Reflecții ale lui Nicolae Iorga despre limba română

“Limba… este fiinţa vie care ne vine din timpurile cele mai depărtate ale trecutului nostru, ea este cea mai scumpă moştenire a strămoşilor care au lucrat, generaţie de generaţie, la elaborarea acestui produs sufletesc. Între elementele care formează comoara sufletească a poporului românesc, niciunul nu cuprinde mai mult şi nu oglindeşte mai adevărat decât însăşi limba lui.
Cu privire la acest grai românesc, care s-a dovedit în stare, cu adăugirile cele fireşti, să îmbrace orice idei, cât de înalte, şi orice sentimente, cât de fine, fiind, sub foarte multe raporturi, şi mai ales sub acela al varietăţii şi al unei armonii de o esenţă cu desăvârşire subtilă, mai presus de limbile asupra cărora s-a exercitat înrâurirea atâtor oameni de geniu, ale popoarelor celor mari din centrul şi din Apusul Europei.
Limba nu este numai un mijloc de a se înţelege, nu e numai mijlocul practic prin care un om poate să-şi comunice gândurile şi sentimentele sale altor oameni; o limbă reprezintă pentru un popor mult mai mult. Este forma cea mai înaltă, cea mai deplină în care se poate exprima sufletul acelui popor.
Mi-a plăcut să caut frumuseţile limbii şi puterea vie a imaginilor. Le-am găsit în multe cărţi ale trecutului şi în creaţia anonimă a folclorului spre care m-am aplecat totdeauna cu interes şi preţuire.
Fiecare om care vorbeşte o limbă, care se împărtăşeşte cu alţii din amintirile aceluiaşi trecut, care s-a deprins a trăi cu oamenii de acelaşi fel cu dânsul în ceea ce priveşte înfăţişarea şi felul de a vorbi are nu numai dreptul, dar şi datoria de a iubi, înainte de toate, poporul a căruia este această limbă şi această amintire istorică."

Într-un discurs din anul 1906, cuprins în cartea „Lupta pentru limba românească”, diferențele între oamenii acestui tărâm, despre care a apreciat că pălesc în fața unității date de limba română pe care o vorbim cu toții, Nicolae Iorga afirma:
„Poporul, domnilor, se împarte firește în clase, clasele se împart în indivizi, interesele indivizilor nu se împacă între ele și interesele claselor, de multe ori, se dușmănesc; însă, mai presus de interesele indivizilor, mai presus de interesele claselor, trebuie să se ridice solidaritatea națională, sentimentul de unitate trebuie să îmbrățișeze o societate de la un capăt la altul. Acest sentiment asigură menținerea unui popor, acest sentiment asigură afirmarea unui popor și-i dă biruința în toate împrejurările.
De ce natură este acest sentiment de solidaritate națională? Acest sentiment de solidaritate națională nu se poate sprijini decât pe temelii neclintite: vorbirea limbii naționale de toți aceia care fac parte din acel popor, vorbirea cu aceeași iubire, cu aceași curăție de la cel mai mare la cel mai mic, de la cel mai bogat, la cel mai sărac. De la cel care stă în fruntea unui popor, până la cel din urmă dintre supușii săi. Numai pe această bază se poate întemeia, în rândul întâiu, acest sentiment de solidaritate națională”
 
„Numai pe vorbirea limbii naționale se poate întemeia sentimentul de solidaritate națională”
                                                                                                                                      ♦ NICOLAE IORGA
 
Muzeograf Mihaela Voicea
Muzeul Memorial "Nicolae Iorga" Vălenii de Munte