Miercuri, 10 Februarie 2021 14:52
La data de 10 februarie 1938, Regele Carol al II-lea demite guvernul condus de Octavian Goga și instaurează în România un regim de dictatură regală, ce va dura până la abdicarea sa din septembrie 1940. După demiterea cabinetului Goga, peste numai o zi, la data de 11 februarie 1938, are loc instalarea noului guvern condus de patriarhul Miron Cristea, ocazie cu care Constituția din 1923 va fi abrogată și înlocuită cu una nouă. Prin această nouă Constituție, monarhia îşi va asigura o poziție dominantă în sistemul politic al țării, toate puterile fiind concentrate în mâna regelui, parlamentul având acum doar rolul de instituție legislativă auxiliară, deputații şi senatorii nemaiavând drept de inițiative legislative decât pentru legile de „interes general”, dar şi acestea puteau fi respinse prin veto-ul regelui.
La acea dată Nicolae Iorga scria în jurnalul său astfel:
10 februarie 1938
„Vorbesc cu Urdăreanu. Arăt greșelile pe care le-a făcut Guvernul. Alegerile nu se pot face într-o atmosferă de anarhie. Discutăm o schimbare a legii electorale. S-ar crea categorii profesionale, care ar permite votul plural. Dacă totuși se fac alegeri, s-ar putea cere alegătorului să-și dea explicit numele și adresa și să facă, de două ori, la primirea și restituirea buletinului de vot, jurământ Regelui și legilor țării.
Chemat la Palat, la 4, arăt Regelui ce era în stare să spuie Cuza Vodă la câteva luni de la alegerea sa; dar încă al treilea Suveran dintr-o dinastie! Pare mirat, le spun că asemenea dovezi de cum se înțelegea odată Monarhia la noi ar trebui răspândite cu miile în țară, pregătind schimbările care mi se par iminente.
Da, el vrea să le facă. O spune cu o mare hotărâre. Va schimba un Guvern care și-a luat o sarcină prea grea și-și strigă prea mult pretinsele succese. Li trebuie un „comitet de patronaj“ pentru noul Guvern: al foştilor președinți de Consiliu, sub Patriarh. Îmi cere să fac parte din el, și nu pot decât să răspund afirmativ. Odată pornit pe această cale, nu trebuie să se oprească.
La ieșire întâlnesc pe Vaida.
*
Primesc înștiințarea că ora prestării jurământului, pe care Regele mi-o fixase la 10, s-a amânat pentru 11:30.
Când vin acolo, toată lumea e adunată. Am aflat că, pe lângă Miniștrii de care mi se vorbise (erau Armand Călinescu, Potârcă, Cancicov) s-a adăugat Argetoianu și Iamandi de la lași. Mă plâng de aceasta lui Urdăreanu, care mă roagă să nu mă opresc la amănunte, căci, de altfel, e numai „o primă etapă”. Sosește și Averescu, de altfel bine, deși sprijinit în băț, îmi spune că aceasta e din ciocnirea când a căzut la Senat, se plânge de cei șaptezeci și opt de ani ai lui și, când îi spun că nu se simt, el răspunde „îi simt eu“. Aşteptăm mult pe Tătărescu, din nou în favoare, căruia Ragele i-a cerut apelul către nație. Dintre liberali întră în Guvern și dr. Costinescu. Vaida a impus pe Voicu Niţescu și C. Angelescu. Ca un prieten al meu e pus Sisești.
Jurământul e precedat de o consfătuire a Regelui cu foștii președinți. Ne roagă să acceptăm și pe miniștrii care nu ne plac. Nu stau pe gânduri să spun că-mi displace prezența lui Argetoianu, și Patriarhul declară că nu poate lucra cu Iamandi.
Regele se va plânge că am vorbit prea mult în cursul prestării de jurământ. Ar fi vrut mai multă solemnitate!
Apoi Consiliu prezidat de Rege, care ne-a înștiințat că ne cheamă de două ori pe săptămână cu aceeași prezidare și că va înlătura, la nevoie, pe miniștrii nesatisfăcători.
Discuţie asupra apelului rău redactat de Tătărescu. Spun lămurit, că nu-mi place. S-ar putea numai proclamația Regelui, care e agresivă față de partide. Îi spun că poate Coroana va avea nevoie de ele, că nu se guvernează cu oameni răzleți. Adaug că nu putem merge la un regim totalitar.
Averescu arată cum s-a format partidul lui, cum l-a pus în serviciul Patriei, cum e mândru de opera făcută prin el. Se îndreaptă pasajul, apoi se trece la cererea de a ne declara averea pentru a nu apărea profitori înaintea opiniei publice. A mai fost o discuție despre pasajul cu expulzarea evreilor. Mi se obiectează „opinia publică”. Dar n-avem a o măguli, ci a o domina. Manifestul e în sfârșit dat în seama președintelui Patriarh, care ia textul lui Tătărescu doar ca „puncte”.
Stăm până la 3:30 noaptea... S-au numit prefecţi militari, s-a întins starea de asediu.ˮ
Muzeograf Mihaela Voicea