FIRE DE SOARE ÎN AMINTIREA LUI GEORGE COŞBUC

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova este deţinătorul unui preţios patrimoniu din domeniul istoriei literare aparţinând marelui clasic al literaturii române, George Coşbuc (8/20 septembrie 1866 – 26 aprilie/9 mai 1918).
Poet, prozator, cronicar, traducător al unor vaste opere literare fundamentale ale umanităţii, gazetar, el a fost totodată autor şi coautor de manuale şcolare, contribuind în stil inovator la dezvoltarea educaţiei şi culturii.
Amintirea şi posteritatea lui Coşbuc, la împlinirea a peste un secol şi jumătate de la naşterea poetului, sunt evocate prin intermediul pieselor muzeale şi al fondului de carte ce se află în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Aceste obiecte au fost achiziţionate în perioada anilor 1963–1964, fiind oferite spre cumpărare muzeului de către profesoara de limba latină Viorica Vlădescu-Stavilă din Bucureşti, posesoare a unei însemnate părţi din biblioteca marelui poet.
Circumstanţele care au făcut ca doamna Viorica Stavilă să rămână în posesia acestor obiecte personale ce provin din casa lui George Coşbuc sunt prezentate de către aceasta în oferta adresată Muzeului Regional de Istorie din Ploieşti, supusă spre achiziţie în şedinţa de lucru din 24 februarie 1964. Posesoarea menţionează că deţine aceste piese de la fostul său soţ „defunctul profesor Ion Vlădescu, bun prieten cu poetul Gh. Coşbuc şi cu fiul acestuia”, fiind oferite drept moştenire de către însuşi marele autor. Pentru a fi convinşi de veridicitatea acestor lucruri, este necesară o scurtă incursiune asupra vieţii poetului „Firelor de Tort”.
Acesta s-a născut la 8/20 septembrie 1866, la Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, sat care peste ani îi va purta numele, şi unde viitorul poet îşi va petrece copilăria, fiind, după unii, al 8-lea din cei 12-15 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai Mariei. Anii de şcoală la Năsăud, primirea în rândurile Societăţii de lectură a elevilor „Virtus Romana Rediviva” şi debutul său artistic, anii de studenţie ai poetului, anii tinereţii de la „Tribuna” din Sibiu, condusă de Ioan Slavici, fiind cei mai fecunzi din activitatea lui literară, anii maturităţii şi consacrării, anii frumoşi ai căsniciei cu Elena Sfetea, contrastează cu destinul crunt al ultimilor ani din viaţă, determinat de moartea unicului lor fiu, Alexandru, într-un grav accident de maşină în august 1915.
După acest eveniment tragic, Coşbuc a trăit retras în casa sa din Calea Plevnei nr. 40 din Bucureşti. Nimic nu-l mai putea face fericit, nici măcar primirea sa, la 20 mai/2 iunie 1916, ca membru activ al Academiei Române în Secţiunea Literară.
Pierderea copilului a îndurerat nespus sufletul „bădicăi”. Realitatea crudă în care era nevoit să trăiască răsturnă întreaga existenţă a „Bardului de la Hordou”. Îmbătrânit înainte de vreme, la doi ani şi opt luni după decesul băiatului, George Coşbuc se stinge din viaţă, în ziua de 26 aprilie/9 mai 1918.
După moartea poetului, Ion Vlădescu a rămas „cel mai statornic prieten şi ocrotitor al văduvei marelui poet, doamna Elena Coşbuc. El e acela care a luptat pentru obţinerea unei pensii naţionale pentru Elena Coşbuc, rămasă fără mijloc de trai după moartea poetului. Tot el i-a pregătit şi susţinut procesul pe care moştenitoarea drepturilor de autor a operei marelui poet l-a avut de purtat cu fosta Editură Cartea Românească”.
Fondul „George Coşbuc” din patrimoniul muzeului se compune din 57 de piese, reprezentând: cărţi din biblioteca scriitorului, mobilier, obiecte personale ce au împodobit biroul de lucru, un manuscris original al Caietului Sanscrit şi un costum popular complet ce a aparţinut doamnei Elena Coşbuc.
Pasionat al capodoperelor antichităţii greco-romane, al literaturii germane, italiene, al literaturii de meditaţie indiană, ai marilor istorici literari şi contemporani ai săi, George Coşbuc deţinea o bibliotecă vastă. În colecţiile speciale ale Bibliotecii Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, la secţia Carte Veche, se află 38 de opere literare purtând sublinierile, adnotările şi semnătura autografă a autorului său, pe cotor, în zona inferioară, fiind inscripţionate cu auriu, iniţialele scriitorului. Dintre acestea, se pot enumera: colecţiile celebre ale reputatului istoric francez Julles Michelet, Histoire de la Révolution française, 8 volume, Le Vasseur Successeur, Editeur, Paris, 1867 şi Histoire de France, 18 volume, Le Vasseur Successeur, Editeur, Paris, 1870; Dimitrie Cantemir, Scrisoarea Moldovei, Editura Imprimeria Bermann, Iaşi, 1868; Dr. Eugen Csuday, Die Geschichte der Ungarn, Berlin, 1900; P. Ovidii Nasonis, Metamorphoseon, Editura Stereotypa, Leipzig, 1902; Adolf Bauer, Vom Griechentum zum Christentum, Leipzig, 1910.
Fondul de carte al autorului reţine atenţiei două lucrări din biblioteca lui George Coşbuc. Prima, „Istoria Limbei şi Literaturii Române” de Aron Densuşianu, ediţia a II-a, Iaşi 1894, evidenţiază pe pagina de titlu ştampila „Librăriei Casei Şcoalelor C. Stefea. Bucuresci”. Constantin Stefea era cumnatul lui G. Coşbuc, mare librar în Bucureşti, fiind la un moment dat mandatar al Casei Şcoalelor, jucând un rol remarcabil în istoria dezvoltării caselor de editură în România la sfârşitul secolului al XIX-lea. Pagina tehnică poartă semnătura autografă a lui Coşbuc, iar pe pagina 5 este prezentă semnătura în original a lui Aron Densuşianu, cu cerneală neagră.
O altă carte inedită prezentă în colecţiile speciale ale muzeului din seria lucrărilor autorului dedicate independenţei naţionale, o reprezintă prima ediţie („Ediţiunea autorului” – cum apare pe pagina tehnică) a „Rĕsboiului nostru pentru Neatîrnare povestit pe înţelesul tuturor”, de George Coşbuc, Tipografia „Gutenberg, Joseph Göbl”, Bucuresci 1899. Un scurt istoric privind scrierea acestei cărţi ilustrează faptul că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în cultura românească se accentua un curent de „iluminare” faţă de ţăran ce avea ca scop un progres cultural al păturilor democratice ale ţării. Cum a devenit ministru al Instrucţiunii şi Cultelor în 1897, Spiru Haret s-a apropiat de reprezentanţii acestui curent acordându-le sprijinul. Sub impulsul său, Casa Şcoalelor şi-a extins atribuţiile, devenind totodată o instituţie de încurajare a creaţiei literare. Spiru Haret a atras în activităţi legate de şcoală personalităţi româneşti marcante dintre poeţii şi prozatorii timpului.
La acea vreme, George Coşbuc trecea drept unul dintre cei mai mari scriitori români în viaţă. Simpatia lui Haret pentru poet este cunoscută, dovadă fiind ampla corespondenţă dintre cei doi păstrată la Bibilioteca Academiei Române şi la Arhivele Statului Bucureşti. În această corespondenţă, ministrul Haret cerea amănunte despre cărţile angajate să le scrie Coşbuc privind Războiul de Independenţă din 1877 - 1878. Iată că „Războiul nostru pentru neatârnare” intră în faza tiparului la începutul lui ianuarie 1899.
Exemplarul deţinut de muzeul nostru este cu atât mai important cu cât conţine dedicaţia şi semnătura scriitorului: „Pentru prietinul fiului meu, Ion Vlădescu, din partea autorului 10/10 1916”.
 
 
Coşbuc a fost un mare cititor al limbilor străine, mai ales al celor vechi, multe dintre traducerile făcute de el atingând nivele niciodată depăşite de atunci. Prin versiunile poeţilor germani s-a apropiat de literatura Indiei, dând o versiune românească a Sakuntalei lui Kalidasa. Studiul sanscritei l-a preocupat câtva timp, publicând în anul 1897, o „Antologie sanscrită”. Muzeul de Istorie din Ploieşti deţine un manuscris original al „Caietului dicţionar sanscrit”. Acesta cuprinde 29 de file, nedatat, conţinând traducerile şi adnotările lui Coşbuc.
Între obiectele personale ale scriitorului ce au făcut parte din casa din Calea Plevnei, Muzeul de Istorie a achiziţionat în 1963-1964 un dulap pentru cărţi din lemn de nuc lucrat în stil florentin (datare 2/2 secol al XIX-lea), având un frontispiciu sculptat, susţinut de 2 cariatide; un secrétaire de călătorie (datare 2/2 secol al XIX-lea), atelier central european, din lemn de nuc cu intarsii din metal şi sidef, ce se înscrie în categoria pieselor fantezie căci decoraţia sa bogată, numeroasele compartimentări, calitatea materialelor folosite transformă secrétaire-ul din piesă utilitară într-o creaţie de lux; un toiag din lemn de corn (datare 2/2 secol al XIX-lea), cu mânerul încrustat cu bronz şi sidef; un coupe-papier (datare 2/2 secol al XIX-lea) din bronz, lamă cu tăiş şi vârf rotunjit, mânerul decorat în relief ce prezintă o pajură stilizată; o reproducere tipografică caşerată pe carton a unei picturi realizate de Henry Holiday în anul 1883 - originalul (ulei pe pânză) fiind expus la Walker Art Gallery - Liverpool. Compunerea în plan orizontal îi reprezintă pe Dante şi Beatrice punând în scenă amintirea iubirii lui Dante Alighieri ce o va regăsi pe Beatrice în grădinile Paradisului, în „Divina Comedie”. Prezenţa acestei lucrări în cabinetul de lucru al scriitorului era deloc întâmplătoare, un loc excepţional în activitatea de traducător a lui George Coşbuc avându-l tălmăcirea Divinei Comedii, Tudor Vianu caracterizând această traducere drept „un cristal perfect”, opera cea mai de seamă a măiestriei lui poetice.
Coşbuc a fost totodată cunoscut drept poetul orei solare „cu nesfărşitele gradaţii şi schimbări ale razelor sale, cu jocul minunat de culori, de umbre şi de penumbre, în sufletul poetului ca şi pe plaiurile ţării”. Muzeul Ceasului din Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, expune publicului larg două piese de un mare rafinament aparţinând „poetului luminii”: un barometru (datare 2/2 secol al XIX-lea) şi un ceas de perete „montat pe o monumentală sculptură în lemn”, provenind dintr-un atelier german ce prezintă o carcasă din lemn sculptat reprezentând un motiv mitologic pe frontispiciu (zeul Bachus), cu un cadran din bronz aurit, cu cifre romane.
 
De o valoare artistică deosebită, costumul tradiţional românesc aparţinând soţiei poetului, doamna Elena Coşbuc, este alcătuit din: ie, poale, vâlnic, bete, maramă şi batistă. Sunt piese deosebit de frumos împodobite cu arnici, fluturi şi fir metalic, fiind o adaptare a costumului popular de Argeş pentru că, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Casa Regală a lansat o adevărată modă a purtării costumelor populare, fiind o formă de manifestare a sentimentelor naţionale.
 
 
Aniversarea a 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc a oferit prilejul organizării, la sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, a unei expoziţii temporare dedicată acestui geniu al literaturii noastre clasice. Vernisajul a avut loc pe data de 31 august 2016 cu ocazia Zilei de sărbătoare a Limbii Române.
 

 

Muzeograf Ioana Ruxandra Constantin

Bibliografie
 
Volume de autori:
·  Coşbuc George, Rĕsboiul nostru pentru Neatîrnare Povestit pe înţelesul tuturor, Ediţiunea autorului, Bucuresci, Tipografia „Gutemberg”, Joseph Göbl, 1899.
·  Valea Lucian, Pe urmele lui George Coşbuc, ediţia a 3-a, Bistriţa, Ed. Pergamon, 2007.
 
Capitole în volume de autori:
·  Balaci Alexandru, Opera de traducător a lui George Coşbuc, în Coşbuc văzut de contemporani, Ediţie alcăt. de Alexandru Husar şi Georgeta Dulgheru, E.P.L., Bucureşti, 1966, p. 649-653.
·  Popovici Victoria, Corespondenţa lui Spiru Haret cu G. Coşbuc şi M. Sadoveanu privind promovarea literaturii patriotice dedicate anului 1877, în Muzeul Naţional, Volum omagial dedicat Centenarului Independenţei României, vol. IV, Bucureşti, 1978, p. 583-588.
·  Sterescu Radu A., De vorbă cu d-na Elena Coşbuc, în Coşbuc văzut de contemporani, Ediţie alcăt. De Alexandru Husar şi Georgeta Dulgheru, E.P.L., Bucureşti, 1966, p. 260-270.
·  Vianu Tudor, Coşbuc, traducător al lui Dante (fragment), în Coşbuc văzut de contemporani, Ediţie alcăt. De Alexandru Husar şi Georgeta Dulgheru, E.P.L., Bucureşti, 1966, p. 227-229.
 
Periodice:
·  Dănilă Ioan, Constantin Micu-Stavilă sau voluptatea recluziunii. O re(amintire) la centenar, în Revista de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice, Nr. 3 (166)/2014, Chişinău, p. 280-284.
·  George Coşbuc – 20 de ani de la moartea poetului, în Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Literare, Seria III, Tomul VIII, p. 241 – 251.
 
Arhive:
·  Arhiva M.J.I.A.PH., dosar 176/1963-1964.
·  Arhiva M.J.I.A.PH., dosar 179/1963-1964.