Miercuri, 26 Ianuarie 2022 13:46
REGELE FERDINAND I AL ROMÂNIEI
Era o zi de joi. Agitația din piață și mașinile de pe stradă o treziră pe Ada dis-de-dimineață. Luni avea un test la istorie. Vai cât ura materia aceea, cu toate că mama sa era profesoară de istorie.
-Neața, mamă! Spuse Ada, pe jumătate adormită.
-Se spune bună dimineața, dar oricum, abia aștept să te întorci de la școală, ai mult de învățat pentru testul la istorie! Spuse mama entuziasmată.
- Nu vreau să învăț! Istoria este inutilă! Se răsti ea și merse supărată în cameră. Când se întoarse de la școală, Ada găsi pe birou o carte din istoria României.
-Normal că a pus-o aici, credea ca voi citi din ea! Pufni Ada.
Trecură câteva ore, cartea de pe birou parcă strălucea. Avea o copertă maronie cu patru stele pe ea. Ada se îndreptă spre ea și o luă în mână. La atingerea cărții, totul în jurul Adei deveni alb și se trezi în centrul unui oraș. Părea să fie vară. Deși nu era foarte bună la istorie, Ada reuși să recunoască câteva personalități din carte. Nu era adevărat, ce ar fi căutat Regina Maria în piață, nici măcar nu mai trăia! Din spate se auziră niște copite și pe un cal alb de vis apăru regele Ferdinand I.
-Bună, Ada! Te așteptam, rânji Regele. Eu sunt Ferdinand I, m-am născut pe data de 24 august 1865 în Germania, am fost Regele României din 10 octombrie 1914, până la moartea mea, în 1927, la Sinaia. Am fost numit și Întregitorul. Am terminat în 1885 cursurile Școlii de ofițeri din Kassel.
Nu avea gărzi, nu avea absolut nimic. Straniu, gândi Ada și întrebă:
-De unde știi cum mă cheamă?
-Ei, cum de unde știu, mai ții minte cartea de pe birou? Eu am lăsat-o acolo, te-am auzit ce-ai spus despre istorie. Am vrut să îți arăt că greșești, spuse Regele Ferdinand I. Te afli în Akim, aici își continuă viața istoria, minunat nu e așa? Acum urcă, vreau să îți arăt ceva.
Ada încălecă și traversă călare orașul liniștit alături de Regele Ferdinand I.
Parcă s-ar fi teleportat, dar acum erau în mijlocul unui război. Ada și-a acoperit capul cu brațele și a început să țipe. Regele Ferdinand I a râs și a spus:
-Nu te pot vedea sau auzi, practic nu existăm deloc pentru ei, am călătorit în timp...
La auzul vorbelor, Ada se liniști și își scoase capul.
-Primul Război Mondial... spuse Regele Ferdinand I. Oamenii ăștia și-au dat viața pentru tine, pentru noi toți, ei au făcut istorie, asemenea altora, au murit pentru tine, spuse regele îndurerat. Nu știi ce greu a fost să te trezești și să adormi mereu cu frica că vei muri!
-Acest război a avut loc între anii 1914-1918. România intrând doar în 1916 în război. Țara era prinsă în aceste jocuri de putere, luptând pe doua fronturi. După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric. Armata română a suferit în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare. La sfârșitul Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar a fost desființat, astfel a fost posibilă formarea României Mari prin Unirea Banatului, a Bucovinei și a Transilvaniei cu România. Totodată în 1918 România s-a unit Basarabia.
-Au fost vremuri grele. A trebuit să iau decizii complicate, având în vedere faptul că trebuia să mă lupt și cu țara mea natală. Cel mai important, cred, era faptul că am ales ceea ce era mai bine pentru țara pe care o conduceam. Regina Maria ajuta răniții pe front, fiind neînfricată, a fost o adevărată eroină!
-Wow, cât curaj! Sunteți un exemplu bun de urmat! Exclamă Ada.
-Mi-aș dori să am la fel de mult curaj cât aveți și dumneavoastră și alții care au luptat pentru țară!
-Deja ai acel curaj, doar trebuie să sapi mai adânc pentru al găsi! Spuse Regele Ferdinand I.
- Să mergem mai departe acum.
După două clipe, Ada și Regele Ferdinand I se aflară în alt loc, mai exact în Alba Iulia.
-Uite, sunt eu și Regina Maria. Urma să fim încoronați în 15 octombrie 1922. Ce emoții aveam! Încoronarea a avut loc la Alba Iulia. Am ajuns acolo cu trenul regal de la București, am fost întâmpinați la gară de premierul Ionel Brătianu și primarul orașului din Alba Iulia. Eram așteptați de zeci de mii de oameni. Regina Maria era îmbrăcată într-o rochie auriu-roșiatică. Eu mi-am așezat singur coroana pe cap pe care am primit- o de la președintele Senatului, apoi am ridicat coroana de aur a reginei și am sărutat-o pe frunte. Ce vremuri!
-Ne-am cam lungit oricum. E timpul să te întorci acasă! Oftă Regele Ferdinand I.
-Nu vreau să mă întorc, va trebui să învăț! Se văicări Ada.
-Viața nu e mereu cum o vrem noi, oricum îți va fi mai ușor acum după această călătorie. Eu cred în tine! spuse Regele Ferdinand I și o îmbrățișă pe Ada. Acum ia asta și spune ,,vreau să mă întorc acasă’’.
Ada luă în mână cristalul și spuse:
-Dar cum ți-l voi înapoia?
-Data viitoare, spuse Regele Ferdinand I cu un zâmbet pe buze, când vrei să te întorci doar ia cristalul în mână și spune ,,spre Akim’’!
-Vreau să mă întorc acasă! Spuse Ada și dispăru.
Totul era ca înainte, cartea era pe birou, nu mai strălucea, Ada se gândi să o ascundă, apoi se duse în bucătărie și îi ceruse iertare mamei sale.
-Nu e nimic, dragă, eu nu mă pot supăra pe tine! Spuse mama și o strânse la piept pe Ada.
-Mai vrei să învățăm?
-Sigur ca da! Zise mama cu zâmbetul pe buze.
Ada și mama sa au învățat toata după-amiaza. Era chiar distractiv până la urmă, trebuia să recunoască! Istoria era o poveste continuă și frumoasă, cu părți bune și rele.
Luni urma testul la istorie, era ultima oră. Ada primi testul, citi primele întrebări și se apucă de lucru. Joia următoare primiseră rezultatele, curgeau toate apele pe Ada în timpul în care profesoara se îndrepta cu zâmbetul pe buze către ea:
-Felicitări, ai avut punctaj maxim, cel mai mare din clasă! Copii, luați exemplu de la colega voastră care a învățat foarte bine lecția! O lăudă profesoara.
Toți copiii au felicitat-o pe Ada, care se simțea mai bine ca niciodată. În adâncul ei, aceasta știa al cui era meritul, al Regelui Ferdinand I, care i-a redat încrederea în ea și a învățat-o să iubească istoria. De acum Ada nu mai subestimează istoria, a înțeles ce însemna curajul adevărat, oamenii ca și Regele Ferdinand I, Carol I, Regina Maria sau chiar Ștefan Cel Mare au fost oameni întregi și curajoși, care au luptat pentru țară. Oameni care trebuie respectați.
Mihu Alesia-Maria, Premiul III
Clasa a VI-a C. Liceul de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu’’, Cluj Napoca, județul Cluj
Marţi, 25 Ianuarie 2022 08:53
Amintirile regelui
Hmm… mă întreb… oare cum a trecut timpul atât de repede ? Este deja anul 1914, mă gândeam eu. Dacă nu ați ghicit deja, sunt eu, regele Carol I, primul şi cel mai important rege al României. Stăteam în balconul turnului cel mai înalt al castelului meu, când am observat cum o frunză dintr-un stejar înalt a aterizat fix în ceaiul meu de mușetel. Mi-am lăsat puțin biscuitul pe farfurioară ca să pot arunca mai bine o privire când brusc, apare ceva mic, care îmi șterpelește biscuitul.
Hei!!! am strigat. Hei! Dă-mi biscuitul! Târziu… Pasărea a dispărut cu biscuitul meu în cioc, dar am văzut că au rămas câteva firimituri pe farfurioară. M-am jucat puțin cu ele până au căpătat forma unui vultur. Semăna cu stema României. Și am început să mă întreb ….oare cum am ajuns eu aici? Ce mi-a purtat pașii în timp până în cel mai înalt turn al castelului Peleș? Mi-am amintit imediat… mi-am amintit totul. Eram în Germania, în orașul meu natal, cu mult timp în urmă. Stăteam în camera mea de la a cărei fereastră vedeam un stejar uriaș cu crengile pline de păsări. Pictam tablouri. Adoram să pictez păsările pe care le vedeam pe fereastră. Într-una din zile majordomul a dat buzna în camera mea, spunându-mi:
Alteța Voastră! Domnitorul României, Alexandru Ioan Cuza, a fost detronat și alungat din țara sa!
-Off! m-ai luat prin surprindere și am tras o linie pe tablou!
-Îmi pare rău Alteța Voastră!
-Ce-o fi fost în mintea majordomului? Ce îmi pasă mie de România? De-abia auzisem de ea.
-Știți… de fapt … vestea este că politicienii României au decis ca dumneavoastră să fiți viitorul principe al acelei țări.
-Imposibil! am exclamat eu. Cum să devin domnitor al unei țări supusă Imperiului Otoman? Părinții mei nu vor fi niciodată de acord cu asta.
-Domnule, gândiți-vă așa: aveți oportunitatea istorică să scăpați poporul român de otomani! Veți deveni astfel unul din cei mai apreciați conducători ai Europei!
-Hmm…. nu știu ce să zic… Cum voi ajunge în România? Ar trebui să trec prin Austria și asta reprezintă un pericol foarte mare pentru mine.
Am ieșit din camera mea ca să mă plimb puțin prin curte, să mă gândesc ce aș putea să fac. Mi-am dat seama că mi-ar trebui un pașaport fals, al unui om de rând. De unde însă aș putea face rost de un pașaport fals? Ieșisem din curte, pașii mă purtau pe străzi și deodată am văzut un om care îmi semăna foarte mult. M-am decis să îl urmăresc, sperând că avea și pașaportul asupra lui. Omul a intrat într-o casă din centrul orașului. Am pătruns după el înăuntru și am observat că erau mai mulți prezenți acolo și toți își lăsau pașapoartele pe o masă. Într-o clipă de neatenție a celor prezenți am furat pașaportul care mă interesa și am ieșit. Fugeam cu pașaportul în mână pe străzi, uitându-mă în același timp la poza individului și am văzut că avea buzele mult mai mari decât ale mele. Nu m-am panicat. Urma să pun un fular pe gură în așa fel încât vameșii să nu observe diferența. Odată întors acasă i-am spus majordomului că am un nou nume, Karl Hettingen și că sunt un comerciant care se îndreapta către Odessa cu afaceri. Mai aveam nevoie de ajutor așa că m-am îndreptat apoi către o casă pe care o cunoșteam bine. Am bătut tare la ușă.
-Von Werner! Mayenfisch!
-Karl! Ce faci prietene? Ce-i cu tine aici?
-Am nevoie de ajutor! Românii mă vor pe mine principe în țara lor.
-Bănuiesc că ai refuzat, nu?
-Am spus da! Și vreau ca voi doi să mă însoțiți până acolo.
-E periculos! Trebuie să traversăm Austria! Ce ne dai dacă te însoțim?
-Vă voi da brioșe.
-Uuuu, ne plac chestiile ale mici și dulci! Să mergem!
Astfel, a doua zi eram toţi în tren. La Salzburg, oraș de graniță între Bavaria germană și Austria a trebuit să coborâm din vagoane pentru a fi controlați de către vameșii austrieci.
-Domnule! De ce purtați un fular pe asemenea căldură? m-a întrebat vameșul.
-Este bolnav! a sărit Werner. Și mai e și contagios! Am scăpat astfel de vamă și ne-am îmbarcat pe vaporul care avea să ne ducă la Turnu Severin. În după amiaza zilei de 8 mai am pus piciorul pe pământul României. La propriu am atins pământurile acestei țări pentru că am fost surprins să constat că nu existau drumuri construite. Frumoase aceste prime amintiri din România. Rememorez cu drag cum m-a însoțit I. C. Brătianu până la București, ceremonia de pe Dealul Mitropoliei în care Nifon, m-a uns ca principe al țării. După câțiva ani însă, mă simțeam singur. Îmi doream mult o familie. Și chiar atunci unul dintre consilierii mei m-a anunțat că I.C. Brătianu a aranjat să o cunosc, în vederea căsătoriei, pe fiica țarului Rusiei.
-Nu mă voi căsători cu o străină! am spus eu. Voi merge în Germania și îmi voi alege singur mireasa.
-Fiica ţarului Rusiei nu va fi prea încântată, a şoptit, zâmbind, consilierul.
Și așa m-am întors în Germania pentru scurtă vreme. Mama m-a așteptat cu un coș cu brioșe (din care Werner a mâncat mai mult de jumătate). În Germania am cunoscut o prințesă minunată, care mi-a furat inima pe loc, Elisabeta de Wied. Foarte repede ne-am logodit și pe 3 noiembrie 1869 a avut loc nunta. În timp ce preotul ne întreba dacă suntem de acord să ne căsătorim, îi auzeam pe Werner și Mayenfisch în spate cum plâng în hohote. Și tot Werner a prins buchetul de nuntă aruncat de către Elisabeta. Au urmat momente de maximă fericire. Elisabeta a născut o fetiță, în anul 1870. Am numit-o Maria și vreme de trei ani și jumătate a fost lumina ochilor noștri. Era un înger și din păcate, Dumnezeu a vrut să rămână un înger pentru eternitate și a luat-o la El în primăvara anului 1874…..
Pe unde o mai fi tabloul pe care îl pictam atunci, în 1866? Urc în podul castelului și printre multe lucruri aruncate îl găsesc. Linia trasă atunci din greșeală era încă acolo. Am luat o pensulă și am făcut un M din acea linie. Am coborât apoi și am mers să pun tabloul pe mormântul Mariei săpat lângă orfelinatul de lângă palat, unde îi placea atât de mult să se joace și să alerge după păsări… Am fost prinț, domnitor, rege. Nimic nu mi-a bucurat mai mult sufletul decât atunci când am fost tată.
Ionescu Adriana Maria, Premiul II
Clasa a VI-a A, Școala Centrală Câmpina, județul Prahova
Luni, 24 Ianuarie 2022 07:37
Expoziție Concurs interjudețean „Pe Urmele Unirii!ˮ
Concursul interjudețean „Pe Urmele Unirii!ˮ s-a desfășurat în mediul online în perioada 1 noiembrie 2021 - 10 ianuarie 2022 și a avut ca tematică principală semnificația zilei de 24 ianuarie 1859, a marelui eveniment istoric de la 1 decembrie 1918 și personalitățile care au contribuit la realizarea Unirii. S-a dorit o abordare non-formală, dar realistă și corectă din punct de vedere istoric a subiectelor.
Organizatori acestui concurs au fost: Colegiul Naţional Mihai Viteazul Ploieşti, Ṣcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Ploieşti, Ṣcoala Gimnazială Specială Târgovişte, iar parteneri au fost: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Asociaţia Judeţeană Cultul Eroilor Prahova, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa.
Ne bucurăm că au participat la concurs elevi din 40 de județe din România şi şase şcoli din Republica Moldova. La cele douã secţiuni ale concursului s-au înscris elevi cu 813 lucrări după cum urmează: Secțiunea I: creaţii plastice (690 de lucrari ale preșcolarilor/elevilor din ciclul primar, gimnazial şi elevilor cu CES); Secțiunea a II-a: Prezentare PPT (123 de prezentari realizate de cãtre elevii din ciclul gimnazial). În urma jurizării s-au acordat la cele două secțiuni 75 premii I, 47 premii II, 48 premii III, mențiuni și diplome de participare.
Din cele mai frumoase creații înscrise în concurs am realizat o micro expoziție virtuală.
Mulțumim tuturor participanților și vă dorim vizionare plăcută!
prof. dr. Maria Mariana Gheorghe
prof. Nicoleta Camelia Bucurică
prof. Ana-Maria Stancu
muzeograf Monica Cîrstea
♦ Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea”,
Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
• „Mica Unire a lui Cuza” - online
♦ Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
• „24 Ianuarie -Ziua de aur a veacului. Cântecele Unirii” - online
♦ Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”,
Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
• „Personalităţile Unirii: Theodor Aman” - online
♦ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
• Evocare: „Contextul european în care s-a realizat Mica Unire de la 1859” - online
♦ Muzeul „Casa Domnească” Brebu, Aleea Casa Domnească nr. 3
• Evocare: „ Personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și reformele României moderne din a doua jumătate a secolului al XIX-leaˮ - online
♦ Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
• „Primul pas către România” - online
♦ Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
• „24 ianuarie 1859 – Mica Unire și Alexandru Ioan Cuza” - online
♦ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni,
str. Tudor Vladimirescu, nr. 1, tel. 0244 321 080
• „Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Uniteˮ- online
Vineri, 21 Ianuarie 2022 08:17
Scrisoare către Iancu de Hunedoara
Hunedoara, 3 iunie 1456
Soţul meu,
Îţi scriu, într-un final, cât de repede am putut, de îndată ce treburile domneşti de la curte îmi dădură răgazul de a o face.
Intenţia mea de a-ţi scrie nu este legată de cine şi cum a muncit sau cât a trudit la curtea Hunedoarei, ci vreau şi consider de bună cuviinţă să-mi anunţ soţul de trăirile şi gândurile mele cele mai adânci şi de nepătruns. Căci ceasuri întregi am cugetat de la enigmele lumii acesteia şi până la tristul fapt că tu eşti la mile depărtare, iar eu aici, întrebându-mă ce faci şi cum te simţi.
De când ai plecat, chemat de nobila datorie de a ne apăra ţinuturile de păgâni, la Seghedin, mi-am petrecut zilele în biblioteca de la primul cat, chiar dacă nu este atât de dotată, precum cea de la parter, ocupată din zori şi până la asfinţit de Matia şi de cărturarul Grigore de Sanok. Consider că tutorele său îl învaţă lucruri bune, de folos pentru un băiat ca el, dar nu toate învăţăturile sale au o însemnătate mare pentru copil. Căci îl ştii şi tu pe Matia al nostru... Un băietan căruia îi stă mintea numai la pasărea aia, la şoimul tău. Dar ce contează părerea mea, în vremurile noastre? Însă nu vreau să umplu paginile cu plângeri fără rost. Şi toată ziua mi-o petrec între paginile cărţilor, ori pierdută prin împrejurimile castelului, mergând fără niciun scop. Desigur, oamenii curţii sunt oameni buni, oneşti, cu care mă înţeleg şi care îmi sunt de-a dreptul ca o familie, dar cu toate astea, simt că sunt singură şi că, uneori, ei nici nu ar exista. Iancu, tu nu mă poţi înţelege pe de-a-ntregul pentru că eşti întotdeauna ocupat, dar eu... Eu am, din nefericire, tot timpul din lume pentru a cugeta la absenţa ta.
În ultimele săptămâni, am luat la pas pădurile de pe domeniul Hunedoarei, uneori însoţită de Matia, însă, de cele mai multe ori singură. Am cercetat fiecare potecă, m-am adâncit în verdele curat şi tânăr al verii, cât încă mai este, căci în scurt timp, toamna îl va înghiţi. Mergeam în plimbări călare pe roibul meu pe meleaguri neumblate de oameni şi priveam castelul de departe, gândindu-mă că sunt stăpâna a tot ce vedeam, deşi nu mă simţeam deloc aşa. Încearcă să vezi cu ochii minţii dealurile încinse de căldură şi pădurile de smarald, îngânând cântecul sălbatic al vântului din întâia lună a verii. Încearcă să-ţi imaginezi, ori de câte ori ai răgazul, castelul, vechiul castel plin cu amintiri de aur, animat de boieri şi servitori şi pe Matia, alergând prin curte. Îţi spun toate astea ca să nu uiţi pământurile noastre şi pe noi. Ca să păstrezi în inimă cele mai preţioase amintiri.
Ştii tu, când mă plimbam pe câmpuri şi dealuri auzeam uneori galop de cai şi, de fiecare dată întorceam capul cu inima bătând puternic, crezând că eşti tu. Dădeam cu ochii, însă, doar de amăgitoarea imagine a unor călăreţi oarecare şi a cailor lor. Niciunul nu semăna cu tine... Chiar şi acum, uneori, când mai scriu scrisori aud nechezat de cai şi mă ridic în grabă să văd dacă nu cumva te-ai întors de la vreo vânătoare. Dar, din nou, sunt doar oamenii curţii. Şi mă întorc în odaia pustie, goală pe dinăuntru şi nu mai pot scrie, ca şi cum toată inspiraţia mea s-a scurs în clipele acelea de dezamăgire. Acum nu vreau să-ţi scriu despre suferinţele mele, căci cred că te-aş întrista, domnul meu. Aş vrea să-ţi povestesc, însă, o întâmplare şi urmările ei. Ştiu că mă vei ocărî când ne-om vedea.
În dimineaţa zilei de ieri (Ziua Domnului fiind), m-am trezit plină de viaţă, o stare neobişnuită doamnei Hunedoarei, de parcă se schimbase ceva în mine. După ce s-a terminat slujba din capelă (straşnic vorbeşte părintele nostru) şi după ce mi-am isprăvit treburile domneşti, am urcat în odaia mea. Nu-mi mai rămăsese altceva de făcut decât să stau şi să aştept Vecernia. Dar, dintr-o dată, m-am ridicat şi am îmbrăcat nişte straie vechi de vânătoare, care fuseseră ale lui Mihaly. Înainte de toate, am luat tolba cu săgeţi şi arcul tău. Apoi am coborât în taină în grajd, am încălecat iapa, am luat pe ogarul tău credincios, Lupu, am ieşit în galop şi am luat-o ţintă spre pădure. M-am simţit numaidecât eliberată de tristeţile mele şi oarecum aproape de tine, ştiind că fac ceea ce făceai tu, în zilele tale bune, când erai acasă. Apoi am înălţat capul în vântul după-amiezii şi am rugat pe Bunul Dumnezeu să mă binecuvinteze. Apoi am dat pinteni calului şi am pornit la vânătoare. În timp ce urmăream câte un iepure sau o vulpe, mirosul pădurii şi al pământului proaspăt udat de binefăcătoarea ploaie de vară, care tocmai se oprise, mă umplea de viaţă, iar vântul înţepător, de libertate. Mă descurcam binişor cu arcul şi îmi imaginam cum ai fi făcut dacă ai fi fost şi tu acolo. La un moment dat, în vâltoarea vânătorii, am zărit cu coada ochiului un mistreţ. Vântul rece, care parcă mă sufoca, mi-a dat avântul de a urmări animalul, aşa că am întors calul. În toiul galopului, mistreţul a dispărut după o stâncă, iar în faţa mea au coborât din înalt câţiva corbi, care croncăneau sfâşietor. Fără să vreau, gândul mi-a zburat la tine. Oare păţiseşi ceva, Iancu de Hunedoara, din neamul Corvinilor? Calul era nespus de speriat, eu nu apucasem să îmi dau seama de situaţie, iar când am tras din hăţuri la dreapta, iapa a alunecat într-o râpă. M-am dezechilibrat şi-am căzut de pe ea. Lupu, care rămăsese în urmă, s-a oprit lângă mine şi m-a privit cald. Cu toate că braţul drept mă durea îngrozitor şi îmi ardea, am încercat să mă ridic, dar în zadar. Căutam în ochii lui Lupu salvare, dacă nu fizică, măcar puţină alinare, căci eram deznădajduită, iar spaima se cuibărise în inima mea. Dar când Lupu a plecat de lângă mine, m-a părăsit şi ultima fărâmă de lumină, rămânând într-o suferinţă cum nu îţi poţi imagina. Şi am căzut într-o toropeală, dârdâind de frig. După o vreme, am auzit vag nişte voci, printre care şi cea a călugărului Capistrano.
Apoi m-am trezit în odaia mea, cu braţul înfăşurat în tătăneasă proaspătă şi cu răni pe mâini şi pe chip. O slujnică mi-a adus puţină coada şoricelului pentru răni. Tot ce se întâmplase îmi părea un vis. Slujnica mi-a spus încântată că e meritul lui Lupu că sunt aici, căci el e cel care venise la castel să dea de ştire de lipsa mea. Am vrut de îndată să-ţi scriu, deoarece mâna mea stângă cu care am deprins scrisul era teafără, dar durerile nu mi-au îngăduit să o fac. Aşa că am lăsat pe azi şi iată-mă scriindu-ţi şi simţind astfel că nu eşti chiar aşa de departe de mine. Şi fii pe pace, pe când vei fi primit epistola, eu voi fi bine, căci rănile mele nu sunt grave.
Un lucru mai vreau să-ţi spun. Ştiu că nu se cuvine ca doamna unui castel să vâneze singură, dar cu toate astea am făcut-o şi nu regret. Ştiu că nu se cuvine ca doamna unui castel să încalce regulile, nu are voie să plece de acasă, dar cu toate acestea, am decis (şi aş vrea să-ţi dai consimţământul în legătură cu acest lucru) să te vizitez la Seghedin. Mi-ar plăcea nespus de mult să văd cum îţi organizezi oştirile şi cum faci faţă necesităţilor pregătirii unei astfel de bătălii, căci ştiu ce greu e să porneşti încă o cruciadă, poate cea mai importantă.
Şi prin mila lui Dumnezeu am scris această scrisoare şi ţi-am relatat faptele întâmplate. Şi prin mila Lui se vor scrie şi altele...
Cu speranţă, a ta doamnă,
Elisabeta Silaghi
Vasiu Hannah, Premiul I
Clasa a VIII-a C, Şcoala Gimnazială „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, județul Cluj
Joi, 20 Ianuarie 2022 08:55
Baciul şi mioarele sale
Cărări de munte înghețate urca bietul baci, ducând în spate câteva desăgi cu provizii. Iarna așternută la început de 1475 avea să lase urme adânci. În urma lui, înaintau cu greu turmele de oi. Nu mai era chiar tânăr, dar inima-i era dârză și trupul călit de bătălii. Se retrăsese în munți pentru a-și trăi zilele rămase în liniște, dar liniștea nu voia să se aștearnă peste draga lui Moldovă. Vremurile de luptă se întorseseră. Vântul sufla cu putere, făcând tot mai greu urcușul.
- Nu plânge, mioară și nu mai privi-napoi! Măritul Vodă Ștefan și Moldova ne vor purta de grijă!
Mioarele îi ascultau glasul blând și așteptau ca buciumul să le încălzească sufletul.
- Casele noastre poate-au ars, cu tot cu amintiri, dar am luat cu noi dreptatea și curajul de a lupta!
Baciul mâna turmele până în vârf de munte și se opri deodată cuprins de spaimă.
- Al nostru voievod m-așteaptă mai mult ca oricând! Nu pot zăbovi pe drum, sunt dator să-l sprijin pe domnul Ștefan la vreme de strâmtorare să-i alunge pe vrăjmași!
Lăsă mioarele în grija câinelui său credincios, coborî în grabă spre lunca Bârladului. În drum găsi casele și grânele fumegând, vederea lor îl răscoli, sufletul i se strânse, dar nu zăbovi. Pe cer se adună o ceață groasă, de-abia putea zări ceva în cale. Se auzeau goarne de bucium amestecate cu strigăte de luptă. Turcii împânzeau zările cu zecile de mii: ieniceri, spahii și gloate, ca lupii flămânzi. Ostașii moldoveni, cu măritul Vodă în frunte, își rânduiseră tunurile de-a lungul luncii mlăștinoase, iar trâmbițele răsunau a libertate.
- Ghiaurii, ghiaurii, pe ei! se auzea în zare…
Pe malurile înghețate se adunau de-a valma otomanii căzuți, cai, steaguri de luptă, alaiuri de oșteni…
Cu buzduganul în mână, călare pe un cal aprig, care alerga ca un fulger, Vodă Ștefan lovea în stânga și-n dreapta, dând inimă oștenilor lui și făcându-i să lupte cu încrederea în biruință:
- Vitejii mei, neamul românesc nu va ceda niciodată în fața dușmanului! striga măritul Ștefan.
Baciul înaintă în luptă cu mândrie, îl privi pe voievod cu drag și începu a lovi cu sete toți vrăjmașii care îi apăreau în cale. Toporul lui cu coada lungă nu-și găsea astâmpăr. Trupul slăbit îi dădea îndrăzneală, încredere și dispreț pentru dușmani. Lovea cu putere, privind îndelung la pământul strămoșesc. Un iatagan turcesc îi străpunse trupul deodată.
Mioarele îi apărură pe-o pajiște bogată, cu mieii zburdând de colo-colo, munții...Vodă Ștefan biruitor pe calul lui aprig...
- Luptă baciule! Nu te lăsa! Îți strâng acum rana adâncă! se auzea departe, departe.
- Mărite Vodă, tu mi-ai dat libertate...
- Izbânda e a noastră!
Baciul fu cuprins de o liniște nemărginită... În sfârșit, liniște...
Un bucium se aude și-acum din vârf de munte, chemând, parcă mioarele s-asculte glasul dulce!
Ioakeimidis Teodora, Premiul I
Clasa a VI-a C, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Cluj-Napoca, județul Cluj
Miercuri, 19 Ianuarie 2022 12:24
„Cât va avea ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I” – MIHAIL KOGĂLNICEANU
Cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale organizează în perioada 20-24 ianuarie 2022, activităţi dedicate acestui eveniment cu o deosebită însemnătate istorică, desfăşurate şi în mediul virtual, pe paginile de facebook ale secţiilor muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti/:
Luni 24 ianuarie, 2022, începând cu ora 11.30, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10, vor avea loc depuneri de flori la busturile domnitorilor din curtea instituţiei.
Reamintim participanților la eveniment să respecte normele sanitare în vigoare.
PROGRAM:
20 ianuarie
♦ Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov,
Parcul Constantin Stere Bucov, str. Dacia nr. 13, tel. 0244 344 040
• Lecţie tematică: „Alexandru Ioan Cuza, creatorul României Moderne”
- loc de desfăşurare: Şcoala Gimnazială Măgurele
21 ianuarie
♦ Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
• Proiect educativ online: „Cuza şi personalităţile Unirii”
- participă elevi ai Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti
- coordonator prof. Elena Marin
♦ Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
• Ora 11.30 – Matineu muzeal: „Unirea Principatelor – de la fapte la istorie”
- prezintă: prof. Robert Stan - Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi
24 ianuarie
♦ Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea”,
Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
• „Mica Unire a lui Cuza” - online
♦ Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
• „24 Ianuarie -Ziua de aur a veacului. Cântecele Unirii” - online
♦ Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”,
Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
• „Personalităţile Unirii: Theodor Aman” - online
♦ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
• Evocare: „Contextul european în care s-a realizat Mica Unire de la 1859” - online
♦ Muzeul „Casa Domnească” Brebu, Aleea Casa Domnească nr. 3
• Evocare: „ Personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și reformele României moderne din a doua jumătate a secolului al XIX-leaˮ - online
♦ Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
• „Primul pas către România” - online
♦ Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
• „24 ianuarie 1859 – Mica Unire și Alexandru Ioan Cuza” - online
♦ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni,
str. Tudor Vladimirescu, nr. 1, tel. 0244 321 080
• „Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Uniteˮ- online
Miercuri, 19 Ianuarie 2022 10:43
Misiunea de salvare
La şcoală, în una dintre lecturile despre istoria ţării noastre, am aflat despre povestea Măriucăi Zaharia, poveste care m-a întristat dar, în acelaşi timp, m-a emoţionat prin lecţia de curaj a copilei de numai zece ani.
Ȋn acel moment, am simţit că am o misiune: aceea de a mă întoarce în timp ca să încerc să o salvez pe Măriuca de la moarte. Era doar un copil…
Ȋn acea noapte, m-am dus la un vrăjitor ca să-i cer o poţiune magică, să pot călători în trecut, la Mărăşeşti, în satul Răzoare, unde războiul contra nemţilor abia începuse.
Ajuns acolo, am văzut tranşeele românilor şi pe Măriuca Zaharia alături de bunicul ei. Purta o ie frumoasă şi pe cap avea o coroniţă din flori de câmp. Am fost uimit să văd că satul era aproape părăsit. Am văzut cum soldații români îşi pregăteau atacul cu tunuri. Ghiulelele zburau pe cer ca nişte stele căzătoare. Ȋn aer era un miros înecăcios de fum.
Ȋn spatele livezii lui nea Zaharia se înălţa un nuc stufos ce ascundea în ramurile lui un soldat care supraveghea mişcările nemţilor. Nu după mult timp, supraveghetorul a fost lovit şi a murit. Ştiam că se apropie din ce în ce mai mult momentul în care trebuia să o salvez pe Măriuca. Şi mai ştiam că în câteva momente telefonistul va fi şi el rănit.
Deja Măriuca începuse să preia sarcinile observatorului. Se-auzeau tot mai tare și mai aproape împuşcăturile. Măriuca observa foarte bine mişcările trupelor de pe front şi transmitea artileriştilor fiecare pas al nemţilor, ajutându-şi camarazii şi riscându-și viaţa în orice moment.
Era timpul să intervin. I-am spus fetiţei că venisem din viitor şi că, dacă nu se ascunde cât mai repede, va fi ucisă.
Atunci Măriuca mi-a spus că nu va coborî din nuc. Am insistat să vină cu mine, ştiind ce va urma, dar nici n-a vrut să audă. Era hotărâtă să ducă lupta până la capăt, indiferent de ce s-ar fi întâmplat. Mi-am dat seama că dragostea ei pentru ţară este extrem de mare şi că nu pot să schimb istoria, oricât aş vrea.
Am băut restul licorii magice şi m-am întors acasă cu tristeţea că nu am putut să-mi îndeplinesc dorinţa. Eram plin de admiraţie și recunoștință pentru Măriuca.
Săndulescu Alexandru-Matei, Mențiune
Clasa a III-a D, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile”, Ploiești, județul Prahova
Marţi, 18 Ianuarie 2022 15:24
S-a întâmplat în 18 ianuarie1879: La Teatrul Naţional din Bucureşti are loc premiera comediei "O noapte furtunoasă", de Ion Luca Caragiale. În distribuţie: Grigore Manolescu, Ion Panu, Mihail Mateescu, Anicuţa Popescu, Aristiţa Romanescu." O noapte furtunoasă" este o comedie (în patru tablouri) de Ion Luca Caragiale. A apărut în "Convorbiri literare", 1879, cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut un film omonim după această valoroasă piesă de teatru. Adevărata notorietate a lui Caragiale începe cu reprezentarea traducerii, după A. Parodi, a tragediei în versuri "Roma învinsă", la Teatrul Național din București, care avusese cu puțin înainte mare succes la Paris. Drama, în versuri superioare celor originale, fusese remarcată drept excepțională de juriul în care figuraseră Hasdeu, Alecsandri și Maiorescu. Acest succes îl îndeamnă pe Eminescu, de curând redactor la "Timpul", să-l introducă în cenaclul lui Titu Maiorescu, în care se va impune cu autoritate. Confirmându-și promisiunile cu lectura "Nopții furtunoase" la ședința aniversară din 12 noiembrie 1878 la Iași, Titu Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult așteptat, cu subiecte originale, în autentic mediu românesc și în plină actualitate. Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Național din București prezintă în premieră "O noapte furtunoasă", trecută în programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor. Premiera a avut mare succes, dar autorul, ieșit pe scenă ca să primească aplauzele furtunoase dezlănțuite chiar după primul act, s-a auzit fluierat și huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se întâmplase mărturisește chiar Caragiale:„Se răspândise vestea că piesa lovea în instituția Gărzii Cetățenești. Iar la a doua reprezentație, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit și amenințat, de o droaie de patrioți din Garda Civică, cu bătaia în piața Teatrului. Niște tineri ofițeri m-au scăpat de furia lor.” Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Național să scoată piesa din program. Protestul fusese organizat de un grup de pretinși moraliști, pentru acordarea unei satisfacții micii burghezii „ultragiate” de conținutul piesei. Și cu toate acestea, momentul a marcat începutul gloriei lui Caragiale, toate piesele pe care le-a prezentat mai târziu constituind cele mai mari succese ale teatrului românesc din secolul al XIX-lea. "O noapte furtunoasă" nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniți de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu și căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanților forței publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, și la arivismul amploiaților de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon” a ipistatului prea încrezător și grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semicult al ziariștilor, adepți ai unor sloganuri sublime pe care le pronunță după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituțiune... mai ales cei din masa poporului”, cei doi înțeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran”. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului”, pentru că „box populis, box dei”, dar deviza lui civică sună: „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!” Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția sa, Veta, îl trădează cu Chiriac, calfa și omul său de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o „asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.
ing. Monica-Violeta BOSTAN
Conservator Muzeul "Ion Luca Caragiale", Ploieşti
Surse:
Marţi, 18 Ianuarie 2022 08:29
Constantin Brâncoveanu, domnitorul înțelept
Era o zi senină de toamnă când am ieșit din mănăstire și starețul Atanasie m-a luat de mână și m-a întrebat dacă am văzut portretul domnitorului de la intrarea din biserică. Nu am știut cine este.
Mi-a fost rușine că nu am știu și acasă i-am întrebat pe bunicii mei cine e acel domnitor. Bunicul mi-a spus că mănăstirea îi poartă numele și mi-a dat o carte din care am aflat ce viață zbuciumată a avut.
Despre Constantin Brâncoveanu am aflat câteva date interesante pentru vremea aceea și pentru noi, cei de azi. A domnit între anii 1688-1714. Perioada în care a domnit Constantin Brâncoveanu s-a caracterizat prin îndelungi lupte pentru supremaţie a Imperiului austriac împotriva Imperiului otoman. Mai târziu se va implica în luptele pentru dominaţie şi Rusia. Brâncoveanu a încercat să păstreze independenţa Munteniei, încercând să evite soarta Transilvaniei, cucerită şi ocupată de austrieci, acţionând împotriva acestora în alianţă cu turcii. Pe de altă parte, a încercat să limiteze influenţa turcilor în Muntenia, aliindu-se cu austriecii. Când a fost cazul s-a aliat cu curuţii (partida antihasburgică transilvăneană) împotriva austriecilor. A căutat sprijinul Rusiei pentru a se menţine în acest joc, dar fără a primi ajutorul aşteptat. Întreaga lui domnie, de peste 25 ani, s-a caracterizat prin jocuri politice şi diplomatice cu cele trei mari puteri care se confruntau în această zonă a Europei. Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi şi clucerul Ianache Văcărescu au fost decapitaţi la 15/26 august 1714 în faţa sultanului Ahmed al III-lea. Trupurile celor ucişi au fost aruncate în mare.
Văduvele celor ucişi şi singurul nepot de fiu al fostului domnitor au fost surghiunite în Asia Mică. După ce am citit, m-am dus la culcare.
Eram în Palatul Mogoșoaia. Domnitorul stătea de vorbă cu spătarul Toma, care a cucerit Brăila, stăpânită de turci. Sultanul s-a mâniat tare și s-a hotărât să-l ucidă. În visul meu în sala palatului construit de domnitor a intrat Mustafa Aga și i-a pus pe umăr o năframă neagră. M-am speriat. Auzeam vocea groasă a turcului, pe care domnitorul îl considera prieten.
Mă aflam apoi într-o altă sală mai mare a palatului din Istanbul. Pe divan stătea însuși sultanul. Din ochii lui ieșeau scântei, din glasul lui, tunete, așa de furios era! I-a cerut lui Constantin Brancoveanu să-i dea țara și să renunțe la credința ortodoxă. Domnitorul român nu s-a speriat de amențările complite ale sultanului că îl va ucide, dar mai întâi îi va ucide pe cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei.
Eu am sărit ca ars. Era 8:00, întârziem la școală. Pe drum îmi repetam ce aveam să-i spun starețului când voi merge în vacanță, în satul bunicilor de lângă Mănăstirea Sâmbăta.
Philip Cezar Pop, Mențiune
Clasa a IV-a, Liceul Teoretic Național, București
Mai multe articole..
- OMAGIU
- Vă invităm la poveşti!
- ZIUA CULTURII NAŢIONALE
- Vă invităm la poveşti!
- EXPOZIŢE TEMPORARĂ
- Vă invităm la poveşti!
- Vă invităm la poveşti!
- ZIUA CULTURII NAŢIONALE
- Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită la poveşti!
- Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită la poveşti!
Pagina 9 din 113