Pe 20 martie 2020, s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principalelor Unite și al statului național România.

Acesta s-a născut pe 20 martie 1820, la Bârlad, fiind descendentul unei vechi familii de înalţi dregători din Moldova. Tatăl viitorului domn, Ioan Cuza provenea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, iar mama sa, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie de origine greco-italiană.

Până în 1831 a studiat la pensionul condus de francezul Victor Cuenin din Iași, unde i-a avut colegi pe Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. Își continuă studiile la Paris, unde își va lua bacalaureatul, în 1835, apoi urmează studii de drept și medicină, pe care nu le finalizează.
La 15 septembrie 1837, se înscrie în armată, în rândurile căreia va ramâne până în anul 1840, când din motive necunoscute demisionează.
În primăvara anului 1844, Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache şi a Ecaterinei.
Participă la revoluția de la 1848 din Moldova și este arestat, împreună cu ceilalți revoluționari moldoveni. A reușit să scape și cu ajutorul consului englez din Galați să ajungă la Brăila, apoi trece în Transilvania, apoi în Bucovina, unde este martor al evenimentelor revoluţionare de aici. Cuza petrece un an în exil, la Viena, Paris şi Constantinopol, revenind în ţară odată cu numirea noului domn în Moldova, Grigore Alexandru Ghica.
A ocupat importante funcții în justiție și administrație: președinte al Judecătoriei Covurului (1849 - 1851), director al Ministerului de Interne (1851), pârcălab al orașului și portului Galați (iunie - iulie 1856; febr. – iunie 1857).
În anul 1857 este reintegrat în armată de caimacamul Nicoale Vogoride, avansând în numai două luni de la gradul de sublocotenent la cel de maior.
Cuza este ales deputat al orașului Galați la noile alegeri pentru Divanul Ad-hoc (după cele falsificate de Vogoride).
În 1858 Cuza este avansat la gradul de colonel. Din octombrie 1858 a fost însărcinat cu îndeplinirea postului de hatman până la numirea unui titular. Practic Cuza la momentul alegeri lui ca domn era comandantul întregii armate moldovene.
Unirea Principatelor îşi datorează înfăptuirea conjuncturii internaţionale favorabile apărute după Războiul Crimeii (1853 - 1856) şi dorinţei de unire a românilor. Profitând de momentul internaţional favorabil, elita românească de la acea dată, generaţia paşoptistă, a înțeles şansa extraordinară care li se oferă şi a acţionat în consecinţă. Convenția de la Paris din august 1858 nu specifica că nu poate să fie aceeaşi persoană atât domn al Moldovei, cât şi domn al Ţării Româneşti. Pe 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, iar pe 24 ianuarie 1859, a fost ales și în Țara Românească. Prin dubla alegere, clasa politică românească a pus marile puteri în faţa „faptului împlinit”.
În scurta s-a domnie (1859 – 1866) Alexandru Ioan Cuza a adoptat reforme fundamentale care au pus bazele României moderne și i-au permis să se consolideze. Reformele realizate au îmbrățișat întreaga viață a societății din Principate.
Recunoaşterea unirii celor două principate de către marile puteri s-a materializat prin crearea primului guvern unitar al României la 22 ianuarie/3 februarie 1862, condus de Barbu Catargiu, şi prin deschiderea, la Bucureşti, la 24 ianuarie/5 februarie 1862 a primului Parlament al României, iar oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala ţării.
După recunoașterea dublei alegeri, Cuza alături de colaboratorii săi a demarat o serie de măsuri interne care vizau unificarea aparatului de stat prin dispoziţii administrative. Astfel se unifică poşta, cursul monetar, armata, se centralizează administraţia telegrafului şi se contopesc serviciile de vamă.
Printre primele reforme pe care le va realiza guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, obținând un vot aproape unanim al Adunării, a fost cea a secularizării bunurilor mănăstirești. Prin legea secularizării, adoptată la 11/23 decembrie 1863, aceste bunuri au fost trecute în proprietatea statului.
În 1864, se adoptă Codul penal, alcătuit după modelul Codului penal francez și al Codului penal prusian și Codul civil, alcătuit după modelul Codului napoleonian și al Codului civil italian, ce au intrat în vigoare din 1865 și a însemnat modernizarea sistemului judiciar.
În domeniul învățământului, rețeaua școlară a fost extinsă, se înființează Universități la Iași (1860) și București (1864), Şcoala de Medicină Veterinară (1861) şi cea de Arte Frumoase din București (1864), condusă de Theodor Aman. Legea instrucţiunii publice, adoptată pe 5/17 decembrie1864, stabilea trei grade de învăţământ: primar de patru ani, obligatoriu şi gratuit, secundar de șapte ani și universitar de trei ani.
La 12/24 august 1864 a fost promulgată legea rurală, cea mai controversată măsură a epocii, prin care claca este desfiinţată și au fost împroprietăriţi circa 463.554 familii de ţărani cu pământ.
Alte reforme ce s-au încadrat în procesul de modernizare, au fost: adoptarea sistemului metric de măsuri și greutăți, s-au afirmat drepturile autocefale ale Bisericii române față de Patriarhia din Constantinopol, a fost înființată Școala de Poduri și Șosele (viitoarea Politehnică), au fost create Camerele de Comerț, a fost organizată în mod oficial armata națională română şi s-au înfiinţat şcoli militare, în 1865 are loc concesionarea căii ferate București-Giurgiu etc.
În data de 10 spre 11 februarie 1866, în urma unui complot domnitorul Cuza este înlăturat de pe tron și ia calea exilului. Acesta a dorit să se reîntoarcă în țară cu familia după un an de exil și să se stabilească pe moșia de la Ruginoasa. Solicitarea ia fost refuzată, iar în 1870 este ales în lipsă deputat în județul Mehedinți și senator la Turnu Severin. Cu toate acestea el a continuat să rămână în străinătate până la sfărșitul vieții. A decedat la Heidelberg, Germania, în data de 15 mai 1873.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza are o însemnătate primordială prin aceea că a pus bazele statului unitar, dar totodată și ale statului modern român.