CONSIDERAŢII ASUPRA COLECŢIEI „CONVORBIRI LITERARE” DIN PATRIMONIUL MUZEULUI JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE PRAHOVA

Revista ,,Convorbiri literare”, a fost fondată în anul 1867 de Societatea ,,Junimea’’ din Iaşi. Junimea a fost un curent cultural şi literar, dar şi o asociaţie culturală înfiinţată la Iaşi în primăvara anului 1864 (Zigu Ornea 1997, p.174), din iniţiativa unor tineri reîntorşi de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu (acesta impunându-se ca adevăratul conducător al grupării), Petre P.Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor Rosetti (George Călinescu 1988, p.419). „Junimea” din Iaşi, scria Titu Maiorescu în 1890, a fost „…o adunare privată de iubitori ai literaturii şi ai ştiinţei, de iubitori sinceri.”(vezi Istoria literaturii române III. Epoca marilor clasici 1973, p.31).
Principalele obiective culturale ale societaţii Junimea au fost: educarea publicului - urmărită în primul rând prin „prelecţiunile populare”, începute în februarie 1864 şi continuate vreme de 17 ani, până în 1881 (vezi Istoria literaturii române III. Epoca marilor clasici 1973, p. 34) – conferinţe pe teme diferite ţinute de membrii Junimii în aula Universităţii din Iaşi, într-un stil academic (Iacob Negruzzi 1970, p. 14); realizarea unei limbi literare româneşti - ce a fost urmărită în studiile lui Titu Maiorescu în care acesta pleda pentru înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, scrierea fonetică în locul celei etimologice, etc.; încurajarea literaturii originale româneşti - care s-a făcut prin publicarea în paginile „Convorbirilor literare” a unor opere valoroase aparţinând scriitorilor deja consacraţi: Vasile Alecsandri, cât şi prin descoperirea unor tineri scriitori talentaţi: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici (marii clasici ai literaturii române), etc.; combaterea formelor fără fond s-a făcut prin combaterea mediocrităţii şi a imposturii.
 
 
Asociaţia era bine organizată, având o tipografie proprie şi o librărie, ceea ce explică în bună parte atracţia exercitată asupra tinerilor. Fără existenţa tipografiei, Iacob Negruzzi nu ar fi îndrăznit să stăruiască în ideea de a se întemeia o revistă, iar ceilalţi junimişti nu ar fi acceptat propunerea. Aşa a apărut Convorbiri literare, în martie 1867, revistă care a fost, până în 1906, când scena a fost ocupată de „Viaţa românească”, cea mai importantă publicaţie literară din ţara noastră (Zigu Ornea 1997, p.211-212). Înainte de apariţia revistei Junimii, într-o cuvîntare I.Negruzzi spunea: „…se reclamă înfiinţarea unei reviste care să aibă scopul de a reproduce şi răspândi tot ce intră în cercul ocupaţiunilor literare şi ştiinţifice; de a se supune unei critice serioase operele ce apar din orice ramură a ştiinţei; de a da seamă despre activitatea şi producerile societăţilor literare, în special a celei din Iaşi şi de a servi ca punct de întâlnire şi înfrăţire pentru autorii naţionali...” (George Călinescu 1988, p.410). Adevărată instituţie a culturii române, „Junimea” a fost ani de-a rândul laboratorul de creaţie al celor mai de seamă scriitori, critici, savanţi ai timpului, care găseau în climatul reuniunilor „de lucru” sau în paginile Convorbirilor literare, o formă „deschisă” de comentare şi afirmare a propriilor opere (Istoria literaturii române III. Epoca marilor clasici 1973, p.92). În cadrul reuniunilor Junimii aveau loc seri literare, când se citeau compoziţii originale sau traduceri (poezii, nuvele, drame, comedii etc.) ce au fost publicate ulterior în Convorbiri literare. De exemplu dramaturgul I.L.Caragiale şi-a citit în salonul Junimii toate marile sale comedii (Zigu Ornea 1997, p. 398).
„Convorbiri literare” este revista cu cea mai lungă apariţie din literatura română – prin editarea ei între anii 1867-1944. Această publicaţie se va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române deoarece ea a impus, încă de la apariţie, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice .
 
 
Primul număr al revistei apare la 1 martie 1867, la Iaşi. Iacob Negruzzi a fost însărcinat de Junimea cu conducerea revistei, de care s-a ocupat timp de 28 de ani (1 martie 1867 - decembrie 1894), cu o vacanţă de la 1 septembrie 1888 la 15 martie 1889 (vezi Convorbiri Literare 1939, p.7). Urmărind viaţa „Convorbirilor literare”, la conducerea revistei s-au succedat personalităţi, precum: Nicolae Petraşcu (1 septembrie 1888 - 15 martie 1889), începând cu anul 1895, Negruzzi predă conducerea revistei unui comitet format din mai mulţi scriitori (Teohari Antonescu, Mihail Dragomirescu, N. Basilescu, P.P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, I.Al. Rădulescu, D. Evolceanu, I. Floru, F. Robin), de la 15 ianuarie 1900, Convorbirile va apare sub o nouă conducere formată din colaboratori vechi şi noi (Gr. Antipa, I. Bogdan, I.A. Brătescu-Voineşti, Simion Mehedinţi, A. Num, P.P. Negulescu, D. Onciul, E. Pangrati, I.A. Rădulescu şi alţii), Ioan Bogdan (1903-1906), Simion Mehedinţi (1907-1923), Al. Tzigara-Samurcaş (1923-1938), I.E. Torouţiu (1939-1944). (vezi Istoria literaturii române III. Epoca marilor clasici 1973, p. 34)
„Convorbirile literare” apar la început bilunar (la 1 şi 15 a fiecărei luni), în 16 pagini, într-un tiraj de 300 de exemplare, iar din anul 1874 revista apare lunar (la 1 al fiecărei luni).
Prin comparaţie cu programul coerent pe care îl formulase cu decenii în urmă „Dacia literară” (revistă apărută la Iaşi, în 1840, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu; după primele trei numere, revista este suspendată din porunca domnitorului şi va mai apărea abia în 1859, în ediţia a doua), care debutase cu o rubricaţie fixă şi o politică culturală bine definită de la primul număr, Convorbirile puteau trece drept o iniţiativă modestă, amatoristă chiar. Revista nu este exclusiv literară, ea acordând un spaţiu important studiilor ştiinţifice şi general culturale, înscriindu-se în curentul epocii. Scopul revistei a fost: răspândirea spiritului de critică literară autentică, încurajarea literaturii naţionale şi combaterea imitaţiilor operelor străine. Astfel „Convorbirile literare” păstrează în cea mai mare parte urma activităţi „Junimii”, şi lectura atentă a revistei permite refacerea vieţii renumitei grupări literare şi a etapelor pe care le-a străbătut.
 
 
În activitatea revistei „Convorbiri literare” se conturează distinct două perioade. Prima perioadă 1867-1885, când revista apare la Iaşi şi este perioada de glorie absolută a revistei . În această perioadă sunt publicate în „Convorbiri literare”: poezii de Vasile Alecsandri (Pastelurile – publicate în Convorbiri în cea mai mare parte între 1868 şi 1869; Bărăganul, Tânăra creolă), Iacob Negruzzi (Mângâiere, Nepăsare, În zadar etc.), Vasile Pogor (Vedi grădina, Magnitudo Parvi, La o jună greacă etc.), Mihai Eminescu (publicate din 1870 - Venere şi Madonă, Epigonii, Mortua est!, Floare albastră, O,rămâi, Revedere etc. ; publicate după 1880 - Scrisoarea I, Scrisoarea II, Scrisoarea II, Scrisoarea III, Scrisoarea IV, Sara pe deal, Mai am un singur dor etc.), Alexandru Vlahuţă (debutează cu poezia „Cu-a ta mână...” în Convorbiri literare, an XIV, nr. 5, 1 august 1880; alte poezii publicate Dorul, şi mă-ntrebi..., Dor de ducă, Pentru ochii tăi răpit-ai...); nuvele şi naraţiuni de N. Gane (Fluerul lui Ştefan), Ioan Slavici (debutează în Convorbiri literare în 1871, cu comedia Fata de Birău; Popa Tanda, Scormon, Norocul, Budulea Taichii), M. Eminescu (Sărmanul Dionis, povestea – Făt-frumos din lacrimă), Ion Creangă (toate operele-poveşti, povestiri, nuvele şi amintirile lui sunt publicate în revistă), Vasile Alecsandri (Un episod din anul 1848, Călătorie în Africa); dramaturgie şi teatru ilustrată de piesele lui I. Negruzzi (Împăcarea), V. Alecsandri (Sânziana şi Pepelea, Fântâna Blanduziei, Ovidiu, Cucoana Chiriţa la Paris), I.L. Caragiale (publicarea integrală a pieselor lui Caragiale, începând cu „O noapte furtunoasă”, în 1879, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” în 1880, „Hatmanul Baltag” şi „O scrisoare pierdută” - 1884-1885), Bogdan Petriceicu Haşdeu (Răzvan Vodă, piesă cunoscută mai ales sub titlul Răzvan şi Vidra), Iacob Negruzzi (Împăcarea); studii şi critică literară şi ştiinţifică - cele mai spectaculoase fiind disputele filologice prilejuite de reforma ortografică pe care Titu Maiorescu le inaugurase prin studiul său „Despre scrierea limbii române”, urmate de cele ale lui Petre P. Carp, Alexandru Lambrior etc.; studii istorice cu valoare incontestabilă de A.D. Xenopol şi apoi Nicolae Iorga. Nu lipsesc din paginile revistei traducerile din marea literatură a lumii (Homer, Ovidius, Lamartine, Horaţiu, Gauthier, W. Shakespeare, Schiller, Goethe, Byron, Baudelaire şi mulţi alţii) şi nici literatura populară (pilde, povăţuiri, poveşti şi poezii). Nu trebuie omise nici scrisorile către V. Alecsandri ale prinţului Ghica (vezi Convorbiri Literare 1867, 1868, 1869, 1870, 1871, 1874).
Perioada ieşeană a Convorbirilor a fost una desăvârşită, iar în paginile revistei au aparut operele marilor clasici, precum şi ale altor personalităţi din primul rang în artă, ştiinţă şi cultură.
 
 
A doua perioadă 1885-1944, este o perioadă mai lungă şi lipsită de omogenitate .Transferată la Bucureşti, revista îşi schimbă în mare măsură profilul, predominând cercetările istorice şi filozofice, dar cu toate acestea revista nu va atinge gradul de popularitate din primii 20 de ani. În perioada bucureşteană sunt publicate în Convorbiri: poezii de George Coşbuc care publică sporadic în Convorbiri literare (Nunta Zamfirei) – versiunea reprodusă în Convorbiri în 1890, cunoaşte o formă mai accentuată decât cea din revista „Tribuna” (revistă de cultură fondată de Ioan Slavici în 1884, apare la Sibiu), şi mai apropiată de cea pe care poetul o va publica în toate ediţiile antume ale volumului „Balade şi idile”, (La oglindă, Rea de plată, Nu-i ca ea, Gazel), Veronica Micle (Galathea) – admisă la Convorbiri în 1875 (vezi Istoria literaturii române III. Epoca marilor clasici 1973, p. 46), Duiliu Zamfirescu (Boul, Plouă, Curgea Siretul liniştit, Sărmanul vultur, Pe mare, Dona Clara etc.), I.A. Brătescu-Voineşti (La soare, La lună, Sonet, Sclava, Târziu, Zadarnic, Doi, Azi, Răzbunare, Cuvinte noi), A.C. Cuza (Te chiamă), M. Eminescu (Apari să dai lumină), Alexandru Vlahuţă (Nu ştiu...e melancolia, Lutul gânditor), A. Naum (Povestea vulpi ), Mihai Dragomirescu (Pe vârfuri plouă, Iubita mea, Dorinţa, Primăvara, În lume etc.), Carmen Sylva-regina Elisabeta a României (Generaţiei de azi), Demostene Botez (Cântarea mărgelelor de chilimbar), Nadeja Ştirbei-soţia lui Barbu Ştirbei (Ţara mea), Alexandru Bilciurescu (Nocturnă, Schiţă, Vânătoarea), Eugen Jebeleanu (Autoportret, Schimbare finală, Nelămurit); Elena Văcărescu (Îngemânări, Iubirei), Octavian Goga (Tristia), George Pallady (Năluca); memorii: Maria, regina României (Pagini din 1914, După războiu); nuvele şi naraţiuni de Ioan Slavici (Norocul, Purceluş cu coada şfredel), I.L. Caragiale (Grand Hotel ,,Victoria Română” în februarie 1890, O făclie de Paşte în august 1890), I.A. Brătescu-Voineşti (Pană Trăsnea Sfântul, Magheranul, Două surori, Sonet), Ion A. Bassarabescu - colaborează din 1896 până în 1935 cu revista („Emma”-1896, Pe drezină, Voicu, Casă grea, Un om în toată firea, Păpuşa), Duiliu Zamfirescu (O curcă romanţioasă), Liviu Rebreanu (Ianuarie), Costache Negruzzi (Alexandru Lăpuşneanu - considerată prima nuvelă românească publicată în ,,Dacia Literară’’ în 1840 şi republicată în Convorbiri literare în 1941, o dată cu articolul lui Liviu Rebreanu „Centenarul nuvelei româneşti”), Petre Ispirescu (Poveştile unchiaşului sfătos, Basme); piese de teatru de D.Zamfirescu (O amică, Lumină nouă), I.L. Caragiale (Năpasta în ianuarie 1890); schiţe de I.A. Brătescu-Voineşti (Inspecţie, Microbul), I.L. Caragiale („25 de minute” în martie 1890), Gala Galaction (În Basarabia păduroasă); romane de Duiliu Zamfirescu (Lume nouă şi lume veche, Cântec, Viaţa la ţară, Tănase Scatiu, În război, Ceea ce nu se poate), Ion Agârbiceanu (Vâltoarea); articole pe teme istorice de Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga, Titu Maiorescu, Alexandru Lepădatu, Vasile Pârvan, C.C. Giurescu, Ioan Bogdan, G.I. Lahovari, M.V. Demetrescu; articole literare şi ştiinţifice de Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Ioan Bogdan, Nicolae Petraşcu, M. Dragomirescu, Simion Mehedinţi, Iacob Negruzzi, P.P. Negulescu, Artur Gorovei, Sextil Puşcariu, Al. Tzigara-Samurcaş, I.A. Bassarabescu, Mircea Eliade, Gala Galaction, Liviu Rebreanu, Grigore Antipa; filosofie – C. Rădulescu-Motru, Petru P. Negulescu, M. Dragomirescu, Mircea Djuvara; cronică: artistică, literară, şcolară, economică, politică externă, socială, militară, ştiinţifică, dramatică şi teatrală; scrisori (ale lui Creangă către Titu Maiorescu, Ioan Slavici către T. Maiorescu, P.P. Carp către T. Maiorescu, George Coşbuc către T. Maiorescu); recenzii (literatură pentru cei mici, versuri, nuvele, literatură universală, romane, povestiri); documente. De asemeni nu lipseşte literatura populară (colinde, descântece, poezii populare) şi „Însemnările zilnice” (redactate de Titu Maiorescu între anii 1851-1917 – ce constitue o preţioasă sursă de cunoaştere a omului Maiorescu). Nici perioada bucureşteană nu este lipsită de traduceri din marea literatură a lumii (Miguel Servantes –„Don Quijote”, W. Shakespeare – „Coriolan”, Goethe – „Faust”, Vergiliu – „Eneida”, „Georgicele”; Schiller, Homer, Dante, Charles Baudelaire şi alţii). (vezi Convorbiri Literare 1890, 1891, 1892, 1893, 1894, 1895, 1898, 1900, 1903, 1907, 1908, 1910, 1911, 1912, 1913, 1914, 1914, 1916, 1919, 1920, 1921, 1922, 1923, 1924, 1925, 1926, 1927, 1928, 1929, 1930, 1931, 1933, 1934, 1939, 1940, 1941, 1942, 1944).
Lunga perioadă bucureşteană se caracterizează prin faptul că în „Convorbiri literare” prin publicarea studiilor eterogene de filosofie, sociologie revista nu va mai cunoaşte strălucirea primei etape.
În patrimoniul Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova se află o bogată colecţie de 267 de numere ale revistei „Convorbiri literare’’, începând cu primul număr din 1 martie 1867 şi continuând cu numere sporadice (apariţii anuale incomplete) până în anul 1944, când îşi încetează revista apariţia. Revista „Convorbiri literare” a intrat în patrimoniul muzeului în anii: 1957, 1959, 1965 şi 1981, prin achiziţii de la anticariatele din Ploieşti şi de la Casa Poporului Câmpina, făcute în marea majoritate de către profesorul Nicolae Simache. Remarcabil dascăl şi muzeograf, Nicolae Simache şi-a dedicat întreaga fiinţă instruirii şi educaţiei tinerei generaţii din învăţământul secundar, îndeplinind importante funcţii didactice şi de conducere la liceele din Buzău şi, timp de aproape trei decenii, la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti (azi – Colegiul Naţional I.L. Caragiale).
Începând de la 1 aprilie 1953 - dată când a fost numit director al Muzeului Regional de Istorie Ploieşti - profesorul Nicolae I. Simache a devenit ctitorul unei bogate „salbe” de muzee, în judeţul Prahova: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie; muzeele memoriale „I.L. Caragiale” din Ploieşti, „B.P. Haşdeu” din Câmpina, „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, „Cezar Petrescu” din Buşteni; Muzeul Ceasului din Ploieşti; precum şi muzeele republicane din Târgovişte - Muzeul Tiparului şi Cărţii Vechi, Muzeul Scriitorilor Târgovişteni, Muzeul Epocii Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, din comuna Brebu. În acest context se cuvine menţionat şi sprijinul acordat de prof. N. I. Simache organizării Muzeului „N. Grigorescu” din Câmpina, muzeelor din Urlaţi, Buzău si Râmnicu Sărat (în perioada 1955-1960).
Fiindu-i apreciată activitatea sa prestigioasă în domeniul şcolii, a culturii şi a muzeografiei româneşti, prof. N. I. Simache a fost distins cu importante ordine şi medalii ale statului român, cu titlul de „Profesor emerit” (1965), iar dupa trecerea sa în lumea veşnică, anual, forurile culturale din judeţ au organizat atât în Ploieşti, cât şi în comuna sa natală, Cosminele, emoţionante manifestări.
Noua serie a Convorbirilor apare din ianuarie 1996 şi are ca redactor şef pe Cassian Maria Spiridon, secretar general de redacţie pe Dragoş Cojocaru şi redactori pe: Liviu Papuc, Constantin Dram, Antonio Patras etc. În prezent revista „Convorbiri literare” este editată de Uniunea Scriitorilor din România, apare lunar, la fiecare 20 ale lunii, în format tabloid cu 48 de pagini şi este o publicaţie prioritar critică şi între rubricile permanente am putea enumera: critica poeziei, critica debuturilor, starea poeziei, generaţia ’90 etc.
 
 
Răsfoind Convorbirile, scria A.D. Xenopol în 1871, „oricine poate deosebi două genuri de produceri: unul negativ, adică critic, altul pozitiv, cuprinzând produceri literare şi ştiinţifice deosebite”.(vezi Istoria literaturii române III. Epoca marilor clasici 1973, p.118)
Iată ce spunea I.A. Bassarabescu într-un articol despre Convorbiri: „După 1900 ca şi mai înainte, ca şi azi, ca întotdeauna, nu numai la noi, dar oriunde, scriitorii erau în genere grupaţi în jurul unei reviste literare, cu o anumită directivă, de la care nu le era îngăduit să dezerteze. Alminteri, represaliile directorilor, ale criticilor literari respectivi, erau neîndurate şi acerbe. Excomunicarea urma imediat şi definitiv [...].
Convorbirile Literare n-au fost însă aşa de extremiste. Directorii lor n-au dus niciodată până la fanatism principiile de mai sus. Colaboratorii puteau scrie şi la alte reviste, în toată libertatea, fără nici o temă de afurisenie .
Iar eu dacă am făcut-o a fost nu numai din atracţia ce simţeam pentru anumite grupări, în care găseam adesea vechi prieteni, dar şi din imposibilitatea de a refuza invitaţiile măgulitoare ale unor fruntaşi literari ca Vlahuţă la Sămănătorul, Coşbuc şi Ilarie Chendi la Viaţa Literară, sau ale unor eminenţi directori de reviste ca d-l O. Tăslăuanu la Luceafărul etc.
De altfel şi la Convorbiri Literare am venit chemat de Titu Maiorescu, prin bunăvoiţa d-lui Mihail Dragomirescu...”.(vezi Convorbiri Literare 1931, p.46)
De asemenea Mihail Dragomirescu spunea: „Convorbirile Literare pe atunci erau conduse de un salon[...] cu câtă emoţiune şi cu dulce evlavie veneau rând pe rând sâmbătă seara în acest salon albastru-stins, unde stăpânea fruntea lată şi luminoasă blând dominatoare şi cumpănită a lui Titu Maiorescu şi gestul matern, însoţit de ochii ce cercetează şi judecă ai doamnei Maiorescu [...] sub cuvântul rar, cald şi conturat al maestrului, ne simţeam cuprinşi de o atmosferă de reculegere intimă, aproape religioasă […] cu o emoţie îndulcită de speranţa succesului, înmânam marelui critic rând pe rând, câte un manuscris […] Acolo ne-a citit Titu Maiorescu, cu armonia gravă şi plină de simţire a nepreţuitului său glas, Nunta Zmfirei de Coşbuc, Moartea lui Castor şi Pană Trăsnea Sfântul ale lui Brătescu-Voineşti, Pe Acropole a lui Duiliu Zamfirescu, Emma lui Bassarabescu, etc.”.(Convorbiri Literare 1931, p.47)
Făcând acest istoric sumar al revistei „Convorbiri literare”, cu perioadele prin care a trecut putem face o constatare şi anume că timp de peste jumătate de veac, Convorbirile au privegheat cu neadormită râvnă îndrumarea culturală a neamului nostru, la susţinerea şi încurajarea a noi generaţii de scriitori, filosofi, poeţi, pledând în permanenţă pentru respectul faţă de cultură, creaţie, originalitate. T. Maiorescu a înlăturat prin critice toate piedicile care oprimau limba poporului de a pătrunde în Academie. Tot el a fost apărătorul cel mai vrednic al poeziei populare, alături de Alecsandri, Eminescu, Creangă, Coşbuc şi alţi colaboratori ai Convorbirilor (vezi Convorbiri Literare, I, 1920, p.1). În ceeea ce priveşte poezia cultă, e destul să cităm numele lui Eminescu, Coşbuc, Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu şi P. Cerna spre a se vedea că mănunchiul cuprinde podoabele cele mai de seamă ale versului românesc .
Începuturile teatrului (Alecsandri şi Caragiale) tot de Convorbiri se leagă. Cel dintâi roman de seamă (Viaţa la ţară al lui D. Zamfirescu) precum şi nuvelele cele mai caracteristice ale lui Slavici, N. Gane, Caragiale, Brătescu-Voineşti, I. Popovici-Bănăţenu, M. Beza şi M.I. Chiriţescu în revista Junimei au văzut lumina. Cât priveşte studiul limbii române, al istoriei şi al artei naţionale e destul să pomenim numele lui Lambrior, Philippide, Sextil Puşcariu, Ioan Bogdan, C. C. Giurescu, Al. Tzigara-Samurcaş şi Al.M. Zagoritz, ca să se vadă cu ce grijă revista „Convorbiri Literare” a ţinut seamă de nevoile culturii româneşti.
BIBLIOGRAFIE:
• Călinescu George, Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Minerva, Bucureşti,1988.
• Convorbiri Literare, Iaşi, 1867, 1868, 1869, 1870, 1871, 1874.
• Convorbiri Literare, Bucureşti, 1890, 1891, 1892, 1893, 1894, 1895, 1898, 1900, 1903, 1907, 1908, 1910, 1911, 1912, 1913, 1914, 1914, 1916, 1919, 1920, 1921, 1922, 1923, 1924, 1925, 1926, 1927, 1928, 1929, 1930, 1931, 1933, 1934, 1939, 1940, 1941, 1942, 1944.
• Istoria literaturii române III. Epoca marilor clasici, Editura Academiei R.S. România, Bucureşti, 1973.
• Negruzzi Iacob, Amintiri din „Junimea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1970.
• Zigu Ornea, Viaţa lui Titu Miorescu, vol. I, Editura DU Style, Bucureşti, 1997.
Muzeograf Monica Cîrstea