Muzeul ”Ion Luca Caragiale” Ploiești

Adresa: Ploiesti, str. Kutuzov, nr. 1
tel./fax: 0244 525 394
Program de vizitare:
             Marți-Duminică 9.00 -17.00
             Luni: Închis
Coordonator: conservator Nina Nicolae
  

Muzeul „I.L.Caragiale”din Ploieşti, a luat fiinţă din pasiunea pentru istorie şi cultură a distinsului prof. N. Simache, în anul 1962, când s-au sărbătorit 110 ani de la naşterea marelui clasic al literaturii române şi a fost reorganizat în anul 2002, cu prilejul ANULUI CARAGIALE.

Muzeul este găzduit în „Casa Dobrescu”, monument de arhitectură de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Într-un spaţiu renovat şi cu mijloace de expunere moderne, tematica expoziţiei „CARAGIALE – OMUL ŞI OPERA” ilustrează principalele momente din viaţa şi creaţia scriitorului, la nivelul cercetărilor caragialiene de azi. Aceste exponate au în vedere atât criteriul cronologic, cât şi criteriul tematic. Ele aduc în faţa vizitatorilor imaginea scriitorului reflectată atât în oglinda contemporanilor, cât şi în cea a posterităţii.

În prima sală sunt expuse documente şi fotografii originale ce lămuresc în mare parte problema claselor absolvite de I.L.Caragiale la Ploieşti. Ambianţa locuinţelor scriitorului şi a camerei sale de lucru este reconstituită în sala a II-a, prin expunerea pieselor muzeale care au aparţinut scriitorului şi familiei sale: oglindă de cristal, masa din lemn cu decor realizat prin sculptare, o canapea şi două scaune, etc. Pe măsuţa de lucru, alături de toc şi călimară, se află manuscrisul parodiei „Dă dămult.... mai dă dămult...”; în rame de argint sunt expuse fotografii originale ale membrilor familiei şi prietenilor apropiaţi ai dramaturgului.

Pe hol un loc important îl ocupă bustul scriitorului, realizat de sculptorul Ion Jalea şi fotografiile unor mari actori care au dat viaţă eroilor lui Caragiale.
În ultima sală este prezentată în mod cronologic activitatea creatoare a marelui scriitor; marile creaţii dramatice: „O noapte furtunoasă”, „O scrisoare pierdută”, „D′ale carnavalului”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, „Năpasta”. Perioada marilor nuvele şi schiţe caragialiene ocupă de asemenea un rol distinct în expoziţie. Ediţiile princeps, cu autograful scriitorului, ale volumelor „Teatru”, „Momente”, „Schiţe noue”, sunt expuse alături de fotografii, care pun într-o lumină nouă legăturile de prietenie ale scriitorului. Sunt expuse traduceri ale operei scriitorului în diferite limbi, afişe de interpretare ale comediilor lui Caragiale în lume: Franţa, Japonia, Spania, Italia, Belgia.

Expoziţia se încheie cu lucrările fiilor scriitorului Mateiu Caragiale („Crai de curte veche”) şi Luca I.Caragiale („Jocul Oglinzilor”).

Nina Nicolae