În 15 februarie 1840 s-a n?scut la Craiova, Titu Liviu Maiorescu, academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician ?i scriitor român mason, prim-ministru al României între 1912 ?i 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabil? a României sfâr?itului secolului al XIX-lea ?i începutului secolului al XX- lea. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor f?r? fond, baza junimismului politic ?i „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creang?, Ion Luca Caragiale ?i Ioan Slavici.

Fotografie original? cu autograf reprezentându-l pe Titu Maiorescu.

Exponatul face parte din patrimoniul Muzeului "Ion Luca Caragiale ", Ploie?ti,

sec?ie a Muzeului Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova.

 

V? propun s? c?l?torim în timp, pentru a în?elege cum era omul Titu Maiorescu, v?zut de contemporanul s?u, Alexandru Vlahu??:

”Între 50 ?i 55 de ani. Talie mijlocie, conforma?ie puternic?; figur? calm?, de o seriozitate impun?toare. În vorb?, în privire, în gest, p?streaz?-ntotdeauna aceea?i m?sur? ?i siguran??, a omului care se observ? ?i se simte st?pân pe el. O bogat? cultur? ?tiin?ific? ?i literar? d? acestei naturi, a?a de bine înzestrate o distinc?ie ?i-o superioritate remarcabil?. Gust, rafinament, sim?ire dreapt?, vedere limpede ?i de o extraordinar? agerime; D. Maiorescu un neîntrecut cunosc?tor de tot ce e art?. El ?tie s? admire, ?i din tot sufletul admir? ce e frumos, chiar când opera ar veni de la un om care l-ar fi urât. Întotdeauna a c?utat s? adune în jurul s?u, s? pov??uiasc? ?i s? îndemne la munc?, pe tinerii în care descoperea un început de talent. Pe mul?i i-a scos la lumin?; cu unii s-a în?elat. Mi-aduc aminte, acum zece ani, a crezut ?i despre mine c-a? da oarecare semne… Acestei credin?i, care - o m?rturisesc cu durere - nu s-a realizat datoresc fericirea de a fi cunoscut pe D-nul Maiorescu acas? la D-sa. În momentul acesta îl v?d, în salonul de lâng? bibliotec?, stând la masa din mijloc, c-un creion în mân?; în fa?a D-sale un încep?tor cite?te, cam emo?ionat, o tragedie în versuri; câ?iva tineri ascult?, ?i urm?resc cu luare-aminte pe chipul D-lui Maiorescu cum trec de l?murit urmele tragediei; D-nii Teodor Rosetti, J.Negruzzi, Mandrea ?i al?ii se retrag în bibliotec?; eu stau sfiicios într-un col? ?-admir r?bdarea ?i senin?tatea olimpic? a D-lui Maiorescu. S-a ispr?vit un act. Aud un glas sonor, de o vibrare muzical?…to?i vin s? asculte. Vorbe?te amfitrionul; el e cât se poate de familial ?i de intim, casa lui n-are nimic din solemnitatea ?i r?ceala sever? a ”caselor mari” ?i totu?i am sentimentul c? m? g?sesc într-un templu. Nu ?tiu ce aer de s?rb?toare, ce via?? particular? cap?t? vorbele în gura D-lui Maiorescu? Iar când cite?te o bucat? literar?, e un maestru, un virtuoso, care interpreteaz? perfect gândul ?i emo?iunea compozitorului.

Ca orator ?i scriitor e magistral. Spus? sau scris?, fraza D-lui Maiorescu e clar?, vie ?i perfect construit?.

Semne particulare: pururea acela?i – senin ca un zeu.”