Marţi, 12 Mai 2020 13:39
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești au celebrat o ediție specială a Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România. Un eveniment plin de strălucire și culoare ce pune în evidență unul dintre domeniile cele mai complexe ale culturii populare românești.
Anul acesta, activitatea a fost abordată și organizată sub forma programului de pedagogie muzeal „Costumul tradițional românesc – artă și inspirație”, ce a prins viață prin intermediul platformelor de comunicare online.
Parteneriatul educațional s-a desfășurat în perioada 27 aprilie – 10 mai 2020 și a avut ca scop cunoașterea și prețuirea patrimoniului etnografic românesc, abordarea costumului tradițional ca educație estetică, stimulând dezvoltarea abilităților și a competențelor artistice ale elevilor.
Vă invităm să vizionați cele 100 de creații realizate în tehnici grafice și picturale, de către elevii claselor a IX-a, a X-a, a XI-lea și elevii claselor de gimnaziu de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești.
Mulțumim în mod deosebit acestor tineri talentați și doamnelor profesoare Liliana Marin, Adriana Brăileanu, Rita Bădulescu, Camelia Profirescu, Cristina Galai, Mădălina Gheorghe Tănase, pentru colaborarea cu totul specială și pentru faptul că, de la bun început și-au arătat disponibilitatea în organizarea acestui eveniment.
Muzeograf,
Ioana Constantin
Link-uri utile
- REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
- REGULAMENT INTERN
- CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ
- ORGANIGRAMA MUZEULUI JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE PRAHOVA
- CODUL DE CONDUITĂ
- OFERTA CULTURAL-EDUCATIVĂ PENTRU ANUL 2023
- TAXE ŞI SERVICII CULTURALE - 2023
- BILETE UNICE DE VIZITARE A MUZEELOR DIN JUDEŢUL PRAHOVA
- BILETE ONLINE
- TURURI VIRTUALE
- ANUNŢ - Concurs angajare arheologi
- Anunţ - Rezultatul selecţiei de dosare pentru concursul în vederea ocupării posturilor de arheologi
- ANUNŢ - Concurs angajare arheolog debutant
- ANUNŢ - negocieri CCM
- CONCURSUL DE POEZIE "FRUNZĂ VERDE DE ALBASTRU", EDIŢIA I, 2023
- Notă de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR. 544/2001 ÎN ANUL 2016
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR. 544/2001 ÎN ANUL 2017
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR 544/2001 ÎN ANUL 2018
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2023
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2022
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2022
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2021
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2021
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2020
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2020
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2019
- Listă funcţii şi salarii la 28 martie 2019
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE - 2021
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE - 2022
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE 2020
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE 2019
- DECLARATII DE AVERE SI DE INTERESE 2018
- 112
- Cerere cercetare arheologică preventivă/diagnostic arheologic/supraveghere arheologică
- Cerere punct de vedere (PUZ)