DRAPELUL ROMÂNIEI

Scurt istoric al drapelului naţional
 
Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost declarată ca fiind Ziua Drapelului. Pe data de 26 iunie 1848, prin Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu de la București, tricolorul roșu, galben și albastru era adoptat drept drapel naţional al Țării Românești.
Primele dovezi ale existenței drapelelor în istoria românilor pot fi considerate reprezentările drapelului geto-dac, draco, reprezentări ce apar pe metopele Columnei lui Traian. Draco era format dintr-un cap de lup de bronz atașat unui corp de șarpe din pânză pe care erau fixați solzi de bronz. În Evul Mediu cunoaștem faptul că în Țările Române se foloseau drapele de inspirație bizantină numite prapuri, ce reprezentau o bucată dreptunghilară de pânză purtată în vârful unei lănci. Pe drapele erau reprezentate imagini religioase cum ar fi Fecioara Maria, Arhanghelul Mihail sau Sfântul Gheorghe. Un astfel de drapel este drapelul militar moldovenesc din mătase roșie dăruit de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) mănăstirii Zografu de la Muntele Athos.

Drapelul îl reprezintă de Sfântul Gheorghe așezat pe tron zdrobind balaurul. Din diverse cronici medievale avem descrierea drapelului Moldovei reprezentat de un dreptunghi de pânză roșie pe care era brodat capul de bour cu stea între coarne flancat de soare și lună.

 
În timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601) drapelul Țării Românești avea reprezentat un corb ținând în cioc o cruce dublă, deasupra unei ramuri de ienupăr pe fond alb. În timpul domniei lui Constantin Ipsilanti (1799- 1807), pentru o scurtă vreme, atât Moldova cât și Țara Românească vor folosi un drapel comun din pânză albă pe care erau brodate o acvilă și capul de bour.
Drapelul revoluției lui Tudor Vladimirescu de la 1821 creat la inițiativa savantului Petrache Poenaru avea trei rânduri de ciucuri de culoare roșie galbenă și albastră. Drapelul tricolor este adoptat în Țara Românească în anul 1834, sub domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842), dar nu ca drapel național ci ca pavilion naval și drapel de luptă al milițiilor pământene. În timpul Revoluției de la 1848 românii aflați la Paris vor arbora drapelul în culorile albastru galben, roșu dispuse vertical, iar prin Decretul nr. 252 al Guvernului Provizoriu de la București acest drapel va fi consființit ca drapel național pentru Țara Românească, având înscripționată cu litere chirilice deviza DREPTATE FRĂȚIE.

În Transilvania, în cadrul Marii Adunări Naționale de la Blaj din 15-17 mai 1848, au fost arborate drapele în care culorile albastru, galben roșu erau dispuse pe orizontală cu deviza VIRTUTEA ROMÂNEI ÎNTREGITE. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), ca drapel național era utilizat tricolorul, în care culorile erau dispuse pe orizontală cu roșul în partea superioară, având acvila cruciferă și capul de bour cu stea imprimate pe avers.

Domnia lui Carol I (1866-1914) va impune așezarea culorilor pe verticală cu albastru aflat lângă lance. Constituția din 2003 prevede la articolul 12, alineatul 1 următoarele: Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu. Pentru a fi diferențiat de drapelele asemănătoare ale altor state, prin Legea 75 din 1994 se precizează că drapelul naţional este alcătuit din albastru cobalt, galben crom și roșu vermion.

Muzeograf Claudiu ROBE