102 ani de la semnarea Armistițiului de la Compiegne

Semnarea armistițiului dintre Imperiul German și puterile Antantei, pe 11 noiembrie 1918, este fără îndoială un punct de reper semnificativ în istoria Primului Război Mondial.
Tratatul de armistițiu, semnat într-un vagon de tren, a pus capăt Primului Război Mondial, pe frontul de vest.



În anul 1918, în contextul ieşirii României şi Rusiei din război, Puterile Centrale şi-au concentrat eforturile pe frontul de vest, însă prezenţa forţelor Statelor Unite ale Americii pe acest front a înclinat serios balanţa în favoarea forţelor Antantei.
În toamna acelui an, Bulgaria, Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman şi-au manifestat pe rând interesul de semnare a unor înţelegeri care să pună capăt participării lor în Primul Război Mondial.
Astfel, la 29 septembrie 1918, generalul francez Franchet d'Esperey, reprezentând Aliaţii, şi generalul Ivan Lokov, ministrul Andrei Liapchev şi diplomatul Serghei Radev, din partea Bulgariei, au semnat Armistiţiul de la Salonic cu Aliaţii care a pus capăt participării Bulgariei la prima conflagraţie mondială.
A urmat armistiţiul de la 30 octombrie 1918, semnat la bordul vasului britanic Agamemnon, ancorat în Grecia. Armistiţiul a pus capăt prezenţei militare otomane în Primul Război Mondial, încheindu-se astfel luptele din Orientul Mijlociu dintre aliaţi şi forţele otomane.
Austro-Ungaria a semnat la 3 noiembrie 1918 armistiţiul de la Villa Giusti, de lângă Padova, care prevedea, printre altele, retragerea forţelor Puterilor Centrale din teritoriile ocupate, inclusiv din România, dezarmarea şi demobilizarea armatei austro-ungare şi dreptul Aliaţilor de a intra pe teritoriul austro-ungar. Documentul semnat nu a făcut referiri la viitorul dublei monarhii şi nici la aspiraţiile naţionale ale popoarelor din cadrul său.
La 2 octombrie 1918, prinţul Max von Baden, noul cancelar german, a avansat posibilitatea deschiderii negocierilor pentru semnarea unui armistiţiu, însă acesta s-a văzut blocat de respingerea venită din partea împăratului Wilhelm al II-lea. În data de 4 octombrie 1918, Max von Baden a anunţat Statele Unite ale Americii asupra oportunităţii deschiderii negocierilor de pace în vederea semnării unui armistiţiu.
Germania a fost cuprinsă de mişcări sociale şi demonstraţii, împăratul Wilhelm al II-lea a fost părăsit de generalii săi şi a abdicat, plecând apoi în Olanda.
La 7 noiembrie 1918 a fost proclamată Republica Germania, zi în care delegaţia germană însărcinată să semneze armistiţiul porneşte în acest sens spre Franţa.
O zi mai târziu, delegaţia germană a fost primită de mareșalul Foch în vagonul său personal dintr-un tren staționat în apropiere de localitatea Compiègne. După o perioadă de discuții, timp în care guvernul german își dă acordul asupra condițiilor de încetare a ostilităților, mareșalul Ferdinand Foch, comandant al forțelor aliate și cei șase reprezentanți ai Imperiului German au semnat acordul de armistițiu, pe 11 noiembrie, în jur de ora 5.00 dimineața, urmând ca actul să intre în vigoare la ora 11:00. Din acest moment, forţele germane aveau la dispoziţie 15 zile să elibereze Belgia, Franţa, Luxemburg, Alsacia-Lorena, să evacueze districtele din stânga Rinului, iar în dreapta Rinului urma să se instaureze o zonă neutră. Toate forţele germane care fuseseră parte din teritorii precum Austro-Ungaria, România şi Turcia înainte de debutul războiului trebuiau să se retragă în graniţele Germaniei aşa cum figurau ele la data de 1 august 1914.



Documentul a avut iniţial o valabilitate de 30 de zile, dar a fost reînnoit periodic până la semnarea de către Germania a Tratatului de la Versailles, la 28 iunie 1919.
 
„Să nu uităm, învingătorul războiului nu a fost niciun stat, nicio națiune, niciun imperiu, iar rezultatul său nu a fost o lume scutită de război. Învingătorul propriu-zis a fost însuși războiul, principiul războiului, al violenței totale, ca posibilă opțiune” ♦ Deutsche Welle
Muzeograf Paulina Mănișor
Muzeul Memorial "Constantin şi Ion Stere" Bucov
sursă foto: internet