Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 17 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

COLIND

E vremea colindelor, a gândurilor frumoase și a faptelor bune! Colindele religioase, prin versurile lor simple, dar pline de duioșie trimit către un mesaj al mântuirii având în centru nașterea pruncului Iisus.
Noi continuăm seria tradițiilor și obiceiurilor dedicate Sfintelor sărbători de iarnă la români cu un alt colind – „Maica Domnului”, un document-manuscris ce datează din a doua jumătate a deceniului doi al secolului al XX-lea și este păstrat în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Colecţia Gheorghe Zagoriț.
Versurile au fost culese de elevul Gheorghe Gh. Ioan de la clasa a III-a B a Liceului „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești şi trimise, spre a fi publicate, profesorului Gheorghe Zagoritz.
Colindul surprinde lungul drum către Betlleem și întâmplările prin care trece Prea Nevinovata, Sfânta Maică a lui Iisus ce „rătăcește în jos și-n sus… ca pe fiul Sfânt să-l nască”.
În gândirea populară, în mentalitatea țăranului român, natura este în strânsă legătură cu omul, iar atitudinea lui față de natură, devine în colinde atitudinea Maicii Domnului. Plopul a fost blestemat să tremure fără încetare pentru că, prin freamătul frunzelor sale și prin puțina sa umbră nu a putut oferi un loc de odihnă pentru Maica Sfântă. În același mod, calul este afurisit pentru tropotul și zgomotul său, în timp ce boul este binecuvântat pentru blândețe și cumințenie, Maica Domnului găsind în grajdul lor un loc prielnic pentru a-l naște pe Fiul cel Sfânt.
Maica Domnului
          I
„Sfânta Maic’a lui Iisus
Rătăcește în jos și’n sus
Pe câmpia unui râu,
Printre grâne până’n brâu.
            II
Cată loc să s’odihnească
Și pe fiul Sfânt să-l nască;
Sub un plop cu frunza deasă,
Jos pe pajiște se lasă.
           III
Plopul frunza-și clătina,
Pace muma nu-și afla.
Tulburată, Maica Sfântă,
Din graiu astfel îi cuvântă:
           IV
„Aoleu, plop ne’ndurat
„Fii de astăzi blestemat
„Și de mâine pe pământ
„Și de Dumnezeu cel Sfânt:
           V
„Frunza ta să n’aibă stare
„Cât e ziulica mare!
„Sbată-se, ca de furtună,
„Și pe vremea ca mai bună!”
           VI
Sfânta Maică a lui Christos
Rătăcește în jos și’n sus
Pe un plai scăldat în soare,
Prin fânețe numai floare.
           VII
Cată loc să s’odihnească
Și pe fiul Sfânt să-l nască.
La un grajd de cai sosește,
Acolo ea poposește.
           VIII
Caii rod, fac tropot mare
Și odihnă muma n’are
Supărată Maica Sfântă
Din graiu astfel cuvântă:
           IX
„Fire-ați, cailor, să fiți
„Și de mine-afurisiți
„Și de Domnul, pe vecie.
„Mersul, fugă să vă fie!
           X
„Zi și noapte să mâncați,
„Rar voi să vă săturați;
„Numa’n ziua de Ispas!
„Nici atunci decât un ceas!”
           XI
Sfânta maică preaslăvită
Rătăcește obosită,
Prin livezi înrourate,
Pe sub cu crengi plecate.
           XII
Cată loc să s’odihnească
Și pe fiul Sfânt să-l nască.
La un grajd de boi sosește,
Jos în iesle poposește.
           XIII
Ieslea cea cu fân pe jos
Se preschimbă’n rai frumos;
Iară grajdul câmpenesc,
În palat împărătesc.
          XIV
Mii făclii pe sus s’aprind
Ca luceferii lucind
Iar prin iesle cresc bujori...
Fânul s-a schimbat în flori.
           XV
Și veneau moșnegi cărunți,
Juni păstori de oi, din munți,
Falnici crai din țeri streine,
Pruncului să i se’nchine.
           XVI
Mama trandafir la față
Cuprinzându-și pruncu’n brațe,
Sărută desmierdătoare
Obrăjei-i rupți din soare.”

Muzeograf Ioana CONSTANTIN
   

COLIND

Astăzi debutăm seria tradițiilor și obiceiurilor dedicate Sfintelor sărbători de iarnă la români, împărtășite prin intermediul unor documente-manuscris datate din a doua jumătate a deceniului doi al secolului al XX-lea și păstrate în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
La sfârșitul lui Brumar al anului 1929 marele profesor de limba română, apoi de latină și istorie Gheorghe Zagoriț (1886-1947) le-a cerut elevilor săi de la Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești să prezinte ca temă, materiale referitoare la tradițiile și obiceiurile de Crăciun și Anul Nou practicate de ei sau auzite de la bunici sau rude.
Iată, după 91 de ani, ne aflăm din nou la finele anului și simțim o nerăbdare ascunsă ca lumina să biruie în lupta cu întunericul la solstițiul de iarnă și ziua să înceapă din nou să crească. Acum, fiecare creștin se pregătește pentru a întâmpina Crăciunul, numele popular al Praznicului Nașterii Domnului, evenimentul de bucurie nemăsurată slăvind venirea Soarelui dreptății pe pământ. Este o pregătire succesivă și spirituală cu obiceiuri, rituri și credințe populare transmise din generație în generație, pentru că marile sărbători din calendarul bisericesc cuprind atât elemente creștine cât și elemente arhaice, păgâne. 
Vă vom prezenta un „Colind” creștin cules de elevul Popescu St. Gheorghe din clasa a II-a B la Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești; manuscris original, cu semnătura autorului, fără dată, 1 filă, Colecţia Zagoriț, hârtie; 20,2x16,3 cm.
Colindul descrie în versuri pline de duioșie peripețiile diverse prin care a trebuit să treacă Maica Domnului în lungul drum către Vitleim (deformare populară a numelui orașului Betleem), căutând un loc prielnic pentru naștere. Dreptul Iosif și Fecioara Maria trebuiau să meargă la Betleem să se înscrie, după porunca dată de împăratul August să se facă recensământul în tot imperiul spre a se putea încasa taxele.
Din colind aflăm legenda plopului care a fost afurisit să nu rodească și să tot crească nefolositor pentru că, prin freamătul frunzelor sale și prin puțina sa umbră nu a putut oferi un loc de odihnă pentru Maica Sfântă. Prin contrast, mărul este arborele pe care Născătoarea de Dumnezeu l-a binecuvântat să fie înflorit și să sporească în roduri pentru umbra deasă și pentru liniștea pe care i-a oferit-o.
Încă de la 1900, versurile acestui colind „Drumeții” apar publicate de Grigore G. Tocilescu și Christea N. Țapu în „Materialuri folclorice”, textul fiind cules la sfârșitul secolului al XIX-lea de învățătorul N. Iordăchescu, din com. Timișești, jud. Neamț.

 
"Colind
 
 
Doi boieri dă-i mari
O! Leroi Doamne
Ca și doi Drumari
O! Leroi Doamne,
Vin din Erusalim
Merg spre Vitleim
Dar cine sunt?
E Iosif cel sfânt,
Si Maria sfântă.
Care așa cuvântă:
«Iosef mi-e greu
De acest drum rău
Vin să ne odihnim
Și să ne umbrim».
De un plop dădură
Și acolo stătură
De se răcori
Plopul se lăți,
Umbra și-o trăgea
Soarele-i ardea.
«Plop afurisit
Să nu fii rodit
Să crești tot în sus
Căci umbra mi-ai dus».
Iară mai plecară
Și un măr aflară
Și ei odihnea,
Mărul îi umbrea,
Umbra se lățea,
Soarele pierea.
«Mărule înflorit
Să fii tot rodit!
Să crești tot în lături
Să sporești în roduri!»
Iar Iosif grăia:
«Drumul de-am lua
Aide spre Vitleim
Pân ce mai zărim,
Căci iată e seară,
Și înnoptăm prin țară».
Și ei se sculară
Și’ndată plecară
Către Vitleim
Cu toți să trăim."
 
Muzeograf Ioana CONSTANTIN
   

„Dumineca Orbului” de Cezar Petrescu

Universul citadin sub semnul deziluziei

Publicat în 1934, „Dumineca Orbului” este un roman care apare spre sfârșitul perioadei prolifice a lui Cezar Petrescu, atunci când scriitorul își consolidase deja statutul de mare prozator cu opere ca: „Întunecare”, „Simfonia fantastică”, „Calea Victoriei”, „Baletul mecanic”, „Aurul Negru”, „Greta Garbo”, „Apostol”, „Oraș patriarhal”. Romanul face parte din ciclul „Capitala care ucide” cuprins în „cronica românească a veacului XX” și asemeni modelului balzacian, prin narațiune încărcată cu detalii, încearcă să redea imaginea unei capitale care sufocă și dezumanizează personajele.
Romanul își desfășoară acțiunea pe parcursul unei singure zile, 13 mai 1934, și lansează astfel un simbol care stă la baza întregii narațiuni: neșansa. Numărul 13 guverneză soarta personajelor Odete și Barbu care s-au născut în ziua de 13 și aleg să se căsătorească tot în această zi. Asemeni scriitorilor James Joyce și Virginia Woolf, Cezar Petrescu încarcă acest roman cu simboluri și deziluzie, folosind un timp relativ redus pentru a-și pune eroii în scenă. Căutarea, fatalitatea, contratimpul și evadarea reprezintă câteva aspecte importante .



Interesantă este și maniera scriitorului de a insera indicii false, care contrazic așteptările cititorului pe tot parcursul narațiunii. Povestea de dragoste care se conturează încă de la început lasă impresia că de această dată Petrescu își va pierde pesimismul care îi marchează mare parte din operă. Universul acestui roman pare că îi favorizează pe cei doi îndrăgostiți, Gina și Sergiu, când de fapt, soarta lor este deja stabilită și legătura lor supusă dizolvării.
„Dumineca orbului” creează acel suspans cinematografic în aceeași manieră melancolică specifică scriitorului. Explorarea temelor moderne maschează de fapt ideologia semănătoristă care-i guvernează opera. Ideea evadării, orașul care dezumanizează personajele, tradiția care se pierde sub modernizare, trezesc în Cezar Petrescu nostalgia unui timp străvechi în care sacrul și profanul se îmbinau armonios.

Muzeograf Ioana Ilie
Coordonator Muzeul Memorial "Cezar Petrescu" Buşteni
   

EXPOZIȚIE TEMPORARĂ

Nichita Stănescu în portrete și caricaturi
   

OMAGIU POETULUI NICHITA STĂNESCU

Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” din Ploieşti, str. Nichita Stănescu, nr. 1, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, vă invită, ca în fiecare an, pe 13 decembrie, la întâlnirea cu Îngerul Blond, ale cărui aripi s-au înălţat la cer „în ploi de meteoriţi” în urmă cu 37 de ani.
Anul acesta, în semn de omagiu, vă aşteptăm să-i priviţi chipul reprezentat în picturi, grafică şi caricaturi reunite în cadrul expoziţiei temporare „Nichita Stănescu – portrete şi caricaturi”, deschisă publicului începând de duminică, 13 decembrie 2020.
Vă aşteptăm!
 

   

PROIECT EDUCAŢIONAL

Motto:
,,Elevi cu creativitate
Compun mesaje minunate
Dând viață literelor
Pe cărți poștale ilustrate!’’
♦ Monica Cîrstea

Vă prezentăm cartea poştală realizată de Clara Țacore, elevă la Colegiul Naţional "Ion Luca Caragiale" Ploieşti, clasa a XI-a A, în cadrul proiectului educaţional "Caligrafia - arta scrisului".




   

9 decembrie 1916

Mesajul Tronului prezentat de Regele Ferdinand în Parlament
în sala Teatrului Național din Iași

“Domnilor Senatori,
Domnilor Deputaţi,
Până acum războiul ne-a impus jertfe mari şi dureroase. Le vom îndura însă cu bărbăţie fiindcă păstrăm neştirbită credinţa în izbânda finală a aliaţilor noştri şi oricare ar fi greutăţile şi suferinţele suntem hotărâţi să luptăm alături de dânşii cu energie până la capăt. (…) Aspiraţiunile şi jertfele de astăzi mă leagă pe Mine şi dinastia Mea şi mai puternic încă de naţiunea română, care va găsi pururi în Regele ei pe sprijinătorul şi apărătorul drepturilor şi năzuinţelor sale.
În faţa pericolului comun să fim cu toţii însufleţiţi de patriotismul cel mai călduros, să ne arătăm uniţi în simţăminte şi în gânduri, să înconjurăm cu dragoste şi admiraţie pe soldaţii noştri cari apără pământul strămoşesc încălcat de vrăjmaşi.
Să spunem ţăranului că luptând pentru unitatea naţională el luptă totodată pentru desrobirea lui politică şi economică. Vitejia lui îi dă drepturi şi mai mari asupra pământului pe care îl apără şi ne impune mai mult decât oricând datoria ca la sfârşitul războiului să înfăptuim reformele agrare şi electorale pe temeiul cărora această Adunare Constituantă a fost aleasă.
Să rugăm pe cel A tot Puternic să ocrotească România, să aducă la biruinţă oştirile ei încercate de soartă şi plini de încredere în puterile ţărei şi în viitorul neamului, să strigăm într-un singur glas: Trăiască viteaza noastră armată!
Trăiască România !”



Centrul de Consultanță Istorică
   

O piesă valoroasă intrată în Patrimoniul Muzeului Prahovei la începutul lui decembrie 1919

Domnul arhitect Toma T. Socolescu, în ședința extraordinară de la începutul lunii decembrie 1919, roagă comisia interimară a orașului Ploiești și aceasta aprobă cedarea vederii panoramice a urbei noastre din anul 1871, Muzeului Prahovei.



Vederea panoramică a orașului Ploiești din anul 1871, a fost realizată prin lipirea a opt imagini executate de fotografii Kotecki și Rudnicki din foișorul Primăriei Vechi.
Piesa excepțională, împreună cu alte obiecte valoroase care au făcut parte din colecția Muzeului Prahovei, pot fi admirate în expoziția organizată în pivnița Muzeului „Casă de Târgoveț din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea”.

Muzeograf Bogdan Voicu
   

Instantanee

Dintr-un Ploiești uitat și cunoscut doar din amintirile povestite de bunici ori de prin cărțile citite, trăit prea puțin de cei născuți după anii ̕̕50 -  ̕̕60, absolut necunoscut pentru cei mai tineri dintre contemporanii noștri, dintr-un lot de câteva zeci de fotografii din patrimoniul muzeului, vă prezentăm, până la o eventuală apariție editorială, câteva fotografii ale unei perioade în care «vechiul» și «noul», așa cum erau înțeleși cei doi termeni la momentul respectiv, se intersectau, accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=RGgvkzzh4BI.

Muzeograf Octav NEGREA

   

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI NICOLAE

 

NICOLAE SIMACHE, PATRONUL SPIRITUAL AL MUZEULUI CEASULUI
Nicolae Simache, personalitate complexă a culturii și învățământului prahovean, ctitorul muzeelor prahovene, s-a născut la 5 noiembrie 1905 în comuna Cosminele. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie - Secția Istorie și ale Facultății de Drept din București. Între anii 1946-1969 a fost șeful catedrei de istorie, a liceului ploieștean „Sfinții Petru și Pavel” (azi, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”). Nicolae Simache a desfășurat o bogată activitate în domeniul cercetării istoriei locale și naționale publicând importante culegeri de documente și fiind initiatorul cercetărilor arheologice în județul Prahova (Târgșoru-Vechi, Budureasa, Drajna).
Cele mai importante și durabile realizări culturale ale lui Nicolae Simache sunt muzeele, înfințate pe întreg teritoriul județului Prahova dar și în județele limitrofe (Buzău, Dâmbovița), deținând astfel un record în muzeografia națională și constituind un model pentru actualele generații de muzeografi prahoveni.
 
 
Între anii 1953 - 1971 în calitatea sa de director al Muzeului Regional de Istorie Ploiești (azi Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova) a înființat alte 17 muzee, cu statut de secții ale instituției de bază, cu o tematică variată (istorie, memorialistică, etnografie). Printre acestea se numără și Muzeul Ceasului, cea mai dragă ctitorie a profesorului Simache, cea mai apropiată sufletului său, acesta mărturisind unuia dinte cei mai apropiați colaboratori ai săi: “În muzeele pe care le-am deschis, niciodată nu am avut sentimentul de acum când intru în acest muzeu al ceasurilor. Ascultând bătăile atâtor zeci de ceasuri, simt că plutește în aer ceva misterios, am sentimentul de încetinire al ritmului acelor ceasornicului propriei mele inimi”. Viața și activitatea profesorului Nicolae Simache, au devenit subiecte de inspirație în literatură și cinematografie, atât în timpul vieții cât mai ales după moarte (16 -17 ianuarie 1972). Colegul său de catedră, Paul D. Popescu a sintetizat activitatea profesorului Nicolae Simache printr-o frumoasă metaforă: „a fost o flacără care a ars și arzând a luminat”.
  
LANSARE DE CARTE:
ELENA OPREA, „NICOLAE I. SIMACHE. COMOARĂ SACRĂ A ISTORIEIˮ

Doamna prof. Elena Oprea, poetă și prozatoare, veche prietenă a Muzeului Ceasului, a lansat, în toamna acestui an, al treilea volum dedicat profesorului Simache, intitulat: „Nicolae I. Simache. Comoară sacră a istorieiˮ. Volumul, care a apărut cu ocazia împlinirii a 115 ani de la nașterea acestuia, constituie un omagiu adus patronului spiritual al Muzeului Ceasului, profesor, mentor și consătean al scriitoarei. Aceasta menționează în postfața cărții următoarele: „N.I. Simache, într-un timp relativ scurt al vieții, a cuprins în munca sa o mulțime de domenii, consacrându-se cu sufletul, cu mintea, cu spiritul în infinitatea sublimului exprimat într-o concepție unică în istorie, cultură și artă”.
șef secție Tatiana RISTEA
Muzeul Ceasului „Nicolae Simacheˮ Ploiești
   

Pagina 4 din 89