Vă invităm la poveşti!

Misiunea de salvare

La şcoală, în una dintre lecturile despre istoria ţării noastre, am aflat despre povestea Măriucăi Zaharia, poveste care m-a întristat dar, în acelaşi timp, m-a emoţionat prin lecţia de curaj a copilei de numai zece ani.
Ȋn acel moment, am simţit că am o misiune: aceea de a mă întoarce în timp ca să încerc să o salvez pe Măriuca de la moarte. Era doar un copil…
Ȋn acea noapte, m-am dus la un vrăjitor ca să-i cer o poţiune magică, să pot călători în trecut, la Mărăşeşti, în satul Răzoare, unde războiul contra nemţilor abia începuse.
Ajuns acolo, am văzut tranşeele românilor şi pe Măriuca Zaharia alături de bunicul ei. Purta o ie frumoasă şi pe cap avea o coroniţă din flori de câmp. Am fost uimit să văd că satul era aproape părăsit. Am văzut cum soldații români îşi pregăteau atacul cu tunuri. Ghiulelele zburau pe cer ca nişte stele căzătoare. Ȋn aer era un miros înecăcios de fum.
Ȋn spatele livezii lui nea Zaharia se înălţa un nuc stufos ce ascundea în ramurile lui un soldat care supraveghea mişcările nemţilor. Nu după mult timp, supraveghetorul a fost lovit şi a murit. Ştiam că se apropie din ce în ce mai mult momentul în care trebuia să o salvez pe Măriuca. Şi mai ştiam că în câteva momente telefonistul va fi şi el rănit.
Deja Măriuca începuse să preia sarcinile observatorului. Se-auzeau tot mai tare și mai aproape împuşcăturile. Măriuca observa foarte bine mişcările trupelor de pe front şi transmitea artileriştilor fiecare pas al nemţilor, ajutându-şi camarazii şi riscându-și viaţa în orice moment.
Era timpul să intervin. I-am spus fetiţei că venisem din viitor şi că, dacă nu se ascunde cât mai repede, va fi ucisă.
Atunci Măriuca mi-a spus că nu va coborî din nuc. Am insistat să vină cu mine, ştiind ce va urma, dar nici n-a vrut să audă. Era hotărâtă să ducă lupta până la capăt, indiferent de ce s-ar fi întâmplat. Mi-am dat seama că dragostea ei pentru ţară este extrem de mare şi că nu pot să schimb istoria, oricât aş vrea.
Am băut restul licorii magice şi m-am întors acasă cu tristeţea că nu am putut să-mi îndeplinesc dorinţa. Eram plin de admiraţie și recunoștință pentru Măriuca.

Săndulescu Alexandru-Matei, Mențiune
Clasa a III-a D, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile”, Ploiești, județul Prahova