Marţi, 23 August 2016 18:11
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova organizează în zilele 25-27 august 2016 Sesiunea Internațională de Comunicări Ştiinţifice „Arheologia mileniului I p. Chr.”, ajunsă în acest an la cea de-a XV-a ediţie. Manifestarea îşi propune să reunească cercetători ai fenomenelor arheologice ale primului mileniu, oferindu-le acestora un cadru în care să poată dezbate atât probleme specifice primului mileniu creştin, cât şi probleme actuale ale cercetării arheologice.
Pe parcursul celor patrusprezece ediţii desfăşurate până în prezent manifestarea pe care o organizăm a devenit una dintre cele mai importante evenimente ştiinţifice din domeniul arheologiei; fiind singura sesiune desfăşurată în România care abordează o astfel de problematică. Dat fiind acest lucru, unul din scopurile sale este acela de a sprijini schimbul de informaţii ştiinţifice, stabilirea de colaborǎri pe tematica amintitǎ, introducerea în circuitul ştiinţific a ultimelor descoperiri. La această manifestare, devenitǎ deja de tradiţie, au participat de-a lungul timpului cercetători români şi străini de la prestigioase instituţii universitare şi de cercetare din Germania, Cehia, Polonia, Ucraina, Rusia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Elveția, Marea Britanie, Franța, Spania şi Republica Moldova.
În anul 2010 această manifestare ştiinţifică a primit şi o materializare editorială prin publicarea volumului Arheologia mileniului I p. Chr. Cercetări actuale privind istoria şi arheologia migraţiilor. Acestui prim volum i s-a alăturat în anul 2011 al doilea volum al seriei Arheologia mileniului I p. Chr. Interferențe culturale la Dunărea de Jos, în anul 2014 cel de-al treilea volum al seriei Arheologia mileniului I p. Chr. Dunărea Inferioară între stepe și imperiu; iar în anul 2015 cel de-al patrulea volum al seriei Arheologia mileniului I p. Chr. Nomazi și Autohtoni în mileniul I p. Chr.
În cadrul ediției din acest an a Sesiunii Internaționale de Comunicări Ştiinţifice „Arheologia mileniului I p. Chr.”, va fi lansat volumul V al seriei Arheologia mileniului I p. Chr. Identități și schimburi culturale în mileniul I p. Chr.
Link-uri utile
- REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
- REGULAMENT INTERN
- CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ
- ORGANIGRAMA MUZEULUI JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE PRAHOVA
- CODUL DE CONDUITĂ
- OFERTA CULTURAL-EDUCATIVĂ PENTRU ANUL 2023
- TAXE ŞI SERVICII CULTURALE - 2023
- BILETE UNICE DE VIZITARE A MUZEELOR DIN JUDEŢUL PRAHOVA
- BILETE ONLINE
- TURURI VIRTUALE
- ANUNŢ - Concurs angajare arheologi
- Anunţ - Rezultatul selecţiei de dosare pentru concursul în vederea ocupării posturilor de arheologi
- ANUNŢ - Concurs angajare arheolog debutant
- ANUNŢ - negocieri CCM
- CONCURSUL DE POEZIE "FRUNZĂ VERDE DE ALBASTRU", EDIŢIA I, 2023
- Notă de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR. 544/2001 ÎN ANUL 2016
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR. 544/2001 ÎN ANUL 2017
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR 544/2001 ÎN ANUL 2018
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2023
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2022
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2022
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2021
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2021
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2020
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2020
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2019
- Listă funcţii şi salarii la 28 martie 2019
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE - 2021
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE - 2022
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE 2020
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE 2019
- DECLARATII DE AVERE SI DE INTERESE 2018
- 112
- Cerere cercetare arheologică preventivă/diagnostic arheologic/supraveghere arheologică
- Cerere punct de vedere (PUZ)