MATINEU MUZEAL

De Ziua Universală a Iei, sâmbătă, 24 iunie, ora 11.00, Muzeul “Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, vă invită la Matineul Muzeal “Ecoul tricolor al portului și datinilor străvechi”, eveniment dedicat deopotrivă și sărbătoririi Zilei Drapelului Național.

Momente artistice de neuitat vor fi susținute, într-un decor de poveste, de interpreți ai Clasei de canto Raluca Ocneanu, de la Palatul Culturii Ploiești- prof.coordonator Liviu Marin, ai Corului Filipești-coordonator Ciprian Miftode, alături de ansamblurile folclorice “Garofița” din Brătășanca- prof. coordonator Constantin Chiru, “Muguri de primăvară” din Cărbunești- prof. coordonator Argentina Duțescu, “Muguri de Breaza”- prof. coordonator Maricica Gîță.