Marea Unire - 1 Decembrie 1918

La iniţiativa specialiştilor din Biroul Istorie - Monica Cîrstea, Claudiu Robe şi Amalia Nicoară - şi în colaborare cu cadrele didactice care au răspuns ofertelor noastre de Parteneriate educative, în perioada 13 noiembrie - 3 decembrie 2018 se va prezenta tema "Marea Unire - 1 Decembrie 1918" adaptată diverselor grupe de vârstă, de la cea preşcolară, la nivel liceal.
Instituţiile de învăţământ care au răspuns apelului nostru sunt: Şcoala Gimnazială Lacul Turcului, clasa a V-a; Şcoala Gimnazială "Sfânta Vineri" Ploieşti, clasele a II-a - a IV-a; Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" Ploieşti, clasa a VI-a; Şcoala Gimnazială "Elena Doamna" Ploieşti, clasa a IV-a; Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" Ploieşti, clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială Tinosu, clasa a IV-a; Grădiniţa cu program prelungit "Crai Nou" Ploieşti; Şcoala Gimnazială Olari, clasa a II-a; Grădiniţa cu program prelungit Nr. 35; Şcoala Gimnazială "George Emil Palade" Ploieşti, clasa a II-a; Şcoala Gimnazială "I. A. Bassarabescu" Ploieşti, clasa a II-a; Liceul Tehnologic şi de Servicii "Victor Slăvescu" Ploieşti, clasa a X-a.
Activităţile se vor desfăşura atât la sediul muzeului cât şi la sediile instituţiilor de învăţământ.