Mitropolitul Antim Ivireanul (1708-1716), cel mai de seamă tipograf al Ţării Româneşti

 

Antim Ivireanul este considerat unul dintre cei mai iluștri oameni de cultură din istoria Țării Românești, comparat cu Ierarhii Moldovei Varlaam și Dosoftei sau diaconul Coresi-Transilvania.

S-a născut la jumătatea secolului al XVII-lea (nu se cunoaște cu exactitate data oficială), în Iviria Georgiei, din părinții Ioan și Maria, primind la botez numele de Andrei. Ulterior a fost vândut ca rob turcilor de unii dintre compatrioții săi, fiind eliberat din robie de către Patriarhul Ierusalimului Dositei Nottara. Din îndemnul acestuia, Antim a îmbrăcat rasa monahală, fiind numit egumen la mânăstirea Cetățuia - Iași. Aici a devenit ucenic tipograf al episcopului Mitrofan al Hușilor, prin intermediul căruia și-a însușit admirabil limba română precum și arta tiparului.
Anterior acestei perioade, la Constantinopol, a învăţat arta sculpturii, caligrafiei, miniaturii, broderiei şi limbile greacă, arabă și turcă, manifestând un talent ieșit din comun. În anul 1691, a fost numit conducătorul tipografiei din București, cu scopul de a apăra ortodoxia prin tipărirea unui număr cât mai mare de cărți bisericești și laice, din inițiativa Patriarhului Ierusalimului Dositei Nottara, susținută fervent de domnitorii români Șerban Cantacuzino (1678-1688) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
A desfășurat o activitate prodigioasă în domeniul tipăririi cărților de slujbă bisericească, nu numai în limbă română, dar și în limba greacă, slavonă, arabă, pentru necesitățile cultice ale bisericilor. Începe munca de tipărire în anul 1692: Slujba Sfintei Parascheva și a Sfântului Grigore Decapolitul, având un merit deosebit prin efortul său de introducere definitivă a limbii române în slujbele Bisericii Ortodoxe Române, proces început în epoca Matei Basarab (1632-1654), după anul 1640. Predicile sale faimoase, tipărite în număr de 28 sub numele de Didahii (învățături), i-au determinat pe contemporanii săi, să-l asemene cu cei mai mari ierarhi ai ortodoxiei creștine: Sf. Vasile cel Mare, Grigorie și Ioan Gură de Aur. Dintr-un total de 63 cărți tipărite de-a lungul carierei sale, 39 i-au aparținut în integralitate, opțiunile lingvistice fiind diferite și anume: 30 în limba greacă, 22 în limba română cu alfabet chirilic, și celelalte în: slavonă, slavo-română, greco-arabă, greco-română precum și greco-slavo-română. Din acest punct de vedere a reprezentat un caz singular în activitatea culturală din Țara Românească, și nu numai.
În expoziția permanentă a muzeului „Casa Domnească” Brebu - secție a Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, sunt expuse tipăriturile originale atribuite mitropolitului Antim Ivireanu precum: Mărgăritare (1691 - București), Evanghelie Greco-Română (1693 - Snagov), Mineiul - Viețile Sfinților pe luna lui martie (Buzău - 1698), Carte sau Lumină (Snagov - 1699), Floarea Darurilor (Snagov - 1700), Sevastos Chimenitul (Snagov - 1701), Noul Testament (București - 1703), Triod (Râmnic - 1706), Liturghier (Târgoviște - 1713), Octoihul (Târgoviște - 1714).
Mânăstirea Antim din București a reprezentat cea mai importantă ctitorie a epocii sale, locaș monahal unde a ocupat funcția de stareț (1694-1701), pentru ca, mai târziu, între (1705-1708) să fie numit episcop de Râmnic și în final mitropolit (1708-1716).
Intrând într-un conflict deschis cu domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat (1709-1710 și 1711-1716), datorită problemelor de politică externă a Țării Românești, rezultate din conflictul austro-otoman, este acuzat de simpatie pentru partea austriacă și uzurparea puterii domniei în țară. A fost arestat și întemnițat la Curtea Domnească din București. Patriarhia ecumenică prin hotărârea irevocabilă a forului suprem, Sfântul Sinod, îl va pedepsi prin caterisire, cu exilare definitivă la Mânăstirea Sf. Ecaterina din Sinaiul Egiptului. În luna septembrie 1716, a fost escortat de o garnizoană turcească, fiind ucis prin înecare în râul Tungia, zona Adrianopolului, din estul Bulgariei de azi, deoarece constituia un pericol pentru puterea otomană și cea de la București, conform documentelor timpului, având scopuri precise de apărare a valorilor ortodoxiei creștine în fața expansiunii Semilunii și evident apropierii de puterile creștine din apusul Europei. În anul 1966 Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a anulat sentința de caterisire, pronunțată în 1716, pentru ca, în 1992 Sf. Sinod al Patriarhiei Române din București, să hotărască canonizarea acestuia și prăznuirea anuală la data de 27 septembrie în calendarul român ortodox.
 
Răzvan RADU
Muzeograf coordonator la Muzeul "Casa Domnească" Brebu