Miercuri, 16 Decembrie 2020 10:54
E vremea colindelor, a gândurilor frumoase și a faptelor bune! Colindele religioase, prin versurile lor simple, dar pline de duioșie trimit către un mesaj al mântuirii având în centru nașterea pruncului Iisus.
Noi continuăm seria tradițiilor și obiceiurilor dedicate Sfintelor sărbători de iarnă la români cu un alt colind – „Maica Domnului”, un document-manuscris ce datează din a doua jumătate a deceniului doi al secolului al XX-lea și este păstrat în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Colecţia Gheorghe Zagoriț.
Versurile au fost culese de elevul Gheorghe Gh. Ioan de la clasa a III-a B a Liceului „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești şi trimise, spre a fi publicate, profesorului Gheorghe Zagoritz.
Colindul surprinde lungul drum către Betlleem și întâmplările prin care trece Prea Nevinovata, Sfânta Maică a lui Iisus ce „rătăcește în jos și-n sus… ca pe fiul Sfânt să-l nască”.
În gândirea populară, în mentalitatea țăranului român, natura este în strânsă legătură cu omul, iar atitudinea lui față de natură, devine în colinde atitudinea Maicii Domnului. Plopul a fost blestemat să tremure fără încetare pentru că, prin freamătul frunzelor sale și prin puțina sa umbră nu a putut oferi un loc de odihnă pentru Maica Sfântă. În același mod, calul este afurisit pentru tropotul și zgomotul său, în timp ce boul este binecuvântat pentru blândețe și cumințenie, Maica Domnului găsind în grajdul lor un loc prielnic pentru a-l naște pe Fiul cel Sfânt.
Maica Domnului
I
„Sfânta Maic’a lui Iisus
Rătăcește în jos și’n sus
Pe câmpia unui râu,
Printre grâne până’n brâu.
II
Cată loc să s’odihnească
Și pe fiul Sfânt să-l nască;
Sub un plop cu frunza deasă,
Jos pe pajiște se lasă.
III
Plopul frunza-și clătina,
Pace muma nu-și afla.
Tulburată, Maica Sfântă,
Din graiu astfel îi cuvântă:
IV
„Aoleu, plop ne’ndurat
„Fii de astăzi blestemat
„Și de mâine pe pământ
„Și de Dumnezeu cel Sfânt:
V
„Frunza ta să n’aibă stare
„Cât e ziulica mare!
„Sbată-se, ca de furtună,
„Și pe vremea ca mai bună!”
VI
Sfânta Maică a lui Christos
Rătăcește în jos și’n sus
Pe un plai scăldat în soare,
Prin fânețe numai floare.
VII
Cată loc să s’odihnească
Și pe fiul Sfânt să-l nască.
La un grajd de cai sosește,
Acolo ea poposește.
VIII
Caii rod, fac tropot mare
Și odihnă muma n’are
Supărată Maica Sfântă
Din graiu astfel cuvântă:
IX
„Fire-ați, cailor, să fiți
„Și de mine-afurisiți
„Și de Domnul, pe vecie.
„Mersul, fugă să vă fie!
X
„Zi și noapte să mâncați,
„Rar voi să vă săturați;
„Numa’n ziua de Ispas!
„Nici atunci decât un ceas!”
XI
Sfânta maică preaslăvită
Rătăcește obosită,
Prin livezi înrourate,
Pe sub cu crengi plecate.
XII
Cată loc să s’odihnească
Și pe fiul Sfânt să-l nască.
La un grajd de boi sosește,
Jos în iesle poposește.
XIII
Ieslea cea cu fân pe jos
Se preschimbă’n rai frumos;
Iară grajdul câmpenesc,
În palat împărătesc.
XIV
Mii făclii pe sus s’aprind
Ca luceferii lucind
Iar prin iesle cresc bujori...
Fânul s-a schimbat în flori.
XV
Și veneau moșnegi cărunți,
Juni păstori de oi, din munți,
Falnici crai din țeri streine,
Pruncului să i se’nchine.
XVI
Mama trandafir la față
Cuprinzându-și pruncu’n brațe,
Sărută desmierdătoare
Obrăjei-i rupți din soare.”
Muzeograf Ioana CONSTANTIN