S?-MI FAC NEAMUL MÂNDRU!
?i revenind la dragii no?tri otomani, în august 1595 au decis din nou s? ne invadeze ?i au pornit spre noi, cât? frunz? ?i cât? iarb?. Sub comanda lui Sinan Pa?a, o puternic? armat? turceasc? a traversat Dun?rea, îndreptându-se spre Bucure?ti. Mihai Viteazul, domnul ??rii Române?ti, auzise mai demult de dorin?a otomanilor de a ne cuceri ?i de a transforma ?ara în pa?alâc, dar pentru a afla mai multe despre planul lor ?i pentru a putea s? îl desfiin?eze m-a trimis pe mine s? îi fiu iscoad?. Mai exact, am primit misiunea s? m? integrez în tab?ra de lupt? a otomanilor ?i s? ajung la fiecare plan pe care îl crea Pa?a Sinan. Zis ?i f?cut. A doua zi, în zori m-am strecurat într-unul dintre corturile mai pu?in aglomerate ale turcilor. Chiar m-am integrat bine, astfel c? nimeni nu b?nuia c? sunt român ?i nimeni nu îmi ?tia marele secret. Am încercat s? m? fac util i-am ajutat pe b?ie?ii care îngrijeau de cai, dar ?i pe cei care preg?teau mesele ?i serveau. Ba chiar ajunsesem chiar s? m? mi?c în preajma Pa?ei Sinan, ceea ce era o mare binecuvântare, deoarece a?a ajungeam mai repede la toate planurile pe care Sinan le urzea pentru urm?toarea b?t?lie.
L-am urm?rit pe Pa?? cum se plimba îngândurat, cu spatele pu?in încovoiat, privind spre poalele caftanului verzui, decorat cu arabescuri aurii. Un ciucure auriu se leg?na deasupra frun?ii, fiind prins de turbanul de m?tase alb?. Mintea lui Sinan a reluat, cu aten?ia treaz?, idee dup? idee, în încercarea de a compune cel mai bun plan de atac. Dup? ce mai multe idei au fost analizate ?i respinse. Pa?a s-a oprit la un plan care i s-a p?rut a fi PLANUL IDEAL ?i care i-ar fi asigurat cucerirea ??rii Române?ti ?i transformarea ei în provincie otoman?. Dintr-o dat?, pa?ii Pa?ei s-au întors în direc?ie invers?, îndreptându-se în grab? spre cort, pentru a discuta cu comandan?ii armatei. Cât despre mine, am umblat întreaga sear? din cort în cort, pref?cându-m? c? am mereu ceva de f?cut, ?i am încercat s? pricep fiecare cuvânt rostit ?i fiecare ordin primit de vreun slujitor turc.
În noaptea care a urmat, dup? ce au adormit cu to?ii, m-am furi?at afar? din cort ?i am plecat spre cetatea de la nordul Dun?rii. Acolo m? a?tepta în pragul u?ilor Voievodul Mihai, iar silueta lui masiv? p?rea ?i mai puternic?. St?tea acolo nemi?cat admirând luna. Când am ajuns la cap?tul sc?rilor de piatr?, m-a poftit în?untrul cet??ii. I-am povestit totul, fiecare cuvin?el auzit ?i care p?rea s? fac? parte din plan, fiecare mi?care pe care am v?zut-o în tab?ra turcilor. A r?mas pe gânduri aproape un ceas, dup? care l-am auzit pe domn strigând:”Podul, podul!!!”. Nu puteam s? în?eleg ce leg?tur? avea podul cet??ii cu atacul otomanilor dar eram dispus s? fac orice, doar s? nu fim înfrân?i. Ie?ind afar? cu o vitez? uluitoare, Mihai ?i-a scos pumnalul ?i a început s? sl?beasc? frânghiile podului. Cu întârziere, am priceput ?i eu ceea ce mintea ager? ?i experimentat? cu planurile de lupt? a domnului în?elesese pân? la ultimele consecin?e. Otomanii aveau de gând s? se despart? în dou? armate separate, una care s? ajung? pe podul cet??ii, iar alta care s? ajung? la cetate prin p?durea din spate. Voievodul s-a întors spre mine ?i mi-a poruncit: “Mergi ?i scoate oastea afar?, plec?m spre tab?ra de la Cop?ceni, pe malul stâng al Arge?ului!” Nici nu apucase bine s? î?i termine spusele, c? armata era deja afar?, preg?tit? de plecare. Ne-am refugiat în locul în care ne poruncise Domnul, îngrijora?i de soarta cet??ii noastre. ?tiam c? armata otomanilor ajunsese deja la cetatea noastr?, ?tiam c? de acum era sub st?pânirea p?gânilor.
La amiaz?, Mihai Vod? ceru ca armata s? fie gata de drum, a?a c? ne-am strâns lucrurile, ne-am echipat ?i am a?teptat porunc? nou?. Domnul s-a înf??i?at în fa?a o?tenilor, c?lare pe un cal de lupt?, cu securea în mâna dreapt?, poruncind cu glas tun?tor: La lupt?, o?tenii mei! S?-i alung?m pe turci din ?ar?! Un strig?t de lupt? s-a auzit deodat? din mii de piepturi curajoase, iar oastea românilor s-a îndreptat spre cetatea pierdut?.
Cum am ajuns acolo am ?i început s? ne lupt?m viteje?te. Mihai ?i-a deschis drum cu securea printre ienicerii turci, îndreptându-se drept spre Sinan Pa?a, cu care dorea s? se r?fuiasc?. Lovitura puternic? l-a doborât pe Pa??, aruncându-l în apa cea adânc? care era traversat? de podul cet??ii, f?când s?-?i piard? ultimii doi din?i pe care îi mai avea. La vederea viteazului domn, oastea românilor s-a mobilizat ?i mai mult, a luptat cu însufle?ire, iar turcii au început s? cedeze.
Atunci când, dup? ore în ?ir de lupt?, am reu?it s? învingem oastea otoman?, din spatele nostrum se auzi un sunet ciudat, ca o chemare la lupt?, un semn al r?zboiului venit din partea lui Hasan Pa?a. Acesta conducea o întreag? armat? otoman? care venea dinspre vest, vrând s? î?i r?zbune tat?l ?i s?-l învig? pe Mihai. Gândul îl purta departe, iar Hasan se visa conduc?torul ??rii Române?ti. Mihai Vod? a cânt?rit din ochi oastea turceasc? proasp?t?, odihnit?, a urcat în grab? pe cal, ordonând oastei sale s? se retrag?.
Am petrecut mult? vreme departe de cas?, departe de familie, departe de tot ce iubeam, dar urmându-mi domnul. Mihai m? lua cu el peste tot. Am mers cu el odat? în Moldova, acolo unde ne-am întâlnit cu Domnul Moldovei. Aveam nevoie de ajutorul s?u pentru a învinge în acest r?zboi care ne distrugea ?ara. Ne-a pus la dispozi?ie dou? corpuri de oaste, care aveau propriile arme ?i propriul echipament. Dup? aceasta, am plecat spre vecinii no?tri din Transilvania, care ne-au d?ruit la rândul lor alte dou? o?ti cu arme ?i armuri .
Am început din nou s? ne preg?tim de lupt?. Ne antrenam toat? ziua, din zori pân? la asfin?it. Eram mul?i ?i puternici, preg?ti?i de lupt?, eram gata s? ne lu?m ?ara înapoi. Cu to?ii doream s? ne revedem famiilile, pe cei dragi, s? ne vedem casa, eram dispu?i s? ne d?m ?i ultima suflare ca s? ne eliber?m ?ara .
Eram în luna octombrie, trecuser? aproximativ dou? luni de când ne p?r?sisem ?ara. Iar azi, în zori, am plecat c?lare înapoi spre acas?, am mers ?apte zile ?i ?apte nop?i f?r? încetare. În a opta zi, înainte de r?s?ritul soarelui, am ajuns acas?. Am înaintat cu pruden?? prin p?durea de lâng? cetate, ajungând la corturile turcilor care st?teau de paz?. La ad?postul întunericului, ne-am n?pustit asupra lor, dându-le foc la corturi, t?indu-i ?i tr?gând cu s?ge?i în cei care ie?eau afar? din cetate. Era un haos total, un haos benefic pentru noi ?i tragic pentru ei .
Hasan Pa?a ie?ise ?i el din cetate pentru a vedea ce este cu tot t?r?boiul acela, dar din p?cate pentru el, Mihai Vod? a fost mult mai rapid, reu?ind s? îl ia prin surprindere ?i s? îi taie capul. Resturile armatei turce?ti au fost aruncate peste Dun?re.
A?a am reu?it în 1595 s? învingem armatele otomane, s? ne eliber?m ?ara, iar revederea celor dragi a adus în case ?i în inimi veselie.
Sinoiu Delia-Ioana - Men?iune
Clasa a V-a, ?coala Gimnazial? Ostrovu, Comuna Aluni?, jude?ul Prahova
Marţi, 07 Februarie 2023 10:50
De vorb? cu Ioan Vod? cel Viteaz
De câteva zile vremea tot continua sa urce la temperaturi din ce in ce mai mari, încât, solul era mai incins ca nisipul din de?ertul Sahara. Mintea mea ma îndruma discret? în a m? adânci în diferite gânduri profunde f?r? sc?pare, ?i bazate pe cele mai ciudate teme pe care ?i le-ai putea imagina vreodat?. Brusc, un trosnet adânc ?i puternic îmi captiveaz? aten?ia ?i m? îndrum? s? m? uit pe geamul in care lumina soarelui se reflecta puternic, formând ni?te particule m?runte multicolore. M? apropii de geam domol ?i cu pa?i silen?io?i ca o felin?, ?i z?resc un om cu mult mai in vârst? decât mine. Pe fa?a lui se afla o barb? deasa de culoare scoar?ei celui mai întunecat brad. În cap, purta o p?l?rie de culoarea neagr? ?i cu trei pene lungi, care p?reau a fi smulse din coada unei p?sari imense. Îmbr?c?mintea lui, de asemenea era asem?n?toare cu o mantie lung? ?i ro?ie ca sângele p?c?to?ilor care tocmai au fost pedepsi?i de o fiin?? f?r? mil?. Dup? chipul acestuia îmi putea da seama cu u?urin?? cine este. Era Ioan Vod? cel Viteaz. Era pur ?i simplu neobi?nuit gândul de a-l vedea în curtea mea, în lumea real?. Acesta simte c? este urm?rit ?i imediat se prinde ?i de c?tre cine. Sincer, asta nu m? prea surprinde, deoarece strategiile ?i nivelul acestuia de inteligen?? le dep??esc cu mult pe ale mele. Îmi arunc? o privire stranie din care nu pot în?elege sigur mesajul transmis de el, a?a c? decid s? cobor. Cobor sc?rile din lemn cu grij?. Sc?ri care par a fi infinite pe m?sur? ce pa?esc pe ele. O dat? ce piciorul meu atinge ultima treapt?, nu mai a?tept ?i încep a fugi gr?bit? pân? afar?. M? gândesc un timp pân? îmi dau seama unde se afl? locul unde l-am v?zut pe domn. Pentru a m? orienta mai bine, m? uit dup? fereastra camerei mele, unde ar trebui s? se afle el, îns?, nici urm? de acesta. Aud un zgomot în spatele meu, urmat de vântul care tocmai fusese desp?r?it de o siluet? rapid? care se îndrepta spre mine, mai ca un bolovan aruncat la vale. Încerc s? m? întorc pentru a vedea cine era pricina zgomotelor de afar?, dar, pe nea?teptate, simt o lovitur? zdrav?n? la cap, ?i vederea mi se schimb?. Deschid ochii ?i îl z?resc pe Ioan Vod?, cu un buzdugan din lemn în mân? uitându-se la mine de parc? îi datoram ni?te explica?ii. Îmi fac curaj s? spun ceva, dar mi-o ia înainte.
-În ce an suntem? întreab? el destul de serios.
-În anul 2022, îi r?spund eu înapoi neîn?elegând situa?ia petrecut? la momentul actual, îns?, el arat? de parc? ar fi v?zut o stafie. Nu în?eleg de ce s-a panicat. Dar un lucru nu il puteam în?elege, cum se afla aici, chiar dac? acesta a tr?it acum aproximativ 448 de ani? Presupun ca este doar o iluzie. Dar cum se explic? lovitura aceea zdravan? in cap pe care chiar am sim?it-o? În timp ce eu m? afundam în gânduri stranii, domnitorul se ridic? în picioare, hot?rât ?i m? întreab? iar:
-Cine domne?te acum peste ?ara aceasta?
-Domnul meu, conduc?torii s-au schimbat cu mult în urm?. În prezent ,nu mai exist? domnitori, ci Pre?edin?i... îi r?spund eu sigur? c? acest r?spuns îi va fi oarecum de folos...
-Primul lucru pe care îl voi face va fi s? readuc domitorii ??rilor înapoi iar apoi voi face România un loc mai bun decât este. Voi judeca corect, dup? merit ?i nu dup? situa?ia financiar?, vârst? sau orice altceva. Voi pedepsi pe cei care fac fapte def?imate sau pe cei care nu îmi urmeaz? regulile, îns? ?sta nu este motivul pentru care am venit aici, chiar în curtea ta în acest moment ?i nu în altul. Adev?ratul motiv este ca am nevoie de o persoan? care ar putea s? îmi sprijine ac?iunile ?i pe care m? pot baza. Pe scurt care poate fi pe în?elesul t?u, un ajutor, complice, mâna dreapt?, om de baz? sau cum vrei s? îl nume?ti. Deci, ce zici? Da sau ba? Mi te al?turi sau suferi mai târziu?
Nu este o ofert? rea deloc. Ba chiar este chiar una destul de buna. Îns?, totul are consecin?e. Chiar ?i un lucru care pare inocent sau minor, dar chiar nu este. Mai exact o glum? sau in cazul meu, o ofert? prin care pot deveni mâna dreapt? a unui Domnitor care a marcat istoria într-un mod destul de remarcabil. Pentru a r?spunde acestei întreb?rî este nevoie de mai mult timp pentru a o putea studia, întelege, a-i gândi toate beneficiile dar ?i consecin?ele. M? hot?r?sc s? nu îl mai las pe acest domn s? sufere ?i îi r?spund.
- Fie dupa placul dumitale, M?ria ta! Dac? considera?i c? ave?i nevoie de mine cu adev?rat, atunci?
Îns? nici nu apuc s? îmi termin replica ?i aud o voce familiar? pe care obi?nuiam s? o aud în fiecare zi, îmi strig? numele disperat? de parc? ceva groaznic tocmai s-a întamplat ?i c? ar trebui s? vin imediat la chemare. M? trezesc doar pentru a-mi da seama c? toat? întamplarea, toat? ac?iunea, toat? povestea tr?it? de mine a fost doar un vis profund care p?rea a fi chiar realitatea pe care o tr?iesc zi de zi.
Sicaru Ana Maria Larisa - Men?iune
Clasa a VI-a, ?coala Gimnazial? ”Spirea Sorescu”, Zamfira, jud. Prahova
Luni, 06 Februarie 2023 10:54
Catârul
M? n?scusem copil de ??rani. Nu m? pricepeam la scris, citit sau matematic?. Literele mi se amestecau în cap, nu le puteam deslu?i. La ?coal?, doamna profesoar? d?dea cu lingura de lemn în palma mea, pentru c? scriam cuvintele gre?it la tabl?. Matematica mi se p?rea prea complicat?. Nu aveam timp s? îmi fac temele sau s? citesc c?r?i; trebuia s? duc oile la p?scut sau s? mulg vaca. Uneori nu m? duceam deloc la ?coal?, era prea mult de lucru în gospod?rie. Nici p?rin?ii mei nu merseser? prea mult. Tat?l meu spunea c? era o pierdere de timp.
Via?a era la fel în fiecare zi; m? trezeam, m? sp?lam pe fa??, plecam înspre ?coal?, m? mai tr?geau profesorii de ureche, jucam lapte gros în pauz? cu colegii ?i dup? m? întorceam acas?, unde trebuie s? lucrez în ograd? pân? seara. În unele zile, eram trimis s? stau la coad?, pentru lapte, pentru carne, nu conta. Dac? ploua, dac? ningea, tot trebuia s? m? duc. De multe ori nici m?car nu ?tiam pentru ce st?team la coad?, îmi zicea doar mama c? era coad? ?i c? trebuia s? m? duc. Uneori mergeam devreme ?i totu?i, când ajungeam în fa??, realizam c? mi-am uitat cartela. Atunci m? mai ?i b?tea tata când ajungeam acas?.
Cu timpul, treceam din ce în ce mai pu?in pe la ?coal?. Pân? când am ajuns s? nu mai merg deloc. Ca s? îmi ocup timpul, m? mai întâlneam cu vecinii din sat, pentru a juca fotbal împreun?. St?team to?i pe afar? pân? când se întuneca ?i trebuia s? ne întoarcem acas?. Nici ei nu erau mai pricepu?i decât mine la scris sau citit, unii nu ?tiau s? fac? nici una, nici alta.
Restul anilor mi i-am petrecut în monotonia cu care eram obi?nuit. Munceam, mergeam pe câmp, m? jucam cu câinele, m? plictiseam. Auzisem despre Revolta Muncitorilor de la Bra?ov, dar nu ?tiam ce se întâmplase sau ce era „De?teapt?-te, române!”. La 19 ani începuser? p?rin?ii s? îmi aminteasc? c? va trebui s? m? însor dup? ce m? întorc din armat?. Nu ?tiam cu cine trebuia s? m? însor, sau de ce trebuia s? fac asta, dar fusesem de acord.
Nu crezusem vreodat? c? aveam vreun scop în via??. Munca era grea ?i nu îmi pl?cea, c?r?ile erau prea grele de în?eles iar fetele nu mi se p?reau interesante. La ?coal? ?i în armat? îmi era amintit c? defapt aveam un scop: s? servesc ?i s? lupt pentru patria noastr?, Republica Socialist? România. Nici asta nu în?elegeam cum s? fac. Îl admiram pe tovar??ul Ceau?escu, deoarece, datorit? lui, patria noastr? o ducea foarte bine. Nu ?tiam de unde î?i puteai da seama dac? patria o duce bine, dar îl credeam pe tovar??ul Ceau?escu când zicea asta.
Dac? munca de acas? mi se p?ruse grea, zilele mele din armat? nici m?car nu se comparau. Trasul cu pu?ca era unul dintre singurele lucruri la care realizasem c? m? pricepeam f?r? mare efort. Totu?i, asta nu era destul, via?a continuând s? fie dur? cu mine. În luna decembrie începuse revolu?ia, care îmi amintea de Revolta de la Bra?ov. Nu ?tiam sau în?elegeam ce se întâmpla, dar lucrurile nu ar?tau bine.
La dou? zile dup? ce tovar??ul Ceau?escu ?inuse mitingul e?uat, fusesem informat de c?tre locotenent c? urma s? merg cu ei la Târgovi?te, care nu era departe de unde ne aflam noi. Acest eveniment nu putea s? m? prind? într-un moment mai r?u; în ultima vreme începusem s? pun sub semnul de întrebare devotamentul meu fa?? de Tovar??. To?i acei oameni care se luptau pentru a schimba ceva la aceast? ?ar?...se puteau s? aib? dreptate? Era ca ?i m? trezisem dintr-un somn adânc ?i începeam încetul cu încetul s? realizez c? tot ce f?cusem pân? acum, devotamentul meu fa?? de Tovar??...totul era necurat.
Asta fusese toat? via?a mea? O via?? în care f?cusem tot ce îmi ziseser? al?ii, niciodat? gândind pentru mine îns?mi, precum un catâr? Avusesem vreodat? un moment în care cineva s? zic? c? este mândru de mine, c? m? pricep la ceva? F?cusem vreodat? ceva care chiar s? conteze? Eram prost? De ce nu st?tusem mai mult în ?coal?, de ce m? l?sasem f?r? s? depun m?car un efort? Însemnau m?car ceva ultimii 20 ?i ceva de ani din via?a mea?
Îmi fusese ordonat s? a?tept afar? pân? când avea s? se termine procesul. Fusesem surprins când ie?iser? locotenentul ?i înc? doi indivizi pe care nu îi cuno?team la scurt? vreme, crezusem c? avea s? dureze mai mult.
Momentele care au urmat îmi sunt înce?o?ate ; îmi amintesc doar c? mi se zisese s? trag de câte ori era nevoie. Sentimentul acela, când ?tii c? urmeaz? s? iei via?a cuiva, chiar dac? acea persoan? a f?cut lucruri rele, este unul de care nu voi sc?pa vreodat?. Mâinile îmi tremurau, nici m?car nu ?tiu de câte ori i-am nimerit, dac? i-am nimerit m?car o dat?. ?ipetele lor, mai alese ale Tovar??ei, îmi r?sunau în cap; voiam s? le alung, s? le fac s? dispar?. Modul în care corpurile le picaser? la p?mânt, ca ?i când ar fi fost ni?te cârpe aruncate...
Urechile îmi ?iuiau, capul m? durea. Voiam doar s? g?sesc un loc lini?tit, unde s? m? pot odihni, unde s? pot dormi. Voiam s? dorm o perioad? îndelungat?.
Furdui Alexandra - Men?iune
Clasa a VII-a E, Colegiul Na?ional "Decebal", Deva, jude?ul Hunedoara
Vineri, 03 Februarie 2023 09:43
Alexandru Ioan Cuza ?i domnii României Mari
Într-o zi pl?cut? de prim?var?, Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite, st?tea pe teras? admirând frumuse?ea lucrurilor din jur: razele c?ldu?e de soare ce b?teau în ferestrele palatului, copacii înflori?i, parfumul florilor, iarba verde-crud, precum ?i ciripitul p?s?relelor.
Dintr-o dat?, lini?tea i-a fost tulburat? de zgomote ?i ?ipete, provenind din partea opus? a gr?dinii. Acesta se îndrept? spre locul cu pricina, când î?i z?ri str?jerii ?inând locului un om am?rât. Pe un ton poruncitor, domnitorul gr?i:
-Da?i-i drumul ?i l?sa?i-l s? zic? ce are de zis!
Recunosc?tor, s?racul spuse, s?rutându-i mâinile:
-Domnul meu, mare nenorocire s-a ab?tut asupra ??rii noastre! Ieri dup?-amiaz?, cât lucram câmpul, m-am sim?it r?u brusc. Am luat o pauz?, îns? nici bine nu am apucat s? m? a?ez, c? am adormit. Am visat c?, jos în p?mânt, se aflau vechii domnitori ai Moldovei ?i ai ??rii Române?ti, închi?i, cerând ajutorul ?i îng?imând numele domniei voastre. Dup? aceea, o fiar? s-a apropiat de mine ?i a spus c? dac? nu ajungem mai repede, vor exista grave urm?ri. La început am crezut c? a fost un simplu vis, îns? toat? noaptea nu am putut dormi, gândindu-m? la cele petrecute, ajungând în cele din urm? în fa?a M?riei Voastre.
-Am în?eles...Bestia a precizat cumva unde se afl??
-Da, domnule. Lâng? vechea cetate Histria exist? un portal care v? va ajuta s? ajunge?i acolo.
-Î?i mul?umesc, dragul meu. Dac? cele spuse de tine sunt adev?rate, te asigur c? vei fi r?spl?tit pe m?sur?. Acum îns?, trebuie s? m? preg?tesc, c?ci urmeaz? s? str?bat cale lung?.
Dup? ce împachet? câteva haine ?i de-ale gurii, domnitorul, înso?it de cavalerii s?i de încredere, plec? de la palat. Locuitorii erau însp?imânta?i, îns? aveau încredere ?i speran?? deplin? în conduc?torul lor.
Din p?cate, deplasarea le-a fost îngreunat?.La început, p?mântul începea pe nea?teptate s? se cutremure, speriând caii ?i deteriorând c?ile de trecere. Când grupul a oprit în Bucure?ti pentru a cump?ra noi merinde, a început s? cad? grindin?, de?i era mijlocul verii. Într-un final, ace?tia au ajuns la destina?ia mult-dorit?.
Dup? cum omul spusese, portalul era chiar la intrarea cet??ii. Când v?zu c? pl?ie?ii s?i erau pe cale s? p??easc? într-acesta, Alexandru Ioan Cuza a spus:
-Opri?i-v?! Voi intra numai eu! Dac? nu m? întorc pân? mâine la r?s?ritul soarelui, pleca?i înapoi la palat ?i aduce?i înt?riri.
-Da, s? tr?i?i!
Chiar atunci, f?r? s? mai ezite, domnul s?ri.
Dup? câteva minute ame?itoare de c?dere continu?,domnitorul a ajuns într-un loc ce p?rea o pe?ter?. Precaut, acesta ?i-a scos sabia din teac?, înaintând cu pruden??. La ceva timp de mers, pe culoarul întunecat au ap?rut tor?e, luminate în capete de f?clii. Atunci observ? fantomele vechilor domni ai ??rii dup? gratii. Domnitorul se repezi spre poart?, îns? aceasta era încuiat? bine, cu numeroase lac?te. Chiar atunci realiz? gre?eala f?cut?. Din cap?tul opus al tunelului se auzeau forfote ?i comenzi. Panicat, acesta spuse:
-Dac? sunte?i fantome, de ce nu trece?i prin gratii?!
- Puterile ne-au cedat odat? ce am fost închi?i. obosi?i ?i fl?mânzi, spuse Mihai Viteazul, ce st?tea în fruntea tuturor.
- Ai grij?! ?eful bestiilor nu va fi u?or de convins! Ad?ug? Mircea cel B?trân.
- Cheile lac?telor se afl? la el, dac? reu?e?ti s? le iei, suntem salva?i! Complet? Vlad ?epe?.
Chiar atunci fiarele se n?pustir? asupra lui Alexandru Ioan Cuza. De?i acesta era dep??it mult din punct de vedere numeric, a luptat cu vitejie. Într-un mod miraculos, domnitorul a pus bestiile la p?mânt rând pe rând, îns? una dintre ele, r?nit?, plec? pe drumul de unde a venit. F?r? a ezita, acesta a urm?rit-o, urmând dâra de sânge albastru pe care a l?sat-o. Dup? o perioad? bun? de mers, Alexandru Ioan Cuza a ajuns într-o înc?pere mare, în mijlocul c?reia se afla un tron de aur. În acel moment, în camer? a intrat un strigoi ce purta o mantie lung?, ro?ie. Cu îndr?zneal? în glas, domnitorul a spus:
-Tu e?ti cel care face aceste fapte mi?ele?ti?! Poporul meu nu ?i-a gre?it cu nimic, nu ai nici un motiv de a ne ataca! Te asigur c?, dac? tot ce se întâmpl? în acest moment nu ia sfâr?it, vor exista consecin?e. Deja ?i-am doborât micu?a armat?!
-Dragul meu, crezi c? toate acestea se întâmpl? f?r? un motiv..? De?i noi, animalele fantastice, nu v? deranjam cu nimic, oamenii ne-au izgonit ?i distrus locuin?ele. Eu pur ?i simplu duc la bun sfâr?it dorin?a familiei mele de a face oamenii s? sufere, exact cum au procedat ei cu noi.
-Îmi pare r?u s? aud cele spuse, îns? oamenii chiar s-au schimbat de-a lungul timpului. Sunt sigur c? a?i putea locui al?turi de noi.
-Î?i mul?umesc! Chiar o s? iau în considerare cele spuse de tine, dar noi avem un nou c?min, unde nimic nu ne poate deranja. Î?i apreciez curajul ?i ardoarea cu care ai venit aici pentru a-i elibera pe str?mo?ii t?i! Pu?ini sunt cei ca tine, care pun pre? pe cei ce au scris istoria cu sute de ani în urm?! Poftim cheile, du-te ?i elibereaz?-i pe ceilal?i.
Domnul d?du din cap în semn de recuno?tin??, apoi plec? în fug?. Odat? ajuns, descuie toate lac?tele, fantomele ie?ind din micu?a lor ,,închisoare”.
-Î?i mul?umim! F?r? tine nu am mai fi sc?pat niciodat?, spuse ?tefan cel Mare.
- De?i am încercat s? cerem ajutor mai multor persoane, tu e?ti singurul care ai luat hot?rârea de a ne ajuta, adaug? Mihai Viteazul.
- Curajul, încrederea ?i iubirea fa?? de ?ar? ne-au convins c? e?ti un demn conduc?tor pentru Noua Românie! Zise Dimitrie Cantemir.
-Pl?cerea a fost de partea mea. De asemenea,o s? m? asigur c? duc la bun sfâr?it unirea celor trei principate, nu numai a dou? dintre acestea!
În final, ace?tia au plecat, ie?ind pe portal. Fantomele s-au îndreptat spre ?inutul lor iar domnitorul s-a întors la palat. Desigur, omul s?rac a fost r?spl?tit,ajungând unul dintre cei mai importan?i oameni ai cur?ii regale.
Moraru Raluca – Men?iune
Clasa: a VI-a, ?coala Gimnazial? nr. 183, Bucure?ti
Joi, 02 Februarie 2023 11:38
Lacrima lui ?tefan
Dou? s?bii de lemn se încle?tar?. Marcu ?i Petre se b?teau cu spadele, de parc? ar fi fost unul turc, altul valah. Sudoarea le curgea pe tâmple dar nu se l?sau. Rupându-se s?biile, se luar? la trânt?.
Un om robust, cu o mantie ro?iefluturând pe umeri ?i-o c?ciul? de blan? pus? pe pletele-i castanii, coborî falnic pe treptele de la intrarea palatului...
-Fiii mei, dar fra?ii valahi moldoveni, nu se bat între ei, ci î?i ap?r? ?ara!
-Dar tat?, îmi spune c? Vlad Vod? a fost un tiran f?r? de inim?!
-Copiii mei, de a?i ?ti voi cu cât i-am fost dator lui Tepe?... A?eza?i-v? colea, pe bolovanul ista, c? e mult de povestit…
Tân?r fiind eu, ?i nec?lit de asprimea r?zboaielor, Vod? a strâns în locul meu oaste pe bani grei, ?i osta?ii lui au înfrânt oamenii lui Aron, dar el a r?mas la Târgovi?te, ca s? nu cuvânte gurile rele c? Dr?culea mi-a f?cut poman?. Uita?i-m? acum, eu – ?tefan cel Mare care ?ad pe scaunul Moldovei.
Apoi, c?pitanii oastei lui au f?cut pr?p?d printre osmanlâi. Mihnea, cel mai breaz dintre to?i, era pomenit cu spaim? de însu?i marele sultan, iar papista?ii îi rosteau cu ?oapt? gâtuit? numele, ‘frico?a?i.
Îmi amintesc de zilele tinere?ii, când umblam cu ?epe? pe coclauri, z?boveam prin codrii ?i ne r?coream cu apa cristalin? a pârâurilor din desi?uri. Acum luptele mi-au înnegrit sufletul. Zilele cele pline de pace ?i bucurie au luat sfâr?it.Tr?im noi în avu?ie, dar s?rmanele v?duve fl?mânde? Copiii r?ma?i f?r? tat??
?i Vod? era orfan de tat?. Moartea p?rintelui s?u l-a înt?rit, f?cându-i sufletul amar.
Ooo... îmi aduc aminte de spusele gr?m?ticului meu, care-l slujisepeDomn?i îi fusese al?turi când i-au gonit pe turci peste Dun?re. Hoardele otomane se înecar? în fluviu, iar cei care au sc?pat cu via?? au fost h?r?ui?i de sârbi ?i omorâ?i de tâlhari pân’s-ajung? la ‘Stambul. Dac? nu era el, care s? se pun? potrivnic în fa?a iataganului, acum, col?i?orul ista de Rai se cl?tina în vânt de pe-o mân? pe alt? mân? a domnilor hulpavi.
Cu cât puterea lui Vlad cre?tea, cu atât cre?teau ?i vr?jma?ii acestuia. Ba chiar a îndr?znit s? refuze tributul ?i a doua oar?. Când Mahomed a v?zut îndr?zneala acestuia, a trimis mul?ime de spahii ?i ieniceri ale?i pe sprâncean? de c?tre Ali-beg, ca s?-l r?stoarne pe Domnitor.
Dup? intrarea turcilor în ?ara Rom?neasc?, osta?ii valahi au l?sat jale în drumul inamicilor. Nu exista fântân? neotr?vit? de la care s?-?i adape caii, iar ace?tia mureau. Înaintau foarte greu mergând la pas, ?i seara, ca ni?te n?luci, se iveau românii risipind o?tirea nenum?rat? a p?gânilor.
Dar noaptea aceea de iunie le-a întrecut pe toate...
Turcii ajunseser? lâng? Târgovi?te unde-?i stabiliser? tab?ra. ?epe? al nostru a atacat corturile pe a c?ror pânz? erau cusute cu migal? semiluni, punându-i pe fug? pe cei ce voiau s? îl vad? mort. Valahii erau câteva mii, iar n?v?litorii cât? frunz? ?i iarb?. Se spune c? se b?teau între ei, ne?tiind care cum sunt.
Ooof, dar boierii nu-l aveau la inim? pe Vlad. Zbierea, cel mai aprig du?man, care-i pusese be?e-n roate ?i când încercase s? î?i recupereze domnia a doua oar?, scrise carte lui Mateia? Corvin, cum c? domnitorul ??rii Române?ti l-ar fi vândut turcilor.
Cine l-o fi pus pe ?epe? s? mearg? ‘taman atunci la Craiul hunedorean, care îi pusese gând r?u?.......
Nu ?tia s?racul, c? v-a fi prins ?i aruncat în temni?ele de la Vi?egrad. Dar voia lui Dumnezeu a fost s? fie. ?ti?i voi, dragii mei copii, uneori îi putem alunga cu spada pe mi?eii ce ne pândesc din umbr?. Alteori, a?a ne e scris în ceruri.
Degeaba am încercat eu, timp de zece ani, s? îl conving pe Mateia?-nepotul lui Iancu Hunedoreanul- s?-l elibereze pe Dr?culea. Bine c? so?ioara cea blând? a lui l-a ‘nbunat ?i, dându-i drumul, i-a dat pergament cu slove scrise de mâna ei, în care-? cerea iertare pribeagului domn.
N-a trecut mult timp pân? ?i-a rec?p?tat tronul. Un om ca el ar fi st?pânit lumea dac? ar fi fost sultan. Dar el nu voia. El î?i dorea s? stea ve?nic drept, înaintea turcului, neplecând capul sub iataganul lui. ?ara ?i o?tenii îi erau cea mai mare comoar?.
Dar moartea l-a luat prea repede. A luptat pân? la ultimul strop din paharul vie?ii sale, dar ?i-a atins scopul.
S? ?ine?i minte ?i s? spune?i copiilor vo?tri, c? Vlad e vulturul ce ne e straj? de sus din ceruri, iar noi suntem cei ce-i duc voia mai departe. S? nu tr?da?i niciodat? voia lui ?i a Lui Dumnezeu. Degeaba ?i-a încredin?at ?epe? sufletul ??rii, dac? noi o urgisim.
Domnitorul se ridic? ?i, ciufulind p?rul b?ie?ilor lui, gr?bi pasul c?tre treptele ce suiau c?tre u?ile palatului.
Fiii lui nu îl puteau vedea l?crimând dup? ve?nic – pomenitul Vlad ?epe?.
Tudor Filip – Premiul III
Clasa a V-a B, Colegiul Na?ional ,,Ion Maiorescu”, Giurgiu, jude?ul Giurgiu
Mai multe articole..
Pagina 5 din 122