- Eroare
Joi, 01 Octombrie 2020 11:14
„Caligrafia este art?, terapie ?i comunicare” ♦ prof. dr. Elena Butunoi
Dragii no?trii, ne bucur?m s? anun??m continuarea proiectului educa?ional „Caligrafia - arta scrisului”, pentru al 5-lea an ?colar consecutiv. Proiectul conceput ca o replic? la dispari?ia deprinderii scrisului de mân?, realizat în colaborare de Muzeul Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova ?i Colegiul Na?ional „Ion Luca Caragiale”, Ploie?ti, are ca finalitate expozi?ia temporar? „Ilustra?ii din cuvinte – expozi?ie de caligrafie”, organizat? la fiecare sfâr?it de an ?colar.
Sub îndrumarea d-nei prof. Elena Butunoi, an de an, elevii participan?i au îmbinat arta scrisului frumos cu arta plastic? ?i au realizat c?r?i po?tale cu mesaje motiva?ionale ?i citate din literatur?, istorie, ?tiin??. Dup? introducerea caietelor de caligrafie, începând cu anul ?colar 2018-2019, noutatea din acest an va fi postarea s?pt?mânal în mediul online a unei c?r?i po?tale, crea?ia unui elev participant, iar la finalul anului ?colar le vom expune într-o minunat? expozi?ie.
Începând de ast?zi, 1 octombrie 2020, pân? în iunie 2021 ne vom bucura de aceast? art? de a scrie frumos. Le dorim tuturor elevilor participan?i în noul an de proiect, creativitate, imagina?ie ?i emo?ie, deoarece cuvintele fac leg?tura între oameni.
Prima care sparge ghea?a este Alexandra Bianca Sultana, elev? în clasa a XI–a A.
În încheiere v? l?s?m în compania câtorva gânduri exprimate de fo?ti elevi participan?i:
„Caligrafia nu reprezint? doar o metod? de a scrie, ci ?i un mod de via??. Pot spune c? prin acest proiect am reu?it s? v?d o alt? fa?? a scrisului caligrafic ?i, anume, cea artistic? prin care mi-am exprimat ideile ?i gândurile într-un mod unic”. – Andra Câmpeanu
„Caligrafia este un mod de a-?i exprima emo?iile ?i sentimentele a?ternându-le pe o coal? ?i din acest motiv sunt mândr? c? am f?cut parte din acest proiect”. – Teodora Gomoiu
„Pentru mine implicarea în acest proiect mi-a dat ?ansa s? fac alt? activitate, în afar? de a sta pe telefon ?i pe re?elele sociale. Caligrafia este o metod? prin care eu m? relaxez ?i în care sunt fa?? în fa?? cu o form? a artei, tocul cu peni?? ?i foaia pe care îmi pot exersa mai multe tipuri de scris caligrafic”. - Andra Maria Paraschiv
„Arta scrisului reprezint? o metod? de a-?i expune sentimentele, iar caligrafia ajut? de a îmbr?ca acest scris într-o aur? frumoas?. Prin acest proiect de caligrafie am ajuns s? iubesc scrisul ?i s? înv?? tainele acesteia”. – Eduard Gabriel Sima
„Un proiect minunat, în care sunt implica?i oameni minuna?i!” - Maria Ichim
„Acest proiect m-a înv??at ce este consecven?a, m-a ajutat s? descop?r c? pot face altceva cu timpul meu liber – s? creez un portal c?tre vremea când scrisul de mân? reprezenta o art?. Am încercat diverse stiluri ?i instrumente de scris gândindu-m? cum, în trecut, când tehnologia nu era atât de avansat?, se transmiteau mesaje, scrisori de dragoste, informa?ii de stat sau se scriau sentin?e”. – Maria B?l?l?u
„Scrisul chiar poate fi o terapie ?i m? bucur c? prin intermediul acestuia mi-am descoperit o nou? pasiune”. – Clara ?acore
Muzeograf, Monica CÎRSTEA
Miercuri, 30 Septembrie 2020 08:38
În urm? cu 123 de ani, la 12 octombrie 1897, se inaugura la Ploie?ti, în prezen?a M. S. Regelui Carol I, a primului ministru D. A. Sturdza ?i a altor oficialit??i locale ?i na?ionale, primul monument de for public ridicat pe teritoriul României în memoria osta?ilor care î?i sacrificaser? via?a pentru ob?inerea independen?ei de stat. Monumentul era opera tân?rului artist Giorgio Vasilescu.
Giorgio Vasilescu, cca. 1897 (via http.mistereledun?rii. wordpress. com)
Fiu al plugarului Vasile Tiucu, acesta s-a n?scut în anul 1864 la Goe?ti, în jude?ul Dolj. Cursurile primare le-a urmat în comuna natal?, iar dup? absolvirea acestora „cu mare succes”, sprijinit de actorul Theodor Teodorini, care îl remarcase pentru îndemânarea sa de a ciopli în lemn, urmeaz? timp de ?ase ani cursurile ?colii de Arte ?i Meserii din Craiova – sec?ia sculptur?, unde î?i cultiv? talentul înn?scut. În 1884, la scurt timp dup? absolvire, î?i deschide un mic atelier în Craiova, pe Calea Unirii, pe care îl va avea pân? în toamna anului 1886. În aceast? perioad? î?i câ?tig? existen?a prin realizarea unor lucr?ri sculptate în lemn, în special piese de mobilier, ob?inând astfel aten?ia ?i recunoa?terea locuitorilor urbei ?i nu numai. Astfel, în 1884 particip? la Ia?i la Expozi?ia Cooperatorilor din ?ar?, organizat? de „Societatea cooperativ? a constructorilor ?i meseria?ilor români”, unde ob?ine medalia de bronz. Dorin?a sa era îns? aceea de a-?i aprofunda ?i perfec?iona studiile în str?in?tate, motiv pentru care depune demersuri pe lâng? Consiliul Jude?ean Dolj în vederea ob?inerii unei burse de studiu. Recunoa?terea talentului s?u artisitic nu avea s? întârzie, astfel c? în toamna anului 1886, beneficiind de bursa oferit? de Consiliul Jude?ean Dolj, precum ?i de ajutorul financiar al bisericii „Sf. Treime” din Craiova, Giorgio Vasilescu pleac? în Italia pentru a studia la Academia de Arte Frumoase din Vene?ia. Sosit aici, în urma unei probe este admis la „cursul onorariu superior de statue monumentale”. Perioada studiilor în Italia a fost una dificil? din punct de vedere material. Artistul reu?ea cu greu s? se între?in? din bursa oferit? de consiliu, astfel c? se vedea nevoit s? apeleze, prin intermediul scrisorilor publicate în ziarele locale din Craiova, la ajutorul financiar al celor care doreau s? î?i ofere contribu?ia pentru plata studiilor sale. Din fericire aceste lipsuri materiale nu i-au afectat puterea de munc?, ba mai mult, pe durata studiilor, datorit? con?tiinciozit??ii ?i perseveren?ei sale, Vasilescu a atras aten?ia profesorilor s?i, Luigi Ferrari, Pompeo Molenetti, Nicolo Barozzi, G. Franconi, care l-au sprijinit ?i apreciat. În privin?a operelor realizate în perioada cât a studiat la Vene?ia (1886-1891), men?ion?m trei busturi din gips (Bustul actorului Theodor Teodorini, Portretul d-nei Stolojan ?i Micul marinar), bustul unui pap? dar ?i al unui „angel foarte reu?it ?i apreciat” pe care îl trimisese în 1888 la Craiova pentru a fi vândut. O alt? dovad? a talentului ?i a preg?tirii sale este dat? ?i de ?tirea ap?rut? într-o publica?ie din Craiova, care prelua informa?ia inserat? în ziarul „L’Adriatice” din Vene?ia, potrivit c?reia, în 1889, Giorgio Vasilescu a reu?it primul la examenul pentru men?inerea ca elev al Academiei de Arte Frumoase, în urma c?ruia fuseser? respin?i 179 de elevi. În 1890 se face din nou remarcat în ?ar?, când particip? la expozi?ia Cercului artistic din Bucure?ti cu dou? sculpturi: Cap de marinar (cel mai probabil Micul marinar transpus în marmur?) ?i Portretul doamnei X. Tot în vara anului 1890 Vasilescu se c?s?tore?te cu o craioveanc?, Domnica, cu care a avut un b?iat, Ionel ?i o fat?, Ana.
Un an mai târziu Giorgio Vasilescu absolvea Academia de Arte ?i î?i deschidea propriul atelier de sculptur? la Vene?ia, pe strada Barnaba nr. 3294. Anul 1891 a reprezentat pentru Vasilescu ?i anul în care a primit prima comand? mai însemnat?: Monumentul funerar al c?pitanului Nae I. Proicea, de la Slatina. Realizat din marmur? alb? sub forma unui baldachin în interiorul c?reia era a?ezat bustul, tot din marmur?, al c?pitanului decedat în timpul R?zboiului de Independen??, monumentul a fost realizat în vara lui 1891 la Vene?ia, iar artistul a ?i fost prezent în ?ar? în cursul lunii octombrie acela?i an pentru a asista la inaugurare. Ulterior acestui moment, în noiembrie 1891 pleac? în Rusia, la Sankt Petersburg, la invita?ia ministrului de interne ?i a contesei Apraxin, prima doamn? de onoare a ?arinei, întrucât i se încredin?ase realizarea Monumentului marelui duce Vladimir, despre care îns? nu avem nici o informa?ie. În februarie 1892 Vasilescu se afla în ?ar?, la Craiova, iar o lun? mai târziu expunea în magazinul de lucr?ri de art? al lui Gebauer, situat pe Calea Victoriei din Bucure?ti, bustul din marmur? alb? al d-nei N. Blaremberg. Un articol din 1892, care elogia unele realiz?ri anterioare ale artistului, insista asupra lucr?rii Rosa de mai, o femeie nud care ?inea în mâna stâng? un trandafir pe care îl mirosea, lucrare ce fusese expus? ?i premiat? la Salonul din Vene?ia din acela?i an. Articolul men?iona, de asemenea, c? artistul terminase frontispiciul Muzeului de Arheologie din Cividale, comandat de statul italian, precum ?i statuia Rodica, o ??r?ncu?? în costum tradi?ional, inspirat? din poezia omonim? a lui Vasile Alecsandri.
Îns? prima lucrare de mari propor?ii executat? de Giorgio Vasilescu a reprezentat-o Monumentul funerar al lui Vasile Adamachi, din Ia?i. Vasile Adamachi (1817-1892), om politic ?i filantrop, a l?sat prin testament Academiei Române o avere de peste dou? milioane de lei, cu respectarea condi?iei de a se crea un fond din care aceasta s? acorde burse de studii în str?in?tate tinerilor care se distingeau în ?tiin?ele exacte. Pentru a onora memoria marelui disp?rut, în ?edin?a din 9/21 octombrie 1892, Academia Român? hot?ra edificarea unui monument la Ia?i, cel îns?rcinat cu aceast? problem? fiind D. A. Sturdza. Comanda avea s?-i fie încredin?at? lui Giorgio Vasilescu. Realizat la Vene?ia, în intervalul decembrie 1892 - iunie 1893, monumentul a fost transportat la Ia?i ?i montat în cimitirul Eternitatea, fiind inaugurat cu mare fast la 9/21 octombrie 1894 în prezen?a Mitropolitului Moldovei ?i Sucevei, Iosif Naniescu, a secretarului general al Academiei Române, D. A. Sturdza, a rectorului Universit??ii din Ia?i, N. Culianu etc. Monumentul propriu-zis, cu baza de form? p?trat? ?i o în?l?ime de ?apte metri, are patru laturi, cea principal? fiind considerat? cea sudic? întrucât aici este fixat, în medalion din bronz, portretul lui Adamachi. Monumentul este a?ezat peste cripta din piatr? cioplit? sub forma unei capele, oper? a arhitectului vene?ian Rupolo Domenico.
În intervalul 1893-1897, Giorgio Vasilescu a mai executat ?i alte lucr?ri în marmur? de Cararra, dintre care men?ion?m: monumentul funerar al negustorului craiovean N. B?nicioiu, bustul lui Nae Macovei, busturile so?ilor Tri?cu, bustul lui Petre Mavrogheni, Doamna cu binoclu (a doua variant? a bustului d-nei N. Blaremberg). În 1897 a participat la Expozi?ia Arti?tilor în Via?? cu dou? busturi, îns? Ion Mincu, cel care semna cronica acestei expozi?ii, nu ofer? mai multe detalii referitoare la acestea.
Cea mai important? crea?ie a lui Giorgio Vasilescu, care avea s?-l ?i impun? în sculptura monumental? româneasc?, a reprezentat-o Monumentul Vân?torilor din Ploie?ti. În noiembrie 1890, la propunerea unui tân?r avocat, Ioan Gr. Sorescu, un grup de 35 de ploie?teni s-au constituit într-un Comitet de ini?iativ? în scopul de a ridica „pe unul din rondourile bulevardului Independen?ei din Ploesci” un monument comemorativ în cinstea osta?ilor prahoveni care luptaser? în timpul R?zboiului de Independen?? în cadrul Batalionului 2 Vân?tori. În decembrie acela?i an, din cadrul acestui Comitet de ini?iativ? s-a ales un Comitet de ac?iune, format din cinci persoane, care era împuternicit s? ia toate m?surile necesare pentru a duce la îndeplinire nobilul scop propus. La un an de la înfiin?area sa, în decembrie 1891, Comitetul de ac?iune hot?ra organizarea, în cursul lunii mai 1892, a concursului pentru atribuirea realiz?rii monumentului de c?tre un artist român, din ?ar? sau din str?in?tate. Între sculptorii care au participat la acest concurs s-au num?rat Giorgio Vasilescu ?i ?tefan Ionescu-Valbudea, cel din urm? prezentând dou? machete în teracot?. La 31 mai 1892, un juriu aflat sub pre?edin?ia generalului Grigore Cantilli (prahovean de origine), format din: B. P. Ha?deu, G. I. Ionescu-Gion, C. I. St?ncescu – profesor la ?coala de Belle-Arte din Bucure?ti, I. Georgescu – sculptor, N. I. Socolescu ?i F. Xenopol – arhitec?i ?i I. Popovici – inginer, a studiat modelele expuse ?i a hot?rât c? nici un model nu întrunea condi?iile cerute de Comitet, în afar? de modelul nr. 2, depus de sculptorul Vasilescu, dar nici acesta nu putea fi adoptat a?a cum era. Modelul consta într-un obelisc ce avea la baz? dou? bazoreliefuri, în vârf un vultur cu aripile desf?cute, iar la col?urile monumentului, pe ni?te contraforturi, patru lei.
Proiectul ini?ial al Monumentului Vân?torilor din Ploie?ti
Dup? negocierile pe care Comitetul le-a avut în cursul anului 1892 cu sculptorul Giorgio Vasilescu, la 6 iulie 1893 se semna contractul de realizare a monumentului între cele dou? p?r?i, care avea s? fie autentificat de Tribunalul Prahova la 8 iulie 1893. Conform acestuia, monumentul trebuia realizat din granit, partea arhitectonic?, ?i din bronz antic florentin, partea sculptural? (pct. 2) ?i urma a fi montat pe bulevard pân? cel târziu la data de 1 august 1896 (pct. 5). În?l?imea monumentului trebuia s? fie de minim 13 metri, lungimea unei laturi la suprafa?a p?mântului de 6 metri (pct. 7). Cei patru lei de pe contraforturi urmau s? fie înlocui?i cu statuile a patru vân?tori din bronz, cu în?l?imea de 1,80 metri fiecare, iar bazoreliefurile de pe monument nu puteau fi turnate în bronz decât dup? ce Comitetul î?i d?dea acordul scris (pct. 6). Suma pe care sculptorul Giorgio Vasilescu o primea pentru realizarea monumentului era de 60.000 lei, pl?tibil? în ?apte rate (pct. 3).
Monumentul a fost realizat în Italia, partea sculptural? fiind turnat? în bronz în atelierul lui E. Munaretti din Vene?ia, iar partea arhitectonic?, din granit de Bavenno, fiind realizat? în atelierul lui Innocente Pirovano, la Milano. Piesele au fost aduse în ?ar? pentru a fi asamblate, îns?, pe drum, unele dintre acestea au suferit avarii ?i sculptorul, conform contractului, a fost nevoit s? le refac? pe cheltuiala sa, solicitând totodat? ?i amânarea termenului de finalizare, fapt aprobat de Comitet.
Monumentul Vân?torilor din Ploie?ti
Monumentul a fost asamblat în cursul anului 1897 ?i la 15 iunie a fost recep?ionat de c?tre o comisie prezidat? de D. A. Sturdza. Membrii comisiei au constatat c? dimensiunile obeliscului, ale vulturului ?i ale statuilor vân?torilor sunt u?or schimbate, fiind un pic m?rite, îns? se men?ineau în „condi?iunile artei ?i esteticei dup? o just? propor?iune”. În urma recep?iei s-a eliberat ?i garan?ia de 10.000 lei ce fusese depus? ini?ial de N. Popp din Craiova, garantul sculptorului Vasilescu.
Inaugurarea monumentului a avut loc la 12 octombrie 1897 ?i la aceasta au luat parte M. S. Regele Carol I, prim-ministrul D. A. Sturdza, I. P. S. S. Mitropolitul primat ?i alte oficialit??i na?ionale ?i locale. Dup? discursurile inaugurale, M. S. Regele Carol I a urcat treptele monumentului pentru a-l studia cu aten?ie, prilej cu care i-a fost prezentat sculptorul Giorgio Vasilescu. Un martor ocular la acest eveniment men?iona c? M. S. l-a felicitat „cu mult? vioiciune pe talentatul artist român”.
Medalia inaugur?rii Monumentului Vân?torilor din Ploie?ti
Ultima oper? a sculptorului Vasilescu este reprezentat? de un alt monument de for public ridicat în memoria osta?ilor români care ?i-au jertfit via?a în timpul r?zboiului din 1877-1878, Monumentul Independen?ei din Tulcea. Dup? ce anterior semnase contractul pentru realizarea acestuia, în toamna anului 1897 Vasilescu s-a întors la Vene?ia ?i s-a apucat de lucru. Concep?ia monumentului era aceea a unui obelisc la baza c?ruia s? se afle statuia unui doroban? precum ?i a unui vultur preg?tit s?-?i ia zborul. În octombrie 1898, dorind s? asiste personal la amplasarea p?r?ii arhitectonice, Vasilescu pleac? de la Vene?ia c?tre Tulcea. Pe drum contracteaz? o r?ceal? puternic? ?i, sim?indu-se sl?bit, se opre?te la Bucure?ti, la fratele s?u. La insisten?ele lui D. A. Sturdza se interneaz? la spitalul Col?ea, îns? cu toate eforturile medicilor nu a mai putut fi salvat. Giorgio Vasilescu, în vârst? de doar 34 de ani, a murit la 11 noiembrie 1898 ?i a fost înhumat în cimitirul ?erban-Vod? din capital?, „în rândul oamenilor s?raci”. La înmormântarea sa au luat parte, printre al?ii, primul-ministru D. A. Sturdza ?i so?ia acestuia, Zoe, mini?trii C. Stoicescu, Spiru Haret ?i Paladi, primarul ora?ului Tulcea, directorul ?colii de Belle-Arte din Bucure?ti – St?ncescu ?i, nu în ultimul rând, membrii Comitetului de ac?iune ai Monumentului Batalionului 2 Vân?tori din Ploie?ti. Din cauza mor?ii nea?teptate a artistului, monumentul din Tulcea avea s? fie continuat ?i terminat, conform planurilor lui Vasilescu, de c?tre sculptorul Constantin B?l?cescu.
Epistola, pe care o reproducem integral la final, a fost trimis? de sculptorul Giorgio Vasilescu lui Nicolae Pru?anu, membru în Comitetul de ac?iune al Monumentului Vân?torilor din Ploie?ti. Men?ion?m c? aceasta este inedit? ?i a fost achizi?ionat? în anul 1970 de la I. Pru?anu, unul din fiii lui N. Pru?anu, al?turi de alte documente referitoare la via?a ?i activitatea tat?lui s?u.
Scrisoarea, datat? 26 august 1897, a fost expediat? din Abbazia, o cunoscut? sta?iune de pe ??rmul M?rii Adriatice. Textul epistolei, redactat cu cerneal? neagr? pe o singur? coal?, recto-verso, ne dezv?luie informa?ii inedite cu privire la Monumentul Vân?torilor din Ploie?ti.
Scrisoarea lui Giorgio Vasilescu c?tre Nicolae Pru?anu
Afl?m astfel c?, urmare a cererii pe care N. Pru?anu o înaintase, în numele Comitetului de ac?iune, pre?edintelui Consiliului de mini?tri al României, Guvernul i-a trimis artistului suma de 12.260 lei, bani pe care acesta îi mai avea de primit pentru realizarea monumentului. Acest fapt relev? incapacitatea Comitetului de ac?iune de a strânge suma pe care trebuia s? i-o achite sculptorului, fiind astfel nevoit s? apeleze la ajutorul Guvernului pentru a completa diferen?a. Dintr-un raport al Comitetului de ac?iune, cunoa?tem faptul c? pân? în luna iulie 1897 acesta îi pl?tise artistului suma de 46.240 lei. Ulterior, sculptorul a mai primit 1.500 de lei de la d-na Zoe D. A. Sturdza, a?a cum rezult? tot din aceast? scrisoare. De asemenea, Guvernul României a mai achitat lui E. Munaretti din Vene?ia suma de 2.140 lei reprezentând „plusul în bronz ce a turnat la statuele monumentului”.
Prin aceast? scrisoare Giorgio Vasilescu se declara „desc?rcat de orice obliga?iuni” pentru monumentul care fusese deja luat în primire ?i în încheiere mul?umea Comitetului de ac?iune pentru „încurajarea ?i preferin?a ce mi-a?i dat mie ca artist român, ca s? lucrez aceast? oper?...”.
Transcrierea textului s-a efectuat în conformitate cu normele ortografice actuale. Por?iunile de texte cuprinse între paranteze drepte [ ] apar?in autorului.
Muzeul Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova, nr. inv. 34 - 42932
Abazia. 1897 Ag 26.
[subl. în text]
Domnule Pru?anu,
Cu aceasta am onoarea a v? anun?a c?, dup? cererea ce Dv. dimpreun? cu d-nul secretar Z. Ovessa a?i f?cut c?tre onor Pre?edintele al Consiliului de mini?tri în numele Comitetului de ac?iune ?i al grupului de ini?iativ? pentru ridicarea monumen.[tului] din Ploie?ti, onor Guvern a r?spuns la apelul Dv. venindu-v? în ajutorul cauzei monumentului.
Astfel c? ast?zi eu am ?i primit de la onor Guvern suma de 12.260 lei , restul ce mai aveam a primi de la onor Comitet al monumentu[lui].
Asemenea, m-am informat c? tot din partea onor Guvern s-a trimis suma de lei 2.140 d-lui Em. Munaretti la Venezia, plusul în bronz ce a turnat la statuile monumentului.
V? rog d-le Pru?anu a aduce aceasta la cuno?tin?a tuturor membrilor onor Comitetului de ac?iune ?i ai grupului de ini?iativ? pentru ridicarea monumentului, din care ?i Dv. face?i parte.
Cu aceasta, declar onor Comitet de ac?iune c? mi-am primit tot dreptul b?nesc ce mai aveam a lua pentru monumen.[tul] contractat; r?mâne îns? ca onor Comitet s? mai trimit? o chitan?? de primirea a 1.500 [subl. în text] lei doamnei Zoe D. A. Sturdza care mi-a dat aceast? sum? ?i care mi s-a pus în socoteal? de c?tre onor Comitet; ?i s?-mi mai restituie suma de lei 100 ce a r?mas din ultima chitan?? de 600 lei ce am dat în urm?, plus 65 de lei ce mi s-a re?inut ca tax? la primirea sumei de 12.260 lei din partea onor Guvern.
Din parte-mi m? socotesc desc?rcat de orice obliga?iuni c?tre onor Comitet de ac?iune pentru aceast? lucrare care deja mi s-a luat în primire de c?tre onor Comitet în urma raportului onor Comisiunii de recep?iune, ?i pe care lucrare Dumnezeu ne-a ajutat a o duce pân? la fine cu bine ?i cu bun? reu?it?.
Cu aceast? ocaziune aduc onorabilului ?i patrioticului Comitet de ac?iune din care ?i D-voastr? face?i parte cele mai respectuoase mul?umiri pentru încurajarea ?i preferin?a ce mi-a?i dat mie ca artist român ca s? lucrez aceast? oper? ?i prin granit ?i bronz s? fac a se eterniza gloria armatei române [subl. în text] ?i a Bat.[alionului] de vân?tori din 1877-78 care a[u] reînviat gloria str?bun? ?i ne-au redat independen?a ?i libertatea ??rii.
Primi?i mult stimate d-le Pru?anu stima ?i respectul ce v? p?strez ?i v? voi p?stra.
Giorgio Vasilescu rumeno
Sculptor
Muzeograf Adrian STAN
Bibliografie:
· Zacharia Antinescu, Înc? trei ani de via??, Ploiesci, Stabilimentul grafic „Progresul”, 1900.
· Arhiva Muzeului Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova, dos. 987/1969-1970.
· Petre Oprea, Sculptorul George Vasilescu (1864-1898), Revista muzeelor, 4, 1969, p. 368-370.
· Paul D. Popescu, Nicolae Pru?anu, Arhivele Prahovei, 3, 1998, p. 75-79.
· Paul D. Popescu, Nicolae Pru?anu (II), Arhivele Prahovei, 4, 1999, p. 195-196.
· Paul D. Popescu, Ploie?tii ?i Prahova în vremea dobândirii independen?ei de stat a României (1871-1878), Ploie?ti, Editura „Ploie?ti-Mileniul III”, 2002.
· Darea de seam? a Comitetului de Ac?iune c?tre d-nii membri ai grupului de ini?iativ? al Monumentului Batalionului II de Vân?tori din 1877-1878 în ?edin?a de la 18 iunie 1893, Prim?vara, 6-7, 1897, p. 98-104.
· Darea de seam? a Comitetului de Ac?iune c?tre d-nii membri ai grupului de ini?iativ? al Monumentului Batalionului II de Vân?tori din 1877-1878 în ?edin?a de la 18 iunie 1893, Prim?vara, 8-9, 1897, p. 121-123.
· George Vasilescu, Prim?vara, 10-11, 1898, p. 103-104.
· Paul Rezeanu, Artele plastice în Oltenia (1821-1944), Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1980.
· Paul Rezeanu, Contribu?ii la istoria artei române?ti: sculptori pu?in cunoscu?i, Craiova, Editura Alma, 2007.
· Adrian Stan, Inaugurarea Monumentului Vân?torilor din Ploie?ti, ?ara Bârsei, 12, 2013, p. 378-384.
Marţi, 29 Septembrie 2020 11:42
Ion D. Negulici - Pictor ?i revolu?ionar pa?optist.
O via?? exemplar? de patriot ata?at profund libert??ii neamului românesc
„Acela care lupt? pentru o cauz? nu mai este al s?u, ci al principiilor al c?ror apostol s-a f?cut”
♦ Ion D. Negulici
Pictorul Ion D. Negulici s-a n?scut în anul 1812 la Câmpulung Muscel, în familia preotului Dimitrie (Dumitrache) de la biserica ?ube?tilor, proprietar de p?mânt ?i de?in?tor al unui atelier de cojoc?rie. Urmeaz?, în ora?ul natal, cursurile ?colii de b?ie?i întemeiat? de Doamna Chiajna, dup? care înva?? la ?coala de zugr?vie din Uli?a V?ii. În 1826 se înscrie la Institutul lui Bucholzer din Bucure?ti, ?coal? de elit? unde fiul preotului din Câmpulung a avut de îndurat numeroase greut??i materiale. Datorit? lor, dup? numai un an se mut? la Colegiul Na?ional, nume purtat pe vremea aceea de str?vechea ?coal? de la Sf. Sava. Vine la Ia?i în 1830 pentru a studia pictura ?i intr? în atelierul lui Niccoló Livaditti, pictor de obâr?ie greac?, participant la revolu?ia italian? de la 1821. Portretist talentat, Livaditti dezv?luie fostului elev al mode?tilor dasc?li din Câmpulung însemn?tatea pe care o are simplitatea liniei, ?tiin?a a?ez?rii desenului în spa?iul hârtiei sau al pânzei. Pe lâng? formarea artistic?, tân?rul Negulici - martor al r?scoalei Vladimirescului ?i participant în Bucure?ti al ?edin?elor Societ??ii literare, unde ocârmuirea era vehement criticat? - datoreaz? pictorului Livaditti ini?ierea în chestiunile revolu?ionare. În anul 1833 pleac? la Paris unde lucreaz? în atelierul pictorului ?i litografului Léon Cogniet (1794-1880). Ob?ine aici un premiu pentru „Întoarcerea ??ranilor de la câmp”, una din primele lucr?ri de gen din plastica na?ional? pe o tem? ce va deveni foarte popular?. Revine în ?ar? în mai 1837 când realizeaz? „Vedere din Câmpulung”, primul peisaj din pictura
româneasc? modern?.
româneasc? modern?.
Compozi?ie echilibrat?, lucrat? în culori de mare prospe?ime, peisajul, din p?cate neterminat, înf??i?eaz? casa natal? a pictorului ?i turlele M?n?stirii Negru-Vod?. În 1839 c?l?tore?te la Atena ?i Constantinopol unde realizeaz? portretele unor personalit??i ca Barbu ?tirbei ?i ?tefan Vogoride. Se întoarce la Paris în 1841 pentru a studia cu Michel Martin Drolling (1789-1851) - profesor la ?coala de Belle-Arte, pictor de succes apreciat pentru portretele ?i compozi?iile sale alegorice de inspira?ie istoric? ?i mitologic?, în atelierul c?ruia au mai lucrat Rosenthal, Iscovescu ?i Aman. Negulici tindea s? ajung? un artist complet abordând cât mai multe genuri ?i tehnici. Practic? miniatura, acuarela ?i gravura, dar mai ales tehnica litografiei, devenind un fervent sus?in?tor al introducerii acestei metode de multiplicare grafic? în ?ara Româneasc?. Între anii 1844-1848, Negulici desf??oar? o activitate literar? prodigioas?, publicând aproape 20 de titluri, traduceri sau lucr?ri originale ap?rute în volum sau în coloanele „Curierului Românesc”, gazet? ce o va conduce în timpul absen?ei lui Ion Heliade R?dulescu, din octombrie 1845 pân? în decembrie 1946. Pictorul Ion D. Negulici a f?cut parte din conducerea societ??ii secrete „Fr??ia”, care a preg?tit Revolu?ia de la 1848. Dup? abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu ?i instalarea Guvernului Provizoriu, Negulici este numit ocârmuitor de Prahova prin Circulara Ministerului Trebilor din L?untru nr. 3037 din 13 iunie 1848. Intransigen?a noului administrator, abnega?ia cu care se str?duia s? men?in? treaz spiritul pa?optist în rândul cet??enilor nu r?mân neobservate, astfel c?, ziarul lui Nicolae B?lcescu „Poporul suveran”, îi declara, pe el ?i pe ploie?tenii lui „...printre cei dintâi dintre revolu?ionari”. Negulici nu se opre?te la teoretizarea principiilor democratice, ci le ?i aplic? activ în conducerea jude?ului. În fiecare duminic? ?inea cuvânt?ri în care explica popula?iei ?elurile revolu?iei, caracterul ei eliberator, nevoia de ordine ?i de respectare a propriet??ii. Ca prefect, socotea c? una dintre cele mai de seam? îndatoriri ale sale era aceea de a contribui la ridicarea cultural? a poporului. Cere, printre altele, Eforiei ?coalelor, c?r?i ce urmau s? fie oferite ca premii elevelor silitoare de la ?coala de fete ?i stabile?te lefuri mai mari pentru profesorii pensionatului din Ploie?ti. Dup? reprimarea revolu?iei, se refugiaz? la Bra?ov ?i de acolo la Constantinopol, de unde, împreun? cu o parte din revolu?ionarii români este exilat la Brussa în Asia Mic?. Lucreaz? aici o „Natur? moart? cu mere ?i flori” ?i peisajul feeric „Brussa în noapte”, genuri abordate pentru prima oar? de un pictor român. Bolnav de tuberculoz?, Ion D. Negulici s-a stins din via?? la Constantinopol, în ziua de 5 aprilie 1851, fiind înmormântat în cimitirul grecesc din cartierul Pera. Luate împreun?, lucr?rile lui alc?tuiesc un frumos ansamblu, care este îns? departe de a ne da întreaga m?sur? a talentului ?i preg?tirii sale. Pictor înzestrat ?i cultivat, Negulici asociaz? lec?iile deprinse în s?lile marilor muzee cu tradi?ia vechii picturi a zugravilor autohtoni, întemeind o viziune nou?, modern?, în arta româneasc?. Date fiind condi?iile zbuciumate ale vie?ii sale, Ion D. Negulici a l?sat un num?r relativ mare de autoportrete ?i portrete ale membrilor familiei sale: Maica Pelaghia (mama), Ana Sibarti (so?ia), Dumitru D. Negulici ?i Anastasia (fratele ?i cumnata pictorului). Portretele profund semnificative ale unor tovar??i de idei - Nicolae B?lcescu, Cezar Bolliac, C. A. Rosetti, C. D. Rosenthal - exprim? în compozi?ii bine construite energia, puterea de d?ruire a f?uritorilor Revolu?iei de la 1848. Negulici se considera, poate pe drept, un „pictor de istorie”. Identificat, al?turi de Iscovescu ?i Rosenthal, cu cauza revolu?iei pentru care ?i-a jertfit via?a, el reprezint? o autentic? personalitate a culturii române?ti.
Muzeul Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova de?ine în patrimoniu o serie de portrete - uleiuri, gravuri, litografii ?i desene - realizate de Ion D. Negulici. Printre ele, o lucrare ce o reprezint? pe mama artistului, B?la?a.
Femeie destoinic?, ce „era, prin chilimurile ?esute, vestit? în toat? mahalaua ?ube?tilor ?i nu numai”, ?i-a crescut cu greu cei ?ase copii (trei b?ie?i ?i trei fete), oferindu-le o educa?ie în care primá respectul fa?? de valorile create prin munc? asidu?. Dup? moartea so?ului, se va c?lug?ri în 1837 la Schitul N?m?e?ti, sub numele de Pelaghia. Realizat? probabil, în 1839, dup? o scurt? vizit? în urbea natal? ?i la m?n?stire, litografia, cu titlul „Maica Pelaghia”, într-o compozi?ie oval?, semnat? în stânga jos sub imagine: „Negulici”, reprezint? unul dintre cele mai realiste portrete executate de artist. Chipul mamei, br?zdat de suferin?? ?i resemnare, încadrat de v?lul negru al monahiei, este desenat cu o duio?ie ?i o caldur? pe care nu le reg?sim în alte portrete ale lui Negulici. Expresivitatea modelului ?i desenul, realizat într-o linie mai pu?in aspr?, armonios valorat, ne relev? o participare afectiv? mult mai profund? a artistului. Toate acestea, fac din litografia „Maica Pelaghia”, lucrare expus? pe simezele muzeului, o crea?ie demn? de remarcat din suita complex? de portrete realizate de pictorul revolu?ionar Ion D. Negulici.
Muzeograf, Ioan Sorin Lungu
Bibliografie:
- Lucia Dracopol Ispir „Pictorul revolu?ionar I. D. Negulici 1812-1851”, Sfatul Popular al Regiunii Ploie?ti, Muzeul Regional de Istorie ?i Muzeul Regional de Art?, Ploie?ti, 1961.
- Dan Grigorescu „Trei pictori de la 1848”, Editura Tineretului, Bucure?ti, 1967.
- Vasile Dr?gu? „Pictura româneasc? în imagini”, Editura Meridiane, Bucure?ti, 1976.
- Paul D. Popescu „Prahova în vremea revolu?iei de la 1848”, Editura Mectis, Ploie?ti, 2001.
Luni, 28 Septembrie 2020 10:07
Istoricul localit??ii, pozi?ia ?i condi?iile climatice, au atras diferite personalit??i, precum ?i anonimi, proveni?i din ?ar? ?i str?in?tate. Exist? indicii sigure c? au locuit aici, pentru scurte perioade, de timp, personalit??i ale culturii române?ti, cum au fost: Ion Heliade R?dulescu (între 1862-1867), Cezar Boliac, George Bari?iu, Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Vlahu?? ?i George Co?buc. Astfel, în lucrarea intitulat? „Itinerariu”, scriitorul Cezar Boliac, sosit în vizit? ?i g?zduit în vara anului 1836, la conacul cunoscutului boier progresist Ion Câmpineanu, ne descrie locul din centrul ora?ului, într-o poezie intitulat? „O diminea?? pe malul lacului”.
În anul 1862, un alt scriitor va fi ?i el inspirat de Câmpina ?i împrejurimile sale. Este vorba de Dimitrie Bolintineanu, care, în romanul intitulat „Elena”, î?i plimba eroii romanului la ocnele de la Telega, La Brebu, ca apoi s?-i readuc? la Câmpina. În drum spre Poiana, el va descrie lacul Curiacul ?i ambian?a acestuia.
„La marginea dinspre mun?i a Burgului, pe muchea unui mal înalt se face o cale, sub acest mal zace un lac limpede ?i lini?titi, închis între dou? dealuri. Se crede c? este de o adâncime foarte mare, suprafa?a lacului se afl? la câ?iva stânjeni mai sus de Patul Prahovei, ce se desparte de lac printr-o bar? de p?mânt ridicat”.
Nu putem trece cu vederea data de 4 iunie 1895, când se va celebra, la Biserica de la Lac, c?s?toria poetului George Co?buc cu Elena Sfetea, sora editorului revistei „Vatra”.
Tot la Câmpina, el va scrie volumul intitulat „Din ?ara Basarabilor” (1901).
În via?a ora?ului îns?, se mai remarc? prezen?a a trei personalit??i române ale culturii, artei ?i ?tiin?ei. Fiecare dintre ace?tia trei, a str?lucit în domeniul s?u de crea?ie ?i activitate: pictorul Nicolae Grigorescu, filologul ?i scriitorul B. P. Ha?deu ?i savantul chimist dr. Constantin Istrati.
Explica?ia care apare în toate biografiile acestor personalit??i, pentru a justifica alegerea Câmpinei ca loc de crea?ie ?i de odihn?, sunt cele men?ionate anterior: clima ?i pozi?ia pitoreasc? a localit??ii. Este semnificativ faptul c? to?i trei au cump?rat terenuri ?i au construit case în zona cea mai frumoas? a ora?ului, Cartierul Câmpini?a.
De altfel, pentru a argumenta acest lucru, vom reda un fragment din amintirile scriitorului Alexandru Vlahu??, vechiul prieten al pictorului Nicolae Grigorescu, în care expune motivele pentru care acesta a ales Câmpina, socotind-o ca un loc ideal de odihn? ?i crea?ie. „Dup? expozi?ia din anul 1891, pictorul î?i construie?te o cas?-atelier la Câmpina, or??el de depresiune submontan între Ploie?ti ?i Sinaia, ?i se a?eaz? acolo definitiv”.
„E lini?te ?i curat, p?mântul î?i ?ine închise înc? bog??iile de petrol; sondele înc? nu au început s? strice peisajele; nici fumul gros al fabricilor s?-i acopere cerul. Strada e retras?. Un zaplaz închide de jur împrejur acest cuibu?or de pace ?i de munc?, unde nimic din marele zgomot al lumii nu str?bate. Pictorul se simte acum pentru prima oar? îngr?dit în ad?postul lui, singur, în lini?tea lui.”
Cel care a fost marele pictor Nicolae Grigorescu (1838-1907), a locuit, dup? afirma?iile prietenului s?u dr. Constantin Istrati la Câmpina, cu întreruperi, înc? din anul 1871. Devine locuitor stabil al Câmpinei (dup? ce câ?iva ani opteaz? pentru Posada - prin anii 1888-1890); anterior locuind cu chirie la o veche familie câmpinean?, numit? Ghenoiu. Aici, în curtea aceasta, î?i construie?te un atelier cu pere?ii dublii între care se introdusese rumegu?, pentru o mai bun? izola?ie, artistul acuzând probleme de s?n?tate. Datorit? farmacistului E. Kessler (primul farmacist din Câmpina ?i primar al ora?ului în acei ani), prieten comun al celor doi (Grigorescu ?i Istrati), pictorul ?i-a cump?rat un teren de cas? pe care a ridicat, în stil pur românesc de munte, dup? planurile sale, actualul muzeu. Casa va fi construit? de c?tre fra?ii Irimia, zidari cunoscu?i, din comuna vecin?, Cornu.
Trupul s?u sub?ire, urmat de b?iatul de ?evalet, cel care avea s? devin? talentatul sculptor câmpinean Nae Goage, putea fi v?zut de departe pe dealurile Câmpinei, dar mai ales în zona Voilei, mult îndr?git? de artist. Pe paji?tile Voilei, întors cu spatele la drum, acoperit cu o umbrel? alb?, lucrând în tihn?, „Robinsonul de la Câmpina” - cum fusese supranumit -, nu d?dea aten?ie nim?nui, v?zându-?i mul?umit de lucru. Iat? ce relata Alexandru Vlahu?? despre opera lui Grigorescu, inspirat? adesea de pitorescul împrejurimilor Câmpinei: „... În ce lumin? fermec?toare ni se arat? frumuse?ile ??rii, pe pânzele acestui maestru... pe v?i departe sclipesc râuri de argint, c?su?e albe, vesele, se ivesc printre copaci, de pe colnici coboar? alene boi înjuga?i la care înc?rcate cu fân, o lume s?n?toas? în care tr?iesc, un col?i?or de paji?te, o tuf? sub?ire ?i alb? de mesteac?n, o ginga?? floare de câmp, ori de privesc din tablou î?i surâd, î?i vorbesc cu drag, ?i ce lucruri frumoase-?i spun de ?ara ta”.
În timpul scurtei perioade, cât va locui în noua sa cas? (1904-1907), el va fi vizitat de mari personalit??i ale culturii române?ti ?i chiar de peste hotare, criticul de art? elve?ian William Ritte, sau scriitorul italian Angelo de Gubernatis, adu?i de „calul de foc”, cum îl denumea dr. Istrati – trenul Câmpina-Telega; soseau pentru scurte vizite la Câmpina: I. L. Caragiale, Al. Vlahu??, B. ?t. Delavrancea ori N. Iorga ?i al?ii.
Nicolae Grigorescu nu s-a putut bucura prea mult timp de „bordeiul s?u” - cum îl numea el - deoarece în luna iulie a anului 1907, a decedat. A fost purtat pe ultimul drum, spre cimitirul Câmpinei de pe strada Bobâlna, dup? dorin?a sa, de un car tras de patru boi, carul ?i sicriul fiind împodobite cu flori de câmp ?i crengi de brad, culese de dr. Constantin Istrati din parcul de pe proprietatea sa (fostul parc situat în vecin?tatea Castelului „Iulia Ha?deu” – Câmpini?a, actualmente sediul ?colii de Subofi?eri Poli?ie „Vasile Lasc?r”).
Cel ce pictase „Atacul de la Smârdan”, ori zugr?vise, cu atâta m?iestrie, scene din via?a ??ranilor români, vestitele sale care cu boi, atât de expresive, închisese ochii pentru totdeauna.
Aflând de aceast? dureroas? dispari?ie, istoricul Nicolae Iorga va consemna: „Una din cel mai mari ?i mai curate glorii ale neamului nostru, un mare erou modest al artei, un uria? lucr?tor, un intim al naturii care vorbea de-a dreptul f?r? t?lmaci, un suflet românesc de o energie ?i lumin? genial? a disp?rut.”
La dorin?a expres? a so?iei sale, la mormântul situat în cimitirul ora?ului, au fost planta?i câ?iva mesteceni, copaci mult iubi?i de artist.
Casa sa, a fost distrus? de un incendiu, în anul 1918, în timpul ocupa?iei germane. Vor trece zeci de ani, pentru ca, în 1954, s? fie ref?cut?, dup? fotografii ?i vechi planuri, din ini?iativa autorit??ilor locale, devenind muzeu memorial, o mândrie a câmpinenilor, ca ?i a întregului popor român.
Ca rezultat al prieteniei strânse dintre artist ?i scriitorul Vlahu??, fiul s?u Gheorghe se va c?s?tori cu Ana, fiica bunului s?u prieten. Din aceast? c?snicie vor rezulta patru copii, dintre care ?i o fat?, viitoarea profesoar? de arte plastice de la ?coala Central? din Câmpina.
Str?luitul filolog ?i scriitor, Bogdan Petriceicu Ha?deu (1838-1907), a tr?it ?i a creat în urbea Câmpinei, fiind contemporan cu pictorul Nicolae Grigorescu. Inten?ia de a se stabili la Câmpina s-a datorat unei pure întâmpl?ri. Fiind invitat de c?tre prietenul s?u, dr. Constantin Istrati, s? petreac? câteva zile la proprietatea acestuia din Câmpini?a, renumit? în acei ani ca sta?iune balneo-climateric?, o îndr?ge?te foarte mult.
Sosind la Câmpina, în vara anului 1893, el va fi încântat de localitate ?i împrejurimi, încât Iulia Ha?deu, so?ia sa, se hot?r??te definitiv s? cumpere un teren învecinat cu cel al doctorului Constantin Istrati. Afectat puternic de moartea fiicei sale, survenit? în 1888, renumit? în epoc? ca o fiin?? genial?, absolvent? a celebrei Sorbone la numai 17 ani, scriitorul ?i filologul Bogdan Petriceicu Ha?deu î?i va construi, între anii 1893-1896, un castel cu aspect medieval sco?ian, construc?ie devenit?, ?i ea, muzeu memorial. Cel care a fost în activitatea sa atât de prolific, abordând aproape toate genurile literare, ?i de la care tezaurul culturii s-a îmbog??it fabulos, pentru a nu cita decât vestita Enciclopedie „Etymologicum Magnum Romaniae”, r?mas?, din p?cate, neîncheiat? la cuvântul „b?rbat”, trece în nefiin??, vegheat în ultimele clipe de via?? de bunul s?u prieten, dr. Constantin istrati, în luna august 1907, la o lun? numai dup? dispari?ia lui N. Grigorescu.
Iat? ce afirma despre Ha?deu cunoscutul critic ?i istoric George C?linescu: „Ha?deu a fost un geniu universal ?i se poate afirma c?, a izbutit peste tot. La vremea lui ?tia tot ?i era la curent cu toate”.
Savant de talie interna?ional?, Ha?deu, în afara faptului c? a fost membru al Academiei Române, a fost ales ?i membru al Academiilor din Paris, St. Petersburg, New-Zork, Belgrad ?i Sofia.
Mai pu?in cunoscut de marele public, ca ?i de localnicii zilelor noastre, a fost, nu mai pu?in str?lucitul savant chimist ?i medic, dr. Constantin Istrati (1850-1918). Acestuia, îi datoreaz? Câmpina, printre altele, trecerea numelui s?u în categoria ora?elor „Sta?iune balnear? ?i climateric?” prin anul 1890. Atras ?i el de peisajul ambiental al Câmpinei, ca ?i de puritatea aerului (echivalent? cu cea de la Savos – Elve?ia), î?i va cump?ra un teren pe acela?i platou al Câmpini?iei, unde va construi, în anul 1890, o mic? cas? în stil românesc. Tot el este acela care amenajeaz? un parc plantat cu conifere ?i fagi, pe terenul din jurul re?edin?ei sale. Dr. Istrati a fost un adev?rat c?rturar, un om de ?tiin?? foarte apreciat la vremea sa. El va înfiin?a, de exemplu, catedra de chimie organic? a Universit??ii Bucure?ti. Autor a mai multor volume, el expune cercet?rile sale asupra petrolului, s?rii sau azocheritei, mult apreciate de oamenii de ?tiin?? ai timpului.
Animator al r?spândirii ?tiin?ei în rândul maselor largi, a fost ales pre?edinte al Academiei Române, pentru calit??ile ?i lucr?rile sale ?tiin?ifice. Tot pentru meritele ?tiin?ifice, este ales, în 1912, membru al Societ??ii Regale de Chimie din Londra, precum ?i membru al altor Universit??i. Dr. Constantin Istrati a studiat „deriva?ii halogena?i ai benzenului”; a descoperit o nou? clas? de coloran?i, pe care i-a numit „francine”. De asemenea a izolat din plut? o substan?? nou?, numit? „fridelina”. Nu trebuie uitat faptul c?, înc? din 1900, marele savant, într-o cuvântare privitoare la caracteristicile secolului XX, prevedea folosirea tehnicii în toate domeniile, inclusiv inven?ia televiziunii: „Cine ?tie, dac? nu chiar unii dintre noi, peste 20 de ani, infirmi prin vârst? ?i obosi?i prin munca vie?ii, nu vom g?si totu?i neînchipuite momente de fericire, ca schimbând numai o fise la cap?tul patului nostru ?i cu un mic ecran în fa??, s? auzim din locuin?a în care vom fi retra?i pe colinele vesele ale Carpa?ilor, comunic?rile f?cute la ?edin?e de c?tre succesorii no?tri, s? lu?m parte la reprezenta?ii teatrale sau ale Operei”.
Savantul universitar ?i academicianul doctor Constantin Istrati, moare departe de ?ar?, la Paris, în anul 1918.
Dona?iile din vasta sa bibliotec?, f?cute dup? Primul R?zboi Mondial, de c?tre fiica sa, ora?ului Câmpina, vor forma baza primei Biblioteci Publice, care i-a purtat cu respect numele.
Coordonator al Muzeului „Casa Domneasc?? Brebu
Vineri, 25 Septembrie 2020 11:01
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”din Ploie?ti ?i-a îmbog??it patrimoniul în anul 2014 cu o pies? d?ruit? de c?tre d-na Tomescu Anca, din Bucure?ti.
Ceasul i-a apar?inut str?bunicului s?u, Gheorghe T. Macri (1847-1885), deputat în Colegiul IV Covurlui, membru al Parlamentului României, care a votat Independen?a. Acesta a fost decorat cu Medalia Ap?r?torilor Independen?ei în R?zboiul din 1877-1878, d-na Tomescu oferind, al?turi de ceas, o copie dup? brevetul acestei decora?ii, înregistrat cu num?rul 978 din anul 1878.
Ceasul de ?emineu d?ruit este un produs al prestigioasei m?rci JAPY FRÈRES, care a dat startul realiz?rii componentelor de ceasuri standardizate, dar ?i al primelor ma?ini unelte performante folosite pentru realizarea acestora.
Fondatorul m?rcii, Frédéric Japy, pionier al industriei orologiere franceze dar ?i al capitalismului industrial, s-a n?scut la 22 mai 1749, la Beaucourt în teritoriul Belfort din nord estul Fran?ei.
Î?i face studiile în Le Locle, în Elve?ia, unde se ini?iaz? în tehnica orologeriei. În anul 1777, la întoarcerea în ora?ul natal pune bazele unui atelier pentru componente de ceasuri, proiectând în acela?i timp ?i ma?inile unelte necesare producerii acestora. În anul 1799 ob?ine brevete pentru 10 ma?ini unelte care vor asigura monopolul tehnic de fabricare a componentelor de ceasuri (ébauches). Pentru a-?i putea dezvolta afacerea cumpar? moara Badevel, construind prima fabric? din lume pentru componente de mecanisme destinate pendulelor. Prin folosirea utilajelor pentru produc?ia de mas? va reduce costurile de fabrica?ie ?i va m?ri produc?ia de piese de la 2.400 în anul 1780 la 12.700 în anul 1806. Efectele acestor schimb?ri majore vor fi resim?ite în ?ara vecin?, Elve?ia, în regiunea Jura, unde vor fi închise ateliere de ceasuri. Fabrica Japy va furniza Elve?iei 91,3% din produc?ia proprie, devenind o concuren?? puternic? pentru manufacturile elve?iene.
În anul 1806 Frédéric Japy decide s? renun?e la rolul de conduc?tor al afacerii sale, predând responsabilit??ile celor trei fii ai s?i Jean-Pierre, Fritz ?i Louis-Frédérique creându-se astfel Societatea JAPY FRÈRES. Ace?tia vor decide s? diversifice activitatea prin crearea unei unit??i de produc?ie a ?uruburilor pentru lemn în La Fechotte, în anul 1811. Renumele orologeriei Japy devine interna?ional. În anul 1825 JAPY FRÈRES introduce mecanismul cu alarm? pentru ceasurile de c?l?torie. Anul 1840 marcheaz? deschiderea unei filiale la Paris, în Rue de Temple, nr. 108. În perioada 1844 - 1855, unele ceasuri sunt semnate Ls Japy Fils. Acestea au fost realizate de Louis Japy, ceasurile sale fiind premiate cu medalia de argint în anii 1844 ?i 1849.
Dup? anul 1855 produsele sunt comercializate sub numele JAPY FRÈRES ET COMPAGNI, iar din 1865 compania va produce ?i carcase de bronz pentru ceasurile proprii. În anul 1860 compania avea peste 5.000 de muncitori, asigurând în acela?i timp o dezvoltare economic? rapid? a regiunii ?i cre?terea popula?iei micului sat Beaucourt care num?ra ini?ial 200 de locuitori. Vor continua diversificarea activit??ilor în domeniul l?c?tu?eriei, a produselor de uz casnic din fier forjat realizate la Feschotte, în timp ce la Badevel din 1850 se vor realiza numai ceasuri complete, odat? cu modernizarea procesului de produc?ie.
Recunoa?terea calit??ii ceasurilor marca JAPY s-a materializat atât prin comercializarea unui num?r impresionant de ceasuri ?i componente cât ?i prin premiile, medaliile ?i diplomele na?ionale ?i interna?ionale primite în perioada 1819-1880.
În anii 1930-1935 Fran?a este atins? de criza economic?, care va afecta ?i produc?ia de ceasuri Japy, ceea ce va conduce la închiderea fabricii Badevel, fabricarea ceasurilor centralizându-se la Beaucourt.
Pân? la jum?tatea secolului al XX-lea, Uzinele JAPY ?i-au diversificat activit??ile realizând pompe hidraulice, ma?ini agricole, motoare, corpuri de iluminat, ma?ini de scris. Marca va fi cumparat? în anul 1954 de Societatea Jazz ?i produc?ia se opre?te la Beaucourt, îns? oficial activitatea companiei se încheie în anul 1979.
Ast?zi uzinele nu mai func?ioneaz? dar numele JAPY r?mâne prezent în regiune prin Muzeul JAPY, creat în anul 1986 la ini?iativa autorit??ilor locale chiar într-una dintre fabricile dezafectate, prin gimnaziul, strada ?i restaurantul din Paris, care poart? numele celebrei m?rci.
Numele „Japy” este legat în mod nea?tepat ?i de România, pentru c? în anul 1906, la Cernavod?, firma JAPY în asociere cu VIELLARD MIGEON & CO, grup industrial din aceea?i regiune Belfort, punea bazele primei fabrici de ?uruburi din România. Fabrica prime?te autoriza?ia de func?ionare în anul 1908 ?i se va numi Fabrica de ?uruburi, nituri ?i buloane JAPY VILLARD HERZOG & CO. Motivele principale care au contribuit la alegerea ora?ului Cernavod? ca loca?ie a acestei fabrici au fost a?ezarea geografic?, pe malurile Dun?rii, care facilita aprovizionarea cu materie prim? ?i nu în ultimul rând for?a de munc? ieftin?. Pân? în anul 1914 fabrica are conducere francez?.
Ioan Mu?at, autorul monografiei ora?ului Cernavod?, publicat? în anul 1938, men?iona c? „fabrica de ?uruburi JAPY VIELLARD, HERZOG & CO, a construit mai multe locuin?e de serviciu pentru principalii s?i angaja?i în ora?, iar pentru cei cu salarii mai mici a înfiin?at un economat numit ALINAREA ce îi ajuta cu mâncare ?i haine la pre?uri foarte mici. Sindicatul ?i conducerea fabricii de ?uruburi sus?inea ?i mi?carea sportiv? local?, ?urubarii având în 1930 o echip? de fotbal, una de rugby ?i centru de box, haltere ?i ?ah”.
Ceasurile produse de celebra firm? JAPY se reg?sesc în patrimoniul Muzeului Ceasului într-un num?r relativ mare, respectiv 11 piese, structurate în ceasuri de ?emineu, de mas?, de perete ?i de c?l?torie. Lor li se adaug? ceasul d?ruit de d-na. Anca Tomescu, un ceas de ?emineu, realizat de c?tre Louis Japy la Beaucourt, în perioada1849-1855.
Ceasul prezint? carcas? din bronz aurit ?i alam?, decorat? cu motive zoomorfe, vegetale, geometrice, surmontat? de o scen? cu doi copii pescuind; cadran emailat, cu cifre romane pentru ore, linii pentru minute; mecanism cu e?apament anker; sistem de sonorizare al jum?t??ilor de or? ?i orelor întregi; pe placa mecanismului, medalion ?tan?at: Ls. Japy Fils/ Medaille D`Argent/1844-1849, seria 7685, este ?tan?at? pe placa mecanismului, greutatea pendular? ?i rama de protec?ie a mecanismului; suport din lemn, de form? oval?, vopsit negru. Ini?ial, ceasul a fost protejat de un glob de sticl?, care nu s-a p?strat. Dimensiuni: L=43 cm; L?=11 cm; Î=34 cm. Materiale: bronz; o?el; alam?; email; lemn.
Cu acest ceas, patrimoniul muzeului s-a îmbog??it cu o pies? valoroas?, atât din punct de vedere tehnic, cât ?i artistic, demonstrând în acela?i timp c? într-o lume subjugat? banilor, câ?tigurilor rapide, mai exist? oameni altrui?ti, care î?i pot oferi unei institu?ii de cultur? chiar ?i obiectele de suflet.
În prezent ceasul d?ruit se afl? etalat în Expozi?ia permanent? a Muzeului Ceasului, purtând conform dorin?ei celei care l-a d?ruit eticheta cu men?iunea „Dona?ie George T. ?i Anna Macri”.
Conservator ing. Carmen BANU
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploie?ti
Joi, 24 Septembrie 2020 09:31
Pare greu de crezut, dar, a?a cum spunea în jurnalul s?u poeta Gabriela Melinescu, iubirea ?i muza lui Nichita pentru mai bine de un deceniu, scriitorii români plecau destul de des din ?ar?, pe vremea lui Ceau?escu.
Prima c?l?torie a poetului în str?in?tate a avut loc în anul 1963, în fosta Cehoslovacie, iar ultima plecare din ?ar?, chiar în ultimul s?u an de via??, 1983, în fosta Iugoslavie.
Pe parcursul acestor 20 de ani, Nichita St?nescu, departe de a se num?ra printre r?sf??a?ii regimului comunist, a vizitat totu?i un num?r destul de mare de ??ri, în majoritate comuniste, dar ?i Fran?a, Suedia, Germania Federal?, Austria, Italia sau Regatul Unit, pentru a participa la diverse întruniri ale scriitorilor europeni, la festivaluri literare, ca invitat sau pentru a-i fi decernate premii, ca recunoa?tere a valorii sale în literatura european? ?i universal?.
De?i nu a fost printre scriitorii români care ?i-au clamat patriotismul în mod direct ?i ostentativ, pentru a beneficia de favoruri din partea comuni?tilor atotputernici, Nichita St?nescu ?i-a iubit ?ara cu o dragoste adev?rat? ?i puternic? ?i, ori de câte ori, pleca departe de ea, îi ducea dorul ?i dorea s? revin? cât mai repede acas?.
Parcurgând c?r?ile po?tale ilustrate aflate în patrimoniul Muzeului Memorial „Nichita St?nescu” Ploie?ti, te impresioneaz? în mod pl?cut c?ldura, sensibilitatea ?i dragostea poetului, sentimente ce r?zbat din cuvintele cu care se adreseaz? familiei sale. De?i la o vârst? matur?, Nichita folose?te formule de adresare pline de dragostea unui adolescent pentru p?rin?ii ?i sora de acas?, iar ilustratele sunt semnate, în general, Nini, a?a cum era alintat în familie.
Urm?toarea sa c?l?torie dincolo de grani?ele ??rii va avea loc în iunie 1964, în Finlanda pentru a participa la o întâlnire a tinerilor scriitori din Europa. Tot atunci, va lua parte de asemenea ?i la manifest?rile prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Descoper? cu acest prilej Praga, Berlinul, Copenhaga ?i Helsinki, ora?ul care reu?e?te s? îl fascineze prin „splendoarea nop?ilor albe”. Aceea?i sensibilitate, respect ?i dragoste de copil, transpuse în scrisul frumos, regulat ?i perfect lizibil al poetului, care le împ?rt??e?te celor dragi de acas? încântarea lui, în doar câteva cuvinte bine alese ?i pline de c?ldur?.
În mai 1965, poetul c?l?tore?te în Iugoslavia pentru a participa la Festivalul de Poezie de la Struga, unde i se decerneaz? „Premiul Mic” acordat tinerilor scriitori, pentru poemul „Quadriga”. Juriul macedonean l-a preferat pe Nichita în defavoarea poetului rus Evgheni Evtu?enko, poet apar?inând aceleia?i genera?ii, reprezentant de seam? al „dezghe?ului” literar de dup? moartea lui Stalin. Acest premiu a reprezentat prima recunoa?tere pe plan interna?ional, a poetului Necuvintelor.
La începutul anului 1967, Nichita St?nescu face o calatorie în Austria, Fran?a ?i Principatul Monaco, în componen?a unei delega?ii a Uniunii Scriitorilor. Ca de obicei, nu uit? s? î?i salute ?i îmbr??i?eze familia ?i s? îi prezinte locurile frumoase prin care trece, poate mai concis, dar cu aceea?i c?ldur? ?i sensibilitate. De remarcat, aten?ia deosebit? pe care fiul o acord? p?rin?ilor s?i, ultimele dou? ilustrate, de la Versailles, fiind adresate separat p?rin?ilor s?i, mamei îi „s?rut? mâinile”, iar tatei îi împ?rt??e?te entuziasmul s?u ?i faptul c? s-a gândit la el, admirând minunata sal? a oglinzilor. Toat? aceast? grij? deosebit? manifestat? de Nichita fa?? de p?rin?ii s?i, ne trimite cu gândul la sensibilitatea ?i frumuse?ea sufletului ?i caracterului poetului, precum ?i la educa?ia aleas? pe care o primise în familie.
Cu prilejul acestei vizite la Paris, din februarie 1967, Nichita St?nescu prime?te în dar de la marele poet Jacques Prévert ultimul s?u volum de versuri intitulat „Fatras”, cu dedica?ia urm?toare: „În semn de bun? amintire.....lui Nichita St?nescu, (de la) Jacques Prévert”.
În vara anului 1968, poetul face o nou? c?l?torie în Cehoslovacia, unde viziteaza ora?ele Brno, Spielberk ?i, bineîn?eles, Praga, de unde nu uit? s? î?i s?rute, în scris, p?rin?ii.
Periplul nostru printre c?l?toriile lui Nichita St?nescu a?a cum sunt ele prezentate cu propriile-i cuvinte, în c?r?ile po?tale ilustrate, expediate din ora?ele vizitate familiei St?nescu, se opre?te pentru moment, urmând a fi continuat? într-o lucrare ulterioar?.
Muzeograf Carmen Guef
coordonator Muzeul Memorial "Nichita St?nescu" Ploie?ti
Miercuri, 23 Septembrie 2020 08:04
Muzeul Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova se afl? în posesia a dou? piese numismatice de excep?ie ?i anume galbeni mari sau galbeni de podoab? emisiune 1939 (Lupoaica) ?i 1940 (Împ?ratul Traian), piese intrate în patrimoniul muzeului în anul 1965. Monedele jubiliare, galbenii mari emi?i în ultimii doi ani de domnie ai regelui Carol al II-lea, reprezint?, am putea spune, un adev?rat barometru al dezvolt?rii economice a României din acea perioad?, cât ?i o imagine a dimensiunilor atinse de cultul personalit??ii regelui Carol al II-lea.
Emisiunile monetare de aur se pot clasifica în dou? categorii ?i anume: monede de aur cu valoare circulatorie ?i monede de aur jubiliare care nu sunt incluse în circuitul monetar, fiind destinate în special colec?ionarilor.
Istoria emisiunilor monetare de aur române?ti este una relativ recent?, fiind influen?at? în special de contextul politic ?i economic. Din punct de vedere cronologic primele emisiuni monetare din aur sunt datate în a doua jum?tate a secolului al XIX-lea, monede de 20 lei aur fiind b?tute experimental la Berlin în anul 1868. Înfiin?area Monet?riei Statului în anul 1870 va duce la cre?terea num?rului emisiunilor de aur. Astfel, vor fi b?tute noi emisiuni în anii 1883, 1884 ?i 1890. În anul 1906, cu ocazia a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, emisiunile de aur au cuprins ?i monede de 5, 12, 25, 50 ?i 100 lei, monede b?tute la Bruxelles. Tot în anul 1906 va înceta ?i baterea sistematic? a monedelor române?ti din aur. Emisiunile monetare de aur de 20 lei vor cunoa?te apogeul în anul 1890 când se vor bate un num?r de 196.000 de exemplare. Situa?ia economic? ?i politic? va determina autorit??ile s? topeasc? o mare parte din emisiunile din aur, astfel c?, dup? Primul R?zboi Mondial emisiunile de aur destinate circula?iei au încetat. Dup? anul 1918 monedele de aur sunt emise doar comemorativ, primele piese de acest fel fiind emisiunile din anul 1922, dedicate încoron?rii regelui Ferdinand I ?i reginei Maria. Piesele din aceast? emisiune au fost b?tute la Londra ?i au cuprins nominaluri de 25 lei (150.000 exemplare), 50 de lei (105.000 exemplare) ?i 100 de lei (30.000 exemplare). Sub domnia regelui Carol al II-lea, în anul 1935 se reînfiin?eaz? Monet?ria Statului, îns? din 1929 România nu mai b?tuse monede jubiliare de aur. În decembrie 1937, Miti?? Constantinescu, guvernatorul B?ncii Na?ionale a României, îl îns?rcineaz? pe sculptorul Emil W. Becker s? se ocupe de detaliile tehnice referitoare la baterea unor monede jubiliare de aur.
Dintr-o scrisoare a sculptorului Emil W. Becker c?tre guvernatorul B?ncii Na?ionale a României reiese c? artistul a realizat 60 de desene dintre care regele Carol al II-lea a ales 12 exemplare. Tot pentru detalii tehnice Emil W. Becker a efectuat o c?l?torie la Viena de unde a achizi?ionat de la monet?ria austriac? inele de o?el a c?ror dimensiune standard urma s? fie utilizat? la realizarea monedelor jubiliare. Baterea monedelor jubiliare din anul 1939 a fost legiferat? prin legea nr. 489, cantitatea de aur necesar? realiz?rii pieselor fiind eliberat? din rezervele B?ncii Na?ionale a României. Galbenii mari, emisiune 1939, cunoscu?i sub numele de Lupoaica ?i Cosa?ul, nu au valoare nominal? ?i sunt echivalente ca dimensiuni cu piesele de 12 duca?i. Piesele au fost emise al?turi de monede jubiliare de aur cu nominaluri de 20 lei ?i 100 lei. Emisiunea jubiliar? aniversa 100 de ani de la na?terea regelui Carol I ?i nu avea putere circulatorie în sistemul monetar românesc. Nu se cunoa?te num?rul exact de piese emise dar, în privin?a galbenilor mari, documentele B?ncii Na?ionale a României ne arat? c? membrii Casei Regale au primit 56 de piese, dintre care Regele Carol al II-lea a primit 22 de piese, Marele Voievod Mihai 12 piese, principesa Elisabeta 12 piese. Emisiunea jubiliar? din anul 1940 a fost legiferat? prin decretul lege nr. 1775 ?i aniversa 10 ani de domnie a regelui Carol al II-lea. Cantitatea de aur a fost oferit? gratuit de c?tre Banca Na?ional? a României, tirajul emisiunii fiind de 1500 de serii de ?ase monede care cuprindeau ?i galbenii mari „Împ?ratul Traian” ?i „??ranca Modura”, al?turi de monede de 20 ?i 100 de lei. Asemeni emisiunilor din anul precedent piesele nu aveau valoare circulatorie, acestea fiind incluse în seria de cadouri pe care Banca Na?ional? a României le-a d?ruit regelui Carol al II–lea. Din punct de vedere al valorii bazate pe greutate, fiecare galben mare, atât emisunea 1939 cât ?i cea din anul 1940, este echivalent cu 130 de lei. Asemeni emisiunii din 1939, cea din 1940 a fost b?tut? la monet?ria din Bucure?ti, responsabili de design fiind gravorii E. W. Becker, A. Murnu ?i H. Ionescu.
Descrierea monedelor:
Galben mare 1939, monet?ria Bucure?ti, diametru: 41 mm, greutate: 42 gr.
Avers: Regele Carol al II-lea c?lare spre stânga. În dreapta sus legenda: CAROLUS II; dedesubt: E .W. Becker.
Revers: Dou? ghirlande unite pe diametru printr-o friz? cu inscrip?ia: ROMANIA. Deasupra: lupoaica cu Romulus ?i Remus; dedesubt: scut cu stema ??rii; sus: milesimul 1939.
Galben mare 1940, monet?ria Bucure?ti, diametru: 41 mm, greutate: 42 gr.
Avers: Regele Carol al II-lea c?lare spre stânga; deasupra: legenda Carol II Regele Românilor; dedesubt: dou? r?murele legate; inscrip?ia: 10 ANI. Pe cerc dreapta jos: E. W. Becker.
Revers: Bustul împ?ratului Traian spre dreapta, spada împodobit? cu frunze de stejar, iar în mâna stâng? coroana României, pe fundal lan de grâu; dedesubt inscrip?ia: 8 IUNIE 1930/8 IUNIE 1940, între dou? ramuri.
Muzeograf, Claudiu ROBE
Bibliografie:
•George Buzdugan (coord.), Monede ?i bancnote române?ti, Editura Sport-Turism, Bucure?ti, 1977.
•Dan Ilie, Emisiunile de aur ale Regelui Carol al II-lea, Studii ?i Cercet?ri de Numismatic?, 15, 2011, Editura Academiei Române.
•Ernest Oberlander Târnoveanu, Aurul monetizat în spa?iul românesc, dou? milenii ?i jum?tate de istorie, Monede de aur din colec?ii române?ti, Colec?ii din Muntenia, (Aurel Vîlcu, Mihai Dima coord.), CIMEC, Bucure?ti 2001.
•Mihai Mure?an, Monede comemorative (jubiliare) române?ti, 1867-1989, Colec?ionarul Român, 14, 2007.
Marţi, 22 Septembrie 2020 09:09
T?b?c?riile moderne din Ploie?ti erau situate în partea de est a ora?ului, pe strada Carpenului nr. 4, nu departe de actualul stadion ,,Ilie Oan?” (fost „Petrolul”). În aceast? zon? s-au a?ezat t?b?carii înc? de la sfâr?itul secolului XVIII ?i începutul secolului al XIX-lea.
Conform cutumelor vremii ?i cerin?elor legate de practicarea meseriei, t?b?c?riile trebuiau s? fie a?ezate lâng? o ap? curg?toare (în cazul nostru pârâul Dâmbu) ?i la marginea ora?ului, deoarece practicarea acestui me?te?ug producea mirosuri greu de suportat, mai ales în anotimpul c?lduros. Porni?i, în marea lor majoritate, de la sate, meseria?ii au ocupat treptat, al?turi de negu??tori, un loc important în comunitatea ploie?tean?. Ei au intrat în leg?tur? cu produc?torii de la care ?i-au procurat materiile prime ?i le-au transformat în m?rfuri fabricate. Înmul?indu-se, meseria?ii s-au organizat ?i ei în bresle, dup? felul meseriei ce o exercitau.
În Transilvania, breslele se întâlnesc înc? din secolul al XIV-lea, iar în ?ara Româneasc? ?i Moldova ele apar abia în secolul al XVII-lea. Delimitarea exact? între diferitele ocupa?ii me?te?ug?re?ti sau negustore?ti în ?ara Româneasc? s-a f?cut în cursul secolelor al XVII-lea, al XVIII-lea ?i la începutul secolului al XIX-lea.
În secolul al XVIII-lea, în ?ara Româneasc?, breasla devenise o institu?ie or??eneasc? care, în mod autonom, organiza ?i reglementa produc?ia m?rfurilor ?i organiza desfacerea acestora în cadrul pie?ei interne.
În epoca regulamentar?, ca ?i în cele anterioare, conducerea breslei era încredin?at? unor organe alese din rândul bresla?ilor: starostele, care era ajutat în conducere de c?tre epitropi. Alegerea lor se f?cea pentru o perioad? de doi ani. Starostele era ales întotdeauna dintre meseria?ii mai b?trâni, cu autoritate profesional?.
Îndatoririle ?i drepturile breslelor ?i bresla?ilor erau stipulate în hrisoave speciale, emise de c?tre domnie. Un astfel de hrisov a primit ?i breasla tabacilor din Ploie?ti, în luna ianuarie 1826, din partea lui Ioan Grigorie Dimitrie Ghica Voievod.
„ …. am întocmit ?i orânduiala breslii lor ce au avut, precum sunt ?i alte bresle ca s? p?zeasc? dreptatea ?i între ei la treaba me?te?ugului lor:
1. Breasla s? aib? un proistos care se nume?te v?taf, pe care v?taf s?-l aleag? breasla, apoi v?taful iar??i cu breasla împreun? s? aleag? patru ipitropi din ei, care s? vor socoti mai vrednici ?i cu frica lui Dumnezeu, care ?i împreun? cu v?taful s? caute pricinile ce vor avea tabacii cu tabacii pentru de me?te?ugului lor, … ?i pentru altele orice pricini d? ale me?te?ugului lor s?-i judece ?i s?-i îndrepteze ?i celui vinovat s?-i fac? dojan?, îndatorându-l a da ?i la cutie … dup? m?sura învinov??irii.
2. S? ?ie breasla cutie cum ?in toate breslele …. ?i s? puie pe s?pt?mân? me?terii doi lei, sau cât îi va l?sa inima, iar calfa s? puie câte o para.
3. Breasla s? ?ie condic? de to?i me?terii unde sa fie scri?i ?i c?lfile …
4. Cutia breslii s? pecetluiasc? d? v?taf ?i d? acei patru ipitropi ?i s? fie supt îngrijirea v?tafului … din care cutie s? cheltuiasc? la lucruri suflete?ti, a ajuta pe cei s?raci, bolnavi …. a face poduri, a astupa noroaie ?i altele asemenea.
… hrisovul breslii i altor sineturi, s? fie în p?strarea v?tafului, s? ?ie v?taful ?i în condic? d? to?i me?terii ?i d? c?lfi ?i ucenici ?i d? tocmelilor lor …
5. Câ?i din cei streini, care nu sunt tabaci ?i au me?te?ug la vopsit d? piei ?i la lucru, aceia s? nu fie popri?i din lucrul lor, dar s? fie uni?i cu breasla tabacilor ?i s? dea ?i la cutie câte o para p? s?pt?mân? … .
6. Nimeni din alte rufeturi s? nu se amestece în me?te?ugul lor, dar nici ei s? nu amestece în me?te?ugul altora …?i s? se p?zeasc? aceasta, cu nestr?mutare am adeverit hrisovul acesta cu însu?i credin?a Domniei mele, Ioan Grigorie Dimitrie Ghica Voievod … .”.
Fiecare breasl? avea un sfânt din calendarul ortodox, drept patron. În ziua când se s?rb?torea sfântul care era patronul breslei, to?i membri erau obliga?i s? mearg? la o anumit? biseric? din ora?ul lor, c?reia îi d?dea danii în f?clii de cear?, untdelemn pentru candele, t?mâie ?i altele. În afar? de aceast? obliga?ie, breasla ajuta cu sume de bani din cutia ei între?inerea bisericii. Sfântul Ilie era patronul t?b?carilor, cojocarilor ?i bl?narilor.
T?b?carii din Ploie?ti, buni cre?tini, ?i-au construit, în anul 1848, propria biseric?, sub patronajul Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul (aceast? biseric? a fost construit? pe strada Domneasc?, ast?zi Carpenului).
.jpg)
Planul ora?ului Ploie?ti în anii 1830 – 1840
O perioad? îndelungat? (1879-1937), Biserica „Sf. Ilie” a fost filial? a Bisericii „Sf. Nicolae Vechi”. Pân? în 1944, biserica a cunoscut mai multe îmbun?t??iri, atât la partea construit?, cât ?i la arhitectur? ?i dot?ri. Întrucât în timpul Primului R?zboi Mondial clopotele au fost jefuite de armata german? de ocupa?ie, în 1920 au fost cump?rate altele noi, care exist? ?i ast?zi. Toate îmbun?t??irile dintre 1924-1937 se datoresc muncii preotului paroh Alexandru Popescu-Strejnicu.
În ziua de 5 aprilie 1944, bombele au distrus din temelii Biserica „Sf. Ilie”. F?r? a se l?sa doborâ?i, t?b?carii ?i ceilal?i credincio?i au turnat, în anul 1945, o nou? funda?ie, hot?râ?i s?-?i reconstruiasc? biserica. Îns? datorit? încerc?rilor deosebite prin care aveau s? treac?, proiectul lor a r?mas în acest stadiu pân? în anul 1997 când, un grup de credincio?i sub îndrumarea noului paroh, preot Adrian Marinescu, a trecut la construirea noii biserici „Sf. Ilie”, pe locul celei vechi.
Actuala Biseric? „Sf. Ilie” este situat? pe strada Carpenului nr. 17-19 din Ploie?ti.
Tabacii ploie?teni de-a lungul secolului al XIX-lea ?i în prima jum?tate a secolului XX
Pe baza materialelor documentare, putem distinge mai multe etape în evolu?ia tabacilor ploie?teni de-a lungul secolului al XIX-lea ?i prima jum?tate a secolului XX, ?i anume:
· 1810 – s-a întocmit catagrafia Mitropolitului Ignatie, din ordinul guvernatorului rus. Aceast? statistic?, printre altele, f?cea cunoscut? întinderea ora?ului Ploie?ti. În 1810 târgul Ploie?tilor avea nou? mahalale, corespunz?tor la nou? parohii, ?i întinderea lui era cuprins? în marginile definite de urm?toarele puncte de orientare: ,,în r?s?ritul târgului, marginea era la gr?dinile de pe malul Dâmbului, în mahalaua Tabacilor (I) din jurul Bisericii Sf. Apostoli Petru ?i Pavel. De acolo, cobora spre sud, de-a lungul gârlii Tabacilor, prin mahalaua Abagiilor, spre est, marginea târgului ocolea crângul ?i mla?tinile Dâmbului ?i ajungea iar??i în mahalaua Tabacilor.”
· 1826 – ianuarie, este acordat Hrisovul breslei t?b?carilor din Ploie?ti (amintit mai sus).
· 1831 – iulie, intr? în vigoare noua lege de organizare a statului - Regulamentul Organic. Conform Catagrafiei întocmite în 1831, ora?ul Ploie?ti era împ?r?it în patru desp?r??minte, fiecare cuprinzând trei pân? la patru mahalale, stabilite dup? enoria bisericilor respective.
Desp?r??mântul al III-lea, Vopseaua Ro?ie, se compunea din mahalalele „Sf. Vineri”, „Sf. Nicolae Nou”, „Sf. Ilie” („Tabaci”) ?i „Biserica Domneasc?”, ?i avea 160 de familii.
Tot din anul 1831, dateaz? o catagrafie a diferitelor bresle de meseria?i. Aceasta era alc?tuit? pe mahalale nu pe desp?r??minte ?i a fost întocmit? de ?tefan Ghiorgiu, starostele Corpora?iei Meseria?ilor. Conform Catagrafiei breslelor de meseria?i din 1831, num?rul meseria?ilor era de 230 de familii, din care nou? de tabaci.
Regulamentul Organic fixeaz? drepturile pe care le au cet??enii precum ?i obliga?iile de zeciuial?. M?surile de ordine au fost acceptate de bun?voie de ploie?teni, dar, cu o anumit? m?sur? fiscal? sortit? s? sprijine dezvoltarea edilitar?, nu au fost de acord; cu alte cuvinte, pentru fa?ada casei ?i a cur?ii. Ploie?tenii au murmurat, la 2 noiembrie 1831, când m?sur?torii înso?i?i de doroban?i au început s? umble din cas? în cas? ?i s? m?soare cu sforile cu pece?i lungimea fa?adelor ?i au încercat s? se împotriveasc?.
Preotul Constandin a luat atitudine, în anii 1831-1832, în fruntea t?b?carilor, împotriva hot?rârii adoptate de autorit??i de m?surare a fa?adelor, în vederea cre?terii impunerilor fiscale. Gâlceava s-a întins repede ?i în alte mahalale ?i a?a numita ,,daraver? cu sforile” avea s? se sting? de-abia peste un an.
Dup? 1831, me?te?ugarii ?i negustorii devin patentari ?i au starosti, iar cei care nu au patent? nu pot face parte din nici o breasl?.
· 1837 – Este alc?tuit? o nou? Catagrafie, mai explicit?, a ora?ului Ploie?ti. Num?rul mahalalelor se înmul?e?te cu una, fiind cinci desp?r??minte, cu un num?r de 3.090 oameni. Desp?r??mântul al V-lea, Vopseaua Verde, avea urm?toarele mahalale: „Sf. Vineri”, „Biserica Domneasc?”, „Sf. Nicolae Nou”, „Sf. Nicolae Vechiu”, „Sf. Ilie” („Tabaci”) ?i a „Boldeschi”, cu 647 familii.
Pentru anul 1837, g?sim ?i o Catagrafie a corpora?iilor, alta a patentarilor ?i a treia a sudi?ilor. Erau 41 de corpora?ii printre care ?i Corpora?ia Tabacilor, cu 15 familii.
· 1847 – Mahalalele existente în acel an erau în num?r de 14, iar printre ele se afla ?i Mahalaua Tabacilor cu Biserica „Sf. Apostoli Petru ?i Pavel”.
· 1848 – T?b?carii din Ploie?ti ridic? Biserica „Sf. Ilie”. Biserica a fost construit? pe mica în?l?ime de lâng? ,,Cotul Gârlei Tabacilor, care tocmai o apuca spre r?s?rit spre a se v?rsa în râul Dâmbu”. Din rândul t?b?carilor au fost mai mul?i ctitori care, a?a cum era obiceiul vremii, ap?reau fie în pisanie, fie în pomelnicele p?strate la Proscomidie. Cum îns? toate au disp?rut (o dat? cu distrugerea vechii biserici, în aprilie 1944), ne raport?m la informa?iile r?mase.
În altarul noii biserici „Sf. Ilie” se afl? icoana Cina cea de tain? de la vechea Catapeteasm? ?i o icoan? a „Sf. Nicolae”, înconjurat de opt medalioane cu sfin?i, adev?rat? capodoper? a pictorului Nicolae Costescu, care a fost realizat? ,,cu cheltuiala isnafului tabacilor din aceast? urb? Ploie?ti”, în anul 1875, cum preciza inscrip?ia.
· 1850-1860 - Tabacii locuiau pe urm?toarele uli?e:
- Uli?a Domneasc? (azi str. Carpenului) are un caracter de drum de sat. Gârla Tabacilor curge prin mijlocul uli?ii de unde se alimenteaz? cu ap? dubele tabacilor. Casele sunt mici ?i pu?ine. Împreun? cu trei uli?e laterale scurte - Sf. Ilie, Pielari ?i Tabaci - cu care închipuie?te suburbia Sf. Ilie, num?r? 59 de case, din care 30 nu au decât o singur? înc?pere. În acest grup de uli?e, cei mai mul?i dintre locuitori sunt tabaci (t?b?cari), având dubele ?i tobele necesare în curtea proprie. Sunt ?i tabaci mai avu?i, cu instala?ii rotative: Petre Ion Suditu, de asemenea Gheorghe Ghimb??anu, Nicolae Prodan.
- Uli?a Sf. Ilie (azi strada R?zboieni), uli?? lateral? a precedentei, legând-o pe aceasta de paralela ei uli??, „Sf. Apostoli”. Este slab populat? ?i are cur?i mari de plugari ?i tabaci. La confluen?a ei cu Uli?a Domneasc?, se afl? Biserica „Sf. Ilie”; Biserica propriu-zis? a fost d?râmat? de bombardamentele aeriene din aprilie 1944, r?mînând din ea doar clopotni?a ?i casa parohial?.
- Uli?a Pielarilor (strada Machedoni), ulicioar? scurt?, lâng? Uli?a Domneasc?, era locuit? de câ?iva tabaci.
- Uli?a Gârli?ei (strada Cantemir), este cea care une?te uli?a Sf. Nicolae Abagii (azi Mihai Bravu) cu uli?a Matei Basarab; este de fapt un vad al Gârlii Fântânilor, înainte de unirea acesteia cu Gârla Tabacilor. Lâng? aceast? gârli?? î?i avea dubele tabacul cel mare, Stan Bute – starostele ?i Ion Barcu (B?rbulescu) – Tabacu.
- Uli?a Tabacilor (strada Tabaci) era artera principal? a breslei tabacilor. Fiecare cas? de pe aceast? uli?? era o t?b?c?rie, iar me?te?ugul lor era cel mai c?utat în acest mijloc de veac (sec. XIX). Pe aceast? uli?? erau t?b?c?riile lui Stoian P?un Tabacul, Ivan N?stase ?i Ilie.
· 1880 – Erau în Ploie?ti 119 t?b?c?rii. Dup? 1880 s-a dezvoltat puternic industria româneasc? a t?b?c?riei.
· 1881 – Pân? în acest an în Ploie?ti str?zile nu au nume fixate. Fiecare uli?? avea câte un fel de negu??tor sau meseria?. De aceea ?i str?zile purtau nume ca acestea: C?ld?rari, ?elari, Tabaci, ?epcari ?.a.
· 1927 – În Ploie?ti erau 45 de t?b?c?rii.
· 1929-1933 - Datorit? crizei economice multe dintre t?b?c?rii î?i închid activitatea.
· 1930 – Erau 28 de t?b?c?rii, în care lucrau aproximativ 150 de oameni.
· 1934-1937 – În aceast? perioad? au loc lucr?ri de pavare ale str?zilor. Acestea s-au extins, mai ales, asupra p?r?ilor periferice ale municipiului, deoarece situa?ia din aceste p?r?i cerea o asanare grabnic?. Concomitent cu pavarea str?zilor s-a f?cut ?i canalizarea lor. În 1934 str?zile Tabaci, Domneasc? (azi Carpenului) sunt asfaltate trotoarele cu asfalt cald. În 1935, în zona Bisericii „Sf. Ilie” ?i pe Strada R?zboieni sunt asfaltate trotuarele. Pavaje cu piatr? cubic? sunt executate pe str?zile Domneasc?, Tabaci, R?zboieni în anii 1934-1935.
În anul 1936, sub îndrumarea Ministerului Industriei ?i Comer?ului, a fost tip?rit ,,Indicatorul Industriei române?ti”, lucrare ce prezint? în mod succint cea mai mare parte a unit??ilor industriale din ?ar?. În Ploie?ti erau semnalate mai multe întreprinderi de prelucrare a pieilor, ?i anume: Albulescu I. Th., pe strada Domneasc?, nr. 33; Bradul, a lui Constantin Dobrescu, pe strada Domneasc?, nr. 46; Elefant, La Dumitrescu, pe strada Domneasc?, nr. 16; Hristodorescu Hristodor, pe strada Domneasc?, nr. 3; Hristodorescu Nae ?i Succ, pe strada Domneasc?; Record, a lui Popescu Traian, strada Domneasc?, nr. 19; Regele Carol, a lui Avramescu C., pe strada Tunari, nr. 21; T?b?c?ria Româneasc?, a lui Kevork Fergian, pe strada Matei Basarab, nr. 1; Taninul, a lui Ionescu Nicu, pe strada Domneasc?, nr. 12 ?i Velicu Iancu ?i Radu, pe strada Domneasc?, nr. 9.
Dup? perioada marii crize economice (1929-1933), industria de piel?rie din Ploie?ti a cunoscut o puternic? revigorare, pentru ca apoi, în timpul celui de-Al Doilea R?zboi Mondial, s? suporte distrugeri majore, datorit? mai cu seam? bombardamentelor din vara anului 1944. Momentul na?ionaliz?rii a g?sit industria de piel?rie din Ploie?ti într-o accentuat? stare de dezorganizare. Imediat dup? na?ionalizare, toate fabricile ?i atelierele de t?b?c?rie au fost grupate ?i sistematizate tehnologic în cadrul întreprinderii Poporul, pe dou? amplasamente ?i anume: fosta t?b?c?rie - Hristodor Hristodorescu (sediul principal) ?i t?b?c?ria B?dulescu. Profilul de produc?ie al unit??ii a fost stabilit la prelucrarea pieilor de oi, în diferite sortimente. În anii de dup? na?ionalizare, întreprinderea a beneficiat de importante fonduri pentru renovare, reorganizare ?i dotare. Dup? 1989, întreprindrea a intrat în declin apoi, a fost desfiin?at? total, în anul 2004. La începutul anului 2006, cl?dirile în care a func?ionat întreprinderea de prelucrare a pieilor, situat? pe strada Carpenului, nr. 8, au fost demolate, pe terenul ocupat de acestea urmând a se construi un ansamblu de locuin?e.
Mult timp Ploie?tiul a fost un ora? numai de comer? ?i de meserii. Vechile denumiri ale str?zilor ar?tând care au fost ocupa?iile ?i repartizarea locuitorilor.
Str?zile Ploie?tiului se numeau în trecut: C?ru?a?i, Pielari, T?b?cari, C?ld?rari, Lipscani etc.
Dup? cum am observat din documentele prezentate mai sus, bisericile erau puncte importante de reper în alc?tuirea ora?ului. În zona T?b?c?rie – Mihai Bravu exist? ?i ast?zi a?ez?minte religioase importante, atât prin arhitectur?, cât ?i prin trecutul lor istoric (Biserica Sf. Ilie, Biserica Domneasc?, Biserica Nicolae Vechi, biserica Sf. Nicolae Nou).
Zona în care au func?ionat t?b?c?riile este una foarte important?, din punct de vedere istoric ?i arheologic. Aici î?i au începuturile localitatea Ploie?ti; în zon? au fost descoperite urme arheologice ce dateaz? de la sfâr?itul secolului al XV-lea ?i începutul secolului al XVI-lea.
Muzeograf Monica CÎRSTEA
BIBLIOGRAFIE
· Debie, C.Nicolae – Începuturile urbanismului în Ploie?ti. Contribu?ii la cunoa?terea istoriei ora?ului, în „Studii ?i materiale privitoare la trecutul istoric al jude?ului Prahova”, II, Ploie?ti, 1969.
· Debie, C.Nicolae – Macheta ora?ului Ploie?ti la mijlocul sec.al XIX-lea, Ghid Istoric, Ploie?ti, 1972.
· Deselnicu, M.; Olteanu, ?.; Teodorescu, V. – Istoria prelucr?rii pieilor pe teritoriul României, Editura Tehnic?, Bucure?ti, 1984.
· Diculescu, Vladimir – Bresle, negustori ?i meseria?i în ?ara Româneasc? (1830 – 1848), Bucure?ti, Editura Academiei, 1937.
· Diculescu, Vladimir – Via?a cotidian? a ??rii Române?ti în documente 1800 – 1848, Editura Dacia Cluj, 1970.
· Sevastos, Mihai – Monografia ora?ului Ploie?ti, Bucure?ti, Editura Tiparul „Cartea Româneasc?”, 1937.
· Trestioreanu, C.; Marinic?, Gh. – Bisericile din Ploie?ti, vol.I Bisericile Ortodoxe. Monografie, Ploie?ti, Editura Ploie?ti – Mileniul III, 2003.
Luni, 21 Septembrie 2020 13:09
Intrarea României în r?zboi al?turi de Antanta nu a fost preg?tit? a?a cum ar fi trebuit. Anii neutralit??ii nu au fost valorifica?i, din punct de vedere militar, efectivele r?mânând sc?zute, iar echipamentul insuficient. Dac? în 1913 armata num?ra 400 000 de militari, la 1916 în rândurile acesteia erau 833 000, cu o rezerv? de 416 000, care constituia un total de 1 250 000. În ceea ce prive?te echipamentul, ambasadorul american la Bucure?ti, Charles J. Vopicka, afirma: „marea majoritate a armatei române era constituit? din solda?i neexperimenta?i, care în bun? m?sur? nu aveau cadre ofi?ere?ti corespunz?toare. ...Armata român? nu avea artilerie....Era, de asemenea, o mare lips? de grenade de mân?”.
Din punct de vedere diplomatic România a intrat în r?zboi cu un handicap. Fran?a ?i Rusia avuseser? un îndelung dezacord cu privire la România. Francezii doreau ca aceasta s? intre în r?zboi ca o contrapondere fa?? de Rusia, în care nu aveau încredere. Pe de alt? parte ru?ii se temeau c? trupele române, fiind prost instruite, ar fi putut deveni o piedic? ?i considerau excesive revendic?rile teritoriale ale guvernului de la Bucure?ti.
Regele Ferdinand I ?i generalul Henri Mathias Berthelot, 1917
La începutul lunii octombrie 1916, ofensiva Germaniei asupra României era evident?. În aceste condi?ii, Parisul l-a trimis pe generalul Henri Berthelot drept consilier militar al armatei române. Om de statur? impresionant?, Berthelot avea, potrivit ministrului francez Saint Aulaire, „tot atâta delicate?e ca ?i rotunjime”. Competen?a lui, dublat? de un optimism tenace ?i cu o „voin?? calm?, binevoitoare, inflexibil?”, l-au f?cut pe generalul francez s? câ?tige afec?iunea Reginei Maria a României.
Generalul francez a sosit la Bucure?ti la 18 octombrie 1916 cu 277 de ofi?eri, 37 pilo?i, 88 medici, farmaci?ti ?i veterinari, patru ofi?eri de marin?, opt ofi?eri de intenden?? ?i 1.150 de grade inferioare. C?l?torise în România prin Rusia ?i se oprise pentru o audien?? la ?ar cât ?i pentru unele întâlniri cu Sturmer ?i conduc?torii militari ru?i. Nicolae al II-lea l-a asigurat pe generalul francez, cu toat? sinceritatea, de fidelitatea Rusiei fa?? de aliatul ei. Pozi?ia lui Sturmer, ministrul de externe al ?arului, a fost înt?rit? de ?eful Statului Major Rus. Acesta, într-o întrevedere cu Berthelot, i-a ar?tat o hart? pe care a eviden?iat linia dintre Muntenia, pe care ru?ii pl?nuiau s? o evacueze, ?i Moldova pe care el o trata ca pe o parte a Rusiei ?i pe care ei aveau de gând s? o apere. Sosirea ulterioar? a generalului francez în România a determinat trimiterea unei directive secrete trimise de la St. Petersburg c?tre Misiunea rus? de la Bucure?ti: „Nu uita?i c? scopul nostru fundamental este s? facem s? nu reu?easc? misiunea francez?”. În aceste condi?ii politice ?i militare generalul francez ?i-a început activitatea.
La sfâr?itul lunii octombrie generalul Berthelot ?i Marele Stat Major Român au cerut ca solda?ii ru?i s? fie trimi?i s?-i schimbe pe românii epuiza?i ?i s? men?in? frontul din Transilvania. Marele Stat Major Rus a refuzat. Bombardat cu telegrame de la Bucure?ti ?i Paris, prin care i se cereau înt?ririle f?g?duite, ?eful Marelui Stat Major Rus i-a telegrafiat ?efului Misiunii Militare ruse din România: „Nici un om, nici o pu?c?!” Aceasta, a spus ministrul francez, era „tr?dare militar?”, conform? cu declara?ia lui Berthelot cu privire la necesitatea de a abandona Muntenia.
B?t?lia pentru Bucure?ti, de?i a beneficiat de un succes ini?ial, a fost pierdut? la 20 noiembrie/3 decembrie 1916 ca urmare a unei cople?itoare superiorit??i militare a inamicului. Retragerea spre Siret, pentru a elimina din pierderi, a f?cut ca Bucure?tiul s? cad? în mâna armatei inamice. În aceste condi?ii guvernul român prezidat de Ion I. C. Br?tianu a p?r?sit capitala ?i s-au îndreptat spre Ia?i. Despre ofi?erii francezi , în 1916, decembrie, Nicolae Iorga scria urm?toarele: „...în triumfurile, încerc?rile ?i revan?a lor, pentru c? de ele am legat totdeauna o veche recuno?tin?? ?i, în ceasuri de reculegere, ?i cele mai mari speran?e, ale osta?ilor Franciei. Oriunde le vedem, ele ?in cald inimilor noastre, prin ce înseamn? ca nobil? hot?râre de a jertfi tot ce d? via?? pentru scopuri care-i sunt superioare ?i o senin? ?i voioas? demnitate în a sprijini ?i a învinge orice greut??i”.
Astfel, în iarna ?i prim?vara anului 1917, într-o perioad? de acalmie militar?, Misiunea Francez? condus? de generalul Berthelot a continuat aceast? reorganizare a armatei române. Berthelot i-a trimis pe membrii misiunii în toate regimentele, s? tr?iasc? al?turi ?i împreun? cu solda?ii români. Generalul însu?i î?i petrecea timpul printre solda?ii de rând, imaginea lui r?mânând legendar? ?i traversând deceniile.
Au fost sco?i din rândurile armatei cei corup?i, incompeten?i ?i pe cei care nu meritau încredere din punct de vedere politic, vechii generali fiind înlocui?i cu tineri ofi?eri care aveau deja experien?? pe câmpul de lupt?. Noii recru?i erau instrui?i de ofi?eri francezi conform stilului de lupt? occidental ?i înzestra?i cu tunuri ?i muni?ii de provenien?? francez? transportate prin Rusia, sub escort?, de g?rzi franceze înarmate. Pân? în aprilie 1917, armata român?, de?i considerabil redus? ca num?r, era o for?? de lupt? competent?, bine instruit?, redutabil? chiar. Pân? în var?, solda?ii români constituiau, dup? spusele ambasadorului american, „una dintre cele mai bune organiza?ii de lupt? din Europa”.
Generalul Berthelot remite legiunea de onoare generalului Eremia Grigorescu, One?ti, 1917
Eforturile lui Berthelot au fost recompensate de ?inuta impecabil? a armatei române în timpul cumplitelor b?t?lii din vara anului 1917.
Amalia NICOAR?, ?ef Birou Istorie
Lista bibliografic?:
• Platon 2003 – Gheorghe Platon, „Istoria Românilor, vol.II, Tom II De la Independen?? la Marea Unire (1878-1918)”, Bucure?ti, 2003;
• Vopicka, 1921 – Charles J. Vopicka, „Secrets of the Balkans – seven years of a diplomatist’s life in the storm centre of Europe”, Chicago, 1921;
• Kiri?escu 2014 – Constantin Kiri?escu, „Istoria r?zboiului pentru întregirea României”, Volumul II, Ploie?ti, 2014;
• Pakula 1984 – Hannah Pakula, „Ultima romantic? – Via?a reginei Maria a României”, Bucure?ti, 1984;
• Iorga 1916 – Nicolae Iorga, „Ofi?eri francezi din România, Neamul Românesc”, 29 decembrie 1916.
Mai multe articole..
- ISTORIA ?I EVOLU?IA COQ-URILOR
- Costumul de curte medieval
- Zilele Europene al Patrimoniului
- MONEDE DE AUR TIP SOLIDUS DIN COLEC?IA MUZEULUI JUDE?EAN DE ISTORIE ?I ARHEOLOGIE PRAHOVA
- Restaurarea unei c?r?i vechi române?ti
- CERCET?RI ARHEOLOGICE PE ?ANTIERUL URLA?I (JUD. PRAHOVA)
- Asediul Plevnei 11 septembrie 1877 - 10 decembrie 1877
- TIPSIA DE LA URZICENI
- SCURT ISTORIC AL ?COLILOR PLOIE?TENE (SECOLUL XIX – JUM?TATEA SECOLULUI XX)
- DEDICA?II AUTOGRAFE PE VOLUME DE CARTE OFERITE POETULUI NICHITA ST?NESCU DE C?TRE PERSONALIT??I LITERARE ?I CULTURALE ?I AFLATE ÎN PATRIMONIUL MUZEULUI MEMORIAL „NICHITA ST?NESCU”
Pagina 44 din 122