Vineri, 31 Iulie 2020 08:28
Joi, 30 Iulie 2020 07:07
Deşi astăzi pare greu de crezut, în urmă cu doar 100 de ani, femeile din România duceau încă o luptă acerbă pentru obţinerea de drepturi egale cu cele ale bărbaţiilor. Una dintre personalităţiile feminine, care s-a implicat direct şi activ în această luptă, a fost Ella Negruzzi (1876- 1948), fiica scriitorului şi omului politic ieşean, Leon Negruzzi şi nepoata scriitorului Costache Negruzzi. După moartea tatălui, atât educaţia ei cât şi a fratelui ei, generalul Mihai Negruzzi, a fost atent supravegheată de unchiul lor, Iacob Negruzzi, profesor de drept la Universitatea din Iaşi şi membru fondator al Societăţii „Junimea”.
Miercuri, 29 Iulie 2020 10:47
Poezia „Un răsunet”, scrisă de poetul Andrei Mureșanu (1816-1863), cunoscută sub titlul „Deșteaptă-te, române!” după începutul de vers al primei strofe, a devenit Imnul Național al României din anul 1990.
Poemul sub titlul „Răsunet” (cu titlul original în manuscris „Unu răsunetu”) a fost publicat în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului literar „Foaie pentru minte, inimă și literatură” al revistei „Gazeta de Transilvania”, editată la Brașov de George Barițiu.
Scris în anul 1848, poemul patriotic de 11 strofe, împreună cu melodia sa, a fost adoptat ca imn al pașoptiștilor români, fiind marșul anului revoluționar 1848. Poetul transilvănean Andrei Mureșanu „prin marea sa simțire patriotică a redat, în versuri, întreaga suferință de veacuri a neamului” românesc. Prin versurile imnului poetul invocând virtuțiile înaintașilor, face un apel la trezirea conștiinței naționale, chemându-i pe români la luptă, la (re)deșteptare. Nicolae Bălcescu l-a numit „Marseilleza românilor”.
„Această poezie arată un simțimânt patriotic adevărat, a venit în momentul unei mari agitări a spiritelor, a fost din întâmplare, singura, care a dat expresie acelei agitări la acel moment (1848), și astfel a devenit populară și a rămas cunoscută de toată lumea” – spunea muzicologul Mihail Gr. Poslușnicu.
Din momentul apariției, cântecul „Deșteaptă-te, române!” a fost foarte îndrăgit și i-a însoțit pe români în toate momentele cele mai grele ale istoriei lor, insuflându-le curaj.
Asupra originii melodiei adaptată versurilor imnului „Deșteaptă-te, române!”, apare o controversă cu privire la autorul de drept. Sunt vehiculate trei ipoteze în ceea ce privește paternitatea melodiei.
Unele mărturii spun de Andrei Mureșanu, că ar fi și autorul melodiei, nu doar al versurilor. Iacob Mureşianu răspunzând unei întrebări formulate de redacţia „Astra” din Iaşi afirma: „Autorul poeziei, cât şi a melodiei imnului «Deşteaptă-te, române!», este Andrei Mureşanu. Armonizată însă a fost de un muzicant boem la dorinţa autorului, şi s-a publicat într-un caiet intitulat «Flori române», împreună cu alte jocuri naţionale, pe la 1860. Melodia originală se vede în «Muza Română», nr. 2 din anul 1888, la începutul putpuriului românesc”.
O altă variantă îl menționează ca autor moral al melodiei pe cântărețul și dascălul Gheorghe Ucenescu, elevul lui Anton Pann. Într-o consemnare autobiografică acesta spune că el ar fi intonat pentru prima dată melodia, la cererea lui Andrei Mureșanu, ce căuta o idee de imn: ,,Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să se cânte între amicii, ce erau să se adune la grădina parohului, pentru a petrece de seară cu mâncări și băuturi în onoarea cereașelor. Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cântec „Din sânul maicii mele” și cântându-l, a rămas, poetul, pe lângă această melodie, obligându-mă ca, pe Duminica viitoare, să mă aflu și eu împreună, cu oaspeții invitați, la grădină, ca să cânt, după melodia aleasă, poezia ce o va compune. În Duminica hotărâtă, iată că vine poetul împreună cu patru domni români și, șezând cu toții pe iarbă verde și cu cireașe dinainte, îmi dete, d-l Mureșanu, poezia făcută «Deșteaptă-te Române», probai căteva rânduri și văzând că în tot melosul este de mirare potrivit, l-am cântat, cu vocea mea tânără și puternică, până la fine. Mai repetându-l odată, toți domnii, învățând melodia după auz, cântau împreună, mulțumind și urând multă viață și sănătate marelui poet. Din ziua aceia, cântul «Deșteaptă-te Române» s-a făcut cel mai plăcut și mai familiar, iar eu eram poftit în toate părțile ca să-l cânt și să învăț tinerimea a-l cânta bine și regulat”.
A treia ipoteză folosită des și cunoscută de opinia publică îl desemnează pe Anton Pann „cel isteț ca un proverb” după cum l-a caracterizat Mihai Eminescu în „Epigonii”, ca fiind autorul melodiei. Iată ce spune mitropolitul Iosif Naniescu într-o convorbire avută cu muzicianul Gavriil Musicescu: „Instalându-mă în mitocul Episcopiei Buzeului a venit la mine reposatul Anton Pann, cu care am făcut cunoștință și prietenie. În una din zilele lunei Septemvrie 1839, el mi-a scris cu mâna lui acest cântec în notațiunea psaltichiei… Manuscrisul original îl păstrez și azi”. După un timp, Gavriil Musicescu, a primit din partea mitropolitului manuscrisul citat, cu următoarea notă: „Poezia de față «Din sînul maicei mele», cu melodia pe notele bisericești, este scrisă de însuși mâna reposatului Anton Pann, care mi-a dat-o mie, când am făcut cunoștință cu el întâia dată, în anul 1839, la începutul lunei Septemvrie în București, unde mersesem pentru oarecare trebuință din Buzeu, aflându-mă atunci diacon la Episcopie”.
Dintre cele trei ipoteze expuse mai sus, Anton Pann celebrul culegător şi profesor de muzică veche este considerat oficial autor al muzicii imnului, însă melodia pe care poetul Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea o largă circulație în epocă, fiind cântată des, dar fără a avea un autor nominalizat. În concluzie, din datele expuse mai sus, lăsăm cititori să aleagă între aceste ipoteze.
Controverse există și despre locul în care s-a interpretat prima oară „Deşteaptă-te, române!”. O teorie spune că imnul a fost cântat prima oară în public pe 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe. Aceasă teorie are la bază Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti, publicat în Monitorul Oficial nr. 14 din 26 august 1848. Documentul, datat 30 iulie 1848, descrie un eveniment petrecut la Râmnicu Vâlcea: „Eri, Joi, la 29 ale curgătoarei luni... adunându-ne cu toţi cetăţenii Râmnicului Vâlcei şi corul bisericesc într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este în faţa cetăţii”, pentru constituție „iar garda naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare. În acest pompos constituţiu, aflându-se şi d-lui Anton Pann, profesor de musică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o musică vocală cu nisce versuri prea frumoase, puse pe un ton naţional, plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”. Raportul din iulie 1848, mai sus menționat este sursa, pe baza căreia s-a adoptat legea Zilei Imnului Național al României.
Există rezerve față de localizarea locului unde s-a interpretat acest cântec, deoarece Anton Pann nu a consemnat nicăieri orașul Râmnicu Vâlcea ca find prima localitate unde s-a cântat „Deșteaptă-te, române!”. Din relatările ulterioare reiese că acest imn a fost cântat prima oară la Brașov, locul unde s-au născut și versurile. Lăsăm și aici cititorii să aleagă între cele două opinii.
Prin Decretului-lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 15 din 25 ianuarie 1990, Imnul de stat al României este „Deșteaptă-te, române!” („Un răsunet”).
Intonarea Imnului Național a fost reglementată prin Legea nr. 75 din 16 iulie 1994, privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, iar normele de aplicare ale acesteia au fost stabilite prin Hotărârea nr. 1157 din 21 noiembrie 2001. Conform prevederilor Imnul Naţional al României se intonează vocal şi instrumental. Intonarea vocală, precum şi publicarea oficială a imnului naţional se fac numai în limba română. Există mai multe variante de intonare a imnului. În interpretarea vocală prescurtată, acesta se reduce la strofele 1, 2, 4 și 11. În interpretarea fanfarelor sau a altor formaţii instrumentale, muzica imnului naţional se intonează o singură dată.
Imnul se intonează în mod obligatoriu de către cor sau fanfară în următoarele situații: 1. La festivitățile și ceremoniile oficiale naționale, cu ocazia Zilei Imnului Național, precum și la ceremoniile oficiale cu caracter internațional; 2. La deschiderea și închiderea emisiunilor posturilor naționale de radiodifuziune și televiziune, în interpretare vocală; 3. Cu prilejul vizitelor întreprinse în România de șefi de stat și de guvern; 4. În cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare; 5. Pe stadioane și alte baze sportive, cu ocazia desfășurării competițiilor sportive oficiale internaționale în care este reprezentată România; 6. La deschiderea fiecărei sesiuni a Camerelor Parlamentului; 7. La începutul programului zilnic în școlile primare și gimnaziale, de stat și particulare.
În art. 21. al Legii nr.75/16/07/1994 se precizează alte îndatoriri față de imnul național: ,,La ceremoniile de arborare a drapelului, precum şi la intonarea imnului naţional, cu prilejul solemnităţilor, asistenţa va sta în picioare, bărbaţii se vor descoperi, iar militarii de toate gradele vor da onorul conform regulamentelor militare’’.
Potrivit, Legii nr. 99 din 26 mai 1998, art. 1 „se proclamă ziua de 29 iulie Ziua Imnului Naţional al României - Deşteaptă-te, române, simbol al unităţii Revoluţiei Române din anul 1848”.
Andrei Mureșanu, prin versurile poeziei sale „Un răsunet”, devenită „Deșteaptă-te, române!”, a rămas în conștiința națională drept părintele Imnului Național al României. Poetul Mihai Eminescu în „Epigonii”, îl caracterizează astfel pe poetul transilvănean:
„Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită,
Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită,
Cheamă piatra să învie ca și miticul poet,
Smulge munților durerea, brazilor destinul spune,
Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,
Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet.”
Muzeograf Monica CÎRSTEA
Marţi, 28 Iulie 2020 08:26
Alexandru Zagoriţ s-a născut la 31 mai 1881 în comuna Măneşti, plasa Filipeşti, judeţul Prahova. După tată, se trăgea dintr-o veche familie de origine aromână din zona Pindului stabilită în Ţara Românească. Studiile primare le-a urmat la Ploieşti, la Şcoala primară nr. 3, iar cele secundare la Liceul „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti şi, pentru o scurtă perioadă, la Bucureşti.
Revenit la Ploieşti, absolvă liceul în 1901, avându-i colegi de clasă, printre alţii, pe Andrei Rădulescu (jurist şi magistrat, viitor Preşedinte al Curţii de Casaţie şi Justiţie şi al Academiei Române) şi Toma T. Socolescu (arhitect). La îndemnurile repetate ale acestuia din urmă este convins să se înscrie la Şcoala Naţională de Arhitectură, unde este remarcat de profesorii săi, în special de Ion Mincu. După terminarea studiilor, Alexandru Zagoriţ s-a stabilit în Bucureşti. Scurta sa carieră de arhitect nu a fost lipsită de realizări importante. În 1908, din însărcinarea Şcolii Naţionale de Arhitectură, împreună cu C. Iotzu a realizat releveul Mănăstirii Văcăreşti. A colaborat, de asemenea, la realizarea planurilor şi, în bună măsură, a ornamentaţiei clădirii din şoseaua Kiseleff nr. 3 (astăzi Muzeul Ţăranului Român), sub conducerea arhitectului N. Ghica-Budeşti, destinată să servească ca sediu al unui muzeu etnografic. Un rol important l-a avut şi la continuarea lucrărilor de restaurare a bisericii Stavropoleos, începute în anul 1903 de arhitectul Ion Mincu. După moartea prematură a acestuia, lucrările au fost sistate. Ele au fost reluate parţial în 1913, sub conducerea arh. Zeewald, iar din 1914 Comisia Monumentelor Istorice l-a însărcinat pe Zagoriţ la conducerea acestora.
Tot arhitectului Alexandru Zagoriţ i se datorează şi iniţiativa înfiinţării primului muzeu de istorie al Ploieştiului, în cea mai veche casă din această urbe, casa Hagi Prodan. În articolul publicat în nr. 3 din martie 1915 al „Convorbirilor literare” el semnala valoarea istorică şi artistică a acestei case şi propunea salvarea acesteia de la ruină prin înfiinţarea Muzeului Prahovei, care „prin adunarea vechiturilor Ploieştilor va strânge sub păstrarea lui şi toată bogăţia de amintiri şi artă veche din tot ţinutul judeţului”.
Alexandru Zagoriţ a întreprins numeroase călătorii în ţară şi străinătate. Excelent desenator a schiţat cu o mare putere de a reda detaliul, dar în acelaşi timp şi de a surprinde esenţialul, tot ceea ce i s-a părut interesant în peregrinările sale, lăsând un mare număr de crochiuri de case, biserici, troiţe. Colegul său, Toma T. Socolescu, îşi amintea că în vara anului 1916 a făcut împreună cu el şi cu mai mulţi elevi ai Şcolii de Arhitectură o ultimă excursie la mănăstirile din Vâlcea, unde Alexandru a desenat încontinuu. În tren, la întoarcere, presimţindu-şi parcă sfârşitul, i-ar fi mărturisit: „Sunt ofiţer, voi pleca în caz de mobilizare cu primele trupe şi voi muri... Nu regret atât viaţa pe care sunt dator s-o sacrific, cât faptul că rămâne neterminată lucrarea pe care cine ştie dacă o va continua altul”. El făcea referire la studiul său asupra casei vechi româneşti, pentru care avea o mare parte din planşe desenate în tuş, şi care urma să apară sub auspiciile Academiei Române.
În privinţa carierei militare, Alexandru Zagoriţ şi-a început-o în cadrul Regimentului Prahova nr. 7, cu gradul de „subofiţer plutonier bacalaureat”, unde a activat până la data de 1 ianuarie 1904 când a fost înaintat la gradul de sublocotenent de rezervă şi mutat în Regimentul Cantemir nr. 12. Nouă ani mai târziu, la 10 mai 1913, avea să fie înaintat la gradul de locotenent de rezervă în cadrul aceluiaşi Regiment.
La intrarea României în război, în august 1916, locotenentul de rezervă Alexandru Zagoriţ făcea parte din Regimentul 52 Infanterie Rezervă, cu care a luat parte la campania din Dobrogea. În ziua de 21 septembrie 1916, în timpul bătăliei de la Amzacea, un glonţ i-a străpuns ambele braţe, rănindu-l grav. A fost spitalizat şi ulterior evacuat în zona interioară, în sanatoriul dr. Gerota din capitală. În pofida eforturilor medicilor, Alexandru Zagoriţ s-a stins din viaţă la 31 octombrie. Cu toate greutăţile acelor vremuri, moartea sa nu a trecut neobservată. Nicolae Iorga, cel care îl şi vizitase la spital cu doar o săptămână înaintea tragicului eveniment, îi va închina un necrolog în ziarul său „Neamul Românesc”, care va fi reluat şi în cartea „Oameni cari au fost”. Moartea şi suferinţa, ca şi valoarea arhitectului, le-a surprins Iorga în acest medalion, din care cităm: „Blândul artist, îndrăgit de frumuseţea vechilor noastre clădiri pe care nimenea nu le-a urmărit mai răbdător prin toate cotloanele ţării şi nu le-a schiţat mai adevărat, a murit de moartea severă a ostaşului. După ce, o lună întreagă, a privit, în paturi de spital, cu grijă şi melancolie, mâinile lui harnice sfărâmate de gloanţe, moartea l-a prins în braţele ei. ... Numai când tot ce a strâns el se va tipări sub îngrijirea fratelui pe care părinteşte l-a crescut, numai atunci se va vedea ce a pierdut cunoştinţa acelor urme de trecut pe care le bate azi, nemilos, tunul duşmanului, în Alexandru Zagoriţ”.
La intervenţiile lui Nicolae Iorga şi Simion Mehedinţi trupul neînsufleţit a fost transportat cu un vagon la Ploieşti. Arhitectul a fost înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Viişoara la 3 noiembrie 1916. După război, în 1923, familia i-a ridicat aici un bust, operă a sculptorului Frederic Storck.
Muzeograf Adrian STAN
Luni, 27 Iulie 2020 13:58
La 27 iulie 1956 România a aderat la Organizaţia Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură - UNESCO. Creată pentru a răspunde convingerilor ferme ale statelor distruse de războaiele mondiale, UNESCO promovează şi susţine pacea care trebuie să fie fundamentată pe solidaritatea morală şi intelectuală a umanităţii. Totodată Organizaţia a creat ideea de Patrimoniu Mondial pentru a proteja obiective cu valoare universală inestimabilă prin adoptarea unei Convenţii specifice în anul 1972, ratificată de România în 1990.
.jpg)
Mănăstirea Humor
Lista Patrimoniului Mondial a fost deschisă de România cu înscrierea Deltei Dunării în anul 1991, ca sit natural şi a continuat cu alte situri culturale: Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mânăstirea Hurezi (1993), Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (1999), Centrul Istoric Sighișoara (1999), Biserici de lemn din Maramureș (1999).
Patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova cuprinde o importantă colecţie de carte poştală ilustrată, prin intermediul căreia vă invităm să admiraţi câteva din mănăstirile bucovinene. Ridicate în secolele XV – XVI, acestea menţin încă pe zidurile interioare şi exterioare fresce, capodopere inspirate de arta bizantină.
Amalia Nicoară
Șef birou Istorie
Vineri, 24 Iulie 2020 10:31
Vă invităm să vizionaţi vernisajul expoziţiei temporare "În tranşee pentru ţară" organizată la Muzeul Memorial "Nicolae Iorga" Vălenii de Munte, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, accesând link-ul https://www.youtube.com/watch?v=ZKzLJFipPsU
Vizionare plăcută!
Vineri, 24 Iulie 2020 08:15
24 iulie 1917 – 1 august 1917. Bătălia de la Mărăști a fost purtată de Armata a 2 a română comandată de generalul Alexandru Averescu, în compunerea armatei fiind 4 divizii de infanterie (56 batalioane),1 brigadă de cavalerie (14 escadroane), 448 mitraliere, 228 tunuri și 21 avioane, în total 50.000 de ostași.
Generalul Alexandru Averescu a decis spargerea frontului pe o porțiune de 13 kilometri între Poiana Încărcătoarea și Mărăști. Forțele germano-austro-ungare dispuneau de 4 divizii (21 batalioane), 36 escadroane de cavalerie, 252 mitraliere și 142 tunuri.
Armata a 2 a a obținut o victorie importantă realizând străpungerea frontului inamic pe o adâncime de 20 km și o lungime de 30 km eliberând 30 de localtăți. Pierderile Puterilor Centrale s-au ridicat la peste 2000 de morți, 2746 prizonieri, 40 de tunuri, 30 de mortiere și 22 mitraliere capturate. Armata a 2 a română a avut pierderi cifrate la 1469 de morți și 3052 răniți, fiind emise 32 de ordine Mihai Viteazul clasa a III a care au fost acordate ofițerilor români. Aceeași distincție a fost acordată și drapelelor Regimentelor 4,18, 30 Infanterie și 2 Vânători. Generalul Alexandru Averescu a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa a II a.
Joi, 23 Iulie 2020 06:15
Luni, 27 iulie 2020 Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române organizează ZIUA PORȚILOR DE
Cercetarea arheologică în perimetrul actual al rezervaţiei a fost demarată în anul 1956. Săpăturile arheologice, efectuate în vara anului 1956 pe teritoriul fostului târg medieval de la Târgşor, au fost planificate de Institutul de Arheologie al Academiei Române şi realizate cu fondurile Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova (atunci Muzeul de Istorie al Regiunii Ploiești).
Colaborarea de peste 60 de ani dintre Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române a generat acumularea unei cantități importante de informații şi artefacte, contribuind la rescrierea istoriei locului. Cercetările arheologice întreprinse pe malurile pârâului Leaota au scos la lumină urme de locuire ce definesc toate epocile din paleoliticul superior şi până în secolul al XIX-lea.
Această ediţie se va desfăşura în intervalul orar 11.00 – 16.00 şi cuprinde omagierea arheologilor Gheorghe Diaconu și Dan Lichiardopol, urmată de vizitarea expoziției de sit „Târgșoru Vechi – un sit milenar” care prezintă istoricul cercetărilor și monumentelor arheologice identificate și cercetate la Târgșoru Vechi. Cu această ocazie vor fi prezentate pentru prima dată publicului cele două depozite de unelte și arme descoperite în anul 2019 în cadrul cercetărilor arheologice întreprinse la Tâgșoru Vechi, punctul balastieră Holcim - descoperire unică în peisajul arheologic al Munteniei. Până în prezent depozitele de unelte și arme cunoscute proveneau din descoperiri întâmplătoare. Îngroparea acestor depozite de unelete și arme se realizează în contextul „embargoului” asupra fierului și a pieselor de armament instaurat de către împărații bizantini asupra teritoriilor de la nordul Dunării. În acest context, depozitele de unelte și arme ar fi putut la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea să aibă valoarea de bunuri de prestigiu.
Actuala ediție se desfășoară în condiții speciale generate de contextul epidemiologic pe care îl traversăm. Astfel, vă rugăm să ne susțineți în efortul de a stopa răspândirea virusului SARS-CoV-2 şi pentru atenuarea efectelor acestuia, respectând cu stricteţe regulile de igienă personală, distanţare fizică şi acces în spațiul expozițional.
Accesul publicului în spațiul expozițional va fi permis numai în condițiile purtării de mască de protecție pe toată durata vizitei. Pe toată durata vizitei vă rugăm să păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 2 m faţă de ceilalţi vizitatori.
dr. Bogdan Ciupercă
Mai multe articole..
- CEASURI CU VALOARE MEMORIALĂ
- 22 iulie 1456 - Asediul Belgradului
- Conferinţa „Personalități prahovene în știință și tehnică”
- 21 iulie 1914 - Consiliul de Coroană proclamă poziţia de neutralitate a României
- 21 iulie 1774 - Tratatul de la Kuciuk –Kainargi
- EXPOZIŢE TEMPORARĂ
- Note de calendar - Eremia Grigorescu
- Note de calendar - Vasile Alecsandri
- Ferdinand I, regele tuturor românilor
- Personalităţi care au creat România Mare – Regele Ferdinand I
Pagina 6 din 79