Muzeul Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova
înfiin?at în anul 1955 prin str?dania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este ast?zi o prestigioas? institu?ie de cultur?, care prin cele 16 sec?ii muzeale deschise publicului, valorific? expozi?ional, ?tiin?ific ?i cultural-educativ, crea?ii materiale ?i spirituale din patrimoniul prahovean, na?ional ?i universal.

"Muzeul trebuie sa fie o ?coala de istorie a gustului - ?i, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

Eroare
  • XML Parsing Error at 1:1310. Error 9: Invalid character

Luni, 07 Septembrie 2020 11:16

În vara anului 1998, în urma unei viituri puternice, malul înalt al râului Teleajen, aflat la cca. 500 m sud-vest de satul Palanca, comuna Râfov, jud. Prahova, s-a pr?bu?it dezvelind unul dintre capetele unei ambarca?iuni de tip monoxil?. Locul descoperirii se afl? la cca. 1 km nord de confluen?a râurilor Prahova ?i Teleajen, pe malul vestic, acolo unde albia râului face un meandru pronun?at spre vest-sud-vest. Curentul puternic al apei, lovind în mal, a provocat o cotlonire cu un perete înalt de 6-7 m.
A fost întreprins? aici o interven?ie de salvare în vederea prelev?rii piesei în condi?ii cât mai apropiate de starea bun? de conservare în care se afla. Dup? analiza situa?iei am realizat dificult??ile majore pe care trebuia s? le dep??im:
1. Monoxila nu z?cea orizontal, ci era înfipt? cu unul din capete în albia râului, sub un unghi de cca. 35 grade ?i, cum s-a putut constata mai târziu, intra cu 1-1,5 m sub nivelul prundului.
2. Malul înalt de 6-7 m amenin?a în orice moment s? se d?râme ?i, în acest sens, se impuneau m?suri urgente.
3. Orice interven?ie era considerabil îngreunat? de curentul puternic al râului, în orice caz, a?a cum se va vedea, mai puternic decât am estimat ini?ial.
Prelevarea piesei, aflat? într-o stare bun? de conservare, impunea s?parea de jur împrejurul ei, lucrare imposibil de executat la cca 1 m sub ap?. Am încercat amenajarea unui doc uscat prin construirea unui dig din pari, împletitur? de nuiele ?i saci cu nisip. Ceea ce am reu?it, sco?ând apa din interiorul bazinului creat, a fost s? constat?m c? peste cap?tul monoxilei se aflau al?i bu?teni cu dimensiuni de 0,50-0,60 m diametru ?i câ?iva metri lungime. La mai pu?in de 1/2 or? de la evacuarea apei din interiorul bazinului creat de dig, curentul foarte puternic a s?pat la baza acestuia ?i apa a început s? se infiltreze, anihilând toate eforturile noastre. Am încercat atunci ca, folosind pompe de mare putere, s? echilbr?m infiltrarea cu evacuarea apei. A fost numai o rezolvare par?ial? a problemei, care a permis localizarea ?i evacuarea bu?tenilor afla?i peste cap?tul dinspre NV al monoxilei cu ajutorul unor macarale. De s?pat în jurul ei îns? nu a fost posibil deorece debitul infiltr?rilor era mult prea mare ?i prea rapid. Solu?ia a fost interven?ia unui utilaj greu ?enilat care, instalat în albia râului, a s?pat la cca 1,5- 2 m distan??, coborând fundul acesteia cu peste 1,50 m. Piesa a r?mas pe un fel de treapt?, dup? demontarea c?reia a fost posibil? prelevarea ei.
În stadiul actual monoxila, f?cut? dintr-un trunchi de stejar, al c?rui diametru ini?ial poate fi apreciat la cca 1 m., are lungimea de 10,35 m. ?i l??imi de 0,60 – 0,63 m. în zona central? ?i 0.35-0,45 m. c?tre capete. Grosimea bordului variaz? între 3,5 - 4 cm. la copastie (ceea ce numesc marinarii opera moart?, partea care iese din ap?) ?i 9 - 10 cm. în zona fundului. Cele dou? extremit??i, cioplite în aceia?i manier?, ceea ce ne las? s? consider?m c? piesa nu avea prov? ?i pup? cioplite în maniere deosebite, au grosimi asem?n?toare cu cele ale fundului, probabil în ideea cre?rii unei zone cu rezisten?? sporit?, capabil? s? preia ?ocurile provocate de contactele cu corpuri dure.
În?l?imea bordului este de cca. 0,50-0,55 m., iar fundul u?or albiat, mai plat în zona central? ?i rotunjit spre extremit??i. Extremit??ile sunt cioplite arcuit prelung, diferen?a de nivel între orizontala fundului ?i vârful extremit??ii este de 0,70 m.
Se remarc? prezen?a a dou? orificii în marginea superioar? a bordului, plasate la cca. 1,50 m de unul din capete, probabil pentru fixarea vâslei-cârm?. Alt detaliu care trebuie men?ionat, dar c?ruia nu i-am g?sit înc? o explica?ie, este prezen?a unor cuie-dopuri de lemn, cu diametrul de 1,5- 2,0 cm., în fundul ambarca?iunii, plasate dou? câte dou?, la distan?e variabile; între ele de la 24 la 38 cm., iar cele patru dublete sunt plasate la distan?e variind între 1,25 - 1,50 m. Este sesizabil? o repara?ie la unul din borduri, prin ad?ugarea unei buc??i rupte, prins? cu cuie de lemn. La unul dintre capetele monoxilei, probabil cel de la baza trunchiului, sunt vizibile inelele de cre?tere ale arborelui.
 
 
Mai ales în interiorul ambarca?iunii sunt vizibile urmele uneltelor cu care a fost lucrat?, probabil barda ?i tesla, sub forma unor crest?turi late de 6-8 cm., care ar putea indica ?i dimensiunile t?i?ului uneltei ?i pe cele ale a?chiilor desprinse dintr-o singur? lovitur?. Ele sunt sub?iri ?i ferme, ceea ce indic?, dac? avem în vedere ?i esen?a tare asupra c?reia au ac?ionat, unelte f?cute dintr-un metal destul de rezistent, care ?inea bine t?i?ul. Crest?turile sunt direc?ionate în lungul fibrei, fie spre o extremitate, fie spre cealalt?. La exterior aceste urme de cioplire sunt foarte vag vizibile. Probabil c? ele au existat, dar frecarea le-a estompat.
Forma ambarca?iunii, capabil? s? preia valul la ambele capete, nu este una nefireasc?, mai ales dac? avem în vedere câteva observa?ii pe care le-am putut face chiar pe malul Teleajenului ?i detalii de construc?ie:
1. Chiar ?i în locul unde a fost descoperit?, pe cursul inferior al râului, aproape de confluen?a cu Prahova, curentul apei este foarte puternic ?i dac? avem în vedere c? ea era f?cut? s? circule în susul ?i în josul râului, în amonte era ?i mai puternic. ?inând cont de masa ambarca?iunii (deplasamentul, în termeni marin?re?ti, care este de circa 0,6-0,8 tone, conform formulei de calcul folosit? pentru calculul deplasamentului navelor moderne), nu era posibil? deplasarea ei în amonte cu ajutorul vâslelor, mai ales atunci când era înc?rcat?, în condi?iile existen?ei unui curent ?i mai puternic în vremea în care malurile nefiind desp?durite, ca ast?zi, albia era mai îngust?. De aceea consider?m c? în amonte era dus? la edec, cu ajutorul animalelor de povar?.
2. Observa?iile f?cute în susul ?i în josul râului ne-au indicat o l??ime a albiei care nu dep??e?te ast?zi 10-12 m., iar în anumite por?iuni l??imea scade sub 10 m., acolo unde râul trece prin zone împ?durite. Adâncimea apei, chiar în perioade f?r? precipita?ii, nu scade, pe talveg, sub 1,20 m., dar spre maluri nu dep??e?te 20-30 cm. Dac? avem în vedere pescajul sau opera vie (partea adâncit? în ap?) a ambarca?iunii ?i l??imea râului, dificultatea manevrei atunci când era pus? pe latul cursului, în condi?iile unui curent puternic, devine evident? necesitatea ca monoxila s? se poat? deplasa în ambele direc?ii ( în susul ?i în josul râului) f?r? a fi întoars?. Construirea ambarca?iunii în acesat? manier? era o necesitate în condi?iile în care albia Teleajenului, care traversa, pân? în urm? cu numai 2-300 de ani, vesti?ii codrii ai Vl?siei, trebuie s? fi fost mai îngust? dec?t ast?zi ?i evident mai adânc?, desp?duririle provocând ruperea malurilor, soldat? cu l?rgirea cursului ?i sc?derea adâncimii. Pentru aceast? interpretare pledeaz? ?i existen?a celor dou? orificii existente la partea superioar? a bordului, sub marginea acestuia, plasate la cca 1,5 m. de capete, în vederea fix?rii ramei – cârm?, dup? caz, la un cap?t sau la cel?lalt al ambarca?iunii.
Existen?a ambarca?iunilor de tip monoxil? nu este o noutate pentru locuitorii de la nord de Dun?re, chiar dac? ne referim la perioade mult reculate în timp. Autorii antici le amintesc în scrierile lor. Herodot, vorbind despre expedi?ia lui Darius la nord de Dun?re, la sfâr?itul secolului al VI-lea a.Chr., le men?ioneaz? ca fiind folosite de ge?ii nord-dun?reni. Arrian, relatând cele transmise de un martor ocular – Ptolemeu din Lagos - afirm? c? marele rege Alexandru a folosit în expedi?ia sa din anul 335 a. Chr., pentru a-?i trece falanga peste Dun?re, în ?ara ge?ilor, ambarca?iuni rechizi?ionate de la localnici, f?cute dintr-un trunchi de copac, aflate în num?r mare acolo - μονοξυλα πολοια εκ της χωρας (multe luntrii dintr-un singur lemn, din ?inut), transmi?ându-ne astfel ?i denumirea tipului de ambarca?iune - monoxila. Termenul s-a format prin însumarea a dou? cuvinte grece?ti: μονος, η, ο - unul, singur; ξιλοv,o – lemn, ?i denume?te o ambarca?iune primitiv? f?cut? dintr-un trunchi de copac scobit, în limba român? din fran?uzescul monoxyle. Ele sunt apoi prezente în multe dintre documentele medievale. Amintim men?iunea cronicarului apusean Walerand de Wawrin care, relatând despre expedi?ia pe Dun?re întreprins? de Iancu de Hunedoara ?i Vlad Dracul (tat?l lui Vlad ?epe?) împotriva turcilor la 1445, vorbe?te despre astfel de ambarca?iuni scobite într-un singur trunchi de copac, dând detalii care ne sunt familiare dac? avem în vedere exemplarul nostru.
Ambarca?iuni de tipul monoxil? de mari dimensiuni au fost descoperite în ?ara noastr? la Berindan- Satu Mare, un exemplar lung de 13,20 m., lat de 0,80 m. la un cap?t ?i 0,90 m. la cel?lalt, aflat? în malul Some?ului, cca. 7 m adâncime; la Crasna, pe valea Cri?ului sau la Teceu-Sighet, pe malul Tisei.
Fragmente dintr-o monoxil? care poate fi încadrat? în categoria celor de mari dimensiuni au fost descoperite ?i la T?t?r?i- Prahova.
Exemplare de dimensiuni mai reduse sunt semnalate la C?r??eu- Satu Mare, pe Some?, de 3,5 m.; la Timi?oara un exemplar de 4,5 m. lungime, surpris în malul Beg?i; la Galu -Valea Bistri?ei, un alt exemplar de 4,75 m.
Dac? luntrea monoxil? de mici dimensiuni (3-5 m.), numit? ?i ciobac?, era folosit? pentru pescuit sau trecerea apelor de c?tre un grup restrâns de persoane (3-4), cele de dimensiuni mai mari (cca. 10 m.) ?i cu un deplasament apreciabil erau folosite precump?nitor pentru transportul de m?rfuri ?i persoane pe distan?e mai mari, cu scopuri comercial-economice sau chiar militare.
Având în vedere dimensiunile, cea mai apropiat? analogie pentru monoxila de la Palanca-Râfov pare a fi cea descoperit? la Berindan-Satu Mare, datat? în secolele XIII-XIV ?i considerat? ca fiind utilizat? pentru transportul pe apele Some?ului, cu prec?dere, a s?rii exploatate la Ocnele Dejului.
Monoxila de la Palanca-Râfov a fost descoperit? în malul înalt de 6-7 m. al râului Teleajen, într-o cotlonire accentuat? provocat? de eroziunea apelor, astfel c? nu au putut fi observate arheologic date care s? permit? încadrarea sa cronologic?. Smuls? probabil din locul în care a fost priponit?, undeva în amonte, apele au purtat-o pân? în cotlonul amintut, peste ea surpându-se malul înalt.
Având în vedere analogiile amintite, precum ?i faptul c? locul descoperirii se afl? în apropierea confluen?ei râurilor Teleajen ?i Prahova, nu departe de marele târg al Gherghi?ei, localitate a c?rei înflorire economic? cunoa?te apogeul în secolul XV, avans?m ipoteza c? piesa în discu?ie poate fi datat? în secolele XIV –XV. Scopul pentru care a fost construit? a fost acela de a se utiliza calea lesnicioas? de transport oferit? de apele râurilor Prahova ?i Teleajen, în vederea deplas?rii spre sau dinspre târgul de la Gherghi?a a membrilor comunit??ilor aflate în apropierea malurilor celor dou? râuri. Cu o astfel de ambarca?iune, al c?rui deplasament (capacitate) era de cca. 0,6 - 0,8 tone, puteau fi transportate m?rfuri ?i/sau persoane la târgul Gherghi?ei, evitându-se c?ile terestre, nesigure, care treversau codrii Vl?siei.
 
   

Vineri, 04 Septembrie 2020 09:07

Anul 1940 reprezint? o perioad? dureroas? din istoria poporului român, plin? de consecin?e incalculabile.

În aproape trei luni, România Mare, opera atâtor genera?ii, s-a pr?bu?it, pierzând prin voin?a înving?torilor de moment ?i ca efect al poftelor nes?buite ale imperialismelor vecine, o treime din teritoriu ?i din popula?ie, adic? aproximativ 100.000 km2 ?i 7 milioane de locuitori, marea lor majoritate români.

La 26 ?i 27 iunie 1940, guvernul sovietic a prezentat Bucure?tilor dou? note ultimative pretinzând cedarea imediat? a Basarabiei ?i Nordului Bucovinei. România, pe deplin izolat? în plan interna?ional, a admis s? cedeze. Pactul Ribbentrop-Molotov a declan?at procesul de dezintegrare teritorial? a României, încurajând ac?iunile revizioniste ale Ungariei ?i Bulgariei, sus?inute de Germania, Italia ?i URSS.

Astfel, la 29 august 1940, Joachim von Ribbentrop ?i Galeazzo Ciano, mini?trii de externe ai Germaniei ?i Italiei, au convocat separat pe reprezentan?ii Bucure?tilor ?i Budapestei la Viena unde le-au impus semnarea unui document (numit în mod oficial „arbitraj”) în virtutea c?ruia România era silit? s? transmit? Ungariei partea de N-V a Transilvaniei, însumând 43.492 km2 ?i circa 2,6 milioane de locuitori. În diminea?a zilei de 30 august 1940 Consiliul de Coroan? convocat de regele Carol al II-lea a admis „arbitrajul” cu majoritate de voturi.

Nu a durat mult ?i, la 7 septembrie 1940, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul.

Pe parcursul acestor evenimente în întreaga ?ar? au avut loc ample manifesta?ii împotriva ced?rii f?r? lupt? a Basarabiei, a Nordului Bucovinei, ?inutului Her?ei, apoi a Nordului Transilvaniei ?i a Dobrogei de Sud. Ei ?i-au exprimat hot?rârea de a ap?ra p?mântul str?mo?esc, de a nu se înstr?ina nimic din p?mântul patriei ?i de a nu l?sa nici un cet??ean român s? ia drumul robiei.

Dictatul de la Viena a fost condamnat de opinia public? interna?ional?. Agen?ia Reuter califica acest act ca o „nou? ?i uria?? în?el?ciune nazist?”.

Cunoscutul cotidian New York Herald Tribune scria c?: „Nimic nu se poate cl?di pe violen?? dup? cum nimic nu se poate cl?di pe nisip, nici dictaturi ?i nici dictate”.

Ziarul turc Yeni Sabah ?i cel elve?ian Gazette de Lausanne au condamnat ?i ele nedrept??ile suferite de poporul român. Lordul Halifax, liderul diploma?iei britanice, declara c? guvernul englez „nu recunoa?te nici o cesiune de teritorii f?cut? sub presiune ?i în special nu recunoa?te arbitrajul de la Viena”.

Pe fondul nemul?umirilor populare, la 4 septembrie 1940, Carol al II-lea decide s? îl îns?rcineze pe generalul Ion Antonescu cu formarea unui nou guvern. În seara aceleia?i zile, Antonescu i-a cerut regelui s?-i ofere puteri depline. Dup? îndelungi ezit?ri, în diminea?a urm?toare, Carol al II-lea semna decretul prin care Ion Antonescu era învestit „cu puteri depline pentru conducerea statului român”. În aceea?i atmosfer? încordat?, Antonescu i-a cerut regelui, în seara zilei de 5 septembrie, s? abdice. În diminea?a de 6 septembrie 1940 regele Carol al II-lea abdica în favoarea fiului s?u, Mihai I.

 

Muzeograf Claudia Gianotti

?ef sec?ie Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” V?lenii de Munte

   

Joi, 03 Septembrie 2020 08:09

 

S-a n?scut  în satul Butimanu lâng? Bucure?ti. A urmat ?coala Fiilor de Militari din Ia?i, ?coala de Ofi?eri din Bucure?ti (1878-1880), ?coala Special? de Artilerie ?i Geniu, arma geniu (1881-1883), ?coala de Artilerie ?i Geniu de la Fontainebleau, Paris (1883-1886), unde ob?ine ?i brevetul de ofi?er de stat major. Grade de?inute: locotenet (1883), colonel (1901), general de divizie (1914), general corp de armat? (1916) mare?al (1930). În anul 1896 este inclus în Statul Major Regal devenind adjutantul principelui mo?tenitor Ferdinand.

În anul 1914 se afla la comanda Corpului 4 Armat?, care va fi transformat în Armata de Nord. Particip? la opera?iunile militare din zona de nord est a Transilvaniei. Între 24 noiembrie -7 decembrie 1916 comand? grupul de armate Prezan în B?t?lia Bucure?tilor. La 13 decembrie 1916 este numit ?ef al Marelui Cartier General, secondat de generalul Constantin Christescu, Biroul Opera?iuni fiind condus de maiorul Ion Antonescu. În calitate de ?ef al Marelui Cartier General, se ocup? de organizarea armatelor române retrase în Moldova ?i elaborarea planurilor ofensive pentru vara anului 1917. Strategia elaborat? sub conducerea generalului Constantin Prezan prevedea o ofensiv? a Armatei a 2-a în sectorul M?r??ti, urmat? de un atac pricipal al Armatei a 1-a în sectorul N?moloasa. Dup? victoriile armatei române din vara anului 1917 ?i stabilizarea frontului, la 4 decembrie 1917, generalul Prezan este numit comandant suprem al Armatei Române. La 9 decembrie 1917 România este nevoit? s? încheie armisti?iul de la Foc?ani cu Puterile Centrale, în numele generalului Prezan semnând generalul Alexandru Lupescu. Generalul Constantin Prezan va asigura trecerea trupelor române în Basarabia, trupe ce vor ac?iona contra forma?iunilor ruse ?i ucrainiene. Dup? ce demisoneaz? din fruntea Marelui Cartier General este readus în aceea?i func?ie de c?tre guvernul Constantin Coand?. În perioada aprilie – august 1919, generalul Constantin Prezan va supraveghea opera?iunile militare din Transilvania ?i Ungaria contra trupelor ungare, opera?iuni încheiate cu ocuparea Budapestei.

Dup? r?zboi pe data de 7 iunie 1923 generalul Constantin Prezan va fi primit în Academia Român? ca membru de onoare, iar pe data de 25 octombrie 1930 i se confer? demnitatea de mare?al al României.

 

Muzeograf Claudiu ROBE

 

 

   

Miercuri, 02 Septembrie 2020 09:43

 

Dup? terminarea Primului R?zboi Mondial, I. A. Bassarabescu î?i va continua activitatea politic?, fiind numit prefect al jude?ului Prahova în anul 1918, apoi senator între anii 1926-1927.

În anii care vor urma, I. A. Bassarabescu se va îndep?rta u?or de politic?, mai ales c? atmosfera de dup? anul 1930, devine tot mai tensionat?, dup? cum scria unui bun prieten din Bârlad, poetul G. Tutoveanu în anul 1935 despre „prezentul haotic la care ne uit?m speria?i ca la o vedenie de pe alt t?râm”.

Cariera de profesor de liceu avea s? îi ocupe cea mai mare parte din timp, fiind unul dintre profesorii cei mai apropia?i ?i iubi?i de elevii s?i, acesta fiind ?i motivul pentru care va scrie mai rar. Totu?i în anul 1930, ca o confirmare a bunei aprecieri de care se bucura în rândul cititorilor, I. A. Bassarabescu prime?te Premiul na?ional de proz?.

 George C?linescu îl considera pe Bassarabescu, un continuator al lui Caragiale ?i al lui Br?tescu-Voine?ti, care realiza întocmai, în alegerea eroilor, acea condi?ie care pare a fi temeiul nuvelei. Ace?ti eroi nu mai sunt inadptabili, învin?i, ci mai degrab? mul?umu?i. Îns? existen?a lor este mediocr?, idealul terestru ?i via?a lor decurge automatic, f?r? nici o mi?care neprev?zut?. Ei sunt impiega?i P.T.T., ?efi de sta?ie, v?duve dând camere mobilate, oameni umili, care nu sufer?, fiindc? nu doresc, sau mai bine-zis nu b?nuiesc, o existen?? deosebit? a lor.

În calitatea sa de scriitor, profesor, om politic, I. A. Bassarabescu a fost invitat la diferite conferin?e unde a sus?inut o serie de prelegeri pe diferite teme, culturale sau politice. Prelegerea „Erezii gramaticale”, a fost sus?inut? de c?tre profesor la data de 17 aprilie 1942. Aceasta se dore?te o analiz? a evolu?iei gramaticei ?i a limbii române a anului 1942. În aceea?i prelegere autorul cere sprijinul auditoriului pentru corectarea derapajelor fonetice, ortografice, de limb?, etc.

Textul prelegerii l-am publicat p?strând normele anului 1942, de ortografie ?i exprimare.

Documentul face parte din „Fondul I. A. Bassarabescu” al Muzeului Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova ?i are num?r de inventar 34-25600.

 

 

 

17 aprilie 1942

Conferin??

Erezii gramaticale

 

 Gramatica e nu numai o ?tiin??, ci ?i o art?. Ea ne înva?? cum s? vorbim ?i s? scriem corect ?i estetic ?i e extras? din însu?i studiul limbii. C?ci nu gramatica a creat limba, ci limba a creat gramatica. Or, limba o vorbim cu to?ii. E a noastr?, a tuturor. Nu putem contesta nici unui bun român- sub pretextul c? nu e specialist- dreptul de a-?i spune p?rerea sa mai mult sau mai pu?in autorizat?, atunci când descoper? scâlcieri de limb?, de ortografie, de fonetic? etc.

 Cunosc ziari?ti, litera?i, medici distin?i cari au adus contribu?ia pre?ioas? a bunului lor sim? românesc, revoltat de nenum?ratele n?zbâtii strecurate în limba noastr?.

La rândul meu, am b?gat de seam? c?, în zilele noastre, ?i mai ales la noi, interjec?ia spore?te în paguba celorlalte p?r?i de cuvânt. Ea prinde pe nea?teptate în vârful de ac al semnului de exclama?ie, nu numai substantive, dar ?i adjective ?i alte p?r?i de cuvânt.

E neîndoios c? evolu?ia limbii - la orice popor - e în strâns? leg?tur? cu progresele culturii. ?tiin?a, literatura, sportul, r?sboiul, aduc neîncetat - odat? cu obiectul nou creat de ele - ?i cuvintele corespunz?toare, unele de mare folos tuturor; altele aproape inutile, atât de inutile încât încurc? de cele mai multe ori Dic?ionarul limbii, ca un lest, adesea de scurt? durat?, menit s? dispar? la cea mai u?oar? adiere de vânt contrariu.

Multe din aceste neologisme par a?a de stridente în armonia general? a limbii, încât nu o dat? devin stranii pentru urechile marii mul?imi neobi?nuite cu ele ?i cad în ridicul, f?când ca nepreg?ti?ii care pocesc limba din incapacitatea

s? zic? - ba chiar s? scrie - exploadat, în loc de explodat, deposedat, în loc de depozitat; studiou în loc de studio; orificiu, în loc de oficiu etc.

Fac, în privin?a aceasta o neobosit? ?i stârnitoare anchet?. Ea m-a dus la concluzia c? - dup? poezie - etimologia e cel mai invadat teren de foarte mul?i ... amatori nespeciali?ti ...

Nu ?tiu dac? în str?in?tate o fi tot a?a. Dar, la noi, Poezia ?i Etimologia sunt cele mai expuse imigra?iunilor. Câ?i oameni nu scriu versuri pe întinsul ??rii noastre? Dar ?i câ?i nu facem - fire?te, cu cele mai bune inten?ii - etimologia usque ad finem?

?i fiindc? nici eu n-am fost ?i nu sunt gramatic de meserie, nu voiu pune nici un fel de ?tiin?? gramatical? în conferin?a mea: nici fonologie, nici lexicologie, nici semantic?, nici morfologie, nici alte anexe aninate ca aricii de toamn? de s?rmana limb?, toat? santinela dârj înarmat?, gata de atac.

Din parte-mi, n-am nici un motiv s? m? iau la har?? cu ele ?...

Las altora aceast? încercare de vitejie. Eu am s? le ignorez p? toate ?i voiu atrage aten?ia asupra importan?ei ce observ c? se d? de la o vreme interjec?iilor sau mai bine zis... strig?telor de tot felul.

Din tot ce am putut cerceta ?i analiza de la o vreme cu privire la limb?, iese parc? o tendin?? general? spre întunecare ?i prescurtare.

S-ar p?rea c? de la excesul perifrazei se va ajunge la acela al contrac?iunii ?i c? epoca actual? întinde bra?e din ce în ce mai afectoase strig?telor scurte, ini?ialelor ?i deci semnului de mirare, schimbând de multe ori accep?iunea cuvintelor ?i modificând vizibil chiar în?elesul lor.

De la erori grosolane gramaticale trecute mereu cu vederea de indulgen?a vinovat? a Românului, care le înghite ?i le rabd? de cele mai multe ori ?i din fericire f?r? s? le în?eleag?, ca: „Ni spune, ni face, ni d?, cu ni- ca la câini - în loc de ne d?, ne face, ne spune etc. a?a cum vorbim cu to?ii; sau ca exploadat în loc de explodat, sau se vrea, sau oribilul nicicând, trebue c? (trebue c? a venit), admise peste tot: în ziaristic?, ?i chiar în literatura de azi, marea mul?ime româneasc?, atotvorbitoare, ajunge s? prescurteze în loc s? priceap?. ?i, dup? cum din Niculae ea face Nae, din interminabilul Alexandru face Sandu, tot a?a din m?nânc face mânc ?i din m? duc, m?’c !

Aceasta mai ales la ?ar?.

În ora?e, prescurt?rile se fac pe categorii. În lumea punga?ilor de buzunare exist? un anumit vocabular, pe care numai poli?ia îl în?elege. Într-un fel auzim prescurt?rile în hale, în alt fel în restaurante, în tramvaie, la calea ferat?, pe strad?, ?i chiar în gura copiilor mai mult sau mai pu?in descul?i de la periferie.

Nu trece?i, v? rog, indiferen?i pe lâng? fiecare din aceste categorii de oameni ?i locuri. Da?i aten?ie cuvintelor ce vi se strecoar? pe la ureche ?i ve?i vedea c? unele sunt vrednice s? fie notate în carnetul dumneavoastr?, c? de multe ori substantivul se d? la o parte, pentru a face loc interjec?iei, care se ridic? trufa?e ?i dreapt? ca ?i semnul de punctua?ie care o înso?e?te.

Numele sfin?ilor din calendar sunt f?r? îndoial? substantive mi?c?toare, duioase, divine. Dar - ca injurii - ce interjec?ii îngrozitoare devin ele deodat?.

Totul depinde de trâmbi?? ?i de felul cum ?tiu s-o mânuiasc? precupe?ii de vorbe goale. Sunt - fire?te - ?i discursuri scurte, rezumate într-un strig?t plin de în?eles ?i de avânt care înfl?c?reaz? deodat? inimile. Pe câmpia Blajului, la 3/15 mai 1848, vorbiser? mul?i mari oratori ai neamului nostrum. Mul?imea îns? era toat? cu ochii pe Viteazul Mun?ilor Avram Iancu, a?teptând s-aud? ce are s? zic? el. ?i el a zis numai atât:

-    Gata, fra?ilor?

-    Gata, i-au r?spuns cu to?ii.

Iar el a ad?ogat numai atât:

-    No c? hai!

?i interjec?ia lui a str?b?tut ca un fior sfânt ?i generos prin toat? inima ob?tei, pe care nimeni ?i nimic n-a mai putut apoi s-o st?pâneasc?.

Dar cât? dep?rtare de la „No c? hai!” al lui Aveam Iancu ?i pân? la allo! de ast?zi luat din lumea telefoanelor, ?i strecurat printre mesele restaurantelor ?i asvârlit pe deasupra lungilor te?ghele ale marilor magazine!

-    Allo, chelner! allo, picolo! allo, birjar! allo, taxi! allo, domnule Popescu!....

Dar în magazine am mai auzit ?i alt? interjec?ie:

-    Nu exist?!!

Dac?-?i-exprimi îndoiala asupra calit??ii unui obiect de vânzare, asupra materiei prime din care e fabricat, negustorul st? gata cu acest r?spuns invariabil ?i apocaliptic pe buze:

-    Nu exist?!

Dac?, la afirm?rile lui st?ruitoare - dar suspecte - c? marfa e confec?ionat? în str?in?tate, î?i ar??i b?nuiala c? ea ar putea s? emane ?i din industria noastr? na?ional?, protestul lui prompt urmeaz? imediat, ca un leit-motiv:

-    Nu exist?!!

?i te las? cu nedumerirea în suflet, ne?tiind ce r?spuns s? dai întreb?rilor ce-?i tot faci singur: Ce nu exist?? Ce n-o fi existând?

Nu exist?!... ?i pace!

Când a descoperit greutatea specific? a corpurilor, Arhimede a exclamat: Eureca! Iar când Coana Zoi?ica din „Scrisoarea pierdut?” a lui Caragiale se vede reintrat? în posesia scrisorii pe care o pierduse, a strigat numai atât:

-    F?nic?!...F?nic?!

?i toat? fericirea clipei s-a concentrat în acest nume al dragului ei F?nic?, repetat cu patos ?i înso?it de s?ruturi calde aplicate pe toate paginile scrisorii.

În contrast cu aceste modeste interjec?ii clasice, avem în timpurile creatoare de azi câteva inova?ii a c?ror splendoare e peste putin?? s? nu ne uimeasc? prin genialitatea lor:

Cred c? nu o dat? v-a?i împiedicat, fie pe jos, fie în ma?in?, la r?spântii, vrând s? trece?i pe partea cealalt? a str?zii, de amenin??torul „Stop!” mai mult sau mai pu?in înso?it de agentul respectiv, obligat s? v? p?zeasc? de accidente.

Pân? aici, n-a? avea de zis decât bine asupra acestui neologism s?lciu ?i monosilabic. Dar „stop” a trecut tam-nesam de pe strad? în textul telegramelor, în rol de gutuie înec?cioas?, silindu-te gratuit s? cite?ti biata fraz? cu hopuri ?i poticneli, întocmai ca un car cu boi pe un drum desfundat.

Ce-o fi c?utând s?rmanul verb englezesc devenit interjec?ie româneasc? ?i cum o fi ajuns el de la r?spântie la telegram?, m? minunez într-una ?i m? întreb singur ?i acum.

Nu de mult timp, un alt substantiv devenit interjec?ie îmi stric? de asemenea tot echilibrul sim?urilor ?i m? sile?te s?-l aud, s?-l gust, s?-l v?d, s?-l pip?i chiar cu foarte mult desgust:

-    Ascult?, ?efule!....Christos a înviat, ?efule! S? tr?ie?ti, ?efule!

?i mai ales, când am timp s? m? opresc s? v?d pe interlocutor ?i timpul îmi îng?due s?-l admir ?i pe <<?ef>>, care de obiceiu e sau minor ?i în sdren?e sau major ?i descul?, gr?besc pasul ?i m? dep?rtez cu reflec?ii melancolice asupra s?rmanei ?efii, odinioar? în floare ?i acum atât de uzurpat?.  

În leg?tur? cu... <<?efule>> ?i uneori cu acel excep?ional <<Coane!>>, s-a clasat în mintea mea, aproape al?turi, o alt? inova?ie popular?, un alt exemplu de prescurtare flagrant?, aproape tot a?a de pu?in tolerat? de armonia sim?urilor normale.

Vreau s? vorbesc de strig?tul <<Domnu!>> ie?it de la o vreme destul de des din gura birjarilor cari sunt gata s? te calce sau din aceea a anonimilor altrui?ti cari vor s? te apere de vreun accident sau s?-?i atrag? aten?ia c? ?i-a c?zut batista sau m?nu?a.

Înainte vreme - ?i nu a?a prea de demult - oamenii erau mai pu?in greoi la vorb? ?i rosteau vocativele pe de-a întregul. Când voiau s? cheme pe un necunoscut, ei rosteau vorba toat?, la vocativ, cu articolul lui, f?r? nici o reducere:

-    Domnule!

?i le sta foarte bine.

Acest Domnu! Economisit cu sgârcenie, mutilat ?i pocit de gura poporului mi se pare un semn de vitregie al vremurilor. ?i vi-l semnalez ?i Dumneavoastr?.

Dar cu anonimii nu ne putem certa ?i împotriva curentelor populare nu putem sta cu prea mul?i sor?i de câ?tig.

Acolo îns? unde economia f?r? rost î?i atinge culmea contrac?iunii ?i a minimaliz?rii, cu des?vâr?irea inexplicabil?, inaplicabil? ?i inutil?, e unde atâtea institu?ii, societ??i, birouri ?i chiar unele state, ?i-au redus numele lor proprii la ini?iale scrise cu litere mari ?i cu puncte dup? fiecare liter?: A.B.C.D., C.D.A.B., I.R.M.T., V.A.X.Y., U.R.S.S., S.U.R.M. etc.

Fiecare ini?ial? e exponenta unui cuvânt mai mult sau mai pu?in lung, c?ruia cel interesat trebue s?-i ?ie minte pe de rost atât restul literelor cât ?i leg?tura cu celelalte cuvinte exprimate prin ini?iale, c?ci altfel risc? - mai ales dac? e provincial ?i nu cunoa?te bine Capitala - s? r?mân? în Bucure?ti cel pu?in dou? s?pt?mâni, pân? desleag? aritmogriful ?i dibue?te adresa c?utat?.

Las la o parte confuziile zilnice provocate de acest dedal epigrafic ?i-mi exprim numai dorin?a - cred, legitim? - de a se publica o carte cum e aceea a telefoanelor, unde s? ni se dea deslegarea ghicitorii fiec?rui A.B.C. în parte. Iar în prefa??, s? se explice cititorilor ?i motivele logice care au împins la pulverizarea numelor Societ??ilor ?i unor autorit??i în ni?te litere aride, rigide ?i insipide, devenite ?i ele un fel de interjec?ii cu semn de mirare nescris, îns? adânc înscris în sufletele noastre consternate.

Sportul de tot felul, c?r?ile de joc, jocul de table, de ?ah etc. au introdus atâ?ia termeni noui, atâtea interjec?ii, c? nu ?tiu de ce ar trebui s? m? ocup mai întâi. Paginile sportive ale ziarelor abund? în nume proprii devenite interjec?ii, ca Sparta, Venus, Praga etc. precum ?i în numerale schimbate la iu?eal? în exclama?ii, mul?umit? semnului mir?rii, ca: „Doi la doi!”, “Trei la opt!” ?.a.

Unele no?iuni cap?t? deodat? un accent puternic ?i devin strig?te datorit? mai multor cauze ca: nevoile trupului, încetineala de cugetare a vorbitorului, cerin?a jocurilor ?i adeseori însu?i creerul omenesc, care procedeaz? întocmai ca oglinzile diformante: pocesc corpul ?i figura omului care se uit? în ele ?i-l fac s? râz? de propria lui f?ptur?.

Dar m? întreb: gramaticii autoriza?i n-or fi având ei, în nici un fel, partea lor de vin? în tot acest proces de scrântire a rostului vorbelor noastre normale?

P?rerea mea e c? se fac vinova?i de prea mult? caren?? fa?? de n?vala de cuvinte noui venite din toate p?r?ile ?i intrate pe toate u?ile - ?i pe nepoftite - în câmpul limbii române?ti.

Nici un control, nici un protest de nic?eri. Gramaticii nu numai certant, dar ?i tacunt...

G?sim cuvinte care d?inuiesc în limba noastr? de atâta vreme, f?r? ca gramatica s?-?i fi dat osteneala s? atrag? aten?ia cât mai ap?sat asupra lor, ca s? nu sileasc? pe copiii no?tri s? ne tot întrebe la ce parte de cuvânt trebuesc înscrise unele expresii destul de vechi ?i îndeob?te cunoscute, ca: harcea-parcea, tura-vura, tranca-fleanca, teleap-teleap, tronc Marico, chitic, tiptil etc.

În locu?iunea interjectiv? „ia f? bine!” sau „ia te car?!” ce parte de cuvânt o fi acel ia?, c? doar se vede cât de colo c? nu e afirmativul german ia ?i nici imperativul verbului românesc a lua.

Vor r?spunde – poate - domnii gramatici c? Dic?ionarul Academiei n-a ajuns înc? pân? la cuvintele de mai sus,  ca s? le putem g?si oficial clasate la locul ce li se cuvine.

Dar pân? atunci domniile lor au toat? autoritatea, fie ?i cu oarecare aproxima?ie - s? puie regul? în limb?, cu riscul de a li se cere socoteala în leatul când Dic?ionarul va fi gata.

În realitate, pericolul e departe de a fi mare.

Ca ?i Hasdeu, care a spus c? limba, ca orice organism viu, î?i primene?te mereu moleculele, f?r? s?-?i altereze fiin?a, tot a?a ?i Titu Maiorescu lini?te?te pe cei alarma?i afirmând c?: „Vorba purtat? de altul nu e gândul vorbitorului, ci graiul purt?torului.”

?tiu:

Limba e ca oceanul: Prime?te tot ?i acoper? tot. Iar ea continu? s? se arate pe tot întinsul ei infinit, constant azurie, m?rea?? ?i senin?, ca ?i cum nici un etimolog - autorizat sau improvizat- nu s-ar fi atins vreodat? de ea.

?i totu?i striden?a vorbelor pocite tot se aude. Ea tot ne sup?r? urechea, întocmai ca vaetul geamandurelor în lini?tea nop?ii. Vaetul acesta întrece caden?a aromitoare a valurilor ?i-i stric? armonia...

?i n-a? vrea ca pe deasupra epocii, destul de turbure de azi, viitorimea s? vaz? proectându-se un imens punct de exclama?ie, mai ales c? semnul mir?rii - a?a cum l-a pl?smuit tiparul - seam?n?, în felul lui, ?i a lacrim?.

Am g?sit cu cale s? semnalez numai unele abera?ii etimologice prea isbitoare ?i s? atrag aten?ia opiniei publice asupra lor.

 

I. A. Bassarabescu

 

 

 

 

Muzeograf Mihai Dumitrache

 

Bibliografie:

 

·   Fondul I. A. Bassarabescu al Muzeului Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova.

·   I. A. Bassarabescu, Un om în toat? firea, edi?ie îngrijit? de Tiberiu Avramescu, Editura „Ion Creang?” , Bucure?ti, 1973.

·   G.C?linescu, Istoria literaturii române de la origini pân? în prezent, Edi?ia a II-a, Editura Minerva, Bucure?ti, 1986.

   

Marţi, 01 Septembrie 2020 09:01

V? invit?m s? viziona?i conferin?a „Eminescu întoarcere la text”, din ciclul „Istorie ?i Civiliza?ie”, sus?inut? de Alex ?tef?nescu - critic ?i istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România - accesând link-ul https://youtu.be/swAwcLID0cI

Vizionare pl?cut?!

   

Luni, 31 August 2020 08:03

De Ziua Limbii Române, avem deosebita onoare de a dedica edi?ia din acest an, OMULUI de valoare al literaturii române, Alexandru Vlahu?? (1858 – 1919).

Peste numai câteva zile, la 5 septembrie 2020 se împlinesc 162 de ani de la na?terea marelui poet, prozator, dasc?l, revizor ?colar pentru jude?ele Prahova ?i Buz?u, fondator al unor reviste literare reprezentative precum „Viea?a”, „Sem?n?torul”, „Lamura”, referent  la Casa ?coalelor, îndrum?tor în formarea unei noi genera?ii de scriitori, contribuind în stil inovator la dezvoltarea educa?iei ?i culturii.

 A. Vlahu?? fost un „ziarist prin voca?ie, articolele sale având o ?inut? publicistic? aleas?, într-o limb? româneasc? exemplar?”. Este m?rturisirea eseistului ?i criticului literar Valeriu Râpeanu, autorul monografiei „Alexandru Vlahu?? ?i epoca sa”. În volumul s?u, tip?rit de Editura Tineretului în 1965, prof. V. Râpeanu indic? printre sursele documentare folosite la redactarea lucr?rii ?i colec?ia de fotografii a lui A. Vlahu?? ce se afl? în patrimoniul Muzeului de Istorie din Ploie?ti.

Ca institu?ie muzeal? ce p?streaz? un generos patrimoniu apar?inând istoriei literaturii române, v? vom prezenta ast?zi câteva fotografii, scrisori ?i c?r?i po?tale privite sub raportul prieteniilor sincere, artistice ?i culturale pe care Vlahu?? le-a cultivat de-a lungul vietii.

Sensibil ?i cordial cu toat? lumea, Vlahu?? a închegat prietenii cu aproape to?i marii poe?i, scriitori ?i oameni de art? contemporani lui:  Mihai Eminescu, George Co?buc, Spiru Haret, Ion Slavici, Ioan Al. Br?tescu-Voine?ti, Constantin Stere, Radu Rosetti, N. Iorga, Octavian Goga, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Gala Galaction.

 
Carte po?tal? adresat? lui I. L. Caragiale, cu ?tampila oficiului po?tal de expedi?ie (8 septembrie 1911) trimis? de familiile Delavrancea (Marya, Niculina-Pica, Henriquette-Riri, Cella-Aghiu??, Margareta-Bebs), Grigorescu (Gheorghe N. , Ana-Ani?oara) ?i Vlahu?? (Alexandru – scriitorul ce a scris ?i textul c?r?ii po?tale ?i Ruxanda-Alexandrina);  manuscris original
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

De Eminescu l-a legat o prietenie sincer? ?i duioas?. Data când l-a cunoscut r?mâne incert?; se pare, în 1879 când Vlahu?? a venit în Bucure?ti pentru a-?i trece examenul de bacalaureat. Vlahu?? urm?re?te îndeaproape via?a lui Eminescu, suflete?te îi este al?turi în momentele grele, deschizând chiar liste de subscrip?ii publice pentru a-i veni în ajutor, impresionat de starea psihic? ?i situa?ia material? din ultima parte a vie?ii poetului. Trebuie men?ionat? influen?a covâr?itoare a geniului eminescian asupra operei lui Vlahu??.

Prietenia dintre Vlahu?? ?i venerabilul maestru al picturii române?ti, Nicolae Grigorescu s-a bazat pe un respect deosebit datorat ?i diferen?ei de vârst? dar ?i talentului recunoscut. S-au cunoscut în jurul anului 1890, Vlahu?? devenind unul dintre cei mai mari colec?ionari ai operei lui Grigorescu. Constituit? de-a lungul a 15 ani, începând cu 1903, colec?ia de tablouri a lui A. Vlahu?? era considerat? cea mai unitar? a vremii.

Sentimentul prieteniei era adânc înr?d?cinat în firea lui Vlahu??. Pe Barbu ?tef?nescu Delavrancea l-a cunoscut Vlahu?? îndat? ce s-a stabilit în Bucure?ti la Institutul Nou de Domni?oare, condus de Elena Miller Verghi, unde amândoi erau profesori.

 

 

 

 

 

 

 

 

Alexandru Vlahu?? împreun? cu Barbu ?tef?nescu Delavrancea, la Dragosloveni. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Momentul când l-a cunoscut pe Ion Luca Caragiale r?mâne îns? incert, se pare c?, din anii debuturilor la „Convorbiri literare” (1880 – 1881), dar leg?turile lor mai strânse dateaz? de pe la 1890.

Camaraderia dintre cei trei scriitori este prezentat? atât de bine de marele istoric Nicolae Iorga. „Se adunau adesea seara, când la unul, când la altul, ?i i-am v?zut uneori – scrie N. Iorga, în c?m?ru?a popasului meu bucure?tean”.

Vlahu?? ?i Delavrancea erau de aceea?i vârst?, iar Caragiale era cu 6 ani mai mare. Marele dramaturg Caragiale avea un temperament original, foarte putermic, covâr?indu-i pe cei doi mai tineri scriitori, gustându-i monologul ?i l?sându-l s? domine în convorbire. Amândoi f?ceau cerc în jurul lui Caragiale, nemais?turându-se a-l asculta ?i suferindu-i totodat? toanele. Caragiale era nespus de capricios, î?i schimba adesea p?rerile ?i purtarea fa?? de ei. Vlahu?? ?i Delavrancea s-au înv??at s?-l ia a?a cum era, schimb?tor ca vremea f?r? s? ?in? sema când acesta le vorbea mai aspru sau îi judeca f?r? motiv.

Vlahu??, Caragiale ?i Delavrancea au avut acea prietenie „clasic? literar?, unic? la noi” a?a cum scrie I. Gr. Opri?an.

Profesorul Paul Bujor spunea într-o conferin?? la Bârlad c? „nu era zi, f?r? s? se caute unul pe altul”. Nu se poate vorbi de unul dintre ei, f?r? a aminti de ceilal?i doi. Cu Delavrancea a avut o prietenie „de inim?”, cu maestrul Caragiale, una „intelectual?”.

Casa de la Dragosloveni era locul de întâlnire al celor trei prieteni. Caragiale avea o odaie turceasc? unde obi?nuia s? doarm?. Delavrancea avea o alt? înc?pere. Atmosfera cald? ?i onorurile casei erau opera doamnei Ruxandra Vlahu??, un adev?rat „geniu casnic” ce se întrecea s? le ghiceasc? preferin?ele (Cella Delavrancea).

Prietenia dintre familiile Vlahu??, Delavrancea ?i Grigorescu s-a pecetluit prin c?s?toria celor dou? fiice ale lui A. Vlahu?? (din c?s?toria cu Margareta Dona): Mimi cu prof. de art? I. D. ?tef?nescu, nepot de frate al lui B. ?t. Delavrancea ?i Ani?oara cu Gheorghe Grigorescu, fiul pictorului N. Grigorescu.

Tot la Dragosloveni, în casa lui Vlahu?? a fost s?rb?torit? c?s?toria Niculinei Pica Delavrancea (cea de-a treia fiic? a scriitorului Delavrancea) cu dr. Raul Dona.

 

 

 

A. Vlahu?? în locuin?a sa din Palatul Func?ionarilor publici (Calea Victoriei) împreun? cu Caragiale ?i Delavrancea. Pe pere?i se disting tablourile de N. Grigorescu.

 

 

 

 

 

 

A. Vlahu?? în locuin?a sa din Palatul Func?ionarilor publici (Calea Victoriei) împreun? cu Caragiale.

 

 

 

 

 

 

 

Alexandru Vlahu?? împreun? cu Barbu ?tef?nescu Delavrancea, la Dumitre?ti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Scrisoare adresat? de A. Vlahu?? lui Jubi Dona, datat? 28 iulie 1912 prin care scriitorul î?i exprim? durerea pentru moartea lui Caragiale. Manuscris original.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru o scurt? perioad? de timp, Vlahu?? a locuit la noi, pe meleagurile prahovene. Fata cea mic?, Ana l-a convins s? se stabileasc? în Câmpina pentru a-?i reface s?n?tatea ?ubred?. Aici, a stat între lunile iulie – octombrie 1919 într-o cas? a societ??ii „Steaua Român?”, în apropiere de casa unde locuise pictorul N. Grigorescu ?i unde era stabilit? familia fiicei sale. La Câmpina, scriitorul ?i-a continuat activitatea publicistic?, iar prietenii care îl vizitau erau întâmpina?i de el cu aceea?i c?ldur? ?i voie bun?. A. Vlahu?? a plecat în toamna anului 1919 la Bucure?ti, unde s-a stins din via?? la 19 noiembrie 1919 în locuin?a sa din str. Visarion, fiind înmormântat la 21 noiembrie, la Cimitirul Bellu.

Ioana Constantin, muzeograf la Muzeul Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova

Referin?e bibliografice:

Valeriu Râpeanu, „Alexandru Vlahu?? ?i epoca sa”, Editura Tineretului, Bucure?ti,1965

Al. Bojin, „Alexandru Vlahu?? – Studiu biobibliografic”, Editura de Stat pentru imprimate ?i publica?ii, Bucure?ti, 1959

Horia Dumitrescu, „Alexandru Vlahu?? ?i Dragoslovenii”, Editura Pallas, Foc?ani, 2011

 

   

Vineri, 28 August 2020 09:10

“Limba… este fiin?a vie care ne vine din timpurile cele mai dep?rtate ale trecutului nostru, ea este cea mai scump? mo?tenire a str?mo?ilor care au lucrat, genera?ie de genera?ie, la elaborarea acestui produs sufletesc. Între elementele care formeaz? comoara sufleteasc? a poporului românesc, niciunul nu cuprinde mai mult ?i nu oglinde?te mai adev?rat decât îns??i limba lui.
Cu privire la acest grai românesc, care s-a dovedit în stare, cu ad?ugirile cele fire?ti, s? îmbrace orice idei, cât de înalte, ?i orice sentimente, cât de fine, fiind, sub foarte multe raporturi, ?i mai ales sub acela al variet??ii ?i al unei armonii de o esen?? cu des?vâr?ire subtil?, mai presus de limbile asupra c?rora s-a exercitat înrâurirea atâtor oameni de geniu, ale popoarelor celor mari din centrul ?i din Apusul Europei.
Limba nu este numai un mijloc de a se în?elege, nu e numai mijlocul practic prin care un om poate s?-?i comunice gândurile ?i sentimentele sale altor oameni; o limb? reprezint? pentru un popor mult mai mult. Este forma cea mai înalt?, cea mai deplin? în care se poate exprima sufletul acelui popor.
Mi-a pl?cut s? caut frumuse?ile limbii ?i puterea vie a imaginilor. Le-am g?sit în multe c?r?i ale trecutului ?i în crea?ia anonim? a folclorului spre care m-am aplecat totdeauna cu interes ?i pre?uire.
Fiecare om care vorbe?te o limb?, care se împ?rt??e?te cu al?ii din amintirile aceluia?i trecut, care s-a deprins a tr?i cu oamenii de acela?i fel cu dânsul în ceea ce prive?te înf??i?area ?i felul de a vorbi are nu numai dreptul, dar ?i datoria de a iubi, înainte de toate, poporul a c?ruia este aceast? limb? ?i aceast? amintire istoric?."

Într-un discurs din anul 1906, cuprins în cartea „Lupta pentru limba româneasc?”, diferen?ele între oamenii acestui t?râm, despre care a apreciat c? p?lesc în fa?a unit??ii date de limba român? pe care o vorbim cu to?ii, Nicolae Iorga afirma:
„Poporul, domnilor, se împarte fire?te în clase, clasele se împart în indivizi, interesele indivizilor nu se împac? între ele ?i interesele claselor, de multe ori, se du?m?nesc; îns?, mai presus de interesele indivizilor, mai presus de interesele claselor, trebuie s? se ridice solidaritatea na?ional?, sentimentul de unitate trebuie s? îmbr??i?eze o societate de la un cap?t la altul. Acest sentiment asigur? men?inerea unui popor, acest sentiment asigur? afirmarea unui popor ?i-i d? biruin?a în toate împrejur?rile.
De ce natur? este acest sentiment de solidaritate na?ional?? Acest sentiment de solidaritate na?ional? nu se poate sprijini decât pe temelii neclintite: vorbirea limbii na?ionale de to?i aceia care fac parte din acel popor, vorbirea cu aceea?i iubire, cu acea?i cur??ie de la cel mai mare la cel mai mic, de la cel mai bogat, la cel mai s?rac. De la cel care st? în fruntea unui popor, pân? la cel din urm? dintre supu?ii s?i. Numai pe aceast? baz? se poate întemeia, în rândul întâiu, acest sentiment de solidaritate na?ional?”
 
„Numai pe vorbirea limbii na?ionale se poate întemeia sentimentul de solidaritate na?ional?”
                                                                                                                                      ♦ NICOLAE IORGA
 
Muzeograf Mihaela Voicea
Muzeul Memorial "Nicolae Iorga" V?lenii de Munte
   

EXPOZI?E TEMPORAR?

Joi, 27 August 2020 12:10

Muzeul Memorial ”Nichita St?nescu”, Ploie?ti, sec?ie a Muzeului Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova, v? invit? s? vizita?i expozi?ia grafic? "Limba român? este patria mea", dedicat? Zilei Limbii Române.

   

Miercuri, 26 August 2020 14:59

 

În perioada 25-31 august 2020, Muzeul Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova ?i sec?iile sale celebrez? cea de a VIII-a edi?ie a Zilei Limbii Române - una dintre cele mai importante zile ale identit??ii na?ionale - prin urm?torul program:

 

 25 august 2020
•Muzeul „Ion Luca Caragiale”,
str. Kutuzov, nr. 1, tel. 0244 525 394
on-line: „Ion Luca Caragiale ?i cultivarea limbii“
 
27 august 2020
•Muzeul Memorial „Nichita St?nescu”, str. Nichita St?nescu, nr.1, tel. 0344 100 768;
Expozi?ie temporar?: „Patria mea este limba român?“
 
28 august 2020:
•Muzeul Memorial „Nicolae Iorga“,
V?lenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
Expozi?ie temporar?: „Reflec?ii ale lui Nicolae Iorga despre limba român?“
 
31 august 2020:
•Muzeul Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova, str. Toma Caragiu, nr.10, tel. 0244 522 656
on-line: „M?rturii despre Alexandru Vlahu??
în colec?iile Muzeului Jude?ean de Istorie si Arheologie Prahova”
 
•Muzeul Ceasului „Nicolae Simache“ Ploie?ti,
str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
Microexpozi?ie: „Nicolae Iorga, unul dintre cei mai prolifici scriitori români“
 
•Muzeul „Casa Domneasc?”, comuna Brebu, jud. Prahova, tel. 0244 357 731
on-line: „Limba român? în opera poetului Grigore Vieru”
 
•Muzeul Memorial „Constantin ?i Ion Stere”,
Parcul Memorial „Constantin Stere“ Bucov, str. Dacia nr. 13, tel. 0244 344 040
on-line: „Dulcea limb? româneasc?“
 
•Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”,
Bu?teni, str. T. Vladimirescu, nr. 1, tel. 0244 321 080
on-line: „Cezar Petrescu în literatura român?”

   

Miercuri, 26 August 2020 08:07

 

 

V? invit?m s? viziona?i conferin?a "Epigrama în literatura român?", din ciclul "Istorie ?i Ciziliza?ie" sus?inut? de prof. univ. dr. Elis Râpeanu, accesând link-ul https://www.youtube.com/watch?v=F-Qvx3Dt720

Vizionare pl?cut?!

   

Mai multe articole..

Pagina 46 din 122