Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 17 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

Anunţ

   

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, duminică 24 ianuarie, 2021, ora 11.00, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10, va avea loc vernisajul expoziţiei temporare „Alexandru Ioan Cuza şi Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859”, urmat de depuneri de flori la busturile domnitorilor din curtea instituţiei.
Evenimentul, cu o deosebită semnificaţie istorică, va fi sărbătorit şi în mediu virtual pe paginile de facebook ale Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi a secţiilor sale muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti/, prin următorul program:
 

În Ploieşti:
 ♦ Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
Expoziţia temporară: „Ioan Cuza şi Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859”
• „24 ianuarie 1859. Unirea Principatelor – primul pas spre Marea Unire”
 
Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea - al -XIX-lea”,
   Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
„Înfăptuirea unirii sub Alexandru Ioan Cuza
 
Muzeul „Ion Luca Caragiale”,
   Ploieşti, str. Kutuzov, nr. 1, tel. 0244 525 394
162 de ani de la Unirea Principatelor Române”
 
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
   Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
24 Ianuarie -Ziua de aur a veacului. Cântecele Unirii
 
 
În judeţ:
 
Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov,
   Parcul Constantin Stere Bucov, str. Dacia nr. 13, tel. 0244 344 040
Unirea Principatelor și reformele lui Cuza
 
Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
„Ziua Micii Uniri. Hai să dăm mână cu mână!”
 
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
   str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
Unirea Principatelor Române. Povestea Unirii de la 24 ianuarie
 
Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
„24 ianuarie 1859 – Mica Unire
 
Muzeul „Casa Domnească” Brebu
Unirea Principatelor Române în contextul european din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”
 
Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni,
   str. Tudor Vladimirescu, nr.2, tel. 0244 321 080
„Mica Unire”
 
 
26 ianuarie 2021
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”,
   Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
„Ceasurile Unirii”
- participă elevii claselor a XI-a și a XII-a de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploiești.
   

PROIECT EDUCAŢIONAL

Motto:
,,Folosind scrisul de mână
Lași în urmă opere de artă,
Născute din pură pasiune!’’
♦ Monica Cîrstea

Vă prezentăm cartea poştală realizată de Iulia Valentina Ion, elevă în clasa a IX-a I la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti, în cadrul proiectului educaţional „Caligrafia - arta scrisului”.




   

20 ianuarie 1928

20 ianuarie 1928: Are loc premiera filmului „Năpasta”, după I.L. Caragiale.
Poate părea curios că prima ecranizare a unei piese de Caragiale — dintre cele 12 câte s-au realizat — nu este una dintre comedii, ci piesa singulară, în opera marelui scriitor, care este «Năpasta». Elementul de acţiune senzaţională al piesei, posibilitatea de a trata drama pe planul actualităţii imediate şi — de ce nu? — ecoul la un public mai larg pe care îl putea avea drama ţărănească, au determinat, poate, opţiunea celor care realizau filmul Năpasta.Năpasta (1928), regia: Gh. Popescu, Eftimie Vasilescu.“Film de actori în care critica timpului elogiază prestaţia lui Ion Manolescu (‘statură marţială, sînge rece’), deşi ‘Comedia ilustrată’ vede în această adaptare caragialescă ‘un adevărat păcat cinematografic!” (Tudor Caranfil, Dicţionar de filme româneşti, 2002). “Realizatorii ecranizării caragialiene au respectat, în linii mari, drama originară, căreia i-au adăugat, însă, cîteva episoade: în deschiderea filmului sînt evocate întîmplări desfăşurate cu nouă ani în urmă (…); pe parcursu acţiunii din pies sînt intercalate momente cu viaţa viaţa lui Ion la ocnă, evadarea, viziunea acestuia şi drumul pînă la casa Ancăi. […] Firma lui Eftimie Vasilescu ‘România-Film’ instituise un concurs de scenarii în vederea realizării unui film inspirat din drama lui I.L. Caragiale Năpasta. S-au prezentat 28 de scenarii, câştigătorul a ţinut să rămână anonim.” (Călin Căliman, Istoria filmului românesc 1897-2000).Informaţii mai ample în legătură cu realizarea filmului ne oferă, în amintirile lor, lon Cosma — interpretul lui Gheorghe — şi Eftimie Vasilescu — coregizor şi operator al filmului. «În anul 1927, militar fiind, am fost solicitat de E. Vasilescu şi Ghiţă Popescu să colaborez în puţinul timp pe care-I aveam liber, la filmul Năpasta. Am jucat aici rolul învăţătorului Gheorghe alături de Ghiţă Popescu (lon), N. Manolescu (Dragomir), Ecaterina Niţulescu−Şahighian (Anca)... Dacă pentru exterioarele filmului nu existau probleme, filmându-se în împrejurimile Bucureştiului, la Comarnic şi la Ocnele Mari, cu interioarele a fost mai greu. În grădina cinematografului Marconi de pe Calea Griviţei s-a construit, bineînţeles, după terminarea sezonului de vară, o platformă pe care s-a montat un decor al cârciumii. Decorul, din motive de economie, a fost construit din pânză pe rame de lemn, aşa cum se fac decorurile de teatru. (De altfel, chiar autorul decorurilor era pictor de teatru, Petrescu-Muscă.) Fiind construit în exterior când bătea puţin vântul se umfla ca o pânză de corabie; nu mai spun că sezonul fiind înaintat ne-a apucat frigul, iar acei care jucam în cămăşi ţărăneşti de vară trebuia să ne căptuşim bine pe dedesubt cu flanele şi din când în când să ne încălzim cu câte o ţuică fiartă. Până la terminarea filmărilor ne-a apucat zăpada, dar de terminat filmul, cu toate greutăţile acelei vremi, tot l-am terminat». «Filmările de exterior, cele de la Tg. Ocna şi de la închisoarea Văcăreşti au folosit o figuraţie autentică, puşcăriaşi care-şi ispăşeau pedepsele aci. Contra unei «garanţii» (pe care n-am mai primit-o înapoi niciodată) am primit autorizaţia să filmăm şi ni s-au dat costumele adecvate...» Din relatarea subiectului pe care o cuprinde programul de sală precum şi din studiul fotografiilor de lucru care au ajuns până la noi putem reconstitui desfăşurarea acţiunii filmului, felul în care realizatorii, plecând de la piesa lui Caragiale, au restructurat-o pentru ecran. Filmul începea cu întoarcerea Ancăi şi a lui Dumitru către casă; urma întâlnirea acestora cu Dragomir, o înfruntare Anca−Dragomir şi apoi crima. După nouă ani, acţiunea filmului urmărea strict piesa introducând doar un episod amplu care înfăţişa viaţa lui lon la ocnă, evadarea şi o scenă la cârciumă, în sat. Filmul, odată terminat, este pregătit pentru premieră. Presa începe să înregistreze date asupra filmului, să insereze fotografii şi texte cu caracter de reclamă menite să-i asigure succesul, distribuirea lui pe ecran. Peste tot se subliniază caracterul temerar al întreprinderii: «Filmarea unei astfel de opere cu situaţii atât de profunde — scria revista «Cine-film» — cu stări sufleteşti care cer nuanţări perfecte şi subtile, fără să trădeze absolut nimic din gândirea autorului însemna a avea o mare, extraordinară chiar, doză de curaj». Premiera filmului a avut loc la cinematograful «Marioara Voiculescu». «Azi rulează marele film românesc Năpasta după celebra dramă a lui Caragiale»... «Marele eveniment al zilei la cinema «Marioara Voiculescu» unde se reprezintă cel mai mare succes al stagiunii, Năpasta, puternică dramă în şapte acte după I.L. Caragiale». Filmul e reluat la mai multe cinematografe din Bucureşti, apoi în întreaga ţară.
Surse:
Cinema nr. 3, martie 1967
http://aarc.ro/…/scriitorii-romani-si-filmul-napasta-lui-ca… https://www.stelian-tanase.ro/calendar-azi-20-ianuarie-2…/20 ianuarie1928: Are loc premiera filmului „Năpasta”, după I.L. Caragiale. Poate părea curios că prima ecranizare a unei piese de Caragiale — dintre cele 12 câte s-au realizat — nu este una dintre comedii, ci piesa singulară, în opera marelui scriitor, care este «Năpasta». Elementul de acţiune senzaţională al piesei, posibilitatea de a trata drama pe planul actualităţii imediate şi — de ce nu? — ecoul la un public mai larg pe care îl putea avea drama ţărănească, au determinat, poate, opţiunea celor care realizau filmul Năpasta.Năpasta (1928), regia: Gh. Popescu, Eftimie Vasilescu.“Film de actori în care critica timpului elogiază prestaţia lui Ion Manolescu (‘statură marţială, sînge rece’), deşi ‘Comedia ilustrată’ vede în această adaptare caragialescă ‘un adevărat păcat cinematografic!” (Tudor Caranfil, Dicţionar de filme româneşti, 2002). “Realizatorii ecranizării caragialiene au respectat, în linii mari, drama originară, căreia i-au adăugat, însă, cîteva episoade: în deschiderea filmului sînt evocate întîmplări desfăşurate cu nouă ani în urmă (…); pe parcursu acţiunii din pies sînt intercalate momente cu viaţa viaţa lui Ion la ocnă, evadarea, viziunea acestuia şi drumul pînă la casa Ancăi. […] Firma lui Eftimie Vasilescu ‘România-Film’ instituise un concurs de scenarii în vederea realizării unui film inspirat din drama lui I.L. Caragiale Năpasta. S-au prezentat 28 de scenarii, câştigătorul a ţinut să rămână anonim.” (Călin Căliman, Istoria filmului românesc 1897-2000).Informaţii mai ample în legătură cu realizarea filmului ne oferă, în amintirile lor, lon Cosma — interpretul lui Gheorghe — şi Eftimie Vasilescu — coregizor şi operator al filmului. «În anul 1927, militar fiind, am fost solicitat de E. Vasilescu şi Ghiţă Popescu să colaborez în puţinul timp pe care-I aveam liber, la filmul Năpasta. Am jucat aici rolul învăţătorului Gheorghe alături de Ghiţă Popescu (lon), N. Manolescu (Dragomir), Ecaterina Niţulescu−Şahighian (Anca)... Dacă pentru exterioarele filmului nu existau probleme, filmându-se în împrejurimile Bucureştiului, la Comarnic şi la Ocnele Mari, cu interioarele a fost mai greu. În grădina cinematografului Marconi de pe Calea Griviţei s-a construit, bineînţeles, după terminarea sezonului de vară, o platformă pe care s-a montat un decor al cârciumii. Decorul, din motive de economie, a fost construit din pânză pe rame de lemn, aşa cum se fac decorurile de teatru. (De altfel, chiar autorul decorurilor era pictor de teatru, Petrescu-Muscă.) Fiind construit în exterior când bătea puţin vântul se umfla ca o pânză de corabie; nu mai spun că sezonul fiind înaintat ne-a apucat frigul, iar acei care jucam în cămăşi ţărăneşti de vară trebuia să ne căptuşim bine pe dedesubt cu flanele şi din când în când să ne încălzim cu câte o ţuică fiartă. Până la terminarea filmărilor ne-a apucat zăpada, dar de terminat filmul, cu toate greutăţile acelei vremi, tot l-am terminat». «Filmările de exterior, cele de la Tg. Ocna şi de la închisoarea Văcăreşti au folosit o figuraţie autentică, puşcăriaşi care-şi ispăşeau pedepsele aci. Contra unei «garanţii» (pe care n-am mai primit-o înapoi niciodată) am primit autorizaţia să filmăm şi ni s-au dat costumele adecvate...» Din relatarea subiectului pe care o cuprinde programul de sală precum şi din studiul fotografiilor de lucru care au ajuns până la noi putem reconstitui desfăşurarea acţiunii filmului, felul în care realizatorii, plecând de la piesa lui Caragiale, au restructurat-o pentru ecran. Filmul începea cu întoarcerea Ancăi şi a lui Dumitru către casă; urma întâlnirea acestora cu Dragomir, o înfruntare Anca−Dragomir şi apoi crima. După nouă ani, acţiunea filmului urmărea strict piesa introducând doar un episod amplu care înfăţişa viaţa lui lon la ocnă, evadarea şi o scenă la cârciumă, în sat. Filmul, odată terminat, este pregătit pentru premieră. Presa începe să înregistreze date asupra filmului, să insereze fotografii şi texte cu caracter de reclamă menite să-i asigure succesul, distribuirea lui pe ecran. Peste tot se subliniază caracterul temerar al întreprinderii: «Filmarea unei astfel de opere cu situaţii atât de profunde — scria revista «Cine-film» — cu stări sufleteşti care cer nuanţări perfecte şi subtile, fără să trădeze absolut nimic din gândirea autorului însemna a avea o mare, extraordinară chiar, doză de curaj». Premiera filmului a avut loc la cinematograful «Marioara Voiculescu». «Azi rulează marele film românesc Năpasta după celebra dramă a lui Caragiale»... «Marele eveniment al zilei la cinema «Marioara Voiculescu» unde se reprezintă cel mai mare succes al stagiunii, Năpasta, puternică dramă în şapte acte după I.L. Caragiale». Filmul e reluat la mai multe cinematografe din Bucureşti, apoi în întreaga ţară.
Surse:
Cinema nr. 3, martie 1967
http://aarc.ro/…/scriitorii-romani-si-filmul-napasta-lui-ca… https://www.stelian-tanase.ro/calendar-azi-20-ianuarie-2017/
ing. Monica Violeta Bostan
Conservator coordonator al Muzeului "Ion Luca Caragiale" Ploieşti
   

Nicolae Iorga despre Valea Teleajenului

Introducerea cărții „Documente de pe Valea Teleajenuluiˮ, 1925
 
 
Valea Teleajenului, al cărei centru e Vălenii de Munte, adică „Rîurenii” de către munte, arată prin înfăţişarea satelor ei bogate, cu clădiri de o artă reală şi variată, că a fost din vechi, din foarte vechi vremuri un drum de cultură. Ștefan Grecianu spunea despre acest drum: „nu era pe la muntele Bratocea, pe unde izvorăște apa Teleajenului, ci pe la Vârful lui Crai și terasa Tabla Buții, unde izvorăște apa Telejenelului, și este și valea Cerașului, se făcea circulația pe atunci, și așa mai jos revenea tot în valea Teleajenului spre Văleni către Ploiești.
Cărămizile romane aflate în fundul ei, dovedind că, pe lângă comunicaţia prin trecătorile Moldovei de Jos, şesul muntean el însuși avea o legătură cu Ardealul şi anume cu partea cea mai puţin romanizată şi exploatată din acest ținut, nu sunt cea mai veche urmă de trecut pe aici.
La Drajna de Jos s-au găsit foarte frumoase arme din epoca de bronz, asemenea cu produsele cele mai fine ale atelierelor din Apus le-am depus eu însumi la Museul de Antichităţi din Bucureşti care arată ce bătrâne sunt aşezările omeneşti în această regiune.
Dat fiind că Slavii din secolul al VI-lea, cu cari luptă Bizantinii Impăratului Mauriciu, erau pe lângă riurile Ilfov („„Ilivachia”) şi Buzău, nu există îndoială că se menținea drumul Teleajenului şi trecătoarea de la Tabla Buţii. Numele râului poate să fi venit încă de la năvălitori şi oaspeţi în trecere, aparținând familiei turanice: dacă este o Telegă, pe altă vale, o Teleajnă în Moldova, jud. Vasluiu, numele şefului bulgăresc Teleţ poate îi apropiat de al ambelor ape. Dar supt căpeteniile slave de sigur că masa locuitorilor rămânea în cea mai mare parte românească. Dacă Drajna, „Răpedea”, după râu, Ogretin, Bratocea, Homorâciu, de la hom-him, deal, sunt nume slave, şi Stari-Chiojd, într-o vale vecină, unește calificativul oficial slavon pentru vechiu cu ungurescul Kăvesd, de la kӧ, piatră, stâncă, pasul carpatic se zice, foarte pitoresc: Cheia, şi Mâneciul nu înseamnă altceva decât „mâneca”, defileul. Celelalte sate au origine genealogică (Poseşti de la moşul Posea,etc.).
Faptul că în cele d-intăiu timpuri ale principatului muntean Domnia „a toată Țara-Romănească” trece de la Argeş la Câmpulung pentru a se coborâ pe Râul Doamnei la linia Dâmboviţei şi Ialomiței spre Bucureşti şi Târgovişte, ca și privilegiul dat la 1358 de regele Ungariei Ludovic cel Mare Brașovenilor, în drum spre Brăila, ca şi cum aici n-ar fi fost alt stăpân, dovedesc că acest ţinut a avut o individualitate bine lămurită. Numele de Săcuieni, foarte vechiu, pe care-l purta judeţul până dăunăzi, de la Bucov la Chioajde, arată că a fost colonisat cu Români din Secuime (cf. Ungureni pentru Români din „Țara Ungurească”), că era o prelungire „transalpină'' a Secuimii. Tendinţa de osebire a oamenilor de aici, necontenit împrospătaţi cu Ardeleni (cf. numele mocăneşti în oiu, ca Lăzăroiu) se vede şi din caracterul particular al boierilor de Buzău, cari după Neagoe-Vodă vreau să împuie ţerii pe Domnul lor, şi prin atribuţiile militare ale ţeranilor de aici, Roşii.
Nu ştiu dacă Vălenii existau încă de la începutul secolului al XV-lea şi e cu putinţă că el să fi cuprins împreună mai multe sate, un grup întreg, ca şi Câmpulungurile şi Chioajdele, dar Drajna apare ca loc de „hotar” este chiar cuvântul în slavoneşte într-o scrisoare a lui Vlad Vodă Călugărul, de la sfârșitul acelui veac. E vorba de negustorii munteni cari au căpătat în Secuime, la Budila și Breţc, berbeci din Moldova şi, aducându-i acasă, au fost opriţi (acesta e sensul cuvântului slavon care înseamnă de obiceiu „tăiaţi”) şi păgubiţi. Nu că ar fi fost adevăratul hotar acolo, la Drajna, ci regiunea de hotar, cu vama, trebuie să fie astfel notată.
Dar cetatea Teleajenului pe care a luat-o de la Radu cel Frumos, Ştefan cel Mare în 1473 nu putea fi nici sus în munte, căci se afla pe drumul năvălirii moldoveneşti, nici mai jos, în locuri care nu se pot apăra: trebuie să admitem deci că aici pârcălabii munteni s-au împotrivit marelui Domn cuceritor. Adaug şi o altă dovadă: cînd Moldovenii au întrat în acea zi de 1-iu Octombre în cetate, ei, arzând-o, tăind capetele pârcălabilor şi prinzând pe femeile lor, au dus în robie şi „mulţi Țigani” (cuvintul slavon e „Țigani”). Dar pănă azi o numeroasă Țigănie, de meşteri şi lăutari, mai mare decât în jurul altor vechi mănăstiri, trăieşte în Vălenii de Munte.
De acum numai hasardul luptelor scoate această regiune din patriarcalismul ei neistoric. „În 1637, când „craiul” ardelean Rakoczy a fost chemat în ajutor de Matei Basarab contra lui Vasile Lupu, loan Kemâny, comandantul trupelor princiare era la Văleni, în ziua de 11 Novembre. Vodă însuşi se afla în lagăr pe Teleajen, în părţile Urlaţilor.
La 1692 Brâncoveanu, care intrase în Ardeal, cu Turcii, contra Imperialilor pe la Dragoslave, pentru a participa la victoria de la Zirneşti, se întorcea pe dincoace, şi de la Ceraș el mergea la Văleni, unde s-a ţinut consiliul de război cu Serascherul turcesc, cu Paşii lui şi cu Emeric Tokoly. Acelaşi pas era să cunoască mândria trecerii munților în August 1916 şi amărăciunea retragerii din Septembrie al aceluiaşi an tragic.
Legăturile cu oierii se păstrează, strânse, în tot acest timp. Astfel ziarul braşovean al lui P. Benckner înseamnă că în Septembre 1681 loan Graissing, ducându-se dincoace, „ca să-şi vadă oile”, la Văleni, dacă nu e cel din Muscel, mai aproape, se sperie de zvonurile privitoare la hoţi, pune pe călăuză să-l păzească pe prag cu paloșul în mână, vrea apoi să-l împuște când, dimineaţa, îl află dormind, şi, alergând oaspetele, primeşte descărcătura în piept. „Vălenarii”, die Wellyener, sar la ucigaş, îl bat rău, îl duc legat la Vodă, dar Braşoveanul se răscumpără cu 500 de lei.
De atunci, de la 1680, e şi clădirea „mănăstirii”, pe locul unde fusese vechea biserică de lemn, cu cheltuiala Clucerului Hagi Stoian şi a soţiei lui, Ilinca.
„La începutul secolului al XVIII-lea, la Văleni ca şi la Câmpina era un târg important, la care se aduceau şi caşcavale din Ardeal.
Secolul al XVIII-lea dă ca întâmplări de căpetenie cutremurul din 31 Maiu 1737, refacerea bisericii mănăstirii între 1742 şi 1746 şi trecerea oştilor lui Nicolae Mavrogheni în Ardeal la 1786. Biserica Bercenilor, într-unul din satele moşneneşti, care s-au unit în jurul târgului formând oraşul Vălenilor, exista acum la 1790, ca şi, probabil, aceia a Berivoieştilor, urmaşii lui Berivoiu, Pănculeştii având mănăstirea, iar Neguleştii alipindu-se la altă biserică şi Tabacii ţinind pe a lor, Sf. Nicolae.
Afară de ciuma din 1772, valea nu mai are „evenimente istorice” pentru tot secolul al XVIII-lea.
Dar pribegii dinnaintea năvălirilor din secolul al XVIII-lea aflau şi ei un adăpost în acest colţ ferit al ţerii de supt munte. Astfel cu miile se oploşesc aici fugarii din 1802 înaintea Pasvangiilor, întocmai cum în tragicul an 1916 mulțimea de refugiaţi ardeleni, cu preoții în frunte, găsiră aici cel d-intăiu punct de popas în siguranţă.
Vama din Văleni e pomenită supt Brîncoveanu, ca şi la sfârşitul epocii fanariote. Vedem din actele noastre cârciuma din apropiere, mărfile ce trec pe spinarea cailor, conflictele cu dregătorii de acolo.
Acest început al secolului al XIX-lea a fost o epocă de înflorire pentru toată această regiune. De atunci sunt averile, ca a lui Moise Pănculescu, a cării creștere se poate vedea din documentele ce urmează, de atunci sunt frumoasele locuinţi cu cerdacul pe stâlpi, de atunci și înnoirea bisericilor. Mănăstirea din Văleni se reface a doua oară, după cutremurul din 1802, biserica Filip se ridică, aproape, cu interesantu-i turnuleţ sprinten, ca să urmeze Sf. loan şi cea din Tabaci. Prin împrejurimi, clădirile religioase sunt cam tot de pe atunci, afară de cea din Homorâciu, făcută de căpitanul Iane la 1744, şi de cea din Măgurele, datorită unei jupănese din neamul Filipeştilor, măritată cu un străin, Caramalău. Astfel la Ogretin interesantul mic lăcaş acoperit cu strălucitoare fresce din 1817, ajutând Radu, negustor din acel sat chiar, şi soţia unui alt negustor, din Cărbuneşti, într-o vale vecină, unde, între pomii livezilor şi supt o stăpânitoare curte boierească, se fărâmă pietrele unei bisericuțe.
Logofătul Filip, ctitorul din Văleni,e pomenit încă la 1819.
Aproape în acelaşi timp se aşează trei ştiri despre Vălenii de Munte şi părţile vecine.
Duioasa pomenire a logofătului Filip, ctitorul bisericii cu acest nume, care-şi trimetea oile pănă în depărtatele văi ale Dobrogii, frumoasă bucată de literatură patriarchală, pe care la doi paşi de ctitoria logofătului mocan, o tipăriam acuma cincisprezece ani de zile în „Cuvântări de înmormântare şi pomenire”.
Presenţa în localitate, la 1833, a consulului englez Blutte, care, în casele chiar ale polcovnicului Panca, atât de adeseaori pomenit în actele noastre, deci în locuinţa mea de azi şi lângă aceia unde „misionarele” se pregătesc pentru o viață de cultură activă şi de moralitate sfătuitoare, se lămuria asupra ţerii prin convorbirile lui cu maiorul Constantin Gheorghe Filipescu de la Drajna de Jos, cu „tânărul plin de sentimente liberale” Stamati Zamora şi cu dascălul local, la lecțiile căruia asista, Gherasim sau I. G. Gorjan, traducătorul Halimalei şi editorul, mai târziu, de calendare. Un fiu -adoptiv al lui Blutte, probabil un copil din flori, era încredinţat şcolii care era să aibă de profesor şi pe învățatul latinist ardelean David Almăşanu.
În aceste împrejurări, discutând până la ziuă, a scris străinul înţelegător de rosturile noastre acea carte franceză, atât de călduroasă pentru presentul şi viitorul nostru, din care Gorjan, căruia-i fusese încredințată, a salvat numai frumoasa prefaţă.
În sfârşit pe la 1840, tot în legătură cu boierii din Drajna, venea pe aici Vaillant, autorul vastei cărţi „La Romanieˮ, în al treilea volum al căreia zugrăveşte târgul cu piața, cu prăvăliile şi hanurile lui, cu casele boiereşti şi caldarâmul, cu izvoarele de apă deasupra Vălencii, cu pajiştile verzi şi dealurile prăpăstuite, cu Teleajenul iute şi bătrâna moară, cu păstorii din prejur. lată-l, în calea spre Poseşti şi Cheia, la Drajna, unde nu află pe proprietar, Alexandru Filipescu, al cărui nume și ale cărui arme se văd de-asupra drumului ce suie spre curtea cea veche şi ale cărui cărţi se păstrează încă în noul castel. Află aici, în locul vânătorului pasionat şi boierului liberal, pe prietenul lui de mulți ani, Colson, de loc din Dauphine, autorul picturii în stil occidental care era odată la biserica satului şi a fost adusă apoi la curte. Aici, clădirile amestecate ale unei mari și bune gospodării, cu „casă de iarnă” şi „casă de vară”, cu grădină de flori, pavilionul chines cu zângănitul clopoţeilor lui, livada rodnică, sera cu arbori străini şi micul arsenal casnic. O masă cu mazăre abia culeasă aşteaptă pe călători. Merge spre Poseşti printre câmpii înflorite, cu întâlnirea unui alai de mort şi cu vederea casei de lemn cumpărate treizeci şi opt de franci, pe care noul stăpân o mută la dânsul. Astfel se ajunge la Chioajde.
În sfârșit, în Domnia lui Vodă-Ştirbei un geolog englez străbate regiunea de la Pătărlage la: Văleni pentru a vedea puțurile de păcură de la Păcureţi („Păcureaţa”). Şi el scrie cu privire la acestea: „Am aflat peste treizeci şi cinci de puțuri, care sunt făcute de moşi, moşneni, şi de cei de -acum lăcuitori, fiindcă, moşia aceasta fiind megieșească, toţi lăcuitorii satului se împărtăşesc din această păcură” .
Mai toate originalele actelor din acest volum sunt la mine.♦  N. lorga.
Muzeograf Mihaela Voicea
   

OMAGIU

Nicolae Simache (5 noiembrie 1905-17 ianuarie 1972)
 


“M-am angajat pe un drum îndrăzneţ, într-o muncă nobilă, frumoasă, care m-a pasionat. Am depus eforturi, străduinţă, mi-am sacrificat timpul, viaţa, dar am reuşit să organizez 17 muzee. Deci, mi-am îndeplinit obligaţiile faţă de societate, i-am dat tot ce am avut mai scump. Ce aştept? Un somn lung, care simt că se apropie. Acum când vine vremea bilanţului, a încheierii socotelilor, parcă îmi vine să regret că nu mi-am luat şi eu un concediu, să mă îngrijesc, poate o mai duceam…”
♦ Nicolae Simache, 1971
(citat din cartea „Trecător grăbit prin timpul nostru”, Bucur Chiriac)
 
   

15 ianuarie

 

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
Expoziţia temporară: „Casele memoriale în cărţile poştale”
 
Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea - al -XIX-lea” Ploieşti
„Recital de poezie în casa lui Hagi Prodan” 
 
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploieşti
Evocare: „Nicolae Simache - exemplu de dăruire şi abnegaţie în domeniul culturii”

Muzeul „Ion Luca Caragiale” Ploieşti
„Caragiale şi Eminescu”
 
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” Ploieşti
„Patru madrigale” de Paul Constantinescu pe versuri de Mihai Eminescu
 
Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” Ploieşti
Moment liric: „De la Eminescu la Nichita”
 
Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov
„Mihai Eminescu - simbol al culturii româneşti”
 
Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg
Evocare: „Nicolae Iorga, cronicarul Cantacuzinilor”
 
Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească
„Măria Sa, Vinul în literatura populară” 
 
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
„Nicolae Iorga despre Eminescu”
 
Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi
Medalion omagial: „Mihai Eminescu - 171 de ani de la naştere”
Moment muzical oferit de prof. Marius Glonţ
 
Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi
 • Recital de poezie: „Mihai Eminescu pentru toţi”
 
Muzeul „Casa Domnească” Brebu
„Renaşterea culturală Brâncovenească (1688 - 1714)”
 
Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni
„Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti”
 
   

PROIECT EDUCAŢIONAL

Motto:
„A scrie citeţ e o dovadă că îl respecţi pe cel care urmează să citească ceea ce ai scris”.
                                                                                                                                                ♦  Mihai Şora

Vă prezentăm cărţile poştale realizate de Denisa Mihaela Banu - clasa a XI -a C și Andrei David Chiru - clasa a IX-a I, elevi la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti, în cadrul proiectului educaţional „Caligrafia - arta scrisului”.





   

ZIUA CULTURII NAŢIONALE

 

Cu prilejul celei de-a XI-a ediții a Zilei Culturii Naționale, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale vă invită, vineri 15 ianuarie 2021, în mediul virtual, să participaţi la următoarele evenimente omagiale dedicate personalităţilor culturii prahovene şi naţionale,desfăşurate online pe paginile de facebook ale secţiilor muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti/:


 

În Ploieşti:
 
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
   https://www.facebook.com/Muzeul.de.Istorie.Ploiesti
Expoziţia temporară: „Casele memoriale în cărţile poştale”
 
Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea - al -XIX-lea”,
   Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
   https://www.facebook.com/muzeul.casadetargovet
„Recital de poezie în casa lui Hagi Prodan”
 
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”,
   Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
   https://www.facebook.com/m.ceasului
Evocare: „Nicolae Simache - exemplu de dăruire şi abnegaţie în domeniul culturii”
 
Muzeul „Ion Luca Caragiale”,
   Ploieşti, str. Kutuzov, nr. 1, tel. 0244 525 394
   https://www.facebook.com/muzeul.ionlucacaragiale
„Caragiale şi Eminescu”
 
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
   Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
   https://www.facebook.com/muzeulpaul.constantinescu
„Patru madrigale” de Paul Constantinescu pe versuri de Mihai Eminescu
 
Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”,
   Ploieşti, str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344 100 768
   https://www.facebook.com/Muzeu.Nichita.Stanescu.Ploiesti
Moment liric: „De la Eminescu la Nichita”
 
În judeţ:
 
Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov,
   Parcul Constantin Stere Bucov, str. Dacia nr. 13, tel. 0244 344 040
   https://www.facebook.com/muzeulmemorial.constantinstere
„Mihai Eminescu - simbol al culturii româneşti”
 
Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
   https://www.facebook.com/profile.php?id=100012309997055
Evocare: „Nicolae Iorga, cronicarul Cantacuzinilor”
 
Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească, str. Valea Largă, nr.139A, tel. 0244 235 470
   https://www.facebook.com/Crama-de-la-1777-un-muzeu-o-poveste-348300978697318/
„Măria Sa, Vinul în literatura populară” 
 
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
   str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
   https://www.facebook.com/muzeulnicolaeiorga
„Nicolae Iorga despre Eminescu”
 
Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
   https://www.facebook.com/conaculbellu
Medalion omagial: „Mihai Eminescu - 171 de ani de la naştere”
Moment muzical oferit de prof. Marius Glonţ
 
Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
   https://www.facebook.com/conaculbellu
Recital de poezie: „Mihai Eminescu pentru toţi”
 
Muzeul „Casa Domnească” Brebu
   https://www.facebook.com/Muzeul.Casa.Domneasca.Brebu
„Renaşterea culturală Brâncovenească (1688 - 1714)”
 
Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni,
   str. Tudor Vladimirescu, nr.2, tel. 0244 321 080
   https://www.facebook.com/muzeulcezarpetrescu
„Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti”

   

11 ianuarie - Ziua Internațională a cuvântului "Mulțumesc"




"Recunoştinţa e, înainte de toate, o datorie către tine."
"Recunoştinţa - dobânda împrumuturilor sufleteşti."
"Viaţa fiind un dar, nu-l da îndărăt decât cu toată cuviinţa şi cu o deplină recunoştinţă."
"Trufaşul nu poate fi recunoscător; el crede totdeauna că a meritat mai mult."
♦ Nicolae Iorga
Muzeograf Mihaela Voicea
 
   

Pagina 6 din 95