MEDALION ANIVERSAR - “Paul Constantinescu,108 ani de la naștere”

Vineri, 30 iunie 2017, se împlinesc 108 ani de când a văzut lumina zilei strălucitul muzician Paul Constantinescu-compozitor, profesor universitar, dirijor și muzicolog, maestru emerit al artei, membru corespondent al Academiei Române.

Cu acest prilej, începând cu ora 10.00, în fața bustului monumental dedicat compozitorului, bust aflat în curtea Muzeului Memorial “Paul Constantinescu”-secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, vor fi depuse flori din partea instituțiilor ce-i poartă numele.
Viața și opera muzicianului vor fi evocate de prof.dr. Al.I.Bădulescu-muzicolog, membru UCMR, iar prof. Nelu Stan va recita din creația poetică a compozitorului.

Conservator,
Mihaela Ștefănescu