Luni, 20 Iulie 2020 10:32
Pe 20 iulie 1927, la Sinaia, se stingea din viață Regele Ferdinand I al României, lăsându-l ca urmaș pe nepotul său, Principele Mihai.
Regele Ferdinand I, Întregitorul, a fost al doilea rege al României, dar primul rege al tuturor românilor, suveranul sub domnia căruia s-a realizat Marea Unire din 1918.
Om de o cultură vastă, poliglot, iubitor de ţară, Ferdinand I a reuşit să realizeze cele mai importante reforme ale României Mari.
S-a născut la 24 august 1865, la Sigmaringen, ca al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare al regelui Carol I şi al prinţesei Antoaneta, infanta Portugaliei.
A studiat la Școala Militară din Kassel, la Universitatea din Leipzig, la Universitatea din Bonn şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tübingen.
Pentru că unchiul său, regele Carol I, şi soţia lui, regina Elisabeta, nu au avut moştenitori, tânărul Ferdinand a fost ales pentru a duce mai departe monarhia în ţara noastră.
„ ... Trebuie să-mi părăsesc patria, părinţii, fraţi şi surori şi prieteni... De acum încolo sunt român; voi fi român din tot sufletul meu”.
Vine în România, oficial, în primăvara lui 1889 pentru a se familiariza cu serviciul administrativ, fiind primit cu mult entuziasm, înţelegând că „poporul nutreşte sentimente prieteneşti faţă de dinastie”.
A fost încadrat în batalionul 1 vânători şi mai apoi, colonel şi comandant al Regimentului 4 roşiori, a fost ales membru de onoare al Academiei Regale de Ştiinţe, a primit drept de vot şi loc în Senat, prilej cu care afirma: „Voi contopi astfel existenţa ţării cu a mea; în mine veţi găsi un coleg mândru de a conlucra la tot ce va da tărie şi strălucire patriei noastre neatârnate.”
A urcat pe tron în octombrie 1914, într-un moment dificil al istoriei noastre, marcat de izbucnirea Primului Război Mondial.
După doi ani de neutralitate, la 14/27 august 1916, Consiliul de Coroană, condus de Ferdinand, decide intrarea României în război, alături de Antanta (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia). Este de remarcat faptul că Regele Ferdinand, deşi născut german şi rudă a Împăratului Germaniei, a aşezat interesul României mai presus de legătura lui de sânge şi a luptat împotriva ţării lui de origine, demonstrând o capacitate imensă de sacrificiu personal. „După lupte teribile care s-au dat în mine, sacrific totul pentru binele patriei”, a spus, atunci, Ferdinand.
Regele nu şi-a sacrificat pentru România numai familia, ci şi credinţa: din cauză că nu îşi botezase copiii în rit catolic, a fost excomunicat de Papă, lucru dureros pentru un catolic fervent ca el, care interiorizase perfect deviza familiei sale: Nihil sine Deo. Același lucru urma să se întâmple în anul 1948 cu Regina Ana, excomunicată de Papă pentru că Regele Mihai I a refuzat să-și boteze copiii în rit catolic.
După un război cu imense sacrificii umane şi materiale, s-a înfăptuit România Mare, prin unirea succesivă a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu patria mamă.
Ca o consecinţă firească a realizării României Mari, pe 15 octombrie 1922, la Alba – Iulia, regele Ferdinand I Intregitorul este încoronat ca rege al tuturor românilor „de la Nistru pân’ la Tisa”. Ceremonia are loc în noua şi grandioasa catedrală ortodoxă, construită special pentru această ocazie.
S-a spus că marele atu al Regelui a fost soţia sa, Principesa Maria de Edinburg, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, cu care s-a căsătorit la Sigmaringen, în ziua de 10 ianuarie 1893.
Cu personalitatea sa magnetică şi cu un simţ practic extraordinar, Regina Maria avea să fie infirmieră pe front şi diplomat în cancelariile europene, cea fără de care România Mare ar fi fost, spun istoricii, un deziderat mult mai greu de atins.
În timpul domniei lui Ferdinand s-au pus bazele consolidării statului naţional unitar român şi s-au adoptat măsuri fundamentale pentru dezvoltarea ţării: votul universal, reforma agrară, Constituţia din 1923.
În 1914, când Ferdinand a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km pătraţi; în 1927, la moartea sa, ţara număra 17,1 milioane locuitori şi avea 295.049 km pătraţi. Dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă).
A fost un rege iubit de români, un rege care a avut oroare de demagogie, de parada grotescă a vorbelor mari. Iubea esența, exprimarea concretă, tăcerea semnificativă. Modestia lui excesivă merita prin ea însăși o reverență. A fost un rege care a domnit în spirit creştin, fără emfază şi fără gesturi gratuite, un patriot autentic.
De aceea, în momentul morții sale, a fost plâns de o țară întreagă, dovadă fiind funeraliile ce au avut dimensiuni impresionante. Pe tot drumul de la Sinaia la București și apoi spre Curtea de Argeș, locul unde a fost înmormântat, gările și drumurile au fost pline de oameni în doliu. În acea zi tristă s-a văzut cât de iubit a fost Regele românilor, modest și discret, care a domnit ca un rege al tuturor românilor.
„Am înţeles că în viaţă nu trebuie să iei nimic cu lejeritate şi că nechibzuinţa nu aduce decât pagubă!” ♦ Ferdinand I
Muzeograf Paulina MăniŞor
Muzeul Memorial "Constantin şi Ion Stere" Bucov