145 de ani de la nașterea Reginei Maria a României

Acum 145 de ani, în ziua de 29 octombrie 1875, s-a născut regina Maria, suverana cea mai iubită de poporul său. Cu această ocazie să ne amintim de cea care a fost supranumită de popor "Mama Regina", "Mama răniţilor", "Regina soldat".

Maria a fost o femeie frumoasă, elegantă, inteligentă, plină de curaj, eficientă și cea mai influentă regină a României. A rămas în istoria neamului românesc drept una dintre cele mai importante personalități feminine din prima parte a secolului al XX-lea. Despre Regina Maria, omul politic liberal Ion G. Duca nota în amintirile lui politice: ,,Este strălucitoare la fizic ca și moral, încât îți ia văzul, nimeni nu o poate întrece. Frumoasă de o frumusețe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu dânsa. Inteligentă, fermecătoare, plină de talent pentru pictură, pentru călărie, pentru scris, o conversație sclipitoare, vervă, humor, spontaneitate de gândire, originalitate de expresie, curaj – cine nu a vazut-o la Iași în mijlocul epidemiilor mergând acolo unde primejdia era mai mare? Dragostea de adevăr, de frumos, de bine, nimic nu i-a lipsit. Adăugați la aceasta o sinceritate împinsă până la cinism, o hotărâre neșovăielnică, o bunătate izvorâtă dintr-o reală pricepere a naturii omenești și o indulgență pe care experiența o da tuturor sufletelor alese’’. Ea a fost de asemenea un scriitor talentat, fiind autor de romane, nuvele, poezie și literatură pentru copii. Publicarea autobiografiei la mijlocul anilor ’30, în trei volume, cu titlul „Povestea vieții mele” i-a adus recunoașterea internațională. Răsfoindu-i autobiografia descoperi un suflet sensibil, devotat poporului român, pe care a învățat să-l iubească și pe care l-a iubit foarte mult, până la sfârșitul vieții. De-a lungul anilor Maria ajunge să cunoască poporul român, cultura sa, tradițiile și obiceiurile sale, regiunile rurale, dar mai ales aspirațiile sale, care au devenit și ale ei.

Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha, prinţesă a Marii Britanii şi a Irlandei, s-a născut la 29 octombrie 1875 în Eastwell-Park, comitatul Kent. A fost fiica lui Alfred duce de Edinburg, fiul reginei Victoria a Angliei, şi a Mariei Alexandrovna Romanov, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea. Missy cum era alintată învaţă în familie, descurcându-se bine cu limbile străine, cu literatura şi istoria, fiind de asemenea o mare iubitoare de muzică.

În 1891, Maria îl cunoaşte pe Ferdinand Victor Albert Meinrad, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, principele moştenitor și viitorul Rege al României (1914-1927), iar în mai 1892, este celebrată la Potsdam, logodna celor doi. Pe 10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen, Maria s-a căsătorit cu Ferdinand. Împreuna cu Ferdinand, Maria a avut şase copii: Carol – viitorul rege Carol al II-lea (1893), Elisabeta –viitoarea regină a Greciei (1894), Maria (Mărioara sau Mignon) – viitoarea regină a Iugoslaviei (1900), Nicolae – viitor regent al României (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913).

Principesa Maria, încă de la venirea sa în ţară, s-a simţit legată de destinele acesteia, de viitorul tuturor românilor. De la bun început Missy, constituie o prezenţă insolită la Curtea Regală a României. Iubeşte viaţa de societate, este cochetă, ceea ce-l contrariază pe sobrul şi rigidul rege Carol I. Cu toate acestea regele Carol I o simpatiza. În toamna anului 1897 ,,într-un moment de slăbiciune’’, Regele Carol I a numit-o pe Maria comandant de onoare al unui regiment de cavalerie, Regimentul 4 Roșiori.

Anul 1914 a adus nu doar începutul unui război cumplit – Primul Război Mondial, ci şi începutul domniei lui Ferdinand şi al Mariei, care de acum înainte va fi regina românilor. Spre deosebire de Regina Elisabeta, Maria a jucat şi un important rol politic. În tot timpul domniei regelui Ferdinand I, i-a fost colaboratoare de fiecare zi, participând la marile decizii, hotărâtoare pentru poporul român. ,,Ca Principesă Moștenitoare, fusese populară; Regină era și mai iubită’’, spunea Prințesa Callimachi.

Înainte de urcarea pe tron, în august 1914, Maria, s-a opus participării la război a României, alaturi de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei în vederea unirii provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro Ungar. Astfel în împrejurările dramatice de după izbucnirea conflagraţiei mondiale, Regina Maria îl sprijină pe Ferdinand I în decizia angajării țării de partea Antantei, alături de Anglia, Franţa şi Rusia.

După doi ani de neutralitate și după negocierea convențiilor politice și militare, România intră în război de partea Antantei pe 14/27 august 1916. Ziua intrării României în război este și ziua când Regina Maria începe să-și țină jurnalul cu titlul ,,Însemnări zilnice’’, început la moartea Regelui Carol I (27 septembrie/10 octombrie 1914), atunci când devenise regină și abandonat la numai câteva zile (2/15 octombrie 1914). Din august 1916, va scrie zilnic până în iulie 1938, aproximativ 100 de caiete în limba engleză. Regina notează totul – despre situația din spitale, despre moralul populației, munca nu întotdeauna ușoară pe care o face, situația de pe front, despre copiii ei, despre conducerea militară, despre români în general, despre Regele Ferdinand, pe care îl laudă sau îl critică, despre Brătianu și guvern, despre oamenii politici, toate acestea făcând din jurnal un document istoric deosebit.

Din motive de siguranță, odată cu începerea războiului, Regina Maria, împreună cu cei cinci copii mai mici, pleacă din capitală și se mută la Buftea. Barbu Știrbey îi cedase propriul castel, iar el și familia lui s-a mutat într-o casă mai mica de pe același domeniu. Izbucnirea războiului schimbă rutina zilnică a Reginei Maria. Pierzându-și răbdarea cu lungile întruniri la care ,,toți vorbeau deodată’’, ea pleca repede, ,,indiferent de reguli și aparențe'', nestînjenită de doamnele de onoare și însoțită doar de aghiotantul ei, colonelul Ballif. Se concentra asupra acelor prieteni pe care se putea bizui cu adevărat...’’. Merge zilnic la București vizitând spitalele și adesea la gară să întâmpine trenurile încărcate de soldați. Ion G. Duca, amintește în memoriile sale despre regină, următoarele: ,,Regina era plină de curaj, cum a fost dealminteri în tot timpul războiului, și plină de inițiative. Orice greșeli ar fi comis înainte și după, în timpul războiului atitudinea ei a fost admirabilă. Se ocupa de răniți instalați în spitalul ei din Palatul Regal, ceea ce o silea să vie și să fie mereu la București. Optimismul ei era comunicativ, pe unde trecea descurajările dispăreau și speranțele renășteau’’.

Pentru a obține fonduri pentru activitatea Crucii Roșii engleze din România, în toamna anului 1916, regina a scris o carte intitulată „My country”, în traducere românească „Țara mea”, unde descrie o parte din țara noastră, în special viața la țară. ,,Regina unei țeri mici!...Țara aceasta e mică, e nouă, dar e o țară care mi-e dragă. Îmi trebuie ca și altora să li fie dragă; de aceia ascultați câteva cuvinte despre dânsa. Îngăduiți-mă să zugrăvesc câteva icoane, să fac câteva schițe așa cum le-am văzut, cu ochii întâiu, apoi cu inima’’. Cu aceste cuvinte își începea Regina Maria prima sa carte care a fost publicată în Anglia. Cartea a adus bani și ajutor pentru armata română.

Pierderile României în campania militară din anul 1916, au fost din ce în ce mai mari atât din punct de vedere numeric cât şi din punct de vedere teritorial. Regina Maria este profund emoţionată de curajul soldaţilor şi de suferința acestora şi se implică activ. Ea a coordonat colaborarea cu Crucea Roșie, a organizat spitale de campanie și a strâns fonduri pentru serviciul de ambulanță. Veghează la buna funcţionare a serviciului de ambulanţe şi cu riscul vieţii merge în fiecare zi la spitale, merge chiar pe front pentru a fi mai aproape de soldaţi şi pentru a-i încuraja, așa cum o făcuse încă din timpul războiului balcanic din 1913, prin lagărele de holerici. Vizitele reginei în spitale sunt așteptate cu drag, sunt emoționante și aceasta este întâmpinată cu bucurie de soldații răniți. ,,Toți mă salută cu o bucurie emoționantă, de aceea cred că vizitele mele nu sunt inutile. Le aduc flori, dulciuri și țigări. Cu cei grav răniți stau mai mult. Nu se plâng mai deloc. Un lucru mă zguduie mai mult decât aș putea spune și îmi aduce lacrimi în ochi: când îi întreb dacă suferă, îmi spun ,,Da, sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor’’, acesta e refrenul etern, fiecare viață măruntă și umilă e gata să-și dea și ultima picătură de sânge, numai să ajung eu ,,Împărăteasa tuturor românilor’’…Domnul să le binecuvânteze strădania și suferința și fie să nu fie în zadar!’’. Acest refren ,,să ajungi împărăteasa tuturor românilor’’, o urmărește pe regină, peste tot în spitalele în care merge. Tot în spitale soldații răniți îi spun ,,Mama Regina’’, care, într-un fel vag, reprezintă toate mamele României. La acestea se mai adaugă și supranumele de „Mama răniţilor“ sau „Regina-soldat“, datorită contribuției sale pe front.

După lupte grele, armata română a fost nevoită să se retragă din Transilvania, apoi din Oltenia, Muntenia și Dobrogea. În toamna anului 1916, pe lângă tot ce se întâmplă în țară, Regina Maria trăiește o dramă personală, fiul ei cel mic, Mircea, e bolnav. Dacă inițial părea a fi doar o răceală, ulterior s-a dovedit a fi febră tifoidă. Micuțul Mircea după o lungă agonie moare, pe 20 octombrie/2 noiembrie 1916, fiind îngropat la biserica de la Cotroceni. După această tragedie, urmează la nici o lună după moartea prințului Mircea, pierderea capitalei, moment în care familia regală e nevoită să plece la Iași.

După ocuparea capitalei în noiembrie 1916 de către inamic, regina a luat calea refugiului la Iaşi (12/25 noiembrie 1916), dar a participat la toate durerile poporului cauzate de război. Maria, împreună cu copiii, a plecat cu trenul la Iași, unde a ajuns după aproape două săptămâni, instalându-se în casa comandamentului militar.

Fiind singura membră a familiei regale ușor accesibilă supușilor ei, Regina Maria a avut o periodă grea în primele zile ale șederii la Iași. ,,Țoți veneau la mine, și ieșenii și străinii, și toți aveau un motiv de care să se plângă sau pentru care să protesteze…tot ce puteam face era să nu-mi pierd capul…și eu însumi eram o refugiată fără locuință proprie, cu majoritatea posesiunilor lăsate la Cotroceni, iar ceea ce aveam cu mine era încă împachetat în cufere mari în tren…Eu, Regina, nu aveam unde să mă duc, deci cum puteam eu da ajutor? ” Cu toate acestea, la Iași, Maria se dedică cu devotament absolut poporului său. Contele Charles de Saint-Aulaire, trimisul Franţei în România povesteşte: „În fiecare dimineaţă, regina, în uniformă de infirmieră, însoţită de o doamnă de onoare şi de un grup de brancardieri voluntari se ducea la gară pentru a-i primi pe răniţi”.

Despre curajul mamei sale, principesa Ileana avea să scrie: „Când se întorcea seara târziu, acasă la Iași, partea de jos a rochiei era de culoare gri-cenușie, ca și cum ar fi fost de praf, dar nu era praf, erau păduchi. Astfel, mergea direct în odaia ei de baie, se băga în cada de baie, cu rochia pe ea și se dezbrăca acolo. Toți cei din jur erau înspăimântați și o îndemnau să-și facă injecții ca să fie protejată împotriva tifosului exantematic care făcea ravagii, dar mama protesta spunând: eu nu am timp să fiu bolnavă, și atâta timp cât România are nevoie de mine, Dumnezeu o să mă ocrotească, nu pentru mine, dar pentru că țara are nevoie de mine. În timpul războiului nu a luat nici un medicament preventiv și Dumnezeu într-adevăr a păzit-o”. Pentru a se răsplăti eforturile personalului medical din timpul războiului, femei și bărbați, a fost instituit Ordinul „Crucea Regina Maria”, prin decret regal la data de 5 februarie 1917 și ratificat la 17 martie același an, care avea trei clase și a fost acordat în timpul Primului Război Mondial și în cel de-al Doilea Război Mondial.

Despre activitatea Reginei Maria la Iași, Constantin Argetoianu nota în memoriile sale: „La Iași, fiindcă vorbim de Iași, Regina și-a îndeplinit cu prisosință îndatoririle ei. A fost cât a putut mai mult în mijlocul celor care aveau nevoie de mângâiere, de o îmbunătățire a soartei sau a traiului. O găsim în tranșee printre combatanți, în rândurile înaintate; o găsim în spitale și în toate posturile sanitare; printre răniți, printre bolnavi, o găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. N-a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum n-a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile multiplei sale activități, dar, înainte de toate, pe acela al îmbărbătării și al ridicării morale a celor ce trăiau în jurul ei și aveau să hotărască, în cele mai tragice clipe, de soarta țării și a neamului. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, Regina Maria a întrupat, și a întrupat frumos, aspirațiunile cele mai înalte ale conștiinței românești”.

De asemenea în Moldova regina merge să viziteze și trupele armatei române. Aceste vizite ale reginei la soldați sunt memorabile, pentru că aceasta ajunge pe linia frontului, până în tranșeele cele mai avansate, aproape de pozițiile inamice. „…am lăsat drumul și am intrat în tranșee, un întreg labirint de tranșee, alunecoase, prin care ne era greu să înaintăm, cu multe suișuri și coborâșuri…Soldații au fost uimiți și încântați să mă vadă. M-am strecurat în fiecare mic adăpost și le-am împărțit țigări și multe vorbe bune. M-au primit cu cea mai adâncă și mai sinceră bucurie. Am fost TARE fericită că m-au lăsat să vin. Toate conversațiile se purtau în șoaptă, fiindcă eram foarte aproape de dușman”. În aceste vizite regina încerca să le ofere soldaților săi mângâiere, încurajare, mâncare, dulciuri, țigări, îmbrăcăminte, cruciulițe pe care să le poarte la gât sau icoane.

În demersurile ei privind strângerea de alimente, îmbrăcăminte, medicamente și alte lucruri necesare în spitale, Regina a fost ajutată de Crucea Roșie a aliaților, iar ajutoarele veneau prin Rusia, din Anglia, S.U.A.

Tot la Iași regina începe să scrie articole pentru ziare, articole ce erau un fel de încurajare pentru soldați. ,,Primesc o mulțime de telegrame cu mulțumiri de la toate regimentele. De-abia când le primesc îmi dau seama câte lucruri am trimis, iar emoționant e faptul că în multe se face aluzie la articolele pe care le-am scris, ceea ce îmi arată că au fost citite peste tot”.

Începând din septembrie 1917, în satele cele mai sărace din Moldova, regina a înființat cantine pe cheltuiala sa, pentru a da de mâncare celor mai nevoiași, iar acestea au fost numite „Principele Mircea”.

În fața situației create de retragerea Rusiei din război, Regina Maria este aproape singura care se opune încheirii unui armistițiu sau unei păci separate. Cu toată opoziția reginei la 26 noiembrie/9 decembrie 1917 s-a încheiat la Focșani, armistițiul dintre România și Puterile Centrale, acesta fiind consecința noilor condiții politico-militare de pe frontul de est, în urma armistițiului ruso-german de la Brest-Litovsk din 22 noiembrie/5 decembrie 1917. După încheierea armistițiului Regina Maria izbucnește: ,,Cred că acest armistițiu este una dintre cele mai mari trădări pe care le-am suportat…’’.

În ianuarie 1918, în momentele acelea dramatice prin care trecea țara, Regina Maria a avut parte de o bucurie fiind aleasă membru corespondent al Institutului Franţei, Académie des Beaux-Arts.

Regina Maria s-a opus categoric încheierii păcii separate, considerând că România trebuie să continue lupta. Aceasta a avut discuții aprinse cu Regele Ferdinand în ceea ce privește încheierea păcii. Printre altele regina, în culmea disperări a spus: ,,Dacă ne e scris să murim, să murim cu fruntea sus, fără să ne mînjim sufletul, iscălind cu numele nostru osîndirea la moarte. Să murim rămînînd dîrji, strigînd lumii întregi indignarea noastră față de nemernicia ce se așteaptă de la noi’’. În ciuda opoziției reginei, negocierile de pace și-au continuat cursul.

În aceste zile grele pentru România, alipirea Basarabiei în 27 martie/9 aprilie 1918, pricinuiește Reginei Maria o mare bucurie ,,…e netăgăduit un mare eveniment pentru țara noastră’’ – nota Maria. ,,E primul pas înspre Unirea visată de România…’’.

Cu toată situația din țară, regina își face curaj să meargă în spitale printre bolnavi și răniți, în orfelinate organizate în zone rurale. Aceasta este primită cu mare bucurie peste tot și împarte adulților țigări și cărți, iar copiilor dulciuri: ,,…am avut multe dulciuri de împărțit tuturor, iar copiii mi-au oferit multe buchete de floricele albastre’’. De asemenea continuă să scrie zilnic în jurnalul său, face vizite prietenilor și primește audiențe.

În urma păcii de la București, starea de război a fost înlocuită cu starea de ocupație, iar exploatarea țării până în noiembrie 1918, va secătui Muntenia și o parte din Moldova de resursele sale. După încheierea păcii Regina Maria a continuat să ridice moralul poporului său. Pentru a-și revedea soldații, s-a deplasat în repetate rânduri pe locurile numite fostele fronturi și a găsit alimente pentru țăranii din Moldova.

Din iulie până în octombrie 1918, pentru a se îndepărta din calea germanilor familia regală s-a mutat la Bicaz, unul dintre domeniile Coroanei pe valea râului Bistrița. În timpul șederii aici regele se plimba, iar regina îmbrăcată în haine specifice locului ajuta țărani locali cu hrană și alimente. Maria a intrat în contact cu acest port țărănesc când era logodită cu Ferdinand. Regele Carol I venind în vizită la bunica sa Regina Victoria în Anglia ,,adusese logodnicei nepotului și surorilor ei, prea frumoasele costume țărănești…Erau minunat cusute cu fir de mătase și ne găteam cu ele, pentru plăcerea celor doritori să afle în ce fel de țară mă duceam; dar nu știu dacă acele podoabe atît de pitorești făceau să le răsară în minte o imagine mai clară a hărții Europei". Aceasta a iubit și a purtat cu mare drag costumele populare, cât a fost principesă și apoi regină. Reginei Elisabeta i se datorează adoptarea la curte a modei costumului tradițional românesc, însă Regina Maria a fost cea care la ,,promovat" de la port popular la stil de modă. Pasiunea Reginei pentru straiele țărănești a creat un stil vestimentar și a fost o sursă de inspirație în rândul tinerelor din familiile boierești.

Odată încheiată pacea, reprezentanții Puterilor Centrale nu au renunțat la luptă, scopul lor următor a fost să-l forțeze pe regele Ferdinand să ratifice Tratatul de la București înainte de încheierea ostilităților. Cu toată presiunea acestora, tratatul nu a fost ratificat nici de Parlament, nici de Rege.

În toamna anului 1918 situația pe fronturile de operațiuni militare se schimbă în favoarea Aliaților. Puterile Centrale întră în defensivă fiind cu resursele epuizate. Rând pe rând statele ce făceau parte din Puterile Centrale capitulează. Destrămarea Monarhiei Austro-Ungare în octombrie 1918, favorizează reintrarea României în luptă alături de Antantă. La 28 octombrie/10 noiembrie 1918, Regele Ferdinand a ordonat mobilizarea generală a armatei române. Pe 29 octombrie/11 noiembrie 1918, se semnează armistițiul de la Compiégne, între Puterile Antantei și Germania, astfel se încheia Primul Război Mondial. Între altele Germania recunoaște ineficacitatea Tratatului de pace de la București și este obligată să-și retragă armata din România.

Sfârșitul Primului Război Mondial aducea pentru România înfăptuirea idealului pentru care intrase în război, România Mare, năzuință de secole a poporului român. Despre aceasta regina nota: ,,Nici nu-mi vine să cred că va fi, cu adevărat, România Mare! Idealul cu care am pornit acum doi ani și care, nu demult, părea cu totul și cu totul imposibil’’.

După întoarcerea la Iași, Maria nu are o clipă liberă, aceasta primind în audiență aproape toată ziua ofițeri, diferite doamne, delegații, scrie scrisori, trebuie să ia diferite hotărâri și notează zilnic în jurnalul său. În toată această agitație Maria era nerăbdătoare să revină la București.

În această așteptare a revenirii la București, Maria are parte de o altă bucurie. Întrunit la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat, în unanimitate: ,,Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României’’.

Anul 1918 a debutat într-o atmosferă sumbră, însă sfârșitul lui a fost unul fericit, cel mai important din istoria țării. Dacă în noiembrie 1916, retragerea din București în Moldova s-a făcut într-un mod haotic și fără nici un plan, revenirea în capitală a fost pregătită, pentru a fi un triumf. Plecarea din Iași a avut loc în data de 17/30 noiembrie 1918, în toate gările pe unde trecea trenul cu familia regală a fost întâmpinat cu mare sărbătoare de o mulțime de oameni, soldați în urale și cântece.

Pe 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la gara Mogoșoaia familia regală a fost așteptată de generalul Berthelot, alți generali români, ofițeri francezi și toate doamnele de companie ale reginei. Acest eveniment este descries de Regina Maria în însemnările ei: ,,Ne-am întors! Cu adevărat ne-am întors acasă după un surghiun de doi ani. Să îndrăznesc oare să rostesc marele cuvînt? Ne-am întors triumfători!’’ Primirea din partea populației a fost emoționantă și i-a umplut inima de bucurie reginei. ,,Tot orașul era în delir. Lipsiserăm doi ani, cunoscuseră toate ororile ocupației, cu tot ce aduce ea, iar acum ne întorceam victorioși, în ciuda nefericirilor, ne întorceam după ce împliniserăm Visul de Veacuri, Visul de Aur al României. Ne întorceam cu România Mare – ne întorceam ca regele și regina tuturor românilor! E aproape de necrezut, dar adevărat!’’

În ziua revenirii Suveranilor în București, românii din Ardeal au votat la Alba Iulia unirea cu Regatul roman. După unirea Basarabiei și Bucovinei, prin unirea Transilvaniei, ultima provincie istorică, cu România se desăvârșea visul de veacuri al tuturor românilor – România Mare.

În lunile care au urmat regele s-a ocupat de înfăptuirea reformelor agrare pe care le promisese țăranilor, iar regina își continuă activitățile ei de ajutorare, acum asupra veteranilor, invalizilor, a văduvelor și orfanilor. Diminețile scria o oră sau două, iar după-amiezele vizita satele sărace din jurul Bucureștiului.

Actele de Unire de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, trebuiau recunoscute și pe plan internațional. La Conferința de pace, deschisă la 18 ianuarie 1919 la Paris, reprezentanții celor 32 de state (27 de state învingătoare, printre care și România și 5 state învinse) discută organizarea lumii după Primul Război Mondial. Printre participanți se află și delegația română condusă de Ion I. C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri. La Paris Brătianu nu se descurcă prea bine în susținerea cauzei României și ajunge la dispută cu conducătorii conferinței. Nu se știe cu precizie cine a avut ideea de a o trimite pe Regina Maria la Paris. În consecință chiar dacă războiul se sfârșise și se realizase Marea Unire, rolul Reginei Maria nu se încheiase. Aceasta pe lângă rolul jucat în anii războiului și-a adus o contribuție însemnată și la recunoașterea Marii Uniri.

La Conferinţa de pace de la Paris din 1919, a avut rolul ei, evident neoficial, deoarece Constituţia nu-i acorda nicio putere politică. În calitatea sa de regină a românilor şi sfetnic al regelui Ferdinand I, Maria a pledat, la Paris, pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaţilor occidentali sacrificiul enorm al armatei române. Astfel între 5 martie - 16 aprilie 1919, Regina Maria însoţită de cele trei fiice ale sale, a desfăşurat o bogată activitate de recunoaştere internaţională a României Mari la Paris și Londra.

În sejurul petrecut la Paris, regina s-a bucurat de o mare simpatie și popularitate. A fost primită de președintele francez Raymond Poinaré la Palatul Elyseé, unde a trecut în revistă Garda de onoare, fiind prima regină care a avut această onoare. De asemenea a primit Marele Cordon al Legiunii de Onoare de la președintele francez, iar pe 8 martie 1918, Maria participă la primirea oficială ca membru corespondent al Academiei de Belle-Arte. La Paris regina mai are întrevederi cu prim-ministrul francez, Georges Clemenceu, cu prim-ministrul englez, Lloyd George și cu președintele american Woodrow Wilson, iar la Londra cu vărul său Regele George al V-lea și cu ministrul de Război, Sir Winston Churchill, fostul tovarăș de joacă din copilărie de la Osborne. Maria prin aceste întrevederi cu conducătorii politici ai Franţei, Angliei şi S.U.A., ori articole publicate în diferite ziare şi reviste europene, s-a străduit să prezinte cât mai bine interesele României. ,,După ce a cucerit un număr mare de oameni politici și de afaceri, Regina Maria a fost sfătuită să părăsească Parisul în culmea succesului...Când trenul ieșea din gară, se spunea deja că Regina Maria "pusese România pe hartă" la Conferința de pace – o apreciere măgulitoare la care Regina însăși contribuise din toată inima’’.

În timpul și după Primul Război Mondial a fost cel mai eficace ambasador al României. Presa de pretutindeni a scris articole despre Regina Maria, aceasta fiind cea mai admirată și mediatizată, dintre monarhii României. De asemenea în memoriile diplomaților, politicienilor și scriitorilor vremii este prezentată într-o lumină favorabilă.

La doi ani de la înfăptuirea Marii Uniri, la 1 decembrie 1920, ca o recunoaştere a meritelor sale excepţionale în făurirea României Mari, Consiliul orășenesc Brașov prin glasul primarului, dr. Karl Schnell, a dăruit Castelul Bran reginei Maria.

În 15 octombrie 1922, Maria are bucuria de a fi Încoronată alături de Regele Ferdinand I ca Regină a României Mari în Catedrala ortodoxă din Alba Iulia.

Prețuirea de care s-a bucurat Regina Maria din partea poporului său, a rămas statornică până la trecerea în eternitate, la data de 18 iulie 1938. Regina Maria a rămas una dintre cele mai importante personalităţi ale istoriei româneşti, prin devotamentul ei faţă de ţară şi faţă de poporul ei. Ajunsă în România prin căsătorie, a știut să se identifice cu interesele și aspirațiile poporului român, rămânând nemuritoare în inimile românilor.

De la venirea pe meleagurile românești, Regina Maria și-a mărturisit dragostea față de România și poporul său, prin fapte, însemnări, articole și cărți, dar a făcut-o și printr-o ultimă scrisoare adresată poporului român, aceasta fiind testamentul său, scris încă din anul 1933:

,,Ţării mele şi Poporului meu, […] Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută […]’’.

Prin deosebita contribuție la înfăptuirea Marii Uniri și la recunoașterea acesteia, Regina Maria ne-a lăsat o uriașă lecție de dragoste de țară.

 

În acest context aniversar, 145 de la nașterea reginei Maria, ne-a onorat cu realizarea unui portret, Alexa Mihălcescu, elevă în clasa a XI-a C la Colegiul de Artă ,,Carmen Sylva’’, Ploiești. Coordonator în realizarea portretului a fost de d-na prof. Liliana Marin.


 

Muzeograf Monica CÎRSTEA

 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

- Argetoianu Constantin, Memorii, vol. III-V, Partea a V-a - 1916-1918, Editura Machiavelli, București, 2008

- Duca Ion G., Amintiri politice, vol. I, Colecția ,,Memorii și mărturii’’ Jon Dumitru-Verlag, München, 1981

- Gauthier Guy, Missy, Regina României, Editura Humanitas, București, 2000

- Ileana, Principesă de România, Arhiducesă de Austria, Trăiesc din nou, Editura Humanitas, București, 1999

- Mandache Diana, Regina Maria a României. Capitole târzii din viața mea. Memorii redescoperite, volumul IV – continuarea seriei: Regina Maria - ,,Povestea vieții mele’’, Editura ALLFA, Bucrești, 2007

- Maria, regina României, Țara mea, Traducere din engleză de Nicolae Iorga, Editura foii ,,Neamul Românesc’’, Iași, 1917

- Maria, Regina României, Dinainte și după răsboi, Extras din ,,Convorbiri Literare’’ 1, 1924 și 1, 1925, Librăria SOCEC & Co. S. A., București, 1925

- Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. I, Editura ,,Moldova’’, Iași, 1990

- Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. II-III, Editura ,,Moldova’’, Iași, 1991

- Maria, Regina României, Jurnal de război, vol. I: 1916-1917, Editura Humanitas, București, 2014

- Maria, Regina României, Jurnal de război, vol. II: 1917-1918, Editura Humanitas, București, 2015

- Pakula Hannah, Ultima romantică. Viața reginei Maria a României, Editura Lider, București, 2003