Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 17 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

Conferinţa „Personalități prahovene în știință și tehnică”

Miercuri, 22 Iulie 2020 10:19

 

Vă invităm să vizionaţi conferinţa „Personalități prahovene în știință și tehnică” din ciclul "Istorie şi Civilizaţie", susţinută de dr. ing. Mircea Ignat, accesând link-ul https://www.youtube.com/watch?v=I9rvdOT1VkQ

Vizionare plăcută!

   

21 iulie 1914 - Consiliul de Coroană proclamă poziţia de neutralitate a României

Marţi, 21 Iulie 2020 15:33

21 iulie 1914 - Regele Carol I convoacă la Castelul Peleș din Sinaia Consiliul de Coroană în contextul izbucnirii Primului Război Mondial. România aderase în anul 1883 la tratatul de alianță defensivă cu Germania și Austro-Ungaria, iar aceste țări făceau presiuni asupra României pentru intrarea acesteia în război. La Consiliul de Coroană au participat 18 politicieni importanți printre care Ion I.C. Brătianu, Petre P. Carp, Alexandru Marghiloman ,Take Ionescu. Regele Carol I s-a declarat pentru intrarea României în război de partea Germaniei și Austro-Ungariei, dar cei prezenți au votat în majoritate pentru declararea neutralității României.

Muzeograf Claudiu ROBE
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
   

21 iulie 1774 - Tratatul de la Kuciuk –Kainargi

Marţi, 21 Iulie 2020 15:29

21 iulie 1774 – în urma Războiului Ruso-Turc ( 1768-1774) este semnat Tratatul de la Kuciuk-Kainargi între Rusia și Imperiul Otoman.
Conform prevederilor tratatului, Rusia obținea controlul asupra Peninsulei Crimeea și o serie de drepturi economice și politice în Imperiul Otoman. Oficial Rusia se va erija în protectoarea creștinilor din Imperiul Otoman fapt ce îi va permite să se amestece în treburile interne ale Țării Românești și Moldovei. În urma tratatului de la Kuciuk –Kainargi, Austria va ocupa teritoriul de nord –vest al Moldovei pe care îl va anexa în anul 1778, teritoriu ce va fi cunoscut sub numele de Bucovina.

Muzeograf Claudiu ROBE
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
   

EXPOZIŢE TEMPORARĂ

Marţi, 21 Iulie 2020 09:43

 

20 IULIE 2020 -  Vernisajul expoziției temporare ”Arta laică și religioasă - tradiție și meșteșug”:

https://www.youtube.com/watch?v=OQWMVXehmSA

 

 

La sediul Muzeului „Casa Domnească” Brebu, s-a organizat o expoziție temporară de artă populară românească laică și religioasă, cu scopul refacerii fragmentare a satului românesc, respectiv a casei tradiționale românești. Sunt etalate piese de patrimoniu de o deosebită valoare artistică, reliefând gustul țăranului român pentru frumos, spiritualitate și aspecte practice din viața cotidiană. Vizitatorii vor fi încântați să descopere obiecte diverse încărcate de simboluri străvechi, precum: stâlpul casei ”axis mundi”, fereastra în formă de cruce, masa sfântă a casei cu trinitatea alimentară dată de: pâine, ulei și vin, consemnate în evanghelii și transcrise în formă pictată pe pânze din in, icoana sfântă a Maicii Domnului cu pruncul, așezată cu pioșenie, la răsărit și icoana casei reprezentându-l pe Sf. Ilie - Patronul spiritual al comunei Brebu.
Costume populare specifice Văii Prahovei, unelte desemnând arta casnică atribuită femeilor: furcă, fus, suveică, darac, roata de tors lâna, colecții de vase din ceramică pictată manual și toiege cu destinații diferite, pristolnice din lemn sculptat, clasice sau rotunde, scoarțe muntenești și oltenești cu motive multicolore floral-vegetale, avimorfe și geometrice, dintre care una este datată 1856; toate acestea la un loc încântă privirea, bucură sufletul și ne înalță spiritul către cer, sperând într-o reînviere a vechilor tradiții populare, uneori, pe nedrept, uitate.

”Dacă e serios și conștient, cucerit de munca lui ca de o misiune, omul e mare și când crede că e mic, în sforțarea sa modestă. Măiestria sa, în formă și sens, păstrează continuu ceva din fiorul viu al creației. Țăranii vechiului sat, când muncesc cântă. Ei lasă ceva din ființa lor, în fiece lucru, oricât de mărunt ar părea, lucru ce iese din mâna lor însetată. În acest caz, meșeșugul și fapta, în general, sunt în contact cu arta și creația.”   ♦ Ernest Bernea

 

 

   

Note de calendar - Eremia Grigorescu

Marţi, 21 Iulie 2020 08:43

Eremia Grigorescu s-a născut la 28 noiembrie 1863, la Târgu Bujor. După studiile primare şi gimnaziale de la Galaţi, obţine diploma de Bacalaureat în 1881 la Liceul Naţional din Iaşi. După un an de studiu la Facultatea de Ştiinţe şi Medicină din Iaşi pleacă la Bucureşti şi se dedică carierei militare.
În 1884 termină studiile le Şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie, iar după alţi doi ani Şcoala de artilerie şi geniu. Între 1887-1889 urmează cursuri de matemetică la Sorbona. De la gradul de sublocotenent (1884) a parcurs rapid ierarhia militară până la gradul de general de brigadă în 1915. În 1917 , în timpul Marelui Război este avansat general de divizie, iar în 1918 general de armată.
În 1916 generalul de brigadă Eremia Grigorescu este comandant al Diviziei 15 Infanterie. După victoriile de la Mulciova şi Arabagi în Dobrogea este timis de urgenţă cu divizia sa la Oituz, unde va câştiga trei bătălii, reuşind astfel să stabilizeze frontul. În calitate de comandant al Corpului VI armată este trimis la Nămoloasa. Ulterior va ajunge la Mărăşeşti pentru a prelua comanda Armatei I română şi a celei de-a IV rusă. Deşi a repurtat victorii în faţa feldmareşalului Mackensen, în final a fost învins de armata germană mult superioară.
Lozincile, devenite istorie, „Pe aici nu se trece” de la Oituz şi „Nici pe aici nu se trece” de la Mărăşeşti îi aparţin, Eremia Grigorescu fiind considerat pe bună dreptate un erou în acele bătălii.
A trecut în nefiinţă la 21 iulie 1919, iar trupul său se odihneşte în Mausoleul de la Mărăşeşti, în sarcofagul din partea centrală a acestuia.

Amalia NICOARĂ - şef Birou Istorie

 

   

Note de calendar - Vasile Alecsandri

Marţi, 21 Iulie 2020 08:29

21 iulie 1821 se naşte la Mirceşti cel ce avea să devină un reprezentant de seamă al generaţiei paşoptiste, omul politic şi diplomatul Vasile Alecsandri. Cunoscut înainte de toate ca poet şi dramaturg, debutează în 1840 în paginile « Daciei literare ». Pionier al pastelului în literarura română, Vasile Alecsandri foloseşte elementele descriptive cu obiectivitate, evocând natura aşa zis domestică, idilică.
Concomitent cu activitatea literară Alecsandri a avut o viaţă politică intensă, fiind unul din liderii evenimentelor de la 1848. A fost pe rând arhivar al statului, secretar de stat la Departamentul Trebilor de Afară, deputat de Bacău în Divanul Ad-Hoc. Deşi a fost candidatul la tron care întrunea cele mai multe voturi, Alecsandri a declinat propunerea numindu-l pe Costache Negri.
După Unire Alecsandri a dus o activitate diplomatică intensă în Cancelariile europene  pledând pentru recunoşterea „faptului împlinit”. Ocupă mai apoi funcţiile de ministru de externe, deputat şi ministru plenipotenţiar la Paris.
Din 1860 se retrage la Mirceşti cu familia, unde rămâne până la sfârşitul vieţii.
 
 
Carte poştală ilustrată , Statuia lui Vasile Alexandri, Jaşi,
tipărită de N. S. Scharaga Jaşi, Chiosk lângă Bis. Sf. Nicolae, 1957
din colecţia Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
 
Amalia NICOARĂ - şef Birou Istorie

 

   

Ferdinand I, regele tuturor românilor

Luni, 20 Iulie 2020 13:20

Astăzi, 20 iulie 2020, se împlinesc 93 de ani de la trecerea în eternitate a regelui Ferdinand I al României.

Ferdinand Victor Albert Meinrad, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, s-a născut la 24 august 1865 la Sigmaringen (Prusia). A fost fiul principelui Leopold de Hohenzollern, și al principesei Antonia de Braganza, infanta Portugaliei, iar regele Carol I a fost unchiul său din partea tatălui.
Regele Ferdinand a fost un om inteligent, fiind înzestrat cu o foarte bună memorie. Era împătimit de lectură, pasionat de studiul limbilor (știa greaca veche, latina, ebraica, engleza, rusa, franceza). De asemenea, învățase și limba română, încă din timpul studenției. Totodată, îi plăcea să călătorească, să vâneze, îl preocupau heraldica, numismatica și filatelia. Însă pasiunea vieții sale a fost botanica, ajungând să cunoască toate denumirile latinești ale plantelor mai bine decât un specialist în domeniu.
În 1891, Ferdinand o cunoaște pe Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha, prinţesă a Marii Britanii şi a Irlandei, iar pe 10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen, cei doi se căsătoreau.
Domnia regelui Ferdinand I a fost relativ scurtă – de numai 13 ani, între 1914 -1927, însă acești ani au marcat istoria României prin evenimente importante, precum: neutralitatea, intrarea în război de partea Antantei și mai ales făurirea statului național unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu patria-mamă.
În ziua de 28 septembrie 1914, ziua depunerii jurământului ca rege, Ferdinand și-a luat angajamentul să domnească „cu dragoste pentru acest popor, munca fără preget ce sunt hotărât ca bun român și rege să închin iubitei mele țări”.
Numele regelui Ferdinand I este legat de: înfăptuirea Marii Uniri din 1918 – el devenind primul rege al tuturor românilor; introducerea votului universal (numai pentru barbați), egal, direct, secret, obligatoriu, stabilit de Parlament la Iași, în 1917; legile pentru reforma agrară în Vechiul Regat și Basarabia (17 iulie) și respectiv, Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș (30 iulie) în 1921, iar cea mai importantă operă legislativă fiind noua Constituție din anul 1923.

Regele Ferdinand I și-a câștigat respectul românilor, care l-au numit „Regele țăranilor”, pentru că a susținut necesitatea reformei agrare și a celei electorale.
După o lungă suferință regele Ferdinand I a trecut în eternitate, în ziua de 20 iulie 1927, la Sinaia. Regele Ferdinand se numără printre personalitățile cele mai strălucite din istoria modernă a României. Dincolo de simpatiile și antipatiile personale, de „glasul sângelui”, a pus interesele țării ce o conducea. Astfel prin decizia intrări României în război împotriva Puterilor Centrale, pentru a se realiza idealul național al românilor a fost numit „Ferdinand cel Loial”. Prin acest sacrificiu personal și-a respectat promisiunea de a fi „un bun român”.

La sfârșitul domniei regelui Ferdinand I, România era un stat ce se întindea pe 295.049 km², cu o populație de 16,5 milioane de locuitori și cu progrese considerabile în plan cultural, politic și economic.
 
Despre regele Ferdinand I supranumit și „Întregitorul”, la moartea acestuia, în mesajul adresat poporului român, Ion I. C. Brătianu spunea: „Primul rege al României Mari a murit. O boală cumplită a înterupt prematur această domnie glorioasă care a îndeplinit visul de secole al poporului nostru. Românii nu vor putea uita niciodată că regele Ferdinand s-a sacrificat pentru binele țării. De neclintit în convingerile sale și în hotărârile sale în timpul războiului, bun și înțelept pe timp de pace, Ferdinand I va rămâne pentru totdeauna regele care s-a identificat cu poporul său și care a înfăptuit marile reforme care au dus statului dreptatea, puterea și liniștea”.
Muzeograf Monica CÎRSTEA
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
   

Personalităţi care au creat România Mare – Regele Ferdinand I

Luni, 20 Iulie 2020 10:32

Pe 20 iulie 1927, la Sinaia, se stingea din viață Regele Ferdinand I al României, lăsându-l ca urmaș pe nepotul său, Principele Mihai.
Regele Ferdinand I, Întregitorul, a fost al doilea rege al României, dar primul rege al tuturor românilor, suveranul sub domnia căruia s-a realizat Marea Unire din 1918.
Om de o cultură vastă, poliglot, iubitor de ţară, Ferdinand I a reuşit să realizeze cele mai importante reforme ale României Mari.
S-a născut la 24 august 1865, la Sigmaringen, ca al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare al regelui Carol I şi al prinţesei Antoaneta, infanta Portugaliei.
A studiat la Școala Militară din Kassel, la Universitatea din Leipzig, la Universitatea din Bonn şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tübingen.
Pentru că unchiul său, regele Carol I, şi soţia lui, regina Elisabeta, nu au avut moştenitori, tânărul Ferdinand a fost ales pentru a duce mai departe monarhia în ţara noastră.
 
 
„ ... Trebuie să-mi părăsesc patria, părinţii, fraţi şi surori şi prieteni... De acum încolo sunt român; voi fi român din tot sufletul meu”.
Vine în România, oficial, în primăvara lui 1889 pentru a se familiariza cu serviciul administrativ, fiind primit cu mult entuziasm, înţelegând că „poporul nutreşte sentimente prieteneşti faţă de dinastie”.
 A fost încadrat în batalionul 1 vânători şi mai apoi, colonel şi comandant al Regimentului 4 roşiori, a fost ales membru de onoare al Academiei Regale de Ştiinţe, a primit drept de vot şi loc în Senat, prilej cu care afirma: „Voi contopi astfel existenţa ţării cu a mea; în mine veţi găsi un coleg mândru de a conlucra la tot ce va da tărie şi strălucire patriei noastre neatârnate.”
A urcat pe tron în octombrie 1914, într-un moment dificil al istoriei noastre, marcat de izbucnirea Primului Război Mondial.
 După doi ani de neutralitate, la 14/27 august 1916, Consiliul de Coroană, condus de Ferdinand, decide intrarea României în război, alături de Antanta (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia). Este de remarcat faptul că Regele Ferdinand, deşi născut german şi rudă a Împăratului Germaniei, a aşezat interesul României mai presus de legătura lui de sânge şi a luptat împotriva ţării lui de origine, demonstrând o capacitate imensă de sacrificiu personal. „După lupte teribile care s-au dat în mine, sacrific totul pentru binele patriei”, a spus, atunci, Ferdinand.
 Regele nu şi-a sacrificat pentru România numai familia, ci şi credinţa: din cauză că nu îşi botezase copiii în rit catolic, a fost excomunicat de Papă, lucru dureros pentru un catolic fervent ca el, care interiorizase perfect deviza familiei sale: Nihil sine Deo. Același lucru urma să se întâmple în anul 1948 cu Regina Ana, excomunicată de Papă pentru că Regele Mihai I a refuzat să-și boteze copiii în rit catolic.
După un război cu imense sacrificii umane şi materiale, s-a înfăptuit România Mare, prin unirea succesivă a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu patria mamă.
Ca o consecinţă firească a realizării României Mari, pe 15 octombrie 1922, la Alba – Iulia, regele Ferdinand I Intregitorul este încoronat ca rege al tuturor românilor „de la Nistru pân’ la Tisa”. Ceremonia are loc în noua şi grandioasa catedrală ortodoxă, construită special pentru această ocazie.
 
S-a spus că marele atu al Regelui a fost soţia sa, Principesa Maria de Edinburg, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, cu care s-a căsătorit la Sigmaringen, în ziua de 10 ianuarie 1893.

 
Cu personalitatea sa magnetică şi cu un simţ practic extraordinar, Regina Maria avea să fie infirmieră pe front şi diplomat în cancelariile europene, cea fără de care România Mare ar fi fost, spun istoricii, un deziderat mult mai greu de atins.
În timpul domniei lui Ferdinand s-au pus bazele consolidării statului naţional unitar român şi s-au adoptat măsuri fundamentale pentru dezvoltarea ţării: votul universal, reforma agrară, Constituţia din 1923.
În 1914, când Ferdinand a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km pătraţi; în 1927, la moartea sa, ţara număra 17,1 milioane locuitori şi avea 295.049 km pătraţi. Dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă).
A fost un rege iubit de români, un rege care a avut oroare de demagogie, de parada grotescă a vorbelor mari. Iubea esența, exprimarea concretă, tăcerea semnificativă. Modestia lui excesivă merita prin ea însăși o reverență. A fost un rege care a domnit în spirit creştin, fără emfază şi fără gesturi gratuite, un patriot autentic.
De aceea, în momentul morții sale, a fost plâns de o țară întreagă, dovadă fiind funeraliile ce au avut dimensiuni impresionante. Pe tot drumul de la Sinaia la București și apoi spre Curtea de Argeș, locul unde a fost înmormântat, gările și drumurile au fost pline de oameni în doliu. În acea zi tristă s-a văzut cât de iubit a fost Regele românilor, modest și discret, care a domnit ca un rege al tuturor românilor.
„Am înţeles că în viaţă nu trebuie să iei nimic cu lejeritate şi că nechibzuinţa nu aduce decât pagubă!”  ♦ Ferdinand I

Muzeograf Paulina MăniŞor

Muzeul Memorial "Constantin şi Ion Stere" Bucov

 

   

Regina Maria a României, suverana cea mai iubită de poporul său

Sâmbătă, 18 Iulie 2020 12:00

Astăzi, 18 iulie 2020, se împlinesc 82 de ani de la trecerea în eternitate a reginei Maria a României.
Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha, prinţesă a Marii Britanii şi a Irlandei, s-a născut la 29 octombrie 1875 în Eastwell-Park, comitatul Kent. A fost fiica lui Alfred duce de Edinburg, fiul reginei Victoria a Angliei, şi a Mariei Alexandrovna Romanov, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea.
În 1891, Maria îl cunoaşte pe Ferdinand Victor Albert Meinrad, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, principele moştenitor și viitorul Rege al României (1914-1927), iar pe 10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen, cei doi se căsătoreau.
Regina Maria a fost o femeie frumoasă, elegantă, inteligentă, plină de curaj, eficientă și cea mai influentă regină a României. A rămas în istoria neamului românesc drept una dintre cele mai importante personalități feminine din prima parte a secolului al XX-lea, datorită devotamentului ei faţă de ţară şi faţă de poporul ei. Ajunsă în România prin căsătorie, a știut să se identifice cu interesele și aspirațiile poporului român, rămânând nemuritoare în inimile românilor. Răsfoindu-i autobiografia ,,Povestea vieții mele’’, descoperi un suflet sensibil, devotat poporului român, pe care a învățat să-l iubească și pe care l-a iubit foarte mult, până la sfârșitul vieții.
Datorită acţiunilor sale din perioada Primului Război Mondial a fost supranumită de popor Mama Regina, Mama răniţilor, Regina soldat. Pe lângă acţiunile caritabile din perioada războiului, Regina Maria a susţinut şi activităţi diplomatice pentru recunoaşterea Marii Uniri.
La Conferinţa de pace de la Paris din 1919, a avut rolul ei, evident neoficial, deoarece Constituţia nu-i acorda nicio putere politică. În calitatea sa de Regină a românilor şi sfetnic al regelui Ferdinand I, Maria a pledat, la Paris, pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaţilor occidentali sacrificiul enorm al armatei române. Prin vizitele oficiale făcute suveranului englez la Londra, ori întrevederile cu conducătorii politici ai Franţei şi S.U.A. la Paris, ori articole publicate în diferite ziare şi reviste europene, s-a străduit să prezinte cât mai bine interesele României.„După ce a cucerit un număr mare de oameni politici și de afaceri, Regina Maria a fost sfătuită să părăsească Parisul în culmea succesului... Când trenul ieșea din gară, se spunea deja că Regina Maria «pusese România pe hartă» la Conferința de pace – o apreciere măgulitoare la care Regina însăși contribuise din toată inima”.
De la venirea pe meleagurile românești, Regina Maria și-a mărturisit dragostea față de România și poporul său, prin fapte, însemnări, articole și cărți, dar a făcut-o și printr-o ultimă scrisoare adresată poporului român, aceasta fiind testamentul său, scris încă din anul 1933:
„Ţării mele şi Poporului meu,
[…] Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută […]”.
Prețuirea de care s-a bucurat Regina Maria din partea poporului său, a rămas statornică până la trecerea în eternitate, la data de 18 iulie 1938. Mărturie sunt și versurile lăsate de G. C. Baisan, unul din eroii Războiului de Întregire Națională:

,,Majestății sale Reginei Maria a României

Te-ai stins din viață, bună Mamă,
Cu lacrimi grele țara plânge;
Plâng clopotele de aramă
Și soarele-i scăldat în sânge.

În vremuri grele de război
Ne-ai fost un Înger de lumină
Când coborai din zbor la noi
În haina zilei de hermină.

Iar când în șanțuri ne priveai
Cu raza ochilor albastră,
În orice suflet pătrundeai
Ca o lumină prin fereastră.

Și-ai îndurat cu noi urgia
Subt vifor groaznic de obuz
Și ne-ai văzut și vitejia
În luptele de la Oituz.

Cu roua lacrimii în ploape
Ne-mbărbătai pe toți la rând
Și Te-am fi vrut cât mai aproape
Ca să murim cu Tine-n gând.

Te duci acum, Regină bună,
Zadarnic inima ne-o frângem;
Plâng clopotele de aramă
Și noi, ostașii Tăi, Te plângem.’’

 

 

Adresăm mulțumirile noastre pentru portretele Reginei Maria, elevilor:Delia Mande, Elena Șendroiu, Florin Daniel Radu, Lorena-Gabriela Diaconu, Andra Lorena Gălenciu, Oana Gabriela Sima, Cosmin Prăjescu, Patricia Zaroschi, Ioana Ionescu, Andreea Zamfir de la Colegiul de Artă ,,Carmen Sylva’’, Ploiești, coordonați de doamnele profesoare Liliana Marin, Adriana Brăileanu, Rita Bădulescu, Cristina Galai, Mădălina Gheorghe Tănase și Iulia Ignat.

Muzeograf Monica CÎRSTEA

   

EXPOZIȚIE TEMPORARĂ

Vineri, 17 Iulie 2020 16:51

Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a vernisat expoziția temporară: „În tranşee pentru ţară".

Expoziţia rememorează, pentru publicul iubitor de istorie, încrâncenatele lupte din vara anului 1917 de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, desfăşurate sub deviza „Pe aici nu se trece!”
„Prima victorie adevărată a armatei române” în Primul Război Mondial sau „Verdunul românesc” sunt câteva dintre caracterizările consemnate în istoriografie referitoare la eroica mobilizare a armatei române în Războiul de Reîntregire a Neamului.
Patrimoniul muzeal etalat – fotografii, uniforme, medalii, instrumentar medical, armament, într-o manieră captivantă, ambianţa, spiritul cazon, contextul militar-istoric al idealurilor vremii sintetizate sugestiv de istoricul Nicolae Iorga prin îndemnul „Unitatea naţională fă-o în inimi, şi de la sine se va scrie pe steag”.

   

Mai multe articole..

Pagina 3 din 74

Link-uri utile