- Eroare
Marţi, 23 Iunie 2020 10:41
Filmul reprezint? un omagiu adus arheologului Victor Teodorescu, fondatorul Rezerva?iei Arheologice Budureasca ?i sufletul cercet?rilor întreprinse în aceast? zon? începând cu anul 1959, care ast?zi ar fi împlinit 88 de ani ?i prezint? istoricul cercet?rilor ?i monumentelor arheologice identificate ?i cercetate în Valea Budureasca, important sit arheologic.
Luni, 22 Iunie 2020 12:28
„Eu nu scriu decât despre via?a noastr? ci pentru via?a noastr?, c?ci alta nu cunosc ?i nici m? intereseaz?. Împrejur?rile prin care a trecut ?i trece ?ara asta a noastr? î?i întristeaz? adânc sufletul, a?a c? v?-ndemn la dragoste pentru patrie. M? rog la Dumnezeu s? v? fac? vremuri mai bune la b?trâne?e. Dumnezeu s? v? aib?-n paz?! Fi?i s?n?to?i ?i veseli!” I.L.CARAGIALE
Cuvinte-testament, valabile ?i acum, la 108 ani de la trecerea in eternitate a genialului nostru dramaturg!
Suntem convinsi, c? de acolo, de Sus, dintr-o Stea, Maestrul ne zâmbe?te ...
Povestea urma?ilor lui Caragiale
Ion Luca Caragiale, marele nostru dramaturg, a avut cinci copii, povestea vie?ii sale putând fi rezumat? sub titlul ”O via?? furtunoas?”, parafrazându-i titlul piesei cu care a debutat la vârsta de 27 ani.
Ion Luca Caragiale, descris de c?tre contemporanii s?i drept „un impulsiv sentimental”, a avut o scurt? leg?tur? amoroas? cu Maria Constantinescu, o tân?r? angajat? a fabricii de tutun „Belvedere”.
Din aceast? rela?ie de scurt? durat? a ap?rut primul n?scut al marelui dramaturg, Mateiu, în 26 martie 1885 (decedat 17 ianuarie 1936), pe care I.L. Caragiale l-a înregistrat imediat cu numele s?u.
De?i Ion Luca Caragiale ?i-a încheiat repede rela?ia cu Maria Constantinescu ?i s-a c?s?torit cu Alexandrina Burelly, dramaturgul nu ?i-a l?sat fiul în urm?. El s-a ocupat cu aten?ie de educa?ia fiului s?u, un copil deosebit de inteligent ?i sensibil.
Marele dramaturg se sim?ea în largul lui atât în mijlocul elitelor culturale ale acelui timp, cât ?i printre mahalagiii ?i chefliii pentru care atunci, la fel ca ?i acum, bodega era cea de-a doua cas?. Fiul s?u cel mare, îns?, nu l-a mo?tenit.
Mateiu Caragiale nu a putut uita niciodat? c? a fost un copil din flori ?i a pretins întotdeauna, la limita nebuniei, c? are str?mo?i aristocra?i – acesta fiind ?i motivul pentru care, înc? de mic, a fost atras de istorie ?i de heraldic?.
Mateiu a încercat s? îl conving? pe tat?l lui de aceast? înrudire boiereasc? pe care ?i-o dorea cu ardoare. Tat?l lui, îns?, i-a luat în derâdere obsesia.
„Ce tot spui, m?? Str?bunicul t?u a fost buc?tar arn?ut, pl?cintar. Purta tava pe cap. De asta noi suntem turti?i în cre?tet!“, i-a r?spuns, nemilos, dar onest, I.L. Caragiale, care era foarte mul?umit de condi?ia lui mic- burghez?.
Mateiu Caragiale nu a fost perturbat, îns?, de adev?rul pe care i l-a trântit în nas tat?l lui. La vârsta de 22 de ani, el a început s? î?i semneze scrisorile adresate prietenilor din str?in?tate cu „Mathieu-Jean Caragiale, conte de Karabey“.
De altfel, dup? mul?i ani, Mateiu Caragiale ?i-a numit tat?l, cu dispre?, „berarul, nevrednic, vulgar, cartofor, crai ?i be?iv“. El ar fi avut aceast? r?bufnire în perioada în care marele dramaturg s-a înscris în „Societatea Interna?ional? a Chelnerilor”, deoarece spera s? devin? ?i unul dintre cei mai buni berari din Bucure?ti.
Mai târziu, Mateiu Caragiale a ob?inut victoria la care spera ?i ?i-a v?zut împlinit visul de boierie. El s-a c?s?torit în 1923, la vârsta de 38 de ani, cu Marica Sion, una dintre fiicele poetului Gheorghe Sion. Mireasa lui avea 63 de ani, dar Mateiu nu s-a încurcat în astfel de am?nunte. Important a fost c? în acest fel a devenit proprietar al unei mo?ii, deci, iat? c? a devenit „boier”.
V?dit încântat de noua lui situa?ie, Mateiu Caragiale ?i-a f?cut chiar ?i un stindard propriu, pe care l-a decorat cu o stem? heraldic? imaginar? desenat? de el ?i pe care l-a în?l?at pe un catarg, în fa?a conacului de pe mo?ie.
Mateiu Caragiale ?i-a compus ?i o deviz? nobiliar?: „Cave, age, tace” (P?ze?te, ac?ioneaz?, taci). Visul aristocratic al lui Mateiu s-a încheiat îns? brusc, în 17 ianuarie 1936, odat? cu moartea sa nea?teptat?, în urma unui accident vascular cerebral.
George C?linescu i-a f?cut o descriere mali?ioas? lui Mateiu Caragiale, men?ionând c? p?rea „un majordom în concediu”.
„Se putea vedea, acum câ?iva ani, trecând prin Pia?a Sfântul Gheorghe un b?rbat care, prin înf??i?area lui atr?gea numaidecât aten?ia. B?rbatul, cam între 40-45 de ani, era drept, p?rea solid ?i osos, dar nu gras. Fusese probabil mai slab ?i acum, prin vârst?, c?p?tase acea demnitate de volum a oamenilor maturi. Fa?a ras? era contractat? prin l?sarea mu?chilor obrajilor în jos, într-o morg? solemn?. Pentru anotimp, era învederat insuficient îmbr?cat, de?i se vedea c? nu lipsa ci dorin?a men?inerii unei ?inute uniforme determina aceast? alegere. Purta pe cap un melon, a?ezat rigid, ca un semi-?ilindru iar pe corp un pardesiu sau un demipalton u?or. Ghetele sub?iri, încheiate corect dar anacronic cu nasturi, c?lcau de-a dreptul pe z?pad?. Melonul ?i demipaltonul b?teau în verdele lucrurilor prea vechi, lustruite, de?i ?inuta omului era de o corectitudine în?epat?, de mare gal?. Contrastul dintre acest om ciudat ?i restul trec?torilor era atât de izbitor încât te gândeai, pe dat?, la un boier sc?p?tat, inadaptabil, la unul dintre acei aristocra?i arheologici ?i plini de ceremonii care înfrunt? mucegaiul anilor (…). Totu?i, ceva nu admitea aceast? ipotez?. De?i cu o privire cult?, rafinat?, omul era prea rigid în protocolul mersului s?u ca s? fie un aristocrat pursânge. În l?sarea în jos a f?lcilor sale era o afectare rece. Nu puteai s? nu te gânde?ti la unul din acei servitori b?trâni, ei în?i?i cu arbore genealogic, unul dintre aceia care sunt lua?i de vulg drept st?pâni. P?rea un majordom în concediu”, este decrierea pe care C?linescu i-a f?cut-o fiului cel mare al lui Ion Luca Caragiale.
Mateiu Caragiale a r?mas cunoscut pentru „Craii de Curtea- Veche”, un roman unic în literatura român?. Despre aceast? carte, George C?linescu spunea c? este un „amestec gros de expresii m?sc?roase, de impulsiuni lascive, cu con?tiin?a unei eredit??i aventuroase ?i tulburi, totul purificat ?i v?zut de sus, de o inteligen?? superioar?”.
Urm?toarele n?scute în ordine cronologic? au fost Ioana (n. 24 octombrie 1889) ?i Agatha (n. 10 noiembrie 1890), pe care marele dramaturg Ion Luca Caragiale, le-a avut cu so?ia sa Alexandrina Burelly ?i pe care le-a îngropat când acestea erau mici copile.
Cel de-al doilea fiu al lui Ion Luca Caragiale, Luca Caragiale, cunoscut ?i ca Luchi, s-a n?scut pe 3 iulie 1893, din c?snicia marelui dramaturg cu Alexadrina Burelly. El a avut o carier? ca scriitor ?i traduc?tor, dar via?a lui s-a încheiat mult prea devreme.
Luchi a fost fiul preferat care, spre deosebire de Mateiu, nu trebuia s? fac? mare efort pentru a se face iubit. Al?turi de familia lui, Luchi a v?zut mai multe ??ri din Europa începutului de secol XX, ??ri precum Fran?a, Elve?ia, Austro-Ungaria ?i Italia. Apoi, s-a stabilit în Germania, la Berlin.
În jurul anul 1909, Luca Caragiale ?i-a început studiile în particular, avându-l ca profesor, printre al?ii, pe Panait Cerna. Marele dramaturg Ion Luca Caragiale a avut un rol important în educa?ia fiului s?u, insuflându-i opinii politice de stânga.
Luchi ?i tat?l lui au f?cut c?l?torii în nordul Germaniei, pe coasta M?rii Baltice ?i în Danemarca. Pân? ca tat?l lui s? moar?, cei doi s-au întors în ?ar? s? vad? locurile natale ?i au petrecut o vacan?? la Sinaia.
Ca scriitor, Luca Caragiale a apar?inut simbolismului, parnasianismului ?i literaturii moderniste.
În anul 1915, la trei ani de la moartea tat?lui s?u, Luca Caragiale s-a întors în ?ar? împreun? cu mama ?i sora lui, Ecaterina.
Tân?rul Luca Caragiale ?i-a f?cut debutul în timpul Primului R?zboi Mondial, atunci când Vechiul Regat al României se afla în perioada de neutralitate. La 14 mai 1916, Luca a publicat cel mai cunoscut poem al s?u "Triptic Madrigalesc" în revista literar? Flac?ra.
Inspirat de propria amintire a ?ederii la Sinaia a scris „Dintr-un ora? de munte: Medita?ii” în care va alc?tui o imagine unitar? a toamnei ?i a începutului iernii, percepute prin angoasa ce pune st?pânire pe existen?a poetului; imagini cu o u?oar? tu?? bacovian? stau al?turi de propria-i viziune asupra rela?iei om-natur?.
A?a cum tat?l s?u a fost prieten cu teoreticianul marxist Constantin Dobrogeanu-Gherea, Luca a fost apropiat al familiei Dobrogeanu-Gherea. El s-a c?s?torit cu Fany (fiica deputatului „Sa?a" Alexandru Dobrogeanu-Gherea), ?i apoi a f?cut un parteneriat cu Ioan Dobrogeanu-Gherea (cel de-al doilea fiu al lui Constantin Dobrogeanu-Gherea), scriind primul ?i singurul roman, „Nevinov??iile viclene”.
Dup? ce în 1916 România a intrat în r?zboi de partea Antantei, la sfâr?itul anului urm?tor sudul ??rii avea s? fie ocupat de trupele Puterilor Centrale. Luca a petrecut mult timp în Bucure?tiul ocupat de trupele germane implicându-se în treburile administra?iei colabora?ioniste, format? din rândurile Partidul Conservator. În octombrie 1917, Luca a fost ?ef de cabinet pentru Virgil Arion, Ministrul Culturii.
În iunie 1918, Luca Caragiale a luat decizia controversat? de a se alia cu sus?in?torii Puterilor Centrale. Se pare c? a fost influen?at mai mult de gândirea politic? a fratelui s?u, Mateiu Caragiale.
Romanul „Nevinov??iile viclene”, dedicat tuturor iubirilor adolescentine, a fost publicat în revista Via?a Româneasc? în anul 1920, cu pu?in timp înainte de moartea lui Luchi. Nu se poate discerne în ce anume a constat contribu?ia fiec?ruia în parte dintre cei doi coautori: Ion Luca Caragiale ?i Ionel Dobrogeanu-Gherea.
În acela?i an, Luchi Caragiale a publicat un articol important în Ideea Europeean? – „ Amintiri despre Caragiale”. Apoi, chiar în ultimul s?u an de via??, în 1921, Luchi Caragiale a publicat ?i primul s?u volum de versuri, „Jocul oglinzilor”.
Luchi Caragiale a murit pe 7 iunie 1921, la 28 de ani înc? neîmplini?i, r?pus de complica?iile pe care i le-a dat o pneumonie.
Ecaterina Logadi ?i criticul Barbu Cioculescu i-au publicat ulterior romanul „Nevinov??iile viclene” ?i volumul de versuri „Jocul oglinzilor”, abia în 1967, respectiv 1972.
Ecaterina Logadi, singurul copil al lui Ion Luca Caragiale care a avut o via?? lung?.
Ecaterina Caragiale, c?s?torit? Logadi, dup? numele ultimului so?, a fost copilul lui Ion Luca Caragiale care a tr?it cel mai mult, pân? la vârsta de 93 de ani. Ea a fost fiica marelui dramaturg ?i a so?iei sale, Alexandrina Burelly, n?scut? la 30 mai 1894.
Fiica lui Ion Luca Caragiale, c?reia i se mai spunea Tuski ?i uneori Kothinka, s-a remarcat în ipostaza de memorialist?, dup? ce a creionat un manuscris interesant. Lucrarea cuprinde amintirile ei despre marele dramaturg ?i despre familia lor.
Despre tat?l ei, Ecaterina Caragiale a scris doar în cuvinte de laud?, spre deosebire de fratele ei vitreg, Mateiu Caragiale.
Unul dintre fragmentele manuscrisului ei sun? a?a: „Pân? la sfâr?itul vie?ii, tata a r?mas cu o tinere?e care f?g?duia s? d?inuiasc? îndelung. Spiritul ?i vioiciunea lui erau intacte. El p?strase acela?i entuziasm pentru ceea ce pre?uia ?i acee?i revolt? pentru ceea ce dezaproba. Mai presus de toate p?strase acea veselie izvorât? din str?fundul firii lui ?i pe care o r?spândea proasp?t? ?i nesecat?. A fost aparent s?n?tos pân? în ultima clip?, ?i via?? i s-a încheiat a?a cum ?i-a dorit: f?r? boal?, f?r? suferin??, desigur cu senin?tatea ?i armonia perfect? a cugetului s?u: «Pot s? mor lini?tit c? n-am scris nimic de care s?-mi fie ru?ine»".
În lucrarea ei, Ecaterina Logadi a amintit ?i o perioad? mai pu?in fericit? din via?a ei de familie – un timp în care Ion Luca Caragiale era nevoit s? vând? c?r?i din biblioteca lui pentru a avea ce pune pe mas?.
„Ne-am mutat apoi în str. Sculpturii 20, într-o cas? ursuz?, cu chirie mai mic?. Aici tata era mereu sup?rat. Într-o noapte de viscol s-a pr?bu?it cu zgomot asurzitor tot geamlâcul marchizei, iar frigul s-a n?pustit du?m?nos în casa posac?. Mama mi-a spus mai târziu c?, la acea epoc?, de?i tata era în plin? putere de crea?ie, o duceau destul de greu. Lipseau multe în cas? ?i mai cu seam? banii. La un timp nu aveam nici pentru mas?, ?i uneori mama a?tepta istovit? s? vin? tata cu banii ob?inu?i din vânzarea unor c?r?i din bibliotec?. Mama suporta eroic acele lipsuri ?i nu se plângea niciodat?. Peste un an ne-am mutat. De data asta în str. Berzei, ?i ne-am fi mutat înc? de mai multe ori dac? nu am fi plecat din ?ar?”, a scris Ecaterina Logadi.
Ea a amintit ?i c? familia ei s-a stabilit la Berlin, dup? care au f?cut o c?l?torie în Europa, vizitând mai multe ??ri, în condi?ii modeste. Ecaterina Logadi a men?ionat cu acest prilej c? marelui dramaturg îi pl?ceau schimb?rile ?i c? se plictisea repede de acela?i decor.
„La Berlin, unde ne-am m?rginit s? schimb?m doar cinci locuin?e în nou? ani, ne-am mutat mai rar, dar am schimbat od?ile mai des. Când dormeam cu tata singur, când dormeam eu cu mama, când m? culca în sufragerie, în fine, toate combina?iile ce se puteau face în cele câteva înc?peri ale ultimei sale locuin?e din Insbruckerstrasse. Tatii îi pl?ceau schimb?rile ?i se plictisea repede de acela?i decor. O întâmplare l-a despov?rat pentru o vreme pe tata de grija zilei de mâine. Am plecat cu to?ii într-o lung? c?l?torie în str?in?tate, colindând mai multe ??ri din Europa, dup? un itinerar minu?ios alc?tuit de tata. Aceast? c?l?torie, f?cut? totu?i în condi?ii modeste, i-a adus tatii uitarea am?r?ciunilor ?i decep?iilor avute pân? atunci în ?ar?. Timp de un an, într-un ritm precipitat, am v?zut Austria, Italia, Elve?ia, Fran?a, Olanda ?i Germania”, a mai scris Ecaterina Logadi.
Ecaterina a avut un singur fiu, pe Vlad Geblescu, tat?l s?u fiind Vasile Geblescu, fiul mo?ierului Constantin Ioni?? Geblescu. La 5 mai 1921 se na?te la Bucure?ti, în casa p?rin?ilor din str. General Lahovary 8. În 26 decembrie se pronun?? sentin?a de divor? dintre Ecaterina Caragiale ?i Vasile Geblescu. Prin aceia?i sentin??, Vlad este încredin?at mamei ”pentru cre?tere ?i îngrijire”. În 1939, absolvent al Liceului ”Spiru Haret”, Vlad Geblescu e înmatriculat ca student la Facultatea de Drept, a Universit??ii din Bucure?ti. În 1942 Ecaterina Logadi, n?scut? Caragiale, va face o cerere, astfel încât numele fiului s?u s? fie schimbat din Geblescu în Caragiale.
În 1943, prin decretul nr. 3730 al Ministerului Justi?iei, publicat în Monitorul Oficial nr. 21, din 26 ianuarie s-a încuviin?at ca dl. Vlad Geblescu s? poarte numele de Caragiale. În acela?i an i se confer? Diploma de Licen?? în Drept, fiind apoi înmatriculat ca doctorand la Universitatea din Geneva, din semestrul de iarn? 1943-1944. Din 1949, Vlad se stabile?te la Paris. Se stinge din via?? în 31 august 2006, la vârsta de 85 de ani, fiind înmormântat în cimitirul din localitatea Busset - Fran?a.
Conservator,
ing. Monica Bostan
Duminică, 21 Iunie 2020 19:32
Sâmbătă, 20 Iunie 2020 08:45
Vineri, 19 Iunie 2020 10:07
În perioada 19 – 21 iunie 2020 se desf??oar? Zilele Europene ale Arheologiei. Tema de anul acesta este „Arheologia pentru to?i”.
România particip? pentru prima dat? la acest eveniment, devenind, astfel, unul dintre cele 47 de state membre ale Consiliului Europei invitate s? preia ?tafeta de la Zilele Na?ionale ale Arheologiei, s?rb?torite, la ini?iativa Ministerului Culturii francez începând cu 2010 mai întâi în Fran?a ?i extinse apoi, în 2019, în alte 17 ??ri europene: Austria, Belgia, Republica Ceh?, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Irlanda, Slovenia, Slovacia, Spania , Elve?ia, Regatul Unit al Marii Britanii ?i al Irlandei de Nord.
♦ 19 iunie 2020 - Istorici ?i arheologi prahoveni în slujba istoriei na?ionale: Grigore Tocilescu https://www.youtube.com/watch?v=FFpruK4WRZ8&t=114s
Vineri, 19 Iunie 2020 09:10
Nicolae Iorga a scris peste 1250 de c?r?i ?i 25000 de articole. Cele mai multe dintre ele au fost scrise la biroul casei de la V?lenii de Munte ?i tip?rite la Tipografia „Neamul Românesc? înfiin?at? de profesor la V?lenii de Munte în anul 1908:
♦ A?ez?mintele mele
♦ Vechea art? religioas? la români
♦ Un biruitor: Radu Vod? ?erban
♦ Femeile din via?a neamului nostru
♦ Istoria armatei române?ti
♦ Pagini despre Basarabia de ast?zi
♦ Istoria universal? v?zut? prin literatur?
La Muzeul Memorial „Nicolae Iorga?, biroul, mapa din piele, c?limara de cerneal? ?i pana de scris, par înc? s? a?tepte venirea profesorului. Pana simpl? de gâsc? ?i c?limara din sticl?, realizat? într-un atelier autohton sunt a?ezate pe un suport din bronz, care are pe mijloc stilizat un cal.
Joi, 18 Iunie 2020 07:20
Restaurarea unui sfe?nic ceramic din patrimoniul Muzeului Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova
Miercuri, 17 Iunie 2020 13:20
https://www.youtube.com/watch?v=GTX1ysgAGyE
#concursMJIAPh #s?pt?mâna5 #MuzeulS?pt?mâniiMuzeulMemorialNicolaeIorgaV?leniiDeMunte
Muzeul Memorial "Nicolae Iorga" se afl? pe strada George Enescu, nr. 1-3 în ora?ul V?lenii de Munte, jude?ul Prahova (tel. 0244 280 861) ?i poate fi vizitat de mar?i pân? duminic? în intervalele orare 9.00-12.00 ?i 13.00-17.00 (în intervalul 12.00-13.00 se desf??oar? igienizarea spa?iilor expozi?ionale).
Regulamentul concursului îl pute?i g?si la postarea fixat? sau aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=3528482440511634&id=180004115359500&__tn__=K-R
Miercuri, 17 Iunie 2020 08:56
Ast?zi, 17 iunie 2020, se împlinesc 195 de ani de la na?terea Elenei Cuza, so?ia domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Cu aceast? ocazie s? ne amintim de cea care a fost prima doamn? a României.
Elena, cunoscut? ?i ca Elena Doamna s-a n?scut pe 17 iunie 1825, la Ia?i. A fost fiica postelnicului Iordache Rosetti, fiul Marelui Vornic, cu acela?i nume de la care mo?tenise mo?ia Sole?ti, în ?inutul Vaslui ?i a so?iei sale Ecaterina (Catinca), fata logof?tului Dumitrache Sturdza din Micl?u?eni.
Primii ani ai copil?riei, Elena îi va petrece la mo?ia p?rin?ilor de la Sole?ti, al?turi de cei trei fra?i: Constantin, Dumitru ?i Theodor ?i de sora sa Zoe, sub directa supraveghere a mamei sale. Educa?ia dobândit? p?streaz? tiparul vremii, cu guvernante ?i profesori particulari str?ini, ulterior pentru des?vâr?irea studiilor, pensionul Buralat. De la 7 ani face ?coal? cu profesori particulari, la conacul unchiului s?u, Constantin Sturdza, de la ?cheea, împreun? cu verii s?i ?i apoi la bunicul s?u Dumitrache Sturdza de la Micl?u?eni.
La 15 ani, Elena s-a reântors la Ia?i, ?i conform obiceiului vremii este introdus? în înalta societate, din capitala Moldovei. La Ia?i pentru adolescenta ce fusese crescut? autoritar de p?rin?i ?i care nu-?i dezvoltase personalitatea, totul în jurul s?u este nea?teptat. Curiozitatea ?i dorin?a de necunoscut o împinge spre mediul cultural al Ia?ilor, dar firea tem?toare o re?inea în multe lucruri. Deprinderea limbilor german? ?i francez? i-a facilitat accesul la literatur?.
Tân?ra Elena, f?r? a fi o frumuse?e, se remarc? prin simplitate, naturale?e, timiditate. Aceasta avea ochi mari, negri, sprâncene pronun?ate, fa?a oval?, iar p?rul bogat îl purta strâns în cozi, cu c?rare pe mijloc, dup? moda vremii.
La seratele organizate de ruda sa, Didi?a Mavrocordat, îl cunoa?te pe Alexandru Ioan Cuza, de care s-a îndr?gostit. C?s?toria celor doi a avut loc pe 30 aprilie 1844, în biserica de pe domeniul p?rin?ilor din Sole?ti, într-un cerc restrâns. Cei doi so?i aveau firi total opuse, lucru remarcat de cei din jurul lor, el fiind o fire extrovertit? ce se sim?ea bine printre oameni, ea o fire introvertit?, cu multe inhibi?ii insuflate de o mam? prea autoritar?.
Elena era domoal?, timid?, stângace, retras?, lipsit? de încredere în for?ele proprii în societate ?i st?pânit? de puternice complexe de inferioritate. În schimb Alexandru pl?cea tuturor de la prima vedere datorit? purt?rilor simple ?i familiale, pentru c? era curtenitor, vesel ?i prietenos.
În primii ani de c?snicie, când so?ul era pasionat de treburile de la judec?torie, Elena ?i-a g?sit consolare în citit ?i treburile casei, iar vizitele celor de acas? erau o bucurie pentru tân?ra so?ie.
Dup? în?bu?irea revolu?iei de la 1848, Elena Cuza a dat dovad? de un mare curaj. Aceast? femeie timid? ?i lipsit? de încredere în sine, pus? în fa?a situa?iei când so?ul îi este arestat în martie 1844, împreun? cu al?i revolu?ionari, de oamenii domnitorului Mihail Sturdza, ia ini?iativ? ?i intervine energic pentru a fi eliberat. Aceasta ?i-a dep??it propriile inhibi?ii, reu?ind s? cumpere cu bani grei vigilen?a marinarilor, ?i astfel so?ul s?u evadeaz? în drumul pe Dun?re ?i cu sprijinul consulului englez din Gala?i, Cuningham, se refugieaz? la omologul s?u din Br?ila. De acolo, Alexandru s-a îndreptat spre Transilvania unde a luat parte la marea adunare de la Blaj, apoi a plecat la Cern?u?i. Elena Cuza a reu?it cu greu s? fac? rost de bani ?i înfruntând pericole, î?i va urma ?o?ul în exil la Cern?u?i, Viena ?i Paris. Din lipsa banilor, Elena este nevoit? s? plece spre ?ar?, iar Alexandru la Constantinopol.
Dup? o scurt? perioad? de exil, revolu?ionarii români se reîntorc în ?ar? în vara anului 1849, unde sunt investi?i cu diferite func?ii publice de noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica. În perioada în care Alexandru Ioan Cuza a fost pârc?lab la Gala?i au ap?rut primele neîn?elegeri în c?snicie, iar Elena avea s? se autoexileze în mai multe rânduri la Paris, fiind nemul?umit? de comportamentul libertin al so?ului. De asemenea, sub diferite motive, Elena prefera s? lipseasc? de la petrecerile din anturajul so?ului, preferând mo?ia p?rinteasc? de la Sole?ti sau a socrilor de la B?rbo?i „unde g?sea o atmosfer? prielnic? pentru lini?tirea nervilor s?i încorda?i de uneltirile, ?oaptele ?i vorbele r?ut?cioase ale femeilor”. Iubirea Elenei pentru Alexandru nu a fost suficient? pentru a avea c?snicia visat?. Fiind nevoit? s? fac? fa?? infidelit??ilor so?ului, aceasta a reu?it s?-?i ascund? cu discre?ie durerea. Doar mamei sale ce i-a fost sprijin îi m?rturisea din când în când durerea ei, îns? dup? moartea acesteia în 1869, Elena a r?mas ?i mai singur?.
Elena î?i dorea o via?? de familie lini?tit?, îns? destinul îi va oferi un rol, pentru care nu era preg?tit?. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza domnitor în Moldova la 5 ianuarie 1859, dar ?i în ?ara Româneasc? la 24 ianuarie 1859, a propulsat-o pe Elena la vîrful vie?ii sociale române?ti. Despre alegerea lui Cuza domn, peste ani Elena î?i amintea: „Lumea se aduna pe strad? ?i plângea de bucurie. Casa noastr? era a tuturor…De diminea?? pân? seara defilau cu miile...c?ci Cuza era iubit în Ia?i ?i cunoscut ca un om bun, bun din cale afar?”.
Dup? alegerea lui Alexandru domn, avea s?-i recunoasc? mamei sale într-o scrisosre c? este complet nepreg?tit? pentru noua situa?ie: „Mâine voi merge la o recep?ie ?i m?rturisesc starea de confuzie. Am tr?it întotdeauna departe de societate ?i nu cunosc nici eticheta, nici obliga?iile pe care s? mi le asum. Sper în generozitatea compatrio?ilor mei, care-mi vor ierta naivitatea ?i simplitatea”.
Elena î?i urmeaz? so?ul la Ia?i ?i apoi în noua capital? a României moderne, la Bucure?ti. De?i nu era preg?tit? pentru noile îndatoriri de prim? doamn? a ??rii, ?i-a controlat bine emo?iile fa?? de cei din jur ?i a încercat s?-?i îndeplineasc? bine responsabilit??ile ce-i reveneau. Aceasta a prezidat dineuri, a participat la diferite evenimente la Palat, a organizat baluri de caritate, a primit în audien?? oamenii ce doreau s?-i vorbeasc? ?i „se îngrijea de aproape de ?coalele din Moldova, luându-le sub patronajul ei ?i pl?nui reeducarea popula?iei s?race prin institu?ii de binefacere ?i cultur?, urzându-?i în acest mod o activitate rodnic? ?i folositoare pentru ?ar?”. ?i-a îndreptat aten?ia spre copii orfani din Bucure?ti ?i a înfiin?at Azilul „Elena Doamna” pentru fete orfane în 1862, la Cotroceni, îns? nu a uitat de problemele celorlalte categorii sociale defavorizate, precum bolnavii incurabili l?sa?i în grija statului, vârstnicii, nebunii sau de?inu?ii. Fiind întruchiparea bun?t??ii, a generozit??ii ?i blânde?ii, a oferit sprijin financiar tinerelor talente ?i s-a preocupat de educa?ia femeilor.
Datorit? acestor lucruri f?cute din generozitate, Elena Doamna i-a cucerit pe români cu modestia ei, cu dragostea ei pentru ?ar? ?i în?elegerea fa?? de cei nevoia?i.
Cu toate schimb?rile din via?a ei, Elena Cuza va avea de înfruntat o nou? amenin?are. La petrecerile de la Palatul domnesc ?i-a f?cut apari?ia frumoasa v?duv?, principesa Maria Obrenovici. Aceasta era fiica boierului antiunionist Costin Catargi, ?i era cu zece ani mai tân?r? decât Elena. Fiind cochet?, inteligent?, calculat? ?i ambi?ioas?, a reu?it s? atrag? aten?ia ?i s?-l seduc? pe domnitorul Cuza.
Leg?tura extraconjugal? a so?ului cu tân?ra v?duv? a mâhnit-o pe Elena, care a p?r?sit c?minul conjugal ?i a preferat un nou exil. Mai bine de trei ani a stat la Paris, unde a vizitat expozi?ii, a citit intens, a vizionat spectacole de teatru ?i balet ?i a onorat invita?ia la dineu a împ?ratului Napoleon al III-lea. Tot în aceast? perioad? de exil a acordat o mai mare aten?ie aspectului ei exterior, s-a îmbracat cu mai mult? grij? ?i mai sofisticat. A devenit o femeie mai puternic? ce ?i-a dezvoltat o personalitate proprie.
Mama s-a îi cerea insistent s?-?i revendice locul ce i se cuvenea. De asemenea, a avut la Paris o întrevedere cu fra?ii Vasile ?i Iancu Alecsandri ce i-au propus s? se întoarc? în ?ar? incognito, deoarece situa?ia sc?pase de sub control ?i era amenin?at tronul principelui. În aceste împrejur?ri trecând peste suferin?ele personale, ?i amintindu-?i de îndatoririle pentru ?ar? revine al?turi de Alexandru. Este primit? cu c?ldur? de popula?ia capitalei, iar principele Cuza ofer? o grandioas? recep?ie la palat.
Dup? reîntoarcerea de la Paris, principesa Elena î?i va uimi so?ul ?i anturajul s?u, prin comportamentul binevoitor, prin st?pânirea de sine, prin faptul c? este cochet? ?i feminin?. Despre aceast? schimbare a principesei îi scria Costache Negri lui Iancu Alecsandri: „Principesa face minuni, prime?te pe toat? lumea, face vizite ?i merge s? vad? toate a?ez?mintele publice, îndeplinind toate acestea cu modestia ?i delicate?ea, care o fac în mod atât de general iubit? de to?i. Acest ajutor este foarte bine venit principelui, ceea ce va aduce mult bine”.
Elena se va ocupa ?i de modernizarea palatului de la Ruginoasa, ce fusese achizi?ionat de domnitor de la familia Sturdza, în 1862. În prim?vara anului 1864 palatul a fost inaugurat cu mare fast, acesta devenind oaza de lini?te a doamnei Elena Cuza, mai ales în timpul escapadelor so?ului infidel.
Prin ac?iunile de binefacere Elena ?i-a cucerit un loc în inima românilor, îns? nu a reu?it s? câ?tige inima so?ului ?i s?-?i salveze c?snicia. Ea a suferit enorm pentru c? nu a putut s?-i ofere lui Cuza un mo?tenitor. Suflet generos Elena va aceepta înfierea celor doi fii naturali ai so?ului s?u, Alexandru ?i Dimitrie, a c?ror mam? era rivala sa, principesa Maria Obrenovici. Decizia ei de a adopta cei doi b?ie?i a venit ?i din instinctul matern neîmplinit. Ca în tot ce a f?cut, s-a dedicat în totalitate celor doi b?ie?i, acordându-le întreaga sa aten?ie, i-a iubit ?i crescut ca ?i cum ar fi fost ai ei. Doamna Elena a continuat s?-l sus?in? pe domnitor, ?i îl va sprijini în politica reformist?, de modernizare a statului român.
Dup? lovitura de stat din 11 februarie 1866, când domnitorul Cuza abdic? silit, doamna Elena a hot?rât s?-l înso?easc? pe acesta în exil (în Austria, Fran?a, Italia, Germania), pentru c? „nu putea s?-l lase s? plece singur, bolnav ?i întristat cum era”. Perioada de exil a întregii familii poate fi considerat? una fericit? pentru Elena Cuza. Despre aceasta, ea amintea într-o scrisoare adresat? mamei sale: „De la plecarea mea din Principate, duc o via?? foarte calm? ?i dac? nu ar fi dorin?a de a te revedea, nu m-a? întoarce în ?ar?, unde a-?i g?si, f?r? îndoial? acelea?i cancan-uri ?i acelea?i mizerii. Frumoas? ?ar?, r?i oameni!”
Cu toate acestea, nici în perioada exilului nu a sc?pat de umbra Mariei Obrenovici, care continua s? se întâlneasc? cu so?ul s?u prin diferite hoteluri.
Chiar dac? nu a reu?it s? fie st?pâna inimii domnitorului Cuza, prin loialitatea ?i d?ruirea ei complet? a reu?it s?-i câ?tige respectul. Ea a fost cea care l-a îngrijit cât a fost bolnav în ultima perioad? a vie?ii, ?i tot ea i-a stat la c?p?tâi când a murit, în 1873, la Heidelberg.
De?i c?s?toria nu a fost una reu?it?, datorit? lui Alexandru ce a fost un so? mai pu?in statornic, între cei doi s-au p?strat, întotdeauna rela?ii de respect. Chiar ?i dup? moartea domnitorului, Elena Cuza „i-a p?strat memoria cu o extraordinar? devo?iune, neîng?duind s? se rosteasc? un singur cuvânt despre sl?biciuni pe care le cuno?tea, le îng?duise ?i-o spune cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea s? aib? acest drept”, scria istoricul Nicolae Iorga.
R?mas? v?duv? s-a dedicat în totalitate educ?rii celor doi fii adoptivi. În 1884, când ace?tia termin? studiile la Paris s-a stabilit cu ace?tia la mo?ia de la Ruginoasa ?i a continuat operele de binefacere (îmbr?c?minte ?i materiale pentru copiii s?raci ?i dona?ii în bani).
Ultima parte a vie?ii i-a fost marcat? de dou? mari tragedii: sinuciderea lui Dimitrie Cuza (1888) ?i moartea lui Alexandru Cuza (1890), proasp?t c?s?torit cu Maria Moruzzi, în urma unui infarct miocardic. Cei doi fii au fost îngropa?i la Ruginoasa al?turi de tat?l lor.
Elena Cuza p?r?se?te mo?ia de la Ruginoasa, fiind nevoit? întrucât, conform testamentului a intrat în posesia familiei Moruzzi. „Sole?ti, ?cheea, Ruginoasa, toate locurile scumpe, le p?r?sise pe rând, cu strângere de inim?, silit? de oameni ?i împrejur?ri, ca s? r?mân? mereu pribeag?, mereu f?r? c?min”.
Plecând de la Ruginoasa se stabile?te la Ia?i, unde a lucrat benevol ca infirmier? la Spitalul de copii „Caritas”. Ulterior din cauza b?trâne?ii ?i a bolii, s-a retras la Piatra Neam?, locuind singur?, într-o locuin?? modest?.
Doamna Elena a României s-a bucurat, în timpul vie?ii de simpatia ?i respectul împ?ratului Napoleon al III-lea, a lui Carol I, a principilor Ferdinand ?i Maria, a prietenilor apropia?i ai so?ului, precum: Costache Negri, Vasile Alecsandri, Mihail Kog?lniceanu.
Elena Cuza s-a stins din via?? la 2 aprilie 1909, la câteva luni dup? împlinirea semicentenarului Unirii Principatelor Române, când a fost omagiat? de întreg poporul român. A fost înmormântat?, la Sole?ti, conform dorin?ei sale, f?r? funeralii na?ionale.
Despre dispari?ia primei doamne a României, Nicolae Iorga scria: „A murit la Piatra Neam? femeia ideal de bun? ?i modest? care a fost M?ria Sa Doamna Elena, tovar??a lui Vod? Cuza…a c?rei via?? întreag? înseamn?: uitare de sine, iertare pentru al?ii, binefacere ascuns? de lume”.
Muzeul Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova de?ine în patrimoniul s?u câteva piese muzeale ce ne amintesc de doamna Elena Cuza: o litografie pe hârtie ?i un num?r de fotografii, dar ?i o serie de obiecte care i-au apar?inut acesteia: Acatistul Preasfintei N?sc?toare de Dumnezeu ?i alte acatiste ?i rug?ciuni, o trus? pentru cusut, o mosorni?? ?i o br??ar? din argint.
În acest context aniversar, ne-au onorat cu realizarea a dou? portrete ale Elenei Cuza, doamnele profesoare Liliana Marin (tehnic? pitt charcoal pe hârtie) ?i Adriana Br?ileanu (tehnic? mixt?) de la Colegiul de Art? ,,Carmen Sylva’’, Ploie?ti.
muzeograf Monica CÎRSTEA
Bibliografie selectiv?:
1.George Marcu, Rodica Ilinca, „Enciclopedia personalit??ilor feminine din România”, Editura Meronia, Bucure?ti, 2012
2.Lucia Bor?, „Doamna Elena Cuza”, Editura Casei ?coalelor, Bucure?ti. 1940
3.Nicolae Iorga, „Oameni cari au fost”, Editura Militar?, 1975
4.Vespasian Pella, „Convorbiri cu M?ria Sa Doamna Elena Cuza – Cum a fost întronat ?i detronat Cuza”, Editura Soc. Anonime pe ac?iuni ,,Adev?rul’’, 1909
Marţi, 16 Iunie 2020 08:43
Vizionare pl?cut?!
Mai multe articole..
- 15 iunie - Despre Eminescu
- CAZANIA LUI VARLAAM – 1643
- 15 iunie 2020 - se redeschide Muzeul "Crama 1777" Valea C?lug?reasc?
- Un simbol na?ional - Monumentul lui ?tefan cel Mare din Chi?in?u
- Joi, 11 iunie 2020, se redeschide Muzeul "Cas? de Târgove? din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea"
- Muzeul "Casa Domneasc?" Brebu
- Conferin?a „Plimbare pe Calea Victoriei în perioada interbelic?”
- Sfe?nic din lemn, Ierusalim 1819
- ANUN?
- Tratatul de la Trianon - 100 de ani
Pagina 54 din 122