IN MEMORIAM PAUL CONSTANTINESCU

57 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului
În semn de profund omagiu, reprezentanți ai Muzeului Memorial "Paul Constantinescu", Asociația Culturală "Paul Constantinescu-209"și Casa de Cultură "I.L.Caragiale" - Ploiești au depus flori la bustul compozitorului, aflat în curtea Muzeului Memorial "Paul Constantinescu".


 
În urma unei nemiloase și neiertătoare boli, la 20 decembrie 1963, în plină putere de muncă (avea numai 54 de ani și jumătate), a trecut în lumea cea veșnică, strălucitul compozitor, dirijor, muzicolog și prof. universitar la Academia de Muzică Religioasă (1937-1941) și la Conservatorul de Muzică din București (1941-1963), Paul Constantinescu (n.30 iunie 1909 Ploiești), maestru emerit al artei și laureat al Premiului de Stat, membru corespondent al Academiei Române.
Personalitate marcantă a muzicii românești, Paul Constantinescu se află printre primii artişti formaţi în ţară, este făuritorul unei revoluţii în muzica românească. În opera sa pulsează într-un circuit armonios elementele stabile ale tradiției folclorice și dinamismul artei moderne, ambele cuprinse într-o sinteză nouă, asimilate sau forjate de însuși compozitorul. Paul Constantinescu a atacat cu o cutezătoare putere de investigație tematică și stilistică genurile muzicii de cameră, simfonice, coral-simfonice, operei cu conținut de satiră socială, baletului, muzicii de film. Lărgind orizontul inspirației din folclor prin transfigurarea melosului bizantin și prin sinteza măiestrită a cântecului popular de pe întreg cuprinsul țării, compozitorul a creat adevărate capodopere, în care vibrează concepția etică și estetică specific românească.

Link-uri utile