MATINEU MUZEAL

Muzeul ”Conacul Bellu”, din Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 2, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, invită publicul, vineri 13 martie 2015, ora 11.00, să participe la matineul muzeal ”URLAȚI – 500 de ani”, prilejuit de împlinirea a 500 de ani de la atestarea documentară a orașului Urlați.

În cadrul evenimentului va avea loc vernisajul expoziției temporare ”La rădăcinile istoriei”, organizată de Biroul Arheologie al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Manifestarea se va încheia cu un moment artistic susținut de elevi din Urlați.