Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 17 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

Anunţ

Colectivul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și este alături de colega Mihaela David în momentele grele ale despărțirii de soțul său, Vasile David, care a trecut în lumea cea veșnică în urma unei îndelungate și grele suferințe cauzată de o boală necruțătoare, în seara zilei de 21 noiembrie 2020.

   

Acum 104 de ani, capitala României se muta la Iași

În toamna anului 1916, Iașul devine capitala României și oraș al ,,rezistenței până la capăt’’. Astfel pentru doi ani, în perioada noiembrie 1916 – noiembrie 1918, orașul Iași a adăpostit familia regală, Guvernul, Parlamentul, armata și refugiații civili din ținuturile ocupate și a fost salvarea României care fusese redusă la o treime din teritoriul ei. Iașul a fost capitala de care avea atâta nevoie regele Ferdinand, autoritățile de stat și armata română.



Mutarea capitalei la Iași a fost generată de seria de înfrângeri suferite de armata română în campania militară din 1916. Pe 14 august 1916, România a intrat în război, partcipând efectiv în Prima Mare Conflagrație Mondială, alături de puterile Antantei (Franța, Anglia și Rusia). Motivația intrării României în război după doi ani de neutralitate fiind realizarea idealului național al tuturor românilor, adică întregirea neamului, prin eliberarea teritoriilor locuite de români.
Entuziasmul din faza inițială a războiului, favorizat de înaintarea rapidă a armatei române în Transilvania, s-a diminuat rapid. Intrarea Bulgariei în război de partea Puterilor Centrale a deschis ofensiva din sud spre București, cu obiectivul de a ușura situația militară a armatelor germană și austro-ungară în Transilvania. După lupte grele, armata română a fost nevoită să se retragă din Transilvania, apoi din Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Pentru a nu ceda Capitala fără a se fi încercat măcar apărarea ei, s-a hotărât să se dea o bătălie pe Neajlov și Argeș (,,Bătălia pentru București’’) în zilele de 16-20 noiembrie 1916. După înfrângerea survenită ca urmare a unei copleșitore superiorități militare a inamicului, s-a decis retragerea generală a armatei române spre Siret, unde frontul s-a stabilizat. Despre retragerea armatei române din iarna anului 1916, ofițerul român Ștefan Zeletin a relatat într-un mic volum de amintiri: ”Soldații flămânzi cerșeau mâncare la porțile caselor sau furau prin spatele curților. Au murit mai puțini soldați în încleștările cu inamicul și mai mulți din cauza lipsei de hrană și de istovire, de pe urma marșurilor”.
Autoritățile au părăsit Capitala în ziua de 20 noiembrie 1916, iar trupele Puterilor Centrale au intrat la 23 noiembrie 1916.
Eșecul armatei române în Campania militară a anului 1916 a avut mai multe cauze: lungimea frontului (1500 km), superioritatea inamicului în tehnica de luptă, neonorarea angajamentelor luate de Antantă față de România, modul defectuos în care a fost conceput planul de acțiune, dotarea necorespunzătoare a armatei, deși Guvernul a avut la dispoziție doi ani (perioada neutralității). Pierderile armatei române în cele patru luni de război au fost majore, 250000 de soldați fiind uciși, răniți sau luați prizonieri, la care se adaugă pierderea unei importante cantități de material de război (mitraliere și tunuri). Mai mult de jumătate din teritoriul țării, care cuprindea regiunile agricole și centrele industriale cele mai importante, fusese ocupat de inamic.
Retragerea spre Moldova s-a făcut fără nici un plan și sprijin din partea autorităților. I. G. Duca, ministru în guvernul Brătianu, a făcut o descriere a condițiilor cumplite prin care a trecut populația în refugiul ei spre Moldova: ,,Spectacolul drumurilor era de nedescris: bărbați, femei, copii, bolnavi, bătrâni, schilozi, pe jos, în trăsuri, în căruțe, călări, umblau în ploaie, pe vânt, pe frig, pe ninsoare. Unii adunaseră în grabă ce putuseră din avutul lor și îl târau după ei. Alții nu mai puteau înainta și cădeau sleiți de puteri și lihniți de foame de-a lungul șoselelor. Alții mureau prin șanțuri și trupurile lor descompuse erau lăsate pradă corbilor. Pe lângă aceasta, exodul populației civile se amesteca cu convoiurile armatei în retragere…Era o viziune de infern’’.
„Regina Maria împreună cu copiii a plecat cu trenul la Iași, unde a ajuns după aproape două săptămâni, instalându-se în casa Sybilei Chrissoveloni. Regele Ferdinand a călătorit împreună cu ofițerii din Cartierul General, și s-a stabilit la Zorleni, lângă Bârlad. De aici venea la Iași, unde locuia în casa lui A. I. Cuza (astăzi Muzeul Unirii).” Parlamentul și-a ținut lucrările în clădirea Teatrului Național din Iași, iar actualul sediu al Primăriei Iași (Palatul Roznovanu) a găzduit sediile unor ministere.
Viața în Moldova a fost pentru marea majoritate a populației, inclusiv pentru ostași un adevărat calvar („mai mult de un milion și jumătate de suflete” veniseră aici din teritoriile ocupate). Problema spațiului de locuit a fost dramatică, în condițiile în care populația Iașului crescuse. Extraordinara aglomerație din Iași, lipsa condițiilor elementare de igienă a dus la apariția unei epidemii de tifos exantematic, care a răpus zeci de mii de vieți omenești.
În acele zile grele, regina Maria dând dovadă de mult curaj vizita spitalele de răniți și bolnavi. Ea și-a dobândit astfel titlul de ,,Mama răniților’’. Despre curajul mamei sale, principesa Ileana avea să scrie: ,,Când se întorcea seara târziu, acasă la Iași, partea de jos a rochiei era de culoare gri-cenușiu, ca și cum ar fi fost de praf, dar nu era praf, erau păduchi. Toți cei din jur erau înspăimântați și o îndemnau să-și facă injecții ca să fie protejată împotriva tifosului exantematic care făcea ravagii, dar mama protesta spunând: eu nu am timp să fiu bolnavă, și atâta timp cât România are nevoie de mine, Dumnezeu o să mă ocrotească, nu pentru mine, dar pentru că țara are nevoie de mine. În timpul războiului nu a luat nici un medicament preventiv și Dumnezeu într-adevăr a păzit-o’’.
La sfârșitul lui 1916 mai exista doar o palmă de pământ din teritoriul României, teritoriu unde statul român a funcționat vreme de doi ani. Iașul nu a fost pregătit pentru găzduirea unui număr atât de mare de oameni, dar chiar și așa, orașul a rezistat. Ieșenii s-au luptat cu greutățile, iar situația s-a stabilizat chiar dacă lipsa mâncării și a hainelor era o mare problemă.



Istoricul Nicolae Iorga într-un discurs remarcabil rostit în fața Parlamentului refugiat la Iași, evocând trecutul istoric, a reamintit cuvintele lui Petru Rareș, când se afla și el în pribegie ,,vom fi iarăși ceea ce am fost și încă mai mult decât atât’’.

Muzeograf Monica CÎRSTEA
Bibliografie selectivă:
Ioan Scurtu „Ferdinand I”, Editura Enciclopedică, Buc. 2016
Ioan Scurtu „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)”, vol. II - Ferdinand I, Editura Enciclopedică, Buc. 2011
* „Istoria românilor”, vol. VII, Tom II, „De la Independență la Marea Unire (1878 - 1918)”, Editura Enciclopedică, Buc. 2003
   

PROIECT EDUCAŢIONAL

Motto:
,,Tocuri, penițe, stilouri
Dintotdeauna toate-s bune
Pentru scrisul de mână!’’
♦  Monica Cîrstea

Vă prezentăm cartea poştală realizată de Theodora-Ioana Dan, elevă la Colegiul Naţional "Ion Luca Caragiale" Ploieşti, clasa a IX-a G, în cadrul proiectului educaţional "Caligrafia - arta scrisului".




   

ION CONSTANTIN INCULEŢ (23 aprilie 1884 - 18 noiembrie 1940)

Născut pe data de 23 aprilie 1884 în satul Răzeni, lângă Chişinău, poate fi considerat una dintre personalităţile care au creat România Mare. A studiat fizica şi matematica la universităţile din Dorpat şi Sankt Petersburg. După absolvire a activat ca profesor pentru mai multe şcoli particulare din Rusia. Se implică în viaţa politică, devenind membru al Partidului Socialist Revoluţionar. După abdicarea ţarului, Ion Inculeţ devine deputat în Sovietul Suprem şi consilier în guvernul Aleksandr Kerenski. Ion Inculeţ  spera într o transformare în bine a Rusiei, însă această speranţă este spulberată de revoluţia bolşevică din noiembrie.
Evenimentul din noiembrie îl determină pe Ion Inculeţ să ia în considerare o eventuală desprindere a Basarabiei de Rusia. Devine primul preşedinte al Sfatului Ţării, parlamentul de la Chişinău. Adept al reformei agrare, Inculeţ pune bazele Partidului Ţărănesc din Basarabia, partid ce se va îngloba mai târziu în Partidul Naţional Liberal. În condiţiile în care bolşevicii încercau transformarea Basarabiei în republică socialistă, ostaşii moldoveni, alături de voluntarii ardeleni şi bucovineni, sprijiniţi de unităţi ale armatei române, au alungat din ţară bandele bolşevice.
Pe data de 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării declară independenţa Basarabiei sub numele de Republica Democrată Moldovenească, Ion Inculeţ fiind şeful statului. În calitate de preşedinte al Sfatului Ţării proclamă, pe data de 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu România.
În toamna anului 1918 devine membru al Academiei Române, susţinând un discurs despre teoria relativităţii. În cadrul României Mari a deţinut mai multe funcţii politice, precum ministru de stat pentru Basarabia, ministrul Sănătăţii, ministrul Comunicaţiilor, vice prim ministru în guvernul I.G. Duca.
Pierderea Basarabiei în vara anului 1940 i-a provocat o mare tristeţe, fapt ce i-a afectat sănătatea, murind la puţin timp, pe 18 noiembrie 1940. Este înmormăntat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova la marginea oraşului Iaşi.
Muzeograf Claudiu ROBE

   

Caragiale, iubitor al naturii

I.L.Caragiale, marele nostru scriitor, s-a născut la 30 ianuarie 1852 în localitatea Haimanale, de lângă Ploieşti. La vârsta de 6 ani se mută cu familia la Ploieşti, tatăl său primind o diplomă de avocat şi mai apoi de magistrat la Tribunalul de Prahova.
Debutul său literar are loc în 1873, în Revista „Ghimpele”, unde publică versuri, dar şi epigrame, cum este cazul celei dedicate „unui filozof pleşuv”, unde slăveşte măreţia naturii:
 
 
 
Măiastră-i Natura! În veci nu greşeşte,
 Ci toate le pune la loc potrivit
Deasupra o Lună, sub care domneşte
O noapte adâncă şi fără sfărşit!”
 
La răspântia veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea s-au înmulţit popasurile scriitorului la Sinaia, unde îşi ducea vara, familia la odihnă. Ecaterina Caragiale Logadi a evocat vacanţele petrecute de familia Caragiale în frumoasa localitate carpatină, devenită, încă de pe atunci, staţiunea de pe Valea Prahovei care exercita cea mai mare atracţie asupra turiştilor.
 
 
 „Din timpul petrecut în ţară ca copil, verile mi-au rămas mai limpede întipărite în minte. Cum veneau căldurile, tata era cuprins de panică. Ne ducea la Sinaia, strângând casa în grabă, parcă ar fi fugit de teama focului”, îşi aminteşte fiica scriitorului.
 
 
I.L. Caragiale închiria o casă de la soții Gentilini, în cartierul Izvor. Dramaturgul își amenajează în curtea casei închiriate un fel de cabană din scânduri, sumar mobilată.
 
 
„În curte, tata îşi construise o cabană de scânduri cu geamuri şi o mică uşă. Înăuntru erau covoare de iută cu miros acru, câteva fotografii pe pereţi, o masă de scris, o canapea şi o lampă sistem cu acetilenă. Acolo îşi făcuse el refugiu unde se retrăgea să lucreze”, îşi aminteşte Ecaterina Caragiale Logadi.
 
În vara lui 1901, Gh. Matheescu, mai târziu primar al orașului, mare filatelist, i-a cerut scriitorului o reclamă în versuri pentru magazinul de coloniale „Paradis”.
 
Dup-atâta preparare, Magazinul ”Paradis”
Al lui Gheorghe Matheescu
Iată-n fine s-a deschis
Firmelei-i multicolore
Cu mândrie strălucesc
Publicului din Sinaia
Mare eveniment vestesc
......................................
Trufandale și conserve
Vinuri vechi, licheoruri fine
Premiate-n expoziții
Indigene și străine
Marfă proaspătă, curată
Ieftină de necrezut
Și serviciu la iuțeală
Și la cinste ne-ntrecut
Să citească toată lumea
Minunatul preț-curent
Să-l citească și s-admire
Al patronului talent”.
Două astfel de reclame îi scrie Caragiale în același ton pe care fericitul proprietar le semnează în „Moftul român”.
 
 
Afluența vilegiaturiștilor la Sinaia este pentru Caragiale subiect a patru din „Momentele” sale, scrise în 1899-1901, pe care le publică în ziarul „Universul” la 25 de lei bucata.
Cea mai izbutită schiță a celui mai mare dramaturg român referitoare la Sinaia este „Tren de plăcere”.
Familia Georgescu – soț, soție și băiețașul lor de cinci ani, în uniformă de vânători „ca prințul Carol” – este protagonista acestei schițe. Caragiale dă o descriere fidelă a Sinaiei la 1900: „Pentru cine nu e deprins să se cațere pe munți, putând trece ca o capră din Valea Prahovei în a Ialomiței, Sinaia nu se poate compara mai nimerit decât cu un stomac: o încăpere mai mult sau mai puțin largă, având două deschizături destul de strâmte. Te-a înghițit Sinaia, nu mai poți ieși decât ori pe sus, spre miazănoapte, către Predeal, ori pe jos, spre miazăzi, către Comarnic”.
 
 
Lumea oraşului Sinaia, de la graniţa dintre două secole a fost atent observată de scriitor şi, uneori, adusă în creaţia sa literară.
„Excursiile tatei, aproape zilnice şi foarte dis-de-dimineaţă, duceau spre strada care cobora din bulevard în piaţa pietruită cu bolovani mari, spre cursul Prahovei” – nota Ecaterina Logadi.
Poate că în locul acesta special, Caragiale a creat şi aceste versuri minunate dedicate primăverii, anotimpul renaşterii la viaţă a întregii naturi:
 
Primăvara - Pastel optimist - I.L. Caragiale
 

 

Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: „Să dea Domnul, să dea!”
Şi de te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea ...

 


E cald, şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea
Se pup’ brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea ...

Şi-o barză ... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătura
Cu aerul nepăsător.

Când plouă toate germinează
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii şi mii de muguri verzi ...

În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe orice frunză e un strop.

Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.
 
Publicată în Moftul român seria I şi retipărită în seria a II-a, nr. 2, 26 August 1902
 
Ing. Monica-Violeta BOSTAN
Conservator coordonator al Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti
   

Nicolae Iorga şi Bucovina

„Pentru puţine popoare se găseşte un ţinut relativ mic ca acesta în care să se cuprindă atâta frumuseţe, atâta bogăţie de astăzi şi amintiri din trecut aşa de îmbelşugate, de îndepărtate şi sfinte”, spunea Nicolae Iorga.
În 1912 (16 mai) la comemorarea centenarului pierderii Bucovinei: „prin pacea de la Bucureşti, din mai 1812, ei [rușii - n.n.] au luat partea de răsărit a Moldovei, şi anume partea cea mai bună, mai mănoasă, mai potrivită pentru creşterea vitelor, după o tocmeală cu Turcia”.
„Nu pentru a «ofta», cum spune pe hârtie roşie, cu obrăznicie, un manifest revoluţionar, nu pentru a plânge, precum nici pentru a enunţa sentimente de ură, făgăduinţe de răzbunare, ne-am adunat aici, nu atac direct la ce vin răsăritenii dincolo de frontierele românilor în spațiul amintit.”
„Noi n-avem de cerut nimic de la nimeni şi nu ne îndesăm la nici o pomană.ˮ
 
 
În timpul jubileului din 1906, patru decenii de la apariția Regatului Românesc, Nicolae Iorga scoate primul număr din Ziarul „Neamul Românescˮ, în care atrage atenția lui Carol I asupra situației sociale disperate a țării. În timpul acelui jubileu a avut prilejul să se întâlnească cu românii veniți din Ardeal și Bucovina la manifestările de la București, fapt ce i-a întărit hotărârea de a-și lărgi sferele de acțiune destinate luptei pentru desăvârșirea unității naționale. De aici necesitatea unor cursuri de vacanță pentru întărirea sufletească a românilor din afara Regatului, ceea ce se va întampla la 2 iulie 1908 la Vălenii de Munte.
În anul 1909, la sfârșitul Congresului Ligii Culturale din 20 mai, istoricul îi va conduce pe 38 dintre participanți într-o vizită la Suceava. Mergând cu trenul de la Iași la Burdujeni, ultima stație de cale ferată de pe teritoriul României, șeful Poliției Române a eliberat tuturor bilete de trecere în Austro-Ungaria și i-a condus la Ițcani de unde urmau să ia trenul spre Suceava. La Ițcani, șeful Poliției Austrice le permite trecerea tuturor cu excepția lui Nicolae Iorga, căruia îi înmânează un plic cu actul de expulzare pentru „motive de ordine publicăˮ. Ceilalți excursioniști s-au solidarizat cu savantul și au întrerupt călătoria.
Expulzarea a avut efecte contrare celor urmărite de autoritățile austriece. A provocat intense manifestații ostile Imperiului în România; a consolidat prestigiul de luptător naționalist al lui Nicolae Iorga; a întărit sentimentul național românesc în Bucovina.
După înfăptuirea Marii Uniri şi pe tot parcursul anului 1919, în toate provinciile unite s-au organizat ample manifestări de recunoaştere a rolului major al savantului Nicolae Iorga în făurirea unităţii statale.
Vizitele făcute de istoric în aceste provincii au fost triumfale, dar cea din Bucovina este semnificativă.
Ziarul grupării politice a lui Ion Nistor, „Glasul Bucovineiˮ anunța pe 27 august 1919: „Domnul Iorga va vizita Bucovina. Toată lumea românească e invitată să facă celui mai mare învățător al Neamului... o primire din cele mai impunătoare tocmai pe locul (Ițcani), unde acum mai bine de zece ani, un prefect austriac îi dădea actul de expulzare... Toți bucovinenii vor însoții prezența pe acest pământ istoric românesc a marelui istoric și a îndrumătorului vremurilor fericite de azi, care e domnul Iorga, cu cea mai mare dragoste și însuflețireˮ. Pe 29 august, cu litere mari, pe prima pagină se scria: „Bine ați venit!ˮ În numărul din 30 august, Aurel Morariu făcea o relatare amănunțită a vizitei, iar Dumitru Marmeliuc semna articolul „Domnul Nicolae Iorga în drum de la Rădăuți la Cernăuțiˮ, „Drumul ce l-a făcut din România la Cernăuți a fost drumul unui biruitor. În toate comunele i-au ieșit înainte țăranii în frunte cu cărturarii și cu sufletele care l-au dorit atâta vreme; i-au binecuvântat sosirea; cu automobilul încărcat de flori a ajuns domnul Iorga la Cernăuți. Aici lume multă și aleasă îl aștepta dinaintea Palatului stăpâniriiˮ. A urmat o adunare în sala mare a Palatului și o alta, după-amiază, la Teatru: „Ce-a fost la Teatru, numai inimile noastre știu. Când s-a arătat lumii adunate, mai multe minute a fost o furtună de strigăte de «trăiască» și de bătăi din palme. De-abia s-a potolit lumea și din înțeleptul lui rost au început să curgă cuvintele, cum se strecoară mierea din fagurele proaspăt. Lucruri minunate ne-a spus domnul Nicolae Iorgaˮ.
Cei mai importanți lideri bucovineni care au fost alături de Nicolae Iorga în lupta pentru unirea Bucovinei cu Țara au fost: Gheorghe Tofan, Eudoxiu Hurmuzachi, Aron Pumnul, Dimitrie Onciul și Iancu Flondor.
Rar se va găsi în orice epocă istorică o personalitate, care să poată concura și egala pe aceea a istoricului, cărturarului și omului Nicolae Iorga, care, prin întreaga sa conștiință și ființă, să se intereseze și să militeze, cu atâta generozitate, onestitate și probitate științifică și înțelegere omenească, pentru binele, fericirea și destinele tuturor românilor, între care și a acelora din Bucovina.
De aceea, când s-a pus în aplicare, în iunie 1940, odioasa înțelegere secretă dintre Hitler și Stalin, savantul a fost în fruntea celor care au protestat și elaborat, ca pe un testament sacru pentru întreaga românime și viitorime acea moțiune istorică prezentată deopotrivă regelui Carol al II-lea și Parlamentul României la 9 iulie 1940:
„Ultimatumul ce a fost urmat de o luare în stăpânire imediată a provinciilor românești, nu poate găsi nici un temei istoric și legal (...); subsemnații, dintre care cei mai mulți sunt întemeietorii însăși ai statului român unitar în hotarele lui firești, nu pot admite ca în orice formă să se dea o recunoaștere legală în numele statului și poporului român, în ceea ce nu este decât o uzurpațiune, determinată de confuzia de noțiuni, firește, trecătoare, a unei epoci de criză fără pereche, criză ale cărei consecințe, din nefericire, n-au fost incă lichidateˮ.
    
Şef secţie Claudia GIANNOTTI
  
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
  
   

NOAPTEA MUZEELOR - 2020

¨ Muzeul de Istorie şi Arheologie
Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 514 437
„Din patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova”
 
 
 
¨ Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”
Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
„Istoria instrumentelor de măsurare a timpului”
 
 
 
¨  Muzeul „Ion Luca Caragiale”
Ploieşti, str. Kutuzov nr. 1, tel: 0244 525 394
 
„Casa Dobrescu - monument de arhitectură”
 
 
 
¨ Muzeul „Casă de Târgoveţ din sec. XVIII-XIX”
Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
 
„Tur virtual la Muzeul Hagi Prodan”
 
 
 
¨ Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”
Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
„Simfonia Ploieșteană de Paul Constantinescu”
 
 
 
¨  Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”
Ploieşti, str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344 100 768
 
„Nichita Stănescu - poezie și imaginație”
 
 
 
¨ Muzeul „Casa Domnească”
comuna Brebu, tel. 0244 357 731
„Pe aripile muzicii”
 
 
¨ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”
Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
„Eleganță și tradiție populară în casa familiei Iorga”
 
 
¨ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”
Buşteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 1, tel. 0244 321 080
„În casa lui Cezar Petrescu. Cărți cu dedicație din colecția scriitorului”
 
 
¨  Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere”
Parcul Constantin Stere Bucov, tel. 0244 344 040
„Conacul Stere de la Bucov”
 
 
¨ Muzeul „Conacul Bellu”
Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12, tel. 0244 271 721
 
„Sunete în noapte”
 
 
¨ Muzeul „Foişorul Bellu”
Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12, tel. 0244 271 721
 
„Icoana pictată pe sticlă - Din Ardeal, acasă la Baronul Bellu”
 
 
¨  Muzeul „Crama 1777”
comuna Valea Călugărească,
str. Valea Largă, nr. 139A, tel. 0244 235 470
 
„Uimire - Primenire. Despre Frumosul Românesc”
 
 
¨ Muzeul „Conacul Pană Filipescu”
comuna Filipeştii de Târg, nr. 868, tel. 0244 389 480
„Conacul la vreme de seară”
   

ANUNŢ

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secția sa, Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești, vă anunţă că cea de-a XXVI-a ediție a Concursului Național de Interpretare și Creație Muzicală „Paul Constantinescu” se amână din cauza situaţiei epidemiologice de la nivel local şi naţional, precum şi a stării de alertă.

   

136 de ani de la premiera piesei ”O scrisoare pierdută”

În urmă cu 136 de ani, în 13 noiembrie (stil vechi) 1884, la Teatrul Naţional din Bucureşti, a avut loc premiera comediei ”O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale. Distribuţia: I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipătescu), I. Niculescu (Caţavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Brânzovenescu), Ștefan Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetăţeanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe).
Jucată în prezența reginei Elisabeta, care dădea tonul aplauzelor, piesa s-a bucurat de un mare succes de public, autorul fiind chemat la rampă de două ori. Succesul extraordinar de la premieră este urmat de un şir de 11 reprezentaţii consecutive.







Ecourile critice, în mare parte, au fost defavorabile, ”O scrisoare pierdută” fiind considerată ca lipsită de calități literare de Ionescu-Gion, Dassé, Claymoor. În decembrie 1884, în ziarul ”Lupta”, Gh. Panu scrie – fără a semna – favorabil despre piesa lui Caragiale cu ocazia montării piesei la Teatrul Național din Iași. Caragiale a citit piesa în ziua de 5 octombrie 1884, la aniversarea ”Junimii”, la Iași. Succesul primei lecturi atrage o reprogramare în cadrul societății (25 și 29 octombrie). În 19 octombrie presa informează că ”O scrisoare pierdută” este ”în studiu”, la Teatrul Național. Pe 12 noiembrie, însoțit de Titu Maiorecsu, Caragiale citește comedia la Palat. ”O scrisoare pierdută” a fost publicată în revista ”Convorbiri literare”, nr.11/1885.
ing.Monica-Violeta BOSTAN
Conservator coordonator al Muzeului ”Ion Luca Caragiale”, Ploiești
   

PROIECT EDUCAŢIONAL

,,Caligrafia este o versiune artistică a ideogramelor care compun un poem, și nu reflectă doar caracterul și temperamentul artistului… îi trădează și bătăile inimii, respirația’’.  ♦ Dai Sijie

Vă prezentăm cartea poştală realizată de prof. dr. Marilena Colț, de la Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale" Ploiești, în cadrul proiectului educaţional "Caligrafia - arta scrisului".

   

Pagina 11 din 94