Vă invităm la poveşti!

Un pas înapoi în istorie

Soarele, ca un împărat cu greaua sa coroană făcută din raze, adus de vânturile dinspre est, se ridică pe cerul plumburiu, luminând întregul orizont. Este o zi de toamnă timpurie! Pământul încă doarme sub plapuma de frunze multicolore, pictate de maestra Toamnă.
Stau în casă, pe canapeaua caldă a bunicilor, căutând cu privirea, în imensa bibliotecă, o carte interesantă pe care s-o citesc. Atunci, vântul obraznic, vrând să fure o carte, o scapă pe podeaua rece a camerei. Era o carte nu foarte groasă, cu coperțile pline de colb, pe care timpul și-a pus amprenta. Cu greu reușesc să citesc titlul ce cândva era aurit: O mică parte din imensa istorie. O deschid la primul capitol și observ că era vorba despre strămoșii noștri, dacii.
Un vârtej de lumină mă învăluie și mă trezesc pe drumurile nepietruite ale unui sat străvechi. Drumul șerpuia printre câteva case scunde, cu acoperișul din fân sau chiar papură și pereții din lut ars. În timp ce stăteam nedumerit, întrebându-mă unde mă aflam, un domn în vârstă, cu pantalonii din blănuri, cu un fes înalt și cu o cămașă ornată cu două, trei medalii aurite, trece pe lângă mine, neobservându-mă. Grăbit, îl întreb în ce an ne aflăm.
-Ce vrei, băiețel? întreabă pe un ton răstit.
Nu sunt sigur dacă asta a spus, căci vorbea în limba dacilor, iar eu nu știam multe din această limbă.
-Știi în ce an suntem? întreb eu.
-Eh... băiete! Timpul se scurge rapid, iar anul acesta a venit vremea să continuăm vechiul război cu romanii, care ne amenință necontenit.
Atunci mă sperii, căci un război e pe cale să înceapă, iar eu trebuie să mă întorc degrabă acasă. Bătrânul mă ia cu el, iar după un ceas ajungem într-o piață mare din centrul Sarmisegetuzei. Într-un mare turn, era o siluetă cunoscută din cărțile de istorie. Era chiar mărețul Decebal, ce striga spre mulțime:
-Războiul cu romanii continuă! În curând vor trece Dunărea! Luptați cu mândrie, putere și cu gând bun, căci vă veți salva patria!
Pentru o clipă, am uitat de întoarcerea acasă!
Îmi doream să rămân, să-i ajut în luptă, dar atunci mi-am adus aminte de ora de istorie, în care profesorul ne povestea despre războiul dintre anii 105 și 106, în care romanii au reușit să ia sub stăpânire Dacia!
Mă gândesc să le spun să fugă, căci oricum vor pierde, dar asta nu putea aduce și schimbări în viitor?
Atunci, marile porți ale cetății Sarmizegetusa s-au deschis, iar cavalerii neînfricați, călare pe cai, au pornit spre codrul întunecat. Speriat, am intrat în turnul cel înalt, căci sunetul ghiulelelor spărgeau liniștea dumbrăvii...
Mă trezesc pe canapeaua roșie a bunicilor, cu marea bibliotecă în fața mea. Grăbit caut cartea, dar spre mirarea mea, dispăruse, iar în locul ei era o insignă aurită pe care scria în dacă: Luptător de onoare!
Poate chiar nu a fost un vis și am reușit să mă întorc în trecut.
De atunci am observat cât de important este să-ți cunoști trecutul: pentru a înțelege schimbările prezentului!

Manolache David, Mențiune
Clasa a VI-a, Palatul Copiilor Ploiești, județul Prahova