Eroare
  • XML Parsing Error at 1:1310. Error 9: Invalid character

V? invit?m la pove?ti!

Vineri, 21 Ianuarie 2022 08:17

Scrisoare c?tre Iancu de Hunedoara

Hunedoara, 3 iunie 1456
 
So?ul meu,
Î?i scriu, într-un final, cât de repede am putut, de îndat? ce treburile domne?ti de la curte îmi d?dur? r?gazul de a o face.
Inten?ia mea de a-?i scrie nu este legat? de cine ?i cum a muncit sau cât a trudit la curtea Hunedoarei, ci vreau ?i consider de bun? cuviin?? s?-mi anun? so?ul de tr?irile ?i gândurile mele cele mai adânci ?i de nep?truns. C?ci ceasuri întregi am cugetat de la enigmele lumii acesteia ?i pân? la tristul fapt c? tu e?ti la mile dep?rtare, iar eu aici, întrebându-m? ce faci ?i cum te sim?i.
De când ai plecat, chemat de nobila datorie de a ne ap?ra ?inuturile de p?gâni, la Seghedin, mi-am petrecut zilele în biblioteca de la primul cat, chiar dac? nu este atât de dotat?, precum cea de la parter, ocupat? din zori ?i pân? la asfin?it de Matia ?i de c?rturarul Grigore de Sanok. Consider c? tutorele s?u îl înva?? lucruri bune, de folos pentru un b?iat ca el, dar nu toate înv???turile sale au o însemn?tate mare pentru copil. C?ci îl ?tii ?i tu pe Matia al nostru... Un b?ietan c?ruia îi st? mintea numai la pas?rea aia, la ?oimul t?u. Dar ce conteaz? p?rerea mea, în vremurile noastre? Îns? nu vreau s? umplu paginile cu plângeri f?r? rost. ?i toat? ziua mi-o petrec între paginile c?r?ilor, ori pierdut? prin împrejurimile castelului, mergând f?r? niciun scop. Desigur, oamenii cur?ii sunt oameni buni, one?ti, cu care m? în?eleg ?i care îmi sunt de-a dreptul ca o familie, dar cu toate astea, simt c? sunt singur? ?i c?, uneori, ei nici nu ar exista. Iancu, tu nu m? po?i în?elege pe de-a-ntregul pentru c? e?ti întotdeauna ocupat, dar eu... Eu am, din nefericire, tot timpul din lume pentru a cugeta la absen?a ta.
În ultimele s?pt?mâni, am luat la pas p?durile de pe domeniul Hunedoarei, uneori înso?it? de Matia, îns?, de cele mai multe ori singur?. Am cercetat fiecare potec?, m-am adâncit în verdele curat ?i tân?r al verii, cât înc? mai este, c?ci în scurt timp, toamna îl va înghi?i. Mergeam în plimb?ri c?lare pe roibul meu pe meleaguri neumblate de oameni ?i priveam castelul de departe, gândindu-m? c? sunt st?pâna a tot ce vedeam, de?i nu m? sim?eam deloc a?a. Încearc? s? vezi cu ochii min?ii dealurile încinse de c?ldur? ?i p?durile de smarald, îngânând cântecul s?lbatic al vântului din întâia lun? a verii. Încearc? s?-?i imaginezi, ori de câte ori ai r?gazul, castelul, vechiul castel plin cu amintiri de aur, animat de boieri ?i servitori ?i pe Matia, alergând prin curte. Î?i spun toate astea ca s? nu ui?i p?mânturile noastre ?i pe noi. Ca s? p?strezi în inim? cele mai pre?ioase amintiri.
?tii tu, când m? plimbam pe câmpuri ?i dealuri auzeam uneori galop de cai ?i, de fiecare dat? întorceam capul cu inima b?tând puternic, crezând c? e?ti tu. D?deam cu ochii, îns?, doar de am?gitoarea imagine a unor c?l?re?i oarecare ?i a cailor lor. Niciunul nu sem?na cu tine... Chiar ?i acum, uneori, când mai scriu scrisori aud nechezat de cai ?i m? ridic în grab? s? v?d dac? nu cumva te-ai întors de la vreo vân?toare. Dar, din nou, sunt doar oamenii cur?ii. ?i m? întorc în odaia pustie, goal? pe din?untru ?i nu mai pot scrie, ca ?i cum toat? inspira?ia mea s-a scurs în clipele acelea de dezam?gire. Acum nu vreau s?-?i scriu despre suferin?ele mele, c?ci cred c? te-a? întrista, domnul meu. A? vrea s?-?i povestesc, îns?, o întâmplare ?i urm?rile ei. ?tiu c? m? vei oc?rî când ne-om vedea.
În diminea?a zilei de ieri (Ziua Domnului fiind), m-am trezit plin? de via??, o stare neobi?nuit? doamnei Hunedoarei, de parc? se schimbase ceva în mine. Dup? ce s-a terminat slujba din capel? (stra?nic vorbe?te p?rintele nostru) ?i dup? ce mi-am ispr?vit treburile domne?ti, am urcat în odaia mea. Nu-mi mai r?m?sese altceva de f?cut decât s? stau ?i s? a?tept Vecernia. Dar, dintr-o dat?, m-am ridicat ?i am îmbr?cat ni?te straie vechi de vân?toare, care fuseser? ale lui Mihaly. Înainte de toate, am luat tolba cu s?ge?i ?i arcul t?u. Apoi am coborât în tain? în grajd, am înc?lecat iapa, am luat pe ogarul t?u credincios, Lupu, am ie?it în galop ?i am luat-o ?int? spre p?dure. M-am sim?it numaidecât eliberat? de triste?ile mele ?i oarecum aproape de tine, ?tiind c? fac ceea ce f?ceai tu, în zilele tale bune, când erai acas?. Apoi am în?l?at capul în vântul dup?-amiezii ?i am rugat pe Bunul Dumnezeu s? m? binecuvinteze. Apoi am dat pinteni calului ?i am pornit la vân?toare. În timp ce urm?ream câte un iepure sau o vulpe, mirosul p?durii ?i al p?mântului proasp?t udat de binef?c?toarea ploaie de var?, care tocmai se oprise, m? umplea de via??, iar vântul în?ep?tor, de libertate. M? descurcam bini?or cu arcul ?i îmi imaginam cum ai fi f?cut dac? ai fi fost ?i tu acolo. La un moment dat, în vâltoarea vân?torii, am z?rit cu coada ochiului un mistre?. Vântul rece, care parc? m? sufoca, mi-a dat avântul de a urm?ri animalul, a?a c? am întors calul. În toiul galopului, mistre?ul a disp?rut dup? o stânc?, iar în fa?a mea au coborât din înalt câ?iva corbi, care cronc?neau sfâ?ietor. F?r? s? vreau, gândul mi-a zburat la tine. Oare p??ise?i ceva, Iancu de Hunedoara, din neamul Corvinilor? Calul era nespus de speriat, eu nu apucasem s? îmi dau seama de situa?ie, iar când am tras din h??uri la dreapta, iapa a alunecat într-o râp?. M-am dezechilibrat ?i-am c?zut de pe ea. Lupu, care r?m?sese în urm?, s-a oprit lâng? mine ?i m-a privit cald. Cu toate c? bra?ul drept m? durea îngrozitor ?i îmi ardea, am încercat s? m? ridic, dar în zadar. C?utam în ochii lui Lupu salvare, dac? nu fizic?, m?car pu?in? alinare, c?ci eram dezn?dajduit?, iar spaima se cuib?rise în inima mea. Dar când Lupu a plecat de lâng? mine, m-a p?r?sit ?i ultima f?râm? de lumin?, r?mânând într-o suferin?? cum nu î?i po?i imagina. ?i am c?zut într-o toropeal?, dârdâind de frig. Dup? o vreme, am auzit vag ni?te voci, printre care ?i cea a c?lug?rului Capistrano.
Apoi m-am trezit în odaia mea, cu bra?ul înf??urat în t?t?neas? proasp?t? ?i cu r?ni pe mâini ?i pe chip. O slujnic? mi-a adus pu?in? coada ?oricelului pentru r?ni. Tot ce se întâmplase îmi p?rea un vis. Slujnica mi-a spus încântat? c? e meritul lui Lupu c? sunt aici, c?ci el e cel care venise la castel s? dea de ?tire de lipsa mea. Am vrut de îndat? s?-?i scriu, deoarece mâna mea stâng? cu care am deprins scrisul era teaf?r?, dar durerile nu mi-au îng?duit s? o fac. A?a c? am l?sat pe azi ?i iat?-m? scriindu-?i ?i sim?ind astfel c? nu e?ti chiar a?a de departe de mine. ?i fii pe pace, pe când vei fi primit epistola, eu voi fi bine, c?ci r?nile mele nu sunt grave.
Un lucru mai vreau s?-?i spun. ?tiu c? nu se cuvine ca doamna unui castel s? vâneze singur?, dar cu toate astea am f?cut-o ?i nu regret. ?tiu c? nu se cuvine ca doamna unui castel s? încalce regulile, nu are voie s? plece de acas?, dar cu toate acestea, am decis (?i a? vrea s?-?i dai consim??mântul în leg?tur? cu acest lucru) s? te vizitez la Seghedin. Mi-ar pl?cea nespus de mult s? v?d cum î?i organizezi o?tirile ?i cum faci fa?? necesit??ilor preg?tirii unei astfel de b?t?lii, c?ci ?tiu ce greu e s? porne?ti înc? o cruciad?, poate cea mai important?.
?i prin mila lui Dumnezeu am scris aceast? scrisoare ?i ?i-am relatat faptele întâmplate. ?i prin mila Lui se vor scrie ?i altele...
Cu speran??, a ta doamn?,
Elisabeta Silaghi
Vasiu Hannah, Premiul I
Clasa a VIII-a C, ?coala Gimnazial? „Iuliu Ha?ieganu”, Cluj-Napoca, jude?ul Cluj