Miercuri, 20 Iulie 2022 08:08
Astăzi, 20 iulie 2022, se împlinesc 95 de ani de la trecerea în eternitate a regelui Ferdinand I al României. Cu această ocazie să ne amintim de cel care a fost primul rege al tuturor românilor, numit „cel Loial”, „Întregitorul” ori „Regele țăranilor”.
Ferdinand Victor Albert Meinrad, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, s-a născut la 24 august 1865 la Sigmaringen (Prusia). A fost fiul principelui Leopold de Hohenzollern, și al principesei Antonia de Braganza, infanta Portugaliei, iar regele Carol I a fost unchiul său din partea tatălui.
Regele Ferdinand a fost un om inteligent, fiind înzestrat cu o foarte bună memorie. Era împătimit de lectură, pasionat de studiul limbilor (știa greaca veche, latina, ebraica, engleza, rusa, franceza). De asemenea, învățase și limba română, încă din timpul studenției. Totodată, îi plăcea să călătorească, să vâneze, îl preocupau heraldica, numismatica și filatelia. Însă pasiunea vieții sale a fost botanica, ajungând să cunoască toate denumirile latinești ale plantelor mai bine decât un specialist în domeniu.
În 1891, Ferdinand o cunoaște pe Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha, prinţesă a Marii Britanii şi a Irlandei, iar pe 10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen, cei doi se căsătoreau. Ferdinand și Maria vor avea împreună şase copii: Carol – viitorul rege Carol al II-lea (1893), Elisabeta – viitoarea regină a Greciei (1894), Maria (Mărioara sau Mignon) – viitoarea regină a Iugoslaviei (1900), Nicolae – viitor regent al României (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913), care va muri la 20 octombrie/2 noiembrie 1916 de febră tifoidă. Cuplul a avut ca reședințe Palatul Cotroceni în București și Castelul Pelișor, situat la Sinaia, ce era reședința de vară construită pentru ei de regele Carol I.
Domnia regelui Ferdinand I a fost relativ scurtă – de numai de 13 ani, între 1914 -1927 -, însă acești ani au marcat istoria României prin evenimente importante, precum: neutralitatea, intrarea în război de partea Antantei și mai ales făurirea statului național unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvania cu patria-mamă.
În ziua de 28 septembrie 1914, ziua depunerii jurământului ca rege, Ferdinand și-a luat angajamentul să domnească „cu dragoste pentru acest popor, munca fără preget ce sunt hotărât ca bun român și rege să închin iubitei mele țări”.
Fiind un om timid, nu-i plăcea să vorbească în public, prefera discuțiile așezate, la o țigară, despicând cu interlocutorul său „firul în patru”. „Regele Ferdinand avea plăcerea discuțiilor în cerc restrâns, pe subiecte dintre cele mai variate, de la limba sanscrită, la piramidele faraonilor, de la denumirea științifică a unei flori, până la romanele sau piesele muzicale cele mai recente. Nu avea orgoliul de a fi considerat singurul conducător al țării, care ia decizii infailibile; de aceea a adunat în jurul său oameni dispuși și capabili să-i dea sfaturi”.
Numele regelui Ferdinand I este legat de: înfăptuirea Marii Uniri din 1918 – el devenind primul rege al tuturor românilor; introducerea votului universal (numai pentru barbați), egal, direct, secret, obligatoriu, stabilit de Parlament la Iași, în 1917; legile pentru reforma agrară în Vechiul Regat și Basarabia (17 iulie) și respectiv, Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș (30 iulie) în 1921, iar cea mai importantă operă legislativă fiind noua Constituție din anul 1923.
Regele Ferdinand I și-a câștigat respectul românilor, care l-au numit „Regele țăranilor”, pentru că a susținut necesitatea reformei agrare și a celei electorale.
Făcând o comparație între începutul și sfârșitul domniei regelui Fedinand I, constatăm că România dintr-o țară mică ajunse-se un stat de mărime medie în Europa: în 1914, când a urcat pe tron, România se reducea la Vechiul Regat, ce avea o suprafață de 137.903 km², cu o populație de 7,7 milioane de locuitori, iar la sfârșitul domniei, România prin unirea cu Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul, era un stat ce se întindea pe 295.049 km², cu o populație de 16,5 milioane de locuitori. Cei 13 ani de domnie au fost extrem de rodnici, iar România a cunoscut progrese considerabile în plan cultural, politic și economic.
După o lungă suferință, regele Ferdinand I a trecut în eternitate, în ziua de 20 iulie 1927, la Sinaia. Regele Ferdinand se numără printre personalitățile cele mai strălucite din istoria modernă a României. Dincolo de simpatiile și antipatiile personale, de „glasul sângelui”, a pus interesele țării ce o conducea. Astfel, prin decizia intrări României în război împotriva Puterilor Centrale, pentru a se realiza idealul național al românilor a fost numit „Ferdinand cel Loial”. Prin acest sacrificiu personal și-a respectat promisiunea de a fi „un bun român”.
Despre regele Ferdinand I supranumit și „Întregitorul”, la moartea acestuia, în mesajul adresat poporului român, Ion I. C. Brătianu spunea: „Primul rege al României Mari a murit. O boală cumplită a înterupt prematur această domnie glorioasă care a îndeplinit visul de secole al poporului nostru. Românii nu vor putea uita niciodată că regele Ferdinand s-a sacrificat pentru binele țării. De neclintit în convingerile sale și în hotărârile sale în timpul războiului, bun și înțelept pe timp de pace, Ferdinand I va rămâne pentru totdeauna regele care s-a identificat cu poporul său și care a înfăptuit marile reforme care au dus statului dreptatea, puterea și liniștea”.
Ferdinand I, acest rege născut și crescut în Germania a arătat în vremuri grele o mare dăruire față de interesele României și ale românilor și a sacrificat totul pentru binele patriei adoptive în detrimentul patriei de origine și s-a dovedit a fi mai român decât mulți români.
Se mai pot spune multe despre cel care a fost „primul rege al tuturor românilor”, însă încheiem amintirile cu aceste însemnări din jurnalul reginei Maria: „Nando (cum era alintat în familie) – Ferdinand I cel modest, timid, nesigur pe el, dar cinstit și deloc egoist… un mare rege care a înfăptuit unirea poporului său mai presus de tot ce se credea cu putință”.
muzeograf Monica CÎRSTEA