Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 17 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

ION CONSTANTIN INCULEŢ (23 aprilie 1884 - 18 noiembrie 1940)

Născut pe data de 23 aprilie 1884 în satul Răzeni, lângă Chişinău, poate fi considerat una dintre personalităţile care au creat România Mare. A studiat fizica şi matematica la universităţile din Dorpat şi Sankt Petersburg. După absolvire a activat ca profesor pentru mai multe şcoli particulare din Rusia. Se implică în viaţa politică, devenind membru al Partidului Socialist Revoluţionar. După abdicarea ţarului, Ion Inculeţ devine deputat în Sovietul Suprem şi consilier în guvernul Aleksandr Kerenski. Ion Inculeţ  spera într o transformare în bine a Rusiei, însă această speranţă este spulberată de revoluţia bolşevică din noiembrie.
Evenimentul din noiembrie îl determină pe Ion Inculeţ să ia în considerare o eventuală desprindere a Basarabiei de Rusia. Devine primul preşedinte al Sfatului Ţării, parlamentul de la Chişinău. Adept al reformei agrare, Inculeţ pune bazele Partidului Ţărănesc din Basarabia, partid ce se va îngloba mai târziu în Partidul Naţional Liberal. În condiţiile în care bolşevicii încercau transformarea Basarabiei în republică socialistă, ostaşii moldoveni, alături de voluntarii ardeleni şi bucovineni, sprijiniţi de unităţi ale armatei române, au alungat din ţară bandele bolşevice.
Pe data de 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării declară independenţa Basarabiei sub numele de Republica Democrată Moldovenească, Ion Inculeţ fiind şeful statului. În calitate de preşedinte al Sfatului Ţării proclamă, pe data de 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu România.
În toamna anului 1918 devine membru al Academiei Române, susţinând un discurs despre teoria relativităţii. În cadrul României Mari a deţinut mai multe funcţii politice, precum ministru de stat pentru Basarabia, ministrul Sănătăţii, ministrul Comunicaţiilor, vice prim ministru în guvernul I.G. Duca.
Pierderea Basarabiei în vara anului 1940 i-a provocat o mare tristeţe, fapt ce i-a afectat sănătatea, murind la puţin timp, pe 18 noiembrie 1940. Este înmormăntat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova la marginea oraşului Iaşi.
Muzeograf Claudiu ROBE

   

Caragiale, iubitor al naturii

I.L.Caragiale, marele nostru scriitor, s-a născut la 30 ianuarie 1852 în localitatea Haimanale, de lângă Ploieşti. La vârsta de 6 ani se mută cu familia la Ploieşti, tatăl său primind o diplomă de avocat şi mai apoi de magistrat la Tribunalul de Prahova.
Debutul său literar are loc în 1873, în Revista „Ghimpele”, unde publică versuri, dar şi epigrame, cum este cazul celei dedicate „unui filozof pleşuv”, unde slăveşte măreţia naturii:
 
 
 
Măiastră-i Natura! În veci nu greşeşte,
 Ci toate le pune la loc potrivit
Deasupra o Lună, sub care domneşte
O noapte adâncă şi fără sfărşit!”
 
La răspântia veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea s-au înmulţit popasurile scriitorului la Sinaia, unde îşi ducea vara, familia la odihnă. Ecaterina Caragiale Logadi a evocat vacanţele petrecute de familia Caragiale în frumoasa localitate carpatină, devenită, încă de pe atunci, staţiunea de pe Valea Prahovei care exercita cea mai mare atracţie asupra turiştilor.
 
 
 „Din timpul petrecut în ţară ca copil, verile mi-au rămas mai limpede întipărite în minte. Cum veneau căldurile, tata era cuprins de panică. Ne ducea la Sinaia, strângând casa în grabă, parcă ar fi fugit de teama focului”, îşi aminteşte fiica scriitorului.
 
 
I.L. Caragiale închiria o casă de la soții Gentilini, în cartierul Izvor. Dramaturgul își amenajează în curtea casei închiriate un fel de cabană din scânduri, sumar mobilată.
 
 
„În curte, tata îşi construise o cabană de scânduri cu geamuri şi o mică uşă. Înăuntru erau covoare de iută cu miros acru, câteva fotografii pe pereţi, o masă de scris, o canapea şi o lampă sistem cu acetilenă. Acolo îşi făcuse el refugiu unde se retrăgea să lucreze”, îşi aminteşte Ecaterina Caragiale Logadi.
 
În vara lui 1901, Gh. Matheescu, mai târziu primar al orașului, mare filatelist, i-a cerut scriitorului o reclamă în versuri pentru magazinul de coloniale „Paradis”.
 
Dup-atâta preparare, Magazinul ”Paradis”
Al lui Gheorghe Matheescu
Iată-n fine s-a deschis
Firmelei-i multicolore
Cu mândrie strălucesc
Publicului din Sinaia
Mare eveniment vestesc
......................................
Trufandale și conserve
Vinuri vechi, licheoruri fine
Premiate-n expoziții
Indigene și străine
Marfă proaspătă, curată
Ieftină de necrezut
Și serviciu la iuțeală
Și la cinste ne-ntrecut
Să citească toată lumea
Minunatul preț-curent
Să-l citească și s-admire
Al patronului talent”.
Două astfel de reclame îi scrie Caragiale în același ton pe care fericitul proprietar le semnează în „Moftul român”.
 
 
Afluența vilegiaturiștilor la Sinaia este pentru Caragiale subiect a patru din „Momentele” sale, scrise în 1899-1901, pe care le publică în ziarul „Universul” la 25 de lei bucata.
Cea mai izbutită schiță a celui mai mare dramaturg român referitoare la Sinaia este „Tren de plăcere”.
Familia Georgescu – soț, soție și băiețașul lor de cinci ani, în uniformă de vânători „ca prințul Carol” – este protagonista acestei schițe. Caragiale dă o descriere fidelă a Sinaiei la 1900: „Pentru cine nu e deprins să se cațere pe munți, putând trece ca o capră din Valea Prahovei în a Ialomiței, Sinaia nu se poate compara mai nimerit decât cu un stomac: o încăpere mai mult sau mai puțin largă, având două deschizături destul de strâmte. Te-a înghițit Sinaia, nu mai poți ieși decât ori pe sus, spre miazănoapte, către Predeal, ori pe jos, spre miazăzi, către Comarnic”.
 
 
Lumea oraşului Sinaia, de la graniţa dintre două secole a fost atent observată de scriitor şi, uneori, adusă în creaţia sa literară.
„Excursiile tatei, aproape zilnice şi foarte dis-de-dimineaţă, duceau spre strada care cobora din bulevard în piaţa pietruită cu bolovani mari, spre cursul Prahovei” – nota Ecaterina Logadi.
Poate că în locul acesta special, Caragiale a creat şi aceste versuri minunate dedicate primăverii, anotimpul renaşterii la viaţă a întregii naturi:
 
Primăvara - Pastel optimist - I.L. Caragiale
 

 

Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: „Să dea Domnul, să dea!”
Şi de te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea ...

 


E cald, şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea
Se pup’ brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea ...

Şi-o barză ... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătura
Cu aerul nepăsător.

Când plouă toate germinează
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii şi mii de muguri verzi ...

În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe orice frunză e un strop.

Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.
 
Publicată în Moftul român seria I şi retipărită în seria a II-a, nr. 2, 26 August 1902
 
Ing. Monica-Violeta BOSTAN
Conservator coordonator al Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti
   

Nicolae Iorga şi Bucovina

„Pentru puţine popoare se găseşte un ţinut relativ mic ca acesta în care să se cuprindă atâta frumuseţe, atâta bogăţie de astăzi şi amintiri din trecut aşa de îmbelşugate, de îndepărtate şi sfinte”, spunea Nicolae Iorga.
În 1912 (16 mai) la comemorarea centenarului pierderii Bucovinei: „prin pacea de la Bucureşti, din mai 1812, ei [rușii - n.n.] au luat partea de răsărit a Moldovei, şi anume partea cea mai bună, mai mănoasă, mai potrivită pentru creşterea vitelor, după o tocmeală cu Turcia”.
„Nu pentru a «ofta», cum spune pe hârtie roşie, cu obrăznicie, un manifest revoluţionar, nu pentru a plânge, precum nici pentru a enunţa sentimente de ură, făgăduinţe de răzbunare, ne-am adunat aici, nu atac direct la ce vin răsăritenii dincolo de frontierele românilor în spațiul amintit.”
„Noi n-avem de cerut nimic de la nimeni şi nu ne îndesăm la nici o pomană.ˮ
 
 
În timpul jubileului din 1906, patru decenii de la apariția Regatului Românesc, Nicolae Iorga scoate primul număr din Ziarul „Neamul Românescˮ, în care atrage atenția lui Carol I asupra situației sociale disperate a țării. În timpul acelui jubileu a avut prilejul să se întâlnească cu românii veniți din Ardeal și Bucovina la manifestările de la București, fapt ce i-a întărit hotărârea de a-și lărgi sferele de acțiune destinate luptei pentru desăvârșirea unității naționale. De aici necesitatea unor cursuri de vacanță pentru întărirea sufletească a românilor din afara Regatului, ceea ce se va întampla la 2 iulie 1908 la Vălenii de Munte.
În anul 1909, la sfârșitul Congresului Ligii Culturale din 20 mai, istoricul îi va conduce pe 38 dintre participanți într-o vizită la Suceava. Mergând cu trenul de la Iași la Burdujeni, ultima stație de cale ferată de pe teritoriul României, șeful Poliției Române a eliberat tuturor bilete de trecere în Austro-Ungaria și i-a condus la Ițcani de unde urmau să ia trenul spre Suceava. La Ițcani, șeful Poliției Austrice le permite trecerea tuturor cu excepția lui Nicolae Iorga, căruia îi înmânează un plic cu actul de expulzare pentru „motive de ordine publicăˮ. Ceilalți excursioniști s-au solidarizat cu savantul și au întrerupt călătoria.
Expulzarea a avut efecte contrare celor urmărite de autoritățile austriece. A provocat intense manifestații ostile Imperiului în România; a consolidat prestigiul de luptător naționalist al lui Nicolae Iorga; a întărit sentimentul național românesc în Bucovina.
După înfăptuirea Marii Uniri şi pe tot parcursul anului 1919, în toate provinciile unite s-au organizat ample manifestări de recunoaştere a rolului major al savantului Nicolae Iorga în făurirea unităţii statale.
Vizitele făcute de istoric în aceste provincii au fost triumfale, dar cea din Bucovina este semnificativă.
Ziarul grupării politice a lui Ion Nistor, „Glasul Bucovineiˮ anunța pe 27 august 1919: „Domnul Iorga va vizita Bucovina. Toată lumea românească e invitată să facă celui mai mare învățător al Neamului... o primire din cele mai impunătoare tocmai pe locul (Ițcani), unde acum mai bine de zece ani, un prefect austriac îi dădea actul de expulzare... Toți bucovinenii vor însoții prezența pe acest pământ istoric românesc a marelui istoric și a îndrumătorului vremurilor fericite de azi, care e domnul Iorga, cu cea mai mare dragoste și însuflețireˮ. Pe 29 august, cu litere mari, pe prima pagină se scria: „Bine ați venit!ˮ În numărul din 30 august, Aurel Morariu făcea o relatare amănunțită a vizitei, iar Dumitru Marmeliuc semna articolul „Domnul Nicolae Iorga în drum de la Rădăuți la Cernăuțiˮ, „Drumul ce l-a făcut din România la Cernăuți a fost drumul unui biruitor. În toate comunele i-au ieșit înainte țăranii în frunte cu cărturarii și cu sufletele care l-au dorit atâta vreme; i-au binecuvântat sosirea; cu automobilul încărcat de flori a ajuns domnul Iorga la Cernăuți. Aici lume multă și aleasă îl aștepta dinaintea Palatului stăpâniriiˮ. A urmat o adunare în sala mare a Palatului și o alta, după-amiază, la Teatru: „Ce-a fost la Teatru, numai inimile noastre știu. Când s-a arătat lumii adunate, mai multe minute a fost o furtună de strigăte de «trăiască» și de bătăi din palme. De-abia s-a potolit lumea și din înțeleptul lui rost au început să curgă cuvintele, cum se strecoară mierea din fagurele proaspăt. Lucruri minunate ne-a spus domnul Nicolae Iorgaˮ.
Cei mai importanți lideri bucovineni care au fost alături de Nicolae Iorga în lupta pentru unirea Bucovinei cu Țara au fost: Gheorghe Tofan, Eudoxiu Hurmuzachi, Aron Pumnul, Dimitrie Onciul și Iancu Flondor.
Rar se va găsi în orice epocă istorică o personalitate, care să poată concura și egala pe aceea a istoricului, cărturarului și omului Nicolae Iorga, care, prin întreaga sa conștiință și ființă, să se intereseze și să militeze, cu atâta generozitate, onestitate și probitate științifică și înțelegere omenească, pentru binele, fericirea și destinele tuturor românilor, între care și a acelora din Bucovina.
De aceea, când s-a pus în aplicare, în iunie 1940, odioasa înțelegere secretă dintre Hitler și Stalin, savantul a fost în fruntea celor care au protestat și elaborat, ca pe un testament sacru pentru întreaga românime și viitorime acea moțiune istorică prezentată deopotrivă regelui Carol al II-lea și Parlamentul României la 9 iulie 1940:
„Ultimatumul ce a fost urmat de o luare în stăpânire imediată a provinciilor românești, nu poate găsi nici un temei istoric și legal (...); subsemnații, dintre care cei mai mulți sunt întemeietorii însăși ai statului român unitar în hotarele lui firești, nu pot admite ca în orice formă să se dea o recunoaștere legală în numele statului și poporului român, în ceea ce nu este decât o uzurpațiune, determinată de confuzia de noțiuni, firește, trecătoare, a unei epoci de criză fără pereche, criză ale cărei consecințe, din nefericire, n-au fost incă lichidateˮ.
    
Şef secţie Claudia GIANNOTTI
  
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
  
   

NOAPTEA MUZEELOR - 2020

¨ Muzeul de Istorie şi Arheologie
Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 514 437
„Din patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova”
 
 
 
¨ Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”
Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
„Istoria instrumentelor de măsurare a timpului”
 
 
 
¨  Muzeul „Ion Luca Caragiale”
Ploieşti, str. Kutuzov nr. 1, tel: 0244 525 394
 
„Casa Dobrescu - monument de arhitectură”
 
 
 
¨ Muzeul „Casă de Târgoveţ din sec. XVIII-XIX”
Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
 
„Tur virtual la Muzeul Hagi Prodan”
 
 
 
¨ Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”
Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
„Simfonia Ploieșteană de Paul Constantinescu”
 
 
 
¨  Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”
Ploieşti, str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344 100 768
 
„Nichita Stănescu - poezie și imaginație”
 
 
 
¨ Muzeul „Casa Domnească”
comuna Brebu, tel. 0244 357 731
„Pe aripile muzicii”
 
 
¨ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”
Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
„Eleganță și tradiție populară în casa familiei Iorga”
 
 
¨ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”
Buşteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 1, tel. 0244 321 080
„În casa lui Cezar Petrescu. Cărți cu dedicație din colecția scriitorului”
 
 
¨  Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere”
Parcul Constantin Stere Bucov, tel. 0244 344 040
„Conacul Stere de la Bucov”
 
 
¨ Muzeul „Conacul Bellu”
Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12, tel. 0244 271 721
 
„Sunete în noapte”
 
 
¨ Muzeul „Foişorul Bellu”
Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12, tel. 0244 271 721
 
„Icoana pictată pe sticlă - Din Ardeal, acasă la Baronul Bellu”
 
 
¨  Muzeul „Crama 1777”
comuna Valea Călugărească,
str. Valea Largă, nr. 139A, tel. 0244 235 470
 
„Uimire - Primenire. Despre Frumosul Românesc”
 
 
¨ Muzeul „Conacul Pană Filipescu”
comuna Filipeştii de Târg, nr. 868, tel. 0244 389 480
„Conacul la vreme de seară”
   

ANUNŢ

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secția sa, Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești, vă anunţă că cea de-a XXVI-a ediție a Concursului Național de Interpretare și Creație Muzicală „Paul Constantinescu” se amână din cauza situaţiei epidemiologice de la nivel local şi naţional, precum şi a stării de alertă.

   

136 de ani de la premiera piesei ”O scrisoare pierdută”

În urmă cu 136 de ani, în 13 noiembrie (stil vechi) 1884, la Teatrul Naţional din Bucureşti, a avut loc premiera comediei ”O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale. Distribuţia: I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipătescu), I. Niculescu (Caţavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Brânzovenescu), Ștefan Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetăţeanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe).
Jucată în prezența reginei Elisabeta, care dădea tonul aplauzelor, piesa s-a bucurat de un mare succes de public, autorul fiind chemat la rampă de două ori. Succesul extraordinar de la premieră este urmat de un şir de 11 reprezentaţii consecutive.







Ecourile critice, în mare parte, au fost defavorabile, ”O scrisoare pierdută” fiind considerată ca lipsită de calități literare de Ionescu-Gion, Dassé, Claymoor. În decembrie 1884, în ziarul ”Lupta”, Gh. Panu scrie – fără a semna – favorabil despre piesa lui Caragiale cu ocazia montării piesei la Teatrul Național din Iași. Caragiale a citit piesa în ziua de 5 octombrie 1884, la aniversarea ”Junimii”, la Iași. Succesul primei lecturi atrage o reprogramare în cadrul societății (25 și 29 octombrie). În 19 octombrie presa informează că ”O scrisoare pierdută” este ”în studiu”, la Teatrul Național. Pe 12 noiembrie, însoțit de Titu Maiorecsu, Caragiale citește comedia la Palat. ”O scrisoare pierdută” a fost publicată în revista ”Convorbiri literare”, nr.11/1885.
ing.Monica-Violeta BOSTAN
Conservator coordonator al Muzeului ”Ion Luca Caragiale”, Ploiești
   

PROIECT EDUCAŢIONAL

,,Caligrafia este o versiune artistică a ideogramelor care compun un poem, și nu reflectă doar caracterul și temperamentul artistului… îi trădează și bătăile inimii, respirația’’.  ♦ Dai Sijie

Vă prezentăm cartea poştală realizată de prof. dr. Marilena Colț, de la Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale" Ploiești, în cadrul proiectului educaţional "Caligrafia - arta scrisului".

   

Câteva consideraţii despre "O noapte furtunoasă", piesa de debut a lui Ion Luca Caragiale

“O noapte furtunoasă” este piesa de debut a lui Ion Luca Caragiale, care a apărut în revista “Convorbiri literare”, cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu, un alt ploieștean de renume. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut un film după această valoroasă piesă de teatru, film în care și-a făcut debutul inegalabilul Radu Beligan, în rolul lui Rică Venturiano.





Adevărata notorietate a lui Caragiale începe cu reprezentarea traducerii după A. Parodi, a tragediei în versuri ”Roma învinsă”, la Teatrul Național din București, care avusese cu puțin timp înainte mare succes la Paris. Drama, în versuri superioare celor originale, fusese remarcată drept excepțională de juriul în care figuraseră Hașdeu, Alecsandri și Maiorescu. Acest succes îl îndeamnă pe Eminescu, de curând redactor la ”Timpul”, să-l introducă în cenaclul lui Titu Maiorescu, în care se va impune cu autoritate. Confirmându-și promisiunile cu lectura ”Nopții furtunoase” la ședința aniversară din 12 noiembrie 1878 la Iași, Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult așteptat, cu subiect original, în autentic mediu românesc și în plină actualitate. “O noapte furtunoasă” nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniți de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu și căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanților forței publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, și la arivismul amploiaților de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon“ a ipistatului prea încrezător și grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semicult al ziariștilor, adepți ai unor sloganuri sublime pe care le pronunță după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituțiune… mai ales cei din masa poporului“, cei doi înțeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran“. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului“, pentru că „box populis, box dei“, dar deviza lui civică sună: „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!“ Piesa, o farsă, se bazează pe un quid pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția îl trădează cu Chiriac, calfa, omul de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o “asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.
Într-o polemică cu Frédéric Damé, Eminescu sublinia, în “Timpul”, semnificația tipologică a lui Rică Venturiano (8 aprilie 1879).
Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Național din București prezintă în premieră “O noapte furtunoasă”, trecută în programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor. Premiera a avut mare succes, dar autorul, ieșit pe scenă ca să primească aplauzele furtunoase dezlănțuite chiar după primul act, s-a auzit fluierat și huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se întâmplase ne mărturisește chiar Caragiale:
„Se răspândise vestea că piesa lovea în instituția Gărzii Cetățenești. Iar la a doua reprezentație, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit și amenințat, de o droaie de patrioți din Garda Civică, cu bătaia în piața Teatrului. Niște tineri ofițeri m-au scăpat de furia lor.”
Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Național să scoată piesa din program. Protestul fusese organizat de un grup de pretinși moraliști, pentru acordarea unei satisfacții micii burghezii „ultragiate“ de conținutul piesei. Și cu toate acestea, momentul a marcat începutul gloriei lui Caragiale, toate piesele pe care le-a prezentat mai târziu constituind cele mai mari succese ale teatrului românesc de acum două secole.



ing. Monica-Violeta BOSTAN
Conservator  coordonator al Muzeului ”Ion Luca Caragiale”, Ploiești
   

NOAPTEA MUZEELOR 2020

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 16-a ediţie.
Datorită situaţiei epidemiologice de la nivel local, naţional şi internaţional şi a stării de alertă, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale vă invită sâmbătă, 14 noiembrie 2020, începând cu ora 19.00, să luaţi parte la următoarele evenimente desfăşurate online pe paginile de facebook ale secţiilor muzeale şi pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro:
 
 
 
Secţii muzeale în Ploieşti:
 
  Muzeul de Istorie şi Arheologie
Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 514 437
„Din patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova”
 
  Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”
Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
„Istoria instrumentelor de măsurare a timpului”
 
  Muzeul „Ion Luca Caragiale”
Ploieşti, str. Kutuzov nr. 1, tel: 0244 525 394
„Casa Dobrescu - monument de arhitectură”
 
Muzeul „Casă de Târgoveţ din sec. XVIII-XIX”
Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
„Tur virtual la Muzeul Hagi Prodan”
 
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”
Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
„Simfonia Ploieșteană de Paul Constantinescu”
 
Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”
Ploieşti, str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344 100 768
„Nichita Stănescu - poezie și imaginație”
 
 
Secţii muzeale în judeţ:
 
Muzeul „Casa Domnească”
comuna Brebu, tel. 0244 357 731
„Pe aripile muzicii”
 
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”
Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
„Eleganță și tradiție populară în casa familiei Iorga”
 
Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”
Buşteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 1, tel. 0244 321 080
„În casa lui Cezar Petrescu. Cărți cu dedicație din colecția scriitorului”
 
  Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere”
Parcul Constantin Stere Bucov, tel. 0244 344 040
„Conacul Stere de la Bucov”
 
Muzeul „Conacul Bellu”
Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12, tel. 0244 271 721
„Sunete în noapte”
 
Muzeul „Foişorul Bellu”
Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12, tel. 0244 271 721
„Icoana pictată pe sticlă - Din Ardeal, acasă la Baronul Bellu”
 
  Muzeul „Crama 1777”
comuna Valea Călugărească,
str. Valea Largă, nr. 139A, tel. 0244 235 470
„Uimire - Primenire. Despre Frumosul Românesc”
 
Muzeul „Conacul Pană Filipescu”
comuna Filipeştii de Târg, nr. 868, tel. 0244 389 480
„Conacul la vreme de seară”
 
 

   

102 ani de la semnarea Armistițiului de la Compiegne

Semnarea armistițiului dintre Imperiul German și puterile Antantei, pe 11 noiembrie 1918, este fără îndoială un punct de reper semnificativ în istoria Primului Război Mondial.
Tratatul de armistițiu, semnat într-un vagon de tren, a pus capăt Primului Război Mondial, pe frontul de vest.



În anul 1918, în contextul ieşirii României şi Rusiei din război, Puterile Centrale şi-au concentrat eforturile pe frontul de vest, însă prezenţa forţelor Statelor Unite ale Americii pe acest front a înclinat serios balanţa în favoarea forţelor Antantei.
În toamna acelui an, Bulgaria, Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman şi-au manifestat pe rând interesul de semnare a unor înţelegeri care să pună capăt participării lor în Primul Război Mondial.
Astfel, la 29 septembrie 1918, generalul francez Franchet d'Esperey, reprezentând Aliaţii, şi generalul Ivan Lokov, ministrul Andrei Liapchev şi diplomatul Serghei Radev, din partea Bulgariei, au semnat Armistiţiul de la Salonic cu Aliaţii care a pus capăt participării Bulgariei la prima conflagraţie mondială.
A urmat armistiţiul de la 30 octombrie 1918, semnat la bordul vasului britanic Agamemnon, ancorat în Grecia. Armistiţiul a pus capăt prezenţei militare otomane în Primul Război Mondial, încheindu-se astfel luptele din Orientul Mijlociu dintre aliaţi şi forţele otomane.
Austro-Ungaria a semnat la 3 noiembrie 1918 armistiţiul de la Villa Giusti, de lângă Padova, care prevedea, printre altele, retragerea forţelor Puterilor Centrale din teritoriile ocupate, inclusiv din România, dezarmarea şi demobilizarea armatei austro-ungare şi dreptul Aliaţilor de a intra pe teritoriul austro-ungar. Documentul semnat nu a făcut referiri la viitorul dublei monarhii şi nici la aspiraţiile naţionale ale popoarelor din cadrul său.
La 2 octombrie 1918, prinţul Max von Baden, noul cancelar german, a avansat posibilitatea deschiderii negocierilor pentru semnarea unui armistiţiu, însă acesta s-a văzut blocat de respingerea venită din partea împăratului Wilhelm al II-lea. În data de 4 octombrie 1918, Max von Baden a anunţat Statele Unite ale Americii asupra oportunităţii deschiderii negocierilor de pace în vederea semnării unui armistiţiu.
Germania a fost cuprinsă de mişcări sociale şi demonstraţii, împăratul Wilhelm al II-lea a fost părăsit de generalii săi şi a abdicat, plecând apoi în Olanda.
La 7 noiembrie 1918 a fost proclamată Republica Germania, zi în care delegaţia germană însărcinată să semneze armistiţiul porneşte în acest sens spre Franţa.
O zi mai târziu, delegaţia germană a fost primită de mareșalul Foch în vagonul său personal dintr-un tren staționat în apropiere de localitatea Compiègne. După o perioadă de discuții, timp în care guvernul german își dă acordul asupra condițiilor de încetare a ostilităților, mareșalul Ferdinand Foch, comandant al forțelor aliate și cei șase reprezentanți ai Imperiului German au semnat acordul de armistițiu, pe 11 noiembrie, în jur de ora 5.00 dimineața, urmând ca actul să intre în vigoare la ora 11:00. Din acest moment, forţele germane aveau la dispoziţie 15 zile să elibereze Belgia, Franţa, Luxemburg, Alsacia-Lorena, să evacueze districtele din stânga Rinului, iar în dreapta Rinului urma să se instaureze o zonă neutră. Toate forţele germane care fuseseră parte din teritorii precum Austro-Ungaria, România şi Turcia înainte de debutul războiului trebuiau să se retragă în graniţele Germaniei aşa cum figurau ele la data de 1 august 1914.



Documentul a avut iniţial o valabilitate de 30 de zile, dar a fost reînnoit periodic până la semnarea de către Germania a Tratatului de la Versailles, la 28 iunie 1919.
 
„Să nu uităm, învingătorul războiului nu a fost niciun stat, nicio națiune, niciun imperiu, iar rezultatul său nu a fost o lume scutită de război. Învingătorul propriu-zis a fost însuși războiul, principiul războiului, al violenței totale, ca posibilă opțiune” ♦ Deutsche Welle
Muzeograf Paulina Mănișor
Muzeul Memorial "Constantin şi Ion Stere" Bucov
sursă foto: internet
   

Pagina 7 din 89