Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 17 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

Zilele Europene ale Arheologiei - 20 iunie 2020

 

 
Vă invităm să vizionați filmul „Descoperiri arheologice aparținând secolelor IV-V p.Chr. de la Ciorani, jud. Prahova” 
   

Zilele Europene ale Arheologiei

În perioada 19 – 21 iunie 2020 se desfășoară Zilele Europene ale Arheologiei. Tema de anul acesta este „Arheologia pentru toți”.

România participă pentru prima dată la acest eveniment, devenind, astfel, unul dintre cele 47 de state membre ale Consiliului Europei invitate să preia ştafeta de la Zilele Naţionale ale Arheologiei, sărbătorite, la iniţiativa Ministerului Culturii francez începând cu 2010 mai întâi în Franţa şi extinse apoi, în 2019, în alte 17 ţări europene: Austria, Belgia, Republica Cehă, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Irlanda, Slovenia, Slovacia, Spania , Elveţia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

♦ 19 iunie 2020 - Istorici şi arheologi prahoveni în slujba istoriei naţionale: Grigore Tocilescu https://www.youtube.com/watch?v=FFpruK4WRZ8&t=114s

   

Instrumente de scris ce au aparţinut istoricului Nicolae Iorga

Nicolae Iorga a scris peste 1250 de cărți și 25000 de articole. Cele mai multe dintre ele au fost scrise la biroul casei de la Vălenii de Munte și tipărite la Tipografia „Neamul Românescˮ înființată de profesor la Vălenii de Munte în anul 1908:
♦ Așezămintele mele
♦ Vechea artă religioasă la români
♦ Un biruitor: Radu Vodă Șerban
♦ Femeile din viața neamului nostru
♦ Istoria armatei românești
♦ Pagini despre Basarabia de astăzi
♦ Istoria universală văzută prin literatură
La Muzeul Memorial „Nicolae Iorgaˮ, biroul, mapa din piele, călimara de cerneală şi pana de scris, par încă să aştepte venirea profesorului. Pana simplă de gâscă și călimara din sticlă, realizată într-un atelier autohton sunt așezate pe un suport din bronz, care are pe mijloc stilizat un cal.

   

RESTAURARE ŞI RESTAURATORI

Restaurarea unui sfeşnic ceramic din patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova

 Ceramica, una din cele mai vechi ramuri meşteşugăreşti şi artistice, cu toată fragilitatea ei aparentă datorată materialului din care este confecţionată, a influenţat milenii, ca nicio altă creaţie a omului.
Încă din trecut, ceramica a avut un rol deosebit de însemnat atât prin caracterul ei practic cât şi prin felul cum vasele împodobite înfrumuseţau locuinţele. Creată din materii prime anorganice naturale, prin tehnologii mai mult sau mai puţin complicate, ceramica oferă laboratorului de muzeu mai puţine probleme de conservare şi mai multe de restaurare. Pe masa de lucru a restauratorului ajung fragmente mai mari sau mai mici (uneori forma şi dimensiunea lor redusă nu permit o determinare exactă a formei obiectului), cu diferite grade de degradare sau depuneri.
Restaurarea unui obiect cunoaşte o anumită desfăşurare de faze şi etape, începând cu studiul macroscopic al fragmentelor în vederea determinării tehnologiei prelucrării, tehnica realizării motivelor decorative, calitatea pastei şi dimensiunile obiectului. În cazul în care fragmentele ceramice prezintă depuneri de săruri dobândite în timpul zacerii în sol (ex. materialul ceramic arheologic), sunt necesare investigaţii chimice amănunţite pentru stabilirea cu exactitate a naturii depunerilor şi aplicarea corectă a tratamentelor chimice pentru îndepărtarea şi neutralizarea lor. După curăţarea fragmentelor, atât mecanică cât şi chimică, se poate trece la restaurarea propriu-zisă care cuprinde o serie de faze de execuţie: identificarea fragmentelor, asamblarea lor, realizarea unor armături pentru consolidare, dacă este cazul, amprentarea zonelor lacunare, plombarea şi completarea părţilor lipsă din obiect, modelarea şi finisarea liantului, reconstituirea motivelor ornamentale, integrarea cromatică, aplicarea unui film peliculogen pentru conservare.
În sprijinul celor de mai sus vă supun atenţiei, pe scurt, un studiu de caz: restaurarea unui sfeşnic din ceramică, cu trei braţe, piesă din patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie si Arheologie Prahova.
Este o piesă realizată în secolul al XIX-lea, cel mai probabil într-un atelier balcanic. Materialul folosit la realizarea sa este o pastă de lut ars, cu granulaţie medie şi ardere oxidantă. Piesa este lucrată la roată (baza) şi prin turnare (cele trei braţe). Decorul este reprezentat de motive florale şi geometrice dispuse pe toată suprafaţa piesei, şi a fost realizat prin tehnica incizării şi aplicării unor bumbi reliefaţi din lut. Cromatica este policromă, pe fond alb-gălbui, culorile folosite în realizarea decorului fiind albastru închis, verde, maro şi galben.
Piesa se afla sub formă fragmetară (5 fragmente) şi prezenta lipsuri de material original, în special în partea superioară (două dintre cele trei braţe nu mai prezentau suporturile pentru aşezarea lumânărilor). În trecut piesa a suferit o încercare nereuşită de restaurare indicată de urme vechi de adeziv şi completări defectuoase. Într-o încercare de armare (consolidare), corpul piesei, dintre bază şi zona de legatură a braţelor, a fost obturat cu ipsos şi fragmente din lemn. Pe suprafaţa fragmentelor ceramice erau prezente urme aderente de praf, murdărie şi scurgeri de ceară.
 
 
Prima faza a procesului de restaurare a constat în curăţarea chimică şi mecanică, îndepărtându-se urmele de murdărie şi adaosurile de ipsos rezultate din precedenta intervenţie. Pentru a putea realiza stabilitatea ansamblului fragmentar s-a impus consolidarea zonei de legatură dintre corpul piesei şi zona de îmbinare a celor trei braţe. S-a folosit o bandă din fibră de sticlă fixată cu aracet, făcându-se legatură între cele două fragmente. Lipirea fragmentelor s-a realizat cu un adeziv adecvat acestui tip de ceramică. Completarea zonelor lacunare a fost realizată cu ipsos, după amprentarea (copierea) părţilor originale ale obiectului şi transpunerea în zonele lipsă (cu ajutorul benzilor din ceară dentară) pe suport de fibră de sticlă. Finisarea s-a facut cu hârtie abrazivă de diferite granulaţii. Integrarea cromatică s-a realizat prin pensulare, cu ajutorul culorilor de apă, în tonuri cât mai apropiate de culorile originale. Pentru conservarea obiectului s-a aplicat o peliculă fină din lac transparent.
Iată cum pe masa restauratorului, după un drum lung şi multă migală, de la starea de fragmente aparent fără viaţă, reînvie un obiect cu valoare istorică şi artistică, gata să poată fi valorificat expoziţional, astfel încât vizitatorii să se bucure de frumuseţea lui şi de măiestria cu care a fost creat.
 
 
Restaurator ceramică
Gabriela POPA
 

   

Muzeul Memorial "Nicolae Iorga" Vălenii de Munte

https://www.youtube.com/watch?v=GTX1ysgAGyE

#concursMJIAPh #săptămâna5 #MuzeulSăptămâniiMuzeulMemorialNicolaeIorgaVăleniiDeMunte

Muzeul Memorial "Nicolae Iorga" se află pe strada George Enescu, nr. 1-3 în orașul Vălenii de Munte, județul Prahova (tel. 0244 280 861) și poate fi vizitat de marți până duminică în intervalele orare 9.00-12.00 și 13.00-17.00 (în intervalul 12.00-13.00 se desfășoară igienizarea spațiilor expoziționale).
Regulamentul concursului îl puteți găsi la postarea fixată sau aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=3528482440511634&id=180004115359500&__tn__=K-R

   

Elena Cuza, prima doamnă a României - 195 de la naștere

Astăzi, 17 iunie 2020, se împlinesc 195 de ani de la nașterea Elenei Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Cu această ocazie să ne amintim de cea care a fost prima doamnă a României.

Elena, cunoscută și ca Elena Doamna s-a născut pe 17 iunie 1825, la Iași. A fost fiica postelnicului Iordache Rosetti, fiul Marelui Vornic, cu același nume de la care moștenise moșia Solești, în ținutul Vaslui și a soției sale Ecaterina (Catinca), fata logofătului Dumitrache Sturdza din Miclăușeni.
Primii ani ai copilăriei, Elena îi va petrece la moșia părinților de la Solești, alături de cei trei frați: Constantin, Dumitru și Theodor și de sora sa Zoe, sub directa supraveghere a mamei sale. Educația dobândită păstrează tiparul vremii, cu guvernante și profesori particulari străini, ulterior pentru desăvârșirea studiilor, pensionul Buralat. De la 7 ani face școală cu profesori particulari, la conacul unchiului său, Constantin Sturdza, de la Șcheea, împreună cu verii săi și apoi la bunicul său Dumitrache Sturdza de la Miclăușeni.
La 15 ani, Elena s-a reântors la Iași, și conform obiceiului vremii este introdusă în înalta societate, din capitala Moldovei. La Iași pentru adolescenta ce fusese crescută autoritar de părinți și care nu-și dezvoltase personalitatea, totul în jurul său este neașteptat. Curiozitatea și dorința de necunoscut o împinge spre mediul cultural al Iașilor, dar firea temătoare o reținea în multe lucruri. Deprinderea limbilor germană și franceză i-a facilitat accesul la literatură.

Tânăra Elena, fără a fi o frumusețe, se remarcă prin simplitate, naturalețe, timiditate. Aceasta avea ochi mari, negri, sprâncene pronunțate, fața ovală, iar părul bogat îl purta strâns în cozi, cu cărare pe mijloc, după moda vremii.
La seratele organizate de ruda sa, Didița Mavrocordat, îl cunoaște pe Alexandru Ioan Cuza, de care s-a îndrăgostit. Căsătoria celor doi a avut loc pe 30 aprilie 1844, în biserica de pe domeniul părinților din Solești, într-un cerc restrâns. Cei doi soți aveau firi total opuse, lucru remarcat de cei din jurul lor, el fiind o fire extrovertită ce se simțea bine printre oameni, ea o fire introvertită, cu multe inhibiții insuflate de o mamă prea autoritară.
Elena era domoală, timidă, stângace, retrasă, lipsită de încredere în forțele proprii în societate și stăpânită de puternice complexe de inferioritate. În schimb Alexandru plăcea tuturor de la prima vedere datorită purtărilor simple și familiale, pentru că era curtenitor, vesel și prietenos.
În primii ani de căsnicie, când soțul era pasionat de treburile de la judecătorie, Elena și-a găsit consolare în citit și treburile casei, iar vizitele celor de acasă erau o bucurie pentru tânăra soție.
După înăbușirea revoluției de la 1848, Elena Cuza a dat dovadă de un mare curaj. Această femeie timidă și lipsită de încredere în sine, pusă în fața situației când soțul îi este arestat în martie 1844, împreună cu alți revoluționari, de oamenii domnitorului Mihail Sturdza, ia inițiativă și intervine energic pentru a fi eliberat. Aceasta și-a depășit propriile inhibiții, reușind să cumpere cu bani grei vigilența marinarilor, și astfel soțul său evadează în drumul pe Dunăre și cu sprijinul consulului englez din Galați, Cuningham, se refugiează la omologul său din Brăila. De acolo, Alexandru s-a îndreptat spre Transilvania unde a luat parte la marea adunare de la Blaj, apoi a plecat la Cernăuți. Elena Cuza a reușit cu greu să facă rost de bani și înfruntând pericole, își va urma șoțul în exil la Cernăuți, Viena și Paris. Din lipsa banilor, Elena este nevoită să plece spre țară, iar Alexandru la Constantinopol.
După o scurtă perioadă de exil, revoluționarii români se reîntorc în țară în vara anului 1849, unde sunt investiți cu diferite funcții publice de noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica. În perioada în care Alexandru Ioan Cuza a fost pârcălab la Galați au apărut primele neînțelegeri în căsnicie, iar Elena avea să se autoexileze în mai multe rânduri la Paris, fiind nemulțumită de comportamentul libertin al soțului. De asemenea, sub diferite motive, Elena prefera să lipsească de la petrecerile din anturajul soțului, preferând moșia părintească de la Solești sau a socrilor de la Bărboși „unde găsea o atmosferă prielnică pentru liniștirea nervilor săi încordați de uneltirile, șoaptele și vorbele răutăcioase ale femeilor”. Iubirea Elenei pentru Alexandru nu a fost suficientă pentru a avea căsnicia visată. Fiind nevoită să facă față infidelităților soțului, aceasta a reușit să-și ascundă cu discreție durerea. Doar mamei sale ce i-a fost sprijin îi mărturisea din când în când durerea ei, însă după moartea acesteia în 1869, Elena a rămas și mai singură.
Elena își dorea o viață de familie liniștită, însă destinul îi va oferi un rol, pentru care nu era pregătită. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza domnitor în Moldova la 5 ianuarie 1859, dar și în Țara Românească la 24 ianuarie 1859, a propulsat-o pe Elena la vîrful vieții sociale românești. Despre alegerea lui Cuza domn, peste ani Elena își amintea: „Lumea se aduna pe stradă și plângea de bucurie. Casa noastră era a tuturor…De dimineață până seara defilau cu miile...căci Cuza era iubit în Iași și cunoscut ca un om bun, bun din cale afară”.
După alegerea lui Alexandru domn, avea să-i recunoască mamei sale într-o scrisosre că este complet nepregătită pentru noua situație: „Mâine voi merge la o recepție și mărturisesc starea de confuzie. Am trăit întotdeauna departe de societate și nu cunosc nici eticheta, nici obligațiile pe care să mi le asum. Sper în generozitatea compatrioților mei, care-mi vor ierta naivitatea și simplitatea”.
Elena își urmează soțul la Iași și apoi în noua capitală a României moderne, la București. Deși nu era pregătită pentru noile îndatoriri de primă doamnă a țării, și-a controlat bine emoțiile față de cei din jur și a încercat să-și îndeplinească bine responsabilitățile ce-i reveneau. Aceasta a prezidat dineuri, a participat la diferite evenimente la Palat, a organizat baluri de caritate, a primit în audiență oamenii ce doreau să-i vorbească și „se îngrijea de aproape de școalele din Moldova, luându-le sub patronajul ei și plănui reeducarea populației sărace prin instituții de binefacere și cultură, urzându-și în acest mod o activitate rodnică și folositoare pentru țară”. Și-a îndreptat atenția spre copii orfani din București și a înființat Azilul „Elena Doamna” pentru fete orfane în 1862, la Cotroceni, însă nu a uitat de problemele celorlalte categorii sociale defavorizate, precum bolnavii incurabili lăsați în grija statului, vârstnicii, nebunii sau deținuții. Fiind întruchiparea bunătății, a generozității și blândeții, a oferit sprijin financiar tinerelor talente și s-a preocupat de educația femeilor.
Datorită acestor lucruri făcute din generozitate, Elena Doamna i-a cucerit pe români cu modestia ei, cu dragostea ei pentru țară și înțelegerea față de cei nevoiași.
Cu toate schimbările din viața ei, Elena Cuza va avea de înfruntat o nouă amenințare. La petrecerile de la Palatul domnesc și-a făcut apariția frumoasa văduvă, principesa Maria Obrenovici. Aceasta era fiica boierului antiunionist Costin Catargi, și era cu zece ani mai tânără decât Elena. Fiind cochetă, inteligentă, calculată și ambițioasă, a reușit să atragă atenția și să-l seducă pe domnitorul Cuza.
Legătura extraconjugală a soțului cu tânăra văduvă a mâhnit-o pe Elena, care a părăsit căminul conjugal și a preferat un nou exil. Mai bine de trei ani a stat la Paris, unde a vizitat expoziții, a citit intens, a vizionat spectacole de teatru și balet și a onorat invitația la dineu a împăratului Napoleon al III-lea. Tot în această perioadă de exil a acordat o mai mare atenție aspectului ei exterior, s-a îmbracat cu mai multă grijă și mai sofisticat. A devenit o femeie mai puternică ce și-a dezvoltat o personalitate proprie.
Mama s-a îi cerea insistent să-și revendice locul ce i se cuvenea. De asemenea, a avut la Paris o întrevedere cu frații Vasile și Iancu Alecsandri ce i-au propus să se întoarcă în țară incognito, deoarece situația scăpase de sub control și era amenințat tronul principelui. În aceste împrejurări trecând peste suferințele personale, și amintindu-și de îndatoririle pentru țară revine alături de Alexandru. Este primită cu căldură de populația capitalei, iar principele Cuza oferă o grandioasă recepție la palat.
După reîntoarcerea de la Paris, principesa Elena își va uimi soțul și anturajul său, prin comportamentul binevoitor, prin stăpânirea de sine, prin faptul că este cochetă și feminină. Despre această schimbare a principesei îi scria Costache Negri lui Iancu Alecsandri: „Principesa face minuni, primește pe toată lumea, face vizite și merge să vadă toate așezămintele publice, îndeplinind toate acestea cu modestia și delicatețea, care o fac în mod atât de general iubită de toți. Acest ajutor este foarte bine venit principelui, ceea ce va aduce mult bine”.
Elena se va ocupa și de modernizarea palatului de la Ruginoasa, ce fusese achiziționat de domnitor de la familia Sturdza, în 1862. În primăvara anului 1864 palatul a fost inaugurat cu mare fast, acesta devenind oaza de liniște a doamnei Elena Cuza, mai ales în timpul escapadelor soțului infidel.
Prin acțiunile de binefacere Elena și-a cucerit un loc în inima românilor, însă nu a reușit să câștige inima soțului și să-și salveze căsnicia. Ea a suferit enorm pentru că nu a putut să-i ofere lui Cuza un moștenitor. Suflet generos Elena va aceepta înfierea celor doi fii naturali ai soțului său, Alexandru și Dimitrie, a căror mamă era rivala sa, principesa Maria Obrenovici. Decizia ei de a adopta cei doi băieți a venit și din instinctul matern neîmplinit. Ca în tot ce a făcut, s-a dedicat în totalitate celor doi băieți, acordându-le întreaga sa atenție, i-a iubit și crescut ca și cum ar fi fost ai ei. Doamna Elena a continuat să-l susțină pe domnitor, și îl va sprijini în politica reformistă, de modernizare a statului român.
După lovitura de stat din 11 februarie 1866, când domnitorul Cuza abdică silit, doamna Elena a hotărât să-l însoțească pe acesta în exil (în Austria, Franța, Italia, Germania), pentru că „nu putea să-l lase să plece singur, bolnav și întristat cum era”. Perioada de exil a întregii familii poate fi considerată una fericită pentru Elena Cuza. Despre aceasta, ea amintea într-o scrisoare adresată mamei sale: „De la plecarea mea din Principate, duc o viață foarte calmă și dacă nu ar fi dorința de a te revedea, nu m-aș întoarce în țară, unde a-și găsi, fără îndoială aceleași cancan-uri și aceleași mizerii. Frumoasă țară, răi oameni!”
Cu toate acestea, nici în perioada exilului nu a scăpat de umbra Mariei Obrenovici, care continua să se întâlnească cu soțul său prin diferite hoteluri.
Chiar dacă nu a reușit să fie stăpâna inimii domnitorului Cuza, prin loialitatea și dăruirea ei completă a reușit să-i câștige respectul. Ea a fost cea care l-a îngrijit cât a fost bolnav în ultima perioadă a vieții, și tot ea i-a stat la căpătâi când a murit, în 1873, la Heidelberg.
Deși căsătoria nu a fost una reușită, datorită lui Alexandru ce a fost un soț mai puțin statornic, între cei doi s-au păstrat, întotdeauna relații de respect. Chiar și după moartea domnitorului, Elena Cuza „i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoțiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciuni pe care le cunoștea, le îngăduise și-o spune cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept”, scria istoricul Nicolae Iorga.
Rămasă văduvă s-a dedicat în totalitate educării celor doi fii adoptivi. În 1884, când aceștia termină studiile la Paris s-a stabilit cu aceștia la moșia de la Ruginoasa și a continuat operele de binefacere (îmbrăcăminte și materiale pentru copiii săraci și donații în bani).
Ultima parte a vieții i-a fost marcată de două mari tragedii: sinuciderea lui Dimitrie Cuza (1888) și moartea lui Alexandru Cuza (1890), proaspăt căsătorit cu Maria Moruzzi, în urma unui infarct miocardic. Cei doi fii au fost îngropați la Ruginoasa alături de tatăl lor.
Elena Cuza părăsește moșia de la Ruginoasa, fiind nevoită întrucât, conform testamentului a intrat în posesia familiei Moruzzi. „Solești, Șcheea, Ruginoasa, toate locurile scumpe, le părăsise pe rând, cu strângere de inimă, silită de oameni și împrejurări, ca să rămână mereu pribeagă, mereu fără cămin”.
Plecând de la Ruginoasa se stabilește la Iași, unde a lucrat benevol ca infirmieră la Spitalul de copii „Caritas”. Ulterior din cauza bătrâneții și a bolii, s-a retras la Piatra Neamț, locuind singură, într-o locuință modestă.

Doamna Elena a României s-a bucurat, în timpul vieții de simpatia și respectul împăratului Napoleon al III-lea, a lui Carol I, a principilor Ferdinand și Maria, a prietenilor apropiați ai soțului, precum: Costache Negri, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu.
Elena Cuza s-a stins din viață la 2 aprilie 1909, la câteva luni după împlinirea semicentenarului Unirii Principatelor Române, când a fost omagiată de întreg poporul român. A fost înmormântată, la Solești, conform dorinței sale, fără funeralii naționale.
Despre dispariția primei doamne a României, Nicolae Iorga scria: „A murit la Piatra Neamț femeia ideal de bună și modestă care a fost Măria Sa Doamna Elena, tovarășa lui Vodă Cuza…a cărei viață întreagă înseamnă: uitare de sine, iertare pentru alții, binefacere ascunsă de lume”.


Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova deține în patrimoniul său câteva piese muzeale ce ne amintesc de doamna Elena Cuza: o litografie pe hârtie și un număr de fotografii, dar și o serie de obiecte care i-au aparținut acesteia: Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și alte acatiste și rugăciuni, o trusă pentru cusut, o mosorniță și o brățară din argint.


În acest context aniversar, ne-au onorat cu realizarea a două portrete ale Elenei Cuza, doamnele profesoare Liliana Marin (tehnică pitt charcoal pe hârtie) și Adriana Brăileanu (tehnică mixtă) de la Colegiul de Artă ,,Carmen Sylva’’, Ploiești.

muzeograf Monica CÎRSTEA

Bibliografie selectivă:
1.George Marcu, Rodica Ilinca, „Enciclopedia personalităților feminine din România”, Editura Meronia, București, 2012
2.Lucia Borș, „Doamna Elena Cuza”, Editura Casei Școalelor, București. 1940
3.Nicolae Iorga, „Oameni cari au fost”, Editura Militară, 1975
4.Vespasian Pella, „Convorbiri cu Măria Sa Doamna Elena Cuza – Cum a fost întronat și detronat Cuza”, Editura Soc. Anonime pe acțiuni ,,Adevărul’’, 1909

   

Conferinţa "Casa şi grădina valahă"

 

Vă invităm să vizionaţi conferinţa "Casa şi grădina valahă",  din ciclul "Istorie şi Civilizaţie", susţinută de domnul academician Răzvan Theodorescu,

Vizionare plăcută!

   

15 iunie - Despre Eminescu

15 ianuarie şi 15 iunie sunt momente în calendar la care cei ce simt româneşte îşi aduc aminte de naşterea, respectiv trecerea în nefiinţă a celui ce a marcat literatura română. Cei 39 de ani petrecuţi «din ipostază în ipostază» nu i-au permis lui Mihai Eminescu ducerea la finalizare a proiectelor sale, «puţine devenind monumente sfârşite» (Ge. Călinescu).

 
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită la momente de reflecţie, poezia eminesciană având puterea de a ne întoarce la romantism într-un spirit românesc.
Vă supunem atenţiei câteva din cărţile poştale care au ca temă versurile «poetului nepereche». În primele două decenii ale secolului al XX-lea cunoscutele edituri bucureştene Socec şi Depozitul Universal Saraga au publicat lucrări ale marelui poet, ilustrate de graficianul Leonard Salmen.

Ilustraţiile romantice au circulat până în anii 1930. Una dintre cărţile poştale aduce în atenţia publicului muzica, poezia lui Eminescu bucurându-se de atenţia compozitorilor. În anul 1884 compozitorul român Gheorghe Scheletti scria partitura pentru voce şi pian «Ce te legeni codrule», devenită una dintre cele mai cunoscute romanţe.

Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti.

TITU MAIORESCU

Amalia Nicoară, şef Birou Istorie

 

   

CAZANIA LUI VARLAAM – 1643

#concursMJIAPH #săptămâna4 #ExponatulSăptămânii #ExponatulSăptămâniiCazaniaLuiVarlaam

În expoziția permanentă de istorie și artă medievală a muzeului ”Casa Domnească” Brebu, este etalată CAZANIA LUI VARLAAM – 1643, prima carte a Moldovei medievale tipărită în limba română cu alfabet chirilic, la Mânăstirea Domnească ”Trei Ierarhi” din Iași- capitala Moldovei. https://www.youtube.com/watch?v=QUNgaSCMY1E

Reprezintă ”cartea românească de învățătură la dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svânți mari”. Opera cea mai populară a epocii noastre vechi cuprinde 506 file
După cum spunea Nicolae Iorga, ”ea conține primele versuri în limba română, intitulate stihuri în stema Moldovei, prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu (1634-1653) în tipărirea cărții”.
”Este primul nostru povestitor, înfățișând țărănește chestiunile teologice”, afirma criticul literar Nicolae Manolescu.
   

15 iunie 2020 - se redeschide Muzeul "Crama 1777" Valea Călugărească

Muzeul „Crama 1777” din Valea Călugărească, str. Valea Largă, nr. 139A, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, își va relua activitatea cu publicul vizitator începând cu data de 15 iunie 2020, ca urmare a implementării măsurilor de protecție anti SARS-CoV-2 și cu respectarea prevederilor legale în vigoare:


 

·   Accesul publicului în muzeu va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei. Pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie, masca se poziţionează astfel încât să acopere integral nasul, gura şi bărbia;
·   Accesul în incinta spațiilor expoziționale se face cu respectarea de către participanți a unei distanțe de minim 2 metri. Păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 2 m faţă de ceilalţi vizitatori!;
·   Termometrizarea non-contact a vizitatorilor – Vizitatorii care refuză verificarea temperaturii nu vor avea acces în spațiile expoziționale;
·   Igienizarea mâinilor cu soluție dezifectantă/gel antibacterian, puse la dispoziţie de către Muzeul „Crama 1777”, Valea Călugărească;
·   Igienizarea încălţămintei utilizând covorul dezinfectant amplasat la intrarea în muzeu;
·   Accesul la standul muzeului, pentru achitarea biletelor, se permite doar după îndeplinirea condițiilor prezentate mai sus;
·   Respectarea circuitului de vizitare unidirecţional stabilit în interiorul sălilor de expoziţie, precum şi indicaţiile personalului de supraveghere şi ale serviciului de pază;
·   Pe parcursul vizitării este interzisă atingerea suprafețelor și a obiectelor expuse;
·   Evitarea formării de grupuri. Luaţi în considerare faptul că numărul maxim permis de vizitatori (prezenţi simultan) într-o sală de expoziţie este de 5 (cinci) persoane, pentru a se facilita menţinerea distanţei fizice;
·   Durata vizitei va fi limitată la maxim 45 de minute; intrarea vizitatorilor în muzeu (maxim cinci persoane) se va desfășura la intervale de 10 minute;
·   Nu atingeţi publicaţiile sau alte materiale informative şi promoţionale puse în vânzare. La cerere, ele vă vor fi prezentate și vândute de către personalul muzeului.
 

INFORMARE IMPORTANTĂ!

● La intrarea în muzeu, este obligatorie efectuarea triajului observaţional şi termometrizarea non-contact a tuturor vizitatorilor de către personalul instituţiei special desemnat în acest sens, nefiind permis accesul persoanelor care prezintă o temperatură corporală ce depăşeşte 37, 3°C şi/sau simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree). Persoanelor care vor refuza verificarea temperaturii li se va interzice, de asemenea, accesul în muzeu.

● Programul de vizitare este de marți până duminică, inclusiv, în intervalele orare 09:00-12.00 – 13.00-17:00. În intervalul orar 12.00-13.00 se va realiza igienizarea spaţiului expoziţional. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 16:30.

● Pe toată perioada Stării de Alertă, ghidajele vizitatorilor sunt suspendate.

Vă rugăm să ne susțineți în efortul de a stopa răspândirea virusului SARS-CoV-2 şi pentru atenuarea efectelor acestuia, respectând cu stricteţe regulile de igienă personală, distanţare fizică şi acces în muzeu.

Prezentele reguli au fost elaborate în baza reglementărilor în vigoare impuse de Ministerul Culturii, Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi a măsurilor speciale luate de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19).

 Suntem încântaţi să vă primim din nou şi ne dorim să aveţi parte de o vizită plăcută, în condiţii de siguranţă maximă.

   

Pagina 7 din 75