Theodor Aman (1831-1891) - Un pionier al plasticii moderne româneşti

 

Pictorul Theodor Aman s-a născut la 20 martie 1831 în cartierul Tabaci din Câmpulung-Muscel, în casa lui Ilie Vlădoianu, condicarul judeţului. Fiul serdarului Dimitrie Mihali Dimo, poreclit Aman, negustor cuţovlah din Craiova, şi al Despinei Paris - Pepica, de origine grecească, a urmat Şcoala Centrală din Craiova, apoi Colegiul ,,Sf. Sava” din Bucureşti, având ca profesori de desen pe pictorii Constantin Lecca şi Carol Wahlstein, care l-au încurajat să-şi cultive talentul artistic, vădit încă din copilarie. În timpul evenimentelor de la 1848, Aman face parte din „Clubul revoluţionarilor din Craiova”, după care, în jurul anului 1850, pleacă la studii în Franţa. Se înscrie ca elev în atelierul lui Michel Martin Drolling, iar un an mai târziu în cel al lui Franҫois Édouard Picot, pictori academişti sub îndrumarea cărora şi-a însuşit o bază profesională trainică şi o rigoare artistică vizibilă în toate tehnicile abordate. La începutul şederii în Franţa, vine în contact cu o parte din revoluţionarii exilaţi la Paris: Barbu Iscovescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, George Cretzianu şi Nicolae Bălcescu, la îndemnul căruia, face la Biblioteca Naţională din Paris, o serie de copii după stampe cu portrete ale donmitorilor din Moldova şi Ţara Românească. Devine un fervent admirator al domnitorului Mihai Viteazul, simbol al Unirii şi figură emblematică a luptei pentru redeşteptare naţională din a doua jumătate a secolului XIX. Nu întâmplător, primul său tablou important, compoziţia istorică Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, realizată în 1852, e o ilustraţie fidelă a versurilor lui Bolintineanu din poezia cu acelaşi nume. Conştient de rolul educativ şi patriotic al temei, pe care o dorea cât mai cunoscută, Aman comandă în acelaşi an, la Institutul de Arte Grafice Lemercier, litografului Adolphe Mouilleron, executia unei pietre litografice după tabloul original. În anul 1853 expune la Salonul de la Paris un autoportret, prima participare românească la o expoziţie europeană, iar la începutul anului următor pictează Bătălia de la Olteniţa, episod al Războiului Crimeii încheiat cu victoria armatei otomane. Călătoreşte la Constantinopol, unde e primit de sultan, care îi cumpărase lucrarea, apoi spre teatrul de razboi din Crimeea. Este primul artist român ce pictează, ca martor al evenimentului istoric, o scenă de luptă - Bătălia de la Alma - lucrare pe care o va expune la Paris în cadrul Expoziţiei Universale din 1855. Revine în ţară pentru câteva luni, între anii 1855-1856, pentru a fi înălţat la rangul de pitar şi gratificat cu două sute de ducaţi de către domnitorul Barbu Stirbey, după care, se întoarce în capitala Franţei pentru a-şi continua studiile. Practică portretul (Femeie în negru, Portret de bărbat), pictura de gen, dar mai ales pictura istorică. Inspirat de cronica lui Neculce, realizează compoziţia Ştefan cel Mare şi arcaşii săi aleg locul mănăstirii Putna. În septembrie 1858, după o călatorie în Italia, Aman revine în Principate şi se stabileşte în Bucureşti, unde închiriază pe ,,uliţa Râureanu”, un apartament de şase camere în care îşi amenajează atelierul. Începe să sculpteze în lemn decoraţii şi piese de mobilier, se apropie de peisaj, gen considerat până atunci minor (La scăldat, Peisaj cu raţe) şi realizează, în 1859, o serie de lucrări remarcabile: două portrete, al principesei Zoe Brâncoveanu şi al sculptorului Karl Stork, precum şi compoziţia istorică Bătalia românilor cu turcii pe insula Sf. Gheorghe. Pictează, în 1857, Hora Unirii la Craiova şi compoziţia alegorică Unirea Principatelor, iar doi ani mai târziu realizează Proclamarea Unirii, cea mai cunoscută reprezentare legată de actul istoric de la 24 Ianuarie 1859. Între anii 1859-1864, duce o luptă neîntreruptă - la început de unul singur, apoi ajutat de pictorul Gheorghe Tattarescu - pentru întemeierea unei şcoli naţionale de artă. La 5 octombrie 1864, Alexandru Ioan Cuza semnează decretul de înfiinţare a Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, numindu-l ca director şi prim profesor de pictură pe Theodor Aman, ce capătă totodată şi funcţia de director al Pinacotecii. De numele lui se leagă şi organizarea primelor expoziţii oficiale cu caracter periodic. Debutul acestor manifestări are loc în Bucureşti, la 25 aprilie 1865, când este vernisată ,,Exposiţiunea artiştilor în viaţă” la care participă printre alţii, Theodor Aman, Carol Popp de Szathmary, Gheorghe Tattarescu, Henric Trenk şi G. Panaiteanu-Bardasare. Anii 1870-1871 marchează începutul unei noi etape, aceea a maturităţii artistice, în care Aman foloseşte o paletă mai deschisă, cu o tuşă îmbogăţită. Peisajul capătă o importanţă mult mai mare iar pictura istorică devine mai veridică, fără efecte teatrale şi personaje rupte de contextul compoziţional. Creator complex, se detaşează de înaintaşii săi prin modul în care îşi elaborează lucrările cu temă istorică. Pentru Izgonirea turcilor la Călugăreni (1872) vizitează locul bătăliei, studiază texte istorice, uniforme şi tipuri de armament din epocă. Portretul lui Tudor Vladimirescu, realizat între 1874-1876, e rezultatul unei îndelungi cercetări istorice bazate pe documente şi pe mărturiile unor panduri participanţi la Revoluţia de la 1821. Pe lângă tematica istorică, un alt subiect preferat de artist era cel oriental, în care Aman folosindu-se de modele autohtone, reconstituie în atelier imagini inspirate de pictura europeană şi de călătoria la Constantinopol (Baie turcească, Interior oriental, Femeie citind, Odaliscă cu mandolină). În portret, Aman reprezintă un maestru al timpului său. De la primele lucrări tributare comanditarilor, uşor idealizate şi riguros construite, va evolua spre o serie de personaje tratate monumental, mult mai elaborate şi mai aprofundate din punct de vedere psihologic (Pepica Aman, Ana Aman, soţia artistului, Dr. Carol Davila, Generalul Racoviţă, Doamna Fălcoianu, Femeie cu voaletă). Aman a realizat un număr impresionant de naturi statice, gen abordat până atunci în mod sporadic, lucrări ce se impun prin precizia elegantă a execuţiei, prin minuţiozitate şi armonie cromatică (Natură statică cu mere şi flori, Pomiera cu cireşe, Buchetul de liliac). Între scenele câmpeneşti, abordate în special în ultimii ani din viaţă, un loc aparte îl ocupă ciclul de Hore, în care descoperim un artist atras de frumuseţea costumelor şi a dansurilor populare (Hora de la Aninoasa, Hora de peste Olt, Brâuleţul). Un alt ciclu, ce marchează un debut în plastica românească, îl reprezintă cel al Atelierelor, scene de gen cu valoare artistică şi documentară, ce ni-l dezvăluie pe artist în timpul actului de creaţie. Redarea minuţioasă a tablourilor din atelier face din aceste scene un instrument eficient prin care lucrările etalate pot fi urmărite, identificate şi datate (Atelierul pictorului, Atelierul artistului, Scenă din atelier). În 1872 Aman începe să practice gravura în apă tare (acvaforte), fiind unul dintre primii artişti români ce au abordat această tehnică. Realizează o serie de gravuri cu portrete ale unor personalităţi: Mihai Viteazul, Eliade Rădulescu, Enăchiţă Văcărescu, Cezar Bolliac, dar şi lucrări cu tematică rurală: În faţa casei, Înjugatul boilor, Ţărancă din Vlaşca, După mure, Ţăran cu căciula în mână. În 1881, anul proclamării Regatului, execută schiţele după care vor fi realizate coroana şi sceptrul primului suveran al României - Carol I, precum şi proiectul ordinului ,,Coroana României”. În perioda 1881-1891 desfăşoară o intensă activitate artistică şi participă cu lucrări la expoziţii de grup (1881) sau personale (1883, 1890). La 19 august 1891, Theodor Aman se stinge din viaţă şi este înmormântat la Cimitirul Şerban Vodă (Bellu) din Bucureşti pe Aleea Pictorilor. În anul 1908, reşedinţa artistului din Bucureşti, strada Clemenţei (C.A. Rosetti 8), devine muzeu. Construită în anii 1868-1869, după proiectele proprietarului, casa-atelier reprezintă în prezent unul din cele mai vechi muzee memoriale din România. La 10 septembrie 1991, printr-o târzie dar binemeritată recunoaştere, Academia Română îi acordă lui Theodor Aman titlul de membru post-mortem.

 

Muzeografi:

Ioana Constantin

Ioan-Sorin Lungu

 

 

Theodor Aman - Femeie cu pălărie, ulei / lemn, sec XIX

 

 

Theodor Aman - Ladă de zestre, dăruită la căsătoria Elenei P. Grădisteanu, ulei / lemn, 1887

 

Theodor Aman - Mihai Viteazul, acvaforte / hârtie, 1874


Theodor Aman, Adolphe Mouilleron - Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, litografie / hârtie, 1852

 

Bibliografie

 

Istrati, Constantin I. „Theodor Aman”, Institutul de Arte grafice „Carol Göbl”, Bucureşti, 1904;

Cisek, Oscar Walter „Aman”, Editura Ramuri, Craiova, 1931;

Oprescu, Gheorghe „Pictura românească în secolul al XIX-lea”, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1943;

Oprescu, Gheorghe „Grafica românească în secolul al XIX-lea”, Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti, 1946;

Bogdan, Radu „Theodor Aman”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1955;

Florea, Vasile „Theodor Aman”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1965;

Drăguţ, Vasile „Pictura românească în imagini”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976;

Dan, Călin „Theodor Aman”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984;

Frunzetti, Ion „Arta românească în secolul XX”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1990;

Ministerul Culturii, Direcţia Muzeelor şi colecţiilor, Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă, „Centenar Theodor Aman 1991”, Editura Venus, Bucureşti, 1991;

Suteu, Greta „Aman- Pictorul. Repertoriul de pictură al Muzeului „Theodor Aman”, Editura Muzeului Municipiului Bucureşti, Bucureşti, 2017.