Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 17 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

RESTAURARE ŞI RESTAURATORI

Vineri, 03 Iulie 2020 08:33

VINDECĂTORII DE CĂRŢI

Instituţia noastră deţine un patrimoniu bogat de piese muzeale, din toate domeniile istoriei, conform evoluţiei cronologice şi etnoculturale comunităţilor umane, care au locuit şi activat pe teritoriul judeţului Prahova.
Printre acestea un loc important îl ocupă piesele muzeale care au ca suport hârtia şi pergamentul.
Una din funcţiile importante ale muzeului este păstrarea, conservarea şi restaurarea acestor obiecte muzeale din care mare parte sunt clasate în tezaur.
Funcţia şi activitatea de restaurare se realizează permanent; grija pentru prelungirea vieţii obiectelor reprezintă un aspect esenţial în activitatea noastră, pentru că astfel oferim cunoaşterea lor de facto într-o stare bună, în vederea valorificării prin expoziţii permanente, cercetare şi publicare. Fiecare lucrare reprezintă ceva nou, iar restaurarea este un mod de a te exprima personal.
Voi prezenta restaurarea unei colecţii de 58 de documente aflate în gestiunea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, referitoare la oraşul Ploieşti, din perioada 1832-1850, colecţie achiziţionată în anul 1957 şi înregistrată de prof. C. Râpeanu în fondul DELA CUMPENILOR DREPTE PRIVIND ORAŞUL PLOIEŞTI ŞI JUDEŢUL PRAHOVA.
 
 
 
Aceste documente reprezintă chitanţe, adrese publicaţii, dovezi, rapoarte, corespondenţă, emise de Maghistratul oraşului Ploieşti către Ministerul de Interne, referitoare la arendarea sistemului de greutăţi încredinţat de municipalitate unor merciologi evrei: Adresă de la Maghistratul oraşului Ploieşti către comisari spre a raporta; Adresă în legătură cu cântarele şi măsurile la prăvălii; adresă Maghistratul oraşului Ploieşti către Poliţie despre lipsa a două cântare de la 2 cârciumari.
 Aceste documente conţin mai multe tipuri de hârtie (rugoasă, lucioasă), de culori diferite (galben, bleu). Prezintă linii de apă dispuse vertical şi orizontal, prezintă filigran dar, datorită fragilizării hârtiei şi mucegaiului, acesta este slab vizibil.
 
Pentru a începe restaurarea s-a întocmit dosarul de restaurare.
Starea de conservare:
Datorită unei păstrări dar şi a unei manipulări necorespunzătoare, aceste documente au suferit deteriorări de natură fizică, mecanică, chimică şi biologică.
Deteriorări fizico-mecanice:
- rupturi, fisuri, îndoituri, răsuciri maginale;
- murdărie (praf, insecte);
- patina vulgară.
Toate acestea au dus la desprinderi şi lipsuri de material pe suprafeţele marginale.
Deteriorări chimice:
- pete mucegai;
- pete rugină;
incluziuni metalice.
Acestea au dus la fragilizarea, îmbrunirea, pigmentarea hârtiei, pierderi de material.
Deteriorări biologice:
- găuri de cari.
 Tratamentul efectuat:
·  Fotografiere iniţială;
·  Curăţare umedă (pe masa de lucru, prin pulverizare cu apă-alcool etilic, hârtie de filtru, folie protectoare, săpun neutru);
·  Uscare liberă;
·  Presare intermediară (presă metalică, platane lemn, hârtie de filtru, voal naylon);
·  Completare hârtie japoneză (hârtie japoneză, CMC – 2% apă, fălţuitor, pensulă, hârtie filtru, voal naylon;
·  Presare intermediară;
·  Consolidare văl japonez (văl japonez, CMC, fălţuitor, pensulă, hârtie de filtru, voal naylon);
·  Presare intermediară;
·  Degajarea surplusului de văl şi hârtie japoneză şi aducerea documentului la formatul original;
·  Neutralizare;
·  Presare finală;
·  Confecţionarea unei mape de protecţie (carton neutru, hârtie de filtru, şnur, cutter, riglă, creion)
Toate aceste etape au fost aplicate fiecărui document în parte.
 
 
 
 
 
Restaurator Nicoleta IONESCU
   

Conferinţa „Ploieștii și Prahova în anul premergător Marii Uniri”

Joi, 02 Iulie 2020 10:28

 
Vă invităm să vizionaţi conferinţa „Ploieștii și Prahova în anul premergător Marii Uniri",  din ciclul „Istorie şi Civilizaţie", susţinută de prof. Paul Popescu
accesând link-ul https://youtu.be/69QNLavJuhA

Vizionare plăcută!


   

28 iunie 1914. Declanşarea Primului Război Mondial

Miercuri, 01 Iulie 2020 08:25

În anul 1914 confruntarea dintre Puterile Centrale (Germania şi Austro-Ungaria) pe de o parte şi Tripla Înţelegere (Franţa, Rusia şi Marea Britanie) pe de alta a devenit cât se poate de serioasă. Oamenii politici contribuiseră la un mecanism diplomatic din cauza căruia crizele erau din ce în ce mai greu de soluţionat. La rândul lor, conducătorii militari reduseseră masiv şansele soluţionării paşnice a conflictelor prin conceperea unor planuri strategice care comprimau timpul alocat luării deciziilor. Spre a înrăutăţi lucrurile, generalii nu le explicaseră deloc şefilor de state şi de guverne adevăratele consecinţe ale planurilor pe care le concepuseră.
Primele gloanţe ale conflictului au fost trase la 28 iunie 1914 de tânărul terorist sârb Gavrilo Princip şi le-au căzut victime moştenitorul coroanelor Habsburgilor, arhiducele Franz Ferdinand împreună cu soţia sa, Sofia, ducesă de Hohenberg. Atentatul a provocat indignare şi consternare în Europa şi Austria, încurajată de Germania, a formulat un ultimatum dur guvernului Serbiei, suspectat de complicitate în organizarea atentatului.

Ceea ce a început aproape ca un accident s-a transformat într-o catastrofă mondială. De la un conflict local austro-sârb s-a ajuns, din aproape în aproape, într-o perioadă de şase săptămâni, la un război general. Iniţial au intrat în scenă diplomaţii şi şefii de state ale căror limite în exercitarea funcţiilor s-au arătat repede. Şansele de soluţionare paşnică au dispărut complet când au apărut generalii cu planurile de soluţionare elaborate dinainte.
Caruselul ultimatumurilor şi mobilizărilor generale a declanşat o adevărată Maşinărie a Judecăţii de Apoi, după cum inspirat avea să numească acest fenomen politologul american Henry Kissinger. În perioada 28 iulie - 4 august 1914 aveau să intre în conflict pe rând Austro-Ungaria, Serbia, Muntenegru, Rusia, Germania, Franţa, Belgia şi Marea Britanie.

Conflictul, cel mai devastator de până atunci, a durat patru ani şi patru luni şi a provocat 20 de milioane de morţi şi pagube materiale incalculabile. A determinat dispariţia a patru imperii (Austro-Ungaria, Rusia, Turcia şi Germania), apariţia unor noi state în Centrul şi Sud-Estul Europei şi, în general, modificări substanţiale pe harta lumii. De asemenea, a deschis o adevărată Cutie a Pandorei în istoria secolului al XX-lea, fiindcă a determinat în mare măsură cauzele economice, ascensiunea la putere a extremiştilor de dreapta şi de stânga precum şi izbucnirea unui conflict mondial mai devastator în perioada 1939-1945.

Muzeograf  Doru MAREŞ

   

MEDALION ANIVERSAR PAUL CONSTANTINESCU

Marţi, 30 Iunie 2020 11:12

Astăzi, 30 iunie 2020, se împlinesc 111 ani de când a văzut lumina zilei, muzicianul Paul Constantinescu-compozitor, profesor universitar, dirijor, maestru emerit al artei, membru corespondent al Academiei Române.

Cu acest prilej, începând cu ora 11.00, în fața bustului monumental dedicat compozitorului, bust aflat în curtea Muzeului Memorial „Paul Constantinescu” - secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, au fost depuse flori de către reprezentanții muzeului ce-i poartă numele.

 

 

În galeria marilor personalități, pe care le-a dat acest spațiu de istorie și civilizație, compozitorul Paul Constantinescu ocupă unul din locurile de frunte, prin ceea ce a făcut, ca și prin ceea ce a rămas. Numele său este inseparabil legat de Municipiul Ploiești, în care a văzut lumina zilei la 30 iunie 1909. A absolvit școala primară și studiile secundare la Liceul „Sf.Petru și Pavel” din orașul natal. Dovedind un real talent muzical, Paul Constantinescu se înscrie la Conservatorul din București unde are ca profesori între alții pe: Faust Niculescu (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii), George Breazul (enciclopedie și pedagogia muzicii), Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziție) etc. Între anii 1933- 1935 urmează cursuri de perfecționare la Conservatorul din Viena și apoi la București (1936-1937) cu Mihail Jora.

Paul Constantinescu se dedică în primul rând nobilei activități didactice - inițial ca profesor de armonie, contrapunct și compoziție religioasă la Academia de Muzică Religioasă din capitală, iar din 1941 și până în ultimele clipe ale vieții (20 decembrie 1963) - profesor de armonie la Conservatorul bucureștean. Mulți dintre studenții săi au devenit cadre didactice de renume, soliști concertiști, compozitori, muzicologi care au contribuit la afirmarea valorilor perene ale muzicii românești în țară și peste hotare.

A ocupat deasemenea funcţiile de consilier muzical la Radiodifuziunea Română, apoi la Ministerul Propagandei Naţionale, secţia Cinematografie, apoi din nou la Radiodifuziunea Română. A susţinut prelegeri, a scris articole, a întreprins studii de muzicologie. A făcut parte din jurii internaţionale şi a întreprins călătorii de documentare în Franţa, Austria, Bulgaria, URSS, Germania, Anglia, Turcia.

 

 

Înzestrat cu posibilităţi variate de manifestare muzicală, Paul Constantinescu se află printre primii artişti formaţi în ţară; este făuritorul unei revoluţii în muzica românească prin stilul modal ce caracterizează creaţia sa folclorică şi bisericească. „Cântecul nostru popular - menționa compozitorul Paul Constantinescu - este vast, bogat în aspecte și original în expresie; de la cântecul bătrânesc până la cel modern, de la colind, cântec de leagăn , sau bocet până la jocurile cu ritmuri pătrunzătoare este o infinitate de valori și care toate se oferă compozitorului. Compozitorul trebuie să știe să aleagă cântecele populare, să le mânuiască în așa fel, încât să crească potența, să le ducă la forme înalte, păstrându-le în același timp caracterul și savoarea lor originală… și apusul tot de aici a pornit din cântecul popular pe de o parte pastorale, musette etc. și din cântecul bisericesc pe de altă parte, sonate cântate etc., ajungând să fie separate de ele, pentru ca apoi din când în când să se adape tot la izvorul lor, așa cum Chopin, Liszt, Grieg, Dvorak și chiar Beethoven și Bach cum au simțit-o”. (articolul Pentru muzica noastră – Paul Constantinescu).

A compus practic în toate genurile muzicii clasice, de la operă la lied, de la balet la simfonie, de la muzică de film la oratoriu.

Opera sa cuprinde 63 de opusuri (muzică de teatru, muzică simfonică și vocal simfonică, muzică concertantă, muzică de cameră, muzică pentru voce și pian, muzică corală și de film) care fac parte din patrimoniul muzicii românești, al culturii române. Cel puțin în domeniul componisticii, Paul este considerat unanim ca fiind a doua mare personalitate a muzicii românești, după George Enescu. Stau mărturie lucrări ca: cele două oratorii bizantine - Oratoriul Bizantin de Paști „Patimile și Învierea Domnului” și Oratoriul Bizantin de Crăciun „Nașterea Domnului”, comedia muzicală „O Noapte furtunoasă”, Concertul pentru orchestra de coarde, Concertele pentru vioară, pian, harpă și Balada haiducească pentru violoncel, liedul „ Gornistul”, balada „Miorița”, Toccata pentru pian, Simfonia Ploieșteană (scrisă în 1961, concepută ca o odă sonoră destinată orașului Ploiești) și nu în ultimul rând – „Triplul concert pentru vioară, pian, violoncel și orchestră” - numit de presa de specialitate Cântecul de lebădă al muzicianului.

Recunoaşterea talentului său a survenit de timpuriu: în 1932 şi 1938 a fost distins cu premiile Enescu pentru compoziţie (Premiul II, în 1932; Menţiunea a II-a, în 1934 şi Premiul I, în 1938), anul 1937 i-a adus Premiul Anhauch, iar Premiul de Stat îi revine de două ori la rând în anii 1954 şi 1955. În 1955 devine Maestru Emerit al Artei, în 1956 Academia Română îi oferă premiul său, iar în 1959 i se decernează Ordinul Muncii clasa a II-a. În anul 1962, devine membru corespondent al Academiei Române, valoarea creaţiei sale fiind recunoscută şi în plan european.

Multitudinea talentelor lui Paul Constantinescu este cunoscută, a cântat la vioară, violoncel, pian, ori a dirijat coruri si orchestre, usurinţa de a crea rime, cât si uluitorul dar de desenator si caricaturist, toate au adăugat note şi accente la portretul său de artist complex.

Pentru eternizarea vieții și operei sale, forurile culturale ale județului Prahova au decis, în 1993, ca prima instituție muzicală de concerte să-i poarte numele: Filarmonica de Stat Ploiești, la 20 decembrie 1993, inaugurarea Muzeului Memorial „Paul Constantinescu” - secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, cu ocazia comemorării a trei decenii de la trecerea prematură și fulgerătoare în lumea cea veșnică a acestui muzician de geniu, maestru emerit al artei, membru corespondent al Academiei Române. În anul 2001, cu sprijinul direct al Consiliului Județean Prahova și al Primăriei Municipiului Ploiești s-a realizat și dezvelit în fața clădirii muzeului un bust monumental în bronz, opera sculptorului Dumitru George.

Printre manifestările organizate de către Muzeul Memorial„Paul Constantinescu” un loc special revine Concursului Național de Interpretare și Creație Muzicală aflat în acest an la cea de-a XXVI-a ediție.

„Muzica poate fi o sublimă inutilitate în palatul bogatului, ca și o imperioasă necesitate în bordeiul săracului”. • PAUL CONSTANTINESCU

 

Conservator Mihaela Ștefănescu

   

Situaţia politică a României înaintea declanşării Primului Război Mondial

Luni, 29 Iunie 2020 11:36

Primul Război Mondial (1914 - 1918) reprezintă unul din evenimentele istoriei universale moderne şi contemporane cu implicaţii profunde în evoluţia ulterioară a umanităţii, atât pe planul relaţiilor internaţionale, cât şi în dezvoltarea generală a diferitelor state de pe glob. Cauzele primului război au fost multiple şi complexe.

Terminarea Războiului de Independenţă a conferit României posibilitatea de afirmare în politica externă, urmare a noului statut juridic internaţional. Aceasta a fost pusă în slujba realizării principalelor deziderate ale perioadei de după 1878 – consolidarea independenţei, asigurarea climatului internaţional favorabil pentru dezvoltarea internă, lupta pentru desăvârşirea statului naţional unitar. Pornind de aici, diplomaţia română a trebuit să aibă în vedere întregul context al relaţiilor internaţionale. Ori, tocmai după 1878, acestea au căpătat o intensitate deosebită, ca urmare a intereselor divergente ale marilor puteri, care aveau să aibă drept consecinţă izbucnirea Primului Război Mondial. Elementul esenţial l-a constituit formarea celor două blocuri politico-militare, Tripla Alianţă şi Tripla Înţelegere (Antanta), între care a existat o rivalitate diplomatică mai întâi, militară mai apoi.
Felul în care fusese România tratată în problema Dunării, după Congresul de la Berlin, dovedea necesitatea încheierii unei alianţe suficient de puternice pentru a face faţă presiunilor din exterior. Opţiunea trebuia deci să se îndrepte spre soluţia care prezenta dezavantaje mai mici.

Relaţiile comerciale ale României cu Austro-Ungaria şi Germania erau deosebit de dezvoltate. Din acest motiv, dar şi a faptului că Regele Carol I, după cum spunea chiar el că este „un bun prusac şi un bun german”, pornea de la ideea că orientarea spre Puterile Centrale trebuia să constituie un element de bază al politicii externe a României. Astfel că, la 18/30 octombrie 1883, România semnează tratatul de alianţă cu Austro-Ungaria, la care a aderat în aceeşi zi şi Germania.
Verificarea eficacităţii Tratatului din 1883 în condiţii de război nu s-a putut face – la articolul 2 din Tratat se stipula ajutor militar reciproc în cazul în care una dintre părţi ar fi fost atacată – datorită îndepărtării şi apoi desprinderii României de Puterile Centrale. Timp de trei decenii, el a stat însă la baza rapoturilor cu ele, asigurându-le o bună stabilitate.
Reorientarea politicii externe româneşti a evoluat pe măsură ce interesele naţionale intrau în contradicţie cu cele ale Austro-Ungariei în Balcani, manifestând cele mai evidente intenţii de agresiune contra vecinilor săi. Actul de agresiune comis împotriva Serbiei a fost pregătit de multă vreme de cercurile conducătoare de la Viena cu acordul Germaniei. Atentatul de la Sarajevo a constituit pretextul pentru declanşarea războiului. Îndată după declararea războiului, Austro-Ungaria a trecut la presiuni diplomatice asupra guvernului român spre a determina România să intre în război alături de Puterile Centrale, dar Tratatul reînnoit în 1913 avea un caracter defensiv. De asemenea, o participare a României la război alături de Dubla Monarhie, în cuprinsul căreia românii erau supuşi unei aspre asupriri naţionale, reprezenta un fapt imposibil sub raport moral.
Evenimentele se vor succeda cu rapiditate. La numai două zile de la declaraţia de război a Austro-Ungariei, diplomaţii puterilor Antantei au avansat propuneri de participare la război, în schimbul recunoaşterii dreptului unirii Transilvaniei cu România. La 19 iulie/1august 1914, Germania a declarat război Rusiei, apoi la 21 iulie/3 august 1914 a declarat război Franţei. În aceste condiţii Regele Carol I convoacă la Sinaia Consiliul de Coroană în data de 21 iulie/3 august 1914 pentru a pregăti mobilizarea generală şi intrarea în război alături de Puterile Centrale. În profida apelului stăruitor al regelui, participanţii la şedinţa Consiliului de Coroană s-au pronunţat, fără echivoc, în favoarea neutralităţii. Neutralitatea nu putea fi menţinută permanent, deoarece România era încojurată din toate părţile de fronturi de luptă, iar guvernul român nici nu dorea aceasta.
În aceste condiţii vor începe lungi tratative. Acceptând poziţia de neutralitate proclamată de România, diplomaţia rusă, reprezentanta Antantei în est, recunoaşte dreptul legitim al acesteia de a-şi alipi teritoriile româneşti din Imperiul Austro-Ungar.
Semnarea documentelor de alianţă cu Antanta s-a desfăşurat în cel mai mare secret la 4/17 august 1916, în locuinţa lui Vintilă Brătianu. Au fost semnate cinci exemplare originale pentru Franţa, Rusia, Marea Britanie, Italia şi România. În seara zilei de 14/27 august 1916, ca urmare a ratificării deciziei Consiliului de Coroană de la Cotroceni, în cursul aceleiaşi zile, ministrul României la Viena, Edgar Mavrocordat, a prezentat declaraţia de război la Ministerul de Externe al Austro-Ungariei.

 Manager interimar, muzeograf Mihai Dumitrache

   

DRAPELUL ROMÂNIEI

Vineri, 26 Iunie 2020 07:48

Scurt istoric al drapelului naţional
 
Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost declarată ca fiind Ziua Drapelului. Pe data de 26 iunie 1848, prin Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu de la București, tricolorul roșu, galben și albastru era adoptat drept drapel naţional al Țării Românești.
Primele dovezi ale existenței drapelelor în istoria românilor pot fi considerate reprezentările drapelului geto-dac, draco, reprezentări ce apar pe metopele Columnei lui Traian. Draco era format dintr-un cap de lup de bronz atașat unui corp de șarpe din pânză pe care erau fixați solzi de bronz. În Evul Mediu cunoaștem faptul că în Țările Române se foloseau drapele de inspirație bizantină numite prapuri, ce reprezentau o bucată dreptunghilară de pânză purtată în vârful unei lănci. Pe drapele erau reprezentate imagini religioase cum ar fi Fecioara Maria, Arhanghelul Mihail sau Sfântul Gheorghe. Un astfel de drapel este drapelul militar moldovenesc din mătase roșie dăruit de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) mănăstirii Zografu de la Muntele Athos.

Drapelul îl reprezintă de Sfântul Gheorghe așezat pe tron zdrobind balaurul. Din diverse cronici medievale avem descrierea drapelului Moldovei reprezentat de un dreptunghi de pânză roșie pe care era brodat capul de bour cu stea între coarne flancat de soare și lună.

 
În timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601) drapelul Țării Românești avea reprezentat un corb ținând în cioc o cruce dublă, deasupra unei ramuri de ienupăr pe fond alb. În timpul domniei lui Constantin Ipsilanti (1799- 1807), pentru o scurtă vreme, atât Moldova cât și Țara Românească vor folosi un drapel comun din pânză albă pe care erau brodate o acvilă și capul de bour.
Drapelul revoluției lui Tudor Vladimirescu de la 1821 creat la inițiativa savantului Petrache Poenaru avea trei rânduri de ciucuri de culoare roșie galbenă și albastră. Drapelul tricolor este adoptat în Țara Românească în anul 1834, sub domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842), dar nu ca drapel național ci ca pavilion naval și drapel de luptă al milițiilor pământene. În timpul Revoluției de la 1848 românii aflați la Paris vor arbora drapelul în culorile albastru galben, roșu dispuse vertical, iar prin Decretul nr. 252 al Guvernului Provizoriu de la București acest drapel va fi consființit ca drapel național pentru Țara Românească, având înscripționată cu litere chirilice deviza DREPTATE FRĂȚIE.

În Transilvania, în cadrul Marii Adunări Naționale de la Blaj din 15-17 mai 1848, au fost arborate drapele în care culorile albastru, galben roșu erau dispuse pe orizontală cu deviza VIRTUTEA ROMÂNEI ÎNTREGITE. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), ca drapel național era utilizat tricolorul, în care culorile erau dispuse pe orizontală cu roșul în partea superioară, având acvila cruciferă și capul de bour cu stea imprimate pe avers.

Domnia lui Carol I (1866-1914) va impune așezarea culorilor pe verticală cu albastru aflat lângă lance. Constituția din 2003 prevede la articolul 12, alineatul 1 următoarele: Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu. Pentru a fi diferențiat de drapelele asemănătoare ale altor state, prin Legea 75 din 1994 se precizează că drapelul naţional este alcătuit din albastru cobalt, galben crom și roșu vermion.

Muzeograf Claudiu ROBE

   

MAȘINA DE SCRIS REMINGTON RAND

Vineri, 26 Iunie 2020 07:30

EXPONATUL SĂPTĂMÂNII

 

Cu aproximativ 70 de volume și numeroase articole publicate în presa vremii, Cezar Petrescu a fost o personalitate remarcantă a timpului în care a trăit și a scris. Dacă ar fi să identificăm instrumentele care pentru scriitor au avut o importanță aparte, printre acestea s-ar număra și mașina de scris, pe care o regăsim în prezent la Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Bușteni. Una după cealaltă, fiecare idee a scriitorului a fost tastată atent și a ajuns la cititor prin paginile unor romane ca „Ochii strigoiului”, „Carlton”, „Adăpostul Sobolia” sau în publicații ca „România literară”.

https://www.youtube.com/watch?v=tzu-FkWsWvs

#concursMJIAPH#saptamana6#ExponatulSaptamanii

 

 

Povestea mașinii de scris începe însă mult mai devreme de epoca în care a trăit Cezar Petrescu, mai exact în 1714, când Henry Mill deschide noi orizonturi spre o invenție ce avea ca scop imprimarea/ transcrierea literelor. Deși ulterior au mai fost propuse diferite procedee de scriere mecanică, prima mașină de scris apare abia la începutul secolului al XIX-lea, fiind concepută pentru orbi. Apare apoi mașina de scris cu tuș, în 1833, care este perfecționată mai târziu prin folosirea benzii cu cerneală. În 1868, prima mașină de scris comercială este brevetată la inițiativa lui Chrisopher Latham Sholes, Carlos Glidden și Samuel Soulé, care formează Sholes&Glidden typewriter ce va fi ulterior vândut și mașina de scris va fi comercializată de Remington, care va începe fabricarea în 1873.

Mașina de scris ce i-a aparținut scriitorului Cezar Petrescu a fost produsă de firma americană Remington Rand, fiind modelul Noiseless 7, comercializată pentru prima dată în 1931.

 

BIBLIOGRAFIE

·  https://en.wikipedia.org/wiki/E._Remington_and_Sons#Remington_Typewriter_Company

·  http://tara-barsei.ro/wp-content/uploads/2008/12/cosereanu2002.pdf

   

ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL

Joi, 25 Iunie 2020 12:07

Vineri, 26 iunie 2020, cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, sub egida Consiliului Judeţean Prahova, organizează următoarele manifestări culturale dedicate acestui simbol suprem al unității și identității românești:
 
♦ Muzeul de Istorie şi Arheologie,
Ploiești, str. Toma Caragiu nr. 10, tel. 0244 522 656
„Drapelul României”
 
♦ Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”
Ploieşti, str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344 100 768
„Un pământ numit România”
 
♦ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte,
str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
„Unitatea Naţională fă-o în inimi şi de la sine se va scrie pe steag - Nicolae Iorga"
 
♦ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni,
str. Tudor Vladimirescu nr. 12, tel. 0244 321 080
„Semnificaţia tricolorului românesc”
 
♦ Muzeul „Casa Domnească” Brebu, tel. 0244 357 731
Evocare: „Personalități marcante din perioada revoluției de la 1848”
- Guvernul revoluționar provizoriu din Țara Românească 14/26 iunie 1848 și deviza acestuia: „Dreptate-Frăție”, înscrisă pe drapel.
- Nicolae Bălcescu și ideile sale revoluționare despre o țară nouă, reunită și modernă.
 
26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, marcând ziua de 26 (14) iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor.
 
   

ANUNȚ

Joi, 25 Iunie 2020 11:55

   

OMAGIEREA MARELUI PATRIOT CONSTANTIN STERE

Joi, 25 Iunie 2020 11:32

Acum 10 ani, pe 26 iunie , în cadrul manifestărilor dedicate comemorării a 74 de ani de la trecerea în eternitate a marelui patriot român Constantin Stere, se inaugura Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.


Au participat oficialități de pe ambele maluri ale Prutului, reprezentanți ai Consiliului Județean Prahova, ai Ministerului Culturii, Primăriei Municipiului Ploiești, primăriei Bucov, istorici, muzeografi, cadre didactice, elevi, studenți și ziariști. În cadrul evenimentului s-a inaugurat bustul, în bronz, al lui Constantin Stere. Statuia se află în curtea muzeului.

Muzeul a luat ființă, ca urmare a donației făcută de doamna Suzana Stere Paleologu, nora lui Constantin Stere și prezintă mărturii ale vieții și activității marelui patriot.
Conacul din Parcul Bucov, astăzi Parcul Memorial ”Constantin Stere”, a constituit locul de suflet al lui Stere, în care atât natura cât și mediul familial i-au oferit suportul necesar conceperii și redactării romanului autobiografic ”În prejma revoluției”,o capodoperă a literaturii românești. La începutul sec. al XX-lea, domeniul pe care s-a ridicat conacul aparținea soției lui Stere, Ana, descendentă a familiei Ionescu-Quintus, în urma primei sale căsătorii cu dr. Ion Radovici, membru al unei familii înstărite din Ploiești.

Organizarea expoziției permanente a muzeului a presupus un efort susținut, depus cu profesionalism și pasiune de către echipa de specialiști, care a încercat să reconstituie, cât mai fidel, ceea ce a fost odată, un așezământ viu, un spațiu de meditație și reconfortare, universul spiritual și cel domestic al familiei Stere, în așa fel încât să-i inducă privitorului, acea stare de curiozitate, care să-l întoarcă în timp și să-l apropie de marele cărturar. O colectie de obiecte de artă decorativă, piese de mobilier, cărți, fotografii, picturi poate fi admirată vizitând muzeul. Piesele, de o valoare inestimabilă, au aparținut familiei Stere și constituie donația Suzana Stere Paleologu.
Clădirea are două niveluri și mansardă. S-au reconstituit salonul de primire și sufrageria, la parter, iar la etaj, două dormitoare și biroul de lucru al scriitorului. La mansardă sunt birouri şi o sală destinată expoziţiilor temporare. În prezent este deschisă publicului vizitator expoziția ”Păpuși și povești despre modă”.

Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere” rămâne proiectul principal al programului de cinstire a personalității lui Constantin Stere.
Dorim, și pe această cale, să ne exprimăm aleasa considerație și gratitudine pentru gestul de mare noblețe al doamnei Suzana Stere Paleologu, care a redat poporului român o pagină din istorie.

Ref. Corina Mărășescu

   

Mai multe articole..

Pagina 2 din 71

Link-uri utile