Participarea României la campania antisovietică (1941-1944)

Opinia publică şi clasa politică românească percepea Uniunea Sovietică ca fiind principalul inamic al ţării, deoarece, pe lângă scopul expansionist, sovieticii urmăreau şi o politică de impunere a regimului comunist. Astfel se explică apropierea României de Germania care, alături de Italia, îi garantase frontierele după pierderile teritoriale din vara anului 1940. Pentru noul guvern român condus de generalul Ion Antonescu prioritatea o constituia refacerea României Mari, adică recuperarea Basarabiei, a Nordului Bucovinei, a Nord-Vestului Transilvaniei, a Ţinutului Herţei şi a Dobrogei de Sud. În momentul declanşării invaziei germane în Uniunea Sovietică frontul româno-sovietic aflat pe Prut era cel mai înaintat segment al frontului, pentru recuperarea Basarabiei armata română mobilizând peste 470.000 de militari din toate armele. De asemenea, în Basarabia sovieticii aveau mobilizaţi 350.000 de militari echipaţi cu numeroase tancuri şi piese de artilerie. Practic cele mai bune unităţi sovietice fuseseră plasate între Nipru, Bug şi
 
rut pentru a putea apăra Ucraina. Pentru ofensiva antisovietică din Basarabia au fost pregătite armatele 3 şi 4 române şi armata 11 germană, operaţiunile efective pe frontul basarabean începând cu data de 2 iulie 1941, prin trecerea Prutului şi înaintarea în direcţia Nistru. Toate încercările sovietice de contraatac s-au soldat cu eşecuri. Pe 5 iulie este eliberat oraşul Cernăuţi, pe 12 iulie este eliberat oraşul Bălţi, iar pe 19 iulie este eliberat Chişinăul, oraş în care trupele sovietice aflate în retragere au dinamitat numeroase clădiri publice. Pe data de 26 iulie ultimele unităţi sovietice se retrag peste Nistru pentru a scăpa de încercuirea germano-română, astfel că pe 27 iulie armata română atinge aliniamentul Nistrului, în acest moment operaţiunile militare din Basarabia luând sfârşit. Trupele române care au fost angajate în luptele din Basarabia au suferit pierderi cifrate la 4.271 de morţi,12.326 răniţi şi 6.168 dispăruţi. Armata sovietică a pierdut în aceste lupte 150.000 de prizonieri, 2.000 de tancuri şi 2.000 de avioane care au fost distruse. Societatea românească a primit cu bucurie vestea eliberării Basarabiei considerând campania purtată în vara anului 1941 ca fiind o acţiune dreaptă ce repara un act înfăptuit cu brutalitate de un inamic care nu respecta legile de drept internaţional. Din considerente strategice, şi fără să aibă un tratat de alianţă cu Germania, guvernul Antonescu a dispus ca unităţi ale armatei române să participe la operaţiuni militare desfăşurate dincolo de Nistru, în interiorul Uniunii Sovietice, precum asediul şi cucerirea Odesei, campania din Crimeea, Caucaz şi la marea bătălie de la Stalingrad. Între august 1941 - iulie 1943 Basarabia a fost reintegrată României iar teritoriul dintre Nistru şi Bug, denumit Transnistria, s-a aflat sub administraţie românească.
Participarea trupelor române la operaţiunile militare din interiorul Uniunii Sovietice a făcut ca România să se afle în stare de război cu Marea Britanie şi Statele Unite, principalii aliaţi ai Uniunii Sovietice, reuniţi cu toţii în cadrul organismului denumit Naţiunile Unite. După bătălia de la Stalingrad (noiembrie 1942 - februarie 1943), în care armata română a pierdut 150.000 de soldaţi, guvernul Antonescu a însărcinat diplomaţia românească cu tatonarea aliaţilor anglo-americani pentru a purta discuţii ce priveau ieşirea României din alianţa cu Germania. Începând cu anul 1943, după bătăliile de la Stalingrad şi Kursk, armata sovietică preia iniţiativa pe frontul de Est, iar unităţile române care luptau pe flancul sudic al frontului sovieto-german sunt împinse către vest, astfel că, în luna martie a anului 1944, armata sovietică ajunge la Nistru unde începe să pregătească bătălia pentru România. Marea ofensivă sovietică declanşată pe frontul Iaşi - Chişinău s-a purtat în condiţii de superioritate net favorabile sovieticilor în ceea ce priveşte forţele umane şi tehnica de luptă. Pe linia frontului, ce se întindea de la Carpaţi până la Nistru, armatele germano-române numărau 630.000 de soldaţi, însă debarcarea anglo-americană din Normandia şi deschiderea celui de-al doilea front în Europa a determinat comandamentul german să retragă 12 divizii de pe frontul din Moldova. Prin actul de la 23 august 1944, prin care guvernul Antonescu era înlăturat, România ieşea din alianţa cu Germania şi se alătura coaliţiei Naţiunilor Unite. Convenţia de armistiţiu dintre România şi Naţiunile Unite a fost în fapt un act încheiat între România şi Uniunea Sovietică, reprezentată de mareşalul Malinovski, delegaţii anglo-americani fiind doar simpli figuranţi. Actul semnat la Moscova în 12 septembrie 1944, prevedea ca frontiera între cele două state să fie cea stabilită prin „convenţia româno-sovietică din 28 iunie 1940” cum era numită la Moscova nota ultimativă adresată României, râul Prut devenind frontieră de stat între România şi Uniunea Sovietică.

Muzeograf Claudiu Robe