IN MEMORIAM NICCOLO PAGANINI

Miercuri, 27 mai ora 18.00 a.c. la Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești va avea loc o importantă manifestare omagială prilejuită de comemorarea a 175 de ani de la trecerea prematură în eternitate a legendarului violonist și compozitor italian, NICCOLO PAGANINI.

Viața și opera nemuritorului maestru al arcușului vor fi evocate de dr. Al.I.Bădulescu membru UCMR și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, după care va urma un recital vocal-instrumental, la care își dau concursul: Cosmin Stoica,violonist-concertmaestru al Filarmonicii „Paul Constantinescu”; prof. Bogdan Gâzdac, elevii David și Bianca Pitei- chitară clasică, Palatul Copiilor Ploiești; tinerii soliști de la C.A. „Carmen Sylva”: Dumitrașcu Daniel, Șarpe Leonard și Cristina Manu - pian, Belu Alexandru - vioară ș.a.
Profesorul Nelu Stan va recita versuri din lirica românească și universală, iar epigramistul ing. C.Tudorache va oferi publicului ploieștean câteva din recentele sale creații, distinse la începutul acestei luni cu Premiul I la Concursul Național de la Bistrița Năsăud.
În partea finală vor fi audiate pagini celebre din creația concertantă a genialului violonist Niccolo Paganini aflate în patrimoniul sonor al Muzeului Memorial „Paul Constantinescu”.
 
Conservator,
 
Mihaela Ștefănescu

Link-uri utile