Regina Elisabeta a României – 105 ani de la trecerea în eternitate

Astăzi, 18 februarie 2021, se împlinesc 105 ani de la trecerea în eternitate a reginei Elisabeta a României, o personalitate fascinantă a istoriei țării noastre, o femeie ce o privim cu admirație și recunoștință, iar astăzi ne amintim cu deosebit omagiu de cea care a fost prima regină a României.
Doamna și apoi regina Elisabeta a fost inteligentă, cultivată, o scriitoare distinsă și o bună vorbitoare a mai multor limbi. Modernă în gândire, îndrăgostită de natură și folclor, a dat dovadă de bunătate, de forță, discreție și sensibilitate, fapt ce i-a uimit pe contemporani și care continuă să uimească și astăzi.
În „Povestea vieții mele”, regina Maria nota: „Elisabeth de Wied era visătoare, poetică, și fusese crescută printre artiști și intelectuali și iubea muzica, literatura, filosofia; era de fapt o fire entuziastă și cu aptitudini pentru literatură, o literatură poetică plină de ideal”.
Prințesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied a fost fiica principelui Herman de Wied și a principesei Maria de Nassau, fiind născută pe 17/29 decembrie 1843 în castelul Monrepos din Neuwied, Germania. Ea și-a petrecut copilăria în castelul familiei, situat pe malurile Rinului „ale cărui valori poetice au lăsat o adâncă urmă asupra spiritului ei”. A primit o educație aleasă, având profesori pe cei mai distinși savanți ai epoci.
Principesa Elisabeta de Wied s-a căsătorit cu principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern Sigmaringen (1866-1914), domnitor și rege al României sub numele de Carol I, la Neuwied, în ziua de 3/15 noiembrie 1869.
 
 
La 8 septembrie 1870 s-a născut unicul copil al principesei Elisabeta și al principelui Carol: principesa Maria a României, care s-a stins din viață la 9 aprilie 1874 de scarlatină. După venirea pe lume a Mariei a României, cuplul regal a ajuns în imposibilitatea de a avea noi copii, lucru ce a mâhnit-o foarte mult pe Elisabeta.
 
 
La 10 mai 1881 odată cu proclamarea Regatului României, Elisabeta a devenit prima regină a României.
„Personalitatea ei era tot atît de mare ca și a regelui Carol, însă erau la antipozi unul de altul: ghiață și foc. Dar purtarea lor reciprocă era desăvîrșită și se învoiau ca doi mari tovarăși pentru una și aceeași cauză. Cu toate că era atît de impulsivă și de hotărîtă, voința unchiului predomina netăgăduit. El își admira soția poetă, era mândru de ea, dar nu prea îi plăcea să lase drum liber închipuirii ei, de teamă să nu le pricinuiască la amîndoi greutăți cum s-a și întîmplat uneori cu toată chibzuita lui autoritate”.
Sub pseudonimul literar Carmen Sylva („cântecul pădurii” în limba latină), regina Elisabeta scrie poeme, nuvele, opere dramatice, basme, povestiri, memorialistică în limbile română, franceză, engleză și germană. Carmen Sylva este autoare a 50 de volume proprii, a unor traduceri din autori români în sunetele altor limbi și a multor lucrări din germană în limba română. Pentru activitatea sa literară a fost distinsă, în 1888, cu premiul Bottà din partea Academiei franceze. Prin lucrările sale a făcut cunoscută în străinătate România.
Regina poetă stăpânește și pictura, talentul artistic al suveranei fiind evocat de mulți dintre contemporanii săi. Aceasta și-a ilustrat singură volumele cu desene și a lăsat miniaturi și portrete în cărbune.
Arta broderiei, a dantelei este o altă pasiune a reginei Elisabeta a României. Aceasta a înființat ateliere de broderie care au revigorat această îndeletnicire.
Activitatea caritabilă a costituit pentru regina poetă o altă latură a personalității ei complexe și a desfășurat-o cu devoțiune de la venirea în țară, până la sfârșitul vieții. Despre activitatea caritabilă a reginei Elisabeta, regina Maria nota: „Aunty, cum o numea regina Maria...înființă multe opere de binefacere era o minunată inițiatoare și femeia cea mai generoasă și altruistă ce am întâlnit vreodată; trăia numai pentru a face bine”.
Elisabeta a înființat spitale în timp de război și orfelinate în timp de pace. George Enescu și-o amintea ca o „sfântă binefăcătoare”. În timpul Războiului de Independență (1877-1878) a inițiat și înființat spitale, servicii de ambulanță, a procurat și a distribuit medicamente pentru răniți. La Palatul Cotroceni a înființat un spital, unde alături de doamnele sale s-a ocupat de îngrijirea răniților. „Cu un zel niciodată obosit, cu cele mai compătimitoare sentimente, ea a vegheat la căpătâiul soldațior răniți, care i-au dat numele popular de «Mama rănițior»”. Acest lucru fiind imortalizat în operele mai multor artiști.
Și după război regina Elisabeta s-a consacrat operelor de caritate. Activitatea filantropică a reginei Elisabeta, a fost concretizată prin înființarea Societății de binefacere „Regina Elisabeta”, fondată în 1893, și care în 1902 înființa un azil pentru săraci. De asemenea va înființa institutul „Vatra luminoasă”, dedicat îngrijirii celor fără vedere. Și-a îndreptat atenția protectoare și spre azilul „Elena Doamna”. Toate societățile de binefacere au fost patronate de regina Elisabeta. Regina Elisabeta a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri pentru a gestiona actele caritabile. „Era printre doamnele ei de onoare, una pe care o iubeam toți: Zoe Bengescu, suflet dulce și blând care ajuta pe Aunty în binefacerile ei cu mai multă pricepere decât oricine; de asemenea, o ajuta și Marie Poenaru, care a servit-o cu credință mulți ani.”
A găzduit un salon dedicat oamenilor de cultură din societatea românească. „Aunty, avea nevoie de auditori în jurul ei, avea atâtea de spus și le spunea atât de frumos încît binențeles îi trebuia lume, care s-o asculte și s-o prețuiască. Era așa dar întotdeauna înconjurată de un cerc de doamne, ce o priveau în extaz, sorbindu-i fiecare cuvînt; la acestea se adăugau artiști, poeți, muzicieni. Multe personalități de seamă veneau la Aunty...”. Regina Elisabeta a încurajat și sprijinit financiar activitatea unor tineri artiști talentați, precum: muzicianul George Enescu, poetul Vasile Alecsandri, pictorul Nicolae Grigorescu. „Simțind toată frumusețea creațiilor anonime rămânești, înțelegând tot farmecul poeziei noastre populare și al legendelor încântătoare naționale, Carmen Sylva a găsit în comoara sufletului nostru, permanente isvoare de inspirație estetică. Și cu modul acesta Regina României a știut să pună în cadrul artei eterne, frumusețile înăscute ale literaturei noastre populare”.
Totodată Regina Elisabeta a sprijinit și încurajat meșteșugurile tradiționale românești. Aceasta a identificat potențialul meșteșugurilor românești, îndeosebi olăritul, țesutul covoarelor sau broderia, și a organizat participarea României la Expozițiile Universale.
Reginei Elisabeta i se datorează adoptarea la Curtea Regală a modei portului tradițional românesc. La venirea în țară regina a primit cadou un costum popular românesc de care s-a îndrăgostit și în care se înveșmânta adesea, fiind imortalizată astfel de artiști și fotografi. Portul tradițional românesc, socotit până atunci strai al țăranilor, prin puterea exempului reginei, i s-a dat o valoare socială deosebită deoarece aceasta a încurajat și doamnele din suita ei să-l poarte. „Oare există tablou mai încântător decât o ţărancă română, îmbrăcată în costum popular, cu fustă roşie sau oranj, cu broboada galbenă aruncată peste cozile negre, cu ochi mari, negri şi luminoşi, cu ulciorul verde pe cap grăbindu-se spre casă sau o doamnă româncă, cu veşminte splendide, cu un minunat văl alb sau galben, ţesând la războiul de ţesut?” scria regina Elisabeta în introducerea cărții „Arta de a lucra cu suveica”, scrisă de prietena ei, lady Katherin Hoare.
Intuind beneficiul major al turismului din țara noastră care nu era încă în circuitul turistic internațional, regina Elisabeta a făcut publicitate pentru a-și face cunoscută în străinătate țara sa adoptivă. La prima sa călătorie, trenul Orient Expres făcea o haltă la Sinaia și călătorii au fost invitați de regale Carol I și regina Elisabeta pentru o vizită la castelul Peleș. Tradiție începută în anul 1883, când castelul era abia inaugurat.
„A fost o figură fără pereche în felul ei, Carmen Sylva, regina-poetă, cu romantismul ei minunat și naiv, cu felul ei de a se purta plin de o nobilă bunăvoință, cu inima ei de o nemărginită dărnicie, cu gestul ei de bună primire atât de larg deschis încât mă făcea să spun că seamănă cu mama natură care cuprinde în brațele ei omenirea; cu neîncetatele-i iluzii și exagerări, cu neînvinsul ei entuziasm care izbucnea deodată pînă sus la cer, ca erupția unui Vulcan, cînd te așteptai mai puțin; cu minunata ei încredere în tot ce era cu neputință, cu nepomenitul ei dar de a vedea lucrurile așa cum sînt; cu vocea ei melodioasă povestind neîncetat complexele ei emoții...; cu hazul ei, cu înțelegerea ei binevoitoare, cu avîntul ei înflăcărat spre compătimire și bunăvoire pentru toți oamenii...”.
„Aunty era «o visătoare de vise» pătimașe, prea încrezătoare, prea nechibzuită, prea lesne de înșelat, blajină, miloasă, altruistă”.
După trecerea la cele veșnice a soțului său, Elisabeta și-a petrecut cea mai mare parte a timpului la Palatul Episcopal de la Curtea de Argeș „unde își luase reședința de mai multe luni pentru a fi cât se poate deaproape de mormîntul soțului ei”. Regina Elisabeta s-a stins din viață la București, la 18 februarie 1916, în urma unei pneumonii și a fost înmormântată alături de soțul său Carol I, la Curtea de Argeș.
„Până în ultima zi a vieții ei, regina nu încetă de a plănui toate binefacerile ce avea de gând să pună la cale. Rămăsese tot viteaza apărătoare și ocrotitoare a celor părăsiți, deznădăjduiți și stingheri…”.
În cei 47 de ani petrecuți în România, regina Elisabeta a făcut din țara sa de adopție un țel al vieții sale și s-a identificat cu năzuințele poporul ei. Binecuvântată fie amintirea ei!
 
 
muzeograf Monica CÎRSTEA
Bibliografie selectivă:
-Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. I, Editura „Moldova”, Iași, 1990.
-Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. II-III, Editura ,,Moldova’’, Iași, 1991.
-Moartea M. S. Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva) – Viața, biografia, moartea și cântece de jale ale M. S. Reginei Elisabeta, Tipografia ,,Concurența’’, Ploiești, 1916.
-Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Vol. I: Carol I, Editura Enciclopedică, București, 2011.