Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 17 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

145 de ani de la naşterea modernismului în sculptură – Constantin Brâncuşi



„Nu trebuie să fie respectate sculpturile mele. Trebuie să le iubeşti şi să ai dorinţa să te joci cu ele... eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor.”  ♦ Constantin Brâncuşi

Să prezinţi creaţia lui Brâncuşi într-o expoziţie este aproape de neconceput, iar atunci când nu ai lucrările tridimensionale ale artistului este, după opinia unora, către imposibil. Patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova are în colecţiile sale trei mape, ce cuprind 38 de fotografii şi cărţi poştale ilustrate alb negru, tipărite sub egida Ministerului Culturii în anul 2001 – Anul Constantin Brâncuşi. Aceste mape au intrat în patrimoniul instituţiei prahovene graţie donaţiei prof. univ. dr. Ioan Opriş.
Primele 12 instantanee fotografice ne poartă prin Hobiţa, în casa sa natală, şi ne fac cunoscute lucrările din „Primii ani”, între 1898-1907. Este o perioadă plină de frământări artistice pentru tânărul sculptor, care alături de lipsurile materiale, simte o adevărată încordare spirituală: „în fiecare zi lucram la alt model... pentru a-l distuge din nou seara, deoarece lucrurile nu sunt greu de făcut, ceea ce este greu este să ne transpunem în starea de a le realiza.”
Următoarea mapă cuprinde fotografii din perioada 1907-1913, ani de căutări, de regăsire a unui drum propriu. Influenţa lui Rodin se amplifică, ducându-l la noi concluzii, toate aceastea constituind punctul de plecare spre modernism. Brâncuşi a înţeles arta lui Rodin plecând de la fragment şi nu de la întreg, descoperind în mişcare şi lumină noi sensuri, ignorate până atunci. În 1952 sculptorul român scria despre Rodin: „În secolul XX situaţia sculpturii era desperată. Rodin soseşte şi transformă totul... Graţie lui sculptura redevine umană în dimensiunile sale şi în semnificaţia conţinutului său. Influenţa lui Rodin a fost şi rămâne imensă”. „Sărutul” (1908) constituie, paradoxal, continuarea influenţei sculptorului francez şi totodată reacţia puternică împotriva stilului rodinizant. Este momentul de ruptură faţă de trecut şi de purificare a formei, desprinderea de motiv fiind tratată în mod contemplativ.







În expoziţie se pot vedea, de asemenea, 13 reproduceri după fotografiile pe care chiar Constantin Brâncuşi le-a realizat în atelierul său din Paris. Fotografia i-a permis maestrului român să vadă şi să-şi impună propria viziune. Jocul luminii l-a atras, iar obiectivul foto l-a ajutat să o înţeleagă şi să o folosească în arta sa. Încă din 1916, când s-a instalat în Impasse Ronsin, Brâncuşi şi-a reunit operele în ansambluri, creând astfel un tot, tocmai pentru a fi înţeles, individualul fiind rupt de consistenţă.
Singura sa operă monumentală – Ansamblul de la Târgu Jiu – Coloana fără sfărşit, Masa Tăcerii, Poarta sărutului, definitivată între anii 1937-1938, este creaţia unde sculptorul devine arhitect vizionar. Maestrul le gândise de mult, Coloana având o primă variantă încă din 1918, iar scaunele din 1928. Totul reprezintă o expresie a legăturii profunde a artistului cu arta populară; regăsim motive preluate, dar nu imitate, de pe lăzile de zestre, covoarele olteneşti, stâlpii caselor. Coloana fără sfârşit poate avea ca simbol bradul, arborele celest, iar elementele componente ale acesteia se constituie în trepte către spiritualitate. Ansamblul arhitectural de la Târgu Jiu este un monument vast şi complex care îmbină unitar funcţia estetică cu cea utilitară şi pe aceasta cu semnificaţia istorică şi simbolică. Astfel creaţia lui Brâncuşi are o corespondenţă clară cu realitatea, sculporul protestând ferm împotriva considerării artei sale ca fiind suprarealistă sau abstractă. Brâncuşi a elaborat principiile moderne ale sculpturii, ajungând la sinteza formei sculpturale.
În 1928 Paul Morand scria „Brâncuşi este un artizan înnăscut. El nu are nici elevi, nici ucenici, polizori sau cioplitori în marmură. Face singur tot. Materialele îi sunt întotdeauna fidele, i se abandoneză. El le apropie din toate părţile. A practicat toate meseriile. Arta lui este simplă şi adânc trăită, mai mult ca la oricare dintre sculptorii moderni. Prin aceasta el se deosebeşte radical de abstracţionişti. În lucrările abstracţioniştilor asistăm la o transpunere arbitrară a unei idei într-o formă oarecare, fără o contingenţă cu realitatea. La Brâncuşi suntem în faţa interpretării realităţii în forma cea mai sintetică. Brâncuşi se deosebeşte de abstracţionişti şi prin faptul că imaginile sale nu rezultă din manifestări subiective necontrolate, aşa cum întâlnim la abstracţioniştii lirici. Dar totodată el nu este nici clasic nici baroc. El este un modern şi un original.”
Opera sa este expresia unei gândiri artistice şi subtil filosofice, lucidă, elaborată, proprie lui. Brâncuşi a depăşit definiţiile prea rigide. Scupltor modern el a trecut prin impresionism, expresionism, cubism, suprarealism şi abstracţionism, dar a rămas liber, bogat, deasupra genurilor şi formelor. Rămâne un mare creator de forme, găsindu-le expresia inedită în realitate. Întoarcerea la oul originar pe care o realizează în sculptură, posedă o semnificaţie nouă, ca simbol al creaţiei însăşi. De asemenea, când vorbim de Brâncuşi trebuie să observăm grija pentru execuţie şi finisare pe care artistul a acordat-o lucrărilor sale. Forma prezentării este în egală măsură importantă ca şi configurarea conţinutului. Nu rămâne indiferent la forma soclului şi a materialului din care este făcut. Toate acestea contribuie la realizarea mişcării, a dinamismului, echilibrului şi unităţii operei.
Amalia Nicoară, șef Birou Istorie
   

Regina Elisabeta a României – 105 ani de la trecerea în eternitate

Astăzi, 18 februarie 2021, se împlinesc 105 ani de la trecerea în eternitate a reginei Elisabeta a României, o personalitate fascinantă a istoriei țării noastre, o femeie ce o privim cu admirație și recunoștință, iar astăzi ne amintim cu deosebit omagiu de cea care a fost prima regină a României.
Doamna și apoi regina Elisabeta a fost inteligentă, cultivată, o scriitoare distinsă și o bună vorbitoare a mai multor limbi. Modernă în gândire, îndrăgostită de natură și folclor, a dat dovadă de bunătate, de forță, discreție și sensibilitate, fapt ce i-a uimit pe contemporani și care continuă să uimească și astăzi.
În „Povestea vieții mele”, regina Maria nota: „Elisabeth de Wied era visătoare, poetică, și fusese crescută printre artiști și intelectuali și iubea muzica, literatura, filosofia; era de fapt o fire entuziastă și cu aptitudini pentru literatură, o literatură poetică plină de ideal”.
Prințesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied a fost fiica principelui Herman de Wied și a principesei Maria de Nassau, fiind născută pe 17/29 decembrie 1843 în castelul Monrepos din Neuwied, Germania. Ea și-a petrecut copilăria în castelul familiei, situat pe malurile Rinului „ale cărui valori poetice au lăsat o adâncă urmă asupra spiritului ei”. A primit o educație aleasă, având profesori pe cei mai distinși savanți ai epoci.
Principesa Elisabeta de Wied s-a căsătorit cu principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern Sigmaringen (1866-1914), domnitor și rege al României sub numele de Carol I, la Neuwied, în ziua de 3/15 noiembrie 1869.
 
 
La 8 septembrie 1870 s-a născut unicul copil al principesei Elisabeta și al principelui Carol: principesa Maria a României, care s-a stins din viață la 9 aprilie 1874 de scarlatină. După venirea pe lume a Mariei a României, cuplul regal a ajuns în imposibilitatea de a avea noi copii, lucru ce a mâhnit-o foarte mult pe Elisabeta.
 
 
La 10 mai 1881 odată cu proclamarea Regatului României, Elisabeta a devenit prima regină a României.
„Personalitatea ei era tot atît de mare ca și a regelui Carol, însă erau la antipozi unul de altul: ghiață și foc. Dar purtarea lor reciprocă era desăvîrșită și se învoiau ca doi mari tovarăși pentru una și aceeași cauză. Cu toate că era atît de impulsivă și de hotărîtă, voința unchiului predomina netăgăduit. El își admira soția poetă, era mândru de ea, dar nu prea îi plăcea să lase drum liber închipuirii ei, de teamă să nu le pricinuiască la amîndoi greutăți cum s-a și întîmplat uneori cu toată chibzuita lui autoritate”.
Sub pseudonimul literar Carmen Sylva („cântecul pădurii” în limba latină), regina Elisabeta scrie poeme, nuvele, opere dramatice, basme, povestiri, memorialistică în limbile română, franceză, engleză și germană. Carmen Sylva este autoare a 50 de volume proprii, a unor traduceri din autori români în sunetele altor limbi și a multor lucrări din germană în limba română. Pentru activitatea sa literară a fost distinsă, în 1888, cu premiul Bottà din partea Academiei franceze. Prin lucrările sale a făcut cunoscută în străinătate România.
Regina poetă stăpânește și pictura, talentul artistic al suveranei fiind evocat de mulți dintre contemporanii săi. Aceasta și-a ilustrat singură volumele cu desene și a lăsat miniaturi și portrete în cărbune.
Arta broderiei, a dantelei este o altă pasiune a reginei Elisabeta a României. Aceasta a înființat ateliere de broderie care au revigorat această îndeletnicire.
Activitatea caritabilă a costituit pentru regina poetă o altă latură a personalității ei complexe și a desfășurat-o cu devoțiune de la venirea în țară, până la sfârșitul vieții. Despre activitatea caritabilă a reginei Elisabeta, regina Maria nota: „Aunty, cum o numea regina Maria...înființă multe opere de binefacere era o minunată inițiatoare și femeia cea mai generoasă și altruistă ce am întâlnit vreodată; trăia numai pentru a face bine”.
Elisabeta a înființat spitale în timp de război și orfelinate în timp de pace. George Enescu și-o amintea ca o „sfântă binefăcătoare”. În timpul Războiului de Independență (1877-1878) a inițiat și înființat spitale, servicii de ambulanță, a procurat și a distribuit medicamente pentru răniți. La Palatul Cotroceni a înființat un spital, unde alături de doamnele sale s-a ocupat de îngrijirea răniților. „Cu un zel niciodată obosit, cu cele mai compătimitoare sentimente, ea a vegheat la căpătâiul soldațior răniți, care i-au dat numele popular de «Mama rănițior»”. Acest lucru fiind imortalizat în operele mai multor artiști.
Și după război regina Elisabeta s-a consacrat operelor de caritate. Activitatea filantropică a reginei Elisabeta, a fost concretizată prin înființarea Societății de binefacere „Regina Elisabeta”, fondată în 1893, și care în 1902 înființa un azil pentru săraci. De asemenea va înființa institutul „Vatra luminoasă”, dedicat îngrijirii celor fără vedere. Și-a îndreptat atenția protectoare și spre azilul „Elena Doamna”. Toate societățile de binefacere au fost patronate de regina Elisabeta. Regina Elisabeta a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri pentru a gestiona actele caritabile. „Era printre doamnele ei de onoare, una pe care o iubeam toți: Zoe Bengescu, suflet dulce și blând care ajuta pe Aunty în binefacerile ei cu mai multă pricepere decât oricine; de asemenea, o ajuta și Marie Poenaru, care a servit-o cu credință mulți ani.”
A găzduit un salon dedicat oamenilor de cultură din societatea românească. „Aunty, avea nevoie de auditori în jurul ei, avea atâtea de spus și le spunea atât de frumos încît binențeles îi trebuia lume, care s-o asculte și s-o prețuiască. Era așa dar întotdeauna înconjurată de un cerc de doamne, ce o priveau în extaz, sorbindu-i fiecare cuvînt; la acestea se adăugau artiști, poeți, muzicieni. Multe personalități de seamă veneau la Aunty...”. Regina Elisabeta a încurajat și sprijinit financiar activitatea unor tineri artiști talentați, precum: muzicianul George Enescu, poetul Vasile Alecsandri, pictorul Nicolae Grigorescu. „Simțind toată frumusețea creațiilor anonime rămânești, înțelegând tot farmecul poeziei noastre populare și al legendelor încântătoare naționale, Carmen Sylva a găsit în comoara sufletului nostru, permanente isvoare de inspirație estetică. Și cu modul acesta Regina României a știut să pună în cadrul artei eterne, frumusețile înăscute ale literaturei noastre populare”.
Totodată Regina Elisabeta a sprijinit și încurajat meșteșugurile tradiționale românești. Aceasta a identificat potențialul meșteșugurilor românești, îndeosebi olăritul, țesutul covoarelor sau broderia, și a organizat participarea României la Expozițiile Universale.
Reginei Elisabeta i se datorează adoptarea la Curtea Regală a modei portului tradițional românesc. La venirea în țară regina a primit cadou un costum popular românesc de care s-a îndrăgostit și în care se înveșmânta adesea, fiind imortalizată astfel de artiști și fotografi. Portul tradițional românesc, socotit până atunci strai al țăranilor, prin puterea exempului reginei, i s-a dat o valoare socială deosebită deoarece aceasta a încurajat și doamnele din suita ei să-l poarte. „Oare există tablou mai încântător decât o ţărancă română, îmbrăcată în costum popular, cu fustă roşie sau oranj, cu broboada galbenă aruncată peste cozile negre, cu ochi mari, negri şi luminoşi, cu ulciorul verde pe cap grăbindu-se spre casă sau o doamnă româncă, cu veşminte splendide, cu un minunat văl alb sau galben, ţesând la războiul de ţesut?” scria regina Elisabeta în introducerea cărții „Arta de a lucra cu suveica”, scrisă de prietena ei, lady Katherin Hoare.
Intuind beneficiul major al turismului din țara noastră care nu era încă în circuitul turistic internațional, regina Elisabeta a făcut publicitate pentru a-și face cunoscută în străinătate țara sa adoptivă. La prima sa călătorie, trenul Orient Expres făcea o haltă la Sinaia și călătorii au fost invitați de regale Carol I și regina Elisabeta pentru o vizită la castelul Peleș. Tradiție începută în anul 1883, când castelul era abia inaugurat.
„A fost o figură fără pereche în felul ei, Carmen Sylva, regina-poetă, cu romantismul ei minunat și naiv, cu felul ei de a se purta plin de o nobilă bunăvoință, cu inima ei de o nemărginită dărnicie, cu gestul ei de bună primire atât de larg deschis încât mă făcea să spun că seamănă cu mama natură care cuprinde în brațele ei omenirea; cu neîncetatele-i iluzii și exagerări, cu neînvinsul ei entuziasm care izbucnea deodată pînă sus la cer, ca erupția unui Vulcan, cînd te așteptai mai puțin; cu minunata ei încredere în tot ce era cu neputință, cu nepomenitul ei dar de a vedea lucrurile așa cum sînt; cu vocea ei melodioasă povestind neîncetat complexele ei emoții...; cu hazul ei, cu înțelegerea ei binevoitoare, cu avîntul ei înflăcărat spre compătimire și bunăvoire pentru toți oamenii...”.
„Aunty era «o visătoare de vise» pătimașe, prea încrezătoare, prea nechibzuită, prea lesne de înșelat, blajină, miloasă, altruistă”.
După trecerea la cele veșnice a soțului său, Elisabeta și-a petrecut cea mai mare parte a timpului la Palatul Episcopal de la Curtea de Argeș „unde își luase reședința de mai multe luni pentru a fi cât se poate deaproape de mormîntul soțului ei”. Regina Elisabeta s-a stins din viață la București, la 18 februarie 1916, în urma unei pneumonii și a fost înmormântată alături de soțul său Carol I, la Curtea de Argeș.
„Până în ultima zi a vieții ei, regina nu încetă de a plănui toate binefacerile ce avea de gând să pună la cale. Rămăsese tot viteaza apărătoare și ocrotitoare a celor părăsiți, deznădăjduiți și stingheri…”.
În cei 47 de ani petrecuți în România, regina Elisabeta a făcut din țara sa de adopție un țel al vieții sale și s-a identificat cu năzuințele poporul ei. Binecuvântată fie amintirea ei!
 
 
muzeograf Monica CÎRSTEA
Bibliografie selectivă:
-Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. I, Editura „Moldova”, Iași, 1990.
-Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. II-III, Editura ,,Moldova’’, Iași, 1991.
-Moartea M. S. Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva) – Viața, biografia, moartea și cântece de jale ale M. S. Reginei Elisabeta, Tipografia ,,Concurența’’, Ploiești, 1916.
-Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Vol. I: Carol I, Editura Enciclopedică, București, 2011.
   

PROIECT EDUCAŢIONAL

Motto:
„Nu pierde niciodată șansa de a vedea ceva frumos, pentru că frumusețea este caligrafia lui Dumnezeu.”
♦ Ralph Waldo Emerson
(citat recomandat de prof. Gabriela Ioan)

În cadrul proiectului educaţional „Caligrafia - arta scrisului”, vă prezentăm cartea poştală realizată de Elena Daniela Radu, elevă în clasa a XII-a G la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti.




   

EXPOZIŢE TEMPORARĂ

Sub egida Consiliului Județean Prahova, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă invită vineri, 19 februarie 2021, ora 11.00, în sala Mică la vernisajul expoziţiei temporare „145 de ani de la naşterea modernismului în sculptură – Constantin Brâncuşi”.
La 19 februarie 1876 se năştea la Hobiţa cel care avea să redefinească arta sculpturală prin purificarea formei şi reinterpretarea elementelor inconfundabile ale artei populare româneşti. Constantin Brâncuşi a dus în universalitate simbolistica românească prin desprinderea de «el însuşi». De fapt, artistul se depărtează de model pentru a regăsi originea, începutul.
Muzeul prahovean propune publicului un mod inedit de a cunoaşte operele lui Brâncuşi, şi anume prin intermediul cărţilor sau mărcilor poştale, pe scurt pe calea imaginii fotografice, pe care artistul a apreciat-o şi folosit-o de-a lungul carierei sale. Jocul luminii l-a atras, iar obiectivul foto l-a ajutat, fotografia fiind o altă pasiune a lui Constantin Brâncuşi.
Birou istorie,
Amalia Nicoară
 

   

EXPOZIŢE TEMPORARĂ

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești, str. Toma Caragiu, nr.10, vă invită, din 18 februarie 2021, ora 11.00, să vizitați expoziția temporară „Regina Elisabeta a României – 105 ani de la trecerea în eternitate”.
Expoziția, prilejuită de comemorarea a 105 ani de la dispariția reginei Elisabeta, este rodul unui parteneriat de colaborare între Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești.
Scopul expoziției este de a ne aminti de cea care a fost prima regină a României. Expoziția „Regina Elisabeta a României – 105 ani de la trecerea în eternitate” valorifică patrimoniul muzeului – fotografii, medalii, publicații, scrisori și talentul tinerilor artiști, prin minunatele lucrări realizate în diferite tehnici.
Vă așteptăm cu drag!
Muzeograf Monica Cîrstea
 

   

PROIECT EDUCAŢIONAL

Motto:
,,Pentru mine caligrafia este revelația fizică a structurii ideilor; o reflectare a formei, texturii și culorii frazelor și integrarea texturii și culorii cuvintelor cu semnificațiile lor.’’
♦ Beth Lee
(citat recomandat de prof. Anca Popa)

În cadrul proiectului educaţional „Caligrafia - arta scrisului”, vă prezentăm cartea poştală realizată de Lavinia Bucur, elevă în clasa a XI-a J la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti.




   

Instaurarea dictaturii regelui Carol al II-lea



La data de 10 februarie 1938, Regele Carol al II-lea demite guvernul condus de Octavian Goga și instaurează în România un regim de dictatură regală, ce va dura până la abdicarea sa din septembrie 1940. După demiterea cabinetului Goga, peste numai o zi, la data de 11 februarie 1938, are loc instalarea noului guvern condus de patriarhul Miron Cristea, ocazie cu care Constituția din 1923 va fi abrogată și înlocuită cu una nouă. Prin această nouă Constituție, monarhia îşi va asigura o poziție dominantă în sistemul politic al țării, toate puterile fiind concentrate în mâna regelui, parlamentul având acum doar rolul de instituție legislativă auxiliară, deputații şi senatorii nemaiavând drept de inițiative legislative decât pentru legile de „interes general”, dar şi acestea puteau fi respinse prin veto-ul regelui.
La acea dată Nicolae Iorga scria în jurnalul său astfel:
10 februarie 1938
„Vorbesc cu Urdăreanu. Arăt greșelile pe care le-a făcut Guvernul. Alegerile nu se pot face într-o atmosferă de anarhie. Discutăm o schimbare a legii electorale. S-ar crea categorii profesionale, care ar permite votul plural. Dacă totuși se fac alegeri, s-ar putea cere alegătorului să-și dea explicit numele și adresa și să facă, de două ori, la primirea și restituirea buletinului de vot, jurământ Regelui și legilor țării.
Chemat la Palat, la 4, arăt Regelui ce era în stare să spuie Cuza Vodă la câteva luni de la alegerea sa; dar încă al treilea Suveran dintr-o dinastie! Pare mirat, le spun că asemenea dovezi de cum se înțelegea odată Monarhia la noi ar trebui răspândite cu miile în țară, pregătind schimbările care mi se par iminente.
Da, el vrea să le facă. O spune cu o mare hotărâre. Va schimba un Guvern care și-a luat o sarcină prea grea și-și strigă prea mult pretinsele succese. Li trebuie un „comitet de patronaj“ pentru noul Guvern: al foştilor președinți de Consiliu, sub Patriarh. Îmi cere să fac parte din el, și nu pot decât să răspund afirmativ. Odată pornit pe această cale, nu trebuie să se oprească.
La ieșire întâlnesc pe Vaida.
*
Primesc înștiințarea că ora prestării jurământului, pe care Regele mi-o fixase la 10, s-a amânat pentru 11:30.
Când vin acolo, toată lumea e adunată. Am aflat că, pe lângă Miniștrii de care mi se vorbise (erau Armand Călinescu, Potârcă, Cancicov) s-a adăugat Argetoianu și Iamandi de la lași. Mă plâng de aceasta lui Urdăreanu, care mă roagă să nu mă opresc la amănunte, căci, de altfel, e numai „o primă etapă”. Sosește și Averescu, de altfel bine, deși sprijinit în băț, îmi spune că aceasta e din ciocnirea când a căzut la Senat, se plânge de cei șaptezeci și opt de ani ai lui și, când îi spun că nu se simt, el răspunde „îi simt eu“. Aşteptăm mult pe Tătărescu, din nou în favoare, căruia Ragele i-a cerut apelul către nație. Dintre liberali întră în Guvern și dr. Costinescu. Vaida a impus pe Voicu Niţescu și C. Angelescu. Ca un prieten al meu e pus Sisești.
Jurământul e precedat de o consfătuire a Regelui cu foștii președinți. Ne roagă să acceptăm și pe miniștrii care nu ne plac. Nu stau pe gânduri să spun că-mi displace prezența lui Argetoianu, și Patriarhul declară că nu poate lucra cu Iamandi.
Regele se va plânge că am vorbit prea mult în cursul prestării de jurământ. Ar fi vrut mai multă solemnitate!
Apoi Consiliu prezidat de Rege, care ne-a înștiințat că ne cheamă de două ori pe săptămână cu aceeași prezidare și că va înlătura, la nevoie, pe miniștrii nesatisfăcători.
Discuţie asupra apelului rău redactat de Tătărescu. Spun lămurit, că nu-mi place. S-ar putea numai proclamația Regelui, care e agresivă față de partide. Îi spun că poate Coroana va avea nevoie de ele, că nu se guvernează cu oameni răzleți. Adaug că nu putem merge la un regim totalitar.
Averescu arată cum s-a format partidul lui, cum l-a pus în serviciul Patriei, cum e mândru de opera făcută prin el. Se îndreaptă pasajul, apoi se trece la cererea de a ne declara averea pentru a nu apărea profitori înaintea opiniei publice. A mai fost o discuție despre pasajul cu expulzarea evreilor. Mi se obiectează „opinia publică”. Dar n-avem a o măguli, ci a o domina. Manifestul e în sfârșit dat în seama președintelui Patriarh, care ia textul lui Tătărescu doar ca „puncte”.
Stăm până la 3:30 noaptea... S-au numit prefecţi militari, s-a întins starea de asediu.ˮ
Muzeograf Mihaela Voicea
   

PROIECT EDUCAŢIONAL

Motto:
„În cele din urmă, ceea ce se scrie nu este cuvântul, ci sentimentul sau ceea ce este scris în cuvinte este sentiment. Mâna scrie inima.”  ♦ Steven Skaggs
(citat recomandat de prof. Irina Popescu)

În cadrul proiectului educaţional „Caligrafia - arta scrisului”, vă prezentăm cartea poştală realizată de Andreea Roxana Brebeanu, elevă în clasa a IX-a I la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti.
 

 
   

EXPOZIŢE TEMPORARĂ

Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, str. George Enescu nr. 3, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, vă invită, începând de joi, 4 februarie 2021, să vizitaţi expoziţia temporară „Familia Iorga la Vălenii de Munte”, eveniment inclus în suita manifestărilor dedicate sărbătoririi a 150 de ani de la naşterea savantului Nicolae Iorga.
 
   

Sfântul Trifon, ocrotitorul viticultorilor

Vă invităm să urmăriți filmul „Sfântul Trifon, ocrotitorul viticultorilor” accesând următorul link: https://youtu.be/uC5_6x7kofI

Muzeograf Emilia Savelovici

   

Pagina 8 din 98