Marţi, 29 Septembrie 2020 11:42
Ion D. Negulici - Pictor și revoluționar pașoptist.
O viață exemplară de patriot atașat profund libertății neamului românesc
„Acela care luptă pentru o cauză nu mai este al său, ci al principiilor al căror apostol s-a făcut”
♦ Ion D. Negulici
Pictorul Ion D. Negulici s-a născut în anul 1812 la Câmpulung Muscel, în familia preotului Dimitrie (Dumitrache) de la biserica Șubeștilor, proprietar de pământ și deținător al unui atelier de cojocărie. Urmează, în orașul natal, cursurile școlii de băieți întemeiată de Doamna Chiajna, după care învață la Școala de zugrăvie din Ulița Văii. În 1826 se înscrie la Institutul lui Bucholzer din București, școală de elită unde fiul preotului din Câmpulung a avut de îndurat numeroase greutăți materiale. Datorită lor, după numai un an se mută la Colegiul Național, nume purtat pe vremea aceea de străvechea școală de la Sf. Sava. Vine la Iași în 1830 pentru a studia pictura și intră în atelierul lui Niccoló Livaditti, pictor de obârșie greacă, participant la revoluția italiană de la 1821. Portretist talentat, Livaditti dezvăluie fostului elev al modeștilor dascăli din Câmpulung însemnătatea pe care o are simplitatea liniei, știința așezării desenului în spațiul hârtiei sau al pânzei. Pe lângă formarea artistică, tânărul Negulici - martor al răscoalei Vladimirescului și participant în București al ședințelor Societății literare, unde ocârmuirea era vehement criticată - datorează pictorului Livaditti inițierea în chestiunile revoluționare. În anul 1833 pleacă la Paris unde lucrează în atelierul pictorului și litografului Léon Cogniet (1794-1880). Obține aici un premiu pentru „Întoarcerea țăranilor de la câmp”, una din primele lucrări de gen din plastica națională pe o temă ce va deveni foarte populară. Revine în țară în mai 1837 când realizează „Vedere din Câmpulung”, primul peisaj din pictura
românească modernă.
românească modernă.
Compoziție echilibrată, lucrată în culori de mare prospețime, peisajul, din păcate neterminat, înfățișează casa natală a pictorului și turlele Mănăstirii Negru-Vodă. În 1839 călătorește la Atena și Constantinopol unde realizează portretele unor personalități ca Barbu Știrbei și Ștefan Vogoride. Se întoarce la Paris în 1841 pentru a studia cu Michel Martin Drolling (1789-1851) - profesor la școala de Belle-Arte, pictor de succes apreciat pentru portretele și compozițiile sale alegorice de inspirație istorică și mitologică, în atelierul căruia au mai lucrat Rosenthal, Iscovescu și Aman. Negulici tindea să ajungă un artist complet abordând cât mai multe genuri și tehnici. Practică miniatura, acuarela și gravura, dar mai ales tehnica litografiei, devenind un fervent susţinător al introducerii acestei metode de multiplicare grafică în Ţara Românească. Între anii 1844-1848, Negulici desfășoară o activitate literară prodigioasă, publicând aproape 20 de titluri, traduceri sau lucrări originale apărute în volum sau în coloanele „Curierului Românesc”, gazetă ce o va conduce în timpul absenței lui Ion Heliade Rădulescu, din octombrie 1845 până în decembrie 1946. Pictorul Ion D. Negulici a făcut parte din conducerea societății secrete „Frăția”, care a pregătit Revoluția de la 1848. După abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu și instalarea Guvernului Provizoriu, Negulici este numit ocârmuitor de Prahova prin Circulara Ministerului Trebilor din Lăuntru nr. 3037 din 13 iunie 1848. Intransigența noului administrator, abnegația cu care se străduia să mențină treaz spiritul pașoptist în rândul cetățenilor nu rămân neobservate, astfel că, ziarul lui Nicolae Bălcescu „Poporul suveran”, îi declara, pe el și pe ploieștenii lui „...printre cei dintâi dintre revoluționari”. Negulici nu se oprește la teoretizarea principiilor democratice, ci le și aplică activ în conducerea județului. În fiecare duminică ținea cuvântări în care explica populației țelurile revoluției, caracterul ei eliberator, nevoia de ordine și de respectare a proprietății. Ca prefect, socotea că una dintre cele mai de seamă îndatoriri ale sale era aceea de a contribui la ridicarea culturală a poporului. Cere, printre altele, Eforiei Școalelor, cărți ce urmau să fie oferite ca premii elevelor silitoare de la Școala de fete și stabilește lefuri mai mari pentru profesorii pensionatului din Ploiești. După reprimarea revoluției, se refugiază la Brașov și de acolo la Constantinopol, de unde, împreună cu o parte din revoluționarii români este exilat la Brussa în Asia Mică. Lucrează aici o „Natură moartă cu mere și flori” și peisajul feeric „Brussa în noapte”, genuri abordate pentru prima oară de un pictor român. Bolnav de tuberculoză, Ion D. Negulici s-a stins din viaţă la Constantinopol, în ziua de 5 aprilie 1851, fiind înmormântat în cimitirul grecesc din cartierul Pera. Luate împreună, lucrările lui alcătuiesc un frumos ansamblu, care este însă departe de a ne da întreaga măsură a talentului și pregătirii sale. Pictor înzestrat și cultivat, Negulici asociază lecțiile deprinse în sălile marilor muzee cu tradiția vechii picturi a zugravilor autohtoni, întemeind o viziune nouă, modernă, în arta românească. Date fiind condițiile zbuciumate ale vieții sale, Ion D. Negulici a lăsat un număr relativ mare de autoportrete și portrete ale membrilor familiei sale: Maica Pelaghia (mama), Ana Sibarti (soţia), Dumitru D. Negulici şi Anastasia (fratele şi cumnata pictorului). Portretele profund semnificative ale unor tovarăși de idei - Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, C. A. Rosetti, C. D. Rosenthal - exprimă în compoziții bine construite energia, puterea de dăruire a făuritorilor Revoluției de la 1848. Negulici se considera, poate pe drept, un „pictor de istorie”. Identificat, alături de Iscovescu și Rosenthal, cu cauza revoluției pentru care și-a jertfit viața, el reprezintă o autentică personalitate a culturii românești.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova deține în patrimoniu o serie de portrete - uleiuri, gravuri, litografii și desene - realizate de Ion D. Negulici. Printre ele, o lucrare ce o reprezintă pe mama artistului, Bălașa.
Femeie destoinică, ce „era, prin chilimurile ţesute, vestită în toată mahalaua Şubeştilor şi nu numai”, și-a crescut cu greu cei șase copii (trei băieți şi trei fete), oferindu-le o educație în care primá respectul faţă de valorile create prin muncă asiduă. După moartea soțului, se va călugări în 1837 la Schitul Nămăești, sub numele de Pelaghia. Realizată probabil, în 1839, după o scurtă vizită în urbea natală și la mănăstire, litografia, cu titlul „Maica Pelaghia”, într-o compoziție ovală, semnată în stânga jos sub imagine: „Negulici”, reprezintă unul dintre cele mai realiste portrete executate de artist. Chipul mamei, brăzdat de suferință și resemnare, încadrat de vălul negru al monahiei, este desenat cu o duioşie și o caldură pe care nu le regăsim în alte portrete ale lui Negulici. Expresivitatea modelului și desenul, realizat într-o linie mai puțin aspră, armonios valorat, ne relevă o participare afectivă mult mai profundă a artistului. Toate acestea, fac din litografia „Maica Pelaghia”, lucrare expusă pe simezele muzeului, o creație demnă de remarcat din suita complexă de portrete realizate de pictorul revoluționar Ion D. Negulici.
Muzeograf, Ioan Sorin Lungu
Bibliografie:
- Lucia Dracopol Ispir „Pictorul revoluționar I. D. Negulici 1812-1851”, Sfatul Popular al Regiunii Ploiești, Muzeul Regional de Istorie și Muzeul Regional de Artă, Ploiești, 1961.
- Dan Grigorescu „Trei pictori de la 1848”, Editura Tineretului, București, 1967.
- Vasile Drăguț „Pictura românească în imagini”, Editura Meridiane, București, 1976.
- Paul D. Popescu „Prahova în vremea revoluției de la 1848”, Editura Mectis, Ploiești, 2001.