Eroare
  • XML Parsing Error at 1:1310. Error 9: Invalid character

V? invit?m la pove?ti!

Luni, 17 Ianuarie 2022 09:04

Întâlnire pe nev?zute
 
Drag? jurnal,
 Am avut cea mai neobi?nuit? întâlnire din via?a mea. Eram în pat ?i în sfâr?it aproape c? a?ipisem. Oricum, fusese o zi obositoare, dar nu m? a?teptam s? se întâmple chiar a?a ceva. Îmi închisesem ochii…Când...
Aud un sunet ca un tunet. M? ridic repede ?i fug c?tre o femeie. O întreb în ce an sunt. Îmi r?spunde c? suntem în Moldova în anul 1497. În momentul acela, simt c? ame?esc. Îmi aminteam de la ora de istorie, de ?tefan cel Mare, domnitor în acea perioad?. Am v?zut un cal alb cu negru, l-am înc?lecat ?i am pornit la galop cu el. Era prima oar? când m? sim?eam recunosc?toare c? ?tiam s? c?l?resc. Nu ?tiam al cui este calul, pur ?i simplu ap?ruse din senin ca un semn. Inima mea se oprise. V?zusem un râu în fa?a ochilor mei. Sim?eam de parc? o s? mor. Calul se oprise în fa?a râului. Se auzise iar??i acel sunet ca de tun. Calul se ridic? pe dou? picioare ?i o zbughi. C?zusem ?i m? r?nisem la picior. Eram speriat?, ?tiam c? o s? mor, DAR, nu voiam sa fiu omorât? în alt an, nu aici, nu acum. Voiam s? tr?iesc, dar toate gândurile mi se spulberaser?, când am auzit o voce. Pur ?i simplu nu m? întorceam, eram prea speriat?.
În momentul acela îmi amintisem c? eram în Moldova ?i c? ?tefan cel Mare fusese domnitor pentru 47 de ani. Se putea s? fie el, dar se putea s? fie altcineva. Dintr-o dat? î?i pune mâna pe um?rul meu. Ca orice copil de vârsta mea, am ?ipat. A?a c?, am ?ipat tare. Speram s? nu mor, dar nu s-a întâmplat nimic. Chiar dac? nu s-a întâmplat, începusem s? alerg. Îmi curgea sânge din rana de la picior ?i c?utam calul. Inima îmi b?tea s?-mi sar? din piept. Am auzit c? erau mai mul?i oameni dup? mine. Din fericire am g?sit calul, m-am urcat repede ?i-am fugit. Logic, dup? pu?in timp am c?zut de pe cal. M? sim?eam ciudat, de parc? eram înconjurat?. Cred c? înnebuneam, prima oar? iau un cal ?i fug de un om care nu-l ?tiu ?i m? simt înconjurat? de al?i câ?iva. Din p?cate, chiar eram înconjurat?. Auzeam ?oapte de b?rba?i. Total înnebunisem, eram sigur?! B?rba?ii ies la lumin?, dar dintr-o dat? un cu?it trece fix pe lâng? obrazul meu. B?rba?ii c?l?resc, îmi iau ?i mie calul de c?p?stru. Când m? uit la omul care-mi ?ine calul, v?d c? avea haine de conduc?tor, de voievod, era chiar ?tefan cel Mare în persoan?, le?in!
Când m? trezesc, îl v?d pe ?tefan cel Mare vorbind cu un s?tean despre adop?ie. În a doua clip?, sunt în picioare, fugind iar??i, de ?tefan cel Mare. Când alergam nu eram sigur? dac? oamenii se uitau fiindc? purt?m pantaloni sau de ce îmi curgea SÂNGE DIN OBRAZ!!! Cred c? erau obi?nui?i s? vad? sânge, dar o fat? în PANTALONI era inacceptabil, la spânzuratoare cu ea! Din fericire, nu s-a întamplat a?a, deci înc? nu am murit. Înc?!
M? oprisem la un copac s? mai respir, de ce nu? Am început s? mai merg ?i am g?sit o bât?! Acum, m? putem ap?ra de… fiin?ele periculoase. Din nefericire mi se opre?te inima iar??i deoarece îl aud pe ?tefan cel Mare strigând:
-Ea este!
Stau câteva clipe pe gânduri, ?i îmi arunc bâta spre capul unui s?tean. Problema nu este c? am aruncat-o pe un s?tean, poate nevinovat, care totu?i m? urm?rea, adev?ratul dezastru era c? nu puteam s? m? ap?r de animalele ?i oameni care probabil, foarte posibil în mintea mea, voiau s? m? omoare. Puteam s? mor ?i s? nu îmi mai v?d prietenii niciodat? ?i calul meu drag de la Plaiul Foii. Trebuia s? m? întorc cu orice pre?. Am început iar s? alerg ?i m-am ad?postit într-o p?durice. De aici parc? nu reu?eau s? m? vad?. Muream de foame, a?a c? nu ?tiam ce s? fac, s? fug în continuare sau s? m?nânc ceva. Logic, c? am ales mâncarea. Dac? mi-e foame, trebuie s? m?nânc. Am g?sit ni?te fructe de p?dure, erau minunate, cele mai bune.
Dup? ce am mâncat, m-am ascuns fiindc? de când sunt mic?, am înv??at c? nu trebuie s? alergi cu mâncare în stomac, a?a c? am stat cu spatele sprijinit? de un copac ?i am a?teptat s? îmi treac? senza?ia de mole?eal?. Era „foooarte amuzant”, sunt ironic?, voiam acas?, în timpurile mele, cu prietenii mei. Dar, dintr-o dat? mi-a venit o idee, puteam s? fac magie! Citisem într-o carte c? e nevoie de ni?te petale anumite.
Eu doar începusem s? culeg ni?te petale de floare când, simt iar??i o mân? care se pune pe um?rul meu. M-am întors, fiindc? nu-mi mai p?sa, nici dac? era ?tefan cel Mare, eram prea obosit? de toat? experien?a. Voiam doar s? m? întorc acas?. Chiar ceream atât de mult? Nu, a?a c? m-am întors spre persoana care îmi atinse um?rul.
Era un soldat de acest? dat? ?i nu m-am mai opus. Eram prea obosit?. Am fost dus? într-o sal? mare, friguroas?.
M-au a?ezat la o mas? la care st?teau atât ?tefan cel Mare, cât ?i alte c?petenii, zic aceasta, luându-m? dup? felul în care erau îmbr?ca?i. St?team a?ezat?, de data asta legat? ?i pentru a doua oar? am auzit cuvântul ADOP?IE. Tehnic nu voiam s? fiu adoptat? de un str?in, dar îl aud pe ?tefan cum strig? ni?te nume. Apoi îmi amintesc c? acesta avea ni?te copii pe nume: Petru Rare?; Elena Volo?anca; Bogdan; Alexandru; Vlad. M-au dezlegat. ?tefan cel Mare, cel de care fugisem atât ?i care m? înfrico?ase atât, voia de fapt s? m? salveze, s? m? adopte. Pân? la urm? eram doar un copil într-o lume a anilor 1497, o lume în care nu era u?or de tr?it, mai ales dac? erai o feti?? de 10 ani. M? sim?eam ciudat, ?tiam c? fusese un mare domnitor ?i conduc?tor de ?ar?. Acum toat? fuga mea p?rea inutil?.
M-a trimis cu copiii lui în camera lor, în camera fetelor. Eram uluit? de ce mi se întâmpla. To?i îmi spuneau cât de norocoas? sunt ?i ce ?ans? imens? am!
Dar cu lacrimi în ochi am povestit copiilor tot ce mi se întâmplase ?i c?, de?i eram onorat? de decizia p?rintelui lor, eu voiam acas? la ai mei.
Mi-au zis s? fug pe geam, mi-au ar?tat ?i cum, mai adoptau ?i ei calea aceasta când voiau s? ias? în secret la joac?. A?a am f?cut. Copiii mi-au f?cut cu mâna, în semn de la revedere, ?i-am fugit. M? întrebam de ce m-au l?sat s? fug din castel. Eram foarte confuz?. Din p?cate, în fuga mea, m-am izbit într-un soldat care nu p?rea prea fericit. M? întrebase unde fugeam. Tot ce-mi pot aminti este c? era înalt ?i posomorât. L-a? fi putut întreba dac? m? poate ajuta, dar îmi era fric? s? nu m? r?neasc?. Totu?i, mi-am încercat norocul, ?i l-am întrebat:
-Bun? seara, sunt din viitor ?i m? întrebam dac? m? pute?i ajuta s? m? întorc acas?.
Spre surprinderea mea, acesta nu a fost uimit de cererea mea, mi-a zis s? m? duc pe o uli?? principal? ?i s? intru în casa albastr? cu nr. 56. Am f?cut ce mi-a zis el.
Când am ajuns în fa?a casei am intrat în ea în mare grab?, u?a era complet deschis?. Am v?zut-o pe mama, eram foarte fericit? ?i surprins? în acela?i timp. Ea m-a întrebat:
-Te-ai distrat cu prietenele tale?
Dar când m? uit în spatele mamei, v?d unele dintre prietenele mele, dar ?i pe fiica lui ?tefan cel Mare zâmbind la mine de parc? m-ar întreba ,,?i-a pl?cut?”. Sper c? nu a fost doar un vis, SAU C? NU AM MURIT!
Oricum, sper c? voi mai avea experien?e inedite ?i inexplicabile ca s? le pot scrie în jurnal.
 
Popa Ema, Men?iune
Clasa a IV-a, Liceul Teoretic Na?ional, Bucure?ti