Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare din Chișinău a fost inaugurat la 28 aprilie 1928, la împlinirea a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România, în prezența Prinţului Nicolae, a Patriarhului Miron Cristea și a lui Gheorghe Buzdugan, membri ai Regenţei. La festivităţi au mai participat Ministrul Sănătăţii și Ocrotirii Sociale - Ion Inculeţ, Gherman Pântea, primarul orașului, precum și generalul Romulus Scărișoreanu, președintele comitetului ce a iniţiat ridicarea statuii. Autorul lucrării, sculptorul Alexandru Plămădeală (1888-1940), reprezintă astăzi cel mai important plastician basarabean din secolul XX. Și-a facut studiile la Școala de Desen din Chișinău (1908-1911) și la Școala Imperială Superioară de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova  (1912-1916). A lucrat ca gravor la Monetăria din Petrograd, iar după Unire s-a întors la Chișinău unde a fost numit în 1919 director al Școlii Comunale de Desen. Personalitate remarcabilă a vieţii culturale din Basarabia, a contribuit la fondarea Societăţii de Belle-Arte (1920) și a fost principalul organizator al Pinacotecii din Chișinău (1939). Monumentul lui Ștefan cel Mare, cea mai cunoscută lucrare a sculptorului Alexandru Plămădeală, a fost amplasat în Grădina Publică din Chișinău, la intersecţia bulevardului Alexandru cel Bun cu strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Statuia a fost turnată la București în atelierul lui Vasile Râșcanu, din bronzul provenit de la șase tunuri otomane capturate în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878. Ștefan cel Mare este reprezentat în costum de curte cu coroană  voevodală, având în mâna stângă ridicată o cruce, iar în cea dreaptă un paloș. Soclul lucrării, din piatră de Cosăuţi, avea pe latura frontală inscripţia „Ştefan cel Mare şi Sfânt 1456-1504”, în dreapta: “Biruitor de popoare: la Lipnic, la Baia, la Vaslui, la Valea Albă, la Cătlă-Buga, la Scheia, la Dumbrava Roşie, pentru Ţară, Neam şi Cruce”, iar în stânga: “Domn din munte până la Nistru, Chilia, Cetatea Albă. Ridicatu-s-au acest monument pentru veşnicirea gloriei strămoşeşti, prin osârdia d-lui Vasile Rudeanu şi cu ajutorul fiilor Basarabiei. Lucratu-s-au de către sculptorul A.M. Plămădeală şi de arhitectul E. Bernardazzi în anul 1925”. Postamentul, amplasat pe o platformă din piatră cu trei trepte, avea în faţă stema Moldovei din timpul domniei lui Ştefan cel Mare și era decorat în zona mediană cu un brâu în torsadă. Pe cei doi stâlpi de la intrarea în Grădina Publică, au fost montate două plăci din piatră cu inscripțiile: „Acest monument s-a început sub domnia regelui Ferdinand I și s-a inaugurat sub domnia regelui Mihai I” și „Statuia de față s-a dezvelit în prezența înalților regenți A.S.P. Nicolae, S.S. Miron Cristea, Patriarhul României și Gh. Buzdugan, președintele Curții de Casație, primarul Chișinăului Gherman Pântea și membrii Comitetului pentru ridicarea monumentului în frunte cu președintele, general de divizie R. Scărișoreanu, 29 aprilie 1928”.

După nota ultimativă a Uniunii Sovietice din 26 iunie 1940, statuia a fost evacuată și instalată în mod simbolic la Vaslui, lângă biserica “Sfântul Ioan”, ctitorie a marelui voevod. Sculptura a revenit la Chișinău odată cu eliberarea Basarabiei de către armata română și a fost ridicată în faţa Arcului de Triumf pe soclul statuii regelui Ferdinand I - autor Oscar Han - distrusă de autorităţile sovietice în 1940. Repatriată a doua oară în 1944, lucrarea a fost transportată la Craiova și amplasată în parcul Nicolae Romanescu, iar un an mai târziu, Comisia Aliată (Sovietică) de Control a confiscat-o, împreună cu statuia lui Vasile Lupu, ca “bunuri culturale scoase din U.R.S.S.” și le-au reinstalat la Chișinău și Orhei. Conducerea republicii a încercat în repetate rânduri să se debaraseze de acest ansamblul monumental, ce putea polariza - în cadrul unei ample mișcări de redeșteptare națională - elementul românesc majoritar din Basarabia. În anul 1959 a avut loc o primă tentativă de mutare a monumentului, salvat la intervenția soției sculptorului - Olga Plămădeală (1896-1990), fiica lui Iacob Suceveanu, fost deputat în Sfatul Ţării - după care, în 1964 autorităţile sovietice au iniţiat dezafectarea statuii domnitorului  și  instalarea acesteia în localitatea Vadul lui Vodă. Monumentul a rămas în Chișinău datorită unui grup de studenţi basarabeni ce au reușit să strângă aproape 3000 de semnături pe un memoriu ce solicita oprirea evacuării. În anii 1971-1972, după o propunere ce viza restaurarea statuii și refacerea soclului - fără stemă și decor - guvernanţii sovietici au reîncercat să mute monumentul domnitorului. Protestele unei părţi a populaţiei românești au împiedicat ridicarea sculpturii, care a rămas în Grădina Publică fiind mutată spre interior, pe un simplu postament din ciment. Revenit pe locul unde a fost amplasat inițial, cu un postament nou ce și-a recăpătat stema Moldovei și o parte din inscripţiile originale, monumentul lui Ștefan cel Mare a fost dezvelit la 31 august 1990, în cadrul unei ample manifestări naţionale ce marca sărbătorirea unui un an de la proclamarea Limbii Române ca limbă de stat. La 9 iulie 1925, cu ocazia punerii pietrei de temelie și a sfinţirii locului ales pentru amplasarea statuii, arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului - Gurie Grosu, a ţinut o cuvântare în care a subliniat meritele istorice ale domnitorului „luptător pentru credinţă şi Patrie strămoşească”, afirmând că ridicarea unui monument dedicat lui Ștefan cel Mare este necesară și reprezintă „un semn văzut pentru toţi că pământul Basarabiei este pământ Românesc”.