Note de calendar – Nicolae Bălcescu

La 29 noiembrie 1852, NicolaevBălcescu se stingea din viață la Palermo, Italia, păstrându-și crezul și tăria patriotică.
Pentru a înţelege şi a redescoperi una din personalităţile de marcă ale României, publicăm o parte din discursul domnului acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, rostit cu prilejul sesiunii aniversare dedicate istoricului Nicolae Bălcescu , la împlinirea a 200 de ani de la naştere.
 

“Revoluția de la 1848 a cuprins aproape toate popoarele Europei, cu excepția notabilă, între altele, a multora dintre cele înglobate în Rusia țaristă. Tinerii români erau prezenți la studii în Franța încă din jurul anilor 1800 și, prin urmare, participau la mișcarea de idei din Hexagon….Ei sunt faimoșii bonjuriști care se întorc în țara lor cu idei progresiste, revoluționare și chiar radicale, spre disperarea părinților și bunicilor lor. În 1845, se organiza în capitala Franței „Societatea Studenților Români”, sub patronajul lui Lamartine. Nicolae Bălcescu, un animator al acestei societăți, îi scria lui Ion Ghica, prietenul său: „Cauza noastră a făcut progrese marcante în Franța. Este, într-adevăr, surprinzător de a vedea cu ce inimă s-au ocupat de noi aproape toate jurnalele. Nu este zi să nu poți vedea ceva referitor la noi în jurnale”. La 1 ianuarie 1847, Bălcescu, într-un discurs ținut înaintea conaționalilor săi la Biblioteca Română, formula deviza de regenerare a națiunii române: „Unitate mai întâi în idei și simțiminte, care să aducă apoi cu vremea unitatea politică, care să facă din valahi, moldoveni, basarabeni, ardeleni, bănățeni […] un singur corp politic, o națiune română, un stat de șapte milioane de români [...]. Românismul dar e steagul nostru, subt dânsul trebuie să chemăm pe toți românii”. Bălcescu visa și o reformă socială pentru poporul său ,bazată pe dreptate și egalitate.
[…]Nicolae Bălcescu – cel care învățase așa de bine lecția pariziană – avea să scrie ulterior că revoluția europeană nu a fost cauza, ci doar ocazia revoluției române, a cărei cauză se pierde în vremurile vechi, în secolele lungi de lucrare a poporului român asupra lui însuși.
[…]El a transmis generațiilor viitoare un adevărat testament, canalizat pe două direcții: construirea unei noi Europe, bazate pe principiile democratice ale libertății, egalității și frăției și formarea unei Românii europene, moderne și democratice, în care toți fiii săi să poată trăi între fruntariile statului național unitar. Toate soluțiile preconizate de Nicolae Bălcescu în anii scurtei sale vieți au fost puse în practică ulterior, între 1848 și 1918, ceea ce demonstrează că marele istoric, literat și om politic a fost un spirit realist, cu privirea ațintită spre viitor și cu înalta calitate de patriot european.”
 
Amalia NICOARĂ, șef Birou Istorie