Vă invităm la poveşti!

Baciul şi mioarele sale

Cărări de munte înghețate urca bietul baci, ducând în spate câteva desăgi cu provizii. Iarna așternută la început de 1475 avea să lase urme adânci. În urma lui, înaintau cu greu turmele de oi. Nu mai era chiar tânăr, dar inima-i era dârză și trupul călit de bătălii. Se retrăsese în munți pentru a-și trăi zilele rămase în liniște, dar liniștea nu voia să se aștearnă peste draga lui Moldovă. Vremurile de luptă se întorseseră. Vântul sufla cu putere, făcând tot mai greu urcușul.
- Nu plânge, mioară și nu mai privi-napoi! Măritul Vodă Ștefan și Moldova ne vor purta de grijă!
Mioarele îi ascultau glasul blând și așteptau ca buciumul să le încălzească sufletul.
- Casele noastre poate-au ars, cu tot cu amintiri, dar am luat cu noi dreptatea și curajul de a lupta!
Baciul mâna turmele până în vârf de munte și se opri deodată cuprins de spaimă.
- Al nostru voievod m-așteaptă mai mult ca oricând! Nu pot zăbovi pe drum, sunt dator să-l sprijin pe domnul Ștefan la vreme de strâmtorare să-i alunge pe vrăjmași!
Lăsă mioarele în grija câinelui său credincios, coborî în grabă spre lunca Bârladului. În drum găsi casele și grânele fumegând, vederea lor îl răscoli, sufletul i se strânse, dar nu zăbovi. Pe cer se adună o ceață groasă, de-abia putea zări ceva în cale. Se auzeau goarne de bucium amestecate cu strigăte de luptă. Turcii împânzeau zările cu zecile de mii: ieniceri, spahii și gloate, ca lupii flămânzi. Ostașii moldoveni, cu măritul Vodă în frunte, își rânduiseră tunurile de-a lungul luncii mlăștinoase, iar trâmbițele răsunau a libertate.
- Ghiaurii, ghiaurii, pe ei! se auzea în zare…
Pe malurile înghețate se adunau de-a valma otomanii căzuți, cai, steaguri de luptă, alaiuri de oșteni…
Cu buzduganul în mână, călare pe un cal aprig, care alerga ca un fulger, Vodă Ștefan lovea în stânga și-n dreapta, dând inimă oștenilor lui și făcându-i să lupte cu încrederea în biruință:
- Vitejii mei, neamul românesc nu va ceda niciodată în fața dușmanului! striga măritul Ștefan.
Baciul înaintă în luptă cu mândrie, îl privi pe voievod cu drag și începu a lovi cu sete toți vrăjmașii care îi apăreau în cale. Toporul lui cu coada lungă nu-și găsea astâmpăr. Trupul slăbit îi dădea îndrăzneală, încredere și dispreț pentru dușmani. Lovea cu putere, privind îndelung la pământul strămoșesc. Un iatagan turcesc îi străpunse trupul deodată.
Mioarele îi apărură pe-o pajiște bogată, cu mieii zburdând de colo-colo, munții...Vodă Ștefan biruitor pe calul lui aprig...
- Luptă baciule! Nu te lăsa! Îți strâng acum rana adâncă! se auzea departe, departe.
- Mărite Vodă, tu mi-ai dat libertate...
- Izbânda e a noastră!
Baciul fu cuprins de o liniște nemărginită... În sfârșit, liniște...
Un bucium se aude și-acum din vârf de munte, chemând, parcă mioarele s-asculte glasul dulce!

Ioakeimidis Teodora, Premiul I
Clasa a VI-a C, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Cluj-Napoca, județul Cluj