Campania militară din august-decembrie 1916

Perioada de neutralitate a țării ia sfârșit la data de 27 august 1916 prin Consiliul de Coroană, ținut la Palatul Cotroceni, în care se decide intrarea României în Primul Război Mondial. Tot în aceeași zi România declară război numai Austro-Ungariei, evitând să facă o astfel de declarație Germaniei și Bulgariei. Drept urmare Germania declară război României pe data de 30 august 1916 fiind urmată pe 1 septembrie de Bulgaria și Turcia. În vederea pregătirii războiului, încă din data de 15 august, fuseseră mobilizați peste 800.000 de soldați, la care se adăugau rezervele, armata română ajungând la un număr de peste 1 milion de oameni. Motivul intrării României în război îl constituia eliberarea Transilvaniei și unirea acesteia cu România, astfel putând fi realizată România Mare. La data de 17 august 1916, prim ministrul Ionel Brătianu i-a convocat pe ambasadorii Antantei (Rusia, Marea Britanie, Franța, Italia) pentru a semna actul prin care România intra în război, act prin care aliații se angajau să sprijine militar armata română și recunoșteau drepturile românilor asupra teritoriilor românești ocupate de Imperiul Austro-Ungar.



În privința organizării strategice, pentru Transilvania fuseseră alocați 420.000 de soldați, iar pentru frontul de Sud, la Dunăre, doar 142.000. Înzestrarea cu armament modern era precară, lipsind artileria grea, iar mitralierele, grenadele și aruncătoarele de mine fiind insuficiente. Armata română era organizată în patru armate operaționale. Pe frontul de sud, la Dunăre, cuprinzând un teritoriu de la Calafat la Marea Neagră, era poziționată armata a III-a, comandată de generalul M. Aslan. Armata I, comandată de generalul Culcer, cuprindea teritoriul dintre Calafat și izvoarele Argeșului; armata a II-a, comandată de generalul Averescu ocupa un teritoriu cuprins între izvorul Argeșului și Vrancea, iar armata a IV-a comandată de generalul Prezan ocupa zona Carpaților Răsăriteni, urmând să facă joncțiunea cu armata rusă în zona Dornei. Fiecare armată era alcătuită din 3 sau 4 divizii operaționale, cu 1 sau 2 divizii aflate în rezervă. Rezerva strategică a armatei era constituită din 2 divizii. Din punct de vedere al întinderii, frontul românesc era cel mai întins front, având 1.200 de km pe toată lungimea graniței româno-austro-ungare. Planul operativ prevedea ca armata I să străpungă trecătorile Carpaților, armata a II-a și a IV-a urmând să elibereze Transilvania. Din punct de vedere strategic, era mai indicată o operațiune militară la sud de Dunăre pentru scoaterea Bulgariei din război, însă sub presiunea opiniei publice s-a hotărât ca lovitura principală să fie dată în Transilvania. Declarația de război a României a fost o lovitură pentru Germania, chiar dacă aceasta se aștepta cumva ca România să participe la război de partea Antantei. Intrarea României în Primul Război Mondial se va face într-o perioadă în care Antanta va fi incapabilă să declanșeze ofensive pe celelalte fronturi, în Franța și la Salonic, fapt ce va permite Puterilor Centrale să concentreze forța a 42 de divizii împotriva României. Armata Română va intra în Transilvania în noaptea de 27 spre 28 august 1916 și va ocupa Brașovul și Făgărașul, ajungând lângă Sibiu. Ofensiva declanșată în sud de armatele germano-bulgaro-turce, comandate de generalul Mackensen, va duce la oprirea operațiunilor militare din Transilvania, trupe de pe acest front fiind dislocate la sud de Dunăre. În aceste condiții, are loc bătălia de la Turtucaia desfășurată între 1 și 6 septembrie 1916 și încheiată cu înfrângerea armatei române. Bătălia de la Turtucaia a constituit cea mai gravă înfrângere a armatei române din Primul Război Mondial, armata română având pierderi de peste 6.000 de morți și 28.000 de prizonieri. În Transilvania armata română se retrage spre trecătorile Carpaților, în condițiile în care armatele austro-germane, comandate de generalul Falkenhayn, și-au creat superioritate numerică.



La 29 noiembrie 1916, Puterile Centrale declanșează ofensiva pe Valea Jiului, intrând astfel pe teritoriul României și reușind să ocupe Târgu Jiu și Craiova. Armatele germano-bulgaro-turce trec Dunărea la Zimnicea și se îndreaptă spre București, capitala fiind astfel amenințată din două direcții. Pentru apărarea Bucureștiului armata română va desfășura Bătalia Neajlov-Argeș sau Bătălia pentru București, între 29 noiembrie - 3 decembrie 1916, eveniment ce se încheie cu retragerea în Moldova, la Iași, a familiei regale, a autorităților și unei părți a populației, capitala fiind ocupată de armatele Puterilor Centrale. În perioada decembrie 1916 - ianuarie 1917, armata română va duce lupte la Cricov, Râmnicul Sărat, Cașin, venirea iernii stabilizând frontul pe linia Carpații Răsăriteni - râul Putna - Siretul Inferior - Dunărea maritimă. Campania militară din anul 1916 s-a încheiat în mod dezastruos pentru România, fiind pierdute Muntenia și Dobrogea adică 2/3 din teritoriu. Pierderile în oameni și materiale sunt foarte mari, 250.000 de militari fiind morți, răniți sau prizonieri în doar patru luni de lupte. Puterile Centrale capturează cantități importante de cereale, resurse minerale și petrol, fapt care îi va ajuta să continue războiul. Teritoriul ocupat va intra sub un regim militar sever, resursele materiale și umane fiind direcționate spre susținerea efortului de război a Puterilor Centrale. România va supraviețui ca stat, fiind redusă numai la teritoriul Moldovei, unde se începe refacerea armatei române cu ajutorul misiunii militare condusă de generalul Berthelot, în vederea eliberării teritoriilor pierdute.
Muzeograf Claudiu ROBE