TAKE IONESCU - 162 DE ANI DE LA NAŞTERE

Dumitru (Take) Ionescu s-a născut la 13 octombrie 1858 la Ploieşti, fiind cel de-al doilea băiat, din cei patru, al familiei Ionescu. Copilăreşte în acest oraş până la vârsta de 7 ani, după care familia se va muta în Bucureşti. Urmează cursurile Liceului „Sf. Sava”, obţinând nota 10 la examenul de bacalaureat. În 1875 pleacă la Paris. Aici va rămâne timp de şase ani şi îşi ia licenţa şi doctoratul în drept. Revine în ţară şi în 1881 se înscrie ca avocat în Baroul Ilfov, cazul care-i va aduce notorietate fiind procesul dintre Nicolae Blaremberg şi afaceristul San Marin când se remarcă datorită unei pledoarii scurte dar consistentă şi bine întemeiată.
 
 
Take Ionescu va intra în politică, în rândurile Partidului Naţional Liberal, ca urmare a apropierii de C. A. Rosetti şi a faptului că din 1883 colabora cu ziarul acestuia, „Românul”. Trecut pe listele electorale la Colegiul III Ilfov pentru Camera Deputaţilor, Take Ionescu va ţine numeroase cuvântări în împrejurimile capitalei, locuitorii mahalalelor poreclindu-l „Tăchiţă gură de aur”. Este ales deputat pentru prima dată la 26 de ani şi reales necontenit în legislaturile 1888, 1891, 1892, 1897, 1899, 1903. Se alătură disidenţei liberale condusă de Nicolae Fleva, pentru ca din 1891 să activeze în rândurile Partidului Conservator. În cadrul guvernărilor conservatoare este numit ministru al Instrucţiunii publice (1891-1895; 1899-1900), ministru de Finanţe (1900; 1904-1907) şi ministru de Interne (1913). El este cel care a avut ideea organizării Expoziţiei generale române din 1906, la 40 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Carol, comisar general al acesteia fiind numit C.I.Istrati. În 1908 înfiinţează Partidul Conservator-Democrat.
După declanşarea Primului Război Mondial se pronunţă categoric în favoarea intrării României în război de partea Antantei în vederea eliberării Transilvaniei şi pentru făurirea României Mari. Între decembrie 1916 – ianuarie 1918, face parte din guvernul de colaborare liberalo-conservator Ion I. C. Brătianu-Take Ionescu, pentru ca apoi să desfăşoare la Paris, în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Unităţii Române, o vastă activitate pentru susţinerea de către opinia publică şi guvernele occidentale a unirii.
Revine în ţară în 1919 şi face parte din guvernul Averescu. În calitate de ministru de Externe, a perfectat alianţa cu Polonia şi a pus bazele Micii Înţelegeri (1921), o alianţă regională între România, Iugoslavia şi Cehoslovacia care avea la bază Pactul Societăţii Naţiunilor şi care prevedea ca cele trei state membre să acţioneze pentru menţinerea păcii, respectarea Tratatului de la Trianon şi acordarea de ajutor reciproc în cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei.
Timp de o lună de zile (decembrie 1921 – ianuarie 1922) a fost prim-ministru al României. Moare la Roma, la 21 iunie 1922, în urma unei crize de angină pectorală. Avea să fie înmormântat, la 1 iulie, la Mânăstirea Sinaia.
Muzeograf Adrian STAN